Primul test pentru un trio de biomarkeri sangvini care detectează semnele distinctive ale maladiei Alzheimer, lansat în SUA
Primul test pentru un trio de biomarkeri sangvini, despre care producătorul afirmă că poate detecta semnele distinctive ale maladiei Alzheimer, a început să fie comercializat în rândul medicilor din Statele Unite.
Testul produs de Labcorp, numit Amyloid-Tau-Neurodegeneration (ATN), nu este suficient de precis pentru a diagnostica în mod definitiv maladia Alzheimer, dar îi ajută pe medici să identifice pacienţii care au nevoie de testări avansate, a declarat Brian Caveney, director medical şi ştiinţific al companiei, informează Reuters, citată de Agerpres.
Maladia Alzheimer, care distruge gradual memoria şi capacitatea de gândire, se caracterizează printr-o acumulare lentă a unor proteine în creier sub forma plăcilor amiloide şi aglomerărilor tau care, în cele din urmă, fac ca celulele din creier să nu mai funcţioneze corect şi să moară.
În prezent, aceste schimbări sunt diagnosticate printr-un test al lichidului cefalorahidian (LCR), care necesită o puncţie lombară, sau printr-o costisitoare tomografie cerebrală PET, care nu sunt mereu acoperite de asigurările medicale.
Pacienţii cu un rezultat pozitiv la testul ATN vor avea în continuare nevoie de un test LCR sau o tomografie PET pentru a confirma diagnosticul de Alzheimer. Totuşi, cei care primesc un rezultat negativ vor fi scutiţi astfel de acele teste mai avansate şi vor fi examinaţi, în schimb, pentru alte boli neurodegenerative.
Se estimează că Alzheimer reprezintă aproximativ 60% din cazurile de demenţă.
Brian Caveney a dezvăluit că Labcorp poartă discuţii cu companiile de asigurări medicale, inclusiv cu planul guvernamental american Medicare pentru persoanele de peste 65 de ani, despre condiţiile de rambursare a testului, care are un preţ de listă de 626 de dolari.
Noul produs este oferit ca un test dezvoltat în laborator, care nu are nevoie în prezent de o aprobare din partea Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA). Însă acest lucru s-ar putea schimba. Săptămâna trecută, FDA a emis o propunere pentru a începe să reglementeze astfel de teste de diagnosticare, invocând necesitatea de a asigura siguranţa şi eficienţa.
Labcorp colaborează cu cercetători din mediul academic pentru a evalua testul său, a precizat Brian Caveney.
„Dacă legile se modifică, ne vom conforma cu siguranţă oricăror noi reglementări şi reguli”, a declarat el.
Ziua Mondială a Vederii: La nivel global, cel puțin 2,2 miliarde de oameni au o deficiență de vedere
Persoanele care petrec mai mult de două ore, în fiecare zi, în fața unui ecran sunt la risc să dezvolte simptome oculare încadrate în sindromul vederii computerizate (oboseală a ochilor), atrage atenția Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în contextul Zilei Mondiale a Vederii, marcată anual la 12 octombrie. „Acest sindrom include o gamă largă de simptome nespecifice (astenopie), care includ oboseală oculară, ochi uscat, durere în ochi și în jurul ochilor, vedere încețoșată, dureri de cap și chiar diplopie (vedere dublă)”, subliniază INSP.
„Utilizarea pe scară largă a computerelor la locul de muncă, dar și acasă aduce o serie de probleme de vedere și disconfort ocular pentru persoanele care le folosesc. Privitul într-un ecran digital diferă de cititul unei pagini tipărite, prin luminozitatea ecranului, unghiul de vedere, distanța textului față de ochi, obligând ochiul să se adapteze și să facă un efort suplimentar. Pentru a preveni sindromul vederii computerizate se pot lua măsuri preventive precum organizarea ergonomică a mediului de lucru (stabilirea distanțelor de lucru optime și a posturii adecvate pentru vizualizarea pe ecran, controlul luminozității și strălucirii ecranului dispozitivului) și corectarea corespunzătoare a problemelor minore de vedere. Întreruperea privitului la ecran pentru 20 de secunde la fiecare 20 de minute poate contribui, de asemenea, la reducerea disconfortului ocular”, transmite INSP.
Ziua Mondială a Vederii îndreaptă în acest an atenția spre importanța protejării vederii la locul de muncă, sub sloganul ”Ai grijă de ochii tăi și la locul de muncă! Protejează-ți ochii!”.
Cel puțin 2,2 miliarde de oameni din întreaga lume au o deficiență de vedere
La nivel global, cel puțin 2,2 miliarde de oameni au o deficiență de vedere cu scăderea acuității vizuale la apropiere sau la distanță, iar în cel puțin jumătate dintre aceste cazuri, deficiența vederii ar fi putut fi prevenită sau nu a fost încă tratată.
Principalele cauze ale deficienței vederii și orbirii în toată lumea sunt viciile de refracție, cataractă și retinopatia diabetică.
Se estimează că la nivel global doar 36% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza viciilor de refracție și doar 17% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza cataractei au primit acces la o intervenție adecvată.
Pierderea vederii poate afecta oameni de toate vârstele; cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu tulburări de vedere și orbire au peste 50 de ani.
12 octombrie, Ziua Mondială a Artritei
Ziua Mondială a Artritei (World Arthritis Day) este marcată în fiecare an la 12 octombrie, fiind o zi pentru conştientizare și vizează creşterea cunoştinţelor despre existenţa şi impactul bolilor reumatice şi a afecţiunilor musculo-scheletice.
În 2023, tema Zilei Mondiale a Artritei – „Trăind cu afecţiuni reumatice musculo-scheletice în toate etapele vieţii”- se concentrează pe a aduna mai multe informaţii din istoricul unei persoane cu afecţiuni reumatice musculo-scheletice, pornind de la stadiul de copil şi pacient pediatric şi apoi ca pacient adult (şi chiar şi în etapa îmbătrânirii pacientului), inclusiv impactul bolii asupra tuturor aspectelor vieţii, precum creşterea. De asemenea, acţiunile organizate vor evidenţia şi rolul reumatologilor şi a diverşilor profesionişti din domeniul sănătăţii implicaţi stabilirea şi aplicarea tratamentului pe tot parcursul vieţii, potrivit site-ului www.eular.org.
Bolile reumatice musculo-scheletice sunt printre cele mai răspândite, invalidante, împovărătoare şi costisitoare boli netransmisibile, iar efectele se resimt asupra vieţii a peste 120 de milioane de oameni de toate vârstele, numai în Europa. Aceste boli rămân în continuare în mare parte necunoscute şi neabordate în toată Europa şi nu numai. Numărul persoanelor afectate nediagnosticate rămâne în continuare foarte mare. Prin urmare, persoanele care trăiesc cu diverse afecţiuni reumatice nu sunt conştiente de simptomele lor, de oportunităţile de diagnostic şi tratament.
Bolile reumatice şi musculo-scheletice includ peste 200 de afecţiuni, care sunt în mare parte progresive şi asociate cu durere, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Reprezintă principala cauză de reducere a mobilităţii şi a doua cauză de limitare a activităţii profesionale, după bolile cardio-vasculare. Poliartrita reumatoidă, osteoporoza, fibromialgia sau lupusul sunt afecţiunile reumatice şi musculo-scheletice întâlnite mai des în rândul femeilor, în timp ce spondiloartropatiile şi guta sunt mai frecvente în rândul bărbaţilor.
În prezent, nu există un remediu pentru majoritatea afecţiunilor, diagnosticul este adesea întârziat şi tratamentul trebuie respectat timp de mulţi ani, dacă nu chiar pe tot parcursul vieţii. Aceasta înseamnă controale regulate, în cazuri mai severe spitalizări sau intervenţii chirurgicale urmate de reabilitare şi fizioterapie, toate necesitând timp şi o energie considerabilă şi în cazuri numeroase conduc la multă incertitudine cu privire la viitorul individului. Drept urmare, aceste afecţiuni au un impact uriaş asupra calităţii vieţii celor bolnavi. Fără acces adecvat la diagnostic, tratament, reabilitare şi servicii sociale, persoanele cu bolile reumatice şi musculo-scheletice se pot confrunta cu bariere semnificative în educaţie, în viaţa profesională, în relaţii şi întemeierea unei familii, în viaţa socială şi în desfăşurarea activităţilor de zi cu zi. Toate acestea sunt însoţite de durerea cronică, efectele secundare ale medicamentelor, eşecuri, frică, singurătate, depresie şi oboseală care influenţează nu numai viaţa persoanei bolnave, ci şi pe cea a membrilor familiei şi a îngrijitorilor acestora. Pentru a depăşi aceste situaţii sunt necesare un efort imens şi comun în toate sectoarele societăţii, o implicare conştientă a specialiştilor, a factorilor de decizie, a organizaţiilor specializate atât la nivel naţional cât şi global, potrivit sursei menţionate.
Ziua Mondială a Artritei a fost înfiinţată, în 1996, de către asociaţia „Arthritis and Rheumatism International” (ARI), fondată în 1988, şi cuprinde în principal oameni afectaţi de această boală. Obiectivele organizaţiei sunt axate pe creşterea gradul de conştientizare a nevoilor persoanelor cu artrită/reumatism şi pe îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor suferinde.
Potrivit EULAR (Alianţa Europeană a Asociaţiilor pentru Reumatologie / European Alliance of Associations for Rheumatology), bolile reumatice reprezintă una dintre cauzele principale ale dizabilităţilor fizice în rândul populaţiei active, generând importante costuri socio-economice, precum pierderea productivităţii la locul de muncă.
Andrei Baciu (CNAS): Numărul pacienţilor diabetici a crescut cu o treime într-un interval de cinci ani. Serviciile medicale de prevenție gratuite
Numărul pacienţilor diabetici a crescut într-un interval de cinci ani, din 2018 în 2022, cu o treime, de la 860.558 la 1.121.651, a transmis preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu.
Această tendinţă de creştere a cazurilor de diabet poate fi combătută prin prevenţie, afirmă președintele CNAS.
„În cazul diabetului, depistarea timpurie se face într-un mod foarte simplu: printr-o verificare a glicemiei. O viaţă sănătoasă mâine începe astăzi cu un control preventiv la medicul de familie. Pentru persoanele active, care au între 18 şi 39 de ani, poate această vizită nu este prioritatea zero astăzi, în special dacă nu ne doare nimic sau nu avem nicio îngrijorare medicală, de unde şi probabilitatea de a amâna această vizită medicală”, a scris Andrei Baciu, pe Facebook.
Serviciile medicale de prevenţie care pot fi accesate gratuit sunt hemoleucograma completă, VSH, glicemie, colesterol seric total, LDL colesterol, creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară.
În ceea ce priveşte femeile cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină, acestea beneficiază de următoarele investigaţii medicale de prevenţie decontate de CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: senologie imagistică, examen Babeş-Papanicolau la doi ani, VDRL (Veneral Research Disease Laboratory), care testează infecţia cu sifilis.
Potrivit președintelui CNAS, la sfârşitul primului trimestru al acestui an, sunt 1.028.277 asiguraţi incluşi în Programul naţional de diabet zaharat şi 17.762 în Programul naţional de boli cardiovasculare.
În trimestrul al II-lea, pentru grupa de vârstă 18 – 39 ani, medicii de familie au acordat 3.481 consultaţii, cele mai multe în Bucureşti – 959, Timiş – 330, Iaşi – 239, Arad – 139, Constanţa – 127.
„În aceeaşi perioadă, au fost efectuate 27.073 analize de laborator, ca urmare a biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie în urma consultaţiilor de prevenţie pentru această grupă de vârstă, dintre care: 3.522 – glicemie, 2.563 – colesterol seric total, 2.774 – LDL colesterol”, a mai transmis preşedintele CNAS.
