in 2009 se va efectua primul transplant pulmonar din Romania!

0

Medicii de la Spitalul Clinic Floreasca vor efectua, in 2009, primul transplant pulmonar din Romania, potrivit Agentiei Nationale de Transplant (ANT).

Initiativa a fost motivata de faptul ca pacientii romani care au nevoie de transplant de plamani sunt trimisi pentru operatie in strainatate, interventia nefiind momentan posibila in Romania.

Conform statisticilor, medicii din Romania au reusit sa efectueze, numai in acest an, 400 de transplanturi de organe, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa in comparatie cu alti ani. Cele mai multe transplanturi efectuate in 2008, au fost cele renale (198), urmate de cele medulare (83). De asemenea, s-au realizat sase transplanturi de inima.

Pe listele de asteptare se mai afla 2.100 de pacienti care necesita transplant renal, 300 de pacienti care au nevoie de transplant hepatic, 100 de bolnavi care necesita un transplant medular si 70 care nu vor mai putea trai fara o inima noua. Medicii din Romania urmeaza sa achizitioneze un aparat de perfuzie a inimii, care va permite transportul organului timp de pana la 11 ore, de la donator la primitor. Perfuzia va mentine inima functionala, printr-un mecanism care are capacitatea de a pompa sange cald.

Potrivit Agentiei Nationale de Transplant, in anul 2008, a fost pus la punct si a devenit functional Registrul National de Transplant.

Sursa: SanatateaTV

Arta de a trai dincolo de suferinta…

0

Liga Romana contra Reumatismului a organizat astazi, 17 decembrie, expozitia intitulata „Human Art Expo”, in cadrul careia s-au prezentat lucrari realizate de pacienti cu boli reumatismale cronice inflamatorii, ca poliartrita reumatoida sau spondilita anchilozanta.

Expozitia a avut ca principal scop transmiterea unui semnal de alarma cu privire la existenta unor oameni profund afectati de boli reumatismale care continua sa lupte, focalizandu-si energia, atentia si dragostea catre realizarea de goblenuri, fotografii sau sculpturi.

Florin Mihai, unul dintre pacientii care se confrunta cu boala, se foloseste de marea sa pasiune, fotografia, ca mijloc de exprimare si, totodata, ca modalitate de evadare in natura. Interesul pentru fotografie si peisaj a devenit un motiv intemeiat de a se misca si de a lupta cu boala. O fosta asistenta medicala lupta acum cu o cumplita boala – poliatrita reumatoida. in ciuda diagnosticului teribil, aceasta a continuat sa duca o viata normala, gasindu-si refugiul in goblen. V. S. este o alta victima a bolii reumatismale care a hotarat sa infrunte boala si sa-si dedice viata sculpturii.

Oamenii acestia incerca sa duca o viata normala in ciuda faptului ca nu pot manca, nu se pot imbraca si isi pierd frecvent locurile de munca din cauza faptului ca articulatiile lor se deformeaza, nemaiputand munci.

Peste 1% din populatia Romaniei, adica aproximativ 200.000 romani sufera de poliartrita reumatoida, 50% din acesti pacienti ajungand la un grad de invaliditate care are drept consecinta pensionarea prematura, in cativa ani dupa diagnosticarea bolii. Leziunile articulare ireversibile se instaleaza din primul an de boala.

Sforaitul arde caloriile!

0

Persoanele care sforaie mult consuma un numar mai mare de calorii decat cele care nu au astfel de probleme, potrivit unor studii realizate la Universitatea California din San Francisco.

Astfel, oamenii de stiinta au descoperit ca persoanele cu un sforait puternic consuma aproximativ 2000 de calorii pe zi, in comparatie cu cele 1600 de calorii arse intr-o zi de catre cei care sforaie mai usor. Motivul consumului sporit de calorii este cresterea activitatii cerebrale, provocata de sforait. Cercetatorii au studiat 212 pacienti al caror sforait a fost asociat cu mai multe boli si dezechilibre ale organismului si au ajuns la concluzia ca odihna poate fi afectata de reactiile crescute ale sistemului nervos, cauzate de sforait.

Sforaitul afecteaza patru din zece barbati si trei femei din zece. De asemenea, fumatorii au de doua ori mai multe sanse sa sforaie in comparatie cu nefumatorii, deoarece caile lor respiratorii sunt inflamate sau blocate. Printre factorii care pot agrava sforaitul se mai numara si alcoolul, pastilele pentru somn sau dormitul pe spate.

Prof univ dr Florian Popa sau prof dr Irinel Popescu numele vehiculate pentru postul de Ministru al Sanatatii

0

Prof univ dr Florian Popa sau prof dr Irinel Popescu?

Acestia sunt, potrivit unor surse, nominalizatii PSD pentru functia de Ministru al Sanatatii. Astazi, in urma negocierilor purtate intre partidele care vor guverna Romania, portofoliul Ministerului Sanatatii i-a revenit Aliantei PSD-PC. Maine, reprezentantii aliantei, trebuie sa decida cine va ocupa scaunul de Ministru al Sanatatii Publice. Numele cele mai vehiculate sunt ale lui Florian Popa, in prezent rector al UMF Carol Davila sau cel al prof dr Irinel Popescu. Florian Popa este membru al Partidului Social Democrat, iar Irinel Popescu este membru al Partidului Conservator. Raspunsul la aceasta intrebare il puteti afla maine din sectiunea ŞTIRI de pe televiziunea dumneavoastra de sanatate. Noul ministru al sanatatii trebuie sa rezolve in opinia redactiei SanatateaTV.ro in principal problemele grave care afecteaza sistemul de sanatate public din Romania, respectiv finantarea deficitara, dar si cum sa se cheltuiasca cu responsabilitate banii alocati pentru sanatate din Produsul Intern Brut.

in Arad va fi amenajata o noua sectie de oncologie!

0

Primaria Municipiului Arad a organizat sambata seara, impreuna cu Fundatia Concordi, cluburile Rotary si Lions si sub inaltul patronaj al Regelui Mihai si al Reginei Maria, a treia editie a Balului de Cristal.

La eveniment s-au strans peste 80.000 lei, bani care vor fi folositi pentru amenajarea Sectiei de Oncologie a Spitalului Municipal Arad.
Printre invitati s-au numarat aproximativ 200 de oameni de afaceri, personalitati locale si de peste hotare, care au platit 500 de lei pentru o invitatie.

Lucrarile pentru amenajarea noii Sectii de Oncologie vor fi finalizate peste cinci sau sase luni, estimeaza Directorul Spitalului Municipal Arad, Teodora Olaru.

Ambulatoriu ultramodern la Spitalul Cantacuzino!

0

incepand de ieri, la Spitalul clinic „Dr. I. Cantacuzino” din sectorul doi al Capitalei functioneaza un nou ambulatoriu dotat la standarde europene.

Investitia a fost suportata in totalitate de la bugetul local. Pe parcursul ultimilor doi ani, Primaria sectorului 2 a alocat suma de 4,6 miliarde de lei vechi pentru realizarea ambulatoriului. Aproximativ 70% din bani au fost repartizati pentru lucrari de reparatii curente, restul fondurilor fiind redirectionate pentru dotari cu aparatura medicala.

Aparatura medicala este compusa din colposcop pentru investigatii ginecologice, electrocardiograf 3 canale, electrobisturiu pentru mici interventii chirurgicale, defibrilator si un ecograf Doppler color multifunctional. Unitatea medicala se adreseaza in special populatiei din zonele Tei, Colentina, Doamna Ghica si Gherase. Ambulatoriul mai cuprinde si cabinete de recoltare de analize, medicina interna/gastroenterologie, chirurgie generala, obstetrica-ginecologie si planificare familiala sau ecografie.

Mobilierul, instrumentarul medical si uniformele au fost achizitionate din veniturile proprii ale spitalului.

Noi tehnici de laborator microbiologic la Institutul „Matei Bals”

0

in cadrul Institutului National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” au fost introduse noi tehnici de laborator microbiologic, care reduc timpul necesar de obtinere a unui rezultat de la 72 de ore la 30-40 de minute, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul institutului.

„Sunt identificati prin aceste metode de genetica moleculara germeni cu potential deosebit de agresiv in inducerea unor infectii severe asupra omului. Introducerea acestor noi tehnici face posibil a avea un diagnostic corect inca de la internarea unui pacient cu potential sever, ceea ce conduce si la posibilitatea administrarii unei antibioticoterapii adecvate imediate, care poate fi salvatoare de viata”, a explicat specialistul.

Noile tehnici se utilizeaza, intre altele, in cazul unor pacienti gravi bolnavi cu sepsisuri, infectii cu germeni din spital sau cauzate de stafilococi.

Sursa: Agerpres

A fost inaugurat primul centru privat de dializa din Brasov

0

Fresenius NephroCare, liderul national al serviciilor medicale private de dializa, a inaugurat primul centru privat de dializa din judetul Brasov.

Centrul are o capacitate de 180 de pacienti tratati prin hemodializa, dispunand de 30 de masini de dializa si de o echipa medicala formata din 4 medici nefrologi si 20 de asistenti medicali.

Centrul este inclus in Programul International „Dializa de Vacanta” Fresenius NephroCare , prin care vor putea fi tratati prin hemodializa pacienti romani sau straini, veniti in vizita in Brasov. Programul „Dializa de vacanta” a fost desfasurat pentru prima data in septembrie 2008, la Centrul de Dializa Fresenius din Constanta. Scopurile acestui proiect sunt asigurarea unei bune mobilitati a pacientilor romani si, totodata, atragerea de turisti straini.

Investitia in amenajarea si dotarea centrului de la Brasov se ridica la suma de aproximativ 800.000 de euro. Fresenius NephroCare mai detine centre de dializa in Bucuresti, Iasi, Constanta, Oradea si Bacau.

Consumatorii de droguri injectabile vor beneficia de servicii speciale!

0

Consumatorii de droguri injectabile ar putea beneficia de unele servicii speciale, menite sa reduca riscurile asociate consumului de substante halucinogene intravenoase.

Printre serviciile de acest tip se numara accesul la seringi sterile, prezervative, teste HIV sau tratamente substitutive cu metadona. Initiativa infiintarii unor programe de acest tip apartine Asociatiei Romane Anti-SIDA (ARAS) si organizatiei Romanian Harm Reduction Network (RHRN), informeaza NewsIn.

in vederea facilitarii acestor servicii, ARAS si RHRN vor propune parteneriate ministerelor Sanatatii, Educatiei, Muncii si Internelor, Administratiei Nationale a Penitenciarelor si Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Maria Georgescu, directorul ARAS, a declarat ca scopul acestei initiative il reprezinta reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile, adica raspandirea unor boli ca hepatita C si SIDA, supradozaj, sevraj sau excluziune sociala. Reprezentantii ARAS considera ca mobilizarea farmaciilor, a penitenciarelor si a institutiilor aflate in subordinea Ministerului Sanatatii este principala modalitate de ameliorare a problemelor consumatorilor de droguri.

in prezent, in Bucuresti exista aproximativ 17.000 de consumatori de heroina depistati, specialistii estimand ca numarul real ar putea ajunge la 40.000.

Sursa: SanatateaTV

Card profesional pentru cadrele medicale

0

Pana la sfarsitul anului 2010, angajatii din domeniul sanitar vor dispune de un card profesional care va contine toate informatiile referitoare la activitatea profesionala a acestora.

Medicii, dentistii, farmacistii, asistentele medicale si moasele sunt categoriile vizate pentru introducerea acestui tip de card. Cardul va contine CV-ul respectivei persoane, data finalizarii studiilor, informatii despre posturile ocupate sau despre eventualele sanctiuni.

Mariane Cimino, international relationship in cadrul Grupului de Interes Public de pe langa CE, a declarat ca incepand cu 2010, fiecare cadru medical va avea un singur numar de identificare pe durata intregii cariere profesionale.

Introducerea cardurilor profesionale a fost prevazuta in Directiva Comisiei Europene 36/2005 privind Recunoasterea reciproca a diplomelor si calificarilor profesionale si are ca scop facilitarea mobilitatii membrilor din organizatiile profesionale.

Sursa: SanatateaTV