Statele Unite au anunțat că au autorizat folosirea vaccinului anti-coronavirus produs de Pfizer/BioNTech, primele inoculări urmând să aibă loc zilele următoare, transmite Reuters.

Vaccinul poate fi administrat persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste. Food and Drug Administration (FDA), agenția americană care reglementează piața medicamentelor și dispozitivelor medicale, a anunţat că autorizarea primului vaccin împotriva COVID-19 pentru utilizare de urgenţă în SUA reprezintă un pas major în stoparea pandemiei de coronavirus.

Într-o scrisoare trimisă companiilor farmaceutice se menționează: „Cunoscutele şi potenţialele beneficii ale vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19” sunt mai importante decât eventualele riscuri în cazul persoanelor cu vârste de 16 ani sau mai mari, potrivit postului de televiziune NBC. Autorizarea vaccinului vine după 11 luni de când noul coronavirus a început să se răspândească în lume.

Guvernul american vrea să accelereze vaccinările în următoarele săptămâni, mai ales dacă și vaccinul Moderna va fi aprobat rapid.

Un grup consultativ al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA se va întruni, sâmbătă, pentru a face recomandarea decisivă privind administrarea la grupuri precum adolescenții sau femeile însărcinate.

Compania americană Pfizer a anunţat că rezultatele finale ale testelor clinice de fază a treia pentru vaccinul său împotriva COVID-19, dezvoltat împreună cu firma germană BioNTech, relevă o eficacitate de 95%.

Vaccinul se bazează pe o nouă tehnologie care foloseşte ARN mesager de sinteză pentru a activa sistemul imunitar împotriva noului coronavirus și trebuie să fie depozitat la temperaturi de cel puţin minus 70 de grade Celsius.