Nelu Tătaru: Avem 1.400 de paturi pentru terapie intensivă şi în operaţionalizare încă 280

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că, în prezent, la terapie intensivă sunt 1.400 de paturi pentru cazurile COVID-19, iar alte 280 urmează să fie disponibile în următoarele două săptămâni.

Ministrul Sănătăţii a precizat că la nivel naţional a fost suplimentat numărul de paturi pentru cazurile severe de COVID-19 din terapiile intensive.

„Am operaţionalizat mai multe paturi de terapie intensivă. Dacă la nivelul ţării avem o echilibrare a numărului de cazuri în ATI, la Bucureşti gestionăm un număr mai mare de cazuri. Rămâne îndemnul pentru respectarea unor reguli şi pentru prezenţa la medic şi la spital în faza incipientă, nu în faza gravă a bolii. Avem 1.400 de paturi pentru terapie intensivă COVID în acest moment. Şi avem în operaţionalizare încă 280 de paturi în următoarele două săptămâni”, a mai declarat ministrul Nelu Tătaru.

În prezent, 1.249 de persoane sunt internate la ATI, cu 23 în plus faţă de ziua precedentă.

GCS: Numărul românilor din străinătate confirmaţi cu SARS-CoV-2 creşte la 6.914

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2 creşte la 6.914, iar cel al deceselor rămâne la 127, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, în străinătate au fost infectaţi: 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt.

De la începutul epidemiei şi până la acest moment, au decedat 127 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu SARS-CoV-2: 32 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia, precizează GCS.

 

Cluj-Napoca: Contracte de zeci de milioane de lei pentru achiziţia de aparatură medicală

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că mai multe unităţi medicale din Cluj-Napoca beneficiază de finanţări în valoare de zeci de milioane de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală.

Este vorba despre două contracte semnate cu Institutul Regional de Gastroenterologie, unul în valoare de 34,5 milioane de lei şi unul de 11,5 milioane de lei, și, de asemenea, un contract în valoare de 28,5 milioane de lei cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.

„Aceste trei contracte pe care le semnăm astăzi se adaugă la nouă contracte deja semnate în total pentru achiziţia de aparatură medicală, de aproximativ 100 de milioane de lei, şi dacă facem o sumă cu contractele deja semnate plus cele şase proiecte care urmează să fie semnate, vom ajunge la o decontare în valoare de 123 de milioane de euro”, a mai spus vicepremierul.

Raluca Turcan s-a referit şi la un alt contract de finanţare semnat sâmbătă, cu Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca, în valoare de 10,5 milioane de euro, pentru screeningul de cancer de col uterin, program de pe urma căruia vor beneficia 170.000 de femei din Regiunea de Nord-Vest.

Ilfov: Încă 30 de locuri pentru bolnavii de COVID-19, la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ilfov, cea mai importantă unitate medicală din judeţul Ilfov, va avea încă 30 de locuri pentru bolnavii COVID-19.

„Am crescut numărul de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii și necesar de oxigen cu 15 paturi în aceasta dimineată. Iar alte 15 paturi vor fi operaționale în maximum 48 de ore, când vom putea număra 90 de paturi pentru tratarea pacienților cu SARS-CoV-2. De asemenea se fac lucrări de reparare și verificare a instalațiilor electrice, instalațiilor sanitare precum și a instalațiilor de fluide medicale.”, precizează Călin Mircea Laza, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.

„Tuturor ne revine un rol important în combaterea virusului. Trebuie să ne protejăm sănătatea proprie și pe cea a persoanelor vulnerabile și să evităm supraîncărcarea serviciilor medicale. În acest moment toate paturile destinate bolnavilor de covid 19 sunt ocupate de cazuri medii și grave. De aceea, am dispus măsuri pentru suplimentarea capacității de tratare, ținând cont de capacitatea unității spitalicești. Vom avea încă 30 de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii și necesar de oxigen la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, pe langa cele 75 existente deja. Sănătatea este prioritară. Mereu. Pandemia de coronavirus ne obligă pe toți să fim responsabili.”, spune Hubert Stefan Petru Thuma, președintele Consiliului Judetean Ilfov

 

 

 

Peste 8.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore în România d

Peste 8.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România din aproximativ 33.000 de teste. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.

În total, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 335.764 de pacienți au fost declarați vindecați.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 9783 121 5,35
2. Arad 11066 193 5,33
3. Argeș 13288 304 4,78
4. Bacău 12801 166 2,78
5. Bihor 13787 153 4,59
6. Bistrița-Năsăud 5737 51 3,56
7. Botoșani 6018 159 2,58
8. Brașov 18618 169 6,44
9. Brăila 5548 222 3,29
10. Buzău 6431 77 2,42
11. Caraș-Severin 4734 91 2,92
12. Călărași 4206 95 3,28
13. Cluj 21356 402 6,51
14. Constanța 16700 573 7,54
15. Covasna 4110 49 3,05
16. Dâmbovița 11221 167 3,58
17. Dolj 11905 198 2,99
18. Galați 10125 275 3,21
19. Giurgiu 4003 66 2,76
20. Gorj 4290 59 1,43
21. Harghita 4624 43 1,52
22. Hunedoara 8660 114 3,84
23. Ialomița 4497 66 3,65
24. Iași 19663 409 3,26
25. Ilfov 14991 418 3,91
26. Maramureș 8454 104 2,8
27. Mehedinți 3904 55 3,04
28. Mureș 11875 168 4,01
29. Neamț 9229 69 2,11
30. Olt 7166 142 1,75
31. Prahova 18766 262 4,25
32. Satu Mare 5412 71 4,37
33. Sălaj 5484 43 3,49
34. Sibiu 13753 252 7,37
35. Suceava 13012 109 2,12
36. Teleorman 5508 93 2,65
37. Timiș 18783 278 4,92
38. Tulcea 3591 160 4,22
39. Vaslui 7591 97 2,24
40. Vâlcea 7846 94 2,88
41. Vrancea 5316 48 1,67
42. Mun. București 66131 1159 6,61
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5999* 290  
 TOTAL 465.982 8.134  

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.298 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

161 de decese în ultimele 24 de ore

 

Până astăzi, 11.045 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.11.2020 (10:00) – 28.11.2020 (10:00) au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

 

Peste 13.000 de persoane internate

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.040. Dintre acestea, 1.249 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.081.557 de teste. Dintre acestea, 33.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.669 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.352 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.389 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.952 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 70.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.

VIDEO Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19

 

În România, a fost lansată aplicația First Contact, care îi va avertiza rapid pe cei care au intrat în contact cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, păstrându-se anonimatul tuturor celor implicați: atât cei care avertizează (cei infectați), cât și cei care sunt avertizați că au fost expuși contaminării (contacții celor infectați).

Aplicația First Contact folosește tehnologia Bluetooth (Low Energy) cu identificatori temporari și are o arhitectură descentralizată, în care stocarea și procesarea datelor anonime ale întâlnirilor Bluetooth se face exclusiv pe telefonul utilizatorului, o soluție care te asigură că nimeni, inclusiv autorități sau administratorii sistemului, nu pot afla cine ești, cu cine te-ai întâlnit, dacă ești infectat sau contact al unui infectat, fiindcă nimeni nu are acces la datele din telefonul tău.

Cu această lansare, România reușește să iasă din “zona gri” a Uniunii Europene, unde rămăsese alături de alte 6 state ce nu utilizează (încă) și astfel de aplicații în combaterea pandemiei.

Cum funcționeaza această aplicație și cum ne ajutaăconcret, a explicat în exclusivitate pentru RoHealthReview.ro și Sanatatea.TV Silviu Alexandru Alexe, unul dintre dezvoltatorii aplicației.

 

Conferința Națională a Asociației Române pentru Studiul Obezității, exclusiv online în 2020

Tradiția scrisă de-a lungul anilor prin Conferința Națională a Asociației Române pentru Studiul Obezității, una dintre manifestările științifice de referință în studiul obezității în România, continuă și în 2020. În contextul epidemiologic actual, evenimentul se va desfășura în acest an în format exclusiv online, în perioada 3-5 decembrie.

Astfel, unii dintre cei mai renumiți specialiști din domeniul diabetologiei, nutriției și bolilor metabolice, dar și din domenii conexe, se vor reuni pe platforma Sanatatea.ONLINE/learning pentru a dezbate cele mai noi informații în domeniu, inclusiv problematica obezității în contextul pandemiei de COVID-19.

”Studiile și cercetările realizate de la începutul pandemiei de COVID-19 arată că obezitatea poate duce la evoluții mai severe în cazul infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și că există o legătură complexă între obezitate și COVID-19. În aceste condiții, Conferința Națională a Asociației Române pentru Studiul Obezității este poate mai importantă decât oricând anul acesta. Este important ca specialiștii din domeniu să împărtășească cele mai recente informații științifice, pentru a-și ajuta pacienții în această perioadă dificilă pentru întreaga lume. Prin Conferința Națională ARSO ne propunem să oferim cadrul pentru ca specialiștii în domeniu să se reunească pentru a dezbate și împărtăși dovezile științifice cele mai recente din diferitele arii de interes legate de prevenția, evaluarea și tratamentul obezității, cu scopul de a facilita accesul pacienților cu această patologie la servicii medicale de calitate”, a declarat conf. univ dr. Laura Mihalache, președintele Asociației Române pentru Studiul Obezității.

Webinarul, creditat cu 13 puncte EMC, se adresează exclusiv profesioniștilor din domeniul medical, medici din specialitățile diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, endocrinologie, pneumologie, gastroenterologie, nefrologie, chirurgie, pediatrie, precum și asistenților medicali și educatori în diabet.

Evenimentul este organizat științific de Asociația Română pentru Studiul Obezității, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași și Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Managementul logistic și tehnic al webinarului este asigurat de Sănătatea Press Group.

Toate detaliile despre eveniment le puteți găsi la adresa: https://sanatatea.online/conferinta-arso/

Cum se va derula procesul de vaccinare anti-SARS-CoV-2 în România? Guvernul lansează platforma #ROVACCINARE

Cum este autorizat un vaccin în Europa? Cum s-a ajuns la accelerarea  dezvoltării unui vaccin împotriva SARS CoV-2? Informații sigure și informații false despre vaccinul împotriva COVID-19. Cum se va derula procesul de vaccinare în România? Sunt numai câteva dintre informațiile la care Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, condus de dr. Valeriu Gheorghiță, răspunde prin platforma #ROVACCINARE, platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Platforma este accesibilă la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro .

 

Procesul de vaccinare în România

 

Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 în România se va realiza în trei etape, în care vor fi vaccinate grupele populaționale, după cum urmează:

Etapa I:
• Definirea timpului de implementare (se va ține cont de schema de vaccinare – 1 sau 2 doze);
• Include persoanele din categoria I;
• Se derulează prin unități sanitare/centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare, după caz.

Etapa a II-a:
• Definirea timpului de implementare (se va ține cont de schema de vaccinare – 1 sau 2 doze);
• Include persoanele din categoria a II-a;
• Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz.

Etapa a III-a:
• Definirea timpului de implementare (se va ține cont de schema de vaccinare – 1 sau 2 doze);
• Include populația generală din categoria a III-a;
• Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive-through, după caz.

 

Grupele populaționale pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2:

 

Pentru stabilirea și prioritizarea grupelor populaționale, au fost luate în considerare următoarele criterii:

  • principiile de etică și echitate socială;
  • criteriile epidemiologice care să permită flexibilitate în alocarea vaccinului la nivel regional și local – în funcție de evoluția infecției în teritoriu, de ex: creșterea rapidă, exponențială a numărului de cazuri peste o anumită valoare prag (definirea unui prag de incidență) la nivelul unei regiuni va permite, în funcție de caracteristicile populației, distribuirea prioritară a vaccinurilor la nivelul populației respective pentru limitarea răspândirii virusului;
  • criteriile medicale – impactul infecției cu SARS-CoV-2 la nivel individual și colectiv:
  • riscul de infecție cu SARS-CoV-2;
  • riscul de evoluție severă și deces în caz de infecție;
  • riscul de transmitere a infecției de la persoana infectată la restul persoanelor;
  • activitățile esențiale care asigură buna funcționare a infrastructurii critice;
  • în cadrul aceleași categorii pot fi prioritizate subcategorii în raport cu criteriile medicale, evoluția epidemiologică, indicațiile și contraindicațiile tipurilor de vaccinuri aprobate, disponibilitatea vaccinurilor.

 

Grupurile  prioritare pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2

 

  • Personalul din domeniul sănătății
  • Personalul din centre rezidențiale și medico-sociale
  • Populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției cu SARS-CoV-2
  • Personalul din alte domenii-cheie, esențiale bunei  funcționări a societății
  • Populația prioritizată pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 sunt:

Etapa I

  • lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:
  • Personalul din spitale și unități ambulatorii (personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii);
  • Personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
  • Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
  • Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
  • Personalul din serviciile stomatologice;
  • Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
  • Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
  • Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
  • Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
  • Personalul din serviciile de sănătate publică (Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică);
  • Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
  • Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
  • Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

Etapa a II-a

  • Populația cu grad ridicat de risc
  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
  • Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Etapa a III-a (populația generală)

  • Populația adultă;
  • Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

 

Sporul pentru personalul care îngrijeşte pacienţi COVID-19, majorat până la 85%

Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care îngrijeşte pacienţii cu COVID-19 a fost majorat, prin Ordonanță de Urgență şi Hotărâre de Guvern, până la 85% din salariul de bază, a declarat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, într-un briefing de presă.

El a precizat că în cursul şedinţei de guvern de vineri a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care majorează sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase la 75 până la 85%.

„Acest spor va putea fi acordat din bugetul Fondului Unic Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate”, a precizat el.

Respectiva OUG creează cadrul pentru acordarea acestor sporuri iar, în acest sens, a explicat Dancă, a fost propusă Hotărârea de Guvern prin care se stabileşte efectiv acest spor pentru condiţii deosebit de periculoase, pentru personalul medical implicat în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.

„Pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare implicate în activităţile de tratament cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, inclusiv în transportul, echiparea sau evaluarea acestora, aceste persoane vor beneficia de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase de 75 până la 85% din salariul de bază, iar pentru personalul din Ambulanţă, acest spor este stabilit la nivelul de 80% din salariul de bază”, a arătat şeful Cancelariei.

Dancă a mai precizat că, Executivul, prin aceste acte normative, a majorat sporul de care beneficiază personalul medical sanitar şi auxiliar implicat în tratamentul pacienţilor COVID-19 de la 55%, cât era în prezent, la 85%.

„Pentru cei care au dreptul la un spor mai mare, vor primi sporul cu valoarea cea mai mare”, a afirmat şeful Cancelariei premierului.

Guvernul a adoptat strategia de vaccinare

Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost adoptată în şedinţa Executivului de vineri. Actul precizează, totodată, grupurile prioritare: angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie”, a afirmat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, sâmbătă, într-un briefing de presă.

„Suntem implicaţi în acest moment (…) alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene în pregătirea campaniei de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2”, a precizat acesta.

El a punctat că actul normativ pregăteşte campania de vaccinare, odată ce va fi pus la dispoziţie un vaccin.

„Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptată, au fost stabilite grupurile prioritare: „personalul din domeniul Sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii- cheie, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii”, a evidenţiat Dancă.

Potrivit acestuia, persoanele din aceste categorii vor fi vaccinate în prima etapă, iar apoi vaccinarea va fi disponibilă pentru întreaga populaţie. „Estimarea este că, în prezent, 70 % din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare”, a spus Dancă.

Totodată, seful Cancelariei premierului a subliniat că vaccinarea este „gratuită şi voluntară”.

Strategia își propune, ca obiective generale, asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, ca politică eficace de prevenție COVID 19 la nivelul populației României , dar și crearea premizelor de operaționalizare a activitatii de vaccinare anti Covid 19 la nivel populațional, ca parte integranta a programului național de vaccinare.

Strategia stabilește întregul proces și lanț de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanțului de frig, monitorizarea siguranței și eficacității și managementul deșeurilor.

Sanatatea.TV
Revizia intimitatii
Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.