Deputații au aprobat proiectul legislativ prin care femeile vor putea avea alături, la naștere, persoana aleasă

0
67

Camera Deputaților a aprobat proiectul legislativ care le oferă femeilor dreptul de a fi însoțite la naștere de persoana aleasă, înregistrându-se 262 de voturi favorabile și niciunul împotrivă. Pentru ca prevederile să intre în vigoare, legea trebuie promulgată, a precizat senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care a susținut inițiativa în plen.

„De acum, fiecare femeie va putea avea alături, la naștere, persoana pe care o alege, iar nicio maternitate nu o va mai putea refuza din comoditate sau din lipsă de spațiu. Legea mai are nevoie doar de promulgare”, a declarat senatoarea USR.

Ruxandra Cibu Deaconu a precizat că demersul a pornit de la mărturiile femeilor care au povestit, în cadrul unei dezbateri despre violența obstetricală, că au trecut prin experiențe marcate de teamă și singurătate în timpul nașterii.

„Totul a pornit de la femeile care au avut curajul să povestească, la dezbaterea despre violența obstetricală, cum au născut speriate și singure. Lor le mulțumesc în primul rând. Și colegilor din toate partidele, care au arătat că, atunci când e vorba de o femeie care naște, Parlamentul poate vota la unison. Sunt mândră de legea asta. Peste câțiva ani, o femeie va intra în sala de naștere ținând de mână persoana pe care și-a dorit-o lângă ea și nici nu va ști că, nu demult, asta nu era un drept”, a mai transmis senatoarea.

Articolul precedentPreședintele CNAS, la Bruxelles: Acces mai rapid la tratamente și servicii medicale îmbunătățite prin digitalizare