Conf. dr. Simin Florescu: România, pe locul trei în Europa la consumul de antibiotice, după Cipru și Grecia

Conf. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Victor Babeș” din Capitală, atrage atenția într-un interviu acordat www.sanatatea.tv si www.rohealthreview.ro, cu prilejul Săptămânii Mondiale de conștientizare a rezistenței la antimicrobiene, asupra consumului abuziv de antibiotice în rândul populației și spune că România ocupă locul trei în Europa la acest capitol.

Totodată, conf. dr. Simin Aysel Florescu subliniază că antibioticele ”nu sunt un panaceu universal” și că atunci când nu sunt administrate în mod corespunzător, la indicația medicului, pot pune viața în pericol.

”Din păcate, din cauza acestui periculos și foarte frecvent în societatea și în comunitatea noastră, România se situează pe al treilea loc în Europa la consumul de antibiotice, atât în spital cât și în comunitate. Locul trei, după Cipru și Grecia. Este un nefericit loc trei, pentru că asta ne arată un abuz de antibiotice și o lipsă de control, o lipsă de control a prescripției, un abuz din partea familiilor, poate un abuz și în spitale de multe ori. Antibioticul nu este un panaceu universal, este o substanță care are o indicație certă, clară, dată de către medic și care poate fi salvatoare de vieți în aceste condiții. Dar dacă trecem de un anumit prag, poate chiar să ducă chiar și la pierderea vieții”, a subliniat medicul infecționist.

Medicul infecționist a mai precizat că deși asistăm la un consum ridicat de antibiotice, iar riscul de apariție a rezistenței la antibioterapie este mare, avem totuși ”mecanimele de stopare a consumului abuziv de antibiotice există. Trebuie doar să le punem în practică”.

De altfel, în spitale acest fenomen poate fi urmărit și prevenit mai simplu prin existența unor mecanisme de stewardship.

”Mecanismele de stopare a consumului abuziv de antibiotice există, trebuie doar să le punem în practică. Este vorba de medicnă de familie, de prescripție, de eliberarea din farmacii numai pe bază de prescripție și anihilarea comerțului subteran. (…) La nivel de spital este și mai simplu de urmărit acest mecanism de prevenire a apariției rezistenței la antibiotice, pentru că sunt deja inventate de colegii din Europa de Vest și din America și preluat de noi, acele mecanisme de stewardship, de urmărire și de control al consumului de antibiotice într-un spital, care ar trebui făcut de fiecare spital la nivel local. (…) Mecanismul este fezabil și la nivel de spitale, în multe locuri este deja pus în funcțiune, necesită un consum energetic din partea fiecărui membru al comisiei foarte important, dar dă rezultate. Rezultatele se văd după cel puțin un an de muncă perseverentă, cum s-a întâmplat și în cazul nostru, și trebuie să existe perseverență în continuare.”, a mai declarat conf. dr. Simin Aysel Florescu.

În cadrul Spitalului ”Victor Babeș” există o astfel de echipă de urmărire și de control al consumului de antibiotice, iar rezultatele au fost vizibile la un an de la începerea activității acestei echipe.

”La noi în Spitalul ”Victor Babeș” există această comisie de stewardship a cărei muncă este una foarte puțin populară din acest punct de vedere, dar care are rezultate și a avut rezultate de-a lungul timpului. Este vorba de urmărirea prescripțiilor de antibiotice chiar în spital cu scopul de a scădea rezistența, de a scădea efectele adverse și de a optimiza tratamentul antibiotic în spital. Este o muncă titanică, este o muncă în echipă făcută de către medicul curant, farmacolog, farmacist, medic de laborator, epidemiolog, director de îngrijiri. Toate împreună au ca scop prevenirea apariției rezistenței printr-un tratament foarte corect administrat ca și indicație, ca și doză, ca și durată. (…) În cazul Spitalului ”Victor Babeș”, după un an de stewardship făcut ca la carte, săptămânal, Comisia mergând în fiecare săptămână în altă secție sau alt sector de seție și luând rând pe rând pacienții ca și indicație, ca și durată, și multe alte detalii privind antibioterapia, s-a constatat o scădere a consumului de cefalosporine în favoarea penicilinelor clasice, așa cum trebuia să fie, și în favoarea aminopenicilinelor și o scădere de fluorochinolone. Acestea sunt niște tipuri de clase de antibiotice a căror utilizare era exagerată în spital și revenise la normal”, a mai precizat managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Capitală.

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns în București la 4,34 cazuri la mia de locuitori

Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile este, vineri, în Bucureşti de 4,34 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe data de 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.

În urmă cu o zi, incidenţa COVID în Bucureşti a fost 4,76.

4.560 de absolvenți ai UMF „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București vor susține concursul de intrare în rezidențiat 4.560 de absolvenți mediciniști, a anunțat instituția de învățământ.

Anul acesta, la nivel național, examenul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății, ce se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, va aduna la start un număr record de candidați, 12.564 (cu 615 mai mulți față de cei din sesiunea 2020) absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie care își vor disputa șansele pentru ocuparea celor 5.949 locuri și 270 de posturi scoase la concurs.

Pentru examenul de admitere în rezidențiat, ce va fi organizat duminică de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București , în Complexul Expozițional ROMEXPO din Capitală s-au înscris 4.560 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, cu 188 de candidați mai mulți , comparativ cu numărul celor care au susținut acest examen în sesiunea din 2020, se arată într-un comunicat al UMF „Carol Davila” din București.

Astfel, în centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat cei mai mulți candidați, peste 36,3% din totalul candidaților înscriși la nivelul întregii țări (1.974 pentru domeniul medicină, 1.045 pentru domeniul medicină dentară și 1.541 pentru domeniul farmacie).

La nivel național, pentru ocuparea celor 3.672 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 5.756 de candidați, pentru cele 1.190 locuri alocate domeniului medicină dentară, 2.677 candidați, în timp ce pentru cele 1.087 locuri din domeniul farmacie s-au înscris 4.131 de concurenți. Este de remarcat faptul că, anul acesta, se înregistrează un record absolut în ceea ce privește numărul candidaților înscriși la concursul de intrare în rezidențiat pe domeniul farmacie, 4.131, comparativ cu 2.544 de concurenți înregistrați în 2020, se arată în comunicatul UMF „Carol Davila”.

“Și pentru sesiunea din acest an a concursului de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a ales ca loc de desfășurare a acestui eveniment extrem de important din cariera tinerilor medici Centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, spațiile generoase de aici permițând asigurarea în cele mai bune condiții a tuturor măsurilor de securitate și protecție împotriva virusului SARS CoV 2 cu atât mai mult cu cât în 2021 asistăm la un nou record al numărului de candidați, 12.564, la nivel national, dintre care 4.560 (cu 188 mai mulți decât în 2020) vor susține examenul la București “ a declarat Președintele Comisiei Centrale Naționale de Rezidențiat, Prof.Dr.Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București .

La rândul său, Prof.Dr.Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a precizat că ”tinerii care intră astăzi în sistemul rezidențiatului sunt cei care mâine vă vor alina suferințele și vă vor salva viețile. Efortul pe care societatea îl face pentru pregătirea lor trebuie considerat o investiție, la fel de importantă ca investiția în centralele electrice sau în spitalele moderne. Clădirile și tehnologia, oricât de performante ar fi, nu înseamnă nimic fără oameni, fără energia tinerilor care, pregătindu-se astăzi, vor pune lucrurile în mișcare mâine. Noi, cadrele universităților, avem datoria să-i instruim la cel mai înalt nivel, societatea are datoria să le asigure suportul tehnologic și uman, aparatura modernă și respectul cuvenit, astfel încât să putem păstra în țară resursele profesionale formate în sistemul rezidențiatului medical”.

”Țin să le adresez tuturor candidaților mult succes în această primă provocare majoră din cariera lor și am convingerea că absolvenţii Universităţii noastre vor traversa, în număr cât mai mare, dar şi cu punctaje ridicate, acest concurs de intrare în rezidențiat care de altfel deschide porțile unei noi generații către performanța academică în medicină al cărui lung drum se poate parcurge doar prin abnegație, devotament și dăruire totală față de această nobilă profesie și mai ales față de rolul suprem pe care medicina îl are în tot ansamblul său, salvarea de vieți”, a adăugat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul UMFCD.

Potrivit aceluiași comunicat, examenul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidații vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizați începând cu ora 8:30. Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătății Concursului de intrare în rezidențiat pe loc și post în medicină, medicină dentară și farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei.

De asemenea, în comunicat se precizează că accesul în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2. Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

MS: Peste 12.500 de candidați înscriși pe 6.311 locuri la concursul de intrare în Rezidențiat

Un număr de 12.564 candidați s-au înscris anul acesta la concursul de intrare în Rezidențiat, care va avea loc în data de 21 noiembrie 2021, a anunțat Ministerul Sănătății.

Aceștia vor concura pe un număr de 6311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, respectiv 3942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară și 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.

“Este un număr record de participanți, mai mare chiar și față de anul trecut și vom lua, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual. În luna octombrie a.c. am suplimentat cu 439 cifra pentru Rezidențiat. Urez succes tuturor participanților la concurs și îi asigur de tot suportul meu”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății

Pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor în situația în care numărul candidaților promovați este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată pentru acest domeniu, se arată într-un comunicat al MS.

La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Și anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.

„Accesul candidaților în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul
negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2. Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la
intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

„Rezidenții sunt medici nu studenți!”, petiție online semnată de 4.200 de persoane

Peste 4.200 de persoane au semnat petiția online „Rezidenții sunt medici nu studenți!„, împotriva proiectului de lege votat marți în Camera Deputaților, prin care se transferă toate activitățile din cadrul programului de rezidențiat de la Ministerul Sănătății, în subordinea Ministerului Educației.

Printre cei peste 4.200 de semnatari se numără și Victoria Ardeleanu care a afirmat că „sunt medic rezident și nu mi se pare normal să fiu numită studentă din moment ce pe diploma de licență scrie clar doctor/medic. Dincolo de asta, expunerea zilnică la raze, la germeni patogeni, munca depusă și preluarea nenumăratelor sarcini de pe umerii medicilor specialiști sau primari care de multe ori duc la burnout, gărzile efectuate, sunt alte argumente pentru care nu mi se pare normal să nu mai fiu numită medic”.

„Conform proiectului, medicii rezidenți vor încheia, după promovarea examenului de rezidențiat, un contract de studiu cu Universitățile de Medicină și Farmacie și un contract de muncă cu unitatea sanitară în cadrul căreia își vor desfășura activitatea (în baza căruia se va asigura salarizarea de către Ministerul Sănătății). O altă modificare constă în faptul că diplomele de medic specialist vor fi emise de Ministerul Educației, în vederea unei alinieri la standardele internaționale. Inițiatorii proiectului ne-au comunicat faptul că proiectul își propune creșterea calității academice în rezidențiat prin implicarea mai amplă a Ministerului Educației și simplificarea proceselor administrative pe care medicul rezident le are de parcurs. Care standarde internaționale? Nu s-a auzit de aşa ceva în țările EU. ‘Simplificarea proceselor administrative pe care medicul le are de parcurs'”, se arată în petiția online.

Potrivit inițiatorilor petiției, modificarea legislativă „nu pare o simplificare a birocrației. Asistenții universitari nu au capacitatea fizică reală de a îndruma un rezident, de a-i învăța proceduri practice; rezidenții învață tot de la medicii specialişti şi primari. UMF-ul poate contribui, ajuta rezidentul doar cu oferta de cursuri teoretice din curicula de rezidențiat. Pentru asta nu e nevoie ca rezidentul să încheie un contract separat cu UMF şi unul cu spitalul. Culmea ar fi ca rezidentul să fie obligat să plătească din buzunar cursurile teoretice obligatorii din curicula de specialitate. E treaba Ministerului Sănătății/spitalului cum rezolvă situația”.

În petiție se mai arată că în Legea salarizării nu există capitol pentru „studenți”.

„Deci ar trebui modificată o lege organică și stabilite echivalări salariale dificil de realizat. Nu poți spune că rezidentul de anul 1 este echivalat cu profesorul debutat, căci există o diferență considerabilă între norma didactică săptămânală a acestuia și timpul de lucru al rezidentului. Apoi, există discrepanțe între dreptul profesorului de a-și susține definitivatul după 2 ani de predare și parcursul obligatoriu de 3-6 ani al rezidentului până la dobândirea dreptului de a avea un loc de muncă stabil”, potrivit inițiatorilor petiției.

De asemenea, în petiție se arată că nu a existat nicio consultare cu medicii rezidenți sau studenți despre beneficii.

 

 

 

Un nou tratament anti-COVID-19 bazat pe anticorpi monoclonali, în procedură de evaluare a EMA

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a lansat o procedură de evaluare a tratamentului anti-COVID-19 Xevudy (sotrovimab), conform unui comunicat publicat.

Gigantul farmaceutic GlaxoSmithKline şi compania Vir Biotechnology au depus o cerere pentru aprobarea medicamentului în Uniunea Europeană, se arată în comunicatul EMA.

Xevudy este un tratament anti-COVID-19 bazat pe anticorpi monoclonali care poate fi utilizat pentru a preveni îmbolnăvirea gravă a adulţilor şi a adolescenţilor după ce au contractat coronavirusul.

Experţii EMA evaluează în prezent datele provenite din studiile producătorilor şi cântăresc riscurile şi beneficiile medicamentului, o decizie fiind aşteptată în două luni.

În prezent, trei medicamente au primit undă verde pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 în UE, iar pentru alte patru au fost depuse cereri de autorizare.

EXCLUSIV Sanitas: Oamenii sunt foarte supărați și dispuși la acțiuni cum nu s-au mai văzut în Sănătate

Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, a declarat pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro, că angajații din Sănătate sunt îngrijorați de declarațiile ministrului Cseke Attila, care a afirmat că nu sunt bani în bugetul instituţiei pentru salariile din decembrie ale 74.000 de angajaţi.

Iulian Pope a precizat că printre cei 74.000 de angajați se numără și personalul unităților de primiri urgențe și al ambulanțelor, lucrători „importanți” aflați în lupta cu pandemia.

„Colegii noștri sunt îngrijorați de declarațiile ministrului Sănătății, pentru că tot aici vorbim și de unitățile de primiri urgențe care de trei luni de zile mor pe baricade, la fel ca și serviciile de ambulanță, care acum primesc mesaje de la Cszeke Atilla că nu mai sunt bani de salarii. Sunt îngrijorați, dezamăgiți, supărați, suntem în prag de anul 2022, când angajații trebuiau să aibă un anumit nivel de salarizare, iar din păcate, nu se întâmplă asta. Din declarațiile publice nu reiese că viitorul Guvern ar lua în calcul creșterile salariale de la 1 ianuarie 2022. Aceasta a fost o altă temă de discuție. La noi în Sindicat, oamenii sunt foarte supărați și dispuși la acțiuni cum nu s-au mai văzut în Sănătate. Probabil, dacă lucrurile vor continua pe acest făgaș pe care ne aflăm azi, lucrătorii din sistemul sanitar vor reacționa pe măsură”, a afirmat Iulian Pope.

Reprezentantul organizației sindicale a spus că majorările salariale sunt așteptate pe viitorul buget al Sănătății.

„Creșterile salariale le așteptăm pe viitorul buget. Am înțeles dificultățile de acum, nu vrem o rectificare bugetară care să prevadă creșteri salariale de la 1 decembrie, nici nu ar mai fi timp. Vrem ce spune legea. Vrem să se termine cu discriminările și ce spune Legea salarizării unitare să se întâmple de la 1 ianurie 2022, iar în 2022 să primească măriri cei care le așteaptă de trei ani, iar acum trăiesc pe salariul minim și stau în combinezon 12 ore, cum sunt infirmierele, personalul TESA, care e incredibil de prost plătit în sistemul sanitar”, a adăugat reprezentantul Sanitas.

Iulian Pope a mai afirmat că pe lângă sumele necesare pentru plata salariilor, Ministerul Sănătății are nevoie și de alți bani, pentru programe naționale, pentru achiziția de medicamente și „pe toate palierele”, afirmând este „nevoie urgentă de rectificare bugetară”.

Reprezentantul Sanitas a precizat că o rectificare bugetară este necesară nu doar în Sănătate, ci și în asistență socială.

„Ministerul Sănătății are nevoie de o rectificare bugetară, ca și asistența socială, unde sunt județe întregi care de două luni nu plătesc decât salariile, iar dările către stat sunt amânate. Și acolo este nevoie urgentă de rectificare bugetară pentru că Ministerul Muncii nu a finanțat, așa cum prevede legea, 90% direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. Este nevoie în tot sistemul bugetar de o rectificare bugetară, iar Sănătatea este o prioritate și așa trebuie să rămână, la fel ca și asistența socială. Noi, astăzi, am avut un consiliu național, iar una dintre teme tocmai asta a fost”, a mai spus Iulian Pope.

Acesta a explicat că actualul Guvern nu are capacitatea de inițiativă legislativă, nici de ordonanță de urgență.

„Atunci avem două variante: un nou Guvern care să aibă capacitatea deplină și să poată să facă rectificarea bugetară prin ordonanță de urgență sau o inițiativă legislativă pe rectificare bugetară prin Parlament. Realitatea ne-a arătat că aceste inițiative nu merg suficient de repede astfel încât pe 15 decembrie, Ministerușl Sănătății să beneficieze de banii necesari. Ministrul Sănătății ne-a comunicat despre salarii, dar noi știm că sunt dificultăți generale la nivelul ministerului. Nu sunt bani pentru achiziția de medicamente. La fel, colegii din centrele de vaccinare. Toată lumea vrea vaccinare, dar îi plătim din trei în cinci luni, în schimb le cerem să fie acolo și să lucreze. Acestea sunt realitățile de azi, nu sunt bani pentru bunul mers al ministerului, în general”, a adăugat reprezentantul Sanitas.

Dr. Luiza Iorga: Observăm o creștere a incidenței în ceea ce privește fumatul în rândul adolescenților

Dr. Luiza Iorga, coordonatorul Centrului Antifumat din Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” București, a declarat într-un interviu acordat pentru www.sanatatea.tv și www.rohealthreview.ro, cu prilejul Zilei Naționale fără Tutun, că se observă o creștere semnificativă a incidenței în ceea ce privește fumatul în rândul adolescenților.

”Ziua Națională fără Tutun este un prilej atât pentru noi pneumologii cât și la nivel de țară, prin care să conștientizăm riscurile la care se supun fumătorii și, nu în ultimul rând, să îi convingem să renunțe la acest viciu dăunător. Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, există 1,3 miliarde de fumători la nivel mondial, dintre care 8 milioane de decese pe an, iar dintre aceștia 1 milion sunt fumători pasivi. Eurobarometrul din 2017, acestea fiind ultimele statistici, arată că avem o medie de 29% de fumători dintre care majoritatea sunt bărbați. Vârstele încep de la 15 ani. Observăm o creștere a incidenței în rândul adolescenților, de la 21% în anul 2014 la peste 29% în anul 2017. O creștere marcantă a fumătorilor în rândul adolescenților, aceștia fiind tentați în special să încerce țigara electronică”, a declarat dr. Luiza Iorga.

Potrivit coordonatorului Centrului Antifumat din Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” București, creșterea numărului de adolescenți care încep să fumeze se explică și prin faptul că au acces mai ușor la astfel de device-uri.

”Sunt copii de 14 -15 ani care doresc să încerce. Probabil, mă gândesc, că și din cauza faptului că văd în familie. Aceste device-uri au fost inventate ca să renunțăm la fumat, numai că ele în timp s-au dovedit că sunt la fel de dăunătoare ca și țigara convențională prin lichidele acelea nocive pe care le conțin și vaporii care sunt inhalați tot la nivelul căilor aeriene. Alarmant este că a crescut incidența în rândul adolescenților. Și asta vrem, practic, să dezvoltăm mai mult, să oprim această creștere a incidenței”, a mai precizat dr. Iorga.

Potrivit medicului, majoritatea deceselor prin cancer pulmonar, 90% din cazuri, este înregistrată la pacienții fumători.  Iar supraviețuirea la cinci ani este de aproximativ 5%.

În ceea ce privește adresabilitatea la Centrul Antifumat din Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” București, dr. Luiza Iorga spune că în contextul pandemic au cerut ajutor pentru renunțarea la fumat mai puține persoane și că există o susceptibilitate că fumătorii ar fi putut să-și intensifice acest obicei pe fondul stresului produs de pandemia de COVID-19.

Totodată, a menționat și ce ar trebuie să facă o persoană atunci când se decide să renunțe la fumat.

”Adresabilitatea în ceea ce privește Centrul de renunțare la fumat din cadrul Institutului Marius Nasta a fost redusă în această perioadă a pandemiei, observând o scădere marcantă a pacienților care s-au adresat Centrului începând din martie 2020 până în prezent. Sunt persoane care reușesc destul de repede să se lase de fumat, desigur cu ajutor și spun asta din statisticile pe care le avem noi la nivel de Institut și sunt și persoane care reușesc mai greu. Dar sunt destul de multe care reușesc și trebuie să subliniem acest lucru. (…) În primul rând pe fiecare pachet de țăgări este acel Tel verde pe care persoanele care vor să se lase de fumat pot să îl acceseze, la nivel de Institut fiind program de dimineață, de la 7.30, până seara, la 19.30, unde pot găsi consiliere psihologică, în două ture, consiliere atât cu prezență fizică cât și telefonică șic onsiliere medicală la cei care doresc tratament medicamentos. În ultimul an am avut o medie de cam 30-40 de persoane pe lună care au cerut ajutor pentru a se lăsa de fumat”, a mai subliniat dr. Luiza Iorga.

Cu prilejul Zilei Naționale fără Tutun, marcată în fiecare an în a treia joi a lunii noiembrie, dr. Luiza Iorga a transmis și un mesaj populației fumătoare, dar și potențialilor fumători: ”Trebuie să fim consștienți asupra riscului la care ne supunem și trebuie să conștientizăm că există ajutor, ajutor pe care oamenii trebuie să îl ceară. Deci, o viață fără tutun! Ne dorim o viață sănătoasă, o viață fără tutun!”.

 

Gheorghiță: Măsurile luate în context de pandemie nu au cum să fie măsuri populare

Președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), col.dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat că nu este admisibil să tolerăm decesele cauzate de COVID-19 care ar fi putut fi prevenite, afirmând totodată că măsurile luate în context de pandemie nu au cum să fie măsuri populare.

„În toată acestă perioadă, toate măsurile luate în context de pandemie nu au cum să fie măsuri populare, inclusiv vaccinarea. Din păcate, nu este o măsură populară şi vedem acest lucru în atitudinea unui segment populaţional destul de important. Toate aceste lucruri sunt demarate şi sunt organizate în beneficiul sănătăţii publice. Nu este admisibil să tolerăm decese, sute de decese, care altfel ar fi putut fi prevenite. Evident că în acest moment avem câteva măsuri la îndemână, nu sunt foarte multe, dar ele şi-au dovedit eficienţa. Cea mai importantă dintre aceste măsuri rămâne vaccinarea împotriva COVID-19, iar din acest punct de vedere obiectivul principal este să prevenim decesele, să salvăm vieţi”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, în cadrul conferinței comune cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţă Internă.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că a doua măsură foarte importantă în pandemie este legată de implementarea certificatului verde digital la nivel naţional, despre care a afirmat că nu este o măsură restrictivă.

„A doua măsură foarte importantă este cea legată de implementarea certificatului verde digital la nivel naţional. Trebuie să privim această măsură nu ca o măsură restrictivă, haideţi să schimbăm modul în care privim această măsură şi să înţelegem că este o măsură necesară de prevenire a infecţiei cu SARS-COV-2, chiar dacă nu este o măsură 100% eficientă, pentru că nu avem o măsură 100% eficientă, indiferent care ar fi, fie că vorbim de testare, fie că vorbim de vaccinare, fie că vorbim de istoricul de trecere prin boală, niciuna dintre aceste măsuri nu oferă garanţii 100% individuale, însă ele şi-au dovedit eficienţa şi beneficiul la nivel de sănătate publică şi la nivel de sănătate a comunităţii”, a afirmat președintele CNCAV.

29 de paturi de terapie intensivă, libere pentru pacienţii bolnavi de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, joi, sunt disponibile 29 de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, joi sunt 1.717 paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti, sunt avizate 391 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 143 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.632 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La nivel naţional, la acest moment, sunt disponibile 29 de paturi libere de ATI: cinci în Bucureşti, patru în judeţul Constanţa, trei în judeţul Harghita, trei în judeţul Iaşi, două în judeţul Neamţ, două în judeţul Suceava, două în judeţul Teleorman, unul în judeţul Tulcea, trei în judeţul Vaslui, patru în judeţul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

„În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a transmis GCS.