Anual, contraceptia salveaza peste 250.000 de femei din intreaga lume

0

Anual, contraceptia salveaza peste 250.000 de femei din intreaga lume, iar numarul ar putea creste cu inca 100.000 de mii, daca toate femeile ar dispune de mijloace de contraceptie adecvate, se arata in doua studii publicate in revista Lancet.

Potrivit primului studiu, progrese importante s-au inregistrat in tarile in curs de dezvoltare, unde contraceptia a contribuit la reducerea mortalitatii materne cu 40%, in ultimii ani. in ciuda acestor statistici, probleme serioase se mentin in Africa subsahariana, unde doar 22% dintre femeile maritate sau cu o viata sexuala activa folosesc mjloace contraceptive, spre deosebire de tarile dezvoltate unde procentul este de 75%.

Pe de alta parte, ce de-al doilea studiu sustine ca utilizarea contraceptiei ar putea salva peste 100.000 de femei din intreaga lume. De

asemenea, cercetarea a indicat faptul ca anual trei milioane de nou-nascuti mor, in marea majoritate in tarile dezvoltate, din cauza complicatiilor aparute in timpul sarcinii sau la nastere.

De asemenea, studiile au evidentiat faptul ca reducerea numarului de sarcini cu risc si cresterea intervalului dintre doua sarcini ar permite cresterea sanselor de supravietuire ale copiilor. Mai exact, copiii nascuti la mai putin de doi ani dupa fratii lor mai mari au cu 60% mai multe riscuri de a muri la varste fragede decat cei nascuti dupa mai mult de doi ani.

Populatia globala a trecut in anul 2011 de pragul de 7 miliarde de locuitori, iar Organizatia Natiunilor Unite estimeaza ca in 2050, populatia va ajunge la 9 ,3 miliarde.

Internetul poate impiedica diagnosticarea si tratarea corecta a copilului

0

Parintii invoca trei motive atunci cand justifica decizia de a trata singuri copiii. Acestia se bazeaza pe experiente similare anterioar, nu gasesc timpul necesar pentru a merge la medic si e mai usor pentru ei sa se documenteze de pe internet. Acest lucru este relatat intr-un studiu despre administrarea de medicamente copiilor fara recomandarea medicului, realizat de de Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente.

Aceste motive subliniate de parinti se leaga unul de celalalt. Fiecare parinte isi doreste ca cel mic sa se simta bina si fie pentru a grabi procesul de vindecare, fie pentru ca nu are timp, tine cont de experientele anterioare ale lui sau ale prietenilor, de sfaturilor necunoscutilor de pe diferite forumuri sau aplica scheme de tratament identificate pe anumite site-uri. Parintii trebuie sa inteleaga ca sfatul medicului este de nepretuit si tratamentul copiilor fara sfatul acestuia poate avea consecinte grave”, a declarat Cristian Lutan, director executiv adjunct ARPIM.

Potrivit specialistilor, diagnosticarea si tratarea copilului folosind internetul poate duce la intarzierea confirmarii si tratarii bolii reale.

„Unul dintre cle mai mari riscuri ale automedicatiei este tratarea unui anumit simptom, fapt ce poate avea ca rezultat mascarea bolii de care cel mic sufera. Acest lucru se intampla frecvent cand parintii dau medicamente copiilor fara recomandarea noastra, tinand cont doar de sfaturile altor mamici pe care le gasesc online sau de tratamentele identificate pe diferite site-uri”, a precizat dr. Evelina Moraru medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sf. Maria Iasi.

De asemenea, internetul poate fi o sursa de panica, in sensul ca parintii vor crede ca cei mici au mai multe boli.

,,Se spune ca studentii la medicina se imbolnavesc de toate bolile pe care le studiaza, fenomen descris chiar ca „boala studentului de anul trei.” Un lucru similar se intampla si cu parintii care petrec mult timp pe internet citind informatii despre afectiunea de care sufera cel mic sau despre alte boli care il pandesc la fiecare pas. Fiecare copil este unic, fiecare copil reactioneaza diferit la anumite simptome si la un anumit tratament, iar parintii trebuie sa fie constienti de acest lucru si sa aiba incredere in sfatul medicului pediatru. Informatiile generale de pe internet, exemplele extreme negative, avertizarile postate pe forumuri de alti parinti vor crea panica in momente in care copilul are nevoie de un parinte rational care sa ii fie alaturi si sa ii administreze tratamentul indicat de medic”, a adaugat dr. Evelina Moraru.

si nu in ultimul rand, specialistii atrag atentia asupra faptului ca informatiile de pe internet sunt generale si neverificate.

„Informatiile medicale existente pe internet sunt generale, neverificate si uneori eronate. Din pacate, doar specialistii stiu sa discearna intre opiniile valabile si cele indoielnice. Parintii trebuie sa inteleaga faptul ca un medic pediatru are in spate 6 ani de studiu al medicinei si 5-6 ani de rezidentiat, pe cand parintii cu care ei stau de vorba online se bazeaza de cele mai multe ori pe recomandarile personalizate pe care le-a facut medicul pediatru pentru copilul lor si nu au capacitatea de a analiza daca acelasi tratament se potriveste si pentru un alt copil. In plus, orice tratament, orice nou simptom pe care un copil il prezinta trebuie analizat in functie de istoricul medical al celui mic si numai medicul pediatru este in masura sa faca acest lucru”, a declarat Cristian Lutan, director executiv adjunct ARPIM.

Campania nationala „Controleaza-ti diabetul” s-a desfasurat in perioada 7-8 iulie la Constanta

0

Campania nationala „Controleaza-ti diabetul”, editia a II-a s-a desfasurat in perioada 7 – 8 iulie 2012, la Constanta, sub organizarea stiintifica a Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, in parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Constanta.

Ziua de 7 iulie a avut un caracter stiintific, fiind organizat un simpozion la care au fost invitati peste 100 de medici diabetologi, nefrologi, internesti si medici de familie, dar si personalitati ale diabetologiei romanesti, cum ar fi prof. univ. dr. Doina Catrinoiu, sef Centrul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Constanta, prof. univ. dr. Maria Mota, presedinte Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, prof. univ. dr. Nicolae Hancu, presedinte de onoare Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, conf. univ. dr. I. Andrei Veresiu, presedinte Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, prof. univ. dr. Amorin Popa, presedinte Comisia de Diabet din Cadrul Ministerului Sanatatii, prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Tirgoviste, presedinte Asociatia Medicala Romana.

Campania nationala „Controleaza-ti diabetul” s-a bucurat de un real succes, aproximativ 1000 de constanteni, dar si turisti aflati pe litoral si-au testat gratuit glicemia si hemoglobina glicozilata la cortul special amenajat din zona Casino Mamaia. Pentru ca informarea si educarea in ceea ce priveste preventia diabetului este foarte importanta, in acest sens a fost amenajat un cort dedicat educatiei in diabet, unde oamenii au putut afla cele mai noi informatii de la specialisti in domeniu.

De asemenea, constantenii si turistii au fost invitati sa danseze pe ritmuri grecesti, sa joace volei pe plaja, iar copiii au avut posibilitatea sa inalte un zmeu in zona Casino Mamaia, ca simbol de sprijin pentru toti cei care sufera de diabet, in intreaga lume.

Campania „Controleaza-ti diabetul”, editia Constanta a fost initiata de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice in parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Constanta. Parteneri stiintifici ai evenimentului au fost Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si Asociatia Romana de Educatie in Diabet. Pe plan local, manifestarea a fost sustinuta de catre Primaria Municipiului Constanta, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret si CVM Tomis Constanta.

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa schimbe valoarea alocatiilor de hrana din unitatile sanitare publice

0

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa schimbe valoarea alocatiilor de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice, incepand cu luna august 2012, potrivit unui comunicat de presa remis Sanatatea TV.

in acest sens, Ministerul Sanatatii a postat pe pagina de web, la sectiunea transparenta decizionala, proiectul de Hotarare de Guvern privind nivelul alocatiilor de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice.

Baremul privind alocatiile de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice nu a mai fost modificat din anul 2008, nivel acestuia situandu-se, in prezent, intre 7,0 lei si 13,0 lei pentru bolnavii adulti, corespunzator bolilor pentru care sunt internati si intre 1,8 lei si 14,5 lei pentru copii, pe categorii de varste si afectiuni.

Actualizarea nivelului alocatiilor de hrana era necesara avand in vedere evolutia preturilor la marfurilor alimentare in perioada mai 2008 – februarie 2012, precum si elementele specifice alimentatiei in cazul anumitor boli. Propunerile privind nivelul alocatiilor de hrana este de 9,5 lei si 17,0 lei pentru bolnavii adulti, corespunzator bolilor pentru care sunt internati si 2,5 lei si 16,0 pentru copii, pe categorii de varsta si afectiuni.

Aceasta crestere se incadreaza in bugetele de venituri si cheltuieli pentru unitatile sanitare. Autoritatile locale care detin management spitalicesc, prin hotarari de consiliu, pot creste baremul stabilit prin hotararea de guvern, dar vor suporta majorarile din bugetele proprii. si persoanele fizice beneficiare pot solicita majorarea acestor baremuri, dar vor suporta cheltuieli suplimentare corespunzatoare.

Ministerul Sanatatii: Aproximativ 6000 de persoane au solicitat serviciile de ambulanta din cauza temperaturilor ridicate

0

Peste 200 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, suferind lipotimii si deshidratari, iar aproximativ 6000 de oameni au solicitat serviciile de ambulanta, conform datelor centralizate de catre Ministerul Sanatatii, prin Centrul operativ pentru situatii de urgenta (COSU).

Conform raportarilor, nu au fost inregistrate decese din cauza caniculei. De asemenea, in aceasta perioada, numarul de ambulante mobilizate pentru interventiile in judete a fost de 1161. La nivel national, au fost organizate peste 1300 de puncte de prim ajutor.

Astfel pentru a preveni incidentele in aceasta perioada cu temperaturi extreme, Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa asculte sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil expunerea prelungita la soare intre orele 11 si 18. in perioadele cu canicula este recomandat consumul zilnic de lichide (intre 1,5 – 2 litri), fara a astepta senzatia de sete. Este necesar un pahar cu apa (sau echivaletul acestuia) la fiecare 15-20 minute. Medicii ne sfatuiesc sa consumam in fiecare zi cat mai multe fructe si legume proaspete(pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. O doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa.

Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii. Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Pe parcursul zilei sunt recomandate dusurile caldute, fara a ne sterge de apa, iar daca avem aer conditionat, aparatul trebuie reglat astfel incat temperatura sa fie cu 5 grade mai mica decat temperatura ambientala

Daca expunerea la soare la orele amiezii este absolut necesara, atunci trebuie folosita o tinuta adecvata, palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschide. Trebuie evitate activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie.

Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul” – Uniti pentru diabet

0

intr-o societate dinamica, in care atentia la sanatatea noastra este din ce in ce mai scazuta, afectiunile grave se raspandesc in permanenta. La nivel mondial, diabetul, afecteaza 366 de milioane de oameni, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Cifra este una dramatica, dar, din pacate, insuficienta pentru ca opinia publica si autoritatile sa se implice mai mult in preventia acestei afectiuni.

in acest context, Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice a lansat Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul”, o masura de lupta impotriva acestei afectiuni. in acest moment, peste un milion de romani sufera de diabet, dar informarea oamenilor cu privire la aceasta boala nu este suficienta. Specialistii avertizeaza ca numarul persoanelor cu diabet este in crestere permanenta.

a€œDaca nu se vor lua masuri rapide, o persoana din zece va avea diabet pana in 2030!”. Acesta este mesajul Federatiei Internationale de Diabet, care starneste ingrijorarea tuturor factorilor implicati in preventia si tratarea diabetului.

Campania „Controleaza-ti Diabetul” a fost lansata in luna noiembrie 2011, la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Unul din obiectivele principale ale campaniei il reprezinta implicarea autoritatilor si a mass-media in propagarea mesajului de alarma cu privire la incidenta crescuta a cazurilor de diabet din Romania, informarea si educarea publicului larg cu privire la importanta preventiei si controlului eficient al diabetului, dar si imbunatatirea stilului de viata pentru persoanele afectate de aceasta boala.

Pentru a evidentia importanta preventiei si a monitorizarii permanente a diabetului, Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul” se va desfasura prin rotatie, in principalele centre de diabet din tara, creandu-se astfel un cerc al diabetului din punct de vedere informational si educativ.

Anul acesta, campania va cuprinde 2 actiuni. Acestea se vor desfasura in Constanta, in perioada 7-8 iulie, si in Oradea, intre 10 -14 noiembrie. Fiecare campanie va cuprinde actiuni destinate publicului larg (testari gratuite ale glicemiei si ale hemoglobinei glicate, conferinte de presa, evenimente destinate practicariisportului ca mijloc de preventie a diabetului) si actiuni pentru publicul profesionist(la fiecare manifestare se va organiza un simpozion, cu participarea speakerilor nationali din domeniul diabetului).

Ca o recunoastere pentru efortul depus in lupta impotriva diabetului, Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul” a primit un Premiu de Excelenta in cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Anuale ale Asociatiei Medicale Romane, pentru cea mai importanta manifestare desfasurata la nivel national, care aduce in atentia opiniei publice importanta preventiei, educatiei si controlului eficient al diabetului.

Lupta impotriva diabetului poate fi castigata doar daca toti factorii implicati se vor unii si vor invinge dusmanul cel mai de temut: ignoranta!

Personalitati de marca ale diabetologiei romanesti la Simpozionul stiintific „Controleaza-ti Diabetul!”, desfasurat la Constanta

0

Personalitati de marca ale diabetologiei romanesti s-au reunit in cadrul Simpozionului stiintific „Controleaza-ti Diabetul!”, ce a avut loc pe 7 iulie 2012, la Constanta, cu prilejul celei de-a doua editii a uneia dintre cele mai importante actiuni de informare, educatie si preventie dedicate diabetului zaharat, Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul!”. Campania s-a dorit a fi un semnal de alarma in ceea ce priveste incidenta diabetului, dar si un mijloc de informare si educare a populatiei generale.

Potrivit prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, a€œla nivel international exista 366 milioane de pacienti cu diabet zaharat si se preconizeaza ca in 2030 acest numar va creste la 552 de milioane. De asemenea, numarul copiilor cu diabet la nivel international este in jur de 400 de milioane, adica aproximativ 80 de mii de cazuri noi pe an. La fiecare zece secunde apar trei cazuri noi de diabet zaharat. in Romania avem inregistrati la ora actuala 803 mii de pacienti cu diabet zaharat, dar avem si rezultatele unui studiu epidemiologic recent, studiul SEPHAR 2, desfasurat de cardiologi la nivel national dupa un protocol foarte riguros stiintifc. Cu aceasta ocazie s-a depistat ca un procent de 9% din populatia Romaniei, ceea ce inseamna enorm de mult, a avut valori modificate fie ale glicemiei fie ale hemoglobinei glicate. Se estimeaza un numar de 1.500.000 – 1.600.000 de pacienti cu diabet zaharat. Asa este, de fapt, peste tot in lume. La un pacient cunoscut cu diabet zaharat mai exista 0,5-1 sau chiar 3 in Africa nediagnosticati cu diabet. Daca in Romania avem la un pacient diagnosticat unul nediagnosticat, atunci se justifica din plin aceasta Campanie de atentionare asupra pericolelor diabetului. Noi urmarim prin Campania a€œControleaza-ti Diabetul!” in primul rand o depistare activa a cazurilor existente de diabet zaharat si nedepistate. in al doilea rand urmarim o preventie primara, o preventie a diabetului zaharat deoarece este una dintre patologiile in care daca se intervine asupra stilului de viata se poate preveni jumatate din cazurile noi de diabet zaharat.”

Daca in anul 2011, cand a demarat Campania Nationala a€œControleaza-ti Diabetul!”, primii care s-au bucurat de sfaturi si informatii legate de diabetul zaharat au fost craiovenii, in 2012 constantenii au fost cei care au putut afla lucruri deosebite despre ceea ce inseamna educatia, preventia si controlul diabetului zaharat.

a€œCampania noastra incepe deja sa isi contureze adevaratele obiective. Obiectivele noastre sunt multiple. Este foarte ambitios acest proiect care se numeste a€œControleaza-ti Diabetul!”. Noi, impreuna cu colegii nostri din Constanta, incercam sa punem la punct niste lucruri legate de diabet, sa incercam sa oferim pacientilor sansa de a-si controla bine diabetul si sa oferim constantenilor sansa de a preveni aceasta boala. Populatia acestui oras merita sa fie informata si cred ca trebuie sa decida in cunostinta de cauza. Informarea este extrem de importanta si nu doar a pacientului, ci si a familiei acestuia, pentru ca in orice afectiune cronica pacientii au nevoie de sustinerea celor din jur inclusiv a familiei”, a declarat in deschiderea Simpozionului stiitific a€œControleaza-ti Diabetul!” prof. univ. dr. Doina Catrinoiu, seful Centrului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Constanta.

Sustinatori ai Campaniei Nationale a€œControleaza-ti Diabetul!”, editia Constanta, au fost si reprezentantii Universitatii Ovidius, care s-au aratat incantati de aceasta initiativa.

„Este o onoare pentru mine sa va transmit mesajul Facultatii de Medicina Constanta in aceasta campanie deosebit de importanta de controlare a diabetului. Preventia este preventia complicatiilor diabetului, preventia manifestarilor precoce si ca fiziopatolog nu pot sa nu aduc aminte aici de importanta pe care Romania o are in diabet prin Nicolae Paulescu, fiziologul roman care acum 80 si ceva de ani a fost pionerul in descoperirea insulinei, care a devenit mai departe cea care a facut ca tratamentul diabetului zaharat sa fie posibil. Diabetul este poate cea mai veche boala cunoscuta de omenire, este greu de tratat, greu de controlat din cauza ambiguitatii pe care o prezinta si din cauza simptomatologiei ce apare destul de tarziu. Toate acestea fac ca aceasta campanie nationala sa fie un lucru demn de laudat deoarece, din cate stiam eu, acum mai putin de 10 ani numarul diabeticilor declarati in Romania era undeva in jur de 800.000. Iata ca in mai putin de 10 ani am ajuns la peste un milion. Poate prin aceasta campanie numarul diabeticilor cunoscuti va creste. Nu este un lucru rau, este un lucru imbucurator pentru ca acestia vor fi tratati corespunzator de catre specialisti. Ne alaturam eforturilor pe care le faceti si suntem bucurosi ca in Constanta ati gasit oportunitatea de a continua ceea ce ati inceput acum un an!”, a declarat in deschiderea Simpozionului stiintific a€œControleaza-ti Diabetul!”decanul Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, Nicolae Ceamitru.

Un alt sustinator al Campaniei Nationale a€œControleaza-ti Diabetul!” este si prof. univ. dr. Petru Bordei, presedintele Senatului Universitatii Ovidius din Constanta, care a subliniat necesitatea unei asistente medicale de cea mai buna calitate in diabet.

a€œMa bucura faptul ca s-au reunit la Constanta atatea nume cunoscute in diabetologia romaneasca. Campania aceasta va arata cruda realitate, pentru ca sunt foarte multe cazuri nediagnosticate. Este nevoie de o protectie mai buna a pacientilor cu diabet pentru ca personal medical foarte bine instruit avem. Sunt multe de facut si eu sper ca cei care lucreaza in domeniu nu se vor lasa dominati de alte interese si vor milita pentru acordarea unei asistente medicale de cea mai buna calitate in diabet”, a declarat prof. univ. dr. Petru Bordei.

O institutie medicala foarte importanta in judetul Constanta este Spitalul Judetean Constanta, care a sustinut Campania Nationala a€œControleaza-ti Diabetul!”.

a€œSunt impresionat ca nume importante ale lumii stiintifice din Romania sunt prezente aici. As vrea sa va spun ca aceasta actiune a Societatii Romane de Diabet, din punctul meu de vedere, este o actiune singulara in acest peisaj al preventiei din Romania. Este singura actiune articulata care este promovata la nivel national si care va avea cu siguranta rezultate palpabile. Şi de ce lucrul acesta? Pentru ca eu consider, ca manager al unui spital judetean, ca inainte de toate preventia in Romania este o categorie care este uitata si care este lasata deoparte si nu ar trebui sa se intample asa. De cele mai multe ori apar in spital cazuri terminale, cazuri in care din pacate nu mai putem face nimic, cazuri care sunt consumatoare de resurse. Nu ar trebui sa se intample asa. Ar trebui prin dumneavoastra, si felicit aceasta initiativa, oamenii sa fie informati, sa stie ce trebuie sa faca si mai ales sa aplice ceea ce medicii ii invata”, a declarat dr. Dan Capatana, managerul Spitalului Judetean Constanta.

Modificarile provocate de diabet in ceea ce priveste sanatatea pacientilor au fost recunoscute si de dr. Catalin Grasa, directorul medical al Spitalului Judetean Constanta. Potrivit acestuia, a€œnu de foarte putine ori ne-am confruntat cu pacientul diabetic atat pre cat si postoperator, mai ales in urgente. Este o afectiune care, nu de putine ori, ne dau peste cap calculele teoretice sau ceea ce se intampla de obicei cu un pacient pe care il operam. Atunci algorimul se schimba si avem nevoie de o echipa multidisciplinara. Avem nevoie de diabetolog alaturi de noi, de nutritionist si bineinteles de medicul din terapie intensiva.”

Campania „Controleaza-ti diabetul”, editia Constanta a fost initiata de Societatea Romana de Diabet, Nutritie și Boli Metabolice in parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutritie și Boli Metabolice Constanta.

Parteneri știintifici ai evenimentului au fost Federatia Romana de Diabet, Nutritie și Boli Metabolice și Asociatia Romana de Educatie in Diabet.

Pe plan local, manifestarea a fost sustinuta de catre Primaria Municipiului Constanta, Directia Judeteana pentru Sport și Tineret și CVM Tomis Constanta.

Prof. univ. dr. Maria Mota: Ministerul Sanatatii ar trebui sa aiba drept prioritate programele de preventie

0

Diabetul zaharat este o boala cronica ce afecteaza viata a 366 de milioane de oameni la nivel mondial. Nici in Romania lucrurile nu stau mai bine, peste un million de romani suferind de aceasta afectiune. in acest context preventia, educatia si controlul diabetului sunt extrem de importante. Mai mult decat atat, alaturi de medicii specialisti ar trebui sa fie si autoritatile.

a€œEste aproape intrigant ca nu exista un program national de preventie. Sigur ca avem nevoie aici de fonduri, de o politica de sanatate, dar, in primul rand, avem nevoie si de Ministerul Sanatatii care sa aiba drept prioritate programele de preventie. Şi asta deoarece e aproape inadmisibil sa nu facem preventie cand putem reduce la jumatate numarul pacientilor, sa cheltuim 12-16% din bugetele de sanatate pe tratamentul pacientilor cu diabet, sa nu facem preventie secundara, deci preventia complicatiilor. Cheltuim astfel de 2-5 ori mai multe fonduri tratand complicatiile. Este aproape inadmisibil sa acceptam cu mare usurinta tratamentul unor complicatii severe cum ar fi tratamentul bolii cronice de rinichi care costa aproape cat diabetul pentru cateva mii de bolnavi. Este nevoie de preventie pentru a nu se ajunge la asa ceva. De asemenea, optimizand stilul de viata, mancand sanatos, facand exercitiu fizic, renuntand la fumat, obisnuindu-ne sa coabitam cu stresul, dormind nici prea mult nici prea putin vom putea preveni diabetul zaharat”, a declarat prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, in cadrul Simpozionului stiintific a€œControleaza-ti Diabetul!”, ce a avut loc cu prilejul celei de a doua editie a Campaniei Nationale a€œControleaza-ti Diabetul!” desfasurata la Constanta in perioada 7-8 iulie 2012.

Campania „Controleaza-ti diabetul”, editia Constanta a fost initiata de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice in parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Constanta.

Parteneri stiintifici ai evenimentului au fost Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si Asociatia Romana de Educatie in Diabet.

Pe plan local, manifestarea a fost sustinuta de catre Primaria Municipiului Constanta, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret si CVM Tomis Constanta.

Algele pot fi o solutie in prevenirea cariilor

0

Algele contin anumite enzime, care potrivit oamenilor de stiinta, joaca un rol esential in ceea ce priveste igiena dentara si sunt eficiente in prevenirea cariilor. Specialistii sustin ca pasta de dinti este eficienta in ingrijirea danturii, insa ea nu poate patrunde peste tot, unele spatii dintre dinti fiind greu accesibile.

Astfel cercetarile au aratat ca algele contin o enzima care poate patrunde dincolo de placa dentara. in acest sens, oamenii de stiinta intentioneaza sa realizeze o pasta, o apa de gura si o solutie care sa contribuie la igiena dentara. Descoperirea acestei enzime este cu atat mai interesanta cu cat aceasta poate descompune si elimina bacteriile prezente in placa dentara.Totodata, aceasta enzima impiedica acumularea tartrului.

Dr. Mircea Panduru: La nivel mondial, costurile diabetului zaharat reprezinta aprox. 11% din bugetul asigurarilor de sanatate

0

Diabetul este o afectiune ce implica atat costuri financiare, cat si costuri sociale. Numai in anul 2011, diabetul zaharat a fost responsabil de 4,6 milioane de decese, adica aproximativ 8% din totalul mortalitatii in lume, potrivit statisticilor internationale. Mai mult decat atat, aproape jumatate din pacientii decedati din cauza diabetului zaharat au avut o varsta sub 60 de ani.

in ceea ce priveste costurile financiare pe care le implica aceasta boala cronica, acestea „reprezinta aproximativ 11% din bugetul asigurarilor de sanatate la nivel global. Numai in Statele Unite un pacient cu diabet zaharat costa anual in jur de 1.300 de euro”, a declarat sef. lucr. dr. Mircea Panduru, medic specialist diabet, nutritie si boli metobolice, UMF „Carol Davila”, in cadrul Simpozionului stiintific „Controleaza-ti Diabetul!” ce a avut loc cu prilejul desfasurarii celei de-a doua editie a Campaniei Nationale „Controleaza-ti Diabetul!” de la Constanta.

Totodata, specialistul a subliniat si faptul ca factorii de risc actioneaza cu aproximativ 20 de ani inainte de aparitia diabetului zaharat de tip 2. „Pe fondul unei predispozitii genetice apar factorii de risc, in principal de obezitate, pentru ca ulterior sa se ajunga la stadiul de prediabetic, adica glicemie bazala modificata sau toleranta alterata la glucoza. Ceea ce este important este faptul ca factorii de risc actioneaza cam cu 20 de ani inainte de aparitia diabetului zaharat de tip 2, iar stadiul de prediabet in care apar primele modificari ale glicemiei preced cu 10 ani dezvoltarea diabetului zaharat. Factorii de risc care sunt prezenti cu mult timp inainte sunt numerosi si sunt legati de obezitate, de factori demografici, de anumite variabile fiziologice care tradeaza riscul de diabet, variabile legate de dieta si, nu in ultimul rand, diabetul gestational, nasterea unor copii peste 4 kg, prezenta la femei a sindromului ovarelor polichistice”, potrivit sef. lucr. dr. Mircea Panduru.