Când ar putea fi gata certificatul digital de vaccinare. Anunțul Comisiei Europene

Comisia Europeană doreşte ca certificatul digital de vaccinare, care va permite o mai bună mobilitate între statele UE în contextul pandemiei COVID-19, să fie gata până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai, ”pentru a nu pierde vara”.

Este declarația vicepreşedintelui Comisiei Europene, Margaritis Schinas, după o întâlnire avută marţi în capitala Spaniei cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili, relatează agenţia EFE.

”Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR”, a spus comisarul european la o conferinţă de presă. ”Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara şi pentru inaugurarea FITUR”, a adăugat oficialul.

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor ”dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate”.

Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

”Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum”, a indicat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene. În opinia sa este posibil ca până pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, aşadar ”o dată foarte importantă pentru Europa”, circa 70% din populaţia Uniunii Europene să fie vaccinată anti-COVID-19.

Numărul de paturi la Terapie intensivă ar urma să crească la 1.600. Anunțul ministrului Sănătății

Numărul de paturi la Terapie intensivă ar urma să crească de la 1.400, la 1.600, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Mergem către 1.600 de paturi de Terapie Intensivă în acest moment. Nu există o zi de la Dumnezeu în care să nu încercăm să creştem acest număr în condiţiile date, în condiţiile în care numărul creşte în fiecare zi. Situaţia în anumite locuri din ţară este deja cât se poate de critică. Încercăm în fiecare zi să dotăm paturi şi să reorganizăm lucrurile, aşa încât pacienţii să poată fi îngrijiţi. Suntem în curs de a creşte cu 200 de paturi, şi anume de la 1.400 la 1.600 numărul de paturi de terapie intensivă. Repet: este, dacă vreţi, o ţintă care a fost discutată şi cu premierul”, a spus Voiculescu.

Ministrul a afirmat că secţiile de Terapie intensivă sunt pline „aproape peste tot” în ţară.

Referindu-se la testare, ministrul Voiculescu a precizat că vor fi livrate teste prin intermediul DSP-urilor către farmacii care îşi pot stabili „singure” costul de testare.

„Vom livra gratuit… prin DSP-uri către farmacii teste, chituri de testare şi farmaciile pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta va fi unul competitiv, să îi spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa. (…) Ar putea să fie o săptămână, ar putea să fie o lună (până când va începe testarea în farmacii – n.r.)”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Record de vaccinări anti-COVID-19 în România: peste 64.000 de doze în ultimele 24 de ore

În România, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 64.418 doze de vaccin, dintre care 52.377 – Pfizer, 7.564 – AstraZeneca şi 4.477 – Moderna, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

CNCAV arată că 27.244 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi că doza a doua de ser au primit-o 37.174 de persoane.

Până în prezent, de la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.030.031 de doze unui număr de 1.990.392 de persoane, dintre care 950.753 au fost imunizate cu o doză şi 1.039.639, cu doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 200 de reacţii adverse, 16 de tip local şi 184 de tip general. De la începutul imunizării, s-au înregistrat 10.360 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

Dr. Andreea Moldovan: Cinci copii infectați cu SARS-CoV-2, în stare gravă, intubați

Aproximativ 90 de copii sunt internaţi în spitale, diagnosticați cu COVID-19, iar cinci dintre ei sunt intubaţi, a afirmat, marți, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Andreea Moldovan.

„Sunt 120 de paturi (de Terapie Intensivă – n.r.) pentru copii la nivelul întregii ţări. Sunt ocupate, momentan, cu copii în fază gravă, intubaţi, nouă paturi. Este impresionant că am pus în funcţiune paturi de terapie intensivă, însă pe măsură ce acestea sunt identificate, nu de acum, de săptămâni încoace, ele sunt foarte rapid ocupate şi, de asemenea, este impresionant faptul că putem să găsim resursa locativă pentru paturile de terapie: avem ventilatoare, monitoare, injectomate şi ce mai trebuie, problema este cu resursa umană care, de un an de zile, este mai mult decât chinuită şi supusă unor eforturi deosebite”, a declarat dr. Andreea Moldovan, marţi, într-o conferinţă de presă.

Secretarul de stat a arătat că aproximativ 90 de copii sunt în spitale cu diverse forme de COVID-19, iar cinci dintre ei sunt intubaţi.

„Nu există doar SARS-CoV-2 atunci când vorbim de forme grave, sunt, de fapt, afectări plurisistemice, ale întregului organism, pentru că este un virus care circulă în întreg organismul şi declanşează acele fenomene imunologice de care ne temem cu toţii”, a explicat medicul.

Dr. Andreea moldovan a precizat că pentru adulţii cu patologia COVID paturile libere sunt „puţine”.

Ce spune raportul OMS despre originea pandemiei de COVID-19

Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), însărcinată cu investigarea origini coronavirusului, relatează EFE.

Cercetările arată că au existat cazuri iniţiale care nu aveau legătură cu piaţa Huanan, din Wuhan, iar acum se ştie că în decembrie exista o transmitere considerabilă a virusului în comunitate care, de asemenea, nu poate fi asociată cu acest loc.

Aceste informaţii, puse în perspectivă, „pot sugera că această piaţă nu a fost la originea focarului”, notează raportul OMS, prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă online la Geneva.

Aceasta este prima concluzie la care a ajuns misiunea internaţională alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care a lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.

Locul din care s-a răspândit iniţial coronavirusul SARS-CoV-2 rămâne un mister, deoarece, deşi ipoteza pieţei Huanan nu este eliminată total, nu există suficiente dovezi că actuala criză sanitară cu care se confruntă întreaga lume ar fi început de acolo.

„În acest moment, nu se pot trage concluzii ferme privind rolul pieţei Huanan ca origine a focarului sau despre cum infecţia a ajuns în piaţă”, se arată într-unul din pasajele raportului.

Mai departe, cercetătorii semnalează că studiile realizate în diferite ţări arată că SARS-CoV-2 ar fi putut să circule cu multe săptămâni înainte ca primul caz să fie detectat la Wuhan.

Acest lucru ar putea sugera „posibilitatea unei circulaţii în alte ţări, ignorată”, potrivit raportului, care consideră importantă investigarea acestor cazuri anterioare.

Una dintre afirmaţiile cel mai des invocate de autorităţile chineze este că virusul nu s-a răspândit de la Wuhan, ci că a ajuns aici din alt loc.

Raportul privilegiază ipoteza orginii animale a SARS-CoV-2, dar încă nu s-a stabilit cum a trecut virusul din regnul animal la oameni.

Ministrul Sănătății, despre testarea pentru infecţia cu SARS-CoV-2 în farmacii

Farmaciile vor primi gratuit kit-uri pentru testarea populaţiei pentru infecţia cu SARS-CoV-2, iar acestea îşi vor stabili un cost pentru realizarea testării, a delcarat, marți, minsitrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Ministrul se arată încrezător că acest cost va fi unul „rezonabil”, astfel încât un număr cât mai mare de oameni să se testeze.

„A fost aprobată Ordonanţa prin care se reglementează testarea în farmacii. Acum definitivăm normele de aplicare, Ordinul este în transparenţă, aşteptăm comentarii. Ne bazăm pe farmacii atât pentru testare, cât şi pentru o mai bună raportare care să ne arate tuturor care este situaţia reală”, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a precizat că farmaciile vor primi gratui kit-urile de testare.

„Vom livra gratuit de la Bucureşti, prin DSP-uri, către farmacii teste, kit-uri de testare şi farmaciile îşi pot stabili singure un cost de testare, avem încredere că acesta o să fie unul competitiv, să-i spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa”, a declarat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii, urmând să aibă loc discuţii cu reprezentanţi ai farmaciilor.

Ministrul Sănătății, despre măsurile luate de România în contextul celui de-al treilea val al pandemiei

Măsurile pe care România le-a adoptat în contextul celui de-al treilea val al pandemiei cu noul coronavirus nu sunt mai dure decât în alte ţări, „din contră, sunt ceva mai relaxate”, a declarat, marți, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Ce vă asigur că măsurile pe care România le-a luat nu sunt mai dure, acele măsuri de protecţie, nu sunt mai drastice decât în alte ţări. Din contră, sunt ceva mai blânde, sunt ceva mai relaxate decât majoritatea covârşitoare a ţărilor europene. Când spunem „vrem o ţară ca afară” şi am spus-o de multe ori fiecare dintre noi cam orice ţară ca afară are restricţii mai dure decât cele cu care ne confruntăm acum, pentru că sunt absolut necesare şi nu s-a descoperit încă un leac sau o magie prin care să batem din palme şi pandemia să dispară”, a spus ministrul Sănătății, într-o conferinţă de presă.

Vlad Voiculescu a afirmat că singura şansă este vaccinarea anti-COVID-19.

„Singura şansă pe care o avem este vaccinarea şi trebuie să câştigăm timp pentru vaccinare şi timp înseamnă timp pentru noi, pentru ai noştri. Cu toţii trebuie să ne protejăm”, a spus Voiculescu.

Câte persoane au fost testate pozitiv după prima doză de vaccin anti-COVID-19. Explicațiile președintelCNCAV

De la debutul campaniei de vaccinare până pe 28 martie, 13.416 persoane au fost testate pozitiv la SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, iar 1.859, după cea de-a doua doză, a anunțat, marți, preşedintele Comitetului de coordonare privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

„De la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie până pe 28 martie, un număr de 13.416 persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, reprezentând 0,69% din numărul total al persoanelor vaccinate cu prima doză. Mediana timpului scurs de la administrarea primei doze şi până la data confirmării a fost de circa 11 zile, iar în ceea ce priveşte numărul de persoane confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după doza a doua, vorbim de 1.859 de persoane, reprezentând 0,19% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2”, a spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Președintele CNCAV a arătat că s-au înregistrat şi decese la persoanele care au făcut infecţie cu SARS-CoV-2 la un interval de timp după vaccinare.

„Pentru cei care au fost diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 după prima doză, vă readuc aminte, timpul mediu era de circa 10 zile de la prima doză, 10-11 zile, ceea ce înseamnă că erau în fereastra de apariţie a anticorpilor. Practic, nu apăruseră încă anticorpii protectori de după prima doză. Erau persoane care, din punct de vedere al riscului, este similar cu o persoană nevaccinată, iar în ceea ce priveşte persoanele care au fost diagnosticate cu infecţie SARS-CoV-2 după ce au primit cea de-a doua doză, procentual era un număr foarte mic, 77 de persoane din cei diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 după prima doză erau în rândul celor 89 de decese şi din cele 89 de decese doar 12 persoane erau din cele care fuseseră diagnosticate cu SARS-CoV-2 după cea de-a două doză. Ceea ce înseamnă că după cele două doze beneficiile sunt mult mai mari. Analiza efectuată de noi pe rata de fatalitate arăta o reducere de cel puţin 100 de ori a riscului de deces la o persoană vaccinată comparativ cu persoanele nevaccinate. Rata de fatalitate la cazurile de COVID care aveau în istoric vaccinare era de circa 0,2%, iar la persoanele care erau nevaccinate era de 2,4%”, a explicat preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că la persoanele vaccinate cu a doua doză infecţiile au apărut în primele zece zile de la administrare.

Medicul militar a indicat că persoanele infectate după prima doză de vaccin îşi pot face rapelul după ce episodul infecţios se termină, fiind necesar să-şi modifice programarea în platformă.

România a încheiat un acord cu Italia, pentru pacienții care au nevoie de transplant pulmonar

România a încheiat un acord cu Italia, privind transplantul pulmonar, după ce unicul centru care făcea astfel de operații în țara noastră a pierdut acreditarea și nu  a mai cerut prelungirea acesteia, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Pacienții români care au nevoie de transplant nu pot fi transplantați în România, Centrul de Transplant Clinic de la Spitalul „Sfânta Maria” din  București, care era acreditat, a pierdut acreditarea la 9 martie și nu a mai cerut prelungirea. Am încheiat un acord cu Italia, privind transplantul pulmonar. Există o șansă de viață pentru pacienții români și prin acest acord există posibilitatea de a se face transplat în clinici de specialiate din Italia.  Acordul presupune colaborarea ANT cu Institutul Naţional de Sănătate – Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar, iar acordul reglementează colaborarea dintre cele două instituţii. Este vorba despre zece centre de transplant din Italia. Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an”, a declarat Vlad Voiculescu.

„Avem discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar. De asemenea, pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonar aici în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici capacitatea de a avea transplant pulmonar, capacitatea de a efectuat transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală. Mai ales, ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

„În 2014, au fost realizate șase transplanturi pulmonare, în 2015 au fost efectuate cinci astfel de operații. Practic, în ultimii patru ani, în România s-a realizat același număr de transplanturi pulmonare cu succes, ca în anul 2014”, a mai spus ministrul Sănătății.

„Acest acord, încheiat cu Italia, este o plasă de siguranță pentru pacienții români care nu pot fi transpalntați în țara noastră. S-a încercat un acord și cu Ungaria, însă, din păcate, după ă serie de discuții bilaterale, am avut parte de un răspuns negativ. Am avut diuscuții cu omologii italieni, care au reacționat prompt la acest apel . astfel, pacienții care nu pot fi transplantați în țara noastră, pot fi orientați către  Italia, din acest moment acordul fiind viabil”, a declarat dr. Radu Zamfir, președintele Agenției Naționale de Transplant.

„Din cauza pandemiei, scăderea numărului de donatori și-a pus amprenta prin grevarea activității de transplant, atât la noi, cât și în celelalte țări europene”, a explicat dr. Radu Zamfir.

Ministerul Transporturilor: Secţia ATI COVID a Spitalului Witting este operaţională începând de marţi

Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic CF1 Witting este, de marţi, operaţională, are 10 paturi destinate bolnavilor de COVID-19, iar medici, asistenţi şi infirmieri au fost detaşaţi pentru a asigura personalul secţiei, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Din reţeaua de 15 spitale a Ministerului Transporturilor, 10 sunt unităţi suport COVID-19.

„Le mulţumesc medicilor, asistenţilor şi infirmierilor care au fost detaşaţi la Witting pentru a asigura personalul necesar”, a afirmat ministrul Cătălin Drulă, citat în comunicatul ministerului.

Ministrul şi-a exprimat aprecierea şi pentru sprijinul instituţional primit de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii.

„De asemenea, aş dori să adresez o rugăminte tuturor oamenilor: mult a fost, sperăm că puţin a rămas. Un efort susţinut de respectare a măsurilor de protecţie şi încrederea în vaccinare reprezintă şansa noastră de a reveni la o viaţă normală”, a adăugat ministrul Cătălin Drulă.