4.560 de absolvenți ai UMF „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat

0
75

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București vor susține concursul de intrare în rezidențiat 4.560 de absolvenți mediciniști, a anunțat instituția de învățământ.

Anul acesta, la nivel național, examenul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății, ce se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, va aduna la start un număr record de candidați, 12.564 (cu 615 mai mulți față de cei din sesiunea 2020) absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie care își vor disputa șansele pentru ocuparea celor 5.949 locuri și 270 de posturi scoase la concurs.

Pentru examenul de admitere în rezidențiat, ce va fi organizat duminică de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București , în Complexul Expozițional ROMEXPO din Capitală s-au înscris 4.560 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, cu 188 de candidați mai mulți , comparativ cu numărul celor care au susținut acest examen în sesiunea din 2020, se arată într-un comunicat al UMF „Carol Davila” din București.

Astfel, în centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat cei mai mulți candidați, peste 36,3% din totalul candidaților înscriși la nivelul întregii țări (1.974 pentru domeniul medicină, 1.045 pentru domeniul medicină dentară și 1.541 pentru domeniul farmacie).

La nivel național, pentru ocuparea celor 3.672 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 5.756 de candidați, pentru cele 1.190 locuri alocate domeniului medicină dentară, 2.677 candidați, în timp ce pentru cele 1.087 locuri din domeniul farmacie s-au înscris 4.131 de concurenți. Este de remarcat faptul că, anul acesta, se înregistrează un record absolut în ceea ce privește numărul candidaților înscriși la concursul de intrare în rezidențiat pe domeniul farmacie, 4.131, comparativ cu 2.544 de concurenți înregistrați în 2020, se arată în comunicatul UMF „Carol Davila”.

“Și pentru sesiunea din acest an a concursului de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a ales ca loc de desfășurare a acestui eveniment extrem de important din cariera tinerilor medici Centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, spațiile generoase de aici permițând asigurarea în cele mai bune condiții a tuturor măsurilor de securitate și protecție împotriva virusului SARS CoV 2 cu atât mai mult cu cât în 2021 asistăm la un nou record al numărului de candidați, 12.564, la nivel national, dintre care 4.560 (cu 188 mai mulți decât în 2020) vor susține examenul la București “ a declarat Președintele Comisiei Centrale Naționale de Rezidențiat, Prof.Dr.Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București .

La rândul său, Prof.Dr.Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a precizat că ”tinerii care intră astăzi în sistemul rezidențiatului sunt cei care mâine vă vor alina suferințele și vă vor salva viețile. Efortul pe care societatea îl face pentru pregătirea lor trebuie considerat o investiție, la fel de importantă ca investiția în centralele electrice sau în spitalele moderne. Clădirile și tehnologia, oricât de performante ar fi, nu înseamnă nimic fără oameni, fără energia tinerilor care, pregătindu-se astăzi, vor pune lucrurile în mișcare mâine. Noi, cadrele universităților, avem datoria să-i instruim la cel mai înalt nivel, societatea are datoria să le asigure suportul tehnologic și uman, aparatura modernă și respectul cuvenit, astfel încât să putem păstra în țară resursele profesionale formate în sistemul rezidențiatului medical”.

”Țin să le adresez tuturor candidaților mult succes în această primă provocare majoră din cariera lor și am convingerea că absolvenţii Universităţii noastre vor traversa, în număr cât mai mare, dar şi cu punctaje ridicate, acest concurs de intrare în rezidențiat care de altfel deschide porțile unei noi generații către performanța academică în medicină al cărui lung drum se poate parcurge doar prin abnegație, devotament și dăruire totală față de această nobilă profesie și mai ales față de rolul suprem pe care medicina îl are în tot ansamblul său, salvarea de vieți”, a adăugat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul UMFCD.

Potrivit aceluiași comunicat, examenul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidații vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizați începând cu ora 8:30. Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătății Concursului de intrare în rezidențiat pe loc și post în medicină, medicină dentară și farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei.

De asemenea, în comunicat se precizează că accesul în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2. Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, iar în cazul cetățenilor din afara UE, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

Articolul precedentMS: Peste 12.500 de candidați înscriși pe 6.311 locuri la concursul de intrare în Rezidențiat
Articolul următorRata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns în București la 4,34 cazuri la mia de locuitori