MS va achiziționa trei milioane de doze de vaccin gripal pentru campania din această toamnă

Ministerul Sănătății intenționează să achiziționeze trei milioane de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare gratuită ce va începe la toamnă. Este anunțul făcut de MS cu ocazia începerii Săptămânii Mondiale a Imunizării.

În acest context, Ministerul Sănătății a achiziționat deja dozele necesare pentru vaccinarea antigripală a copiilor cu vârste intre 6 luni si 5 ani, fiind semnat primul contract de vaccin gripal tetravalent pentru această categorie de vârstă.

„În plină pandemie realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital. Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în
special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul. Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeola pe teritoriul Romaniei în care s-au inregistrat aproximativ 20 000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând,”, a declarat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.

În contextul pandemiei COVID-19, toate măsurile generale recomandate de specialiști împotriva COVID-19 (igiena mâinilor, eticheta respiratorie, distanța socială) și măsurile specifice de prevenire și control a infecției sunt implementate la nivelul cabinetelor medicale de medicină a familiei, precizează MS.
Suplimentar, aceste măsuri vor fi consolidate prin măsuri de tip administrativ dispuse împreună cu Direcțiile de Sănătate Publică precum: triajul telefonic, programarea serviciului de vaccinare la cabinetul medicului, constituirea unor circuite medicale distincte, separarea
serviciilor de imunizare de cele curative pentru a reduce riscul de transmiterea bolii, respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție personală atât de către personalul medical cât și de părintele însoțitor și copil, elaborarea planurilor de recuperare acolo unde vaccinarea a fost întreruptă temporar.

În contextul în care în România rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani, o prioritate pentru Ministerul Sănătății o reprezintă implementarea programelor de vaccinare și asigurarea respectării prevederilor incluse în legislația cu privire la vaccinare.

Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție împotriva bolilor infecțioase, care contribuie la salvarea a 2-3 milioane de vieți anual, la nivel global. Datorită vaccinurilor boli precum variola sau poliomielita au dispărut, iar gripa, astăzi nu mai reprezintă o amenințare, conchide MS.

Lumea medicală nu reușește să ajungă la un consens asupra eficienței Remdesivir în tratamentul COVID-19

Antiviralul Remdesivir, produs de laboratorul american Gilead Sciences, nu a ameliorat starea de sănătate a bolnavilor de COVID-19, potrivit rezultatelor furnizate de unul dintre primele studii clinice ale acestui medicament folosit în China, în contextul în care multe ţări pregătesc diverse scenarii pentru ieşirea din izolare.

Un rezumat al rezultatelor studiului clinic a fost publicat joi din eroare, înainte de a fi retras, pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Regretăm că OMS a publicat prematur informaţii privind acest studiu. Cercetătorii care au participat la el nu şi-au dat permisiunea pentru publicarea rezultatelor”, au transmis reprezentanţii companiei Gilead Sciences într-un e-mail adresat jurnaliştilor de la AFP citat de Agerpres.

Pe lângă formă, compania americană a criticat şi fondul acestei chestiuni, precizând că eşantionul de pacienţi era prea mic pentru a se putea trage concluzii utile.

„Considerăm că rezumatul include reprezentări nepotrivite ale studiului. Este important să subliniem acest fapt, pentru că studiul a fost oprit destul de devreme, din cauza ratei scăzute de participare, ceea ce nu permite formularea unor concluzii semnificative din punct de vedere statistic”, au declarat reprezentanţii laboratorului american.

„În consecinţă, rezultatele studiului sunt puţin concludente, chiar dacă tendinţele din datele obţinute sugerează că Remdesivir are un efect benefic mai ales pentru bolnavii trataţi în stadii incipiente”, au concluzionat reprezentanţii companiei Gilead Sciences, ale cărei acţiuni au scăzut pe Wall Street după apariţia acestor articole de presă.

Interesul pentru antiviralul Remdesivir, care a eşuat în tratarea Ebola, era unul ridicat, pentru că în prezent nu există niciun tratament şi niciun vaccin aprobat împotriva COVID-19, o afecţiune care atacă plămânii, dar şi alte organe în cazurile extrem de grave.

Efecte secundare

Studiul chinez a arătat că „Remdesivir (…) nu ameliorează starea bolnavilor şi nu reduce prezenţa agentului patogen în sistemul sangvin”, a anunţat cotidianul Financial Times, citând documentul publicat pe site-ul OMS.

Reprezentanţii OMS au dezvăluit pentru site-ul specializat Stat, că studiul a fost publicat dintr-o eroare pe site-ul său, înainte de a fi evaluat de un comitet de lectură.

237 de pacienţi au participat la acel studiu, realizat conform celei mai riguroase metodologii, fiind un studiu „randomizat” (aleatoriu) ce a inclus un grup de pacienţi trataţi cu Remdesivir (158) şi un grup-martor (79 de bolnavi trataţi cu metode standard, dar fără medicamentul vizat). Compania Gilead viza un eşantion de cel puţin 400 de persoane.

Cercetătorii au ajuns, în plus, la concluzia că medicamentul putea avea efecte secundare „importante” şi au decis să întrerupă destul de repede tratamentul pentru 18 bolnavi.

În afara Chinei, Remdesivir este de asemenea testat în studii clinice demarate în Statele Unite şi în Europa.

Oamenii de ştiinţă şi laboratoarele farmaceutice încearcă, în mod prioritar, să „repoziţioneze” medicamentele existente în loc să dezvolte unele noi, pentru a vedea dacă acestea pot avea un efect benefic împotriva COVID-19.

Două mari abordări sunt testate: antivirale pentru a combate direct virusul şi medicamente care acţionează asupra sistemului imunitar, pentru a controla reacţia inflamatorie a organismului.

În Europa, studiul Discovery, lansat pe 22 martie în şapte ţări, vizează testarea a patru tratamente potenţiale: antiviralul Remdesivir, combinaţia Lopinavir-Ritonavir, aceeaşi combinaţie de antiretrovirale administrate cu Interferon beta şi Hidroxiclorochină (derivată din medicamentul antimalaric clorochină), în timp ce alţi pacienţi vor primi un placebo.

În ceea ce priveşte Hidroxiclorochina, utilizată pe larg în regim de urgenţă în numeroase ţări şi administrată în combinaţie cu antibioticul Azitromicină de medicul francez Didier Raoult, studiile publicate până în prezent nu sunt concludente sau chiar indică un anumit efect negativ asupra pacienţilor. Însă acestea nu au fost studii „randomizate”, considerate a fi cele mai riguroase.

Experţii dintr-un panel guvernamental din Statele Unite au anunţat în mod explicit în această săptămână că nu recomandă această bi-terapie pe bază de Hidroxiclorochină.

A început Săptămâna Mondială a Imunizării… Discret, mult prea discret

A început Săptămâna Mondială a Imunizării… Mult mai discret decât în alți ani, aproape neobservată.

Până si specialiștii care vorbeau în general de vaccinare parcă au uitat sau s-au luat cu altceva…

Săptămâna Mondială a Imunizării a fost stabilită de Organizația Mondială a Sănătății tocmai pentru a atrage atenția atât în rândul populației, cât și în rândul responsabililor asupra importanței vaccinării și pentru a promova folosirea vaccinurilor pentru a apăra oamenii de toate vârstele împotriva anumitor boli prevenibile prin vaccinare.  Și totuși anul acesta este, mai mult sau mai puțin tăcere în România. De ce? Cine a uitat? Nici nu contează.

Este totuși un paradox, mai ales în condițiile în care vaccinurile – sau mai exact un vaccin anume sau și mai exact promisiunea unui vaccin – este pe buzele tuturor în această perioadă.

Cu toții ne întrebăm când va fi disponibil vaccinul împotriva COVID-19: este raza noastră de speranță pentru a pune capăt unei boli care a oprit o lume din mișcarea ei neîntreruptă. Sau cel puțin a încetinit această mișcare, în ansamblul său.

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că mulți au ezitat să se vaccineze împotriva gripei, de exemplu – o altă afecțiune respiratorie care face multe victime.

Vor face ei vaccinul anti-COVID-19? Rămâne de văzut. Nu putem decât să sperăm, în condițiile în care știm că șansele ca o boală să fie eradicată în lipsa unei rate optime de vaccinare sunt extrem de mici. Nu putem decât să sperăm că tăcerea curentului antivaccinare din ultima perioadă se va menține și după ce SARS-CoV-2 va deveni amintire.

Pandemia de COVID-19 a umbrit în ultimele luni toate zilele internaționale și mondiale de conștientizare a diverselor afecțiuni. Este important să nu uităm de niciuna dintre ele.

Este important, vital poate, să nu uităm că SARS-CoV-2 a apăsat butonul de pauză pentru multe aspecte ale vieților noastre, dar nu și pentru restul bolilor și suferințelor care afectează oamenii.

Și este cu atât mai important să nu uităm că vaccinurile salvează vieți: MEREU. Este important să nu ignorăm această Săptămână Mondială a Imunizării, să nu ne pierdem în torentul de informații despre COVID-19 și să ignorăm importanța vaccinării și faptul că ratele de vaccinare în lume în general și în România în special sunt sub cele optime. Iar rezultatele se văd.

Până pe 17 aprilie, numărul total de cazuri de rujeolă în România a fost de 19.183, dintre care 64 de oameni au murit, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, condus de Adriana Pistol, care a fost numită la conducerea Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii.

O parte dintre victime erau copii cu vârsta sub un an, care nu aveau voie să fie vaccinați. Dacă toți cei din jur ar fi fost imunizați, nu ar fi intrat în contact cu boala.

Suntem pe locul 10 în lume în clasamentul țărilor cu cea mai mare rată de incidență a rujeolei, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează împotriva acestei boli.

La tetanos suntem pe locul doi în Europa.

De la începutul sezonului 2019-2020, în România au fost înregistrate 73 decese confirmate cu virus gripal, dintre care 50 tip A, subtip (H1)pdm09, 9 tip A, subtip H3, 6 tip A, nesubtipat, 6 tip B si 2 coinfecții de AH3+B. Sunt de trei ori mai puține ca anul trecut, dar numărul este în continuare mare și este rezultatul unei rate insuficiente de vaccinare gripală.

Numărul bolnavilor crește, rata de vaccinare scade. De exemplu, rata de imunizare cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a scăzut de la 95% în 2010, la 90% în 2018.

Așa că, în timp ce așteptăm vaccinul care ne-ar putea scăpa de COVID-19, să nu uităm nici de celelalte vaccinuri, să nu uităm că vaccinarea ține de responsabilitatea față de noi, față de ceilalți, față de societate. Să nu uităm că pe cei mai vulnerabili, care din diferite motive nu se pot vaccina, îi apărăm vacinându-ne noi.

Să nu trecem peste această Săptămână Mondială a Imunizării în tăcere, să strigăm acum mai tare ca oricând: Vedeți ce înseamnă lipsa unui vaccin pentru o boală gravă?! COVID-19 nu este singura boală care ucide! Sunt și alte boli transmisibile grave, iar pentru unele dintre ele există vaccinuri! Să profităm de asta pentru a ne apăra pe noi și pe cei din jur! Vaccinurile salvează vieți! Noi nu am uitat…

Prof. dr. Doina Azoicăi: Vaccinarea trebuie să o facem și să o facem foarte corect

Săptămâna Mondială a Imunizării, care debutează astăzi, are ca scop promovarea utilizării vaccinurilor la scară largă, pentru a proteja populația de toate vârstele împotriva bolilor transmisibile. În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și, datorită lor, cel puțin între 2 și 3 milioane de vieți omenești sunt salvate anual, la nivel global.

Tema din acest an lansată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Săptămâna Mondială a Imunizării este #VaccinesWork for All, iar mesajul central se concentrează pe modul în care vaccinurile – și persoanele care contribuie la descoperirea lor, le produc, le livrează sau le administrează – sunt eroi care luptă să protejeze sănătatea oamenilor de pretutindeni.

În acest context, am stat de vorbă cu doamna Profesor Universitar Doctor Doina Azoicăi, specialist în epidemiologie, președintele Societății Române de Epidemiologie.

Ne aflăm într-o situație paradoxală: pandemia de COVID-19 a venit pe un trend antivaccinist în creștere, însă acum toată lumea așteaptă cu sufletul la gură un vaccin. Credeți că vom asista la dispariția mișcării antivaccin?

Nu cred în asta pentru că nu sunt foarte mulți acești antivacciniști dar au niște convingeri pe care chiar și știința, chiar și oamenii cu o anumită capacitate de persuasiune nu au reușit să îi convingă. Nu va dispărea această tendință în care să existe și oameni care sunt cu un anumit profil psihologic, de obicei antisistem și antirealitatea care, în cazul vaccinării este bazată pe dovada științifică.

De ce prinde această mișcare, chiar în rândul persoanelor educate? E doar tendința noastră de a fi atrași de teorii ale conspirației?

Probabil că da. V-am spus numărul lor nu este atât de mare și în general sunt persoane care nu cred că sunt doar împotriva vaccinării, ci în general au o anumită atitudine de frondă. Pentru că toate argumentele care le sunt aduse în momentul de față vizavi de vaccinare, sigur în condiții raționale, ar trebui să convingă și pe cea mai neconvinsă persoană. Încât nu ține neapărat de faptul că ar exista niște incertitudini reale sau niște dubii vizavi de utilitatea și de importanța vaccinării, ci ține de specificul caracterului uman. Nu toată lumea poate să fie la fel.

Și credeți că există măsuri eficiente de combatere a acestor antivacciniști? Care ar fi acestea?

Măsurile sunt prin argumentele pe care medicii, oamenii de știință trebuie să le aducă. Nu trebuie să căutăm niște măsuri speciale de convingere, de constrângere, ci pur și simplu argumentul real și argumentul științific rămâne să-l susțină și, sigur, să încercăm pe cât posibil să demontăm toate aceste teorii care nu totdeauna țin de cadrul raționalului.

Practic dumneavoastră credeți mai mult în educare decât în sancționarea celor care refuză vaccinarea?

Absolut. În educarea, în convingerea și nu cred că este niciun efort prisositor de a demonstra, de a aduce argumente care să fie cât se poate de bine susținute, în așa fel încât și cel mai neconvins să se convingă.

Ce mesaj ați dori dumneavoastră să transmiteți cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării?

Să continuăm această încercare de a ține sub control bolile acestea infecțioase și să nu ne abatem de la convingerile noastre și de la lupta noastră pe care trebuie să o avem ca medici, ca oameni de știință, să găsim cât mai multe soluții și să încercăm să avem cât mai multe instrumente pentru că, după cum a fost și această experiență nefericită cu acest COVID, să abordăm această opțiune care este consider cea mai  eficientă în prevenirea bolilor. Să nu renunțăm la ideea că vaccinul, vaccinarea, atunci când este necesară, trebuie să o facem și să o facem foarte corect pentru ca să nu fim permanent pradă unor situații din acestea de risc biologic legat de circulația unor agenți patogeni noi sau revenirea unor agenți patogeni pe care am reușit în mare măsură să îi ținem sub control prin metodele de vaccinare.

VIDEO Șefa biroului OMS România, despre Săptămâna Mondială a Imunizării și despre ridicarea restricțiilor

[front_live]248451222800477857352390-2020-04-24_14:42[end_live]

VIDEO  Șefa biroului OMS România, dr. Miljana Grbic, vorbește în exclusivitate pentru RoHealthReview. ro și pentru Sanatatea.TV despre Săptămâna Mondială a Imunizării, derulată sub semnul pandemiei de COVID-19, dar și despre ridicarea restricțiilor impuse pentru a limita îmbolnăvirile în această perioadă.

Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate a crescut; în creștere e și numărul pacienților vindecați

Până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.817 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În topul cazurilor confirmate se află Suceava – 2.477, București – 1.133 și Arad – 471.

Totodată, până acum, 552 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

1.480 de cetățeni români aflați în străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Numărul deceselor înregistrate în rândul românilor aflați peste granițe a ajuns la 70.

OMS: Oprirea campaniilor de imunizare poate duce la reapariția bolilor pentru care există vaccinuri eficiente

Astăzi a început Săptămâna Mondială a Imunizării, care se desfășoară anul acesta în umbra unui virus pentru care nu există deocamdată vaccin – SARS-CoV-2. Un virus care, însă, arată importanța vaccinurilor în viața noastră și pentru combaterea căruia întreaga comunitate științifică s-a mobilizat într-un mod poate fără precedent.

Săptămâna Mondială a Imunizării se desfășoară anul acesta sub sloganul #VaccinesWork for All (Vaccinurile funcționează pentru toți) – o campanie care se concentrează pe modul în care vaccinurile, precum și oamenii care le dezvoltă, le oferă și le primesc sunt eroi care depun eforturi pentru a apăra sănătatea tuturor, peste tot.

Oprirea campaniilor de imunizare pe perioada pandemiei de COVID-19 riscă declanșarea reapariției bolilor care pot fi prevenite cu vaccinuri sigure și eficiente, avertizează OMS.

„Focarele de boli infecțioase nu trebuie să constituie o amenințare în condițiile în care avem vaccinuri sigure și eficiente care să ne protejeze”, a spus dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

ARPIM: Vaccinarea salvează vieți și are o importanță majoră 
în timpul pandemiilor globale

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) aduce în atenția opiniei publice faptul că vaccinarea are un rol major în crearea unor sisteme de sănătate puternice și este răspunsul optim de apărare a populației în fața pandemiilor provocate de virusuri precum SARS-CoV-2. În aceste zile, la nivel global și european,  prioritatea majoră a companiilor membre ARPIM este să identifice, cât se poate de repede, vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente care să fie arme redutabile în lupta împotriva COVID-19.

Săptămâna Mondială a Imunizării – marcată în fiecare an în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie) –  are ca scop promovarea utilizării vaccinurilor la scară largă, pentru a proteja populația de toate vârstele împotriva bolilor transmisibile. Imunizarea este recunoscută unanim de specialiști ca fiind una dintre cele mai de succes și mai eficiente intervenții de sănătate publică, la scară mondială. În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și, datorită lor, cel puțin între 2 și 3 milioane de vieți omenești sunt salvate anual, la nivel global. Tema din acest an lansată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Săptămâna Mondială a Imunizării este #VaccinesWork for All, iar mesajul central se concentrează pe modul în care vaccinurile – și persoanele care contribuie la descoperirea lor, le produc, le livrează sau le administrează – sunt eroi care luptă să protejeze sănătatea oamenilor de pretutindeni.

“În contextul actual, mai mult ca niciodată este important ca imunizarea populației prin vaccinare să fie recunoscută ca o prioritate de sănătate publică.  Este necesar ca populația la risc și copiii să fie protejați de afecțiuni pentru care există vaccinuri, astfel încât să reducem presiunea asupra sistemului de sănătate și riscurile asociate COVID-19. De asemenea, acum realizăm cât de important este să avem vaccinuri disponibile pentru boli infecțioase și să le folosim la potențialul lor maxim. Descoperirea vaccinului atât de așteptat în aceste zile, va contribui semnificativ la susținerea eforturilor extraordinare ale cadrelor medicale de a ne proteja împotriva virusului SARS CoV-2”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

De aceea, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării, ARPIM solicită autorităților să adopte o serie de măsuri urgente:

  • Asigurarea continuității serviciilor de vaccinare în conformitate cu Programul Național de Vaccinare și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a evita riscul izbucnirii de noi crize epidemiologice în perioada pandemiei COVID-19, de aceea sunt necesare ghiduri și recomandări clare pentru vaccinarea de rutină în actualele condiții.
  • Adoparea în regim de urgență a Legii Vaccinarii pentru a crește capacitatea sistemului național de vaccinare și pentru a reduce povara bolilor prevenibile prin vaccinare. Prin adoptarea Legii Vaccinării și ulterior, prin definirea legislației secundare se creează premisele legislative pentru vaccinarea pe tot parcursul vieții, inclusiv prin elaborarea legislației secundare.

Biroul European al OMS a emis la finalul lunii martie un „Ghid privind serviciile de imunizare de rutină în timpul pandemiei COVID-19 în Regiunea Europeană OMS”, care precizează că „serviciile de imunizare sunt o componentă esențială a serviciilor de sănătate. Prin urmare,  programele de imunizare de rutină trebuie menținute atât timp cât permit măsurile de luptă împotriva COVID-19”.

Directorul Regional pentru OMS Europa, dr Hans Kluge, a transmis un mesaj cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării: „Vaccinarea trebuie menținută pe timpul pandemiei COVID-19 pentru a fi eficientă. (…) Profit de această ocazie pentru a felicita toate ministerele sănătății din această regiune pentru că au răspuns apelului nostru și au facut tot posibilul pentru a acorda prioritate imunizării de rutină ca parte a seviciilor de sănătate esențiale în timpul pandemiei. De asemenea, mulțumesc cadrelor medicale neobosite și dedicate și le încurajez să nu lase pe nimeni în urmă în furnizarea de servicii medicale și servicii de vaccinare. Vaccinarea este un drept și o responsabilitate și depinde de noi toți să ne asigurăm că suntem protejați împreună”.

Statele Europene au interpretat diferit recomandările OMS, dar cele mai multe dintre ele (ex. Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Norvegia, Marea Britanie) au continuat serviciile de vaccinare ca într-o situație normală. Unele țări, printre care și România, au decis să  acorde prioritate imunizării primare pentru copii.

Bătălia COVID-19, în laborator

În prezent, nu există vaccinuri sau tratamente aprobate pentru a preveni transmiterea sau vindecarea infecției cu virusul COVID-19. În timp ce comunitatea medicală își pune speranțele în descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19, la nivel global și european, companiile farmaceutice lucrează continuu pentru a găsi vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente, însă procesul este unul de durată.

Potrivit datelor oficiale, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în  faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) și alte peste 60 se află în stadiul de evaluare preclinică. În mod normal, perioada de dezvoltare a unui vaccin este de 12-15 ani. Cu toate acestea, oficialii la nivel global și local estimează un termen de aproximativ un an și jumătate până când vom avea pe piaţă un vaccin eficient în cantități suficiente. Estimările vin în urma experienței acumulate deja de companiile farmaceutice, în lupta cu virusuri similare precum MERS, SARS, gripă, HIV. Această experiență îmbunătățește semnificativ probabilitatea descoperirii unui vaccin eficient, într-un timp mult mai scurt.

Companiile centrate pe inovație și cercetare medicală, multe din ele membre ARPIM, au anunțat deja o serie de colaborări și investiții pentru identificarea unor soluții rapide pentru cercetare, testare și pentru opțiunile de producție a vaccinurilor.  Pentru a reflecta toate aceste eforturi, ARPIM a lansat campania „Bătălia COVID-19, în laborator”, informațiile putând fi accesate la: https://arpim.ro/category/covid-19/.

În ce condiții ar putea merge copiii la școală după 15 mai? Anunțul premierului Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a făcut astăzi declarații la ieșirea de la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.

„A fost o discuție dedicată în principal unei analize a măsurilor de relaxare viitoare, legată de metodologia pe care trebuie să o aplicăm. Pe fiecare măsură de relaxare va exista o analiză foarte serioasă și un set de măsuri aferente măsurii de relaxare.

Nu se poate face o relaxare bruscă, relaxarea se va face în etape.

Am analizat deschiderea parcurilor, posibilitatea amenajarii de spații de triaj în școli și în companii, deschiderea hotelurilor. Este vorba doar de discuții. Când vom avea măsuri efective, le vom anunța public”, a declarat Ludovic Orban.

„În ce privește măsurile în vigoare până pe 15 mai, au fost discuții despre o eventuală schimbare a intervalului în care persoanelor peste 65 de ani li se permite părăsirea domiciliului”, a mai spus premierul.

De la 12.00 Ludovic Orban va participa, împreună cu președintele Klaus Iohannis în vizită la Unitatea de Suport Medical „Bucureștii Noi”.

[front_live]248451222800477857352390-2020-04-24_11:30[end_live]

Alte șapte decese cauzate de COVID-19 au fost anunțate de Grupul de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte 7 decese, bilanțul la nivel național ajungând astfel la un total de 552 de persoane ucise de COVID-19.

Deces 546

Bărbat, 30 ani din județul Bihor. Data internării: 10.04.2020 Spitalul Clinic Municipal Oradea – Boli Infecțioase, iar în 17.04.2020 este transferat pe secția ATI. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 09.04.2020. Data confirmării: 10.04.2020. Dată deces: 23.04.2020.

Comorbidități: Astm bronșic.

Deces 547

Femeie, 52 ani din județul Prahova. Persoana se adresează telefonic medicului de familie în data de 17.04.2020 pentru febră, și dureri de spate. Solicită serviciile SAJ, însă refuză deplasarea la spital. În data de 20.04.2020 serviciile SAJ sunt solicitate, pentru resuscitarea persoanei, însă fără succes. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 22.04.2020 – probă necroptică. Data confirmării: 23.04.2020. Dată deces: 20.04.2020.

Comorbidități: neprecizat.

Deces 548

Femeie, 80 ani din județul Mureș. Data internării: 21.04.2020 Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, iar în 22.04.2020 este transferată pe secția de medicină internă a Spitalului Clinic Județean Mureș. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 22.04.2020. Data confirmării: 22.04.2020. Dată deces: 22.04.2020.

Comorbidități: Boală cardiovasculară, IC, HTA, DZ.

Deces 549

Bărbat, 26 ani din județul Mureș. Data internării: 21.04.2020 Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, iar în 22.04.2020 este transferată pe secția de cardiologie a Spitalul Clinic Județean Mureș. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 22.04.2020. Data confirmării: 22.04.2020. Dată deces: 23.04.2020.

Comorbidități: Obezitate.

Deces 550

Bărbat, 82 ani din județul Iași. Data internării: 8.04.2020 Spitalul Municipal de Urgență Pașcani –Secția îngrijiri paleative, iar în 23.04.2020 este transferat pe secția de ATI. Data recoltarii probelor pentru COVID-19: 21.04.2020. Data confirmării: 22.04.2020. Dată deces: 23.04.2020.

Comorbidități: HTA, DZ

Deces 551

Bărbat, 66 ani din județul Galați. Data internării: 10.04.2020 Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Galați, iar în 13.04.2020 este transferat pe secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Galați. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 05.04.2020. Data confirmării: 07.04.2020. Dată deces: 23.04.2020. Face parte din focarul COVID-19 care evoluează în căminul de bătrâni Galați. După confirmarea din 07.04.2020 a fost izolat în cămin, până când a fost un loc liber în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Galați.

Comorbidități: Parkinson, Hepatită virală tip B, Demență.

Deces 552

Bărbat, 73 ani din județul Neamț. Data internării: 10.04.2020 Spitalul Județean Piatra Neamț secția ATI, diagnostic internare penumonie interstițială. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 11.04.2020. Data confirmarii: 14.04.2020. Dată deces: 23.04.2020.

Comorbidități: Diabet zaharat.

CMR: Fiecare cetățean este un actor complet în lupta împotriva epidemiei de COVID-19

Fiecare cetățean este un actor (participant) complet în lupta împotriva epidemiei de COVID-19. Este mesajul transmis de dr. Gheorge Borcean și prof. dr. Emanoil Ceaușu, într-un material de opinie publicat pe site-ul Colegiului Medicilor din România.

”Respectarea izolării necesită (se bazează pe) respect și solidaritate față de celălalt. Epidemia le oferă fiecăruia abilități de a proteja persoana și mediul său. Incivilitatea poate duce la un comportament dăunător, care are consecințe grave asupra epidemiei potențial fatale. Se referă, pe lângă nerespectarea izolării, la cumpărături (achiziții) disproporționate în magazinele care comercializează produse de primă necesitate, comportament inacceptabil față de persoane expuse și potențial contaminante (în domeniul sănătății, alimentației, protecției civile și militare). Furtul unei măști sau al unui respirator poate fi interpretat ca punere în pericol criminal a altora. Fiecare dintre noi construiește pe această experiență de viață, după Covid-19 pentru generațiile viitoare”, subliniază ei.

În statul de drept al unei democrații, factorul de decizie este politic, nimic altceva decât politic, potrivit lor.

”Experiența participativă și conștiința cetățenească sunt pentru el un atu de guvernare, cu atât mai util cu cât el ține seama de evoluția stării de cunoaștere în cursul crizei sanitare (de sănătate) și a resurselor alocate. Decidentul va trebui să se asigure că nicio verigă slabă în lanțul de sănătate și în lanțul economic (esențial, apoi necesitate primară) nu perturbă planul său de acțiune, care se adaptează constant. Când COVID-19 pune în tensiune anumite principii etice care fundamentează drepturile omului, aceste aceleași principii în prim-planul cărora stă primatul persoanei îi vor permite să aleagă cea mai puțin rea și cea mai umană soluție care există pentru sănătatea noastră și pentru economia noastră”, atrag atenția autorii.

În consecință, această experiență ca nicio alta timp de un secol, nu va mai putea evita un plan național și european de apărare împotriva următoarei pandemii virale, afirmă autorii materialului. Acestea vor beneficia de convergența noilor tehnologii emergente în domeniul sănătății, de cele ale ingineriei asupra oamenilor (modificarea genomului viral, inteligența artificială, nanotehnologii și robotică) și cele ale Big Data (algoritmi, utilaje, aplicații pe mobil și altele, secvențiere genomică). Bioetica și drepturile omului vor rămâne totuși un instrument esențial pentru guvernarea fiecărei crize de sănătate, consideră ei.

Față de o epidemie virală avem nevoie de o combinație de măsuri atât preventive cât și de precauție. Diferența dintre cele două este esențială.

Prevenirea răspunde unui risc dovedit. Abordarea sa este rațională în funcție de starea de cunoștințe și prin urmare de expertiza cunoscătorilor: oameni de știință în cauză, medici. Este cazul vaccinării și chiar al anumitor tratamente curative ale căror efecte asupra contagiozității sunt dovedite.

Precauția anticipează un risc presupus într-o abordare, în esență irațională, sub responsabilitatea factorului de decizie politică, înconjurat de experții în materie. Poate fi vorba de politici de depistare precum și de izolare sistematizată, dar și de planuri de acțiune pregătitoare pentru apariția unei epidemii severe.

 

Pe ce principii etice se pot baza prevenirea și precauția?

 

Primul dintre acestea este primatul persoanei. Acest principiu, consacrat în Codul nostru civil, prevalează în toate etapele epidemiei. Pentru a utiliza articolul 2 din Convenția Consiliului Europei pentru Drepturile Omului și Biomedicină (cunoscută sub numele de Convenția Oviedo), singurul instrument juridic obligatoriu pentru țările care au ratificat-o (România 2015): „Interesul și binele ființei umane trebuie să prevaleze asupra singurului interes al societății sau al științei”. Respectul față de persoană și demnitatea acesteia este esențial, indiferent de nivelul și stadiul îngrijirii ei.

Alte trei principii sunt esențiale:

principiul non-maleficenței (a nu face rău) legat în special de transmiterea agentului viral (între oameni, animale-om și orice ar pune in pericol pe altul)

principiul solidarității legat de caritatea în contextul unei crize sanitare

principiul justiției, cum ar fi accesul echitabil la îngrijiri, care este deosebit de tensionat în caz de debordare a mijloacelor sanitare. Ține cont de nevoile de sănătate și resursele disponibile (Convenția Oviedo, art.3)

Anunțarea unei epidemii virale și a fortiori a unei pandemii, prezintă rapoarte despre mijloacele disponibile, datele obținute despre noul virus și puterea sa patogenă, observarea continuă a datelor epidemiologice (la nivel mondial în caz de pandemie).

Capacitatea mutagenă a virusului are impact asupra imprevizibilității agresivității și a contagiozității sale. Nu este niciodată aceeași de la o epidemie la alta și poate varia în cadrul aceleiași pandemii.

Aici este dificultatea pentru un Stat de a se pregăti pentru următoarea epidemie în numele principiului precauției și de a anticipa repercusiunile sale economice.

Cel mult, poate organiza mobilizarea sanitară, industrială, economică și socială în anticiparea unei „stări de război” epidemice, pe baza celor 4 principii etice menționate. Întrucât virusul nu are frontiere, o organizare sanitară și economică planificată la scară europeană nu poate decât să consolideze lupta împotriva pandemiei.

 

Cunoștințele de bază esențiale

 

Un virus  poate fi cel mai viclean și cel mai contagios dintre agenții infecțioși.

Modul său de acțiune este unic: își introduce genomul în cel al celulei pe care o infectează şi o folosește pentru multiplicarea sa. Cu cât este mai mult virus într-un organism, cu atât implică mecanismele de apărare ale organismului infectat, uneori în mod excesiv.

De asemenea, virusul prezintă şi posibilitatea modificării genomului său (capacitate mutagenă) având ca urmare un potențial agresiv schimbat.

Izolarea sanitară.

A priori, izolarea sanitară constă în izolarea persoanelor infectate de ceilalți pentru a-i trata și a-i împiedica să-i contamineze pe cei apropiați. Această convergență de interese ale individului și ale societății este asociată cu interesul științei responsabilă cu identificarea contaminării cu virusul în cauză (teste directe și indirecte).

În caz de imposibilitate de depistare (absența testelor sau testele nu sunt disponibile) și din cauza unei periculozități virale deosebite, izolarea se poate extinde la întreaga populație expusă epidemiei, în afară de cerințele din necesități de bază (sănătate, alimente, igienă, protecție civilă și militară, resurse financiare). Purtarea unei măști este, de asemenea, un instrument eficient de protecție față de virus și față de purtătorii sănătoși.

Izolarea sanitară poate face parte din alte izolări care exacerbează (accentuează) problemele de sănătate publică: în unitățile medico-sociale, cum ar fi stabilimente pentru persoane vârstnice dependente, spitale și case de pensionare, în închisorile supraaglomerate, în alte situații ocazionale (nave de croazieră, transport aerian, călătorii de afaceri sau turistice).

 

Testele legate de virus

 

Există mai multe teste legate de virus:

  • Testul direct care identifică genomul viral în celulele infectate, a căror prelevare se efectuează pentru SARS Cov-2, la nivel nazofaringian, salivar și bronhic.
  • Testul indirect pentru anticorpi specifici împotriva SARS Cov-2 în sângele persoanelor care ar fi putut fi în contact cu virusul și au fost imunizate
  • Măsurarea încărcăturii virale poate fi efectuată numai în cazul unui test direct pozitiv. Acesta relevă prezența virusului la orice persoană infectată, indiferent dacă este simptomatică sau asimptomatică, în special la începutul infecției virale și mai puțin în formele severe avansate de insuficiență respiratorie.

Căutarea serologică a anticorpilor anti- SARS Cov-2 este de interes ulterior, mai ales atunci când virusul nu mai este detectabil. Durata imunității naturale este imprevizibilă, variabilă în funcție de individ.

 

Sfârșitul epidemiei

 

Strategia de dezizolare este complexă, multi-parametrică, pentru a evita o revenire epidemică.

Ea se bazează pe considerente sociale, economice și bineînțeles din punct de vedere al sănătății.

Ea poate să recurgă la depistarea imunității virale, la prelungirea perioadei de izolare a persoanelor neimunizate și a celor mai vulnerabile, și la date epidemico-geografice (big data).

Dezizolarea nu poate fi decât progresivă, organizată și solidară, subliniază autorii.