Proiectul ”dreptul la uitare”, destinat supravieţuitorului de cancer, adoptat de Camera Deputaților

0
380

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a legii privind drepturile pacientului. Astfel, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

Proiectul de completare a legii drepturilor pacientului prevede introducerea în lege a unui nou capitol, intitulat „dreptul de a fi uitat” al supravieţuitorului de cancer.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic”, prevede proiectul, iniţiat de senatorul Nicoleta Pauliuc.

Totodată, „distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare”.

De asemenea, pentru  respectarea dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile şi documentele respective.

„La propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii stabileşte termene reduse (…) pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice”, mai prevede actul normativ.

Nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a acestui drept al pacientului atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Articolul precedentMinistrul Rafila: Variola maimuţei nu e în transmitere comunitară
Articolul următorMinistrul Sănătății: Nu pot fi create în interiorul unităţilor sanitare discrepanţe salariale foarte mari