Gabriela Firea: Cadrele medicale din București vor beneficia de 6.000 de teste rapide donate de o campanie

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că au ajuns în ţară 6.000 de teste rapide, provenind dintr-o donaţie, acestea fiind destinate cadrelor medicale din spitalele bucureştene.

„Sunt din Belgia şi determină prezenţa antigenului SARS-CoV- 2, prin exudat nazal şi faringian, deci sunt sigure. Compania Chronolink, importator exclusiv al brandului Rolex în România, a oferit această donaţie substanţială, în semn de preţuire faţă de efortul cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. Valoarea totală este de 156.000 lei (fără TVA)”, a scris edilul general, pe Facebook.

Firea a adăugat că aceste teste sunt foarte utile, deoarece pot determina, „cu mare precizie”, prezenţa unei infecţii active în corp.

„Este un gest extraordinar prin care oameni minunaţi, cărora le pasă şi sunt la curent cu efortul extraordinar pe care personalul medical îl face în aceste vremuri marcate de pandemia COVID-19, doresc să ajute. Astfel de iniţiative lăudabile pot face diferenţa în lupta dură pe care eroii noştri din spitalele aflate în prima linie o duc zi de zi, oră de oră, împotriva noului coronavirus”, a spus ea.

Primarul general a menţionat că această donaţie se adaugă miilor de teste achiziţionate deja de către Primăria Capitalei, prin ASSMB.

MS: Se suspendă temporar exportul anumitor dispozitive medicale şi medicamente

Ministerul Sănătăţii a aprobat lista cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, a căror livrare sau export în afara teritoriului României se suspendă temporar, pe o perioadă de 6 luni.

Ordinul nr. 672/2020 pentru aprobarea listei cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, a căror distribuţie se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate pe piaţa naţională a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, ”se aprobă lista cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, a căror distribuţie se suspendă temporar, (…) pe o perioada de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin”.

Sunt exceptate însă de la această prevedere livrările în afara teritoriului României a dispozitivelor medicale fabricate în România către acei parteneri comerciali cu sediul în afara ţării noastre cu care operatorul economic român are încheiat un contract.

Transportul ansamblelor şi subansamblelor de dispozitive medicale, fabricate în România pentru beneficiarii externi, nu se supune acestei interdicţii, se mai arată în ordin.

Pe lista dispozitivelor medicale prevăzute în ordin, a căror distribuţie se suspendă temporar, se află măşti chirugicale pentru personalul medical şi pacienţi, concentrator de oxigen, catetere, mască de oxigen, ventilator pacient pentru terapie intensivă, resuscitatori acţionaţi manual, sonde nazofaringiene, aspirator secreţii, trusa de perfuzie, mănuşi, ochelari de protecţie, viziere, îmbrăcăminte medicală, teste pentru diagnosticul infecţiei cu SARS-CoV-2, medii de transport virusuri/bacterii.

Totodată, în ordin se prevede că se suspendă temporar distribuţia, pe o perioadă de 6 luni, a medicamentelor cuprinse în Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 487/2020, cu modificările ulterioare, precum şi a medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate destinate patologiilor cronice în contextul pandemiei cu virusul SARS-Cov-2.

Prin derogare, cele 160 de medicamente prevăzute în anexa la acest ordin pot fi livrate intracomunitar în afara teritoriului României în anumite condiţii. Operatorul economic notifică Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) intenţia de a livra în afara teritoriului României cu 7 zile lucrătoare înainte de efectuarea livrării. ANMDMR analizează solicitarea şi poate aproba sau respinge solicitarea acestuia în cazul unei discontinuităţi sau risc de discontinuitate pe piaţa naţională, se menţionează în ordin.

Se exceptează de la interdicţie medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum şi medicamentele care tranzitează teritoriul României şi care sunt destinate altor pieţe din afara teritoriului ţării noastre, precizează sursa citată.

Premierul – la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase

Premierul Ludovic Orban a ajuns, vineri dimineaţă, la Ministerul Afacerilor Interne, unde va participa la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.

El a fost întâmpinat de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, joi seară a avut loc o altă şedinţă de lucru care a reunit toţi reprezentanţii instituţiilor abilitate în gestionarea situaţiei generate de infectarea cu noul tip de coronavirus.

Un aspect prioritar aflat pe ordinea de zi a vizat transferul pacienţilor internaţi în secţiile de terapie intensivă din ţară, unde capacitatea maximă de primire a altor posibil pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 depăşeşte 75%, precizează sursa citată.

„Astfel, în cursul zilei de joi au fost realizate două misiuni de transfer pentru cinci pacienţi aflaţi în stare gravă (intubaţi şi ventilaţi mecanic) de la Piatra Neamţ la Iaşi şi de la Braşov la Ploieşti. Transporturile s-au realizat cu aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, încadrate cu personal medical UPU-SMURD de la Iaşi şi Bucureşti”, informează DSU.

SUA se apropie de 50.000 de decese cauzate de noul coronavirus

Epidemia de COVID-19 a provocat 49.759 de decese în Statele Unite, după ce în ultimele 24 de ore s-a înregistrat unul din cele mai ridicate bilanţuri, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

De miercuri până joi seara, pe teritoriul SUA s-au înregistrat 3.176 de decese provocate de COVID-19, reprezentând cel mai ridicat bilanţ zilnic înregistrat până acum la nivel global de la începutul pandemiei, informează AFP citată de Agerpres.

În această perioadă au fost raportate 26.971 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, bilanţul total ajungând la 866.646, conform sursei citate.

Din cauza testărilor insuficiente, numărul real al persoanelor infectate este probabil mult mai mare.

În pofida cifrelor care continuă să fie îngrijorătoare, mai multe state, printre care Texas, Vermont şi Georgia au decis să înceapă relaxarea măsurilor restrictive, autorizând deschiderea anumitor magazine.

Museum of London colectează obiecte pentru o expoziție despre viața în timpul pandemiei de COVID-19

Museum of London a demarat o campanie de colectare a unor obiecte care reflectă în mod direct felul în care pandemia de COVID-19 transformă societatea în care trăim.

Curatorii doresc să strângă obiecte, precum mărturii personale, astfel încât generaţiile viitoare să poată privi retrospectiv şi înţelege aceste ”vremuri extraordinare”.

Muzeul a precizat că va colecta obiectele acum, dar că expoziţia în cadrul căreia vor fi prezentate publicului nu va avea loc în viitorul apropiat, informează joi Press Association citată de Agerpres.

Beatrice Behlen, curator principal în cadrul muzeului, a menţionat că oamenii ar trebui să aibă în vedere păstrarea unor astfel de obiecte.

„Nimic nu e prea insignifiant”, a spus aceasta.v”Obiectul nu trebuie să arate extraordinar sau special, suntem interesaţi de semnificaţia sa”. „Deseori, când oamenii se gândesc la muzee, cred că obiectele pe care le posedă nu îndeplinesc standardele unui muzeu, dar noi avem inclusiv bilete de metrou, tot felul de lucruri”.

Într-o expoziţie anterioară pe tema ameninţării potenţiale a unei epidemii, Museum of London a expus ţinuta de dimineaţă purtată de Regina Victoria după ce nepotul său a decedat de gripă rusească.

Viitoarea expoziţie va reflecta pustietatea oraşelor, felul în care interacţiunile sociale s-au mutat în spaţiul digital şi reacţiile tinerilor după închiderea şcolilor.

Curatorii caută de asemenea ”meme şi mesaje pe Twitter” populare în această perioadă.

Maşina de tuns părul şi vopsea de păr – întrucât oamenii îşi aranjează singuri părul la domiciliu – desene înfăţişând curcubee, dar şi produse la mare căutare precum hârtia igienică s-ar putea număra printre exponate.

„Dacă în viitor ai vrea să le povesteşti oamenilor cum a fost, ce le-ai spune?”, a precizat Behlen.

„Ce ai vrea ca oamenii să-şi amintească din această perioadă? Te afli în posesia unor obiecte care ne pot ajuta să spunem această poveste?”, a adăugat curatoarea.

Rolul aplicațiilor pentru smartphone în depistarea contacților COVID-19

O cursă globală a început pentru dezvoltarea de aplicaţii smartphone şi a altor tipuri de sisteme de supraveghere a telefoanelor mobile pentru a urmări şi a ţine sub control răspândirea noului coronavirus.

Procesul, cunoscut sub numele de „depistarea contacţilor”, care este folosit pentru a ţine sub control răspândirea bolilor infecţioase, a fost intensificat recent când cei mai mari producători software de smartphone-uri, Alphabet Inc (Google) şi Apple Inc, şi-au anunţat colaborarea la crearea unor aplicaţii care pot identifica şi avertiza oamenii care au intrat în contact cu un pacient contagios, scrie Reuters citat de Agerpres.

Cum pot ajuta telefoanele mobile la combaterea noului coronavirus?

Smartphone-urile şi unele dintre telefoanele mobile mai puţin sofisticate ţin evidenţa locaţiei lor prin semnalul antenelor de telefonie, semnalul wifi şi prin sistemul de poziţionare globală prin satelit, cunoscut ca GPS. De asemenea, smartphone-urile folosesc aşa-numita tehnologie Bluetooth pentru a se conecta la dispozitivele din apropiere.

Datele de localizare pot fi folosite pentru a verifica dacă oamenii, fie individual, fie în grup, respectă indicaţiile de a rămâne în casele lor. De asemenea, acestea pot fi folosite şi pentru depistarea contactelor: determinând dacă oamenii au intrat în contact cu alte persoane care au virusul, astfel încât aceştia să poată fi testaţi sau ţinuţi în carantină.

Smartphone-urile pot fi utilizate, de asemenea, pentru a face sondaje despre oameni, cu privire la starea lor de sănătate, prin intemediul mesajelor, pentru a înregistra istoricul lor medical, prin intermediul formelor diferite de introducere a datelor şi chiar pentru generarea unui „punctaj” de sănătate, bazat pe o combinaţie de informaţii despre locaţie şi date medicale.

Cum pot ajuta telefoanele mobile la depistarea contacţilor?

Smartphone-urile se pot conecta la alte telefoane din apropiere, folosind Bluetooth. Dacă cineva este infectat, există deja o listă pregătită cu persoanele întâlnite anterior. Telefoanele din listă vor primi notificări de tip push, îndemnând posesorii acestora să îşi facă teste sau să se autoizoleze.

În principiu, acest sistem este mai eficient decât metodele tradiţionale de depistare a contacţilor, care necesită o echipă mare pentru a chestiona pacienţii cu privire la locurile prin care s-au deplasat, iar apoi să sune sau să bată la uşa persoanelor cu care a intrat în contact.

Soluţia utilizării Bluetooth nu este nici pe departe perfectă. Telefoanele se pot conecta unul la altul chiar şi când se află la o distanţă de 5 metri sau când se află de părţile opuse ale unui perete, deşi tusea unei persoane infectate nu ar fi o problemă în acest caz. Dar dezvoltatorii lucrează la o modalitate mai bună de a defini „contactele”, bazându-se pe durata şi pe intensitatea conexiunii dintre dispozitive.

Bluetooth este, de asemenea, mult mai precis decât GPS-ul sau datele de localizare a antenelor de telefonie, care poate clasifica, în mod eronat, toate persoanele aflate într-un cartier aglomerat ca fiind contacţi.

Sunt folosite unele dintre aceste metode în prezent?

Oraşul Singapore a fost pionier în depistarea contacţilor prin Bluetooth, folosind o aplicaţie numită „Trace Together”. Israelul, care a ajuns pe prima pagină a ziarelor prin utilizarea sistemului său eficient de monitorizare guvernamentală pentru a urmări cazurile, a lansat o aplicaţie numită „The Shield”. India a lansat, de asemenea, o aplicaţie în acest scop. Coreea de Sud utilizează datele de localizare a telefonului mobil pentru a depista contacţii, în vreme ce Taiwanul le foloseşte pentru a impune carantina şi, de asemenea, dezvoltă o aplicaţie. China utilizează şi ea o serie de aplicaţii bazate pe sisteme de urmărire.

Între timp, se fac eforturi uriaşe în toată lumea pentru dezvoltarea aplicaţiilor de depistare a contacţilor, multe dintre acestea fiind organizate de institute guvernamentale de cercetare şi autorităţi din domeniul sănătăţii. De exemplu, în Europa, efortul condus de Germania are ca scop adunarea altor ţări europene în spatele unei platforme tehnologice care ar putea sprijini depistarea contacţilor în toate cele 27 de state membre UE. Însă unele ţări europene îşi dezvoltă propriile aplicaţii, inclusiv Regatul Unit. Guvernul Statelor Unite nu a promovat încă o aplicaţie, dar cel puţin două grupuri de cercetare universitară şi o companie software încearcă să obţină aprobări de la organismele de stat şi locale.

Ce rol au Apple şi Google?

Cele două companii au declarat că sunt îngrijorate de abordările concurenţiale şi au convenit să dezvolte sisteme care vor fi lansate în luna mai, prin care aplicaţiile vor putea să se conecteze între ele. Acestea abordează, de asemenea, descărcarea bateriei şi alte probleme care au limitat utilitatea unor aplicaţii dezvoltate recent.

De asemenea, Apple şi Google intenţionează să meargă mai departe, spre sfârşitul acestui an, prin integrarea funcţiei de logare direct în software-ul telefoanelor lor din aproape întreaga lume. Persoanele care au contractat virusul ar mai trebui să descarce o aplicaţie pentru a iniţia notificări de contact, dar chiar şi cele fără aceste aplicaţii ar putea primi în continuare notificări.

Preocupări legate de intimitate şi de securitate

Problema cea mai delicată este cine are acces la lista de dispozitive la care s-a conectat telefonul. Aproape toată lumea este de acord cu ştergerea jurnalelor după aproximativ o lună.

Sistemele provenite de la Google şi Apple nu păstrează numele pe listele de contacte. Acestea sunt secrete pentru toţi cei implicaţi, ceea ce a atras aprecierea experţilor în confidenţialitate. Doar guvernele, care trebuie să confirme afirmaţiile persoanelor care spun că au fost testate pozitiv pentru coronavirus, ar şti identitatea purtătorilor virusului şi chiar nici acestea nu ar avea acces la listele de contacte.

Dar unele guverne şi unii specialişti favorizează ideea organizării unei baze de date centralizate a tuturor contactelor dintre telefoane, deoarece este un sistem mai uşor de proiectat şi gestionat. Susţinătorii confidenţialităţii îşi fac griji că o astfel de bază de date ar fi ca o mină de aur pentru hackeri şi că ar fi predispusă abuzurilor guvernamentale.

Unii cercetători au sugerat ca aplicaţiile să înregistreze şi datele GPS pentru a avea o privire de ansamblu mai bună a răspândirii coronavirusului. Însă activiştii spun că datele GPS ar putea submina intimitatea oamenilor şi că locurile vizitate de către persoanele testate pozitiv ar fi ostracizate.

Li se va cere oamenilor să activeze depistarea contacţilor?

Nicio ţară nu a impus o aplicaţie, dar locurile de muncă sau alte instituţii ar putea solicita utilizarea acestora. Apple şi Google au declarat că aplicaţiile care doresc să le folosească sistemele ar trebui să fie voluntare.

Însă aplicaţiile nu îşi vor atinge scopul decât dacă sunt utilizate pe scară largă. Unii epidemiologi au spus că cel puţin 60% din populaţia unei ţări trebuie să activeze depistarea digitală a contacţilor pentru ca aceasta să aibă un impact.

Adrian Streinu-Cercel: Scrisoare deschisa după demiterea sa

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a transmis o scrisoare deschisă cu reacția la evenimentele din ultimele zile, care au dus la demiterea sa din fruntea comisiei științifice anti-COVID.

„În ultimele zile, am fost întrebat de ce nu reacţionez, în contextul în care am fost ţinta unor atacuri fără precedent, urmare a interpretării eronate şi tendențioase a documentului intitulat „Programul Vacanţa Mare de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19″. Pentru că situaţia continuă să fie prezentată distorsionat, fac următoarele precizări.

Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei ca o propunere de intervenție de sănătate publică adresată tuturor categoriilor la risc şi a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai suprinzătoare apariția sa în spațiul public la acest moment, când, dată fiind evoluţia epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate.

Majoritatea materialelor apărute în presă pe această temă oferă o interpretare distorsionată şi malițioasă a măsurilor propuse în acest draft. De exemplu, mesajul din presă legat de „carantinarea forţată” a persoanelor vârstnice, este profund eronat. Conceptul din materialul original specifica recomandarea ca vârstnicii să fie protejați prin izolarea la domiciliu singuri sau cu persoane de aceeaşi vârstă: „indiferent cum se cheamă conceptul „casă” – propria locuinţă, locuinţa de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechizitionare de hoteluri etc”. De aici reiese clar că intenţia era de protecție a persoanelor vârstnice care au nevoie de această protecţie socială, nicidecum ideile tendenţioase apărute recent în presă. Acesta fiind doar un exemplu de interpretare distorsionată a ideilor din acest material.

Modul în care a fost discutat acest document în spaţiul public este un exemplu clar de fake news, măsurile fiind prezentate ca propuneri pentru perioada de relaxare, în condiţiile în care, din textul materialului se poate vedea cât se poate de clar că el se adresa etapei de trecere de la transmiterea locală spre cea comunitară.

Consider că prezentarea distorsionată în presă a acestor informații a fost făcută cu scopul evident de a induce panică în segmentul de populație cel mai expus, cu posibile consecinţe nefaste în ceea ce priveşte aderența populaţiei la măsurile întreprinse până acum. În contextul actual, propagarea unor informații false cu scopul vădit al dezinformării populaţiei este extrem de periculoasă.

Aşa cum am menționat în mai multe rânduri, măsurile luate până acum au fost cele mai potrivite pentru ţara noastră, iar încercarea de a induce informații false poate pune în pericol rezultatul eforturilor depuse până în acest moment.

Având în vedere perioada dificilă prin care trecem – pandemia SARS-CoV-2 – reiterez importanța ca în aceste momente eforturile noastre, ale tuturor, să fie concentrate asupra îngrijirii pacienților și prevenirii îmbolnăvirilor. Sunt aici pentru dumneavoastră, aşa cum am fost şi până acum.

Vă asigur de întreaga mea considerație,

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel

23.04.2020”.

Registrul donatorilor de celule hematopoietice a primit finanțare pentru interconectare la nivel internațional

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi Hotărâre a Guvernului privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2020.

Prin acest act normativ se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice cu instituţii similare internaţionale, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică, în valoare de aproximativ 41.000 lei (echivalentul a 8.295 euro), sumă care se suportă din bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru anul 2020.

În acest fel se asigură accesul la baza de date internațională cu donatorii de celule stem hematopoietice a organizației „Search &, Match Service”, menținerea acreditării de către Federația Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, precum și menținerea statutului de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă precum și a Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr 760/2009.

În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absenţa Registrului.

Pentru a da o şansă de vindecare acestor pacienţi, s-a decis organizarea unei instituţii care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice, care şi-au dat acceptul de a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienți cu hemopatii maligne.

Până în prezent sunt peste 69.500 donatori voluntari înscriși în Registrul Național al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, 251 pacienți transplantați și 26 pacienți în așteptarea unui donator.

31 de molecule noi pe lista de compensate și gratuite de la 1 iunie

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi Hotărârea de Guvern privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Documentul vizează introducerea unui număr de 31 molecule inovative în lista de medicamente gratuite și compensate destinate pacienților cu boli cardiace cronice, afecțiuni oncologice, hepatice cronice și ciroze, afecțiuni oftamologice, boli endocrine, colagenoze majore care sunt tratați în cadrul programelor naționale de oncologie, de boli neurologice, diabet zaharat, de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever.

Cele 31 de molecule, un număr de 18 sunt incluse condiționat, în baza contractelor cost volum în baza contractelor cost volum rezultat încheiate. Valoarea maximă a acestor contracte urmează a fi suportată din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) și este de 510.327.433, 87 lei pe perioada de 12 luni de derulare a acestora.

Pentru cele 8 medicamente orfane sau care se adresează unor stadii evolutive ale unor boli pentru care sunt singura alternativă terapeutică, impactul bugetar pentru 12 luni de tratament neîntrerupt este de maxim 69.856 mii lei și va fi suportată tot din bugetul FNUASS.

“Continuăm procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente de ultimă oră prin extinderea listei de medicamente compensate și gratuite. În prezent, în situația pandemiei COVID19, bolnavii de cancer și cei afectați de boli rare sunt cunoscuţi ca fiind vulnerabili faţă de infecţiile virale de tip gripal. Se estimează că riscul de a fi internat este de 4 ori mai mare, iar riscul de deces este de 10 ori mai mare. Ca urmare, este importantă introducerea unor molecule invoative pentru tratarea afecțiunilor de care suferă. Mai mult, astăzi am introdus și 8 molecule aferente afecțiunilor oncologice, bolilor endocrine și metabolice, bolilor rare – Mucopolizaharidoza Tip IVA și Limfangioleiomiomatoză care sunt ultima sau singura alternativă terapeutică pentru aceste afecțiuni rare”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Hotărârea de Guvern intră în vigoare la 1 iunie 2020.

Voci pentru Sănătate: Provocări și perspective pentru persoana cu diabet pe timp de pandemie

O nouă ediție a emisiunii „Voci pentru Sănătate | Live cu Ileana Toma”, un proiect al Sănătatea Press Group le-a avut ca invitate pe Ines Nerina Râmbu, blogger și persoană cu diabet și jurnalistul Andreea Stroe, Ambasador al Coaliției pentru Diabet Juvenil, mama unui adolescent cu diabet. Discuția s-a concentrat pe viața cu diabet pe timp de pandemie, provocări și perspective pentru persoana cu diabet.

„Eu vin din perspectiva pacientului cu diabet care se confruntă cu această situație complet inedită și într-adevăr mă încearcă niște experiențe noi cum ar fi grija dacă avem sau nu acces la tratament, starea psihologică pe care o avem cu toții în autoizolare, adică experimentez și eu cot la cot cu toată comunitatea cu diabet niște lucruri absolut noi”, a mărturisit Ines Nerina Râmbu.

„Din fericire aderența la tratament este foarte bună, în sensul că nu doar că avem acces la insuline și la medicamente. Spitalele de stat fac eforturi pentru pacienți și anume ne trimit prin curier acasă consumabilele pentru diabet ca să nu mai trebuiască noi să ne adresăm la medicul de familie ca să luăm rețeta de insulină și după aceea la farmacie. Pe de altă parte, pacienții cu diabet de tip 2 au experimentat niște probleme în ceea ce privește accesul la un anumit medicament care nu se găsea în farmacii, dar și acolo s-au mobilizat și s-a soluționat problema”, a mai spus blogger-ul.

Andreea Stroe a abordat problema revenirii la școală a copiilor cu diabet: „Eu doream în acest live să promovăm ideea, și eu și Ines, pentru că va fi nevoie în perioada următoare pe mai multe paliere pentru categoria aceasta vulnerabilă a persoanelor cu diabet, fie ca vorbim despre adolescenți, fie că vorbim de diabet de tip 1, tip 2 pentru cei care au depășit adolescența. Să facem front comun în perioada următoare chiar pentru că este nevoie de o reconfigurare a sistemului de învățământ și pentru persoanele acestea, vulnerabile”, a spus jurnalistul.

Puteți urmări înregistrarea emisiunii AICI.