Tătaru: Sperăm ca în două săptămâni să observăm de la o zi la alta o scădere a numărului de cazuri noi

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că România încă merge spre vârful pandemiei de coronavirus şi se aşteaptă ca următoarele două săptămâni să scadă numărului cazurilor noi „de la o zi la alta”.

„Ne aşteptam la sfârşitul lunii aprilie, după sărbătorilor pascale, la un vârf, vârful urmând să fie mai abrupt sau mai lin. Vorbeam de 10.000 – 12.000 de cazuri sau, dacă era mai abrupt, putând fi dus un pic după 1 mai şi cu un număr mai mare de cazuri, poate 15-20.000. Suntem în acel moment în care încă mergem spre vârf, dar e o pantă lină, să spunem, în acest moment, cu un număr de cazuri crescând, dar în aşa numit platou în fierăstrău. Avem o zi un număr mai mare, a doua zi un număr mai mic, iar un număr mai mare. Suntem într-un moment în care avem peste 11.000 de cazuri, peste 3.000 de cazuri vindecate, 660 de decese, avem 246 de cazuri în terapie intensivă”, a declarat Tătaru, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

El a precizat că vin câteva zile libere, de 1 Mai, iar momentul trebuie foarte bine gestionat pentru a preveni apariţia unor noi focare.

„Suntem într-un moment în care este acea pantă lină, dar în schimb vin şi trei zile, 1, 2 şi 3 mai, după o perioadă în care lumea resimte nevoia unei relaxări, şi atunci trebuie gestionat foarte bine şi acest moment. Am fost în stare de urgenţă şi până acum, şi de sărbătorile pascale şi populaţia, îi mulţumesc pentru acest lucru, a respectat. Dar a fost şi o parte relativ mică a populaţiei care nu prea a respectat acest moment şi nerespectarea unei distanţări sociale, nerespectarea unei izolări voluntare la domiciliu, nesocotirea unei reguli din tot ce înseamnă situaţii de urgenţă poate duce la un focar în comunitate sau exacerbarea unui focar pe care îl credeam în acel moment stins sau controlat”, a spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii speră ca în următoarele două săptămâni să scadă numărul cazurilor noi şi al decesurilor iar după data de 15 mai să se poată trece la o relaxare a măsurilor.

„Sperăm că în următoarele două săptămâni vom observa de la o zi la alta o scădere a numărului de cazuri noi, o scădere de decese, o scădere a numărului de terapie intensivă, cele care pun probleme şi putem spera ca după 15 mai, atunci când expiră starea de urgenţă prin prelungirea decretului dat de domnul preşedinte Klaus Iohannis, să putem gândi şi o relaxare, dar până atunci nu vorbesc de relaxare, vorbesc de aceleaşi precauţii, de aceleaşi recomandări, de aceeaşi izolare şi distanţare socială”, a afirmat Tătaru.

Un raport estimează posibilitatea ca numărul de persoane infectate cu noul coronavirus să ajungă la 1 miliard

Un miliard de persoane ar putea să devină infectate cu noul coronavirus pe plan mondial dacă ţările vulnerabile nu vor fi ajutate în regim de urgenţă, a avertizat Comitetul Internaţional de Salvare (International Rescue Committee – IRC) într-un raport.

Această organizaţie internaţională cu sediul la New York afirmă că ajutorul financiar şi umanitar este necesar pentru a încetini răspândirea globală a noului coronavirus.

Potrivit raportului publicat de IRC, „ţările fragile” precum Afganistan şi Siria au nevoie de „finanţare urgentă” pentru a evita izbucnirea unor epidemii majore, relatează bbc.com, citat de Agerpres.

„Avem la dispoziţie o mică fereastră de timp pentru a implementa o reacţie robustă”, au avertizat experţii IRC.

Pe plan global, până în prezent au fost raportate 3 milioane de cazuri confirmate de COVID-19 şi peste 200.000 de decese, potrivit Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite.

Raportul IRC, care se bazează pe modele de prognoză şi date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Imperial College London, estimează că numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus pe plan global ar putea fi cuprins între 500 de milioane şi 1 miliard.

Acelaşi raport afirmă că peste 3 milioane de decese ar putea fi înregistrate în zecile de zone devastate de conflicte armate şi în ţările considerate instabile.

„Aceste cifre ar trebui să servească drept un semnal de alarmă”, a declarat directorul IRC, David Miliband.

„Amploarea deplină, devastatoare şi disproporţionată a acestei pandemii nu a fost încă resimţită în cele mai fragile state şi în cele mai devastate de război ţări ale lumii. Soluţia este ca donatorii să implementeze de urgenţă un sistem de finanţare în spatele frontului”, a adăugat el.

„Guvernele trebuie să colaboreze pentru a înlătura orice impediment care ar stânjeni asistenţa umanitară”, a mai spus David Miliband.

Această organizaţie americană, care se ocupă de aplanarea crizelor umanitare din lumea întreagă, consideră că factori precum mărimea familiilor, densitatea populaţiei, capacitatea sistemelor naţionale medicale şi preexistenţa conflictelor armate ar putea să determine o creştere a riscului de izbucnire a unor epidemii majore.

Multe ţări în curs de dezvoltare raportează în prezent rate mici de infectare cu SARS-CoV-2 şi bilanţuri scăzute ale deceselor, însă experţii sunt de părere că bilanţurile efective sunt în realitate mult mai mari.

Patru roboți vor deservi Unitatea de Suport Medical din Bucureştii Noi

Roboţii vor putea fi folosiţi, în această perioadă, pentru interacţiunea cu pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, care vor fi internaţi în cadrul Unităţii de Suport Medical din Bucureştii Noi.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Bucharest Robots – primul start-up de robotică din România au colaborat din punct de vedere tehnologic în cadrul Unităţii de Suport Medical din Bucureştii Noi.

Cei patru roboţi puşi la dispoziţia DSU pe perioada epidemiei vor avea sarcini diferite în cadrul unităţii medicale, precum dezinfecţia, servirea mesei, instrucţiuni legate de grupuri sanitare, locul de luat masa, parola de la internet, respectiv interacţiunea cu pacienţii, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a DSU.

„Devine mult mai uşor gestionarea lui pentru că avem şi tehnologia în spate, de la tehnologia informaţiei, la roboţi care fac dezinfecţie, la roboţi care pot să distribuie apă, mâncare, la roboţi care pot să răspundă la unele întrebări, deci cred că, în aceste situaţii, chiar dacă sunt realizate pentru dezastre, tehnologia rămâne foarte importantă şi poate să reducă nevoia de personal în astfel de centre”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Iniţiativa face parte din continuarea procesului de colaborare a DSU cu societatea civilă, venind astfel în sprijinul combaterii SARS-CoV-2 în România.

Două companii, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, au demarat, la începutul lunii aprilie, organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu de 7.500 metri pătraţi în Bucureştii Noi, respectiv amenajarea şi echiparea lui pentru a fi predat, ulterior, MS.

Senatul a adoptat propunerea legislativă privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului; urmează Camera Deputaților

Senatul a adoptat, marţi, în şedinţa de plen, propunerea legislativă privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, care prevede, printre altele, înfiinţarea unui Registru Naţional de diabet şi prediabet cu funcţii multiple legate în special de evidenţă, informare şi analiză.

Senatorii au votat telefonic pentru acest act normativ, fiind exprimate 130 de voturi „pentru”.

Iniţiat de 92 de parlamentari PSD, PNL, UDMR şi independenţi, proiectul prevede consacrarea unor drepturi, condiţii adecvate pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos, screening pentru depistarea precoce a diabetului, medicaţie şi suport adecvat, programe de depistare precoce a diabetului sau pentru întârzierea instalării lui.

Propunerea legislativă stipulează obligativitatea elaborării şi aprobării unei politici de prevenţie la nivel naţional de către autorităţile responsabile, stabileşte atribuţii clare pentru autorităţile administraţiei publice centrale, asigură cadrul legal autorităţilor publice locale pentru a interveni şi asuma responsabilităţi în ceea ce priveşte educaţia populaţiei şi încurajarea acesteia pentru adoptarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos.

„Prevalenţa diabetului în România este de 11,6% din populaţie ceea ce înseamnă că unul din zece români suferă de diabet, în timp ce prediabetul are o prevalenţă de 3 din 10. Din cauza incidenţei din ce în ce mai ridicate a complicaţiilor bolii, diabetul priveşte nu doar persoana cu diabet, ci fiecare familie în parte, medicii diabetologi, celelalte specializări implicate în managementul diabetului, autorităţi şi societate. (…) Adoptarea unei legi care să determine schimbări profunde la nivelul populaţiei în ceea ce priveşte adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi responsabil, precum şi măsuri instituţionale prin care îndeosebi cazurile cu risc crescut la diabet să fie depistate pentru o fază incipientă este nu numai o măsură obiectiv necesară, ci şi un act de responsabilitate socială şi politică”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Şedinţa, condusă marţi din sala de plen de preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, asistat de secretarii Ion Ganea, George Dircă şi Marian Pavel, a avut loc, la fel ca şi cea de săptămâna trecută, cu prezenţă restrânsă în sală (36 de senatori), majoritatea parlamentarilor participând de la distanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Raport: Există aproape 120 de proiecte de vaccinuri împotriva COVID-19, 8 dintre ele în studii clinice

Există peste 100 de proiecte de vaccinuri anti-COVID-19 pe plan mondial, din care opt au ajuns în faza studiilor clinice, potrivit unor date publicate de London School of Hygiene & Tropical Medicine.

Această reputată şcoală de medicină din Marea Britanie a numărat aproape 120 de proiecte diferite de vaccinuri împotriva maladiei cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2, din care 110 se află într-un stadiu de dezvoltare „pre-clinic”.

Opt proiecte au ajuns în stadiul studiilor clinice de fază 1, fiind realizate pe pacienţi umani. Dintre ele, un proiect chinez, coordonat de compania CanSino, cotată la Bursa din Hong Kong, a ajuns într-un stadiu şi mai avansat, cel al studiilor clinice de fază 2 şi de fază 3, informează AFP citată de Agerpres.

Scopul principal al studiilor de fază 1 este de a testa securitatea şi, într-o mai mică măsură, eficacitatea unui produs medical. Studiile de fază 2 şi de fază 3, realizate pe scară mai largă, au ca scop evaluarea eficacităţii, înainte de eventuala obţinere a autorizaţiei de comercializare din partea autorităţilor sanitare.

Alte trei proiecte chineze sunt în faza 1 de testare: unul desfăşurat de gigantul farmaceutic Sinovac, cotat pe bursa Nasdaq, şi alte două conduse de Institutul medical din Shenzhen, potrivit informaţiilor publicate de London School of Hygiene & Tropical Medicine.

O listă cu proiecte de vaccinuri redactată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) menţionează trei proiecte chineze ajunse în faza studiilor clinice în data de 23 aprilie: cele demarate de CanSino şi de Sinovac, dar şi un proiect coordonat de Institutul de produse biologice din Beijing şi de Institutul de virusologie din Wuhan.

În alte zone ale lumii, se remarcă un proiect britanic condus de Universitatea Oxford şi un proiect german condus de laboratorul BioNTech, ambele aflate în faza 1.

Statele Unite au deocamdată două proiecte de vaccinuri ajunse în faza 1 de testare: unul condus de compania de biotehnologie Moderna în parteneriat cu National Institutes of Health (NIH), iar celălalt este coordonat de compania de biotehnologie Inovio Pharmaceuticals.

Dezvoltarea unor vaccinuri eficiente şi sigure reprezintă un punct-cheie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, care a ucis peste 200.000 de persoane pe plan mondial.

În absenţa unor tratamente dovedite împotriva formelor grave ale acestei boli, doar vaccinurile administrate pe scară largă ar permite obţinerea unei protecţii împotriva maladiei şi întreruperea transmiterii virusului.

O problemă majoră constă în relativa lentoare în ce priveşte elaborarea vaccinurilor, producerea lor pe scară largă şi demararea unor campanii de vaccinare în masă.

Un termen de cel puţin 12-18 luni a fost adeseori evocat de organizaţiile sanitare, inclusiv de OMS, şi de marile laboratoare farmaceutice.

Anumiţi experţi, precum specialista britanică în vaccinuri Sarah Gilbert, profesoară la Universitatea Oxford şi participantă alături de compania Vaccitech la o serie de studii, şi Frederic Tangy, specialist în vaccinuri la Institutul Pasteur din Paris – care lucrează la trei proiecte diferite de vaccinuri – sunt însă de părere că este posibilă dezvoltarea unui vaccin eficient până la sfârşitul anului 2020.


escort mersin

Ordinul Asistenților și Moașelor București face apel la semnalarea nerespectării procedurilor și protocoalelor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței și Sănătății la locul de muncă Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali a transmis un mesaj colegilor prin care îndeamnă la semnalarea nerespectării procedurilor și protocoalelor în cadrul instituțiilor în care își desfășoară activitatea.

„Dragi colegi,

Astăzi întreaga lume marchează Ziua Mondială a Siguranţei şi Sănătăţii la Locul de Muncă.

Anul acesta, poate mai mult decât oricând, Siguranța și Sănătatea la locul de muncă au căpătat valențe puternice şi în spitale, clinici, cabinete medicale sau alte unități cu activitate în sănătate.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali – filiala București are un mesaj clar în această zi: Tuturor trebuie să ni se garanteze siguranţa şi sănătatea la locul de muncă!

Întotdeauna respectarea cu stricteţe a procedurilor și protocoalelor stabilite asigură furnizarea de îngrijiri de sănătate de calitate în siguranţă, protejându-ne pe noi şi implicit pe pacienţii noştri.

Aplicarea procedurilor și protocoalelor ține de profesionalism și implicare – valori care pentru noi, asistenții medicali și moașele, reprezintă stâlpi ai activității de zi cu zi.

Și pentru că înțelegem cu toții acest lucru, fac un apel către voi: în cazul în care constatați că procedurile și protocoalele nu sunt respectate, semnalați acest lucru! Este dovada implicării, a grijii și a empatiei – principii care ne definesc activitatea.

Numai astfel ne putem apăra pe noi, pe cei dragi, pe colegi și pacienți!”

Toată populația Luxemburgului va fi testată pentru COVID-19

Toată populaţia Luxemburgului va fi testată pentru noul coronavirus, respectiv circa 625.000 de persoane, a anunţat marţi executivul acestui stat membru al UE, care până în prezent are confirmate 3.729 de cazuri de COVID-19 şi, raportat la populaţia sa, este printre cele mai afectate.

”Într-o lună vom preleva probe întregii populaţii”, a declarat ministrul luxemburghez al învăţământului superior şi cercetării, Claude Meisch, în timpul unei teleconferinţe de presă, relatează Agerpres.

Până în prezent în Luxemburg au fost efectuate peste 39.000 de teste, iar în următoarea lună sunt preconizate aproximativ 20.000 de teste în fiecare zi.

Primii care vor fi testaţi în cadrul acestui program, cu un cost estimat la circa 40 de milioane de euro, sunt studenţii şi profesorii, dat fiind că învăţământul superior va fi reluat pe 4 mai.

Autorităţile vor încerca să desfăşoare această campanie în paralel cu aplicarea diferitelor etape de relaxare a măsurilor de izolare. Între timp, fiecare rezident al Luxemburgului a primit din partea statului cinci măşti chirurgicale.

Klaus Iohannis: Abia săptămâna viitoare decidem dacă renunțăm la starea de urgență

Săptămâna viitoare vom decide dacă continuăm cu stare de urgență sau cu altă formă administrativă, a declarat, marţi, la Cotroceni, Klaus Iohannis.

Legislația secundară aferentă situației în care nu prelungim starea de urgență este aproape gata, a precizat preşedintele.

„Faptul că din 15 mai este posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă că revenim la viaţa noastră normală, pe care am avut-o înainte de epidemie”, a afirmat el.

El a adăugat că „experţii ne spun că nici nu ştiu când vom reveni la o viaţă normală”.

Iohannis a detaliat că, după 15 mai, când se încheie starea de urgenţă, oamenii nu vor putea merge pe stradă în grupuri mari, iar părăsirea localităţii de reşedinţă poate fi realizată dor cu o „motivaţie serioasă”.

Potrivit acestuia, „marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an”, iar competiţiile sportive, „dacă se vor relua, există o probabilitate mare să fie fără spectatori”.

„Măsurile pe care le vom lua de reducere a restricţiilor vor fi graduale”, a subliniat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut astăzi la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă. A fost prima întâlnire a președintelui cu jurnaliștii după aproape două luni.

[front_live]248451222800477857352390-2020-04-28_18:01[end_live]

Președintele Colegiului Medicilor din București pledează pentru siguranță și sănătate pentru cadrele medicale la locul de muncă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței și Sănătății la locul de muncă Prof. Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București a transmis un mesaj conducerilor instituțiilor medicale și autorităților care reglementează aceste instituții.

„Siguranță și sănătate la locul de muncă pentru medici!

Siguranță și sănătate la locul de muncă. În spitale, clinici, cabinete medicale și nu numai. 1 din 9 cazuri de infectare cu noul coronavirus este cadru medical!

Dragi medici, stimată opinie publică,

Astăzi, se marchează Ziua Mondială a Siguranţei şi Sănătăţii la locul de muncă. În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial, cu peste 13.500 de membri activi, mesajul meu se îndreaptă în această zi atât către conducerile instituțiilor unde activează medici, dar și alte cadre medicale, cât și către autoritățile care reglementează și coordonează aceste instituții și bineînțeles către cadrele medicale.

Siguranță și sănătate pentru cadrele medicale la locul de muncă! Astăzi și tot timpul.

Vedem cu toții ce înseamnă pandemia pentru cadrele medicale. Medici, asistenți, infirmiere infectați… Sănătatea cadrelor medicale înseamnă și sănătatea noastră a tuturor.

Potrivit celor mai recente analize ale Institutului Național de Sănătate Publică, unul din nouă cazuri de infectare cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, este cadru medical. Trei medici au pierdut lupta cu virusul: unul din Constanța, unul din Botoșani și, anunțat în urmă cu puțin timp, unul din Hunedoara.

O statistică alarmantă ce vine ca o nouă dovadă a importanței respectării măsurilor de siguranță, a protocoalelor și a procedurilor. Suntem cu toții responsabili pentru aceasta – cadre medicale, conduceri de spitale, autorități.

Siguranța și sănătatea fiecăruia dintre noi asigură funcționarea sistemului de sănătate în ansamblul său, pentru întreaga populație. Numai protejându-ne pe noi, protejându-ne colegii și astfel protejându-ne pacienții putem depăși această perioadă dificilă și putem ieși mai puternici”, este mesajul președintelui Colegiul Medicilor din Municipiul București.

PMB anunță deschiderea a patru cabinete stomatologice dedicate copiilor

Primăria Capitalei anunţă deschiderea a patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor, în Regie, la Politehnică.

Conform unui comunicat al PMB, tratamentele sunt gratuite, aparatura ultramodernă, iar medicii şi asistenţii au echipament de protecţie împotriva COVID-19. Măsura a fost luată în contextul în care pe timpul stării de urgenţă s-au închis cabinetele stomatologice de stat şi private.

Într-o transmisiune live pe o rețea socială, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că, deşi urgenţele stomatologice pot fi soluţionate la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, PMB a ales să deschidă cabinete dedicate copiilor, pentru evitarea aglomeraţiei.

Ea a menţionat că aceste cabinete vor fi deschise de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00, iar sâmbătă între orele 9,00 – 16,00. Numărul de telefon la care se pot face programări este call center-ul ASSMB: 0374.887.887.

Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat că este vorba despre cabinete funcţionale dinainte de 1989, care au fost dotate acum de către Primăria Capitalei cu aparatură modernă.

De altfel, primarul general a declarat că PMB intenţionează să construiască o policlinică dedicată studenţilor, pe un teren pus la dispoziţie de UPB.