A fost realizat primul transplant de trahee umană

0
40

O femeie în vârstă de 56 de ani, din SUA, a primit primul transplant de trahee umană, după ani de luptă pentru a putea respira, timp în care s-a temut că s-ar putea sufoca în somn, relatează CNN.

Acum, Sonia Sein spune că se simte suficient de bine pentru a dansa cu nepoții ei după ce a suferit primul transplant de trahee umană, realizat la Spitalul Mount Sinai din New York. Transplantul este o premieră mondială, până acum având loc doar transplanturi de trahee sintetică, din celule stem.

„Imediat după aceea am putut respira. Când am respirat prima dată după transplant, m-am simțit ca în rai”, a spus Sein, care a făcut operația de transplant în luna ianuarie.

Traheea fostei asistente sociale, în vârstă de 56 de ani, a fost deteriorată în 2014, când a avut nevoie de ventilator din cauza unui atac grav de astm.

Sonia Sein a suferit mai multe intervenții chirurgicale în speranța de a corecta problema, dar acestea au provocat și mai multe daune căilor respiratorii. A fost nevoită să respire printr-o gaură creată chirurgical în gât, numită traheostomie, cu un tub care i-a coborât până în plămâni.

Traheea este tubul care leagă laringele de plămâni și este esențială pentru vorbire, respirație și pentru o funcție pulmonară normală. Este un organ mult mai complex decât pare și, timp de zeci de ani, experții medicali au considerat că astfel de transplanturi sunt imposibile, a spus Eric Genden, chirurgul care a condus echipa care a făcut operația de transplant.

Genden a făcut cercetări în domeniu timp de de 30 de ani, de când era la facultatea de medicină.

„Încă de când eram student mi se părea greu de crezut că putem face transplant de rinichi, ficat și chiar de inimă, dar nu a existat nicio modalitate de a transplanta traheea”, a spus Eric Genden.

Articolul precedentUnele ţări europene analizează combinarea vaccinurilor anti-COVID-19, ca soluție la rapelul cu AstraZeneca
Articolul următorComisarul european pentru sănătate, despre vaccinul AstraZeneca: Trebuie să vorbim pe o singură voce