Vom ajunge la 10 milioane de cazuri de COVID-19 săptămâna viitoare, avertizează OMS

0
519

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„În cursul primei luni a acestei epidemii au fost semnalate mai puţin de 10.000 de cazuri către OMS. În cursul ultimei luni, au fost semnalate aproape patru milioane de cazuri”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

„Ne aşteptăm să atingem un total de 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare”, a atras el atenţia.

Directorul OMS a mai avertizat că oxigenul medical pentru pacienţii cu simptome severe de COVID-19 este pe terminate, potrivit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

OMS estimează că în prezent nevoia la nivel mondial este de circa 620.000 de metri cubi de oxigen pe zi.

„Cererea este în prezent mai mare decât oferta”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, evidenţiind că doar câteva companii domină 80% din piaţa oxigenului.

OMS cumpără concentratoare de oxigen pentru ţările care au cel mai mult nevoie de ele.

Articolul precedentIndonezia: Lupta împotriva COVID-19 pusă în pericol de tabuurile sociale
Articolul următorIsraelul se pregătește să faca din nou apel la tehnologia de monitorizare, după înmulţirea cazurilor de COVID