Târgu Mureș: Ediția 48 a Congresului Societății de Române de Neurochirurgie și cea de-a 27-a ediție a Cursului Francez în Neurochirurgie.

0
645
Sursa foto: UMF Targu Mures
Specialiști din țară și din străinătate, nume de referință în domeniul neurochirurgiei și al neuroștiințelor, se vor afla, în perioada 18-21 octombrie, la Târgu Mureș, la ediția cu numărul 48 a Congresului Societății de Române de Neurochirurgie și la cea de-a 27-a ediție a Cursului Francez în Neurochirurgie.
Congresul își propune să îmbine tradiția bogată în această specialitate medicală cu modernitatea, ținând cont de progresul medicinei și al tehnologiei medicale iar tema evenimentului științific va acoperi întregul spectru al patologiei neurochirurgicale, astfel că vor fi prezentate cele mai noi concepte și tendințe în acest domeniu.
Programul științific poate fi consultat AICI.
De asemenea, evenimentul – care se va desfășura la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș – reprezintă și o ocazie excelentă pentru specialiști de a împărtăși propriile experiențe, de a genera idei, de a dezvolta noi colaborări și de a încuraja promovarea proiectelor de cercetare în domeniul medical.
Articolul precedentZiua Mondială a Vederii: OMS lansează aplicația gratuită WHOeyes pentru verificarea acuității vizuale
Articolul următorSute de cadre medicale din rețeauna școlară a Capitalei participă la cursul de formare profesională „Program de psiho-educație și intervenții scurte privind comportamentele de risc ale elevilor”