Ministerul Sănătății (re)vine cu lămuriri: Câte paturi destinate tratării pacienților cu arsuri severe sunt, de fapt, în România și câte sunt promise

Ministerul Sănătății face următoarele precizări, „în urma informațiilor eronate apărute în spațiul public” cu privire la numărul de paturi de terapie intensivă destinate tratării pacienților cu arsuri severe:
• La nivel național sunt funcționale în total 34 de paturi de terapie intensivă, după cum urmează:
– 6 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București
– 5 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși București
– 5 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Județean Sf. Spiridon Iași
– 5 paturi – Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara
– 3 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București
– 10 paturi (pediatrie) – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” București

Prin proiectul finanțat de Banca Mondială, se vor construi trei centre noi de arși gravi la Timișoara, București și Tg. Mureș

În total, România va avea suplimentar 26 paturi de terapie intensivă destinate pacienților cu arsuri severe și 26 paturi de terapie intensivă intermediară pentru pacienții arși:
• Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara (52 milioane euro)
– construcția a fost demarată – 4 iunie 2023;
– termen estimativ de finalizare – februarie 2025;
– 6 paturi pentru arși gravi (terapie intensivă)
– 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici
– 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă
• Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Târgu Mureș” (62 milioane euro)
– construcția urmează să fie demarată – septembrie 2023;
– termen estimativ de finalizare – februarie 2025;
– 5 paturi pentru pacienți critici (terapie intensivă)
– 10 paturi terapie intensivă intermediară și îngrijire post-operatorie;
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București (77 milioane euro)
– contractul pentru construcție a fost semnat – august 2023;
– construcția urmează să fie demarată – septembrie 2023;
– termen estimativ de finalizare – februarie 2025;
– 15 paturi pentru pacienții arși critici (terapie intensivă) – pediatrie
– 10 paturi pentru pacienții intermediari și pacienții post-critici – pediatrie
– 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă – pediatrie

Autorul amenințărilor cu bombă trimise zilele trecute mai multor spitale din țară a fost prins. Ce menționează DIICOT

Mai multe amenințări cu bombă au fost trimise, zilele trecute, unor spitale din Capitală dar și din țară: autorul acestora este un adolescent, cu cetățenie română – informează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) într-un comunicat de presă.

Procurorii fac acum cercetări privind infracţiunea de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin.4 din Legea nr. 535/2004.

„Urmare activităţilor investigative derulate de către  Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice,  dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive.

Făptuitorul este minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin.4 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se menționează în informarea amintită după ce, săptămâna trecută, mai multe spitale și instituții publice au fost închise din cauza acestor amenințări, care s-au dovedit în cele din urmă false.

Explicații, acuze, promisiuni: Autoritățile constată – și după incendiul de la Crevedia – lipsa centrelor de mari arși din țară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis marţi că România are în prezent 34 paturi de mari arşi, dintre care zece pentru copii:

„6 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi Bucureşti, 5 paturi Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Sf. Spiridon Iaşi, 5 paturi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brânzeu’ Timişoara, 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, 10 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ Bucureşti”, a detaliat ministrul în cadrul unei conferințe susținute, marți, Institutul „Matei Balş”.

„Am reuşit să repornim construcţia celor trei centre care erau abandonate la Ministerul Sănătăţii şi pentru care practic nu mai exista finanţare, am renegociat cu Banca Mondială ca să existe finanţare pentru că este nevoie de aceste paturi la nivel naţional. Cele trei centre de mari arşi care se vor dezvolta sunt cele din Timişoara, unde a şi început construcţia, care înseamnă construcţia unei clădiri noi care va cuprinde încă şase paturi de mari arşi cu terapie intensivă, şase paturi nivel intermediar şi post critic şi 5 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

Aceste proiect a demarat la 4 iunie 2023, iar termenul de finalizare este februarie 2025. Pentru Târgu Mureş valoarea investiţiei este 62 de milioane de euro. Construcţia va demara în luna septembrie a acestui an, iar termenul estimat de finalizare este februarie 2025. Va conţine 5 paturi pentru pacienţi în stare critică şi zece paturi de Terapie intermediară şi îngrijire post operatorie. Pentru Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” valoarea investiţiei este de 77 milioane de euro. Contactul a fost semnat în luna august 2023, până la sfârşitul lunii septembrie va fi demarată construcţia acestui spital, iar termenul de finalizare este februarie 2025″, a arătat ministrul.

Clădirea de la Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” va avea 15 paturi pentru pacienţii critici cu terapie intensivă, 10 paturi pentru pacienţii intermediari şi pacienţi post- critici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

„Sperăm că în anul 2025 încă din primul trimestru aceste clădiri vor deveni operaţionale”, subliniază ministrul Sănătăţii.

Tot marți, întrebat despre lipsa unui centru de mari arşi, preşedintele Klaus Iohannis a nu a putut evidenția, la rândul său, decât „promisiunile” anterioare în această privință:

„Am discutat această chestiune cu conducerea spitalului şi ei mi-au spus că lucruri s-au făcut, deci progrese există, însă suntem încă departe de ceea ce s-a promis la vremea respectivă.

Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să mişte lucruri a fost prea mic. Eu cred că mai avem destul de mult de lucru, însă, pe de altă parte, cum am spus şi înainte şi aici, în Spitalul de Urgenţă, am văzut unele lucruri senzaţionale, deci progrese sau făcut, se fac, mai este mult de lucru”, a răspuns şeful statului, după ce i-a vizitat pe răniţii din exploziile de la Crevedia, internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

„Dar nu trebuie să ne facem ca şi cum în România nimic n-ar funcţiona. Sunt lucruri care nu funcţionează şi sunt lucruri care funcţionează. În spatele meu este un spital care este exemplar. Nu putem să aruncăm totul în aceeaşi oală.

Dar, da, sunt lucruri care nu funcţionează. Sunt instituţii care nu funcţionează, sunt persoane care sunt neglijente şi aşa mai departe, mai este mult de lucru, dar trebuie să ne apucăm şi să facem lucrurile să funcţioneze şi trebuie să facem România mai eficientă, mai puternică, mai bună, asta îmi doresc eu, asta vă doriţi dumneavoastră şi sunt convins că din ce în ce mai mulţi politicieni şi funcţionari îşi doresc acelaşi lucru, pentru asta însă trebuie să avem şi curajul să spunem lucrurilor pe nume, aici nu a funcţionat, se sancţionează, se verifică, se îmbunătăţeşte şi trecem la următoarea chestiune” – a mai completat Klaus Iohannis.

(UPDATE) Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, prin campania umanitară „Donează sânge, salvează o viaţă!”, vin în sprijinul victimelor de la Crevedia

(Update: 05.09.2023)La inițiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, marţi, zeci de preoţi şi credincioşi din protopopiatele Brăila, Făurei şi Însurăţei au donat sânge pentru a ajuta victimelor exploziei din Crevedia la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Brăila:

„Peste 70 de preoţi şi credincioşi din protopopiatele Brăila, Făurei şi Însurăţei au mers, de la orele dimineţii, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge şi a-i ajuta prin această faptă bună cei ce se află în aceste zile în suferinţă, pe patul de spital. Voluntarii mobilizaţi de preoţii din cele trei protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos au fost selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge.

Campania de donare de sânge de la Brăila se întemeiază şi pe buna cooperare din anii precedenţi dintre clericii brăileni şi această instituţie medicală care asigură atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Prin activitatea de astăzi s-a urmărit şi identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge regulat, nu doar în anumite perioade de timp, ci pe tot parcursul anului la termenele stabilite de medici”, se arată într-un comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Acţiunea face parte din Campania umanitară „Donează sânge, salvează o viaţă!”, organizată la nivel naţional de către Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

Campania de donare de sânge va continua la cele două centre de transfuzii din Galaţi şi Brăila, „prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor din alte parohii”.

(Update: 30.08.2023) Peste 100 de jandarmi bucureşteni donează sânge, miercuri, în sprijinul victimelor exploziei de la Crevedia;  procesul este organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR), în cooperare cu Patriarhia Română şi Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Militar Central.

„Suntem aici astăzi prezenţi pentru că vrem să oferim un strop din sângele nostru victimelor care au avut de suferit în urma exploziei de la Crevedia. Suntem cu atât mai mult legaţi de această tragedie, pentru că majoritatea dintre victime sunt camarazi de-ai noştri – pompieri, poliţişti şi chiar jandarmi. Sunt doi colegi de-ai noştri răniţi care au suferit arsuri şi sunt acum internaţi în spital. Este o dovadă de solidaritate, de umanitate, pentru că trebuie să oferim o mână de ajutor celor care au mai mare nevoie. Şi faptul că suntem aici astăzi prezenţi e o dovadă că putem trece peste lucrurile cele mai rele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana-Maria Burchi, citată de Agerpres.

Știre: Un număr de peste 1.000 jandarmi sunt aşteptaţi să doneze sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia în cadrul campaniei umanitare „Donează sânge, salvează o viaţă!”, derulată de Patriarhia Română.

În cadrul acestei campanii, începând de luni jandarmi din toată ţara au mers deja să doneze sânge în mai multe unităţi teritoriale şi în Bucureşti: aproximativ 150 de jandarmi vor merge să doneze sânge miercuri, între orele 08.00 şi 12.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din str. Jandarmeriei nr. 9-11.

„Exprimându-şi din nou profundul regret pentru consumarea recentei tragedii de la Crevedia şi solidaritatea cu victimele acesteia, Patriarhia Română, prin Campania sa umanitară <<Donează sânge, salvează o viaţă!>>, vine în sprijinul acestor victime, al salvatorilor, al eroilor-pompieri care şi-au pus din nou viaţa în pericol pentru a salva vieţi.

În cadrul acestei campanii, începând de luni, 28 august, jandarmi din toată ţara au mers deja să doneze sânge în mai multe unităţi teritoriale.

În Bucureşti, în ziua de miercuri, 30 august, sunt aşteptaţi aproximativ 150 de jandarmi pentru a răspunde apelului Patriarhiei Române de a se alătura campaniei <<Donează sânge, salvează o viaţă!>>. Donarea se va desfăşura între orele 8-12 la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române situat în Str. Jandarmeriei nr. 9-11.

Donatorii fac parte din următoarele structuri ale Jandarmeriei Române:

1. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

2. Jandarmeria Capitalei

3. Brigada Speciala de Intervenţie a Jandarmeriei Române

4. Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”

La nivel naţional sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de jandarmi care vor dona sânge pentru victimele tragediei de la Crevedia.

Ca de fiecare dată, acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” aflat în subordinea Direcţiei Medicale.

Voluntarii de la „Paraclisul Catedralei Naţionale” vor fi alături de donatori şi vor asigura buna desfăşurare a acestui nou episod al campaniei din punct de vedere logistic şi material.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” se desfăşoară la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi este coordonată de Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru prin voluntarii „Paraclisului Catedralei Naţionale” – transmite într-un comunicat Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

(UPDATE) Starea la zi a pacienților internați după exploziile de la Crevedia

UPDATE (27.11.2023) Potrivit unui recent comunicat trimis de Ministerul Sănătăţii, situația pacienților în urma incendiului de la Crevedia este următoarea:

– Pacienţi externaţi: 51( 41 din spitalele din România și 10 din spitale din străinătate)
– Pacienţi decedaţi: 6

Un pacient se află internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti după ce a fost externat din spitalul din Italia în data de 30 octombrie şi internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara. În data de 10.11.2023, pacientul a fost transferat în actuala locație din Capitală pentru recuperare.

Evoluţia clinică a pacienţilor transferaţi în străinătate:

1 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Bruxelles – Belgia – Pacientul a fost externat în data de 09.10.2023.

2 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Bruxelles – Belgia – Pacientul a fost externat în data de 29.09.2023.

3 – Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’ – Milano – Italia – A fost externat din spitalul din Italia în data de 30.10.2023 şi internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara. În data de 10.11.2023, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, pentru recuperare.

4 – Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” – Milano – Italia – A fost transferat într-o unitate medicală din România în cursul zilei de 30.10.2023 şi externat în data de 03.11.2023.

5 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Berlin – Germania – Pacientul a fost externat în data de 25.09.2023.

6 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Berlin – Germania – Pacientul a fost externat în data de 25.09.2023.

7 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Graz – Austria – Pacientul a fost externat în data de 19.09.2023.

8 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Graz – Austria – Pacientul a fost externat în data de 05.09.2023.

9 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Viena – Austria – Pacientul a fost externat în data de 19.09.2023.

10 – Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” – Lubeck – Germania – Pacientul a decedat în data de 30.09.2023.

11 – Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” – Lubeck – Germania – A fost transferat într-o unitate medicală din România în cursul zilei de 02.10.2023 şi externat în data de 18.10.2023.

12 – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Bergen – Norvegia – Pacientul a fost externat în data de 15.09.2023.

UPDATE (20.11.2023) Ultimul pacient internat în urma exploziilor de la Crevedia rămâne în continuare la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, totalul pacienţilor externaţi fiind de 51 – precizează Ministerul Sănătăţii.

„Pacienţi internaţi: 1 (Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’ din Bucureşti. A fost externat din spitalul din Italia în data de 30.10.2023 şi internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brînzeu’ Timişoara. În data de 10.11.2023, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’ din Bucureşti, pentru recuperare.). Pacienţi externaţi: 51, 41 din spitale din România, 10 din spitale din străinătate”, menționează raportul autorităților.

Cei 10 pacienţi din străinătate au fost la spitale din Italia, Germania, Austria, Belgia şi Norvegia iar șase persoane au decedat.

Un pacient care a fost la spitalul din Bruxelles – Belgia a fost externat în data de 9 octombrie, iar altul, tot de aici, a fost externat în 29 septembrie. Un pacient internat iniţial la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” a fost transferat la Milano, Italia, fiind externat din spitalul din Italia pe 30 octombrie şi internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara; în data de 10 noiembrie, a fost transferat înapoi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, pentru recuperare.

Un alt pacient internat la Milano a fost transferat la un spital din România pe 30 octombrie şi externat pe 3 noiembrie iar  doi pacienţi internaţi la Berlin au fost externaţi pe 25 septembrie.

De la Graz, Austria, un pacient a fost externat pe 19 septembrie, iar un altul pe 5 septembrie; din Viena, Austria, un pacient a fost externat în data de 19 septembrie. Pacientul din Bergen, Norvegia, a fost externat pe 15 septembrie.

La spitalul din Lubeck, Germania, un pacient a murit pe 30 septembrie iar un altul a fost transferat într-o unitate medicală din România pe 2 octombrie şi externat pe 18 octombrie.

UPDATE (23.10.2023) Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia se află internaţi în continuare în spitale din Milano, potrivit unui recent comunicat trimis de Ministerul Sănătăţii.

Pacientul internat cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului respiră spontan, este stabil hemodinamic şi are o evoluţie clinică favorabilă iar cel de-al doilea, care a avut peste 45% din suprafaţa corporală afectată, respiră şi spontan, este stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu.

Un număr de 50 pacienţi au fost externaţi, 41 din spitale din ţară, 9 din străinătate, iar 6 au decedat.

UPDATE (16.10.2023) Potrivit Ministerului Sănătăţii, trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia se află internaţi în continuare în spitale, unul dintre aceştia fiind intubat şi ventilat mecanic.

Doi pacienţi se află internaţi în spitale din străinătate şi unul în România la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Pius Bînzeu” din Timişoara, care respiră spontan şi are o evoluţie clinică favorabilă.

Un pacient transferat la Milano şi ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic şi necesită suport vasopresor intensiv iar cel de-al doilea transferat aici, cu suprafaţă corporală arsă peste 45% respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţia clinică este favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu.

Până astăzi, au fost externaţi 49 pacienţi, 41 din spitale din ţară şi opt din străinătate, iar şase au decedat.

UPDATE (09.10.2023) Patru pacienţi răniţi se află internaţi în continuare în spitale, unul dintre aceştia fiind intubat şi ventilat mecanic, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Astfel, trei pacienţi se află internaţi în spitale din străinătate şi unul în România la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Pius Bînzeu” din Timişoara:

Pacientul aflat la Timişoara respiră spontan şi are o evoluţie clinică favorabilă.

Pacientul transferat la Milano şi ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic şi necesită suport vasopresor intensiv. Un alt pacient transferat la Milano, cu suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, este stabil hemodinamic iar evoluţia clinică este favorabilă fiind monitorizat intensiv continuu.

Pacientul transferat la Bruxelles, cu arsuri mai mult de 15% din suprafaţa corpului, respiră spontan, este stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Potrivit autorităților, au fost externaţi 48 pacienţi, 41 din spitale din ţară şi şapte din străinătate, iar şase au decedat.

UPDATE (26.09.2023) Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, transferaţi în străinătate, sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Pacientul transferat la Milano şi ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în domeniu, cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv; starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania), intubaţi şi ventilaţi mecanic, sunt stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 ore; prezintă arsuri pe 40% şi, respectiv, 30% din suprafaţa corpului.

Alţi trei răniţi în exploziile de la Crevedia se află internaţi în spitale din străinătate:

– un pacient transferat la Bruxelles cu suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu;
– un al doilea pacient transferat la Bruxelles cu suprafaţă corporală arsă peste 20% respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu;
– un alt pacient transferat la Milano cu suprafaţă corporală arsă peste 45% respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu.

Au fost externaţi 47 pacienţi, 41 din spitale din ţară şi şase din străinătate, iar cinci au decedat.

UPDATE (18.09.2023) Trei răniţi care au fost transferaţi în străinătate sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii (MS).

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu fiind transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.

De asemenea, doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania) sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 ore; aceștia prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Alţi şapte răniţi se află internaţi în spitale din străinătate:

* un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă fiind monitorizat intensiv continuu

* un al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, monitorizat intensiv continuu

* pacientul transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă,monitorizat intensiv continuu

* doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, cu arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală

* pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%;prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic

* pacient transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 ore

Un pacient este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. Până în prezent, au fost externaţi 42 pacienţi (40 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria, unul Bergen, Norvegia), iar cinci au decedat.

UPDATE (15.09.2023) Trei răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, transferaţi în străinătate, sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat Ministerul Sănătăţii.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.

Doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania) sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă; al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu.

Pacientul transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Pacientul transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%, dar prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic; cel transferat la Viena, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Pe de altă parte, un pacient este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” şi unul la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Până în prezent, au fost externaţi 42 de pacienţi (40 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria, unul Bergen, Norvegia), iar cinci au decedat.

(UPDATE 11.09. 2023) Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor ccare au avut loc în localitatea Crevedia şi care au fost transferaţi în străinătate sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, informează Ministerul Sănătăţii.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.

De asemenea, doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania) sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Alți opt răniţi în exploziile de la Crevedia se află internaţi în spitale din străinătate:

  • un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă;
  • un al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă. Este monitorizat intensiv continuu;
  • pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă;
  • doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală;
  • pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%, dar prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic.
  • pacient transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore;
  • pacient transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

De asemenea, 9 pacienţi sunt trataţi în spitale din ţară, ei fiind în stare medie sau uşoară: şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” şi doi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Până în prezent, au fost externaţi 32 de pacienţi (31 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria), iar cinci au decedat.

(UPDATE 08.09. 2023) Trei pacienţi care au fost răniţi în urma exploziilor care au avut loc în localitatea Crevedia şi care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii; dintre cei 10 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Au fost externaţi 32 de pacienţi (31 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria), iar cinci au decedat.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate:

Astfel, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă; al doilea pacient transferat aici are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Al doilea pacient transferat are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

De asemenea, cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Un pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, este stabil hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului. Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

(UPDATE 07.09. 2023) Conform Ministerului Sănătății, dintre cei 11 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri; au fost externaţi 31 pacienţi (30 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria) iar cinci au decedat.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate

Un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS; cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor, starea sa fiind una critică. Al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

De asemenea, cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Un pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, este stabil hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, stare clinică fără modificări în ultimele 24 ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 ore, prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, stabil hemodinamic, starea sa de sănătate s-a ameliorat.

(UPDATE 06.09. 2023) Un pompier în vârstă de 28 ani, din Bucureşti, este primul pacient revenit din străinătate, în noaptea de marţi spre miercuri; acesta a primit îngrijiri şi tratament la Spitalul Universitar Graz, din Austria.

„L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp. I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să îşi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria. Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă!”, a postat premierul Marcel Ciolacu pe o platformă de socializare.

Conform comunicatului guvernului, în prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării – în Belgia (doi pacienţi), în Italia (doi pacienţi), în Austria (doi pacienţi), în Germania (patru pacienţi) şi în Norvegia (un pacient), în condiţiile în care la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia în unităţi medicale din străinătate.

Toți pacienții, atât cei trataţi în unităţi medicale din străinătate precum şi cei trataţi în spitale din România, pot fi însoţiţi de membri ai familiei; ei vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august.

(UPDATE 05.09. 2023) – 30 pacienţi externați, cinci decedați. Potrivit Ministerului Sănătății, dintre cei 11 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 2 la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar Arseni’, 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia transferaţi în străinătate

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 15% din suprafața corpului, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă. Cel de-al doilea pacient transferat aici are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor; starea sa este una critică. Al doilea pacient transferat aici are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă. De asemenea, cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic. Pacientul transferat la Viena respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore: aceștia prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

(UPDATE 05.09. 2023) Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că o altă victimă a exploziei de la staţia GPL din localitatea Crevedia va fi transportată pe cale aeriană la un spital din Germania.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei noi misiuni umanitare marţi, la ora 09.00, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru transportarea unui pacient diagnosticat cu arsuri de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Bagdasar Arseni” din Bucureşti la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania.

Aeronava militară de tip C-27 J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române, destinată misiunilor medicale, a decolat marţi dimineaţa pe ruta Bucureşti – Lubeck şi retur, menţionează sursa citată.

Misiunea vine la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, iar echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborurilor este formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală.

(UPDATE 05.09. 2023)  Șirul deceselor cauzate de exploziile care au avut loc la Crevedia urcă la cinci. O altă victimă a murit, marți dimineață, la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București, anunță Ministerul Sănătății:

„În cursul acestei dimineți (luni – n.r.), a decedat la Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar Arseni” București încă unul din pacienții aflați în stare foarte gravă de la începutul internării și care avea un prognostic rezervat. Acesta era de origine nepaleză și avea arsuri de peste 90% din suprafața corporală.  Adresăm condoleanțe familiei”, a transmis Ministerul Sănătății.

Victima este un bărbat de origine nepaleză

„Avem în continuare în București doi pacienți foarte grav. Unul care are arsură în peste 95% din suprafața corpului, la Spitalul Floreasca, celălalt e la Spitalul „Bagdasar Arseni, bărbat, nepalez, cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi și cu prognostic rezervat”, a transmis ministrul Alexandru Rafila la finalul ședinței de Guvern de joi.

(UPDATE 04.09. 2023) Potrivit unei informări a Ministerului Sănătății, un pacient se află în stare critică, intubat mecanic la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București, iar alți 12 sunt tratați în străinătate – dintre care cinci sunt intubați și ventilați mecanic.

Alți 14 pacienți aflați în stare medie sau ușoară sunt internați în Capitală: 6 la Spitalul Clinic de Urgență București, 2 la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București, 5 la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București, unul la Spitalul Universitar de Urgență Elias București.

Din totalul de 58 victime, 27 de pacienți au fost externați iar 4 au murit.

(UPDATE 04.09. 2023) Șirul deceselor cauzate de exploziile care au avut loc la Crevedia urcă la patru, luni dimineaţă; încă o victimă s-a stins din viață la Spitalul de Urgenţă Floreasca:

„În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% din suprafaţa corporală” – informează Ministerul Sănătății.

(UPDATE 01.09. 2023) Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic – a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul este la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti iar cel de-al doilea la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”.

Dintre cei 17 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 – la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, şase la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Au fost externaţi 24 pacienţi, iar trei au decedat.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate: dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles cu suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic. Are evoluţie clinică favorabilă. Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor: starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat aici are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore, prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa de sănătate s-a ameliorat.

(UPDATE 01.09. 2023) Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul Marcel Ciolacu i-a vizitat, în această dimineaţă, pe cei doi pompieri răniţi în exploziile de la Crevedia aflaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul militar „Regina Astrid„ din Bruxelles. Vizita a avut loc în contextul unor întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali europeni.

„M-am bucurat să văd că starea de sănătate a unuia dintre pompierii noştri, un tânăr de 22 de ani, evoluează bine. A fost detubat şi urmează să iasă de la secţia ATI. Am vorbit cu el şi l-am îmbărbătat să treacă cu bine peste această tragedie. Aşteptăm veşti bune şi despre starea de sănătate a celui de-al doilea pompier român îngrijit la Spitalul militar din Bruxelles. Am vorbit cu soţia lui, am încurajat-o şi am asigurat-o de tot sprijinul nostru. Le doresc sănătate multă pompierilor noştri răniţi şi îi aşteptăm cu bine acasă”, a afirmat prim-ministrul.

Şeful Executivului a vorbit şi cu membrii familiilor care îi însoţesc pe cei doi pacienţi români şi i-a asigurat de susţinerea Guvernului pentru ca pompierii răniţi să primească cele mai bune îngrijiri medicale, iar familiile, susţinere, inclusiv financiară, pentru a le fi alături pe perioada tratamentului.

Oficialul a discutat, de asemenea, cu medicii şi conducerea Spitalului militar Regina Astrid din Bruxelles: „Sunt profund recunoscător medicilor şi întregii echipe medicale a Spitalului militar Regina Astrid din Bruxelles! I-am felicitat pentru răspunsul rapid oferit României, pentru înaltul profesionalism, umanitatea şi pasiunea pentru îngrijirea pacienţilor. România apreciază enorm acest sprijin şi este recunoscătoare pentru modul exemplar în care sunt trataţi pacienţii români!”, a menţionat acesta.

Pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România vor putea fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023. (Detalii aici: https://gov.ro/ro/stiri/briefing-de-presa-la-finalul-edintei-de-guvern-de-astazi-sustinut-de-ministrul-sanatatii-alexandru-rafila-i-purtatorul-de-cuvant-al-guvernului-mihai-constantin)

(UPDATE 31.08. 2023) Bilanțul deceselor crește la trei, cu încă o victimă a exploziilor de la Crevedia. Pacientul a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca:

„În cursul nopţii, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienţi cu arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală. În ciuda eforturilor personalului medical, s-a ajuns la această situaţie tragică având în vedere şansele extrem de reduse de supravieţuire ale pacienţilor aflaţi în această situaţie. Adresăm compasiunea noastră familiei” – a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

(UPDATE 30.08. 2023) Conform Ministerului Sănătății, trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic.

Dintre cei trei pacienţi intubaţi din România, doi sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar unul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti iar dintre cei 22 de pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 11 sunt internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 6 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti, trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, unul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti.

MS: Au fost externaţi 19 pacienţi, doi au decedat, 12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate

Dintre pacienții transferați în alte țări, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% el fiind intubat şi ventilat mecanic, „stabil hemodinamic”. În ultimele 24 de ore starea sa clinică nu a avut modificări, acesta fiind monitorizat continuu. Cel de-al doilea pacient transferat aici are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Unul din pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică iar cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania la Berlin respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena – Austria respiră spontan, este stabil hemodinamic, stare clinică fără modificări în ultimele 24 ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 ore; prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, stabil hemodinamic, starea sa clinică nu a suferit modificări în ultimele 24 ore.

(UPDATE 30.08. 2023) Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că starea pacienţilor critici care se află internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti este stabilă dar prognosticul rămâne imprevizibil, având în vedere că au suferit arsuri peste 90% din suprafața corpului.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă„, a precizat ministrul la Antena 3.

„Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a mai adăugat ministrul.

(UPDATE 29.08. 2023) Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis marţi că România are în prezent 34 paturi de mari arşi, dintre care zece pentru copii:

„6 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi Bucureşti, 5 paturi Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Sf. Spiridon Iaşi, 5 paturi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brânzeu’ Timişoara, 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, 10 paturi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ Bucureşti”, a detaliat ministrul în cadrul unei conferințe susținute, marți, Institutul „Matei Balş”.

„Am reuşit să repornim construcţia celor trei centre care erau abandonate la Ministerul Sănătăţii şi pentru care practic nu mai exista finanţare, am renegociat cu Banca Mondială ca să existe finanţare pentru că este nevoie de aceste paturi la nivel naţional. Cele trei centre de mari arşi care se vor dezvolta sunt cele din Timişoara, unde a şi început construcţia, care înseamnă construcţia unei clădiri noi care va cuprinde încă şase paturi de mari arşi cu terapie intensivă, şase paturi nivel intermediar şi post critic şi 5 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

Aceste proiect a demarat la 4 iunie 2023, iar termenul de finalizare este februarie 2025. Pentru Târgu Mureş valoarea investiţiei este 62 de milioane de euro. Construcţia va demara în luna septembrie a acestui an, iar termenul estimat de finalizare este februarie 2025. Va conţine 5 paturi pentru pacienţi în stare critică şi zece paturi de Terapie intermediară şi îngrijire post operatorie. Pentru Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” valoarea investiţiei este de 77 milioane de euro. Contactul a fost semnat în luna august 2023, până la sfârşitul lunii septembrie va fi demarată construcţia acestui spital, iar termenul de finalizare este februarie 2025″, a arătat ministrul.

Clădirea de la Spitalul de Urgenţă de Copii „Grigore Alexandrescu” va avea 15 paturi pentru pacienţii critici cu terapie intensivă, 10 paturi pentru pacienţii intermediari şi pacienţi post- critici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

„Sperăm că în anul 2025 încă din primul trimestru aceste clădiri vor deveni operaţionale”, subliniază ministrul Sănătăţii.

Tot marți, întrebat despre lipsa unui centru de mari arşi, preşedintele Klaus Iohannis a nu a putut evidenția, la rândul său, decât „promisiunile” anterioare în această privință:

„Am discutat această chestiune cu conducerea spitalului şi ei mi-au spus că lucruri s-au făcut, deci progrese există, însă suntem încă departe de ceea ce s-a promis la vremea respectivă.

Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să mişte lucruri a fost prea mic. Eu cred că mai avem destul de mult de lucru, însă, pe de altă parte, cum am spus şi înainte şi aici, în Spitalul de Urgenţă, am văzut unele lucruri senzaţionale, deci progrese sau făcut, se fac, mai este mult de lucru”, a răspuns şeful statului, după ce i-a vizitat pe răniţii din exploziile de la Crevedia, internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

„Dar nu trebuie să ne facem ca şi cum în România nimic n-ar funcţiona. Sunt lucruri care nu funcţionează şi sunt lucruri care funcţionează. În spatele meu este un spital care este exemplar. Nu putem să aruncăm totul în aceeaşi oală.

Dar, da, sunt lucruri care nu funcţionează. Sunt instituţii care nu funcţionează, sunt persoane care sunt neglijente şi aşa mai departe, mai este mult de lucru, dar trebuie să ne apucăm şi să facem lucrurile să funcţioneze şi trebuie să facem România mai eficientă, mai puternică, mai bună, asta îmi doresc eu, asta vă doriţi dumneavoastră şi sunt convins că din ce în ce mai mulţi politicieni şi funcţionari îşi doresc acelaşi lucru, pentru asta însă trebuie să avem şi curajul să spunem lucrurilor pe nume, aici nu a funcţionat, se sancţionează, se verifică, se îmbunătăţeşte şi trecem la următoarea chestiune” – a mai completat Klaus Iohannis.

(UPDATE 29.08. 2023) Potrivit ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, pacienţii răniţi în urma exploziilor de la Crevedia sunt bine îngrijiţi şi li se iau probe microbiologice mai des decât „de obicei”:

„Nu există ţară din lume şi pacient internat într-o unitate medicală la care să existe risc zero. Totdeauna există un risc. Important este să faci ca acest risc să fie cât mai mic. Ei sunt îngrijiţi cu foarte multă atenţie, cu foarte multă dedicaţie. Am fost la două dintre spitale. Alaltăieri am fost la Spitalul Floreasca, la Spitalul Bagdasar. Evident că se iau toate măsurile care să minimalizeze acest risc, dar sigur nimeni nu poate să garanteze, cum se doreşte uneori, că acest risc nu există. Există acest risc. Colonizarea cu germeni multirezistenţi poate să fie personală sau poate să fie din mediul în care se găseşte pacientul. Se fac probe microbiologice. Noi tocmai am insistat pentru monitorizarea acestor pacienţi să se ia probe mai des decât de obicei, în loc să se ia o dată pe săptămână să se ia chiar de două, trei ori pe săptămână. Încercăm să ţinem lucrurile sub control”, a precizat ministrul, marți, într-o conferinţă de presă la Institutul „Matei Balş”.

„Chiar şi la nivel european există o estimare a deceselor, chiar dacă nu întotdeauna este o cifră exactă şi o legătură de cauzalitate directă, pentru că la o persoană cu comorbidităţi un episod infecţios poate să fie fatal şi atunci poţi să discuţi dacă boala de bază este responsabilă de deces sau infecţia”, a mai precizat oficialul.

Bilanț actualizat al victimelor

Conform unui bilanț actualizat al pacienților proveniți de la incendiul de la Crevedia, situația este următoarea:

  • Pacienți critici intubați și ventilați mecanic: 3, din care:
    – 2 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență București;
    – 1 pacient – Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București;
  • Pacienți internați aflați în stare medie sau ușoară: 24, din care:
    – 11 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență București;
    – 8 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București;
    – 3 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București;
    – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgență București;
    – 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgență Elias București;
  •  Pacienți externați: 17
  •  Pacienți decedați: 2
  • Pacienți transferați în străinătate: 12

Evoluția clinică a pacienților transferați în străinătate

1. Spitalul Clinic de Urgență București – Bruxelles, Belgia: Suprafață corporală arsă: > 15%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

2. Spitalul Clinic de Urgență București – Bruxelles, Belgia: Suprafață corporală arsă: > 20%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

3. Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” – Milano, Italia: Suprafață corporală arsă: > 90%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu. A fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.

4. Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” – Milano, Italia: Suprafață corporală arsă: > 45%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

5. Spitalul Clinic de Urgență București – Berlin, Germania: Suprafață corporală arsă: > 40%. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

6. Spitalul Clinic de Urgență București – Berlin, Germania: Suprafață corporală arsă: > 40%. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

7. Spitalul Clinic de Urgență București – Graz, Austria: Suprafață corporală arsă: > 10%. Patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură și a gradului acestora. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

8. Spitalul Clinic de Urgență București – Graz, Austria: Suprafață corporală arsă: > 10%. Patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură și a gradului acestora. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu

9. Spitalul Clinic de Urgență București – Viena, Austria: Suprafață corporală arsă: > 25%. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

10. Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” – Lubeck, Germania: Suprafață corporală arsă: > 40%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

11. Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” – Lubeck, Germania: Suprafață corporală arsă: > 30%. Pacient intubat și ventilat mecanic. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

12. Spitalul Clinic de Urgență București – Bergen, Norvegia: Suprafață corporală arsă: > 25%. Pacientul respiră spontan. Stabil hemodinamic. Stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore. Monitorizat intensiv continuu.

(UPDATE 27.08. 2023) În cadrul unei conferințe de presă, Gabriel Diaconu, medic primar psihiatru, consilierul ministrului Sănătății a făcut referiri la „lecția Colectiv” privind consilierea victimelor exploziilor de la Crevedia de duminica seara.

Conform acestuia, în comunitatea afectată acționează mai multe echipe mixte formate din asistenți sociali și pshologi:

„Situația oamenilor din Crevedia, ca și situația persoanelor transportate la spital, nu poate să fie redusă la statistici. (…) Încă de aseară, și cu atât mai mult astăzi de dimineață, am luat legătura cu șefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) la nivelul județului Dâmbovița pentru că știm că au fost persoane evacuate, persoane care au suferit daune la case și la prima oră am zis că trebuie să înțelegem mai bine aceste lucruri. Știind că dânșii, ca structură, au în diagrama de personal specializat psihologi.

Drept urmare, colegii de la DGASPC Dâmbovița, în zona Crevedia, acționează opte echipe mobile mixte formate din asistenți sociali și psihologi. După ce am discutat și cu câțiva oameni din zona afectată de calamitate, a devenit evident că în următoarele zile trebuie să ne concentrăm pe câteva lucruri. În primul rând pe nevoile lor bazale sociale și doi – sunt persoane vulnerabile printre cei care au fost evacuate, au o sursă majoră de stres; avem copii – căutăm să identificăm clar totalul acestora și care sunt nevoile lor imediate – dar și să vedem în dinamică dacă intervin noi nevoi medicale pentru persoane care chiar dacă nu au suferit leziuni la momentul zero, din pricina impactului dar și din pricina șocului – nu numai fizic, chimic, psihologic etc – s-ar putea găsi în situație de superficialitate sau precaritate în următoarele zile. Avem o legătură bună la Spitalul Județean Târgoviște și din punct de vedere psihiatric psihiatric dar și din punct de vedere medical, chirurgical, avem inclusiv la nivelul Bucureștiului posibilitatea de a escalada mult operațiunea pe care am început-o la nivel de consiliere și asistență psihologică” – a precizat consilierul ministerial.

(UPDATE 26.08. 2023) Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează asupra situației victimelor, aceasta fiind în dinamică:

– 27 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, din care 4 intubați;
– 13 la Spitalul Bagdasar Arseni, din care 3 intubați;
– 2 la Spitalul Universitar București;
– 4 la Spitalul de Arși, din care 1 intubat.
Total mijloace angrenate în intervenție:
  •  ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboți, 1 autospecială de stingere cu pulbere și azot, 1 autoscară, 1 punct medical avansat, 7 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN.
  • ISU DB: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanțe SMURD , 2 puncte medicale avansate.
  • ISU PH – 3 autospeciale de stingere.
  • 7 ambulanțe ale SAJ Dâmbovița
La nivelul celulei de criză activată în Ministerul Afacerilor Interne, au fost operaționalizate două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița pot afla informații despre starea celor aflați deja în unități sanitare.

12 spitale din Capitală sunt pregătite să primească pacienţii răniţi în urma exploziilor care au avut loc la staţia GPL din Crevedia

„Conducerea Ministerului Sănătăţii este în legătură permanentă cu toţi managerii de spitale din Bucureşti. 12 spitale din Capitală sunt deja pregătite să primească pacienţi”, a transmis Ministerul Sănătății.

Știre inițială: Persoanele rănite în explozia de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au fost transferate la Spitalele Floreasca, Universitar şi „Bagdasar-Arseni” din Capitală. „Din informaţiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniţi (4 dintre aceştia sunt intubaţi) şi un deces”, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Sănătăţii.

„Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi Dâmboviţa şi SMURD, care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au transportat victimele la spitale de urgenţă din Capitală: Floreasca, Universitar şi Bagdasar Arseni. Din informaţiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniţi (4 dintre aceştia sunt intubaţi) şi un deces”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă.

O explozie a avut loc, sâmbătă seară, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

În sprijinul ISU Dâmboviţa au fost alocate şi 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie la înălţime şi o autospecială CBRN din cadrul ISUBIF, iar la locul intervenţiei se deplasează şi elicopterul SMURD.

Ministrul Sănătății: „S-au întâmplat foarte multe lucruri” în ceea ce priveşte controlul infecţiilor intraspitalicești

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, că s-au întâmplat „foarte multe lucruri” referitor la controlul infecţiilor nosocomiale în România iar cifrele raportărilor ar releva acest fapt. Declarațiile au fost făcute la conferința prilejuită de încheierea proiectului „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”, organizat de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”:

„Cred că s-au întâmplat foarte multe lucruri în ceea ce priveşte controlul infecţiilor în România. Cifrele încep să se schimbe din punct de vedere al raportărilor. Aşteptăm, dacă lucrăm cu seriozitate, să înceapă să se schimbe şi cifrele şi hărţile în care România apare roşu din punct de vedere al bacteriilor care sunt implicate în producerea infecţiilor invazive, să înceapă să schimbe culoarea, cu toate că ne aflăm într-o zonă geografică roşie – România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Italia, chiar şi unele zone din Franţa sunt afectate de aceste microorganisme care sunt foarte rezistente, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Nordul Europei unde utilizarea antibioticelor este cu totul diferită şi accesul la antibiotice este cu totul diferit faţă de ce se întâmplă în zona noastră geografică”, a precizat ministrul.

„Lucrăm, nu putem face să schimbăm lucrurile peste noapte cum se aşteaptă unii. O schimbare în mentalitate, în însuşirea şi mai ales în aplicarea bunelor practici este răspunsul asumat. Trebuie să lucrăm cu societăţile profesionale.

Cred că şi Colegiul Medicilor ar putea să contribuie nu numai la diseminarea informaţiei, ci şi la încurajarea medicilor din diverse specialităţi în a cunoaşte şi aplica toate aceste modele de bune practici dezvoltate în cadrul acestui proiect”, a completat ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății: 39 infectări cu Omicron într-o săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) menționează că în săptămâna 21 – 27 august au fost confirmate 39 cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, din care 21 sunt variante de interes.

Până în prezent au fost confirmate 204 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 567 cazuri cu BQ.1, 406 cazuri cu sub-varianta XBB, 466 cu sub-varianta XBB.1.5 şi 11 cu sub-varianta XBB.1.5+F456L a Omicron.

Până la 27 august au fost efectuate 20.175 secvenţieri

Până la data de 27 august au fost confirmate 9994 cazuri cu varianta Omicron (VOC); dintre acestea, la 3073 a fost detectată sub-varianta BA.2 (31%), la 62 sub-varianta BA.4 (0,62%) iar la 3.481 cazuri a fost detectată sub-varianta BA.5 (35%).

Cele 39 secvenţieri au fost raportate de INBI Balş (24) şi INCDMM Cantacuzino (15).

COIVD-19: Patru decese și 500 pacienți internați în ultima săptămână

Ministerul Sănătăţii informează că aproape 500 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 41 pacienţi, 26 fiind nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.

Din rândul pacienţilor internaţi, 83 sunt minori (80 fiind internaţi în secţii şi trei la ATI)

Până în prezent, 68.270 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră.

Conform INSP, în ultima săptămână, au fost raportate patru decese: doi bărbaţi şi două femei. Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60 – 69 ani, unul la categoria 70 – 79 ani și unul peste 80 ani; toţi cei decedaţi prezentau comorbidităţi iar unul era vaccinat anti-COVID.

SCJU Arad iese din întuneric: Trei generatoare noi, achiziționate prin finanțare europeană

A fost rezolvată problema întreruperilor de energie electrică, în condiţiile în care vechile generatoare nu făceau faţă consumului de electricitate al tuturor secţiilor: de astăzi, trei grupuri electrogene noi sunt funcționale grație proiectului „Consolidarea infrastructurii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în contextul creșterii gradului de securitate la incendiu”, după o investiţie de aproximativ 10 milioane lei.

Acestea deservesc secțiile din strada Andrenyi Karoly nr 2-4, Piața Mihai Viteazul nr 7-8, respectiv strada Stephan Ludwig Roth precum și modernizarea și extinderea rețelei de fluide medicale a instituției medicale.

„Cu ajutorul fondurilor europene am reușit să înlocuim grupurile electrogene vechi, care nu puteau asigura întreaga funcționalitate a spitalului atunci când se înregistrau întreruperi de energie electrică. Cele trei grupuri au capacitate diferită, în funcție de numărul de clădiri/spații deservite.
Este un pas spre normalitate, deosebit de important, deoarece ne ajută să asigurăm bună desfășurare a activității medicale – mai ales în blocurile operatorii și în secțiile de terapie intensivă – în condiții de siguranță” a declarat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

„FUMATUL NU TE FACE MARE!”: Campanie în școli împotriva efectelor periculoase ale fumatului

Demersul oficializat astăzi reprezintă un pas important în lupta contra fumatului în rândul adolescenților, care provoacă, anual, la nivel global, moartea a aproape 700.000 persoane: la sediul Ministerului Educației s-a semnat un protocol de colaborare în vederea demarării campaniei de informare și prevenție a consumului de tutun și a utilizării dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei în rândul elevilor, intitulat „Fumatul nu te face mare!”.
„Medicii Institutului „Marius Nasta” consideră educația antifumat o condiție esențială în limitarea aderenței la acest viciu, de accea campania amintită este un proiect pilot prin care echipe multidisciplinare vor vorbi adolescenților despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependența de gest, prezentă la toate tipurile de dispozitive”  – transmite S.L.Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Proiectul pilot se va desfășura în Municipiul București și Județul Ilfov, urmând a fi extins după analiza feed-backului obținut de la părinți și cadrele didactice.
Astfel, prima campanie de informare și prevenție care abordează ambele modalități de furnizare a nicotinei va demara în Capitală și presupune întâlniri ale elevilor și părinților, în unități de învățământ preuniversitar, cu echipe mixte, formate din specialiști ai instituțiilor semnatare.
„Consider că astăzi am semnat nu doar un parteneriat pentru combaterea consumului de tutun, care a luat amploare în rândul tinerilor noștri, ci un parteneriat pentru viață și pentru un viitor sănătos al României și îmi exprim toată încrederea că Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, prin Societatea Studenților în Medicină din București, alături de Ministerul Educației și celelalte cinci entități de prestigiu, semnatare ale acestui important protocol de colaborare, va reuși să ducă acest proiect de informare și conștientizare asupra factorilor de risc pe care îi implică fumatul la cel mai înalt grad de percepție și înțelegere în rândul tuturor elevilor, aducându-le acestora convingerea că viața nu se trăiește niciodată frumos și sănătos prin fumul de țigară”, a declarat Rectorul Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din București, prof.univ.dr. Viorel Jinga.

Instituțiile implicare în acest demers pentru protejarea sănătății adolescenților din România

Grupul țintă a fost ales ca urmare a datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, care relevă faptul că, în România, o rată de 28.0% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat ca fiind consumatori de tutun.
Protocolul a fost semnat între:
● Ministerul Educației, reprezentat de Ligia Deca, ministrul Educației
● Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, reprezentat de dr. Beatrice Mahler, managerul unității
● Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, reprezentată prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector
● Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, Reprezentată de prof. univ. dr. Anca Nedelcu, prodecan
● European Network for Smoking and Tobacco Prevention, reprezentată de prof. dr. Florin Mihălțan, președintele organizației
● Institutul Național de Sănătate Publică, reprezentat de dr. Simona Pârvu, director general
● Asociația de Educație în Boli Respiratorii, reprezentată de dr. Alina Croitoru, președinte
● Societatea Studenților în Medicină din București, reprezentată de Ileana Spătaru, președinte

Scopul campaniei: Informarea corectă a adolescenților din categoria de vârstă 12-16 ani în privința riscurilor fumatului

În conformitate cu documentul de colaborare, Ministerul Educației și semnatarii vor sprijini desfășurarea, pe perioada anului școlar 2023-2024, a unor campanii de informare ce au în vedere informarea corectă a adolescenților din categoria de vârstă 12-16 ani cu privire la efectele nocive ale consumului de nicotină prin intermediul țigărilor sau al dispozitivelor electronice pentru fumat.
”I-am asigurat pe partenerii noștri de tot sprijinul Ministerului Educației pentru desfășurarea acțiunilor de informare cu privire la efectele nocive pe care tutunul și nicotina le au asupra organismului.
Sunt de părere că elevilor trebuie să le fie asigurat accesul, în școală, la informații complete și, mai ales, corecte din punct de vedere medical, atunci când vine vorba despre consumul de tutun, informații pe care nu le pot primi decât de la specialiști în sănătate. Numărul tinerilor care ajung să consume aceste substanțe toxice este într-o continuă creștere, motiv pentru care este datoria noastră să ne asigurăm că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie pentru a se feri de activități care le pot afecta sănătatea”, a declarat Ministerul Educației – România, Ligia Deca.

INSP: „Limitarea consumului de tutun este una dintre cele mai eficiente modalități de a salva vieți și de a îmbunătăți starea de sănătate la nivel populațional”

„Una dintre misiunile Institutului Național de Sănătate Publică este desfășurarea acțiunilor de promovare a sănătății, cu scopul de a crește nivelul general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare a populației în legătură cu prevenirea îmbolnăvirilor. Așadar, ne onorează și ne bucură deschiderea și implicarea tuturor instituțiilor partenere în atingerea unui obiectiv comun legat de o problematică de sănătate publică – reducerea consumului de tutun.
Limitarea consumului de tutun este una dintre cele mai eficiente modalități de a salva vieți și de a îmbunătăți starea de sănătate la nivel populațional”, a declarat dr. Simona Pârvu, director general al INSP – Institutul Național de Sănătate Publică.
„Într-o perioadă când asistăm la recrudescența consumului de tutun convențional, țigară electronică și tutun încălzit la adolescentul din România, este binevenită această campanie care unește toate forțele doritoare să se implice în combaterea consumului de acest tip la această categorie de vârstă. Dialogul susținut de experți, psihologi și de pneumologi în școli va preveni efectele la distanță a țigărilor convenționale și a produselor alternative asupra acestor tineri expuși atât în mod direct, cât și indirect consecințelor acestui tip de consum”, a declarat prof. dr. Florin Mihălțan, președintele ENSP – European Network for Smoking and Tobacco Prevention
„Având în vedere seriozitatea problematicii căreia i se adresează acest parteneriat – consumul de tutun și utilizarea dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei în rândul elevilor – considerăm deosebit de necesară unirea forțelor și competențelor mai multor instituții pentru derularea de acțiuni specifice destinate combaterii acestui fenomen. Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, prin specialiștii din departamentele sale specifice, prin eforturile studenților noștri, va participa cu deschidere și activități constante la construirea unei reacții de răspuns responsabil în fața acestei amenințări.
Avem nevoie cu toții de tineri atenți la sănătatea lor, la consecințele faptelor lor, și ca urmare, vom întări aceste mesaje de responsabilitate în rândul elevilor de liceu care vor participa la întâlnirile cu echipele mixte planificate să se desfășoare în cadrul acestei campanii. Considerăm că abilitățile și competențele cumulate în facultate, capacitățile empatice pe care ne străduim să le dezvoltăm în rândul studenților vor fi utile pentru construirea unui dialog responsabil cu elevii aflați la vârsta deciziilor, având speranța că aceste decizii de consum vor fi unele echilibrate și responsabile”, a declarat prof. univ. dr. Anca Nedelcu, prodecan, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei,Universitatea din București.
foto: visual artist, Cristiana Niculae