Campania Nationala Controleaza-ti Diabetul ajunge in acest an la Timisoara

0

Asociatia Romana de Educatie in Diabet si Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes din Timisoara organizeaza in perioada 14-18 noiembrie 2017 la Timisoara Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul”.

Proiectul include o serie de actiuni orientate in principal catre publicul larg:

Testari de glicemie
Actiuni de informare si constientizare
Screening de neuropatie diabetic si picior diabetic
Conferinta de presa

Aflata la cea de-a X-a editie, Campania a fost lansata cu iluminarea in albastru a cladirii Operei Nationale din Timisoara, in 14 noiemebrie, de Ziua Mondiala a Diabetului.

in zilele urmatoare sunt programate:

– 16, 17 noiembrie 2017, interval 09:00-16:00

Testari gratuite de glicemie si hemoglobina glicata
Screening de neuropatie diabetica si picior diabetic

Loc desfasurare: Piata Victoriei (in fata Operei)

– 16 noiembrie 2017, ora 10.00 – Conferinta de presa „Situatia diabetului zaharat in 2017, in judetul Timis”

Loc de desfasurare: Palatul Administrativ – Prefectura Judetului Timis (Bvd. Revolutiei din 1989 nr. 17)

– 17 noiembrie 2017, ora: 13.00 – Sesiune dedicate studentilor la medicina – Comunicarea in diabet

Loc desfasurare: Sala Aula Magna – Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara

– 18 noiembrie 2017 – Simpozion stiintific „Diabet, Sindrom Metabolic si alte Boli legate de nutritie”. Eveniment dedicat exclusiv medicilor.

Campania Nationala Controleaza-ti Diabetul isi propune informarea si educarea publicului larg cu privire la importanta preventiei diabetului, precum si asupra controlului eficient al acestei afectiuni si imbunatatirea stilului de viata pentru persoanele afectate de aceasta boala. De asemenea, campania vizeaza implicarea specialistilor, autoritatilor si a mass-media in propagarea mesajului de alarma cu privire la problematica diabetului zaharat.

Astazi este Ziua Mondiala a Diabetului

0

Ziua Mondiala a Diabetului este marcata in fiecare an in data de 14 noiembrie, atragandu-se astfel atentia asupra problematicii diabetului zaharat in toata lumea.

in 2017, tema principala a Zilei Mondiale a Diabetului este „Femeile si diabetul – dreptul nostru la un viitor sanatos”, la nivel mondial existand peste 199 milioane de femei cu diabet, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Mai mult, aceeasi sursa precizeaza ca diabetul este a noua cauza de mortalitate in randul femeilor, in intreaga lume, cu 2,1 milioane de decese pe an.

Ziua Mondiala a Diabetului este marcata si in Romania, prin mai multe actiuni organizate la nivel national. Asociatia Romana de Educatie in Diabet si Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara organizeaza la Timisoara cea de-a X-a editie a Campaniei Nationale „Controleaza-ti Diabetul”, printre actiuni ce se regasesc in cadrul campaniei numarandu-se: iluminarea in albastru a cladirii Operei din Timisoara, testari gratuite de glicemie si hemoglobina glicozilata, screeningul neuropatiei diabetice si picior diabetic. De asemenea, mesajele specialistilor in domeniu vor fi transmise populatiei generale prin intermediul mass media, printr-o conferinta de presa. in cadrul campaniei se va desfasura si un simpozion stiintific adresat profesionistilor in diabet.

De asemenea, astazi se desfasoara la Palatul Parlamentului Conferinta – Dezbatere ce va avea in prim plan „Femeia, in contextul diabetului zaharat… Povesti de viata” si „Situatia copiilor si adolescentilor cu diabet zaharat de tip 1 din Romania”.

Prof. dr. Maria Mota: Diabetul zaharat gestational, nedepistat la timp, poate pune in pericol viata mamei si a copilului

0

Diabetul zaharat gestational este o afectiune tot mai des intalnita in randul femeilor gravide, arata specialistii. Potrivit ghidurilor, diabetul zaharat gestational debuteaza dupa saptamana 24-28 de sarcina, gravidele experimentand o scadere a insulinosensibilitatii, fapt care determina preluarea defectuoasa a glucozei de catre muschi si ficat.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului, care in 2017 are ca tema principala a€œFemeile si diabetul – dreptul nostru la un viitor sanatos”, specialistii trag un semnal de alarma asupra importantei diagnosticarii precoce a diabetului gestational.

a€œStudiile arata ca 86,4% dintre sarcini sunt asociate cu diabetul gestational. Nedepistat la timp, diabetul gestational poate pune in pericol atat viata mamei, cat si a copiilor. Un rol important in depistarea acestui tip de diabet il au medicii de familie, dar si medicii ginecologi care urmaresc sarcina. Trebuie sa acordam o atentie deosebita diabetului gestational si sa urmarim gravida pe toata perioada sarcinii”, a declarat prof. univ. Maria Mota, fost presedinte al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si al Asociatiei Romane de Educatie in Diabet, in cadrul Conferintei-Dezbatere organizate la Palatul Parlamentului in contextul Zilei Mondiale a Diabetului, care aduce in prim plan problematica diabetului zaharat la copii si femei.

in acelasi timp, prof. dr. Maria Mota a atras atentia ca cel putin 58% din cazurile de diabet pot fi prevenite printr-un stil de viata sanatos.

Evenimentul a fost organizat de catre Federatia Asociatiilor Diabeticilor din Romania.

Parteneri institutionali: Comisia pentru Sanatate Publica din Senatul Romaniei, Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti

Management si Concept eveniment: Sanatatea Press Group

Diabetul la femei si problemele copiilor si tinerilor cu diabet de tip 1 din Romania, in prim-plan de Ziua Mondiala a Diabetului

0

Lipsa unui program gratuit pentru monitorizarea continua a glicemiei la copiii cu diabet zaharat si insuficienta testelor glicemice compensate pentru multi dintre adulti sunt cateva dintre problemele intampinate de persoanele cu diabet din tara noastra. in Romania, aproape 2 milioane de adulti1 si alte cateva mii de copii sufera de diabet zaharat, potrivit datelor de specialitate.

Problemele cu care se confrunta persoanele cu diabet au fost discutate in cadrul conferintei – dezbatere, organizate de Federatia Asociatiilor Diabeticilor din Romania in contextul Zilei Mondiale a Diabetului 2017.

„in Romania, persoanele cu diabet se confrunta cu diferite probleme ce le afecteaza atat ingrijirea, cat si calitatea vietii. in fiecare an, de 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, si nu numai, incercam sa aducem in atentia autoritatilor si a opiniei publice provocarile intalnite de persoanele care sufera de diabet zaharat. Este important ca la evenimentul din acest an, alaturi de persoanele cu diabet au venit autoritati, decidenti, medici si personal medical, precum si mass-media. Persoanele cu diabet trebuie sa aiba o voce comuna, o voce care sa se faca auzita mai ales in vederea identificarii si gasirii de solutii impreuna cu autoritatile competente, asupra problemelor cu care se confrunta”, a declarat Maria Mesaros, presedintele Federatiei Asociatiilor Diabeticilor din Romania.

Una dintre temele principale ale manifestarii a fost Femeia – in contextul Diabetului Zaharat…Povesti de Viata. Invitatii au discutat despre problematica diabetului la populatia feminina, factorii de risc specifici, sarcina si diabetul. in Romania, jumatate dintre cele aproape 2 milioane de persoane cu diabet sunt femei.2

O alta tema importanta abordata in cadrul conferintei a fost Situatia copiilor si adolescentilor cu diabet de tip 1 din Romania. in prezent, in tara noastra, copiii cu diabet nu beneficiaza in mod gratuit de un sistem de monitorizare continua a glicemiei prin senzori. Din acest motiv, copiii ale caror familii nu-si permit sa achizitioneze acest sistem sunt nevoiti sa se intepe de mai multe ori pe zi pentru a-si masura nivelului glicemiei din sange. La dezbatere au fost facute si demonstratii despre cum functioneaza un sistem de monitorizare continua a glicemiei prin senzori si cat de util este un astfel de sistem pentru copii.

in cadrul conferintei, Asociatia „Suflet pentru Dulcinei”, sub auspiciile Federatiei Asociatiei Diabeticilor din Romania, a lansat Coalitia pentru Diabetul Juvenil. Proiectul isi propune identificarea si promovarea unor masuri pentru imbunatatirea vietii copiilor si adolescentilor cu diabet, iar un prim obiectiv se refera la asigurarea dispozitivelor ce permit monitorizarea permanenta a glicemiei.

Totodata, la eveniment, Federatia Asociatiilor Diabeticilor din Romania a lansat Carta Alba a Diabetului – un document comprehensiv care analizeaza situatia persoanelor cu diabet din Romania, perceptia acestora cu privire la sistemul de ingrijire si care identifica directii concrete menite sa imbunatateasca ingrijirea si calitatea vietii romanilor care sufera de diabet.

„Carta Alba a Diabetului sintetizeaza foarte detaliat contextul actual raportat la persoanele cu diabet din Romania, in ceea ce priveste ingrijirea lor, accesul la serviciile medicale specifice, identificand masuri care, implementate, ar putea sa contribuie la o imbunatatire a conditiei persoanei cu diabet in Romania. in acest sens, Carta Alba aduce in prim plan rolul catorva instrumente esentiale pentru controlul diabetului, mai exact educatia terapeutica si implicarea asociatiilor de pacienti sau a grupurilor suport”, a explicat Maria Mesaros, presedintele Federatiei Asociatiilor Diabeticilor din Romania.

Carta Alba a Diabetului poate fi accesata AICI.

La nivel mondial, 425 de milioane de oameni sufera de diabet. Estimarile Federatiei Internationale de Diabet arata ca, pana in anul 2045, aproape 750 de milioane de persoane vor suferi de aceasta afectiune, daca nu se vor lua masuri eficiente de control.3

a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦a€¦..

Organizator: Federatia Asociatiilor Diabeticilor din Romania

Parteneri institutionali: Comisia pentru Sanatate Publica – Senatul Romaniei, Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti

Partneri media strategici: SanatateaTV.ro, ComunicateMedicale.ro, Ro Health Review

Partener media: Agerpres

Management & concept eveniment: Sanatatea Press Group – expertul tau in comunicare pe domeniul medical

Despre FADR

Federatia Asociatiilor Diabeticilor din Romania (FADR) este vocea celor mai reprezentative organizatii care lupta pentru persoanele cu diabet zaharat din Romania, reunind 19 asociatii de pacienti, la nivel national. Federatia este un partener de dialog cu autoritatile din tara noastra, sprijinind interesele persoanelor cu diabet, pe care le reprezinta la nivel local, national, dar si international.

Referinte:

1, 2 – Studiul PREDATORR

3 – http://www.diabetesatlas.org/

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MSD, Novo Nordisk

Cinci semne ca esti insarcinata si nu gripata

0

Specialistii atrag atentia ca la debutul sarcinii, o parte dintre simptome pot fi asemanatoare cu cele ale gripei. De aceea au intocmit o lista cu semnele asociate sarcinii, care pot fi confundate cu gripa. Acestea sunt:

Cresterea temperaturii

Potrivit unui comunicat de presa primit pe adresa redactiei SanatateaTV.ro, atat in cazul unei sarcini, cat si al gripei, ne confruntam cu o crestere a temperaturii corpului. Potrivit specialistilor, o temperatura bazala ridicata, care dureaza mai mult de 18 zile, indica o sarcina. Diferenta este data de cat de ridicata este temperatura.

„Temperatura femeii in timpul sarcinii va fi mai mare decat in mod normal, dar nu ar trebui sa depaseasca 38 de grade C. Febra asociata cu gripa poate fi mult mai ridicata decat cea din timpul unei sarcini, asa ca, puteti face diferenta usor”, spune dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica ginecologie.

Greata

Trecerea de la greata usoara la varsaturi severe ar putea indica gripa sau sarcina. Potrivit specialistilor, stomacul si varsaturile nu sunt un simptom al gripei obisnuite pentru adulti, desi pot aparea la anumiti indivizi. Daca, in mod normal, nu aveti probleme cu stomacul in timpul gripei sau daca aceste simptome nu se reduc, adresati-va medicului. S-ar putea sa fiti insarcinata sau sa aveti un virus gripal mai grav care necesita tratament, se arata in comunicatul de presa.

Oboseala

Modificarile hormonale, modificarile metabolismului si efortul organismului de a creste un copil provoaca un sentiment general de oboseala la inceputul sarcinii, explica specialistii. Potrivit acestora, in cazul unei sarcini, oboseala este similara cu cea a gripei, dar tinde sa dureze o mare parte din primul trimestru si este mult mai accentuata decat in cazul gripei.

Congestie si dureri de cap

Gripa este cauzata de un virus care ataca sistemul respirator si provoaca congestie, un nas incarcat si dureri de cap. in mod surprinzator, acesta este, de asemenea, un simptom al sarcinii, se mai arata in comunicat. Modificarile hormonale si cresterea aprovizionarii cu sange care apare in timpul sarcinii determina umflarea membranelor sinusurilor si nasului si aparitia mucusului. Presiunea poate provoca si dureri de cap, atrag atentia medicii.

Cateva alte simptome ale sarcinii care pot incepe in decurs de o saptamana si care nu coincid cu cele ale gripei includ pete pe sani, umflarea sau inflamarea lor, nevoia de a urina frecvent si usoare dureri sau crampe in zona abdominala, explica specialistii.

Ghid privind lupta impotriva cancerului, lansat in Romania

0

Experti romani si internationali au elaborat Carta Alba, un ghid de bune practici care ofera informatii despre politicile si strategiile dezvoltate la nivel european in lupta impotriva cancerului.

Documentul a fost lansat in cadrul unui proiect care isi propune sa faciliteze schimbul de experienta intre tarile europene pentru a identifica solutii pentru cresterea accesului pacientilor la tratamente de ultima generatie.

Ghidul ofera recomandari privind dezvoltarea unei platforme comune care sa faciliteze dialogul deschis si relevant intre factorii de decizie, in ceea ce priveste introducerea in sistemul legislativ romanesc a schemelor de acces facilitat si a registrelor de monitorizare. Potrivit specialistilor, acest lucru permite accesul mai multor pacienti la tratamente noi, fara a fi generate costuri suplimetare pentru bugetul de sanatate.

Prin intermediul Cartei Albe, specialistii au dezvoltat si implementat schemele de acces facilitat existente deja in Italia, unde au reprezentat un model de succes recunoscut ca avand eficienta si aplicabilitate marita in favorizarea accesului la inovatie.

Potrivit recomandarilor cuprinse in document, situatia specifica a cazurilor de cancer din Romania impune dezvoltarea mai eficienta a preventiei si utilizarea celor mai noi terapii, dar si o mai buna cunoastere a datelor statistice privind cancerul.

La nivel mondial, cancerul este responsabil pentru 25% dintre decese si reprezinta a doua cauza de mortalitate dupa bolile cardiovasculare, fiind principala cauza de deces in randul persoanelor din grupa de varsta 45-64 de ani.

Potrivit datelor prezentate in Carta Alba, in Romania, in anul 2012, incidenta cazurilor de cancer si mortalitate au fost de 78.760, respectiv 48.252 de cazuri.

Reprezentantii pacientilor cu diabet, dezbatere despre Programul National de Diabet, la Congresul Federatiei Romane de Diabet

0

in perioada 8-11 noiembrie 2017, la Sibiu are loc editia a 15-a a Congresului Federatiei Romane de Diabet Nutritie si Boli Metabolice.

Pe langa sesiunile stiintifice dedicate profesionistilor din specialitatea de diabet, respectiv arii medicale conexe, in programul evenimentului sunt incluse si sesiuni destinate persoanelor cu diabet, axate pe discutarea problemelor curente pe care acestea le intampina, precum si pe identificarea unor solutii in acest sens.

Programul National de Diabet Zaharat a fost tema centrala a unei astfel de sesiuni, la care, pe langa reprezentanti ai Federatiei Asociatiilor Diabeticilor din Romania, au participat si Conf. dr. Corneliu-Florin Buicu, Presedintele Comisiei pentru Sanatate si Familie din Camera Deputatilor, Conf. dr. Cornelia Bala, membru in Comisia de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din Ministerul Sanatatii, respectiv Conf. dr. Ioan Andrei Veresiu, Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, transmit corespondentii SanatateaTV.ro, prezenti la eveniment.

Cinci centre de radioterapie vor fi dotate cu aparatura medicala, cu sprijinul financiar al Bancii Mondiale

0

Ministrul Sanatatii, prof. dr. Florian Bodog, a semnat astazi, primele contracte de achizitie pentru dotarea cu echipamente de radioterapie a cinci spitale din Bucuresti si din tara, se arata intr-un comunicat de presa.

Cele cinci spitale beneficiare sunt: Spitalul Judetean Constanta, Spitalul Judetean Galati, Institutul Oncologic „prof. dr. Alexandru Trestioreanu” Bucuresti, Spitalul Judetean Baia Mare si Spitalul Universitar de Urgenta Elias.

Potrivit comunicatului de presa, echipamentele vor fi achizitionate in baza Acordului de imprumut cu Banca Mondiala, in valoare totala de 250 de milioane euro, accesat in anul 2014 si care a fost deblocat la inceputul acestui an. Suma totala acordata pentru achizitia de aparatura de radioterapie este de 38 milioane de euro, iar valoarea totala a aparaturii achizitionate in cadrul contractelor semnate astazi este de 11 milioane de euro.

Acordul prevede constructia de sectii noi ATI si UPU, Centre de mari arsi, blocuri operatorii si reabilitarea centrelor existente pentru diverse specialitati, precum si achizitii de echipamente necesare in sectiile de ATI, UPU, blocuri operatorii, paliatie, imagistica, radioterapie si screening afectiuni oncologice.

„Astazi marcam continuarea proiectului cu Banca Mondiala, pe care l-am gasit blocat la inceputul mandatului meu. impreuna cu echipa guvernamentala ne-am asumat noi termene pentru ca acest proiect sa functioneze in continuare. Este pentru prima data cand in Romania se face o astfel de investitie necesara pentru a crea o retea publica de radioterapie. Ne dorim sa asiguram accesul pacientilor la aceste terapii si conditii mai bune de lucru pentru specialistii din sanatate. in acest moment, radioterapia se face in putinele centre publice existente, iar restul pacientilor merg in centre private. Serviciile sunt decontate prin contractul cu Casa de Asigurari de Sanatate. Prin crearea unei retele publice vor scadea foarte mult timpii de asteptare, pentru ca un pacient oncologic nu-si permite sa astepte”, a declarat prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii.

Potrivit Ministerului, in cadrul aceluiasi proiect, in etapa urmatoare, vor fi dotate cu echipamente de radioterapie alte 3 centre din tara. Este vorba despre centrele din cadrul Spitalului Municipal Oradea, Spitalului Judetean Craiova si InstitutulUI Oncologic „prof. dr. I. Chiricuta” Cluj-Napoca, pentru care au fost lansate deja procedurile de licitatie.

Romania va avea un program national de screening pentru insuficienta cardiaca

0

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, conf. dr. Corina Pop, a declarat ca, incepand cu anul 2018, Romania va avea un program national de screening pentru insuficienta cardiaca, se arata intr-un comunicat de presa emis de Asociatia S.O.S Drepturile Pacientilor.

„Programul de screening va fi finantat de Uniunea Europeana si se va derula pe o perioada de cinci ani, cu implicarea medicilor de familie. Vom monitoriza peste 500 de mii de persoane predispuse la boli cardiovasculare si infarct miocardic”, a declarat conf. dr. Corina Pop, in cadrul unui semninar despre insuficienta cardiaca in statele membre UE, organizat miercuri, in Parlamentul European.

Potrivit specialistilor, insuficienta cardiaca trebuie sa se inscrie intre prioritatile Romaniei in perioada in care tara noastra va exercita presedintia Consiliului Uniunii Europene.

Desi Romania este, astazi, una dintre tarile UE cu cea mai mare incidenta a bolii, accesul pacientilor la tratament este deficitar, din cauza numarului mic de specialisti, a numarului mare de pacienti, care nu constientizeaza boala si a accesului inca redus la tratamente inovatoare, se mai arata in comunicatul de presa.

„Pentru a reduce incidenta si mortalitatea in randul bolilor cardiovasculare nu ar trebui sa mai existe bariere si inegalitati, ci ar trebui ca, si Romania sa adopte cele mai bune solutii si bune practici in sanatate.”, a declarat Christine Merkel, reprezentant al The Heart Failure Policy Network.

Potrivit participantilor la eveniment, in statele membre UE este nevoie de un „Call to action” pentru ca insuficienta cardiaca sa fie inclusa in politicile si planurile nationale privind bolile cardiovasculare si de crearea unei baze de date nationale, care sa includa informatii despre evolutia pacientilor cu insuficienta cardiaca.

in fiecare an, in Romania, 25.000 de persoane sunt diagnosticate cu insuficienta cardiaca si sunt spitalizate din aceasta cauza, potrivit Studiului asupra perceptiei insuficientei cardiace in Europa (SHAPE). Acelasi studiu mai arata ca 7.4 % dintre pacientii cu insuficienta cardiaca mor in timpul spitalizarii, informeaza comunicatul de presa.

Test autoadministrabil pentru depistarea HIV, lansat in Romania

0

O companie farmaceutica din Statele Unite a adus pe piata din Romania testul autoadministrabil pentru depistarea HIV. Testul este disponibil in farmacii, fara prescriptie medicala, iar pentru efectuarea sa este necesara doar o picatura de sange.

Romania este a patra tara din Europa care introduce pe piata testul autoadministrabil.

Fiecare kit de testare este furnizat impreuna cu un prospect informativ despre utilizarea testului, dar si despre servicii de consiliere in domeniu.

Potrivit reprezentantilor companiei, testul se adreseaza oricarei persoane, iar eficacitatea sa a fost de 99,8% in cazul persoanelor neinfectate, in timp ce 100% dintre cei infectati au fost detectati corect.

Potrivit prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institului de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”, testul este unul extrem de benefic pentru persoanele care nu stiu daca sunt infectate sau nu.

„Este un test deosebit de benefic pentru ca, odata facut si depistata o infectie potentiala intr-un stadiu precoce si instaurata terapia specifica, face ca acea persoana sa duca o viata absolut normala, asemanatoare cu a unei persoane care nu este infectata cu HIV „, a explicat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, testul este foarte precis, iar in cazul in care o persoana este depistata pozitiv, ea trebuie sa se duca la medic pentru investigatii ulterioare.

„Este un test sensibil si specific, adica odata iesit pozitiv este clar ca este pozitiv. Asta insa inseamna ca persoana respectiva va trebui sa se duca la medic, fie incepand cu medicul de familie, fie incepand cu medicul specialist de boli infectioase, astfel incat sa se mearga cu diagnosticul mai departe, sa se stabileasca stadiul de infectie si sa se puna si terapia specifica”, a subliniat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit datelor furnizate de Comisia nationala de Lupta Anti-SIDA, din cadrul Institului de Boli Infectioase „Matei Bals”, in Romania sunt inregistrati peste 14.600 de pacienti HIV/SIDA, iar aproape jumatate dintre acestia au varste cuprinse intre 25 si 29 de ani.