Ministrul Sănătății: OUG pe sănătate a fost dată în interesul pacientului

„Nu este o ordonanță de urgență care să prevadă accesul unor spitale la programe, ci una care modernizează Legea 95, Legea Sănătății. Sunt mai multe prevederi în această OUG. Aceasta e dată în special în interesul pacienților din România și are ca scop a le facilita accesul la servicii medicale după modelul celor din Europa”. Este declarația ministrului Sănătății, Victor Costache, care a explicat pentru un post de televiziune motivele care au stat în spatele OUG care liberalizează includerea spitalelor private în programele naționale de sănătate.

Întrebat dacă o eventuală concurență va afecta sistemul public de sănătate, ministrul Sănătății a răspuns: „În niciun caz. În primul rând, aceste principii funcționează peste tot în Europa. De aceea am ajuns să avem un sistem sanitar care este pe ultimul loc în Europa. Noi am corectat o formulare ambiguă în Legea 95, care nu avea nicio bază de aplicare. La sfârșitul lui noiembrie, a fost Comisia Europeană, a elaborat și a prezentat raportul pe sănătate al României și suntem pe ultimul loc la toți indicatorii de sănătate publică. Din păcate, în România avem prea mulți pacienți care nu ajung să se trateze la timp și prea puține spitale. Deci această măsură nu este decât în interesul pacienților. Trebuie să prezentam soluții concrete și cât mai rapide pacienților care mor în fiecare zi. Pacienții vor fi tratați în condiții mai bune”.

 

Coplata, prorogată până în 2021

 

Ministrul Sănătății a vorbit și despre coplată, care a fost prorogrată până în aprilie 2021. ”Când introduci această coplată, e foarte important să adopți și un model european de implementare. Și pentru a diminua acest impact în rândul populației este foarte important ca noi, în România, să avem un model predictibil de asigurări complementare de sănătate sau abonamente de sănătate”, a subliniat el.

”Din 2021 va fi nevoie de coplată sau de asigurări complementare de sănătate”, a mai spus el.

 

Ar trebui decontată mai bine de la CNAS stomatologia

 

Ministrul a afirmă că ar trebui decontată mult mai bine de la CNAS și stomatologia. ”În Europa, tot ce înseamnă stomatologie și oftalmologie sunt incluse în asigurări complementare”, a explicat el.

Numărul deceselor provocate în China continentală de noul coronavirus se apropie de 1.700

Numărul morţilor provocate în China continentală de noul coronavirus se apropia astăzi de 1.700, în timp ce primul deces în afara Asiei a fost raportat în Franţa, relatează AFP.
Potrivit primului bilanţ difuzat duminică de autorităţile chineze, pneumonia virală Covid-19 a provocat moartea a 1.665 persoane în China continentală (fără Hong Kong şi Macao). Majoritatea deceselor au fost raportate în provincia Hubei (centru), focarul epidemiei apărute în decembrie în oraşul capitală Wuhan, scrie Agerpres.

Doar patru decese au fost înregistrate în alte părţi ale lumii: unul pe teritoriul semiautonom Hong Kong şi alte trei respectiv în Japonia, Filipine şi Franţa.

 

Primul deces provocat de noul coronavirus în Europa

Ministrul francez al sănătăţii Agnes Buzyn a anunţat sâmbătă decesul unui turist chinez de 80 de ani spitalizat în Franţa din ianuarie. Acest deces este „primul din afara Asiei şi primul din Europa”, a precizat ea.
China a fost afectată duminică de peste 68.000 cazuri de contagiere pe teritoriul său, în principal în provincia Hubei.
În bilanţul său zilnic, Comisia sanitară naţională a raportat 2.009 noi cazuri în ţară – dintre care 1.843 în această provincie.
Între timp provincia Hubei rămâne izolată de lume de pestre trei săptămâni, numeroase oraşe din estul teritoriului chinez au luat măsuri de izolare drastică, iar la Beijing au fost înăsprite vineri restricţiile pentru a stopa răspândirea virusului.
Ziarul oficial Beijing Daily a relatat că persoanele care nu se supun ordinelor guvernamentale de a rămâne în carantină la întoarcerea după sărbători vor fi pedepsite. Însă nu este deocamdată clar cum va fi aplicată această măsură sau dacă restricţiile se referă şi la persoanele care nu sunt rezidente sau la străinii care sosesc în China. ”De acum înainte, toţi cei care s-au întors la Beijing ar trebui să stea la domiciliu sau să se supună monitorizării de grup timp de 14 zile după sosire”, a indicat grupul de lucru pentru prevenirea virusului în Beijing, citat de Beijing Daily.
Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat că ţara sa a luat măsuri decisive pentru combaterea epidemiei, multe depăşind reglementările internaţionale de sănătate şi cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). ”Prin eforturile noastre, epidemia este în general sub control”, a spus el, citat de Reuters.
În afara Chinei continentale, au fost înregistrate aproape 450 de cazuri în aproximativ 24 de ţări şi teritorii şi trei decese.

 

Primul caz de coronavirus în Egipt

Egiptul a confirmat vineri primul său caz de coronavirus. Persoana în cauză este un cetăţean străin care a fost internat într-un spital în condiţii de izolare.
Trei persoane au murit în afara Chinei continentale – una în Japonia, una în Hong Kong şi una în Filipine
Virusul ucide aproximativ 2% dintre persoanele infectate, dar s-a răspândit mai rapid în comparaţie cu alte virusuri respiratorii care au apărut în acest secol.

Ce face bine inimii este benefic și pentru creier – studiu

Menţinerea sănătăţii inimii şi a vaselor de sânge reduce riscul de declin cognitiv şi demenţă odată cu înaintarea în vârstă, sugerează un raport recent, publicat în Marea Britanie şi citat de Press Association.
Conform documentului publicat de Global Council on Brain Health (GCBH) din Marea Britanie, problemele cardiovasculare cresc riscul de probleme de memorie şi gândire şi de demenţă. Printre acestea se numără factori precum hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol, diabetul, fumatul, stilul de viaţă sedentar şi obezitatea.
Cu cât o persoană are mai multe probleme cardiovasculare, cu atât este mai mare riscul de declin cognitiv şi demenţă, susţin cercetătorii.
Raportul intitulat ”Conexiunea creier-inimă” rezumă concluziile la care au ajuns diverse cercetări realizate de GCBH pe această temă.
Potrivit documentului, factori precum hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol, diabetul şi fumatul, care deteriorează în timp pereţii vaselor de sânge, pot creşte riscul de demenţă, inclusiv de a dezvolta boala Alzheimer.
Aceste probleme şi comportamente pot afecta în mod direct creierul prin mini atacuri cerebrale, iar efectele lor se acumulează în timp, conform raportului.
Oamenii de ştiinţă au precizat că nu se cunoaşte deocamdată modul în care aceste mini atacuri cerebrale contribuie la apariţia bolii Alzheimer şi a altor forme de demenţă. Cu toate acestea, ei sunt de acord că, indiferent care este mecanismul exact, menţinerea în bune condiţii a vaselor de sânge şi a fluxului sanguin este esenţială pentru sănătatea creierului odată cu înaintarea în vârstă.
Un stil de viaţă sănătos pentru inimă, care include exerciţii fizice şi o alimentaţie sănătoasă, reduce riscul de declin cognitiv, sugerează raportul.
GCBH a concluzionat, de asemenea, că există dovezi solide care demonstrează că nu este niciodată prea târziu pentru abordarea acestor probleme sau pentru reducerea riscurilor, chiar şi în cazul persoanelor cu vârste de 70 sau 80 de ani. Însă, cu cât mai devreme este adoptat un stil de viaţă sănătos şi sunt rezolvate problemele cardiovasculare, cu atât este mai bine pentru a avea un creier mai sănătos.
”Bolile care vizează inima şi vasele de sânge afectează totodată vasele de sânge din creier şi pot provoca daune la acest nivel. Vestea bună este că putem lua măsuri pentru a ne reduce riscul de declin cognitiv şi putem întreprinde acţiuni pozitive pentru a preveni declinul cognitiv şi demenţa”, a declarat Caroline Abrahams, director în cadrul organizaţiei Age UK.
”Un control mai bun al hipertensiunii arteriale şi hipercolesterolemiei, reducerea aportului de sare şi de alcool în exces, stoparea fumatului şi adoptarea unor măsuri pentru reducerea riscului de a suferi un accident vascular cerebral – care este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru demenţă – toate acestea contribuie la scăderea riscului”, a notat Abrahams.
Experţii au publicat o serie de recomandări în acest sens, precum stilul de viaţă activ, menţinerea greutăţii corporale sănătoase printr-un echilibru între o dietă sănătoasă şi exerciţii fizice şi gestionarea nivelului de stres.

Erorile de interpretare a ecografiilor trimit sute de copii pe masa de operație – studiu

Un studiu realizat de cercetători britanici a scos la iveală că unul din șase copii care a suferit o intervenție chirurgicală de îndepărtare a apendicelui a fost supus inutil acestei operații.

Datele au fost preluate de la spitalele din Marea Britanie și Irlanda, în Marea Britnie efectuându-se anual aproximativ zece mii de intervenții de acest gen la copii.

În urma analizei, a reieșit că 1.600 de astfel de intervenții de îndepărtare a apendicelui, realizate anual, nu sunt necesare.

Explicația găsită de oamenii de știință pentru diagnosticul greșit a fost că medicii nu interpretează corect ecografiile.

„Apendicectomia este cea mai frecventă operație de urgență la copii. Studiul nostru a constatat că, în general, diagnosticul este greșit pentru unul din șase copii care suferă o apendicectomie, iar un apendice normal este eliminat. Aceasta reprezintă o povară inacceptabilă atât pentru copii, cât și pentru îngrijitorii lor”, a declarat Aneel Bhangu, lector principal în chirurgie la Universitatea din Birmingham, potrivit Daily Mail.

Copiii incluși în studiu aveau vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani. Oamenii de știință au observat că aproximativ o treime dintre copiii internați la spital cu suspiciune de apendicită au suferit o apendicectomie.

Dintre cei cu vârsta între 5 și 10 ani care au fost supuși operației, în cazul a 12% intervenția a fost făcută inutil, a arătat studiul. La băieții cu vârste între 11 și 15 ani, 16% din operații au fost inutile, iar la fetele între 11 și 15 ani, 22% nu au fost necesare.

Cercetătorii au solicitat de altfel îmbunătățiri urgente în analiza scanărilor cu ultrasunete pentru a evita operațiile inutile. Ei au spus că toți copiii suspecți de apendicită ar trebui încadrați într-un „scor de risc” pentru a exclude problema, iar celorlalți ar trebui să li se efectueze o ecografie de către personal instruit special în identificarea apendicitei. Dacă o ecografie nu este concludentă, medicii ar trebui să ia în considerare efectuarea unui CT ca un instrument de diagnosticare de a doua linie, deși au recunoscut că acesta expune copiii la radiații.

„Evident, CT nu este ideal la copii din cauza expunerii la radiații – deși această expunere este relativ scăzută – așa că am sugera acest lucru doar pentru grupul mic de pacienți cu diagnostic incert după ecografie. RMN-ul este o alternativă excelentă – foarte exactă, fără radiații -, dar este puțin probabil ca majoritatea spitalelor să poată oferi RMN în stările de urgență”, a declarat dr. Dmitri Nepogodiev, unul dintre conducătorii studiului.

Un alt studiu publicat de aceeași echipă anul trecut a scos la iveală o problemă și mai gravă în rândul adulților. În cazul a 20% dintre cei care au suferit apendicectomii, organul a fost complet sănătos, peste cinci mii de adulți fiind supuși inutil operațiilor.

Mirosul hainelor partenerului poate îmbunătăți somnul

Cercetătorii în domeniul psihologiei de la Universitatea din Columbia Britanică (Canada) că au observat că acțiunea de a mirosi un obiect vestimentar purtat de partener ar ameliora calitatea somnului, potrivit unui comunicat de presă citat de santé magazine.

Studiul a inclus 155 de persoane, al căror somn a fost analizat cu ajutorul ceasurilor inteligente. Fiecare participant la studiu a primit două tricouri: unul purtat de partenerul de viață, cel de al doilea de către o persoană străină, fără ca subiecții să știe care dintre tricouri a fost purtat de partener.

Aceștia din urmă au fost rugați să le poarte timp de 24 de ore și să nu se dea cu deodorant sau parfum, să nu fumeze sau să nu consume anumite alimente. Tricourile au fost apoi congelate pentru păstrarea mirosului.
Fiecare participant a dormit apoi câte două nopți consecutive cu fiecare dintre tricouri pe pernă. În fiecare dimineață trebuiau să răspundă la un chestionar legat de calitatea somnului.

Potrivit rezultatelor publicate, atât răspunsurile participanților, cât și datele înregistrate de ceasurile inteligente, au demonstrat ameliorarea calității somnului subiecților în momentul în care se aflau în contact cu obiectele vestimentare ale partenerilor de viață.

„Participanții noștri au experimentat o îmbunătățire medie a eficienței somnului de peste 2%”, a comentat Marlise Hofer, autorul principal al studiului. „Am observat un efect similar cu cel raportat după administrarea de melatonină – adesea folosită ca somnifer”, a spus ea, indicând în continuare că participanții tind să aibă și un somn mai puțin agitat.

Cele mai întâlnite cinci probleme dentare și cauzele lor

Cele mai multe persoane se prezintă la medicul stomatolog abia când apar dureri dentare sau când aceste devin insuportabile. Vă prezentăm mai jos cele mai întâlnite cinci probleme dentare, precum și motivele pentru care ele apar, dar și cum pot fi tratate, potrivit unui comunicat transmis de medicul stomatolog Anca Oltean.

Caria dentară este cea mai des întâlnită problemă cauzatoare de durere, afectându-i pe aproape toți românii. Printre cauzele apariției dentare se numără: nerespectarea igienei orale, consumul crescut de alimente bogate în zahăr, fumatul, stresul și nu numai. Specialiștii ne sfătuiesc să tratăm în stadii cât mai incipiente placa dentară, pentru a nu creşte riscul de carii şi deteriorări grave ale structurii dintelui, care se pot manifesta prin dureri intense, iar tratamentul se poate dovedi un proces destul de complicat şi costisitor.

Înghesuirile dentare sunt, practic, dinții nealiniați din cauză că sunt fie prea mari, fie oasele maxilare prea mici. Specialiștii atrag atenția că este o problemă des întâlnită, care nu are voie să fie ignorată din mai multe motive: ”În primul rând, dinții înghesuiți se pot fractura ușor și, din cauză că pot reține particule de mâncare, pot genera carii dentare și probleme gingivale. În al doilea rând, persoanele cu astfel de probleme pot întâmpina dificultăți la masticație, înghițire sau chiar vorbire. Și în al treilea rând, observăm că influențează negativ estetica dentară sau facială și asta poate duce, bineînțeles, la scăderea respectului de sine. Mai există, în plus, pericolul traumatismelor la dinții frontali superiori, întâlnit în mod special la copii, care poate fi deosebit de grav și dificil de restaurat”, avertizează dr. Anca Oltean, medic primar ortodonție și estetică dento-facială. O astfel de anomalie dentară se corectează printr-un tratament ortodontic, care va îmbunătăți atât funcțiile, cât și aspectul dinților și al feței, în general.

Placa bacteriană este o ”locuință” pentru bacterii, care acționează asupra zaharurilor din alimente și formează acizi care atacă smalțul. Consecințele pot fi respirația urât mirositoare, apariția cariilor dentare sau a inflamației la nivelul gingiilor. Tartrul se poate forma dacă placa bacteriană nu este îndepărtată de pe suprafața dinților, iar singurul care îl poate îndepărta este medicul prin folosirea unor instrumente moderne, care să nu traumatizeze gingia.

Gingivita și parodontoza atacă gingia și produce inflamație la nivelul ei. Statistic, reprezintă principala cauză de pierdere a dinților. Ea apare din cauza lipsei igienei dentare sau a periajului incorect. Pe lângă igiena defectuoasă, mai pot contribui la avansarea bolii și: fumatul, accidentele în urma cărora dinții sunt traumatizați, cariile, stresul, sarcina, precum și diferitele afecțiuni ca diabetul, leucemia sau anemia. Se manifestă prin dureri, sensibilitate, mobilitate a dinţilor, sângerări dentare, care afectează structura de susţinere a dintelui. În funcție de stadiul bolii paradontale, dr. Anca Oltean recomandă: ”detartrajul cu instrumentar stomatologic sau cu un dispozitiv cu ultrasunete, netezirea radiculară, tratamente medicamentoase, chiuretajul subgingival sau apa de gură cu antibiotic care ajută la reducerea inflamației. Dacă totuși vorbim despre o parodontoză avansată, se poate ajunge și la un tratament chirurgical. Noi ne dorim însă să preîntâmpinăm astfel de situații”.

Bruxismul apare pe timp de zi sau de noapte prin scrâşnirea, frecarea sau încleştarea dinţilor. Sunt obiceiuri care pot duce, treptat, la apariția sensibilității dentare, a durerilor de cap, faciale sau maxilare, tulburări de somn și, în unele cazuri, chiar la deteriorarea dinților sau a maxilarului. După examinare, medicul ortodont poate recomanda folosirea unei gutiere – este un dispozitiv confortabil, de plastic, transparent, care se mulează perfect pe dinți și care împiedică lezarea lor prin scrâșnire, iar în cazul în care smalțul dinților este afectat, poate fi necesară coroana dentară.

”Cele mai multe persoane amână să meargă la medicul dentist pentru că durerea nu și-a făcut încă simțită prezența. Cu toate acestea, ignorarea problemelor nu este soluția, iar odată ce sensibilitatea dentară și durerea de dinți apar, există posibilitatea unor afecțiuni avansate. Ele pot fi prevenite prin efectuarea unor controale regulate de două ori pe an”, se arată în comunicat.

Spălatul pe dinți reduce riscul de atac vascular cerebral – studiu

Oamenii de știință au descoperit că persoanele sănătoase, dar care au probleme gingivale, sunt expuse riscului de accident vascular cerebral.

Când arterele creierului se înfundă, este limitat fluxul de sânge, ceea ce poate provoca un accident vascular cerebral. Inflamația gingiilor accelerează acest proces prin afectarea fluxului sanguin și deteriorarea lentă a vaselor de sânge.

Cea mai ușoară modalitate de a evita acest risc este curățarea plăcii dentare în fiecare zi, o măsură care este recomandată și de ONG-urile care promovează sănătatea inimii.

Paradontoza este provocată de o infecție generată de bacterii și acumularea plăcii bacteriene. Sângerarea gingiilor este semnul cel mai evident. Dacă nu este tratată, aceasta poate avansa spre țesuturile care susțin dinții, iar aceștia pot cădea. Unul din 12 adulți americani cu vârste între 20 și 64 de ani auparadontoză, potrivit datelor Institutului Național de Cercetări Dentare și Craniofaciale.

Afecțiunea a fost legată de multe probleme de sănătate, inclusiv de accident vascular cerebral, diabet și boli de inimă. Dar conexiunile nu sunt foarte clare.

Reprezentanții Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie spun că aceasta poate crea chiar probleme în sarcină și poate juca un rol în instalarea demenței.

Autorii studiului au subliniat că medicii trebuie să știe că afecțiunile gingiilor reprezintă o sursă importantă de inflamație și să țină cont de acest lucru.

În prezent, oamenii de știință lucrează la un nou studiu și vor să afle dacă tratamentul paradontozei poate reduce asocierea ei cu accident vascular cerebral.

Studiu: Cacao îmbunătăţeşte mersul pe jos în cazul persoanelor cu boală arterială periferică

Consumul de băuturi pe bază de cacao, bogată în flavonoide – compuşi de origine vegetală, care se regăsesc şi în fructe, legume sau ceai – poate uşura mersul pe jos în cazul unora dintre vârstnicii cu circulaţie periferică deficitară, sugerează un studiu efectuat în Statele Unite, citat vineri de Reuters.

Ciocolată neagră bogată în flavonoide şi cacao neprocesată, similară cu pulberea de cacao neîndulcită utilizată în bucătărie, au fost asociate, într-un număr restrâns de studii efectuate pe animale şi oameni, cu îmbunătăţirea fluxului sangvin şi creşterea capacităţii de deplasare pe jos.

În cadrul acestui studiu restrâns, cercetătorii au dorit să afle dacă cacaua ar putea fi de folos persoanelor care suferă de boală arterială periferică (BAP), o afecţiune cauzată de întărirea arterelor, care reduce fluxul de sânge în zona picioarelor şi provoacă dureri în timpului mersului, chiar şi pe distanţe scurte, relatează Agerpres.

”Puţine terapii sunt disponibile pentru îmbunătăţirea performanţelor la mers la persoanele cu BAP”, a declarat autoarea principală a studiului, doctor Mary McGrae McDermott de la Universitatea Northwestern din Chicago.

Cercetătorii au solicitat unui număr de 44 de vârstnici cu PAD să consume băuturi cu aromă de cacao de trei ori pe zi, timp de şase luni. Jumătate dintre subiecţi au primit cacao bogată în flavonoide, iar cealaltă a primit un înlocuitor de cacao.

În cadrul testelor de şase minute de mers efectuate la finalul studiului, persoanele din grupul care a consumat cacao au mers cu 18,4 metri mai mult faţă de distanţa parcursă la început.

O îmbunătăţire de cel puţin 12 metri poate reprezenta o diferenţă semnificativă în viaţa de zi cu zi a pacienţilor, au notat cercetătorii în Circulation Research.

Capacitatea de mers înregistrează în mod obişnuit un declin de-a lungul timpului în cazul persoanelor cu BAP.

Participanţii care nu au consumat cacao au mers cu 24,2 metri mai puţin în testele de şase minute de la sfârşitul studiului.

Chiar dacă participanţilor nu li s-a spus dacă au băut cacao adevărată sau un înlocuitor, este posibil să fi simţit diferenţa şi acest lucru să fi avut un impact asupra rezultatelor, a declarat doctor Joseph Ladapo, cercetător la Universitatea din California, Los Angeles, care nu a fost implicat în acest studiu.

”În mod evident, exerciţiul fizic nu este la fel de atractiv sau de sexy cum este cacao, dar este ieftin, mai benefic şi nu aduce calorii dăunătoare sau zahăr”, a notat Ladapo.

Cele mai multe batoane cu ciocolată sau amestecuri pentru ciocolată caldă din comerţ sunt procesate pentru a elimina gustul amar, ceea ce reduce însă cantitatea de flavonoide, a declarat Samantha Heller, specialistă în nutriţie la Langone Health din cadrul Universităţii din New York, care nu a fost implicată în studiu.

”Pentru a maximiza beneficiile pentru sănătate pe care le are cacao, puteţi să vă preparaţi singuri cacao fierbinte folosind pudră de cacao neîndulcită”, a spus Heller.

DNA: Arestarea preventivă a lui Beuran se impune pentru că există riscul să influenţeze martorii din dosar

Arestarea preventivă a medicului Mircea Beuran se impune pentru a se putea preveni săvârşirea unei alte infracţiuni de către acesta, date fiind funcţiile pe care le deţine, dar şi pentru că există riscul să influenţeze martorii din dosar, se arată în referatul Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„În concret, măsura arestării preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, întrucât există riscul ca inculpatul să interacţioneze cu alte persoane implicate în cauză (martori) şi să încerce să îi influenţeze pe aceştia. De asemenea, există riscul ca inculpatul să şteargă urmele infracţiunii şi/sau să ascundă mijloace de probă. Se va observa că inculpatul este o persoană deosebit de influentă în domeniul medical şi universitar şi, drept urmare, îşi poate exercita această influenţă asupra diferitelor persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea faptelor sau care sunt implicate în săvârşirea acestora”, menţionează procurorii anticorupţie în referat.

Potrivit DNA, arestarea preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere funcţiile importante pe care le deţine.

„Măsura arestării preventive se impune şi în vederea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat, date fiind funcţiile pe care le deţine, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă şi din interceptări, la săvârşirea unor noi fapte de corupţie. În egală măsură, măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere că inculpatul deţinea/deţine importante calităţi şi funcţii publice, iar prin exemplul său şi prin practica pe care o promovează, decredibilizează sistemul medical şi universitar şi alterează valorile care ar trebui să guverneze acest domeniu”, precizează procurorii anticorupţie.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a medicului Mircea Beuran, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti.

Instanţa a decis însă ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Anchetatori ai DNA l-au ridicat joi pe medicul Mircea Beuran, fost şef al Secţiei de chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi l-au dus la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Beuran este vizat într-un dosar de luare de mită, fapte care ar fi avut loc în anul 2018.

Aducerea lui Mircea Beuran la DNA are loc după ce joi dimineață, anchetatorii au făcut percheziţii în locuinţa sa, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice”, se arată într-un comunicat al DNA.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Inaugurare la Spitalul de Copii Brașov: Neonatologia şi spălătoria renovate şi modernizate

Compartimentul de Neonatologie şi spălătoria Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, reparate şi igienizate la sfârşitul anului trecut, în urma unor investiţii finanţate din bugetul judeţului, de peste 1,2 milioane de lei, au fost inaugurate vineri de conducerea unităţii sanitare, alături de cea a Consiliului Judeţean Braşov.

La Compartimentul de Neonatologie din cadrul Secţiei Pediatrie I A, care are în componenţă 15 paturi, s-au efectuat lucrări de reparaţii şi igienizări, valoarea investiţiei fiind de 688.350 lei, iar la spălătoria spitalului, pe lângă renovarea acesteia şi înlocuirea liftului de acces, a fost achiziţionată aparatură „vârf de gamă”, în valoare totală de 225.010 lei, în total suma ridicându-se la aproximativ 600.000 de lei, relatează Agerpres.

Investițiile vor continua și în 2020

Potrivit dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, solicitările de fonduri din bugetul judeţean pentru anul 2020, pe fiecare capitol de cheltuieli, au fost transmise din timp la Consiliul Judeţean, având în vedere că pe parcursul acestui an se intenţionează continuarea reparaţiilor, investiţiilor şi înnoirea dotărilor.

„La capitolul reparaţii curente dorim să realizăm igienizări şi reparaţii la compartimentele Radiologie şi ORL, la blocul alimentar şi la bucătăria dietetică de la subsol, la casa scării de la spălătorie şi morgă. Vrem să reamenajăm băile pentru pacienţii cu dizabilităţi din cadrul Secţiei Pediatrie II, să facem reparaţii la balcoane, să montăm sisteme de alertare la fiecare pat şi în grupurile sanitare, precum şi sisteme de alertare a personalului (buton de panică) – la nivelul întregului spital şi la Ambulator. De asemenea, avem în vedere realizarea unor reparaţii la instalaţiile de încălzire, apă caldă şi apă rece, precum şi modernizarea lifturilor. Totodată, ne propunem să facem proiectul pentru instalaţia de hidranţi interiori, instalaţia de detecţie, cea electrică şi de iluminat de siguranţă, instalaţia de încălzire centrală, de gaze naturale şi racordul la apă”, a precizat dr. Liviu Muntean.

Autoritățile locale vor aloca sume importante unităților spitalicești din subordine

„Continuăm să punem domeniul sanitar în centrul preocupărilor noastre şi sunt convins că sumele pe care le vom repartiza spitalelor din subordinea noastră vor fi satisfăcătoare. În total vom aloca unităţilor spitaliceşti aproximativ 37 de milioane de lei, a afirmat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Conform acestuia, suma alocată Spitalului de copii prin proiectul de buget pe anul în curs, ce urmează să fie aprobat săptămâna viitoare, este de 6,185 milioane de lei, din care 3, 3 milioane lei pentru reparaţii curente, 2,7 milioane de lei pentru dotări cu aparatură, echipamente medicale, mobilier şi 85.000 lei pentru taxa pentru acreditarea spitalului.