Alexandru Rafila retransmite mesajul „Nu corupţiei în sistemul de sănătate, nu şpăgii în spitale”

0
216

Ministrul Alexandru Rafila a reluat, miercuri, un mesaj împotriva corupţiei din sistemul de sănătate:

„Mesajul meu a fost ferm de la început, din punctul ăsta de vedere – nu corupţiei în sistemul de sănătate, nu şpăgii în spitale. Eu nu ştiu cine sunt cei care difuzează astfel de informaţii, că nu am timp să urmăresc chiar aşa de mult social media, dar, după părerea mea, este o degradare a conştiinţei profesionale pentru cei care promovează şpaga în spitale” – a transmis oficialul cu referire la medicii care susțin, inclusiv în mediul online, că procurorii nu ar trebui să intervină asupra unor situații reclamate în spitale.

„Faptul că există acte de corupţie care au fost aduse în atenţia opiniei publice, după părerea mea, nu este un lucru rău, înseamnă că şi instituţiile abilitate din statul român şi Ministerul Sănătăţii prin structurile pe care le are de integritate şi cele de control îşi fac datoria. Faptul că apar în media astfel de informatii, nu aş spune că este firesc, dar este parte a unui proces de curăţare. Nu putem să avem corupţie fără corupţi. Există astfel de situaţii, sunt reprobabile”, a completat ministrul, precizând că marea majoritate a celor care lucrează în instituţii medicale îşi fac datoria fără să condiţioneze în vreun fel actul medical.

Articolul precedentSpitalul Municipal Ploiești: S-a finalizat licitația pentru dotarea cu echipamente a centrului de radioterapie
Articolul următorDin 2024, SMURD Bihor va susține cursuri internaționale pentru oxigenarea trans-membranară prin circulaţie extracorporeală (ECMO)