(P) Workshop & Hands-On in tratamentul minim invaziv in boala periferica la piciorul persoanei cu diabet, la Suceava

Specialisti din patru centre din tara s-au reunit timp de doua zile, pe 10 si 11 martie 2016, la Suceava, in cadrul unui workshop ce a avut ca tema tratamentul minim invaziv in boala periferica la piciorul persoanei cu diabet zaharat. Evenimentul, primul de acest gen in tara noastra, a fost organizat de Societatea de Neuropatie Diabetica – Neurodiab si Asociatia de Podiatrie in parteneriat cu Centrul Antidiabetic din cadrul Spitalului de Urgenta Sf. Ioan cel Nou Suceava, si face parte dintr-un proiect-pilot.

Potrivit specialistilor, arteriopatia diabetica sau boala arteriala periferica la diabetic apare in intervalul de varsta 30-59 de ani intr-un procent de 4,3% la diabetici. Mai mult, persoanele cu arteriopatie diabetica au un risc de 10-15 ori mai mare de a dezvolta in 10 ani o boala coronariana severa fata de cele care nu prezinta aceasta complicatie. in acest context, existenta unei echipe multidisciplinare, din care sa faca parte si radiologul interventionist, este mai mult decat necesara.

in cadrul evenimentului, participantii au putut asista si la prezentari de cazuri live. Astfel s-a accentuat inca o data necesitatea dezvoltarii tehnicilor de tratament minim invazive si de radiologie interventionala in tara noastra.

Workshop-uri similare vor mai avea loc pe parcursul anului 2016.

Salarizarea cadrelor medicale – ministrul Sanatatii: Personalul doreste sa nu mai fie inechitati in sistem

0

Cresterea salariilor cadrelor medicale nu este principala problema pentru personalul din unitatile sanitare din Romania, ci inechitatea in ceea ce priveste grila de salarizare pe diferite categorii, a declarat ministrul Sanatatii, conf. dr. Patriciu Achimas-Cadariu, in cadrul dezbaterii „Ora ministrului” desfasurate in plenului Senatului.

„Ce reclama profesionistii din sanatate? Evident, salarii mai bune, dar acest lucru nu este de ajuns. Ieri, am avut discutii cu un sindicat care anunta anumite actiuni in perioada imediat urmatoare. Acesti oameni, asistenti, asistente medicale, medici, nu cer de azi pe maine o crestere neaparata de salarizare. Este un lucru foarte important. in primul rand doresc ca inechitatile din sistem sa dispara. Deoarece, prin aplicarea consecutiva, a diverselor modificari la Legea 284 (din 2010, n.r.) au aparut aceste situatii, care in acest moment fac ca diferenta intre diverse categorii de profesionisti din sanatate sa fie foarte mica sau sa nu existe, creand astfel false conflicte.”, a precizat conf. dr. Patriciu Achimas-Cadariu.

in acest sens, ministrul a precizat ca se asteapta proiectul de lege privind salarizarea personalului platit din fonduri publice care ar urma sa rezolve acele inechitati.

„Ce am facut in ianuarie 2016 la sediul Ministerului Muncii – am avut intaniri cu membrii grupului de lucru, constituit in vederea elaborarii proiectului de lege privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Urmare a acestor intalniri au fost solicitate si aduse Ministerului Muncii, cat si celui al Finantelor Publice. Situatia completata individual de functii (…) a urmatoarelor drepturi: a salariului de baza, a scorurilor si a altor elemente. Toate aceste lucruri au fost centralizate si exista un grafic al acestei legi, pe care o asteptam cu interes si speram ca va rezolva in prima instanta macar aceste inadvertente.”, a indicat ministrul Sanatatii.

Federatia Sindicala Hipocrat si CFSMR anunta inceperea protestelor din 21 martie

0

Federatia Sindicala „Hipocrat” si Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania (CFSMR) anunta demararea unor actiuni de protest incepand cu 21 martie, dupa ce discutiile avute la Ministerul Sanatatii nu s-au finalizat cu un plan concret de rezolvare a problemelor semnalate.

„Decizia a fost luata dupa intalnirea pe care conducerea celor doua formatiuni au avut-o cu Ministrul Sanatatii, dl. Patriciu Achimas Cadariu, si cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac. Discutiile au vizat solutionarea revendicarilor salariatilor din Sanatate si nu s-au finalizat cu un calendar concret si realist pentru rezolvarea acestor probleme”, se precizeaza intr-un comunicat de presa.

Solicitarile celor doua organizatii se refera la:

– aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitara si in sanatate, in sensul reincadrarii personalului avand ca valoare de referinta salariul minim brut pe economie de 1250 lei;

– acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de conditii deosebite de munca, sporul de doctorat;

– respectarea normei de munca si a timpului de munca si de repaus pentru toate categoriile de personal din Sanatate, prin reducerea pana la eliminare a deficitului de personal.

– asigurarea in regim gratuit si prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat in sistemul de sanatate;

– cresterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator si medicina de familie.

in prima faza, protestele vor incepe cu o zi de greva japoneza, in 21 martie, insa reprezentantii celor doua federatii spun ca in cazul in care nu se vor lua masuri pentru a rezolva solicitarile cadrelor medicale, se va trece la intrerupera partiala a activitatii.

Preventia, diagnosticul precis, abordarea personalizata in oncologia feminina, dezbatute pe larg la Timisoara

0

Specialisti cu experienta in oncologie si in arii medicale conexe au dezbatut la Timisoara problematica afectiunilor oncologice la femeile din Romania in cadrul conferintei-dezbatere „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia”.

Medicii au pus accent pe importanta efectuarii periodice a controalelor medicale si pe informarea continua astfel incat sa se poata preveni aparitia unor tipuri de cancer sau diagnosticarea lor in stadii incipiente.

„(…) ca si programe de preventie, cred ca este cazul sa ne implicam mai mult. Toti medicii din toate specialitatile pana la urma. incepand cu medicina primara, medicul de familie care ar trebui sa deruleze programele de screening. De acolo cred ca trebuie sa inceapa Programele de instruire – pacientul practic sa fie primul informat de medicul de familie. si doamnele sa fie informate sa-si faca controale periodice. Pentru prevenirea si diagnosticul precoce in cancerului de san medicul de familie sa le recomande ca o data pe an sa-si faca o mamografie incepand cu varsta de 45 de ani. Sa se prezinte si sa faca mamografia. Daca exista suspiciune mare, medicul de familie sa indrume catre oncolog si oncologul mai departe catre chirurgul ginecolog. Aici joaca un rol important medicul de familie, unde, practic, se plange prima oara femeia ca am probleme digestive, ca „am constipatie”, ca „am diaree”, diverse simptome nespecifice. La o femeie peste 40 de ani ar fi bine sa ne gandim ca ar fi vorba de o afectiune de genul acesta – o tumora ovariana”, a explicat Dr. Roxana Scheusan, Medic Oncologie Medicala, Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara.

Diagnosticul precis si inovatia terapeutica sunt extrem de importante in lupta impotriva cancerului. Un diagnostic corect pus si administrarea unui tratament personalizat contribuie atat la cresterea ratei de supravietuire in cancerele de san si de ovar cresc, cat si la imbunatatirea calitatii vietii persoanelor diagnosticate cu cancer.

„in ultimii ani, stim tot mai multe despre determinismul genetic al acestor cancere si folosim aceste informatii pe de-o parte pentru a avea o dovada certa a predispozitiei – se fac testarile de rigoare, pentru genele BRCA1 si 2 si alte gene. De altfel si aceste doua gene argumenteaza sau pun in vedere ca exista predispozitie si pentru alte cancere, nu numai pentru cancerele de san si ovar – dar mai exista si alte testari genetice, care pot insoti diagnosticul. (…) in consultul genetic sau in indrumarea legata de o familie cu un istoric familial pozitiv, medicul genetician va sti sa analizeze, sa calculeze exact riscul si va gasi si argumentele pentru investigatiile care se recomanda sau pentru masurile de prevenire in acest sens. Sigur, cele mai multe cancere au o componenta genetica”, a precizat prof univ. dr. Maria Puiu, Presedinte Societatea Romana de Genetica Medicala.

Pe langa factorii genetici, exista o serie de factori de risc care pot contribui la aparitia cancerului, dar care pot fi influentabili. Potrivit, Dr. Daniela Sirbu, Medic Oncologie Medicala, Centrul de Oncologie Oncohelp, printre factorii de risc se numara sedentarismul, obezitatea, alimentatia bogata in dulciuri rafinate sau in grasimi, alcoolismul, utilizarea anticonceptionalelor.

in cadrul Conferintei a fost adusa in discutie si problematica afectiunilor oncologice in mediul rural, acolo unde asistenta medicala si informarea sunt deficitare. Printre problemele intalnite in randul femeilor de la sate se regasesc prezentarea la medic in stadii avansate ale bolii si accesul inegal la tratament, dupa cum a mentionat Dr. Cristina Oprean, Medic Primar Oncologie, Centrul de Oncologie Oncohelp.

Afectiunile oncologice au un impact foarte mare asupra persoanelor diagnosticate si asupra familiilor acestora, astfel incat existenta unui suport psihologic este esential. Iasna Boghicevici, Psiholog clinician, Centrul de Oncologie Oncohelp, a subliniat faptul ca pacientii oncologici trec prin mai multe faze emotionale – socul, negarea, tristete, faza de furie, faza de negociere si in final, faza de acceptare.

Seria de conferinte-dezbatere „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia” s-a desfasurat concomitent in patru orase din tara: Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, unde specialisti cu experienta vasta in Oncologie si in arii de practica medicala conexe, alaturi de reprezentante ale societatii civile si ale asociatiilor de pacienti din sfera Oncologiei au adus in prim-plan importanta preventiei, a diagnosticului precoce si precis, precum si a abordarii personalizate in ingrijirea femeilor cu cancer.

Evenimentele, denumite generic ONCOForum, fac parte din campania „REprimeste viata in dar”, care isi propune furnizarea de informatii de interes general referitoare la problematica afectiunilor oncologice, cu mesaje venite din partea profesionistilor in domeniul sanatatii, atat pentru pacienti, cat si pentru publicul larg.

*Evenimentele au fost organizate cu sprijinul AstraZeneca in cadrul campaniei „REprimeste viata in dar”.

Management evenimente: Sanatatea Press Group – Expertul tau in comunicare pe domeniul medical.

Conferinta „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia”, Timisoara

Cele mai importante aspecte legate de preventia, diagnosticarea si tratamentul cancerului de san si cancerului de ovar au fost aduse in discutie in cadrul conferintei de tip dezbatere „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia” de la Timisoara din data de 7 martie 2016. Evenimentul s-a desfasurat simultan in Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca si a avut ca scop informarea si constientizarea populatiei feminine cu privire la tipurile de cancer ce pot aparea la femei. Potrivit specialistilor, componenta genetica are un rol determinant in aparitiei cancerului. in acest context, screening-ul joaca un rol esential.

Pe langa factorii genetici pe care nu ii putem influenta, exista o serie de factori influentabili care pot contribui la aparitia cancerului. insa atunci cand nu exista o implicatie genetica, cancerul poate fi prevenit prin evitarea factorilor de risc, dar si prin crearea unor programe de preventie adresate populatiei.

in cadrul conferintei s-a adus in discutie si problematica femeilor din mediul rural, acolo unde asistenta medicala si informarea sunt deficitare.

Impactul unui diagnostic de cancer este devastator atat pentru persoana in cauza cat si pentru familia acesteia. in astfel de situatii suportul psihologic este esential.

La conferinta „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia” au luat parte atat reprezentanti ai asociatiilor de pacienti, cat si persoane care au reusit sa invinga cancerul.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul AstraZeneca in cadrul Campaniei „Reprimeste viata in dar”.

Management eveniment: Sanatatea Press Group

Ministerul Sanatatii incepe o serie de consultari cu asociatiile de pacienti

0

Ministerul Sanatatii (MS) organizeaza in perioada unrmatoare doua saptamani o serie de consultari cu asociatiile de pacienti pentru a se identifica solutii la problemele pe care acestia le intampina in ceea ce priveste accesul la serviciile medicale si tratamentele specifice patologiei pe care le prezinta, potrivit unui comunicat de presa.

Programul consultarilor anuntat de catre Ministerul Sanatatii este urmatorul:

a· in data de 14.03.2016, ora 15:00 – pe tema Hemofilie si Talasemie

a· in data de 15.03.2016, ora 15:00 – pe tema Transplantului

a· in data de 16.03.2016, ora 15:00 – pe tema Afectiuni neurologice (Parkinson, scleroza multipla)

a· in data de 17.03.2016, ora 15:00 – pe tema Dializa

a· in data de 18.03.2016, ora 15:00 – pe tema Hepatita

a· in data de 21.03.2016, ora 15.00 – pe tema Boli rare

a· in data de 22.03.2016, ora 15:00 – pe tema HIV si TBC

a· in data de 23.03.2016, ora 15:00 – pe tema Responsabilizarea pacientului

a· in data de 24.03.2016, ora 15:00 – pe tema Oncologie (inclusiv pediatrica)

a· in data de 25.03.2016, ora 15.00 – pe tema Diabet zaharat

a· in data de 28.03.2016, ora 15:00 – pe tema Alte patologii din domeniul bolilor netransmisibile

a· in data de 29.03.2016, ora 15:00 – pe tema Alte patologii din domeniul bolilor transmisibile

a· in data de 30.03.2016, ora 15:00 – pe tema Patologii din domeniul sanatatii femeii si copilului

Consultarile vor avea loc la sediul Ministerului Sanatatii, la sala de consiliu de la etajul 2.

Sanatatea femeilor si problematica afectiunilor oncologice, dezbatute pe larg la Cluj-Napoca

0

Specialisti cu experienta vasta in oncologie si in arii medicale conexe au dezbatut la Cluj-Napoca problematica afectiunilor oncologice la femeile din Romania in cadrul conferintei-dezbatere „Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia”.

Medicii au subliniat astfel importanta educatiei sanitare care ar putea contribui la o scadere a cazurilor de paciente afectate de cancer.

„Informarea intregii populatii feminine asupra prezentei cancerului este cea mai importanta idee de azi (7 Martie 2016, n.r.), iar informatiile false trebuie combatute.(…) sustin ideea unei materii de educatie in sanatate in scoli. in tarile nordice exista deja din anii a€˜70, iar scaderea cazurilor de cancer a fost majora”, a precizat Prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, Decan al Facultatii de Medicina, Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca.

Discutiile au fost concentrate cu precadere pe cancerul de san si cancerul de ovar, prin prisma unor problematici complexe pe care le implica: in Romania, cancerul de san are cea mai ridicata incidenta si mortalitate. Cancerul de ovar, in schimb, este considerata o afectiune „rara”, dar necrutatoare, dat fiind ca in majoritatea cazurilor este depistat in stadii avansate.

Daca pentru cancerul de san se poate interveni eficient prin metode de screening, in ceea ce priveste cancerul de ovar investigatii sau teste de depistare precoce nu exista, au atras atentia specialistii.

„Cancerul de san depistat in stadiul I este 100% vindecabil. in acest sens, se recomanda efectuarea mamografiei femeilor cu varsta dupa 50 de ani, in fiecare an. Trebuie explicat ca fiecare femeie trebuie sa mearga la investigatii. in ceea ce priveste cancerul ovarian, nu exista inca un test screening pentru depistare in faza precoce”, a explicat dr. Adriana Melnic, Director Executiv Societatea Romana de Cancer.

in ceea ce priveste factorii de risc pentru cancerul de san, Dr. Carmen Bodale, Medic specialist Oncologie Medicala a evidentiat fumatul, alcoolul, istoricul familial si utilizarea anticonceptionalelor inainte de prima sarcina, dar si ulterior – ce trebuie supravegheata de medic.

Referitor la ingrijirea pacientului cu cancer, pe langa nevoia abordarii personalizate, a fost subliniata nevoia suportului psihologic atat pentru pacient, cat si pentru apartinatori. in acest context, sef. Lucr. Dr. Codruta Popescu, Departamentul de Consiliere pedagogica si orientare profesionala, Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca, a subliniat ca pacientii oncologici trec prin mai multe stari psihice negative – de frica, furie, nesiguranta – si ca pentru durere exista tehnici de control.

Seria de conferinte-dezbatere”Dialoguri pentru viata: Sanatatea feminina si Oncologia” s-a desfasurat concomitent in patru orase din tara: Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, unde specialisti cu experienta vasta in Oncologie si in arii de practica medicala conexe, alaturi de reprezentante ale societatii civile si ale asociatiilor de pacienti din sfera Oncologiei au adus in prim-plan importanta preventiei, a diagnosticului precoce si precis, precum si a abordarii personalizate in ingrijirea femeilor cu cancer.

Evenimentele, denumite generic ONCOForum, fac parte din campania „REprimeste viata in dar”, care isi propune furnizarea de informatii de interes general referitoare la problematica afectiunilor oncologice, cu mesaje venite din partea profesionistilor in domeniul sanatatii, atat pentru pacienti, cat si pentru publicul larg.

*Evenimentele au fost organizate cu sprijinul AstraZeneca in cadrul campaniei „REprimeste viata in dar”.

Management evenimente: Sanatatea Press Group – Expertul tau in comunicare pe domeniul medical.

A fost lansat proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame

0

Mortalitatea materna in Romania se ridica la 11,4 00 a€° nascuti vii in anul 2012, cu toate ca in ultimele doua decenii s-a putut observa o tendinta de scadere a acestei rate, potrivit unui comunicat de presa. Astfel, tara noastra detine o mortalitate materna dubla fata de media UE-27, de trei ori mai mare decat in Slovacia, Slovenia si Bulgaria, de aproape sase ori mai mare decat in Italia si Spania si de aproape zece ori mai mare decat in Austria si Polonia1.

Cauzele principale ale ratei ridicate a mortalitatii materne sunt legate de riscuri obstetricale directe (46%), riscuri obstetricale indirecte (29%) si avorturi (25%)2.

in acest context, astazi, 14 martie 2016, in Camera Deputatilor, la Comisia pentru Sanatate si Familie, a fost lansat proiectul a€œMame pentru viata. Viata pentru mame”. Initiativa, ce insumeaza o investitie de 500.000 de dolari, se va desfasura in urmatorii trei ani in judetele cu cea mai ridicata rata de mortalitate materna din tara noastra: Dolj, Vaslui si Valcea.

Judetele au fost selectate pe baza ratei de saracie si a mortalitatii materne: in judetul Dolj, rata mortalitatii materne este de patru ori mai mare decat rata nationala, in timp ce in Valcea si Vaslui rata mortalitatii materne este de doua ori mai mare decat rata nationala.

Proiectul isi propune sa dezvolte si sa implementeze un model integrat de servicii de ingrijire maternala si de planificare familiala, care vizeaza femeile fertile vulnerabile din Romania rurala, sustinand eforturile guvernamentale pentru imbunatatirea asistentei medicale materne, mentionate in Strategia Nationala de Sanatate 2014 – 2020. Proiectul se bazeaza pe serviciile actuale ale sistemului de sanatate, concentrandu-se, in acelasi timp, pe abordarea problemelor ce apar in accesul la servicii de sanatate materne, accesul si adoptarea serviciilor de planificare familiala si consolidarea capacitatii autoritatilor locale si centrale.

Actiunile se vor concentra pe trei axe:

– Dezvoltarea si promovarea a trei module de e-learning pentru personalul medical, livrate prin intermediul unei platforme on-line, care beneficiaza de infrastructura digitala existenta.

– Facilitarea accesului femeilor la ingrijire maternala, prin crearea de peer grupuri pentru a sprijini diseminarea informatiilor si pentru a media relatia dintre personalul medical si femeile din grupul vulnerabil. Tehnologia telefoniei mobile este efectul de levier, pentru a oferi asistenta de planificare familiala si ingrijire prenatala pentru femei.

– Capacitarea autoritatilor locale si centrale, pentru a asigura accesul neintrerupt al femeilor la serviciile de sanatate materna si de planificare familiala integrate.

Proiectul are in vedere implicarea medicilor de familie/medicilor de planificare familiala, asistentelor medicale, asistentelor comunitare, mediatorilor sanitari, moaselor, obstetricienilor din zona de proximitate urbana (225 de beneficiari) si a autoritatilor centrale si din cele trei judete. Beneficiarii directi ai proiectului vor fi 15.000 de femei, cu varstele intre 15-40 de ani, din mediul rural.

1 Romanian Health Minister, Maternal Mortality study, National Public Health Institute 2012

2 National Public Health Institute informative bulletin no 11/2014

3 Maternal Mortality study, National Public Health Institute 2012

OMS: Aproximativ 15 milioane de copii sunt nascuti prematur in fiecare an

0

in fiecare an, aproximativ 15 milioane de copii sunt nascuti prematur (adica inainte de 37 de saptamani complete de sarcina), iar acest numar este in crestere, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Aceasta inseamna ca 1 din 10 copii se naste inainte de termen.

La nivel global, prematuritatea este principala cauza de deces la copiii sub varsta de 5 ani, iar ratele de nastere prematura sunt in crestere. Aproape 1 milion de copii mor in fiecare an din cauza complicatiilor de la nasterea prematura, mai arata datele OMS. De asemenea, aceeasi sursa precizeaza ca rata de nastere prematura variaza de la 5% la 18% dintre copiii nascuti in peste 184 de tari.

Exista inegalitati in ratele de supravietuire din intreaga lume. Astfel, in tarile cu venituri mici, jumatate din copiii nascuti la sau inainte de 32 de saptamani (adica cu 2 luni mai devreme fata de termen) mor din cauza lipsei ingrijirii corespunzatoare (cum ar fi caldura, lipsa alaptarii la san si lipsa ingrijirilor de baza impotriva infectiilor si dificultati de respiratie), pe cand in tarile cu venituri mari, aproape toti acesti copiii supravietuiesc.

Nasterea prematura apare din multe motive: fie spontan fie ca unele nasteri sunt cauzate de inducerea travaliului precoce sau a nasterii prin cezariana. Potrivit OMS, printre cauzele cele mai frecvente de nastere prematura se numara sarcinile multiple, infectiile si bolile cronice -diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala. De asemenea, o influenta genetica este incriminata in nasterile premature. Cu toate acestea, de multe ori nu este identificata nicio cauza.

Trei sferturi dintre decesele cauzate de complicatiile nasterii premature ar putea fi evitate precizeaza OMS. Pentru a ajuta la reducerea ratelor de nastere prematura, femeile au nevoie de imbunatatirea ingrijirilor inainte, intre si in timpul sarcinii. De asemenea, o mai buna intelegere a cauzelor si a mecanismelor nasterii premature vor avansa dezvoltarea in gasirea solutiilor pentru a preveniastfel de nasteri.

OMS: 4,5 milioane de persoane la nivel global si-au pierdut vederea din cauza glaucomului

0

Glaucomul este a doua cauza, ca frecventa, de pierdere a vederii la nivel mondial. Se estimeaza ca 4,5 milioane de persoane la nivel global sunt nevazatoare din cauza glaucomului si ca acest numar va creste la 11,2 milioane pana in 2020, potrivit datelor Asociatiei Mondiale a Glaucomului.

Glaucomul a fost descris ca fiind „boala tacuta orbitoare” sau „hotul vederii” – si consta in distrugerea progresiva a fibrelor nervului optic (nervul este responsabil de transmiterea informatiilor de la ochi la creier) prin presiunea intraoculara foarte mare (peste 21 mmHg). Exista mai multe tipuri de glaucom, respectiv glaucomul primitiv (cu unghi deschis sau unghi inchis), glaucomul congenital si glaucomul secundar – altor afectiuni, traumatisme locale sau aparut ca efect advers in urma unor tratamente.

Cauza aparitiei glaucomului nu se cunoaste insa nici de catre medici nici de catre cercetatori. Cu toate acestea, chiar si oamenii fara o presiune intraoculara anormal de mare pot suferi de glaucom. Presiunea intraoculara este considerata, prin urmare, un „factor de risc” pentru glaucom, impreuna cu alti factori, cum ar fi rasa, istoricul familial (rudele de sange care au glaucom), miopia avansata si varsta. Potrivit Societatii Romane de Glaucom, persoanele care sufera de afectiuni cronice, precum diabetul zaharat, hipertensiune arteriala sau hipotensiune arteriala, dureri de cap de tip migrenos si sindrom Raynaud, pot dezvolta glaucom.

Aceleasi date arata ca din totalul persoanelor afectate de deficit de vedere, 82% dintre acestea au varsta peste 50 de ani. Aceasta grupa de varsta reprezinta aproximativ 20% din populatia lumii. Cu o populatie in varsta in crestere in multe tari, mai multe persoane vor fi expuse riscului de probleme de vedere din cauza bolilor cronice ale ochilor si a proceselor de imbatranire la nivelul acestora.

Cu toate ca exista si unele forme de glaucom ce apar la nastere (adica congenitale) sau in timpul copilariei (sau minore), de cele mai multe origlaucomul apare dupa al 4-lea deceniu de viata – si creste odata cu varsta si frecventa acestuia. Totusi, nu exista nicio diferenta stabilita in mod clar intre incidenta glaucomului la barbati si femei.

Prin Ziua Mondiala a Glaucomului si Saptamana Mondiala a Glaucomului 6 a€” 12 martie 2016 se atrage atentia asupra acestei afectiuni, astfel incat sa se efectueze controale medicale perioade pentru a nu se mai ajunge in situatii de pierdere a vederii din cauza glaucomului.