Noi reduceri ale livrărilor de vaccin anti-COVID AstraZeneca în UE

Grupul AstraZeneca a anunţat, sâmbătă, noi reduceri ale livrărilor vaccinului său împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, invocând restricţii la export, relatează AFP.

„AstraZeneca anunţă cu regret o scădere a livrărilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, în pofida efortului său neobosit de a accelera aprovizionarea”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului farmaceutic.

Confruntat cu dificultăţi de producţie, grupul a decis să apeleze la siturile sale de producţie din afara UE pentru a asigura livrările Celor 27 dar „din nefericire, restricţii ale exporturilor vor reduce livrările în primul trimestru şi cel mai probabil în al doilea”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Grupul are drept obiectiv livrarea a 100 de milioane de doze în prima jumătate a anului, 30 de milioane în primul trimestru şi 70 în al doilea.

Foarte criticată pentru lentoarea livrărilor în Europa şi întârzierile grupului AstraZeneca, Comisia Europeană, care a negociat contractele în numele celor 27 de state membre, mizează pe o intensificare a livrărilor în al doilea trimestru.

Acestea ar putea atinge un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună din aprilie până în iunie pentru toate vaccinurile, respectiv de 300 de milioane pentru între trimestrul. Comisia Europeană are drept scop vaccinarea a 70% dintre europeni până la sfârşitul verii.

AstraZeneca a anunţat la sfâşitul lui ianuarie că nu va putea livra Celor 27 decât 40 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 în primul trimestru, din cele 120 de milioane promise iniţial, din cauza dificultăţilor de producţie dintr-o uzină belgiană.

Dr. Gindrovel Dumitra: În mediul rural, mulţi dintre pacienţi preferă să se vaccineze la medicul de familie

Aproximativ două treimi dintre medicii de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare anti-COVID-19, a declarat vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Gindrovel Dumitra, precizând că, în special în mediul rural, mulţi dintre pacienţi preferă să se imunizeze la medicul de familie.

„Aproximativ două treimi dintre medicii de familie doresc deja să intre în acest proces de vaccinare, deoarece resimt o presiune din partea pacienţilor care îşi doresc practic să fie vaccinaţi la medicul lor de familie. Câtă vreme există un context epidemiologic care justifică o astfel de măsură (ca vaccinarea să se facă şi în cabinetele medicilor de familie – n.r.), da, este cât se poate de posibil ca cel puţin în localităţile în care avem o incidenţă mare cumulată pe 14 zile să trebuiască să avem astfel de măsuri şi, într-adevăr există foarte multe persoane din mediul rural care preferă să vină să se vaccineze la medicul de familie decât să se deplaseze în alte localităţi, în special populaţia în vârstă, populaţia  care nu este obişnuită a avea alte deplasări în mod constant”, a afirmat dr. Gindrovel Dumitra, sâmbătă, la un post de televiziune.

Potrivit vicepreședintelui SNMF, medicii de familie care vor participa la campania de imunizare anti-COVID-19 ar urma să fie plătiţi, însă tariful stabilit de autorităţi este mai mic decât cel pentru vaccinarea anti-gripală sau cu alte seruri incluse în programul naţional de vaccinare.

Medicii de familie primesc în prezent, pentru vaccinurile din schema naţională, 27 de lei pentru consultaţia anterioară vaccinării, manevra de inoculare a vaccinului şi urmărirea pacientului post-imunizare, în timp ce pentru vaccinul anti-COVID-19 vor primi 30 de lei pentru ambele inoculări.

„Discutăm practic, de 15 lei pentru fiecare inoculare, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă o problemă destul de importantă, pentru că se reduce valoarea unei vaccinări la un mod inacceptabil, dar asta este o problemă pe care încercăm să o tratăm cu Ministerul Sănătăţii şi în niciun caz cu populaţia”, a adăugat dr. Gindrovel Dumitra.

Aproape 5000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 79 decese, față de ultima raportare

4.964 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 855.326 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 781.154  de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 21.439 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.03.2021 (10:00) – 13.03.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese (39 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.435. Dintre acestea, 1.203 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.312.856 de teste RT-PCR și 428.904 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.696 de teste RT-PCR (13.934 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.762 la cerere) și 10.710 teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.718 teste RT-PCR și 17.396 teste rapide antigenice, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 13 martie a.c.

Pe teritoriul României, 50.001 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.954 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.694 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 111 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.074 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 631 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 martie, 4.912 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 812.325 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal

Coronavirus: Lucrul de acasă devine obligatoriu în Letonia, oriunde este posibil

Lucrul de acasă devine, în cele mai multe cazuri, obligatoriu în Letonia de săptămâna viitoare, din cauza creşterii numărului de cazuri COVID-19, relatează sâmbătă dpa.

Guvernul statului UE a decis, vineri, să facă lucrul de acasă obligatoriu pentru funcţionarii publici, angajaţii statului şi al companiilor municipale, precum şi pentru lucrătorii din domeniul privat.

De marţi, nu va mai fi permis lucrul la birou. Excepţii se vor face doar pentru firmele din domeniul manufacturier şi pentru activităţile care pot fi prestate numai la locul de muncă.

Decizia este menită să reducă riscul ca oamenii să se infecteze cu SARS-CoV-2 la birou sau în drum spre serviciu.

În acelaşi timp au fost introduse reglementări mai stricte în transportul public.

În şcoli, pe de altă parte, va fi permisă organizarea de ore în aer liber în anumite condiţii.

Ţara cu o populaţie de 1,9 milioane de locuitori s-a confruntat din toamna trecută cu un număr în creştere de cazuri de COVID-19. Datorită restricţiilor stricte impuse la mijlocul lui decembrie, situaţia a fost ameliorată într-o oarecare măsură.

De la începutul pandemiei, circa 93.000 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în Letonia, iar aproape 1.750 de persoane au murit.

Dr. Alexiu: Trebuie puse în balanță eventualele reacții secundare ale vaccinării anti-COVID cu efectele bolii

O persoană care are o reacție adversă mai puternică la vaccinul anti-COVID-19 ar fi putut dezvolta o formă foarte gravă a bolii, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, dr. Sandra Alexiu. În plus, este normal ca oamenii să aibă temeri în fața vaccinului, dar trebuie puse în balanță eventualele reacții secundare ale vaccinării cu efectele bolii, care pot fi mult mai grave, spune medicul.

„Oamenilor le este frică atunci când știu că li se poate întâmpla ceva. Dar noi trebuie întotdeauna să punem în balanță ce se întâmplă în cazul bolii și ce se întâmplă în cazul vaccinării. Dacă facem boala fără să fim vaccinați, este foarte posibil să facem parte din acel procent de 4-5% despre care se discută de mortalitate. Nu mai vorbim și de efectele secundare, de reacțiile grave, de situația în care ai complicații în cazul în care faci boala. În fiecare zi vedem numărul de cazuri din ATI, numărul de decese”, a declarat dr. Sandra Alexiu, sâmbătă, la un post de televiziune.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a explicat că reacția la vaccinul anti-COVID-19 este un indiciu pentru reacția pe care o persoană ar putea să o dezvolte în cazul bolii.

„Gândiți-vă că o persoană care are o reactivitate imună deosebită și face o reacție adversă crescută la un vaccin înseamnă că ar fi avut o reacție exagerată mai ales în cazul bolii. Așa încât, dacă punem în balanță faptul că faci febră sau subfebră, te dor mușchii, te doare capul, ai două zile în care nu ești foarte bine după vaccinare, cu ceea se întâmplă în cazul bolii și cu posibilitatea de a fi printre cei numărați zilnic la decese sau la ATI, (…) asta cred că ar trebui să fie chestiunea cu care să combatem temerile”, a mai afirmat dr. Sandra Alexiu.

Dr. Sandra Alexiu, despre eventualele efecte adverse ale vaccinului AstraZeneca: Apar după prima doză, mai puțin după a doua

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a precizat că, în cazul vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca, eventualele efecte secundare pot apărea după prima doză și mai puțin după a doua.

„La vaccinul AstraZeneca se pare că doar după prima doză sunt astfel de reacții adverse sau efecte secundare, mai puține vor fi după doza a doua, așa cum se știe din studiu”, a explicat președintele Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov.

„Niciunul dintre pacienți nu m-a sunat să-mi spună că s-a întâmplat ceva teribil. Se păstrează acest procent despre care vorbim – un procent destul de mic din cei care sunt vaccinați au efecte adverse. Dintre cei care au avut efecte adverse, mai degrabă cei care sunt mai tineri au avut astfel de probleme, nu cei care sunt la vârste mai înaintate. Practic, cam la fel cum s-a întâmplat și la celelalte vaccinuri”, a mai spus dr. Sandra Alexiu.

Cercetătorii au descoperit o posibilă nouă mutaţie a virusului SARS-CoV-2 în Brazilia

O posibilă nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 a fost detectată în mai multe regiuni din Brazilia, a anunţat, vineri, Laboratorul Naţional de Calcul Ştiinţific (LNCC), aflat în subordinea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei, informează agenţia Xinhua.

Cercetătorii brazilieni au descoperit noua variantă într-un context în care sistemul sanitar naţional se află în prag de colaps din cauza unei creşteri a numărului de cazuri de infectare cu varianta P.1 care a apărut în nordul statului brazilian Amazonas în noiembrie 2020.

Un studiu realizat în 39 de municipalităţi din cinci state braziliene „a condus la identificarea unei posibile noi variante a SARS-CoV-2 provenind din varianta B.1.1.33 aflată în circulaţie anterior în Brazilia”, a precizat laboratorul într-un comunicat.

Această cea mai nouă variantă conţine o mutaţie ce ar putea „complica planificarea noilor strategii de control a COVID-19”, a atras atenţia laboratorul.

Rezultatele studiului au fost raportate în baza de date internaţională a genomului coronavirusului GISAID.

„Necesitatea tot mai mare de supraveghere genomică eficientă, pentru a putea identifica din pripă potenţialele mutaţii virale, este evidentă, contribuind astfel la îmbunătăţirea vaccinurilor actuale împotriva COVID-19”, a subliniat laboratorul.

De la începutul pandemiei, Brazilia a raportat 11.363.380 de cazuri de COVID-19, cu 275.105 decese.

Coronavirus: Noi măsuri de izolare în mai multe regiuni din Italia, de luni

Guvernul italian urmează să introducă noi măsuri de izolare pentru o mare parte a ţării începând de luni, între care închiderea şcolilor, a barurilor şi restaurantelor pentru a opri un al treilea val de epidemie care ameninţă să supraaglomereze spitalele din ţară, relatează AFP şi Reuters.

Guvernul condus de Mario Draghi a adoptat, vineri, în Consiliul de miniştri noi măsuri anti-COVID pentru perioada 15 martie – 6 aprilie, hotărând în special ca regiunile care înregistrează un număr de peste 250 de noi cazuri pe săptămână să intre automat în zona roşie (cel mai mare nivel de risc corespunzător celor mai drastice restricţii).

Clasificarea în zona roşie, în conformitate cu codul de culori în vigoare de mai multe luni, duce la închiderea şcolilor, colegiilor, liceelor şi universităţilor, precum şi a barurilor şi restaurantelor, cu excepţia locurilor care doar vând preparatele culinare pentru a fi consumate în altă parte. Deplasările sunt limitate la cerinţele de muncă, achiziţionarea de produse de bază şi urgenţe de sănătate.

În plus, pentru weekendul de Paşte (3, 4 şi 5 aprilie), întreaga peninsulă va fi clasificată automat ca fiind zonă ”roşie”.

Italia, care săptămâna aceasta a trecut pragul de 100.000 de decese din cauza pandemiei, îmregistrează o creştere accentuată a contaminărilor şi deceselor, în mare parte din cauza tulpinii britanice. Autorităţile au raportat, joi, 26.000 de cazuri noi şi 373 de decese în 24 de ore.

În funcţie de noile reguli hotărâte, marile regiuni din nord – Lombardia, Piemont, Veneto, Emilia-Romagna -, precum şi Lazio (regiunea Romei) şi Calabria ar urma să treacă în zona roşie, alăturându-se astfel regiunilor sudice Campania, Basilicata şi Molise.

Pentru compania de cercetare în domeniul sănătăţii GIMBE, creşterea numărului de cazuri noi observate pe o perioadă de trei săptămâni ”confirmă începutul celui de-al treilea val” al COVID-19.

Potrivit preşedintelui companiei, Nino Cartabellotta, în mai mult de jumătate din cele 20 de regiuni din Italia, ”spitalele şi mai ales unităţile de terapie intensivă sunt deja saturate” şi spitalizările sau intervenţiile non-covid au fost anulate.

Italia a lansat planul său de vaccinare anti-COVID-19 la sfârşitul lunii decembrie, dar livrările au încetinit considerabil şi doar 1,8 milioane de persoane, dintr-o populaţie de 60 de milioane, au primit până acum două doze de vaccin.

Raed Arafat, despre posibilitatea introducerii unui „pașaport de vaccinare”

Certificatele eliberate după vaccinarea anti-COVID-19, în centrele din România, sunt valabile și în afara țării și pot fi verificate prin intermediul unui cod QR, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), medicul Raed Arafat.

Despre varianta introducerii unui „pașaport de vaccinare”, Arafat a subliniat că oamenii nu trebuie să se simtă discriminați.

„Trebuie evitată discriminarea, dacă ești vaccinat te lăsam să te duci, dacă nu ești vaccinat nu te lăsam să te duci. Dar sunt deja țări care au zis că dacă vii și ești vaccinat sau ai avut boala și ai anticorpi înseamnă că nu mai intri în carantină, sunt țări care vor să facă asta. Dacă ești vaccinat cu ambele doze și au trecut minimum zece zile sau ai fost bolnav și nu au trecut mai mult de 30 de zile nu mai intri în caratină. Acest lucru poate fi aplicat la turism, între țări mai ales. Sunt state care discută deja acest lucru și cred că îl vor aplica. Dacă ai fost vaccinat, nu mai intri în carantină, pentru că știu că deja ai fost imunizat și scade șansa de răspândire și de a infecta pe alții”, a spus șeful DSU, vineri seară, la un post de televiziune.

Raed Arafat a precizat că adeverința de vaccinare anti-COVID-19 este oricum valabilă, inclusiv în afara țării.

„Adeverința de vaccinare cu dată e valabilă și atunci când urci în avion și o arăți și în altă țară, ei o văd și o recunosc. Ea este și în limba engleză, e un cod QR care permite verificarea și faptul că demonstrezi că ești vaccinat este verificabil. Cei care încearcă să falsifice trebuie să știe că acest cod QR poate să demonstreze că ai falsificat-o și e mai greu să falsifici pentru că cine citeste vede datele în codul respectiv. De obicei, când arăți numele tău cu datele înseamnă că într-adevăr ai fost vaccinat”, a mai spus Raed Arafat.

Arafat: Există „o creştere clară” a numărului de infectări cu SARS-CoV-2

Există „o creştere clară” a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, iar această tendinţă trebuie „să ne atragă atenţia la respectarea mai departe a măsurilor care au fost recomandate”, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), medicul Raed Arafat.

„Există o creştere clară. Creşterea continuă, sunt zone care sunt cu creşteri mai mari decât celelalte. Noi, ce încercăm să facem şi măsurile oricât de simple par, sau exagerate par pentru alţii, cum e măsura din zonele turistice montane, cum e măsura de a reduce seara deplasările, toate astea sunt menite să încercăm să stopăm răspândirea (…) La acest moment, tendinţa este de creştere, nu mai este de platou, nu mai este de scădere, iar această tendinţă trebuie să ne atragă atenţia la respectarea mai departe a măsurilor care au fost recomandate”, a declarat Raed Arafat, vineri seară, la un post de televiziune.

Șeful DSU a adăugat că „un număr semnificativ de localităţi sunt în carantină”, iar efectul măsurilor se vede în timp. Arafat a precizat că răspândirea noii tulpini apărute în Marea Britanie duce la creşterea cazurilor, dacă situaţia nu este ţinută sub control.

Întrebat dacă exclude posibilitatea ca în următoarele săptămâni să se ajungă din nou la 10.000 de cazuri noi de infecții cu SARS-CoV-2 pe zi, Raed Arafat a spus că nu poate fi exclus un astfel de scenariu.

„Nu putem exclude, eu nu pot exclude nimic. Nu sunt clarvăzător, să spun că vom ajunge la o cifră sau alta, este o creştere la acest moment clar. (…) E posibil ca această creştere să continue, dar măsurile care s-au luat, carantinările, închiderea unor activităţi când se ajunge la peste 3 la mie, toate sunt menite să încetinească această creştere”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte perioada următoare, în care se apropie sărbătorile de Paşti, Arafat a arătat că „speranţa este să nu se ajungă la măsuri similare cu anul trecut”, precizând că „este cert că nu doreşte nimeni să limiteze dreptul la activitatea religioasă” şi că este prematur să se pronunţe cineva asupra a ceea ce se întâmpla la acel moment.

Andrei Baciu: A treia etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 începe luni

Luni, 15 martie, va fi imunizată anti-COVID-19 prima persoană din etapa a treia a campaniei de vaccinare, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

„Prima persoană din etapa a treia o să fie vaccinată în 15 martie.  O să fie o persoană din localităție cu infectare critică. Este vorba despre nouă localități. Orice persoană de peste 16 ani se va putea înscrie. E un moment de răscruce și este important”, a precizat Andrei Baciu, vineri seară, la un post de televiziune.

„Dacă până acum dorea cineva să se vaccineze trebuia să urmărească când mai vin doze sau să se deschidă centre, acum e mult mai simplu: trebuie doar să se înscrie într-un centru de vaccinare și să se programeze. Cineva care se programează luni va putea fi vaccinat joi. În momentul în care sunt doze, practic sistemul alocă persoane pentru etapa a treia. E nevoie de o confirmare, un interval de 24 de ore. Sunt motive subiective și personale pentru care persoana nu e neaparat fix atunci în localitate. Este important pentru noi să fie confirmată prezența, deoarece se ține o doză în stand-by dacă acel om nu ajunge”, a explicat Andrei Baciu.