Ministrul Sănătății: Nu pot fi create în interiorul unităţilor sanitare discrepanţe salariale foarte mari

Nu pot fi create în interiorul unităţilor sanitare discrepanţe salariale foarte mari, a declarat, miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, adăugând că trebuie găsite soluții astfel încât salarizarea personalului din sănătate care nu este asimilat celui medical să fie „oarecum proporţională” cu ceilalţi angajaţi.

„Există personal care nu este asimilat celui medical, este vorba de personal TESA sau personal auxiliar care îşi desfăşoară activitate în spitale, trebuie să găsim o soluţie pentru aceste categorii care asigură buna desfăşurarea a actului medical. Nu putem crea în interiorul unităţilor sanitare discrepanţe salariale foarte mari, având în vedere că nu poate să funcţioneze, spre exemplu, un spital fără servicii economice şi administrative. Şi aceştia trebuie să beneficieze de o salarizare care să fie oarecum proporţională cu ceilalţi angajaţi”, a afirmat Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este prevăzută scăderea salariilor medicilor.

„Eu nu am găsit în PNRR aşa ceva, este vorba de managementul unităţilor sanitare şi de pregătire profesională, acolo sigur că un anumit element, ca plata salarială, să fie legată de performanţa fiecăruia, de ceea ce face în mod efectiv, poate să fie o discuţie, dar în niciun caz nu se poate pune problema unei scăderi a salariilor”, a precizat Alexandru Rafila.

Minsitrul a adăugat că este posibil ca sistemul să fie afectat de faptul că de la 1 iulie nu vor mai putea fi făcute angajări.

„Este posibil. Posturile unice nu vor fi afectate, iar pe de altă parte trebuie să ţinem cont de specificul fiecărei unităţi sanitare, de structura de personal. Cred că o abordare uniformă nu este foarte bună, trebuie individualizată. Ca să poţi să implementezi proiectele pe fonduri europene, trebuie să ai personal, trebuie să găsim o soluţie care să permită derularea acestor proiecte”, a declarat ministrul Sănătății.

Proiectul ”dreptul la uitare”, destinat supravieţuitorului de cancer, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a legii privind drepturile pacientului. Astfel, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

Proiectul de completare a legii drepturilor pacientului prevede introducerea în lege a unui nou capitol, intitulat „dreptul de a fi uitat” al supravieţuitorului de cancer.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic”, prevede proiectul, iniţiat de senatorul Nicoleta Pauliuc.

Totodată, „distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare”.

De asemenea, pentru  respectarea dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile şi documentele respective.

„La propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii stabileşte termene reduse (…) pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice”, mai prevede actul normativ.

Nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a acestui drept al pacientului atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Ministrul Rafila: Variola maimuţei nu e în transmitere comunitară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că variola maimuţei nu se transmite uşor şi nu necesită măsuri de precauţie ca în cazul infecţiei cu noul coronavirus, menţionând că nu se pune problema unei transmiteri comunitare a acestei boli, pentru că rata de reproducere este în jur de 0,3.

„Nu este vorba de o sensibilitate, este vorba mai degrabă de un comportament la risc, comportamentul la risc poate să fie deopotrivă înregistrat şi la bărbaţi, şi la femei. Problema este legată de un contact apropiat cu o persoană infectată, lucrul acesta se poate întâmpla oricui dacă nu-şi ia nişte măsuri de precauţie şi recomandarea este, cel puţin din punct de vedere al relaţiilor intime, să se evite relaţiile întâmplătoare, cu persoane necunoscute. Şi dacă există o expunere, în sensul contactului cu o persoană care prezintă leziuni, atunci înseamnă că este bine ca persoana respectivă să se adreseze serviciului de boli infecţioase”, a afirmat Rafila, întrebat dacă există o sensibilitate mai mare a bărbaţilor la această boală, având în vedere cele trei cazuri existente în România.

Ministrul a precizat că există anchete epidemiologice în desfăşurare în cazul celor trei bărbaţi diagnosticați cu variola maimuței în România, dar finalizarea acestaora va dura, deoarece se bazează pe declaraţiile persoanelor infectate.

„Este dreptul fiecărei persoane în privinţa vieţii personale, atât timp cât acest lucru nu afectează sănătatea altora. (…) Trebuie judecat de la caz la caz. În măsura în care timpul dovedeşte că nu apar cazuri noi în legătură cu acea persoană care a refuzat să facă orice fel de declaraţie, în mod evident nu ai niciun motiv să consideri că ar trebuie să fie în vreun fel sancţionată. Dacă, însă, apar cazuri secundare şi se favorizează transmiterea unei boli infecţionale, există legislaţie în domeniu”, a explicat ministrul.

Rafila a subliniat că este posibil ca alte persoane să fi contractat boala şi să nu o declare.

„Absolut, este posibil, dar orice om care încearcă să-şi protejeze propria persoană din punct de vedere al sănătăţii, dacă are o problemă de sănătate, dacă apar leziuni, o erupţie la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, în mod evident ar trebui să se adreseze medicului. Este importantă ancheta epidemiologică totdeauna – şi aţi văzut şi în cazul infecţiei cu noul coronavirus -, pentru că stabileşte care sunt contacţii, se iau măsuri de sănătate publică, cea mai simplă este izolarea la domiciliu timp de 21 de zile, dacă este vorba de o formă uşoară a bolii sau dacă simptomatologia este minimală, dar este de dorit să se prezinte la medic pentru diagnostic. Există multe boli eruptive, nu trebuie să credem că orice boală eruptivă înseamnă acest tip de variolă, de exemplu varicela, apare şi la persoane adulte, există şi zona zoster şi precizarea diagnosticului este foarte importantă”, a adăugat ministrul.

Potrivit ministrului, nu se aşteaptă un focar în Bucureşti.

„Nu, focarul presupune şi transmisibilitatea între cele trei persoane, nu avem elemente care să certifice acest lucru”, a menţionat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că ancheta epidemiologică îi vizează pe membrii de familie ai persoanelor bolnave şi că aceştia nu trebuie neapărat vaccinaţi, dar trebuie luate măsuri de izolare la domiciliu a persoanei infectate, de purtare a măştii de protecţie şi de păstrare a măsurilor igienice individuale care evită transmiterea bolii.

„Din fericire, această boală nu se transmite aşa uşor cum s-a transmis infecţia cu noul coronavirus. Am auzit tot felul de întrebări legate de transmitere comunitară. Nici vorbă de aşa ceva. Nu necesită măsuri de precauţie care să pună în vreun fel probleme similare cu cele legate de infecţia cu noul coronavirus, pentru că rata de reproducere este în jur de 0,3, deci o transmitere foarte lentă”, a explicat Rafila.

Vaccinurile împotriva variolei, potrivit ministrului, s-au scos din utilizare în 1979, când a fost eradicată această boală, dar la nivel global există foarte mici cantităţi care sunt de obicei păstrate pentru profesioniştii din sănătate.

Comisia Europeană are discuţii cu un producător pentru 100.000 de doze, care vor fi repartizate statelor membre, proporţional cu populaţia, a mai spus ministrul, menţionând că se administrează două doze pentru schemă completă de vaccinare doar persoanele care sunt contact sau în primele zile la persoana infectată.

Până acum, în România au fost diagnosticate trei cazuri de variola maimuţei.

Al treilea caz de variola maimuţei, diagnosticat în România: Un bărbat de 31 de ani, fără istoric de călătorie

Al treilea caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

„Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat marţi la un spital din Bucureşti. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie. Starea generală a pacientului este bună. Acesta a rămas internat”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, bărbatul nu are istoric de călătorie.

Confirmarea s-a făcut cu probe de laborator.

Primul caz de variola maimuţei din România a fost diagnosticat luni la un bărbat de 26 de ani din Bucureşti.

Marţi, un alt bărbat, de 32 de ani, a fost diagnosticat cu această boală.

Coronaviurs: Sub-variantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron reprezintă 21% dintre variantele de COVID-19 din SUA

Sub-variantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron reprezintă, de la 11 iunie, aproximativ 8,3%, respectiv 13,3% dintre variantele de coronavirus din Statele Unite, au anunţat Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), informează Reuters.

Cele două sub-variante cu răspândire rapidă au fost adăugate în martie pe lista de monitorizare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi au fost, de asemenea, desemnate drept variante preocupante în Europa.

Agenţia Uniunii Europene pentru prevenirea bolilor a declarat luni că noile sub-variante se răspândesc mai rapid comparativ cu alte variante, ceea ce ar putea conduce la mai multe spitalizări şi decese pe măsură ce devin dominante pe continent.

„Sunt foarte îngrijorat”, a declarat doctor Gregory Poland, directorul grupului de cercetare a vaccinurilor din cadrul Mayo Clinic din Rochester, Minnesota, adăugând că, potrivit datelor din Africa de Sud, sub-variantele sunt mai capabile să eludeze imunitatea oferită prin vaccinare şi prin infectări anterioare.

Vaccinurile sau infectarea anterioară pot oferi beneficii în prezent, însă BA.4 şi BA.5 ar putea cauza decese şi îmbolnăviri grave după ce copiii se reîntorc la şcoală, iar efectul celui de-al doilea rapel se diminuează, a spus el.

BA.4 a reprezentat 5,4% din variantele din Statele Unite în săptămâna care a început la 5 iunie, conform estimărilor CDC, în timp ce în cazul BA.5 procentul a fost de 7,7%.

Media pe şapte zile a cazurilor de COVID-19 din SUA a fost, de la 11 iunie, de 105.615, în creştere cu 6,7% comparativ cu săptămâna precedentă.

FDA a autorizat un medicament împotriva alopeciei în Statele Unite

Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat un medicament dezvoltat împotriva unei forme grave de alopecie, o afecţiune care determină căderea părului şi care afectează peste 300.000 de persoane de toate vârstele din Statele Unite, informează AFP.

Medicamentul este primul comprimat administrat pe cale orală ce permite pacienţilor să lupte împotriva acestei afecţiuni, alopecia areata, provocată de o dereglare a sistemului imunitar, care atacă foliculii de păr şi cauzează căderea temporară sau definitivă a podoabei capilare sau a firelor de păr de pe anumite zone ale corpului, putând să declanşeze şi un stres emoţional.

„Este crucial ca numărul mare de americani afectaţi de o formă gravă de alopecie să aibă acces la posibilităţi de tratament sigure şi eficiente”, a declarat Kendall Marcus, un oficial din cadrul FDA, citat într-un comunicat dat publicităţii de această agenţie americană.

Baricitinib, fabricat de compania farmaceutică Eli Lilly, face parte din categoria medicamentelor ce blochează inflamaţiile.

Autorizarea acestui tratament de către FDA intervine după două studii clinice la care au participat în total 1.200 de adulţi afectaţi de forme grave de alopecie.

În fiecare dintre cele două studii, participanţii au fost repartizaţi în trei grupe: o treime au primit un placebo, o treime au primit o doză zilnică de 2 mg şi o treime au primit o doză zilnică de 4 mg.

După 36 de săptămâni, aproape 40% dintre pacienţii care au primit doza de 4 mg au beneficiat de o creştere a părului lor în procent de 80%, comparativ cu 23% dintre participanţii care au primit doza de 2 mg şi cu 5% dintre pacienţii care au primit placebo.

Aproximativ 45% dintre persoanele cărora le-au fost administrate doze zilnice de 4 mg au constatat că genele şi sprâncenele lor au crescut din nou într-o manieră semnificativă.

Efectele secundare cele mai frecvente sunt infecţii ale căilor respiratorii superioare, dureri de cap, acnee, colesterol crescut şi creşterea concentraţiei unei enzime în organism, denumită creatinkinază.

Şi alte tratamente au fost testate împotriva alopeciei, însă niciunul dintre ele nu a fost autorizat de FDA.

Baricitinib a fost deja aprobat în tratamentul poliartritei reumatoide, iar autorizarea sa a fost extinsă şi în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu o formă gravă de COVID-19.

Comitetul de urgență al OMS, convocat pentru a analiza dacă variola maimuţei este o ”urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, marţi, că va convoca o reuniune a comitetului său de urgenţă, pe 23 iunie, pentru a evalua dacă variola maimuţei reprezintă o „urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, relatează AFP şi Reuters.

Acesta este cel mai înalt nivel de avertizare emis de OMS, care în prezent se aplică doar în cazul pandemiei de COVID-19 şi poliomielitei.

Creşterea numărului de cazuri este „neobişnuită şi îngrijorătoare”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Consideram că situaţia necesită un răspuns coordonat din cauza” răspândirii bolii în lume, a mai spus el. Experţii internaţionali „ne vor ajuta să înţelegem mai bine virusul”, a adăugat şeful OMS.

Până în prezent, există peste 1.600 de cazuri confirmate şi 1.500 de cazuri suspecte de variola maimuţei în acest an, dintre care 72 de decese, în 39 de ţări, inclusiv în cele în care acest virus se răspândeşte în mod obişnuit, a anunţat OMS.

Variola maimuţei este endemică în anumite părţi ale Africii, însă au existat mai multe cazuri decât în mod obişnuit în aceste ţări, printre care se numără Nigeria şi RD Congo, fiind semnalate cazuri şi în alte zone ale lumii. Virusul provoacă simptome asemănătoare gripei şi leziuni ale pielii, şi se răspândeşte prin contact apropiat.

Potrivit OMS, niciun deces nu a fost confirmat în ţările în care boala nu este endemică.

OMS ia în considerare în prezent „schimbarea numelui virusului variolei maimuţei”. „Vom face anunţuri cu privire la noile nume cât mai curând posibil”, a spus Tedros.

„Obiectivul OMS este de a ajuta ţările să limiteze transmiterea şi să oprească epidemia prin instrumente dovedite de sănătate publică, inclusiv monitorizarea, urmărirea contactelor şi izolarea pacienţilor infectaţi”, a mai spus directorul general al OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat marţi linii directoare provizorii privind utilizarea vaccinurilor împotriva variolei maimuţei.

OMS nu recomandă vaccinarea „în masă” în acest moment.

„Orice decizie de utilizare sau nu a vaccinurilor trebuie luată” (…) „pe baza unei evaluări a riscurilor şi beneficiilor, de la caz la caz”, consideră OMS.

„Este esenţial ca vaccinurile să fie disponibile în mod echitabil acolo unde sunt necesare”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus, precizând că OMS lucrează cu statele membre şi partenerii săi pentru a dezvolta un mecanism de acces echitabil la vaccinuri şi tratamente.

Protest Sanitas în fața Guvernului: Care sunt principalele revendicări

Peste 10.000 de angajați în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială vor participa, miercuri, la un miting de protest în Capitală, anunță Federaţia Sanitas.

Potrivit unui comunicat de presă al Federației Sanitas, princialele revendicări sunt:

  • Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;
  • Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;
  • Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;
  • Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Fderația Sanitas subliniază că, în ultimii doi ani, a fost încălcată sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale.

”Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, aceiaşi guvernanţi alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.

Potrivit acestuia, majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiţii de muncă aplicat la salariul din 2018 şi acelaşi mod de calcul se aplică şi pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale, precum şi pentru plata gărzilor.

”Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei Sanitas.

Modificări ale reglementărilor privind asigurarea asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională Proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

”Centrele de permanenţă sunt forme de organizare a activităţii medicale în sistemul sanitar, fixe, fără personalitate juridică, care funcţionează în afara programului de activitate al cabinetului de medicină de familie stabilit şi prevăzut în contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară încheiat cu casa de asigurări de sănătate, care sunt organizate în condiţiile prevăzute de lege şi care asigură continuitatea asistenţei medicale primare”, prevede proiectul de act normativ.

Centrele de permanenţă funcţionează cu un număr de minimum 7 posturi de medic şi cu minimum 5 posturi de asistent medical, potrivit proiectului de act normativ.

”Prin excepție (…), în situaţia în care, în mediul rural, nu se poate respecta condiţia ca centrul de permanență să funcționeze cu un număr minim de 7 posturi de medic pentru asigurarea serviciului în regim de gardă, se pot înfiinţa şi centre de permanenţă cu minim 5 posturi de medic, în condițiile asigurării funcționării centrului de permanență”, se arată în proiectul citat.

Proiectul de act normativ prevede criterii de înființare și de desființare a centrelor de permanență.

Astfel, în mediul rural centrele de permanență sunt înființate ținând cont de următoarele criterii:

  • la o populație de minim 5000 de locuitori 1 centru de permanență
  • numărul de persoane, estimat de către direcțiile de sănătate publică, care apelează la centrul de permanență să fie mai mare de 200 persoane/lună în medie

În localitățile rurale izolate, greu accesibile, precum și în localitățile în care nu există acces la servicii de asistență medicală pentru populația din zonă se pot înființa centre de permanență fără respectarea criteriilor.

În mediul urban, centrele de permanență se înființează ținând cont de următoarele criterii:

  • în localitățile cu o populație sub 25.000 de locuitori, 1 centru de permanență
  • în localitățile cu o populație mai mare de 25.000 de locuitori, 1 centru de permanență la 25.000 de locuitori
  • numărul de persoane estimat, de către direcțiile de sănătate publică, care apelează la centrul de permanență să fie mai mare de 300 persoane/lună în medie

Potrivit proiectului de act normativ, centrele de permanență se desființează prin decizie emisă de directorul executiv al direcției de sănătate publică, în următoarele situații:

  • a) constatarea neîndeplinirii criteriillor de înființare prevăzute la art. (142) și (143)
  • b) dizolvarea convenției de asociere a medicilor în vederea participării la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • c) retragerea sau anularea autorizației sanitare de funcționare a centrului de permanență
  • d) constatarea de către echipele mixte de control, formate din reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică și ai caselor de asigurări de sănătate, a abaterilor de la normele de funcționare

 

CMR consideră imperativ a fi eliminate prevederile legislative promovate prin Legea nr. 351/2019

Colegiul Medicilor din România (CMR) consideră imperativ a fi eliminate prevederile legislative promovate prin Legea nr. 351/2019 (modificarea art. 427 și a art. 437 din Legea nr. 95/2006), întrucât ”acestea generează apariția unor segregări și dezechilibre nejustificate la nivelul corpului profesional medical precum și imposibilitatea ca CMR să își desfășoare activitatea conform misiunii sale”.

”Modificările legislative promovate de legiuitor prin Legea nr. 351/2019 (art.427 și art. 437 din Legea nr. 95/2006), fără consultarea CMR, sunt de natură a prejudicia grav activitatea organizațională și mecanismele de reprezentare ale corpului profesional medical. Modificările vizează modalitatea de alegere și constituire a organelor de conducere ale CMR – mai precis, a consiliilor teritoriale județene și ale municipiului București, respectiv a Consiliului național al CMR. Din rândul acestora vor fi alese birourile consiliilor teritoriale, respectiv Biroul Executiv al Consiliului național al CMR. Consiliile teritoriale și Consiliul național vor adopta decizii prin majoritate simplă, iar activitatea lor se desfășoară prin comisii de lucru așa cum sunt cerute de lege și definite la nivel național de către statutul CMR. În urma sesizării CMR, președintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a reținut că unele dintre soluțiile legislative ”sunt însă de natură să contravină principiului securității raporturilor juridice, putând genera discriminări între categoriile de membri ale aceleiași profesii, motiv pentru care se impune reanalizarea de către Parlament a acestui act normativ”, potrivit potrivit Declarației Adunării Generale privind poziția Colegiului Medicilor din România.

CMR a declanșat un amplu proces de analiză și consultare cu partenerii instituționali și toate părțile implicate, care să ofere posibilitatea explorării participative și colaborative a unor propuneri legislative de optimizare a cadrului legislativ care vizează exercitarea profesiei de medic în ansamblu, inclusiv prin asigurarea unui cadru de apartenență profesională și de reprezentare nediscriminatorii.

CMR: Impactul modificărilor legislative propuse

Colegiul Medicilor din România subliniază că oportunitatea adoptării modificărilor legislative trebuie analizată din următoarele perspective:

1. Alterarea principiului reprezentativității organelor de conducere (și, implicit, al legitimității deciziilor)

În formula adoptată și supusă reexaminării au loc alegeri pe grupe de specialități, fapt care determină reprezentativitate pentru medicii aleși doar în interiorul acelei grupe de specialități. Reprezentanții aleși vor participa însă la adoptarea unor decizii pentru întregul corp profesional, adică și pentru alte grupe de specialități, în condițiile în care unii reprezentanți nu au fost aleși de ceilalți membri ai CMR din alte grupe de specialități.

2. Încălcarea dreptului de a alege și de a fi ales

Articolul 419 lit. a) din Legea nr.95/2006 prevede dreptul fiecărui membru CMR de a alege și de a fi ales în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale CMR.
Nominalizarea unor grupe de specialități, conform modificărilor introduse, restrânge reprezentarea și organizarea alegerilor la aceste grupe, în condițiile în care sunt ignorate cel puțin 3 categorii de medici, respectiv:

  • medicii cu competențe limitate;
  • medicii rezidenți;
  • medicii de medicină generală, așa cum sunt definiți la art. 64 lit. d) din Legea nr. 95/2006.

Totodată, datorită componenței demografice variate (numărul semnificativ diferit de medici care aparțin diverselor grupe de specialități, la nivelul județelor), șansele medicilor din diverse grupe de specialități de a accede la o poziție în consiliile teritoriale nu vor fi egale. De exemplu, șansa unei persoane din grupul de specialități medicale de a deveni membru în consiliu este considerabil mai mică decât a unei persoane din celelalte grupe de specialități.

3. Inegalitatea votului

Alegerea pe grupe de specialități nu este deloc oportună deoarece:

  • poate induce confuzie, de exemplu:
  • medicii de familie care au obținut o calificare de medic specialist pot fi asimilați conform legislației în vigoare în categoria grupei specialităților medicale;
  • în registrul medicilor sunt înregistrați medici care au aviz anual pentru mai multe specialități, uneori din grupe de specialități diferite.
  • creează dificultăți în asigurarea dreptului la egalitatea de șanse de a fi ales, prin prestabilirea unei proporționalități inflexibile la nivel județean și la nivel național. În fapt, numărul de locuri alocate în mod egal pentru cele 4 grupe de specialități stabilesc proporționalități care nu reflectă ponderea reală a acestor grupe atât la nivel național, cât și județean;
  • este important de observat că nu poate fi stabilită la nivel național o regulă bazată pe principiul proporționalității, deoarece proporția calculată la nivel național este valabilă doar la nivel național; la nivel județean, această proporție este complet diferită de cea națională și prezintă un grad mare de variabilitate de la un județ la altul.

Introducerea unei proporții de 25% în 36 de județe din România pentru fiecare grupă de specialități creează cele mai multe probleme specialităților medicale, printr-o scădere de 1,5 ori a reprezentării acestora față de numărul membrilor înregistrați în Registrul medicilor.

Cazul special al Municipiului București cu 17 membri, din care 5 din grupa specialităților medicale, 5 chirurgicale, 3 paraclinice și 4 medicina familiei, demonstrează că încercarea de utilizare a unui model de reprezentare particular nu se poate extrapola nicidecum la nivelul întregii țări, nefiind aplicabil nici măcar modelului în sine. Specialitățile medicale ar avea cel mai mult de pierdut.

Stabilirea oricăror proporții în mod arbitrar prin lege, nu va putea reflecta realitatea la nivel teritorial așa cum prevede art. 427 (în varianta modificată) și va duce la afectarea principiului egalității de șanse în oricare variantă luată în calcul.

Singura soluție care să respecte principiul egalității și al proporționalității este cea prezentă în formula actuală în vigoare a art. 427 prin care fiecare membru al CMR își va putea alege în mod liber în organele de conducere ale CMR un membru din aceeași grupă de specialitate, dacă își dorește acest lucru. De aceea, revenirea la formula actuală a art. 427 și a art. 437 este, în opinia noastră, imperativ necesară.

4. Limitarea exprimării voinței membrilor

Modificările propuse aduc o limitare a voinței membrilor CMR, aceștia având dreptul să voteze candidați doar din aceeași grupă de specialități, în condițiile în care deciziile luate de organele de conducere alese nu vor fi decizii specifice acelei specialități, ci decizii care sunt obligatorii pentru întreg corpul profesional.

5. Segregarea pe specialități

CMR îndeplinește o misiune statutară și o activitate de reglementare și supraveghere care vizează întregul corp profesional al medicilor, în mod unitar (codul deontologic, avizarea practicii medicale, educația medicală continuă). Toate aceste obiective și activități nu pot fi derulate decât de persoane alese într-un mod reprezentativ și legitim de întreg corpul profesional, în spiritul promovării unor abordări interdisciplinare și comprehensive, specifice înfăptuirii actului medical în interesul pacientului.
Segregarea pe specialități a consiliilor locale creează în mod artificial premisele ca legiuitorul să inducă mecanisme de separare acolo unde nu este cazul, cu riscul major de a genera dezechilibru și tensiuni nedorite și neproductive între membrii unui corp profesional care are nevoie să acționeze și să fie reprezentat în mod unitar și echidistant.

6. Blocarea activității la nivel teritorial

Aplicarea aliniatului 2 al noului articol 427 privind numărul celor aleși în funcție de numărul membrilor înregistrați în specialitatea respectivă la colegiul teritorial va duce la blocarea activității în 41 de județe, în care numărul mai mic de 10 membri va face imposibilă (in)validarea propunerilor birourilor teritoriale, respectiv funcționarea comisiilor de specialitate aferente.

”Astfel, adoptarea modificării art. 427 va determina o blocare a activității CMR la nivel teritorial, iar adoptarea modificării art. 437 va determina disfuncționalități la nivel național”, a mai transmis CMR.