Cercetătorii taiwanezi au demonstrat o legătură între bolile inflamatorii intestinale și un risc crescut de demență

Bolile inflamatorii intestinale, printre care colita ulcerativă şi boala Crohn, sunt asociate cu o creştere a riscului de apariţie a demenţei, conform unui studiu realizat în Taiwan.

Studiul a fost publicat în jurnalul Gut, citat de alzheimersresearchuk.org.

Echipa de cercetători din Taiwan a studiat înregistrări medicale din baza de date a sistemului naţional de asigurări de sănătate. Cercetătorii au analizat situaţia a peste 1.700 de persoane diagnosticate cu boli inflamatorii intestinale şi cu vârsta de peste 45 de ani.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat starea de sănătate a voluntarilor timp de peste 16 ani pentru a afla dacă aceştia au dezvoltat demenţă şi au comparat rezultatele cu cele ale persoanelor care nu au fost diagnosticate cu boli inflamatorii intestinale.

Cercetătorii au descoperit că 5,5% dintre persoanele cu boli inflamatorii intestinale au dezvoltat demenţă, în comparaţie cu 1,4% dintre cei care nu aveau un astfel de diagnostic la începutul studiului.

Cea mai mare creştere a fost observată în cazul demenţei cauzate de boala Alzheimer.

Totodată, demenţa a fost diagnosticată cu aproximativ şapte ani mai devreme în cazul persoanelor cu boli inflamatorii intestinale în comparaţie cu cele fără astfel de afecţiuni.

Rosa Sancho din cadrul Alzheimer’s Research UK, a declarat: ”Oricât de surprinzător ar fi, cercetările actuale sugerează că intestinul şi creierul sunt legate prin ceea ce se numeşte axa intestin-creier. Creierul nu funcţionează în mod izolat de restul corpului, iar inflamaţia joacă un rol în dezvoltarea bolilor precum Alzheimer, care provoacă demenţa”.

”În acest studiu la nivel de populaţie, oamenii de ştiinţă au căutat să afle dacă o afecţiune intestinală inflamatorie preexistentă afecta riscul de demenţă al unei persoane, dar nu au cercetat motivele. În timp ce această cercetare sugerează că faptul de a avea boli inflamatorii intestinale creşte riscul de demenţă, sunt necesare cercetări suplimentare înainte de a putea fi siguri cu privire la cauză şi efect”, a adăugat Sancho.

”O mai bună înţelegere a riscului de demenţă la persoanele cu boli inflamatorii intestinale poate ajuta la îmbunătăţirea diagnosticelor de demenţă şi la tratamentele persoanelor care au nevoie de acestea cât mai devreme”, a precizat specialista organizaţiei britanice pentru cercetarea demenţei.

Anglia a anunțat regulile pentru redeschiderea pub-urilor

Clienţii pub-urilor din Anglia vor trebui să îşi dezvăluie numele înainte de a comanda o halbă de bere şi, în plus, nu vor fi permise spectacole live la bar, a anunţat miercuri Guvernul de la Londra, care a publicat regulile pentru redeschiderea acestui sector la începutul lunii viitoare.

Barurile, restaurantele şi saloanele de coafură vor trebui să păstreze un registru cu numele clienţilor timp de 21 de zile pentru a ajuta autorităţile sanitare în procedurile de testare şi urmărire a contacţilor, care au drept obiectiv identificarea şi menţinerea sub control a infecţiilor cu COVID-19 şi oprirea unui al doilea val de infecţii.

De asemenea, nu vor fi permise spectacolele live, inclusiv teatru, comedie şi muzică, a precizat Guvernul.

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat marţi că barurile, restaurantele şi hotelurile din Anglia vor putea să se redeschidă din 4 iulie, relaxând restricţiile care au dus la închiderea economiei. De asemenea, Johnson a anunţat reducerea distanţei sociale de la doi la un metru, o modificare care va permite redeschiderea mai multor baruri şi restaurante, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Asociaţia Pub-urilor din Marea Britanie (BBPA) a apreciat că 75% din localurile din Anglia, aproximativ 28.000, vor putea să se redeschidă. Dacă ar fi fost păstrată vechea distanţă socială de doi metri, doar o treime dintre acestea, aproximativ 12.500, ar fi putut să se redeschidă.

„Ca industrie, vom face tot ce putem pentru a ne asigura că, atât clienţii, cât şi angajaţii noştri, vor fi în siguranţă în pub-uri”, a declarat directorul BBPA, Emma McClarkin.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Alok Sharma, a spus că se va consulta cu industria referitor la reglementările privind datele personale, adăugând că restaurantele şi saloanele de coafură păstrează deja o serie de informaţii atunci când clienţii fac rezervări.

„Vrem să lucrăm împreună cu sectorul, cu sindicatele, pentru a fi siguri că vom face acest lucru în mod corect”, a declarat Alok Sharma, pentru postul de radio LBC.

La Iași 39 de copii din două centre rezidențiale au fost confirmați cu COVID-19

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Ion Florin, a declarat că 39 de copii din două centre de plasament au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19.

Ion Florin a declarat, pentru Agerpres, că rezultatele analizelor efectuate de DSP au confirmat infectarea a 39 de copii din cei 67 câţi sunt în Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae” din Paşcani şi Centrul rezidenţial din Verşeni.

Copiii din cele două centre au fost testaţi după ce în cursul săptămânii trecute 16 angajaţi au fost confirmaţi pozitiv, 11 de la Centrul „Sf. Nicolae” de la Paşcani şi cinci de la Centrul din Verşeni.

„Copiii au vârste între 7 şi 14 ani şi sunt asimptomatici. Sunt 21 de copii infectaţi de la Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae” din Paşcani şi 18 de la modulele familiale din Verşeni. Evaluăm situaţia împreună cu reprezentanţii DSP şi luăm măsurile care se impun”, a precizat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Israelul se pregătește să faca din nou apel la tehnologia de monitorizare, după înmulţirea cazurilor de COVID

Guvernul israelian a aprobat miercuri, pentru a doua oară în acest an, folosirea tehnologiei serviciilor secrete pentru a monitoriza pacienţii cu COVID-19, după ce aceasta a mai fost utilizată din martie şi până la începutul acestei luni.

Măsura ce are ca obiectiv stoparea răspândirii coronavirusului mai trebuie aprobată de Knesset (Parlament), după care poliţia şi serviciul de securitate internă Shin Bet vor începe din nou să monitorizeze telefoanele mobile ale purtătorilor de COVID-19, folosind instrumente informatice create pentru combaterea terorismului. Cu ajutorul acestei tehnologii, care implică şi urmărirea cardurilor bancare, sunt monitorizate atât persoanele infectate, cât şi contacţii lor, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Autorităţile israeliene au oprit pe 9 iunie folosirea acestei tehnologii pentru monitorizarea pacienţilor, după ce guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu a decis să nu aprobe o lege cerută de Curtea Supremă şi care ar fi autorizat folosirea ei permanentă, nu doar în cadrul unor măsuri antiepidemice temporare.

În pofida controverselor legate de respectarea dreptului la viaţă privată, miniştrii din blocul Albastru şi Alb adversari ai premierului Netanyahu au renunţat în final la opoziţia lor faţă de folosirea din nou a respectivei tehnologii, dată fiind creşterea numărului cazurilor de COVID-19.

Potrivit Ministerului israelian al Sănătăţii, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 420 de noi cazuri de COVID-19, o cifră record în ultimele două luni şi care provoacă temeri privind un al doilea val al epidemiei.

Vom ajunge la 10 milioane de cazuri de COVID-19 săptămâna viitoare, avertizează OMS

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„În cursul primei luni a acestei epidemii au fost semnalate mai puţin de 10.000 de cazuri către OMS. În cursul ultimei luni, au fost semnalate aproape patru milioane de cazuri”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

„Ne aşteptăm să atingem un total de 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare”, a atras el atenţia.

Directorul OMS a mai avertizat că oxigenul medical pentru pacienţii cu simptome severe de COVID-19 este pe terminate, potrivit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

OMS estimează că în prezent nevoia la nivel mondial este de circa 620.000 de metri cubi de oxigen pe zi.

„Cererea este în prezent mai mare decât oferta”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, evidenţiind că doar câteva companii domină 80% din piaţa oxigenului.

OMS cumpără concentratoare de oxigen pentru ţările care au cel mai mult nevoie de ele.

Indonezia: Lupta împotriva COVID-19 pusă în pericol de tabuurile sociale

Autorităţile indoneziene s-a plâns miercuri că sute de persoane au refuzat testarea pentru noul coronavirus, în contextul în care tabuurile sociale încep să se impună ca obstacol în calea eforturilor de a opri răspândirea pandemiei, într-una din cele mai mai populate ţări din lume.

Indonezia are cel mai mare număr de infecţii din Asia de Sud-Est şi cel mai mare număr de decese asociate COVID-19 din regiune, cu excepţia Chinei, autorităţile recenzând până în prezent peste 49.000 de contaminări şi cel puţin 2.573 de morţi.

În pofida unei creşteri a a infecţiilor, în această săptămână sute de comercianţii de produse tradiţionale din Bali şi Sumatra au refuzat să se testeze, chiar dacă pieţele aglomerate au fost identificate ca surse ale infectării cu noul coronavirus, au precizat oficialii.

În Bali, autorităţile şi-au propus să testeze 2.200 de comercianţi din zona Tabanan, dar marţi 200 de aceştia nu au mai apărut, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

„Le este frică de stigmat”, a explicat I Nyoman Suwirta, liderul subdiviziunii administrative Klungkung. „Ulterior, dacă vor fi descoperiţi, ei vor trebui să se izoleze”, a adăugat el.

La rândul lor, responsabilii pieţei Solok din Sumatra de Vest au declarat că 150 de persoane au refuzat testarea.

„Poate este vorba de frică, poate de traumă, trebuie să analizăm motivele pentru care refuză”, a declarat Jasman Rizal, purtătorul de cuvânt al Grupului de lucru responsabil pentru răspunsul la COVID-19 din Sumatra de Vest.

Cele 270 de milioane de locuitori ai Indoneziei sunt distribuiţi pe 18.000 de insule, care se întind pe o suprafaţă de peste 5.000 de kilometri.

Unele sate din Java şi Kalimantan nu au permis înmormântarea victimelor COVID-19, de teama că înmormântările ar putea răspândi boala, în timp ce medicii locali au raportat că unii dintre pacienţii care prezintă simptome asociate noului coronavirus au refuzat să meargă la spitalele alocate celor suferă de COVID-19 din cauza stigmatului cu care s-ar putea confrunta.

În Sulawesi, o comunitate a preluat cu forţa corpurile unor persoane suspectate că ar fi decedat de COVID-19 din spitale pentru a putea fi înmormântate după ritualul religios mai degrabă decât după protocolul valabil pentru COVID-19.

Aplicarea măsurilor de distanţare socială a variat în toată ţara, unele comunităţi acordând prea puţin atenţie acestora.

Reglementatorii internaționali s-a pus de acord asupra cerințelor pentru ca vaccinurile contra COVID-19 să intre în faza 3 de testare

Sub umbrela Coaliției internaționale a autorităților de reglementare a medicamentelor (ICMRA), autoritățile internaționale de reglementare au discutat, în cadrul celui de-al doilea atelier de reglementare privind vaccinurile contra COVID-19, despre dezvoltarea acestor vaccinuri și despre dovezile necesare pentru luarea deciziilor de reglementare.

Mulți cercetători din întreaga lume lucrează în prezent la vaccinuri împotriva COVID-19, dar o autorizare rapidă a acestora va fi posibilă numai dacă se generează dovezi științifice solide privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinurilor candidate. Convergența internațională a cerințelor privitoare la date este destinată să încurajeze și să accelereze dezvoltarea vaccinurilor ca un bun global de sănătate publică.

Reglementatorii globali s-au concentrat pe cerințele pentru datele non-clinice și clinice din studiile de fază timpurie care sunt necesare înainte de a continua studiile clinice avansate (faza 3) cu candidații la vaccinul contra COVID-19 la om. Au făcut schimb de opinii cu privire la aspecte cheie, cum ar fi criteriile de eligibilitate pentru includerea populațiilor diverse, obiective primare și alte considerente metodologice legate de proiectarea studiilor clinice din faza 3.

Participanții la ședință au convenit că, în măsura posibilului, convergența de reglementare cu privire la anumite aspecte cheie ale proiectelor de studii clinice din faza 3 îi va ajuta pe dezvoltatori să genereze dovezi solide privind calitatea, siguranța și eficacitatea potențialelor vaccinuri COVID-19 care răspund nevoilor autorităților de reglementare din jurul glob. Acest lucru este esențial pentru accelerarea și eficientizarea dezvoltării globale și autorizarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Întâlnirea bazată pe experiența și cunoștințele obținute din primul atelier de dezvoltare a vaccinului COVID-19, organizat în martie 2020, care a subliniat urgența efectuării de studii clinice cu candidații la vaccinul COVID-19 la om și angajamentul autorităților de reglementare internaționale de a face schimb de informații despre eforturile globale de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Al doilea atelier a reunit 100 de participanți din peste 20 de țări, reprezentând 28 de autorități de reglementare a medicamentelor și Organizația Mondială a Sănătății.

Atelierul a fost moderat de dr. Marco Cavaleri, șeful strategiei de amenințare a sănătății biologice și vaccinuri la EMA, și dr. Marion Gruber, director al Biroului de cercetare și revizuire a vaccinurilor la FDA din SUA.

Actualizare ASSMB privind situației internărilor în cele trei unități sanitare COVID-19 din subordine

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), prezintă informațiile actualizate privind situația internărilor în cele trei unități sanitare COVID-19 pe care le are în administrare: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”.

Potrivt sursei citate, miercuri, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 295 persoane, dintre care 5 se află la Terapie Intensivă (ATI).

În ultimele 24 de ore, numărul pacienților internați – 29, este mai mic decât cel al pacienților care au fost externați din spital – 39.

De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.337 persoane, din București și din țară – dintre care 1.767 confirmate cu boala COVID-19.

Din cei 1.478 de pacienți pozitivi externați până la acestă dată din Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, 752 sunt din București, restul de 726 fiind pacienți cu domiciliul în alte localități din țară. Numărul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” este de 1.425, cel mai mare număr de pacienți vindecați dintre toate spitalele COVID din România.

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 95 de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 13 se află la Terapie Intensivă (ATI). Menționăm faptul că, toți pacienții asimptomatici din cadrul spitalului, care îndeplineau criteriile de externare prevăzute în noul Ordin al Ministrului Sănătății, publicat în data de 23.06.2020,  au fost externați în cursul zilei de joi, 24.06.2020.

În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 579 de pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 296 din București-Ilfov și 283 din celelalte județe ale țării.

Din totalul de 867 paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcționare pentru 445.

Menționăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase, mai precizează comunicatul PMB.

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID, situația este neschimbată față de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienți infectați care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

În acest moment, numărul total de pacienți confirmați cu COVID-19, internați în cele trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.396.

Din datele oficiale ale INSP reiese că, în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.800 de pacienți confirmați cu COVID-19.

100 de români confirmați cu COVID-19 în localitatea germană Magdeburg, anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, potrivit datelor comunicate de către autorităţile locale reprezentanţilor diplomatici români, până la acest moment, au fost confirmate 100 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul cetăţenilor români din localitatea germană Magdeburg.

De asemenea, arată MAE într-un comunicat de presă, autorităţile locale au instituit carantina pentru 19 imobile în care locuiesc 523 de persoane, respectarea acesteia fiind supravegheată de către echipaje de poliţie.

În acest context, a fost stabilit un sistem de aprovizionare cu alimente şi produse de strictă necesitate, iar începând din 23 iunie, a fost instituită o linie telefonică specială la care persoanele afectate pot obţine informaţii cu privire la reglementările specifice carantinei şi pot solicita furnizarea de alimente sau alte produse necesare.

Informaţiile sunt asigurate atât în limba germană, cât şi în limba română.

Totodată, MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la situaţia menţionată.

Ambasada României la Berlin continuă dialogul pe această temă cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

Certificare a Centrului de Expertiză pentru Boli Rare în Screening-ul și Diagnosticului prenatal Filantropia

Centrul de Expertiză pentru Boli Rare în domeniul Screening-ului și Diagnosticului prenatal în cadrul Maternității Filantropia București a fost certificat oficial în acest an, fapt care reprezintă o recunoaștere oficială a colaborării interdisciplinare în domeniul screening-ului și diagnosticului prenatal, dar și ca o recunoaștere a eforturilor permanente depuse în vederea dezvoltării acestui domeniu și a expertizei membrilor echipei, potrivit postării făcute pe pagina de Facebook a unității medicale.

În cadrul Centrului se realizează proceduri precum testul prenatal rapid pentru aneuploidiile cromozomilor 21,13,18,X,Y (QF-PCR), analiza cariotipului fetal din vilozități coriale, lichid amniotic, sânge periferic și sânge din cordonul ombilical, iar în unele cazuri selectate pe baza criteriilor de evaluare conform ghidurilor europene de testare genetică se efectuează și analiza genomică de ultimă generație, microarray – o metodă modernă de citogenetică moleculară utilizată pentru detectarea modificărilor de tip CNV (variația numărului de copii ADN sau cromozomiale) la nivelul întregului genom, cu o rezoluție înaltă, până la un nivel de 5-10 kilobaze și chiar până la rezoluția de 200 bp în cazul variantelor array CGH de înaltă rezoluție (HR-CGH).

”Screening-ul prenatal al malformațiilor congenitale este realizat în cadrul Centrului încă din primul trimestru de sarcină, adică de la vârsta gestațională de 11-14 săptămâni, precum și în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Un aspect important este corelarea și evaluarea istoricului familal de boli genetice în stabilirea riscului de recurență, precum și a diagnosticului prenatal specific al acestor cazuri. Astfel familiile cu boli genetice rare vor fi consiliate și îndrumate către un diagnostic și testare genetică adecvată fiecărui caz. În cazul identificării unor malformații fetale ecografice sau a screening-ului combinat cu risc crescut pentru aneuploidii se realizează atât manevrele invazive de prelevare a celulelor fetale (biopsia de vilozitati coriale sau amniocenteza), cât și analiza genetică”, scrie pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia București.

Centrul de Expertiză pentru Boli Rare în domeniul Screening-ului și Diagnosticului prenatal în cadrul Maternității Filantropia București este coordonat de medicul genetician Dr. Florina Mihaela Nedelea, din echipă făcând parte medici, biologi și asistenți medicali din cadrul departamentului de genetică și medicină materno-fetală.