Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, despre concurența de la examenul de intrare în rezidențiat

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, președintele Comisiei Centrale Naționale de Rezidențiat, rectorul UMF „Carol Davila” București, a declarat ca anul acesta, la examenul de intrare în rezidențiat concurența cea mai mare a fost la Farmacie, unde s-au înscris patru candidați pe loc, urmată de Medicină Dentară, cu doi candidați pe loc, și Medicină, cu 1,5 candidați pe loc.

„Există o concurență foarte mare la Farmacie, sunt patru pe loc, la medicină dentară, doi pe loc, iar la medicină 1,5 pe loc. După acest examen, cei care obțin peste 60% din cea mai mare medie la profilul respectiv sunt declarați admiși. Locurile sunt limitate, dar există posibilitatea, doar la medicină, de suplimentare. Se va suplimenta la acele specialități care sunt deficitare. Unii au calculat că numărul de locuri ar fi mai puține decât anul trecut. Anul trecut, s-a suplimentat destul de mult, iar în plus, atunci când au calculat la anestezie și terapie intensivă nu au calculat locurile la cei care dau examenul pe post. Cu siguranță, se va suplimenta după ce se va termina examenul. Sperăm să aibă rezultate foarte bune, să fie mai mulți peste acea limită de 60% din media cea mai mare”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga.

Acesta și-a exprimat speranța ca noua bibliografie pentru examenul de intrare în rezidențiat să reprezinte o nouă posibilitate mai bună de pregătire, în vederea obținerii unui rezultat bun la concurs.

„Sperăm ca acestă nouă bibliografie să reprezinte o nouă posibilitate de pregătire mai bună în vederea obținerii unui rezultat bun și includerea în rezidențiat a celor care susțin examenul de rezidențiat. Feedback-urile legate de bibliografia folosită la acest examen au fost bune”, a adăugat rectorul UMF „Carol Davila” București.

Un număr de 12.564 de candidaţi s-au înscris anul acesta la concursul de intrare în Rezidenţiat, organizat duminică.

Candidaţii au concurat pe 6.311 locuri şi posturi pe cele trei domenii de pregătire: 3.942 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 1.190 locuri pentru medicină dentară şi 1.087 locuri pentru farmacie, precum şi 92 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie.

În luna octombrie, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 439 cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat.

Attila: Din punct de vedere legal, există posibilitatea suplimentării numărului de locuri la rezidențiat

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că din punct de vedere legal, există posibilitatea suplimentării numărului de locuri pe domeniul de medicină până la suma finală a tuturor celor care ating 60 de procente din nota cea mai mare.

„La fiecare examen de rezidenţiat, în fiecare an, indiferent de guvernare şi indiferent de cine a condus Ministerul Sănătăţii, numărul final al celor care începeau forma de rezidenţiat era stabilit în urma acestui examen, acestui moment în care suntem astăzi şi preconizăm că acest lucru se va întâmpla şi anul acesta. Adică, asta înseamnă că din punctul de vedere al temeiului legal există posibilitatea suplimentării numărului de posturi şi locuri pe domeniul de medicină până la suma finală a tuturor celor care ating 60 de procente din nota cea mai bună obţinută astăzi la rezidenţiat. Adică există această posibilitate legală, această posibilitate legală a fost folosită în fiecare an şi preconizăm că şi anul acesta, în funcţie de rezultatele astăzi obţinute, în urma analizei vom face acest lucru”, a explicat ministrul Sănătății.

Cseke Attila a mai spus că atât în perioada universitară, cât şi în perioada de rezidenţiat, România şi-a păstrat un standard de calitate important, pe care va trebui să îl păstreze.

„Eu cred că pe partea de pregătire medicală, atât în perioada universitară, cât şi în perioada de rezidenţiat, România şi-a păstrat un standard de calitate important, şi va trebui să-l păstrăm în continuare. Ne dorim ca medicii pe care îi formăm că profeseze, chiar dacă avem această posibilitate de liberă practică în statele membre ale Uniunii Europene, dar noi ne dorim şi susţinem şi vom sprijini şi toate măsurile Ministerului Sănătăţii sunt în acest sens: dorim să păstrăm cât mai mulţi din cei care sunt astăzi în aceste săli, în România, pentru că am văzut şi partea de pandemie că este mare nevoie de medici buni, de personal medical în România”, a declarat Cseke Attila duminică, întrebat ce pot face autorităţile pentru a opri plecarea medicilor români care aleg să profeseze în alte ţări.

Un număr de 12.564 de candidaţi s-au înscris anul acesta la concursul de intrare în Rezidenţiat, organizat duminică, a informat Ministerul Sănătăţii.

Candidaţii vor concura pe 6.311 locuri şi posturi pe cele trei domenii de pregătire: 3.942 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 1.190 locuri pentru medicină dentară şi 1.087 locuri pentru farmacie, precum şi 92 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie.

În luna octombrie, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 439 cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat.

GCS: 1.936 de cazuri noi de persoane infectate, de la ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, de la ultima raportare au fost înregistrate 1.936 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 21 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.762.701 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.040 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, 1.639.344 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 289 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 54.959 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.11.2021 (10:00) – 21.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (58 bărbați și 63 femei), din care 16 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Unul dintre aceștia a fost infectat în Serbia și a decedat în județul Timiș.

Dintre cele 121 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 33 la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.

112 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 16 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Giurgiu, Neamț, Vaslui, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 105 decese.

Din totalul de 121 pacienți decedați, 113 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 8 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 7 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.119. Dintre acestea, 1.573 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.573 de pacienți internați la ATI, 154 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 156 sunt minori, 141 fiind internați în secții și 15 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.623.110 teste RT-PCR și 5.087.750 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.981 de teste RT-PCR (3.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.003 la cerere) și 13.827 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 58.722 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.905 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.739 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.417 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 noiembrie, 3.058 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 618.200 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Jurma, despre apariţia unei noi variante a coronavirusului

Cercetătorul Octavian Jurma a declarat că pentru prima dată, săptămâna trecută, s-a observat că secvențierile nu sunt 100% cu tulpina ancestrală Delta, ci 20% sunt variante care intră în categoria Delta Plus.

Octavian Jurma a spus că pandemia se pregăteşte „să ne ofere o nouă tulpină, care va constitui probabil valul 5”.

„Această relaxare e foarte importantă și toți o dorim, dar trebuie să ne relaxăm în siguranță, să încetăm să revenim la această normalitate care a dispărut. Trebuie să intrăm în rândul țărilor care fac managementul complet și permanent al pandemiei. E o certitudine statistică că COVID-19 e cu noi pentru o perioadă lungă. Variola și poliomielita au fost cu noi secole. Să vorbim mai puțin de relaxare, și mai mult de vaccinare, de protecție, de siguranță”, a declarat Jurma, la un post de televiziune.

 

 

OMS, „extrem de îngrijorată” de răspândirea COVID-19 în Europa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se arată „extrem de îngrijorată” de răspândirea COVID-19 în Europa, directorul OMS pentru Europa, dr. Hans Kluge, avertizând că aproximativ 500.000 de decese ar putea fi înregistrate până în martie fără măsuri urgente, relatează BBC.

Îngrijorarea OMS vine în momentul în care mai multe naţiuni raportează rate record de infecţie şi introduc tot mai multe restricţii.

Dr. Kluge a spus că în spatele răspândirii stau factori precum sezonul de iarnă, vaccinarea insuficientă şi dominaţia regională a variantei Delta, şi a cerut o utilizare sporită a vaccinurilor şi punerea în aplicare a măsurilor de bază de sănătate publică şi a unor noi tratamente medicale pentru a ajuta la combaterea creşterii.

„COVID-19 a devenit din nou cauza numărul unu de mortalitate în regiunea noastră”, a spus el pentru BBC, adăugând că „ştim ce trebuie făcut” pentru a lupta împotriva bolii.

Dr. Kluge a spus că măsurile obligatorii de vaccinare ar trebui privite ca o „ultimă soluţie”, dar că ar fi „foarte oportun” să existe o „dezbatere juridică şi în societate” despre această problemă.

37 paturi ATI disponibile pentru pacienţii COVID

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că, la nivel naţional, sâmbătă, sunt disponibile 37 de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Sâmbătă, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.708 paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti, sunt avizate 390 de paturi de ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 129 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.591 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La nivel naţional, la acest moment, sunt disponibile 37 de paturi de ATI: 3 în Bucureşti, 1 în judeţul Bacău, 2 în judeţul Botoşani, 1 în judeţul Caraş-Severin, 1 în judeţul Cluj, 6 în judeţul Constanţa, 1 în judeţul Galaţi, 2 în judeţul Iaşi, 2 în judeţul Neamţ, 4 în judeţul Sălaj, 4 în judeţul Suceava, 1 în judeţul Tulcea, 6 în judeţul Vaslui, 3 în judeţul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

FNPMF: Medicii de familie au îngrijit peste un milion de bolnavi de COVID-19

Reprezentanţii Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au declarat că afirmaţiile făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne potrivit cărora unii medici de familie ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi pentru ca aceștia să beneficieze de concedii medicale plătite, aruncă umbra neîncrederii asupra tuturor medicilor de familie români care muncesc din greu să limiteze transmiterea SARS-CoV-2 şi care au îngrijit până în prezent peste un milion de români bolnavi de COVID-19.

În acest context, reprezentanţii FNPMF solicită public purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să îşi ceară scuze pentru cele declarate în conferința de presă.

„Solicităm public purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să nu mai intoxice spațiul public cu generalizări despre medicii de familie şi să îşi ceară scuze pentru cele declarate astăzi în conferința de presă. Un purtător de cuvânt al unui minister ar trebui să ştie că afirmațiile făcute astăzi în fața presei, chiar dacă a fost folosit cuvântul „unii”, aruncă umbra neîncrederii asupra tuturor medicilor de familie români care muncesc din greu să limiteze transmiterea SARS-CoV-2 şi care au îngrijit până în prezent peste un milion de români bolnavi de COVID-19.”, se arată în mesajul FNPMF.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat că unii medici de familie ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi pentru ca aceștia să beneficieze de concedii medicale plătite, dar şi să obţină certificatul verde, chiar dacă în realitate nu au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

„În ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulţi medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi, atestând în mod nereal că aceştia sunt infectaţi. În acest fel, pacienţii respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. La nivelul direcţiilor de sănătate publică au fost demarate controale pentru identificarea unor astfel de situaţii, care se află şi în atenţia organelor de poliţie”, a explicat oficialul MAI.

Ministerul recomandă cetăţenilor şi operatorilor economici să fie responsabili şi să respecte măsurile de protecţie sanitară.

„Pe cei care au îndoieli cu privire la vaccin îi încurajăm să se documenteze din surse oficiale, inclusiv de pe platforma naţională de informare cu privire la vaccinare împotriva COVID-19”, a transmis Monica Dajbog.

Cifrele zilnice ale GCS: 2.697 de cazuri noi de persoane infectate şi 214 decese, de la ultima raportare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.697 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 45 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până duminică pe teritoriul României au fost înregistrate 1.760.765 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.019 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, 1.632.145 de pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 19.11.2021 (10:00) – 20.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 214 decese (105 bărbați și 109 femei), din care 43 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 214 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 53 la categoria de vârstă 60-69 ani, 58 la categoria de vârstă 70-79 ani și 69 la categoria de vârstă peste 80 ani.

202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 43 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Prahova, Tulcea, Timiș, Vaslui și Municipiul București, 31 în octombrie 2021 și 12 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 171 de decese.

Din totalul de 214 pacienți decedați, 189 erau nevaccinați și 25 vaccinați. Cei 25 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.123. Dintre acestea, 1.591 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.591 de pacienți internați la ATI, 148 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 157 sunt minori, 141 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.614.129 de teste RT-PCR și 5.073.923 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.236 de teste RT-PCR (6.491 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.745 la cerere) și 27.591 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 62.441 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.469 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.196 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 50 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.183 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 313 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. 2183 313

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 19 noiembrie, 2.471 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 524.970 lei.

 

Jurma: Carantina din spitale va putea fi ridicată în decembrie

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a afirmat că până la finalul acestei luni, situaţia va deveni „suportabilă” în spitalele COVID-19 chiar dacă va rămâne foarte gravă, iar în decembrie, carantina din spitale va putea fi ridicată în toată ţara şi medicii vor putea să îşi mai ia şi câte o zi liberă chiar dacă rămân în stare ridicată de alertă.

„Medicii şi sistemul medical au suportat singuri întreaga povară a valului 4. După o scurtă vacanţă, medicii o vor lua de la capăt cu valul 5 dacă noi nu facem ceva să prevenim asta. Ce ar trebui să facem noi? Noi ar trebui să căutăm soluţii pentru ca tragedia din valul 4-Delta să nu se repete niciodată în ţara noastră. O să facem asta? Evident că nu! Noi ne asigurăm acum că vom repeta şi amplifica tragedia din valul 4 şi în valul 5. Iar după valul 5 vom repeta dezastru în valul 6. Iar după valul 6 şi în valul 7 şi în valul 8 şi în câte vor mai fi până când ne vom sătura de acest malaxor al bolii şi morţii (…). Pentru că noi avem un orizont de luni şi ani în timp ce pandemia Delta are acum un orizont de secole dacă nu o vom opri prin vaccinare. Cum vom pregăti eşecul din valul 5? Vor fi anunţate măsuri de relaxare care teoretic vor fi condiţionate de vaccinare, dar practic condiţiile vor fi abandonate tacit sau explicit. Certificatul verde va fi tărăgănat până va fi abandonat cu totul. Testarea în şcoli este deja un eşec anunţat atât de Ministrul Sănătăţii cât şi de Ministrul Educaţiei. Vom afla că pandemia a fost învinsă şi vom fi îndemnaţi să ne veselim cu prietenii, dacă mai găsim vreo familie care să nu fie în doliu sau să nu fie în dificilul proces de recuperare a celor care au rămas cu sechele după COVID-19”, a scris Jurma, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai spus că „urmează să ne obişnuim cu două noi sezoane în România, sezonul morţii de primăvară şi sezonul morţii de toamnă. Cei care nu vor să participe la masacrele de primavară şi toamna pe altarul COVID-19 vor avea opţiunea să se vaccineze şi trebuie să sperăm că boosterul va fi disponibil la fiecare 6 luni. Cei care nu vor suporta să trăiască într-o astfel de societate, mai ales tinerii vor emigra masiv şi vor fi înlocuiţi cu tineri din Asia, Orient şi Africa.
Consecinţele sociale şi economice produse de perpetuarea a dezastrului din România sunt imposibil de evaluat în acest moment, dar putem fi siguri că dezastrul se va accentua”.

4,05 cazuri la mia de locuitori, incidența cazurilor COVID în București

Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile este, sâmbătă, în Bucureşti de 4,05 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe data de 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.

În urmă cu o zi, incidenţa COVID în Bucureşti a fost 4,34.