Președintele CNCAV, despre reacțiile adverse raportate pentru fiecare tip de vaccin anti-COVID-19

Președintele  Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), medicul Valeriu Gheorghiță,  a declarat că de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID şi până în prezent au fost raportate 10.160 de cazuri de reacţii adverse, ceea ce înseamnă o rată de raportare de 3,4 cazuri la 1.000 de doze administrate.

„În ceea ce priveşte situaţia reacţiilor adverse raportate de la debutul campaniei de vaccinare şi până la acest moment, au fost 10.160 de cazuri de reacţii adverse raportate, ceea ce înseamnă o rată de raportare de 3,4 cazuri la 1.000 de doze administrate”, a declarat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță.

„În ceea ce priveşte rata de raportare pe tip de vaccin, pentru compania Pfizer-BioNTech avem o rată de raportare de circa două reacţii adverse la 1.000 de doze administrate, pentru compania Moderna 3,6 reacţii adverse la circa 1.000 de doze administrate, pentru compania AstraZeneca 13,2 reacţii adverse la 1.000 de doze administrate”, a explicat președintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiță a precizat, totodată, că în perioada 22 martie – 28 martie au fost raportate 1.341 de reacţii adverse, majoritatea, peste 94%, fiind centralizate la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

„Vârsta medie a persoanelor care au raportat aceste reacţii adverse este de 38 de ani, deci vedem o preponderenţă mai mare la categoria tânără de vârstă şi peste 61% dintre persoanele care au raportat aceste reacţii adverse sunt persoane de sex feminin. În funcţie de severitatea manifestărilor, în săptămâna precedentă nu s-au raportat reacţii adverse severe, cele 1.341 de reacţii sunt clasificate ca nesevere. În funcţie de tipul reacţiilor adverse, 82% dintre ele sunt reacţii locale, cu durere, tumefacţie, erupţie la locul de administrare şi fenomene sistemice cu stare de oboseală, febră şi frison, 44% dureri musculare sau articulare, 44% cefalee, 18% reacţii digestive”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Președintele CNCAV a prezentat în context şi un bilanţ al persoanelor vaccinate de la debutul campaniei, precizând că până la data de 29 martie au fost vaccinate 1.963.141 de persoane, din care „peste un milion sunt persoane vaccinate cu două doze”.

Când va începe vaccinarea antiCOVID la cabinetele medicilor de familie

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cursul lunii aprilie va începe vaccinare prin intermediul reţelei primare de medicină de familie, precizând că, din datele preliminare, rezultă o rată de participare la această activitate de 50-55%.

„Vom demara şi activitatea de vaccinare prin intermediul colegilor din reţeaua primară de medicină de familie. Mâine urmează să primim centralizarea de la nivelul fiecărui judeţ, însă din datele pe care noi le avem preliminare, ne aşteptăm la o rată de participare din partea colegilor din medicina de familie în jur de 50-55%. Este posibil să fie chiar mai mult, dar acestea sunt datele parţiale. Aşa încât un alt element care va duce la creşterea accesului persoanelor la campania şi la centrele de vaccinare va fi operaţionalizarea anumitor centre de vaccinare, cu sprijinul marilor operatori economici, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare chiar în incinta unităţilor, prin reţeaua cabinetelor de medicina muncii şi a cabinetelor medicale cu care se află în relaţie contractuală”, a explicat medicul militar, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a precizat că un medic de familie ar putea ajunge să vaccineze 100 de persoane pe săptămână, adăugând că se aşteaptă ca 5.000 de medici să participe la imunizarea anti-COVID.

Austria negociază cu Rusia achiziţionarea unui milion de doze de vaccin anti-COVID-19 Sputnik V

Austria negociază cu Rusia achiziţionarea unui milion de doze de vaccin anti-COVID-19 Sputnik V. Utilizarea acestui vaccin nu a fost încă aprobată de autorităţile competente ale Uniunii Europene (UE), a potrivit agenţiei austriace APA citată de EFE, scrie Agerpres.

”Cancelaria federală a informat marţi agenţia APA că a semnat un acord de confidenţialitate cu Rusia privind un schimb de documente”, a potrivit sursei citate.

Astfel, autorităţile sanitare austriece vor avea acces, în baza acestui acord, la documentele asupra vaccinului rusesc, care este deja studiat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în cadrul ”procesului de revizuire continuă”, cu scopul de a evalua dacă se va acorda undă verde pentru utilizarea sa în UE.

De asemenea, ”se negociază furnizarea a 300.000 de doze în aprilie, 500.000 în mai şi 200.000 la începutul lui iunie. Totuşi, încă nu a fost luată o decizie de cumpărare”, a informat cancelaria austriacă citată de APA.

”Dacă Austria obţine un milion de doze de vaccin suplimentare este posibil să revenim la normalitate şi am putea salva multe vieţi precum şi locuri de muncă”, a declarat cancelarul federal austriac Sebastian Kurz, citat de APA.

Dintre cei 27 de membri ai UE, doar Ungaria a autorizat până acum la nivel naţional utilizarea vaccinului Sputnik V, alături de cel chinezesc Sinopharm, de asemenea neautorizat de UE, mai scrie Agerpres.

 

Carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc în Italia, din celelalte ţări UE

Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, au anunţat marţi surse din Ministerul Sănătăţii italian, transmit Reuters şi AFP.

Orice călător provenind din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara Uniunii.

Această măsură ”se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc” în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricţii nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este în mod tradiţional utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia.

În Iialia sunt deja în vigoare restricţii severe pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării.

Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ”roşie” (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale) pentru weekendul de Paşte.

Până în prezent, pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a peste 108.000 persoane în Italia, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Iohannis: Până acum, am depăşit momentele critice pentru că cetăţenii au înţeles necesitatea măsurilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ţara noastră a reușit până acum să depășească momentele critice ale pandemiei tocmai pentru că cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles necesitatea măsurilor, le acceptă şi le respectă, iar singurele căi de recăpătare a normalităţii sunt vaccinarea și măsurile menite să stopeze mobilitatea și aglomerările.

Iohannis a transmis că demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale, dar sunt intolerabile și complet de neacceptat manifestările violente, extremismul, xenofobia, ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor.

„Demonstrațiile și protestele sunt firești, legitime și fac parte din structura oricărei democrații funcționale. Sunt însă intolerabile și complet de neacceptat manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor. Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului. Temerile și nemulțumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt îndreptățite, dar ura și violența nu duc niciodată la rezultate constructive pentru societate și, în mod cert, aceste comportamente reprobabile nu reprezintă România. Țara noastră a reușit până acum să depășească momentele critice ale pandemiei tocmai pentru că cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles necesitatea măsurilor, le acceptă, le respectă și le mulțumesc pentru asta. Singurele căi prin care vom putea să ne recăpătăm normalitatea sunt vaccinarea și măsurile menite să stopeze mobilitatea și aglomerările”, a transmis preşedintele Iohannis, într-un mesaj postat pe Facebook.

Câte doze de vaccin anti-COVID-19 va primi România în perioada următoare

România va primi peste 3,3 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 în luna aprilie şi peste 5 milioane de doze, în lunile mai şi iunie, a anunțat, marți, vicepreşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Andrei Baciu.

„Pentru luna aprilie, pentru BioNTech/Pfizer nu s-a schimbat nimic faţă de data trecută, deci 511.290 de doze pentru fiecare săptămână din luna aprilie, puţin mai mult pentru ultima, un total de 2.046.330 de doze pentru luna aprilie; pentru Moderna, 249.600 în două tranşe, venind în săptămâna a doua şi săptămâna a patra; pentru Astra Zeneca vorbim de un total de 879.990 de doze; suplimentar, avem şi dozele de la Johnson&Johnson, care vor sosi în săptămâna a treia din luna aprilie, când sosesc aproximativ 60.000 de doze şi în ultima săptămână din aprilie vor sosi 103.200 de doze. Astfel, în aprilie avem un total de 3.339.120 de doze, practic se adună cele 160.000 de doze Johnson&Johnson din datele pe care le aveam săptămâna trecută, iar pentru următoarele luni, mai şi iunie, avem în momentul de faţă o estimare de peste 5 milioane de doze”, a spus Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă.

CNCAV: Programul de funcţionare pe fiecare centru de vaccinare anti-COVID, configurabil pe 24 de ore

Programul de funcţionare pe fiecare centru, configurabil pe un interval de 24 de ore, va fi disponibil pe platforma de vaccinare împotriva noului coronavirus, potrivit declarațiilor făcute marți de coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

”Va exista posibilitatea de configurare a programului de lucru în platforma de vaccinare, de programare, astfel încât va fi disponibilă funcţionalitatea programului pe fiecare centru de vaccinare configurabil pe un interval de 24 de ore. Practic, să dăm posibilitatea persoanelor să se programeze în acele centre care au activitate 24 de ore din 24, să se programeze pe numărul de locuri disponibile”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID a reamintit că, din 25 martie, se poate vizualiza tipul de vaccin pe fiecare centru de vaccinare și că harta centrelor pe tipuri de vaccin este activă.

”Harta cuprinde toate centrele de vaccinare active în platformă, tipul vaccinului administrat în acestea, numărul locurilor disponibile şi, de asemenea, numărul persoanelor care se află înscrise pe lista de aşteptare. Harta este interactivă, fiecare utilizator poate filtra afişarea centrelor pe judeţe sau pe numărul de locuri disponibile. De asemenea, sunt afişate statistici privind numărul total al persoanelor înscrise pe listele de aşteptare, pentru fiecare dintre cele trei vaccinuri produse de companiile farmaceutice Pfizer-BioNTech, Moderna şi respectiv Oxford-AstraZeneca”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Peste 150 de cabinete noi de vaccinare, deschise până la jumătatea lui aprilie

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că 12 cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna vor fi deschise pe 6 aprilie.

„Am evaluat cantitățile care urmează a fi livrate către România și putem crește, cu cel puțin 1.000 de persoane vaccinate în fiecare zi din acest tip de vaccin”.

De asemenea, col. dr. Valeriu Gheorghiță a spus că din 13 aprilie, se vor deschide 144 de cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de Pfizer, „în condițiile în care , săptămâna trecută am anunțat un număr de aproximativ 125 de cabinete”.

 

Cum se pot programa pentru vaccinarea anti-COVID cetățenii străini cu drept de ședere în România

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că cetăţenii străini cu drept de şedere în România se vor putea programa direct în platforma de vaccinare anti-COVID.

”Un alt element de noutate este legat de posibilitatea cetăţenilor străini de a se programa pe platformă, mă refer la cetăţenii străini cu drept de şedere în România, care nu deţin un CNP emis de autorităţile române. Vor putea să se programeze direct în platformă. Pentru aceştia va fi alocat un identificator unic, corelat cu documentele de identificare ale cetăţeanului străin, cu număr, serie de paşaport, de pildă. Data la care se va implementa, foarte probabil, această funcţionalitate va fi 10 aprilie”, a declarat marți col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Încă un județ din România a intrat în zona roşie de infectare cu noul coronavirus

Judeţul Galaţi a intrat în zona roşie de infectare cu noul coronavirus, cu o incidenţă de 3,01 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară – 2,93, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Municipiul Bucureşti a înregistrat o rată de infectare de 7,02 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară (7,06), în timp ce judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă de infectare cu SARS-CoV-2, 9,12 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară (8,51).

În zona roşie se mai află judeţele Timiş – 6,00, Cluj – 5,90, Braşov – 5,16, Constanţa 4,24, Hunedoara – 4,71, Alba – 3,68, Arad – 3,48, Sibiu – 3,43, Giurgiu – 3,41, Sălaj – 3,02.

Alte 25 de judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3 la mie), printre care: Vâlcea – 2,91, Bihor – 2,90, Dolj şi Brăila – 2,89.

În zona verde se mai află patru judeţe (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Suceava – 1,04, Harghita – 1,18 şi Vrancea – 1,27 şi Buzău – 1,44.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou-confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 1.331, Ilfov – 571, Cluj – 441, Timiş – 285, Braşov – 261.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Gorj – 26, Mehedinţi – 34, Caraş-Severin – 40.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.204 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.