Singurul pacient care a supravieţuit incendiului de la Spitalul din Piatra Neamţ a ieşit de la ATI

Singurul supravieţuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamţ a ieşit, duminică, de la Terapie Intensivă, unde era internat pentru tratament COVID-19. Acesta a fost internat la secţia exterioară Leţcani, din Iaşi.

Pacientul supravieţuitor este, în prezent, internat într-o secţie de bolnavi confirmaţi cu COVID-19, se simte mai bine şi este în continuare sub supraveghere medicală.

Şase pacienţi, infectați cu SARS-CoV-2, aflaţi într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamţ au fost transferaţi la Spitalul de la Leţcani. Cinci dintre ei au murit.

Ultimul deces a fost raportat pe data de 25 noiembrie, când un pacient de 68 de ani care se afla în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ în momentul izbucnirii incendiului din 14 noiembrie a murit la spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi, unde fusese transferat.

 

 

Ministrul Sănătăţii: Vaccinul împotriva COVID-19 se va face „sezonier”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face „sezonier”, ca şi vaccinul antigripal.

El a precizat că se va administra şi o a doua doză cu rapel la 28 de zile.

„Se face cu rapel la 28 de zile (vaccinul împotriva noului coronavirus – n.r.). La fel, sezonier, ca şi vaccinul antigripal. Sperăm ca, odată cu vaccinarea, să putem vedea în vară o scădere a numărului de cazuri şi să putem avea acea perioadă liberă. La fel ca şi în sezonul gripal, atunci se va face şi vaccinul anti-COVID”, a explicat Tătaru.

Ministrul Sănătății l-a însoţit, duminică, pe preşedintele Klaus Iohannis, într-o vizită la Call center-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională.

Europa depăşeşte pragul de 400.000 de morţi din cauza COVID-19

Europa a depăşit pragul de 400.000 de morţi din cauza COVID-19, iar aceste bilanţuri în Franţa şi Italia au depăşit pragul de 50.000, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri şi un rezumat al evoluţiei pandemiei în lume.

La nivel mondial, pandemia COVID-19 s-a soldat cu 1,44 de milioane de morţi, de la sfârşitul lui decembrie, potrivit bilanţului întocmit de AFP.

Bilanțul prezentat numără aproximativ 61,6 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrate în mod oficial, dintre care peste 39 de milioane s-au vindecat.

Statele Unite înregistrează cel mai mare număr de morţi (264.866) şi sunt urmate de Brazilia (136.200), Mexic (104.873) şi Regatul Unit (57.551).

SE REDESCHID MAGAZINELE ÎN FRANŢA

Magazinele considerate ”neesenţiale” se redeschid în Franţa, după ce au rămas închise timp de o lună, din cauza izolării impuse în lupta împotriva COVID-19. Această redeschidere intervine cu mai puţin de o lună înainte de Crăciun, o perioadă crucială pentru comercianţi.

Plimbările sunt de asemenea permise pe o rază de 20 de kilometri în jurul locuinţei, timp de trei ore. Anterior ele erau autorizate pe o rază de un kilometru, timp de maximum o oră.

TESTE ANTIGEN ALE CAZURILOR DE CONTACT

Tot în Franţa, Înalta Autoritate a Sănătăţii (HAS) se pronunţă ”în favoarea” folosirii testelor de antigeni/anticorpi în sânge, mai rapide decât testele virusologice RT-PCR, în cazul ”persoanelor de contact”.

Această recomandare deschide calea utilizării – şi rambursării – testelor, însă măsura urmează să intre în vigoare după ce este publicată în Jurnalul Oficial.

ARGENTINA ÎŞI RELAXEAZĂ RESTRICŢIILE

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez a anunţat o relaxare a restricţiilor impuse în ţară. Numai două oraşe, situate în sud, rămân în izolare sanitară.

Însă unele restricţii rămân în vigoare: purtarea obligatorie a măştii sau interzicerea organizării de spectacole şi reuniuni de peste zece persoane în locurile închise.

ADUNĂRILE, INTERZISE LA LOS ANGELES

După ce a închis barurile şi retaurantele miercuri, Los Angelesul, un oraş mare situat pe Coasta de Vest a Statelor Unite, interzice cea mai mare parte a adunărilor publice, timp de trei săptămâni, în contextul în care ”curba” noilor contaminări cu SARS-CoV-2 creşte în continuare.

Această măsură nu se aplică slujbelor religioase şi manifestaţiilor.

LA TOKYO, ALCOOLUL ÎN VIZOR

Localurile care servesc alcool, inclusiv localurile de karaoke, sunt îndemnate să se închidă la ora locală 22.00, începând de sâmbătă, la Tokyo, pe o perioadă de trei săptămâni.

Această măsură nu are caracter constrângător, însă cei care o aplică vor putea beneficia de ajutoare.

COVID-19: 5.554 de cazuri noi, din 16.225 teste

Un număr de 5.554 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 16.225 de teste la nivel naţional, a transmis, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 9881 98 5,2
2. Arad 11191 125 5,51
3. Argeș 13565 277 5,01
4. Bacău 12948 147 2,82
5. Bihor 13938 151 4,25
6. Bistrița-Năsăud 5783 46 3,45
7. Botoșani 6103 85 2,59
8. Brașov 18964 346 6,68
9. Brăila 5633 85 3,23
10. Buzău 6490 59 2,34
11. Caraș-Severin 4743 9 2,73
12. Călărași 4277 71 3,27
13. Cluj 21569 213 6,29
14. Constanța 16896 196 7,58
15. Covasna 4166 56 3,15
16. Dâmbovița 11369 148 3,66
17. Dolj 12117 212 2,97
18. Galați 10212 87 3,18
19. Giurgiu 4026 23 2,92
20. Gorj 4318 28 1,43
21. Harghita 4651 27 1,49
22. Hunedoara 8764 104 3,72
23. Ialomița 4623 126 3,9
24. Iași 19912 249 3,24
25. Ilfov 15249 258 3,41
26. Maramureș 8541 87 2,78
27. Mehedinți 3935 31 2,98
28. Mureș 11997 122 4,00
29. Neamț 9324 95 2,1
30. Olt 7285 119 1,76
31. Prahova 19122 356 4,35
32. Satu Mare 5576 164 4,37
33. Sălaj 5529 45 3,21
34. Sibiu 13982 229 7,13
35. Suceava 13075 63 2,12
36. Teleorman 5529 21 2,6
37. Timiș 18967 184 4,75
38. Tulcea 3663 72 4,37
39. Vaslui 7678 87 2,22
40. Vâlcea 8011 165 2,85
41. Vrancea 5383 67 1,66
42. Mun. București 67017 886 6,46
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5534* -465  
 TOTAL 471.536 5.554  

 

Trebuie ținut cont că în ultimele 24 de ore au fost efectuate numai 16.225 de teste – 9.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.348 la cerere.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 787 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

148 de decese în ultimele 24 de ore

 

Până astăzi, 11.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj,  Harghita, Ialomița,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

 

1.250 de persoane la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 48.541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.978 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 68 de persoane.

VIDEO Când va începe vaccinarea în masă a populației împotriva SARS-CoV-2? Anunțul președinteluii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după vizita la call-center-ul DSP Bucureşti, de la Arena Naţională, că vaccinarea în masă a propulației împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2 ar putea avea loc în primăvară.

”Cei din Comisie (Europeană – n.r.) care se ocupă cu relația directă cu producătorii de vaccinuri ne-au spus că este destul de probabil ca primele tranșe de vaccin să vină la începutul anului viitor. Va continua livrarea tranșelor până când vor fi toate livrate. Însă vaccinarea în masă, deci a populației care nu este nici în prima linie, nici cu comorbidități, nici cu sensibilități se va produce, probabil, în primăvară. Deci putem să ne gândim că undeva la începutul anului, în ianuarie-februarie, în cea mai bună variantă (…) va începe cu personalul medical, se va merge mai departe în tranșe și poate că până la sfârșitul primăverii să terminăm prima rundă de vaccinare și pentru toată lumea”, a spus șeful statului privind vaccinarea

El a mai spus că măsurile luate de autorităţi încep să dea primele rezultate, iar numărul zilnic de infectări nu a mai crescut. El a fost aşteptat de ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi de primarul Capitalei Nicuşor Dan.

„Am găsit acum, în această tură, foarte mulţi oameni şi tineri şi în plină putere. Am vorbit cu  mulţi dinre ei şi toţi sunt foarte hotărâţi să-şi continue treaba. Foarte mulţi sunt voluntari, studenţi la medicină şi am apreciat foarte mult această implicare. Îi felicit şi sunt convins că ei vor fi foarte buni medici după ce îşi termină studiile. Am găsit şi rezidenţi, şi medici şcolari, şi medici de la DSP”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a precizat că a dorit să ştie care esre reacţia oamenilor care sună la call-center şi a constatat „abordarea calmă şi profesionistă” a celor care răspund la telefoane.

„Îi felicit pe toţi cei care au iniţiat şi cei care continuă o muncă foarte foarte complicată aici. Putem să observăm în ultimele zile –  cum am mai spus, dar acum devine din ce în ce mai evident  – că măsurile de restricţie luate de Guvern încep să dea primele rezultate. Numărul de infectări noi pe zi nu a mai crescut de cel puţin două săptămâni, deci suntem pe un platou, însă, din păcate, vedem că spitalele sunt din ce în ce mai aglomerate. Prea mjulţi români bolnavi ajuns într-o stare gravă sau foarte gravă”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a făcut un apel la solidaritate cu personalul medical care „lucrează enorm pentru a trece România peste această pandemie” şi cu voluntarii.

„Cred că suntem chiar obligaţi să fim solidari cu ei şi să respectăm normele care sunt impuse”, a subliniat preşedintele.

Acesta a precizat că prin respectarea măsurilor care sunt impuse acum, românii vor putea avea sărbători de iarnă „fără restricţii suplimentare”.

Memorialul Eroilor din Sănătate – un proiect al Federației Solidaritatea Sanitară

Pentru a onora jertfa lucrătorilor din sănătate căzuţi la datorie în lupta împotriva pandemiei COVID-19, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a lansat Memorialul Eroilor din Sănătate.

„Construit special pentru mediul online, Memorialul prezintă atât o perspectivă de ansamblul asupra lucrătorilor din sănătate care şi-au făcut datoria cu preţul propriei vieţi cât şi una de detaliu, ce permite cunoaşterea fiecăruia dintre eroii de până acum. Memorialul permite multiple forme de interacţiune simbolică, aflate la dispoziţia publicului, prin intermediul Cărţii de onoare, a comentariilor comemorative şi a aprinderii unei lumânări simbolice pentru fiecare dintre membrii acestui Panteon virtual”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei.

„Memorialul Eroilor din Sănătate este un formă de a cinsti memoria lucrătorilor din sănătate decedaţi la datorie, adecvată la măsurile de protecţie specifice acestei pandemii şi la mediile de comunicare contemporane. Acest mijloc de comemorare şi onorare oferă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a-şi prezenta gândurile şi emoţiile faţă de jertfa făcută de aceşti eroi în interesul societăţii. Considerând că iubirea de patrie este exprimată în egală măsură prin sacrificiul făcut pentru salvarea vieţii locuitorii ei, lansăm Memorialul Eroilor din Sănătate înainte de Ziua Naţională a României, invitând conducătorii instituţiilor statului şi candidaţii la astfel de funcţii să-şi exprime recunoştinţa pentru jertfa acestor lucrători din sănătate, şi să reţină nevoia unor forme de recunoaştere adecvate!”, se arată în comunicat.

VIDEO Rolul vitaminei D și a calciului în organismul uman

Pentru a ne păstra starea de sănătate a sistemului osos, dar și a organismului în general, este nevoie ca să existe un echilibru, să existe un aport optim de vitamine și minerale. În ceea ce privește sănătatea oaselor, calciul și vitamina D joacă un rol esențial. Însă, potrivit conf. dr. Daniel Grigorie, președintele Societății Române de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice, există unele prejudecăți cu privire la cantitatea și administrarea calciului și vitaminei D. Tocmai de aceea este nevoie și de o educare a populației în acest sens.

”Vitamina D nu se găsește în alimentație, așa că nu i-aș încuraja pe oameni că dacă mănâncă anumite alimente iau vitamina D. Deci nu există vitamina D în alimentație. Există doar de prin expunerea la soare și dacă suplimentezi cu vitamina D. Altfel nu am cum să am un aport corect. La calciu e alta situația. (…) Țin mult ca oamenii să înțeleagă că asta e fiziologie. Oamenii trebuie educați. Au un aport corect de calciu cu D? Nu îl reușesc? Atunci îl suplimentez. Dar să nu uităm că doza, să zicem în postmenopauză a unui om peste vârstă este în jur de 1g de calciu. Sigur nu pot să îl iau tot din aimentație. Jumătate îl suplimentez. D-ul pentru sănătatea scheletului 800-1000 de unități sunt suficiente. Dimpotrivă, s-a demonstrat că administrarea de mii de unități de D cronic crește pierderea osoasă”, a declarat conf. dr. Daniel Grigorie, președintele Societății Române de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice, pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în Europa

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer a început să fie adus din SUA în Europa. Avioanele companiei aeriene United Airlines au început să opereze de vineri primele astfel de zboruri, cu destinaţia Bruxelles, informează Wall Street Journal.

Dozele de vaccin au fost transportate în lăzi frigorifice şi sunt gata pentru a fi rapid distribuite, în cazul în care sunt aprobate şi omologate.

Aceste zboruri reprezintă doar una dintre verigile lanţului global de aprovizionare pus la punct pentru a face faţă provocărilor logistice pe care le presupune distribuirea vaccinului anti-COVID-19.

Planul de distribuţie include stocarea dozelor de vaccin în depozitele frigorifice deja existente în centrele companiei Pfizer din Kalamazoo, Michigan şi Puurs, Belgia, precum şi dezvoltarea facilităţilor similare din Pleasant Prairie, Wisconsin, respectiv Karlsruhe, Germania.

Lanţul logistic presupune, de asemenea, zeci de zboruri cargo şi sute de transporturi rutiere în fiecare zi.

Conform New York Post, the Food and Drug Administration (agenţia SUA de la care se aşteaptă omologarea vaccinului anti-COVID) a permis deja avioanelor cargo ale United Airlines să transporte de cinci ori mai multă gheaţă decât e voie, în mod normal, pe durata unui zbor (circa 6,8 tone), pentru a putea ţine vaccinul la temperaturile extrem de scazute la care trebuie pastrat (în jur de minus 80 de grade Celsius).

Nelu Tătaru: Vom achiziţiona vaccinuri pentru întreaga populaţie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că România va primi 4,6% din cota lunară de vaccinuri pentru SARS-CoV-2. Totodata, ministrul Tătaru a menționat că vom avea o imunizare atunci când 60-70% din populaţie va fi vaccinată.

„La nivelul Comunităţii Europene, noi reprezentăm 4,6% din fiecare livrare care se va face lunar. Odată cu obţinerea acestor avize de la Agenţia Europeană a Medicamentului, se poate face livrarea către statele membre (…) Nimeni nu ştie sigur când vor veni aceste tranşe. Ţine de autorizaţia pe care o vor obţine aceste firme. (…) Noi vom achiziţiona vaccinuri pentru întreaga populaţie. Se spune că avem o imunizare atunci când avem 60-70% din populaţie vaccinată”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Acesta a spus că în prezent sunt şase firme care au semnat cu Comunitatea Europeană pentru a livra vaccin pentru SARS-CoV-2.

„Printre aceste şase avem trei firme care lucrează pe ARN mesager, două firme care lucrează pe virus atenuat şi o firmă care lucrează pe proteine. Toate cele şase firme au un grafic de livrare, sunt în faza de autorizare a vaccinului. În SUA sunt primele autorizări pentru firmele care vin de acolo, Agenţia Europeană a Medicamentului urmând ca la începutul lunii viitoare să evalueze şi să dea aceste avize. Fiecare dintre aceste firme au un grafic de livrare”, a spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a reiterat că există o strategie de vaccinare care a fost aprobată şi în şedinţa de guvern.

„După cum ştiţi, acum o săptămână, printr-un memorandum, lua naştere un comitet naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva infecţiilor cu SARS-CoV-2. Acest comitet naţional, în subordinea şi coordonarea prim-ministrului, a elaborat în ultima lună o strategie de vaccinare. Această strategie de vaccinare a fost aprobată prin hotărâre de guvern şi şedinţa de guvern de aseară, urmând ca ea să fie analizată în Consiliul de Securitate şi să avem o conferinţă de presă elaborată a Comitetului Naţional vinerea viitoare. În această strategie de vaccinare se urmăreşte pas cu pas de la primirea vaccinului, transportul acestuia, depozitele centrale, depozitele regionale, centrele de vaccinare, care sunt priorităţile, urmărirea celor care au făcut vaccinul, solicitarea şi anunţarea lor pentru rapel”, a explicat ministrul.

Nelu Tătaru a mai declarat că la nivel naţional există un circuit al vaccinului în funcţie de firma care livrează.

„Sunt firme care livrează vaccin care trebuie ţinut între 2 şi 8 grade, sunt firme care livrează acel vaccin care trebuie ţinut între -80 şi -20 de grade. Această strategie de vaccinare a stabilit exact depozitul central, a stabilit depozitele din cele 6 regiuni, suntem în acea etapă de cartografiere. Etapa de cartografiere înseamnă că fiecare segment de populaţie este evaluat, a fost şi chestionat dacă este de acord cu acest vaccin. S-a dat acea informaţie despre vaccin ca şi potenţial maxim de a opri această pandemie. Ştim foarte bine că nu putem să ne imunizăm decât în două feluri: trecând prin boală sau făcând vaccin”, a mai spus ministrul.

Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost adoptată de Executiv vineri seară. Angajaţii din domeniul sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie” vor avea prioritate.

Ministrul Sănătății: Peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Iaşi că peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat, cei mai mulţi fiind însă de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, unde procentul este de 95%.

Întrebat dacă personalul medical va fi obligat să se vaccineze pentru SARS-CoV-2, ministrul Sănătăţii a răspuns că imunizarea nu este obligatorie.

„Vaccinul nu este obligatoriu. Este un vaccin gratuit şi nu este obligatoriu. Din cartografierea făcută de noi până acum există medici de familie şi din cei 8.000 care au fost cartografiaţi, atât medici cât şi asistenţi medicali din cabinetele medicilor de familie, 82% vor să se vaccineze. Cei care sunt în spitalele care au fost în lupta directă cu COVID sunt peste 85%. Dacă ar fi să dau un exemplu de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, 95% din personalul medical vrea să se vaccineze”, a declarat ministrul.

Nelu Tătaru a explicat cine vor fi cei vaccinaţi după personalul din sistemul sanitar, centre medico-sociale şi categorii de risc.

„Sunt toţi cei care asigură desfăşurarea activităţilor normale. Sunt şi cei de la salubritate, sunt şi cei care asigură energia electrică, şi cei care asigură apa potabilă, cei care asigură structurile cheie sunt cei care vor fi vaccinaţi. După această categorie intră celelalte categorii, populaţia generală, care trebuie să ducă la o imunizare de 70%”, a spus ministrul Sănătății.