Romania va avea un program national de screening pentru insuficienta cardiaca

0

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, conf. dr. Corina Pop, a declarat ca, incepand cu anul 2018, Romania va avea un program national de screening pentru insuficienta cardiaca, se arata intr-un comunicat de presa emis de Asociatia S.O.S Drepturile Pacientilor.

„Programul de screening va fi finantat de Uniunea Europeana si se va derula pe o perioada de cinci ani, cu implicarea medicilor de familie. Vom monitoriza peste 500 de mii de persoane predispuse la boli cardiovasculare si infarct miocardic”, a declarat conf. dr. Corina Pop, in cadrul unui semninar despre insuficienta cardiaca in statele membre UE, organizat miercuri, in Parlamentul European.

Potrivit specialistilor, insuficienta cardiaca trebuie sa se inscrie intre prioritatile Romaniei in perioada in care tara noastra va exercita presedintia Consiliului Uniunii Europene.

Desi Romania este, astazi, una dintre tarile UE cu cea mai mare incidenta a bolii, accesul pacientilor la tratament este deficitar, din cauza numarului mic de specialisti, a numarului mare de pacienti, care nu constientizeaza boala si a accesului inca redus la tratamente inovatoare, se mai arata in comunicatul de presa.

„Pentru a reduce incidenta si mortalitatea in randul bolilor cardiovasculare nu ar trebui sa mai existe bariere si inegalitati, ci ar trebui ca, si Romania sa adopte cele mai bune solutii si bune practici in sanatate.”, a declarat Christine Merkel, reprezentant al The Heart Failure Policy Network.

Potrivit participantilor la eveniment, in statele membre UE este nevoie de un „Call to action” pentru ca insuficienta cardiaca sa fie inclusa in politicile si planurile nationale privind bolile cardiovasculare si de crearea unei baze de date nationale, care sa includa informatii despre evolutia pacientilor cu insuficienta cardiaca.

in fiecare an, in Romania, 25.000 de persoane sunt diagnosticate cu insuficienta cardiaca si sunt spitalizate din aceasta cauza, potrivit Studiului asupra perceptiei insuficientei cardiace in Europa (SHAPE). Acelasi studiu mai arata ca 7.4 % dintre pacientii cu insuficienta cardiaca mor in timpul spitalizarii, informeaza comunicatul de presa.

Test autoadministrabil pentru depistarea HIV, lansat in Romania

0

O companie farmaceutica din Statele Unite a adus pe piata din Romania testul autoadministrabil pentru depistarea HIV. Testul este disponibil in farmacii, fara prescriptie medicala, iar pentru efectuarea sa este necesara doar o picatura de sange.

Romania este a patra tara din Europa care introduce pe piata testul autoadministrabil.

Fiecare kit de testare este furnizat impreuna cu un prospect informativ despre utilizarea testului, dar si despre servicii de consiliere in domeniu.

Potrivit reprezentantilor companiei, testul se adreseaza oricarei persoane, iar eficacitatea sa a fost de 99,8% in cazul persoanelor neinfectate, in timp ce 100% dintre cei infectati au fost detectati corect.

Potrivit prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institului de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”, testul este unul extrem de benefic pentru persoanele care nu stiu daca sunt infectate sau nu.

„Este un test deosebit de benefic pentru ca, odata facut si depistata o infectie potentiala intr-un stadiu precoce si instaurata terapia specifica, face ca acea persoana sa duca o viata absolut normala, asemanatoare cu a unei persoane care nu este infectata cu HIV „, a explicat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, testul este foarte precis, iar in cazul in care o persoana este depistata pozitiv, ea trebuie sa se duca la medic pentru investigatii ulterioare.

„Este un test sensibil si specific, adica odata iesit pozitiv este clar ca este pozitiv. Asta insa inseamna ca persoana respectiva va trebui sa se duca la medic, fie incepand cu medicul de familie, fie incepand cu medicul specialist de boli infectioase, astfel incat sa se mearga cu diagnosticul mai departe, sa se stabileasca stadiul de infectie si sa se puna si terapia specifica”, a subliniat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit datelor furnizate de Comisia nationala de Lupta Anti-SIDA, din cadrul Institului de Boli Infectioase „Matei Bals”, in Romania sunt inregistrati peste 14.600 de pacienti HIV/SIDA, iar aproape jumatate dintre acestia au varste cuprinse intre 25 si 29 de ani.

Cercetatorii au descoperit o modalitate de prevenire a degenerarii creierului din cauza varstei

0

Un nou studiu arata, in premiera, ca ar putea exista o modalitate de prevenire a declinului memoriei si functiilor cognitive ca urmare a inaintarii in varsta. Este vorba despre utilizarea terapiei genice pentru a creste nivelul din creier al proteinei Klotho, implicata in procesul de imbatranire.

Studiul a fost realizat de o echipa de cercetatori din Spania si a fost publicat in revista de specialitate Molecular Psychiatry.

Potrivit specialistilor, cercetarea este extrem de importanta, intrucat, in urma sa, s-a descoperit ca injectarea unei doze de gena Klotho in sistemul nervos central al cobailor tineri a prevenit declinul functiilor cognitive la batranete.

De asemenea, ei au descoperit ca tratamentul a oferit protectie chiar si cand a fost administrat la varste inaintate.

Noua cercetare a pornit de la analize realizate anterior, care au demonstrat rolul benefic al genei Klotho in controlarea mecanismelor asociate inaintarii in varsta. Studii anterioare au aratat ca atunci cand activitatea sa este blocata, gena grabeste declinul memoriei si al functiei de invatare, iar atunci cand exprimarea sa este intensificata, creste longevitatea.

Pentru noul studiu, echipa de cercetatori a intensificat exprimarea genei Klotho pentru a creste productia proteinei asociate acesteia.

Cercetatorii spanioli spera ca descoperirea lor va contribui la dezvoltarea unor noi tratamente pentru boli neurodegenerative precum dementa.

Descoperita in anul 1997, gena Klotho este implicata in procesele de imbatranire. Lipsa proteinei transmembranare codificata de aceasta duce, intre altele, la o imbatranire accelerata sau la aparitia rezistentei la insulina.

In fiecare an 1 milion de amputatii la nivel mondial sunt facute in randul populatiei cu diabet

0

Presedintele Asociatiei Grecesti pentru Studiul Piciorului Diabetic, prof. dr. Christos Manes, a atras atentia ca frecventa amputatiilor in randul bolnavilor de diabet este extrem de mare. Declaratia a fost facuta intr-un interviu acordat SanatateaTV.ro, dupa Simpozionul „Piciorul diabetic-o provocare continua”, organiat de catre Asociatia de Podiatrie in parteneriat cu Societatea Romana de Angiologie si Chirurgie Vasculara, in 27 octombrie, la Cluj -Napoca.

„in fiecare an 1 milion de amputatii la nivel mondial sunt facute in randul populatiei cu diabet. E un numar mare. Altfel spus, in toata lumea, la fiecare 20 de secunde un picior se pierde din cauza diabetului. Este o frecventa extrem de ridicata a amputatiilor”, a atras atentia prof. dr. Christos Manes.

La randul sau, medicul Marian Doru Croitoru, a atras atentia asupra faptului ca, in Romania, la fiecare sase minute, un picior diabetic este amputat.

Potrivit acestuia, un rol extrem de important in prevenirea amputarilor il au ingrijirea si educarea bolnavilor.

„Este foarte important ca bolnavul diabetic sa fie foarte bine ingrijit, sa se ingrijeasca el insusi. Probabil ca prima miscare ar fi ca diabetul sa fie foarte bine tinut in frau si bolnavul sa fie invatat sa isi controleze piciorul. Sa fie constient ca atunci cand apare cea mai mica modificare -fie de temperatura, fie de culoare- e un mare semnal de alarma si trebuie sa se ingrijesca pentru ca altfel drumul duce spre amputatie”, a explicat dr. Marian Doru Croitoru.

De altfel, in opinia sa, una dintre cele mai mari provocari in domeniu o reprezinta educatia pacientului.

„Cred ca cele mai mari provocari sunt acelea legate de educatia pacientului astfel incat sa stie sa se adreseze cat mai devreme medicului pentru un consult de specialitate. Apoi, bineinteles, in momentul in care avem un diagnostic foarte clar sa reusim sa facem ceva pentru ei, sa reusim sa ii revascularizam, sa aducem sange in acest picior suferind”, a spus dr. Marian Doru Croitoru.

Medicul a vorbit si despre importanta tratamentului care urmeaza dupa revascularizarea piciorului, dar mai ales, despre necesitatea ca pacientul sa se prezinte regulat la medic, pentru monitorizare.

„Dupa aceea vine o foarte importanta veriga din acest lant al tratamentului bolnavului cu picior diabetic, adica ingrijirile dupa revascularizare, care inseamna tratament antibiotic, tratamentul diabetului si ingrijirea leziunii trofice. Noi avem pacienti pe care i-am revascularizat si carora le-am spus sa revina la control si ei nu vin decat in momentul in care o sa mearga din rau in mai rau „, a explicat dr. Marian Doru Croitoru.

in acest context, dr. Marian Doru Croitoru a atras atentia ca vindecarea nu se produce imediat dupa revascularizare, ci in timp, de aceea este necesara o ingrijire foarte atenta.

A fost dezvoltat un kit de teste la domiciliu pentru detectarea cancerului de col uterin

0

Cercetatorii chinezi au creat un kit de testare la domiciliu pentru depistarea cancerului de col uterin. Prin intermediul acestuia, femeile isi pot colecta singure probe, care ulterior, sa fie trimise la laborator pentru analiza.

Analiza ar urma sa depisteze prezenta virusului papiloma uman (HPV), iar rezultatele ar urma sa fie comunicate prin intermediul internetului, informeaza EFE. Echipa de cercetatori spera ca dispozitivul lor va putea contribui la cresterea depistarii timpurii a cancerului de col uterin.

Potrivit specialistilor, virusul HPV este responsabil pentru aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin.

25% dintre femeile din Romania sunt purtatoare ale infectiei cu HPV

Prezent saptamana trecuta la Conferinta Nationala de Microbiologie si Epidemiologie, care a avut loc la Bucuresti, Dr. Xavier Bosch, consultant senior in cadrul Programului de Cercetare a Epidemiologiei in Cancer (CERP) la Institutul Catalan de Oncologie (ICO) din Barcelona si editorul executiv al Centrului de Informare despre HPV si Cancer, a atras atentia ca infectia cu virusul HPV este foarte raspandita.

Potrivit acestuia, in Europa rata de infectare este de 20%, in timp ce, in Romania, 25% dintre femei sunt purtatoare ale infectiei cu HPV.

in acest context, Xavier Bosch a subliniat ca Romania este pe locul 1 in ceea ce priveste incidenta mortalitatii cauzate de cancerul produs de HPV.

Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda femeilor sa se vaccineze impotriva HPV si sa se supuna unor examinari medicale pentru detectarea timpurie a cancerului si a preveni aceasta boala.

Varsta recomandata pentru vaccinare este intre 9 si 11 ani. Potrivit specialistilor, administrarea la aceasta varsta ofera cea mai buna protectie impotriva leziunilor precanceroase si canceroase la nivelul colului uterin.

Acestia spun ca vaccinarea poate fi facuta si la varste mai inaintate, insa preferabil, inainte de contractarea virusului, intrucat, odata aparuta infectia in organism, eficacitatea vaccinului scade considerabil.

Ministerul Sanatatii demareaza primul program de depistare precoce a cancerului de san

0

La inceputul anului viitor, in Romania va fi demarat Programul pilot de depistare precoce a cancerului de san, se arata intr-un comunicat de presa emis de Ministerul Sanatatii. Potrivit documentului, programul beneficiaza de finantare europeana nerambursabila in valoare de 21 milioane euro.

Ministerul Sanatatii anunta ca programul de screening se va derula pe o perioada de 5 ani si va presupune testarea a peste 30 de mii de femei, dintre care jumatate apartin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, somere, grupuri etnice vulnerabile.

Potrivit comunicatului emis de institutie, proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord Vest si Vest, respectiv Nord Est si Sud Est.

Din fondurile destinate proiectului se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografica, evaluari ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea si confirmarea anatomopatologica a leziunilor suspecte si preluarea in tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente. Programul prevede si actiuni de educare si informare a femeilor si de sprijinire si consiliere a celor diagnosticate.

„Acest program pilot va furniza ghiduri si protocoale de testare, diagnostic si tratament ale cancerului de san, va pregati personal medical si va dezvolta infrastructura, astfel incat sa putem extinde testarea la nivel national. Vom putea, astfel, sa furnizam un program national consolidat care sa asigure accesul egal si echitabil tuturor femeilor la servicii de depistare si diagnostic de calitate. Dezvoltarea si consolidarea serviciilor si interventiilor preventive reprezinta o prioritate a Ministerului Sanatatii inclusa in Programul de Guvernare, in scopul imbunatatirii starii de sanatate a populatiei si a calitatii vietii”, a declarat ministrul Sanatatii, prof. dr. Florian Bodog.

Pana la sfarsitul anului 2017, Ministerul Sanatatii intentioneaza sa finalizeze noi apeluri in domeniul derularii programelor de preventie, depistare precoce, diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal si pentru programul de screening pentru identificarea pacientilor cu factori de risc cardiovascular, care are ca scop reducerea morbiditatii si mortalitatii prin boli cardiovasculare, se mai arata in document.

Cu sprijinul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman, Ministerul Sanatatii beneficiaza de fonduri europene de peste 191 de milioane euro pentru derularea a cinci programe nationale de screening al: cancerului de col uterin, cancerului de san, tuberculozei, hepatitelor B, C si D, precum si pentru screening prenatal. O parte din fonduri vor fi utilizate si pentru formarea personalului medical din domeniile vizate de aceste proiecte.

Studiu: Cele mai multe alergii apar la maturitate

0

O noua cercetare arata ca aproape jumatate dintre persoanele care au alergii la anumite alimente le-au dezvoltat la maturitate. De asemenea, potrivit studiului, rasele cele mai supuse acestui risc sunt hispanicii, asiaticii si afro-americanii.

Studiul a fost facut pe un esantion de 53.575 de persoane cu cetatenie americana. in urma cercetarii, specialistii au descoperit ca, dintre adultii diagnosticati cu alergii alimentare, 45% au dezvoltat afectiunile in timpul maturitatii, iar simptomele au fost diferite de cele ale copiilor cu alergii.

„Deseori, alegriile sunt considerate o conditie care se dezvolta in copilarie, asa ca acest procent de 45% este surprinzator”, a marturisit coordonatorul cerectarii, medicul Ruchi Gupta.

Potrivit acestuia, cele mai des intalnite tipuri de alergii la adulti sunt alergiile la crustacee (3.6% din cazuri) si alergiile la nuci de copac (1.8% dintre cazuri).

Studiul a aratat, de asemenea, si care sunt categoriile rasiale cele mai expuse alergiilor la alimente. Astfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca persoanele cele mai predispuse provin din randul hispanicilor, asiaticilor si afro-americanilor.

Reezultatele cercetarii au fost prezentate in cadrul intalnirii anuale organizate de Colegiul American de Alergie, Astm si Imunologie.

Peste 500 de participanti la cea de-a X-a editie a Conferintei de Microbiologie si Epidemiologie

0

Peste 500 de specialisti in microbiologie, epidemiologie, boli infectioase, medicina de familie, pediatrie, dar si din alte arii medicale conexe au luat parte la cea de-a X-a editie a Conferintei de Microbiologie si Epidemiologie, desfasurata in perioada 2-4 noiembrie 2017, la Bucuresti.

Evenimentul a fost deschis oficial in data de 2 noiembrie, printr-o ceremonie la care au participat conf. univ. dr. Florin Buicu – presedintele Comisiei pentru Sanatate din Camera Deputatilor, care si-a exprimat sustinerea fata de legea vaccinarii dar si fata de proiectul aflat in lucru care vizeaza combaterea TBC-ului, dar si ministrul Sanatatii – prof. univ. dr. Florian Bodog, conf. univ. dr. Diana Loreta Paun, Secretar de Stat, Departamentul de Sanatate Publica din cadrul Administratiei Prezidentiale, prof. univ. dr. Marian Negut – presedinte de onoare al Societatii Romane de Microbiologie, prof. univ. dr. Geza Molnar – presedinte de Onoare al Societatii Romane de Epidemiologie.

Tot in deschiderea evenimentului a avut loc si un moment special, ce a marcat implinirea a 50 de ani de la disparitia acad. stefan Nicolau.

Programul Conferintei Nationale de Microbiologie si Epidemiologie a inclus sesiuni stiintifice de prezentari orale in care au fost expuse cele mai noi informatii in domeniu, sesiuni care au fost succedate de paneluri de discutii unde au fost angrenati specialisti din domeniu, printre care: conf. dr. Gabriel Adrian Popescu, prof. dr. Monica Licker, conf. dr. Geza Molnar, dr. Roxana Şerban, conf. dr. Irina Codita, sef lucr. dr.Gabriel Ionescu, prof. dr. Emanoil Ceausu, dr. Camelia Ghita, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, dr. Anca Draganescu, prof. dr. Simona Ruta, dr. Florin Popovici, dr. Adriana Pistol, conf. dr. Emilian Popovici, prof. dr. Daniela Pitigoi, dr. Alexandra-Maria Nascutiu, dr. Dragos Florea, prof. dr. Gilda Popescu, dr. Adriana Socaci, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, conf. dr. Adriana Hristea, prof. dr. Viorel Jinga, sef lucr. dr. Irina Strambu, dr. Mioara Matei, prof. dr. Luminita Smaranda Iancu, conf. dr. Amanda Radulescu.

De asemenea, in cadrul manifestarii stiintifice au fost si prezentari de postere, sesiuni dedicate comunicarii in sanatatea publica, respectiv pregatirii profesionale a medicilor rezidenti in microbiologie si epidemiologie. De asemenea, o sesiune speciala a fost alocata tinerilor medici.

Participantii la conferinta au putut afla date importante cu privire la profilul de rezistenta al germenilor implicati in infectiile asociate asistentei medicale, cu privire la consumul de medicamente, importanta vaccinarii, importanta supravegherii infectiilor virale cauzate de virusurile respiratorii non-gripale, la noile tinte terapeutice in infectia cu virusul hepatitic B, tuberculoza, precum si informatii legate de evolutia epidemiei de rujeola – Romania 2016-2017, vaccinarea antipneumococica.

Totodata, au fost dezbatute cele mai actuale probleme de sanatate publica din Romania si au fost prezentate rezultatele studiului privind ezitarea la vaccinare desfasurat in perioada iulie-august 2017 in Romania si ale anchetelor de acoperire vaccinala la nivel regional in anul 2017.

Presedintii evenimentului au fost prof. univ. dr. Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie, si prof. univ. dr. Emilian Popovici, presedintele Societatii Romane de Epidemiologie.

Evenimentul a fost organizat stiintific de Societatea Romana de Microbiologie alaturi de Societatea Romana de Epidemiologie.

Management eveniment: Sanatatea Press Group

Cum ne putem imbunatati memoria

0

Orice persoana clinic sanatoasa isi poate imbunatati memoria. Obiceiurile zilnice au o influenta importanta in felul in care functioneaza creierul nostru.

Iata cateva trucuri prin care activitatea cerebrala poate fi ameliorata.

1. Consumati alimente care ajuta functionarea creierului

Organismul are nevoie de combustibil pentru a functiona cum trebuie, iar acest lucru este valabil si pentru creier. in acest sens, este foarte important sa consumam alimente care sporesc activitatea creierului si sa le evitam pe cele daunatoare. Astfel, specialistii recomanda consumul de fructe, legume, grau integral, fasole, peste si grasimi sanatoase ca uleiul de masline sau nuci.

Alte alimente care ar trebui consumate sunt: coacazele, spanacul, avocado, oua, cacao si ciocolata, cafea sau ceai de menta si scortisoara.

Potrivit studiilor efectuate pana in prezent, toate aceste alimente imbunatatesc functionarea creierului si performanta memoriei.

2. Fiti activi din punct de vedere fizic

Un studiu privind sanatatea creierului arata ca aerobicul si antrenamentul de rezistenta imbunatatesc capacitatea de functionare a creierului atat la tineri, cat si la persoanele de peste 50 de ani. Potrivit cercetatorilor, aerobicul a imbunatatit abilitatile cognitive, in timp ce antrenamentul de rezistenta s-a dovedit benefic memoriei.

Acestia atrag atentia ca miscarea nu inseamna doar aerobic sau antrenament de rezistenta. Studiile au aratat ca si activitati precum calaritul sau dansul au efecte benefice asupra creierului. Potrivit specialistilor, s-a dovedit ca echitatia a imbunatatit activitatea cognitiva a copiilor, iar dansul poate reversa semnele de imbatranire ale creierului.

3. Odihniti-va

Pentru a-si mentine sanatatea fizica si psihica, adultii au nevoie de 7 pana la 9 ore de somn pe noapte. Potrivit specialistilor, somnul ajuta la consolidarea memoriei pe termen scurt si lung. Dupa ce au dormit, oamenii tind sa aiba o capacitate marita de a retine informatii. Odihna necorespunzatoare afecteaza capacitatea creierului de a forma noi amintiri, atrag atentia specialistii.

4. Relaxati-va

Stresul cronic are efecte adverse asupra creierului. in timp, stresul distruge celulele cerebrale si este asociat pierderilor de memorie, avertizeaza specialistii. Astfel, gestionarea stresului tinde sa fie cea mai buna modalitate de protejare a memoriei. Potrivit specialistilor, ascultatul muzicii si meditatia ajuta la combaterea stresului si prevenirea pierderilor timpurii de memorie la persoanele care prezinta un declin cognitiv.

Studii efectuate recent arata ca ascultarea muzicii, pe o perioada de trei luni, a imbunatatit semnificativ functia de memorare, iar 25 de minute de yoga sau meditatie pe zi au avut un efect benefic asupra abilitatilor cognitive.

De asemenea, un efect pozitiv l-a avut si aromoterapia, prin utilizarea uleiului din esenta de rozmarin. Potrivit specialistilor, copiii expusi acestei arome au inregistrat un punctaj mult mai mare la un joc de memorie la care au participat ulterior, in comparatie cu cei care nu au fost expusi aromoretapiei.

Consumul de alcool in timpul sarcinii: care sunt efectele asupra fatului

0

Consumul de de alcool, in orice cantitate, in timpul sarcinii poate avea efecte pe termen lung asupra fatului, avertizeaza specialistii.

O echipa de cercetatori din Statele Unite a ajuns la concluzia ca expunerea fatului in timpul sarcinii chiar si la cantitati mici sau moderate de alcool poate produce anxietate copilului, iar aceasta se poate manifesta pana tarziu in adolescenta sau chiar la maturitate.

„Au existat numeroase dezbateri pornind de la intrebarea daca exista sau nu o cantitate sigura de alcool care poate fi consumata in singuranta in timpul sarcinii, adica fara a afecta fatul, iar acest studiu arata ca nu”, a afirmat coordonatorul cercetarii.

Studiul a fost realizat pe cobai. in a 12-a zi de gestatie, ei au fost expusi, timp de sase ore, la vapori de alcool etilic. Ulterior, puii au fost suspusi unor teste de anxitetate. Astfel, specialistii au observat ca anxietatea a fost extrem de prezenta in cazul masculilor adolescenti.

Odata ajunsi la maturitate, masculii au prezentat mai putine semne ale afectiunii, in timp ce femelele nu au parut sa fie afectate de aceasta tulburare.

Studiul a fost publicat in revista Frontiers in Behavioral Neuroscience.