GCS: 2.697 de persoane infectate, de la ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat sâmbătă că în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.697 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 214 decese dintre care 43 anterioare.

Mai multe detalii vor fi date de către GCS în buletinul informativ de la ora 13.00.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 20 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.697  cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 214 decese dintre care 43 anterioare”, a transmis GCS.

STS: Aplicația Check DCC de verificare a certificatelor digitale, disponibilă și pe telefoanele cu iOS

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale informează că aplicaţia Check DCC de verificare în România a certificatelor digitale UE COVID-19 este disponibilă acum şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare iOS.

Astfel, persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicaţia Check DCC din magazinul AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/check-dcc/id1594849849, potrivit unui comunicat al STS.

Până acum, scanarea codurilor QR putea fi efectuată în ţara noastră prin intermediul versiunii Check DCC pentru telefoane Android sau a versiunii web a aplicaţiei.

Începând de sâmbătă, autenticitatea şi valabilitatea certificatelor care atestă situaţia epidemiologică a persoanelor va putea fi verificată şi prin aplicaţia dedicată pentru dispozitive iOS.

Check DCC, dezvoltată de STS, este singura aplicaţie oficială aprobată prin legislaţia naţională pentru verificarea certificatelor în România. Aplicaţia Check DCC nu înregistrează şi nu reţine datele certificatelor verificate, prin scanarea codului QR de pe certificat fiind verificată autenticitatea şi îndeplinirea regulilor sanitare naţionale sau internaţionale a certificatelor europene COVID, precizează sursa citată.

Certificatele atestă faptul că persoanele s-au vaccinat împotriva COVID-19, s-au testat şi au un rezultat negativ în evidenţele autorităţilor medicale ori s-au recuperat după COVID.

Până la data de 20 noiembrie, în România au fost generate aproape 9 milioane de certificate digitale UE privind COVID-19, prin intermediul platformei https://certificat-covid.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. În ţara noastră, cele mai multe certificate au fost descărcate în data de 26 octombrie, în număr de 228.849, când site-ul https://certificat-covid.gov.ro a avut accesări de la 467.228 utilizatori unici. Timpul mediu de generare a unui certificat prin platforma Certificate COVID este de 5 secunde.

Versiunea aplicaţiei Check DCC pentru telefoanele Android a fost descărcată de 463.380 de ori din magazinul de aplicaţii Google Play.

Cîmpeanu a anunțat că 90% dintre elevi și preșcolari revin fizic la școală, începând de luni

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că 2,6 milioane de copii, respectiv 90% din elevii și preșcolarii din România vor putea merge, de luni, la școală sau la grădiniță.

„Este vorba despre 16.120 de unități de învățământ, școli și grădinițe. Vor putea merge la școală cu prezență fizică. 1.792 de unități de învățământ, și vorbesc nu numai de unități cu personalitate juridică, dar și structuri arondate, vor fi nevoite să rămână în online, deoarece funcționează în localități în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie, iar rata de vaccinare este mai mică de 60% în rândul personalului din învățământ”, a explicat ministrul, la postul public de televiziune.

Sorin Cîmpeanu a spus că rata de vaccinare în rândul personalului din școli a crescut „foarte mult”.

„Această măsură a determinat o creștere a ratei de vaccinare în școli și grădinițe. Vreau să vă spun că, în prima săptămână de la aplicare, s-au vaccinat atât de mulți colegi, încât peste o mie de școli, într-o săptămână, au putut să treacă de la online la prezență fizică”, a subliniat ministrul.

De asemenea, ministrul a spus că acțiunile de control anunțate pe tema vaccinării au fost încheiate vineri în toate județele, iar rezultatele vor fi făcute publice la începutul săptămânii viitoare. „Nu au fost identificate cazuri flagrante în care să fie raportate fals datele privind vaccinarea”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

 

Zeci de medici din sistemul privat din Grecia, chemați să lucreze în spitale publice

Pentru a reduce presiunea asupra doctorilor din spitale pe fondul pandemiei de coronavirus, Ministerul Sănătăţii grec a ordonat vineri ca 85 din mediul privat să se prezinte la serviciu în spitalele publice, informează DPA.

Poliţiştii au predat documentele corespunzătoare medicilor, care acum trebuie să se prezinte la spitale sâmbătă dimineaţă, a anunţat radioul de stat.

Guvernul de la Atena a luat o decizie cu o zi înainte ce a făcut posibil acest pas. Experţi juridici au declarat că cei care refuză ar putea riscă până la trei ani de închisoare.

Din cauza celui de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, spitalele, în special din nordul Greciei, sunt supraaglomerate de mai multe săptămâni.

Guvernul de la Atena a chemat deja medicii privaţi să se ofere voluntar la începutul lunii noiembrie. Cu toate acestea, doar aproximativ 40 s-au oferit să lucreze.

Potrivit asociaţiilor medicilor din spitale, sistemul de sănătate grec are nevoie de cel puţin 150 de medici suplimentari, potrivit Agerpres.

Guvernul grec a ordonat săptămâna aceasta ca medici din sectorul privat din cinci regiuni din nordul ţării să se alăture sistemului public de sănătate, care se confruntă cu un val de infectări cu coronavirus, potrivit Reuters.

Grecia a început rechiziţionarea serviciilor medicilor patologi, pneumologi şi generalişti pentru a întări sistemul naţional de sănătate în faţa epidemiei, după ce doar în jur de 40 de voluntari au răspuns unui apel anterior al guvernului.

Ordinul a fost publicat joi în gazeta oficială şi va fi în vigoare timp de o lună.

Grecia a raportat miercuri 6.682 de cazuri noi de infectare şi 87 de decese.

În cursul acestei luni, guvernul a impus restricţii persoanelor nevaccinate, într-o încercare de a stopa creşterea infectărilor.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis se va adresa joi naţiunii pentru a-i îndemna pe greci să se vaccineze.

Până în prezent, 61,8% din cei în jur de 11 milioane de locuitori sunt vaccinaţi cu schema completă, deşi autorităţile sperau la un procent de 70% până în toamnă.

Andrei Baciu: Sunt în curs de achiziție 70.000 de flacoane de Remdesivir

150.000 de flacoane de Remdesivir au fost distribuite de la începutul lunii septembrie, în curs de achiziție fiind alte 70.000 de flacoane, a anunțat vineri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Andrei Baciu.

Totodată, în data de 15 noiembrie în stocului MS au mai intrat încă 39.200 de flacoane.

”Pentru Remdesivir, în data de 15 noiembrie au mai intrat în stocul Ministerului Sănătăţii încă 39.200 de flacoane, în baza acordului cadru pe care îl avem. Până în momentul de faţă au fost distribuite, de la începutul lunii septembrie, pentru pacienţii din România, 150.000 de flacoane de Remdesivir. În momentul de faţă mai avem în stoc 56.000 de flacoane şi tocmai pentru că vedem că este o solicitare foarte, foarte mare (…). Mai avem în curs de pregătire achiziţia de 70.000 de flacoane de Remdesivir, astfel încât oricare ar fi evoluţia pandemiei să putem să avem stocuri suficiente pentru toţi pacienţii care au nevoie”, a declarat Andrei Baciu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) de la Ciolpani.

În ceea ce privește Favipiravir, Andrei Baciu a precizat că există în acest moment aproximativ de 25.000 de cutii în stocul farmaciilor din spitale.

”Pentru Favipiravir, aşa cum ştim, se poate elibera din ambulatoriu, din farmaciile spitalelor, în urma unui consult iniţial. Am depus eforturi pentru a avea cantităţi suficiente în cadrul spitalelor, astfel că în momentul de faţă, în cadrul farmaciilor din spitale, avem un stoc de aproximativ de 25.000 de cutii de Favipiravir”, a mai precizat secretarul de stat în MS, Andrei Baciu.

Raed Arafat, despre propunerile adoptate vineri de CNSU

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul CNCCI, propunerile adoptate în cursul zilei de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit șefului DSU, aceste propuneri vor fi transpuse într-o hotărâre de guvern, care ar putea fi emisă în cursul săptămânii viitoare.

”Unii au zis că e relaxare, nu e relaxare… Noi, de fapt, am luat nişte măsuri pe care am zis că le vom lua, cu accesul, cu certificatele verzi, cu tot cu interdicţia participării complete a oricărui spectator la activităţile sportive şi am zis că după o analiză vom vedea cum ajustăm situaţia. Dar din ce vedeţi, rămâne certificatul verde obligatoriu la acest moment şi pentru cele două categorii – vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Singura zonă în care nu se cere certificatul este la 1 Decembrie, în zona unde este spaţiu public, unde oamenii sunt în spaţiu public şi unde se cere doar respectarea măsurilor de sănătate, inclusiv purtarea măştii. Însă, în zona oficială, în interior, din nou, se aplică certificatul verde”, a declarat dr. Arafat în cadrul conferinței.

Șeful DSU a mai menționat că CNSU a aprobat vineri hotărârea prvind abilitarea Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei în vederea modificării Ordinului comun, în sensul permiterii participării la cursuri cu prezenţa fizică a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ din localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului didactic.

De asemenea, CNSU a aprobat şi propunerea ca organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României să fie permisă cu participarea, în zona oficială, în municipiul Bucureşti, a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reşedinţă de judeţ a cel mult 200 de persoane.

O altă propunere a CNSU prevede ca persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schemă completă sau trecute prin boală să poată participa la competiţiile sportive desfăşurate în spaţii închise sau deschise.

În același timp, persoanele vaccinate cu schemă completă sau trecute prin boală ar urma să aibă acces la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber, precum şi la cursuri, workshopuri, conferinţe.

Arafat, despre certificatul verde și pentru cei care au anticorpi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că în România au existat discuţii despre extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care au anticorpi împotriva SARS-CoV-2, dar că acestea nu au fost finalizate.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, secretarul de stat în MAI a subliniat că o astfel de măsură ar putea fi aplicată doar în interiorul ţării.

„Au fost unele discuţii, dar final nu există pe aceste discuţii. Şi aici, subliniez că astfel de măsuri nu pot fi aplicate decât dacă se aplică local, pentru că certificatul verde european – ca să circuli în spaţiul UE – trebuie să fie cu acordul tuturor ţărilor care admit acest certificat, adică al tuturor ţărilor membre UE. La acest moment, certificatul verde la nivel european include cele trei aspecte: vaccinat; trecut prin boală, dar cu dovadă şi perioada este de maxim 180 de zile, dar nu mai puţin de 14 zile; testat. Acestea sunt cele trei. La acest moment, acesta este certificatul verde. Dacă unele ţări iau măsuri interne (…), asta este o decizie locală. În România ştiu că au fost unele discuţii, dar în acelaşi timp aceste discuţii nu au fost finalizate. Deci, la acest moment, se respectă cele trei segmente ale certificatului european”, a precizat Arafat.

Ministrul bulgar al sănătăţii, Stoycho Katsarov, a anunţat pe 9 noiembrie extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt înregistrate în statistica celor trecuţi prin boală, dar care au în sânge anticorpi neutralizanţi împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.

Aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar.

Coronavirus Slovacia: Restricții pentru persoanele nevaccinate începând de luni

Slovacia va impune de luni, 22 noiembrie, restricţii de mobilitate pentru persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus.

Acestea nu vor mai putea intra în restaurante, în magazinele care comercializează bunuri neesenţiale şi centrele comerciale sau să asiste la evenimente sportive, după modelul Austriei, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Ţara central-europeană, cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat un număr record de contagieri în ultimele zile, cu peste 8.000 de cazuri raportate marţi. În acest context, medicii au avertizat că au rămas puţine paturi disponibile la terapie intensivă.

Slovacia are a treia rată de vaccinare cea mai scăzută din Uniunea Europeană, cu 45% din populaţie vaccinată cu schema completă, iar multe spitale din ţară se afla la limita capacităţii ca urmare a noului val al pandemiei de COVID-19.

În urma noilor restricţii, doar persoanele care au fost vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele şase luni vor putea participa la activităţi de agrement, asista evenimente publice şi intra în baruri şi restaurante.

”Ca prim-ministru, am responsabilităţi şi nu vreau să mă joc cu vieţile cetăţenilor”, a declarat joi şeful guvernului, Eduard Heger, la anunţarea noilor măsuri într-o intervenţie televizată, potrivit sursei citate.

În Austria, persoanele nevaccinate nu pot ieşi din casă decât pentru a merge la muncă, a ajuta persoanele în vârstă sau a face cumpărături de primă necesitate.

Andrei Baciu, despre procentul pacienților nevaccinați, internați la ATI

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunţat, vineri, că 93,5% dintre pacienţii internaţi joi la terapie intensivă erau nevaccinaţi.

„Începând de ieri (joi – n.r.), la Ministerul Sănătăţii se raportează şi numărul persoanelor din terapie intensivă care sunt vaccinate şi care sunt nevaccinate. Astfel, pentru datele de ieri, 93,5% din pacienţii internaţi la terapie intensivă erau nevaccinaţi. Vedem încă o dată eficienţa vaccinurilor care ne protejează de a dezvolta forme grave de boală, de a ajunge la terapie intensivă, de deces. Din 1.618 pacienţi, 104 erau vaccinaţi, dar aici trebuie să ţinem cont de faptul că oamenii suferă de multe boli şi vaccinarea ne protejează împotriva COVID-19”, a declarat Andrei Baciu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, de la Ciolpani.

SANITAS România solicită din nou acordarea drepturilor pentru salariații din Sănătate și Asistență socială

Consiliul Național al Federației SANITAS din România, întrunit în data de 18 noiembrie 2021, a analizat situația acordării drepturilor pentru salariații din Sănătate și Asistență socială și în consecință solicită atât Guvernului cât și parlamentarilor români abordarea cu maximă responsabilitate a tuturor problemelor cu care cele două sisteme se confruntă la acest final de an.

 

Totodată, cere soluționarea ”cu celeritate” a următoarelor solicitări:

– Inițierea și aprobarea rectificării bugetare care să permită acordarea integrală a drepturilor salariale pentru lunile noiembrie și decembrie ale acestui an tuturor angajaților din Sănătate și Asistență socială;

– Acordarea drepturilor restante tuturor angajaților din Sănătate și Asistență socială (sporuri, stimulente de risc etc.);

– Acordarea la timp a drepturilor salariale pentru personalul medical implicat în campania de vaccinare;

– Reglementarea activității personalului medical din medicina școlară în colaborare cu reprezentanții acestora;

– Acordarea zilelor de concediu restante salariaților care nu au putut beneficia de acestea pe toată perioada pandemiei;

– Includerea în construcția bugetară pentru anul 2022 a sumelor necesare acoperirii creșterilor salariale prevăzute de Legea 153/2017 pentru toți salariații care nu au beneficiat de acestea, la nivelul prevăzut pentru anul 2022

”Pentru susținerea acestor solicitări ale membrilor noștri de sindicat, Federația SANITAS va face uz de toate formele de manifestare și luptă sindicală legale în situația în care factorii de decizie responsabili vor continua să ignore colaborarea cu partenerii sociali și vor evita în continuare orice fel de consultare a acestora în emiterea actelor legislative și administrative care pun în dificultate desfășurarea în condiții de siguranță a activității tuturor salariaților pe care îi reprezentăm. Ne exprimăm de asemenea speranța că vom avea în cel mai scurt timp un Guvern cu drepturi depline care va reuși să înțeleagă și să rezolve toate problemele din cele două sisteme pe care le reprezentăm și care de aproape doi ani se află sub presiunea unei lupte continue și istovitoare cu efectele pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2”, se arată în informarea Federației Sanitas din România.