În județul Prahova, toate paturile ATI pentru COVID-19 sunt ocupate

Prefectura județului Prahova a anunțat că toate paturile ATI destinate bolnavilor COVID-19 au fost raportate ca fiind ocupate, iar dintre cele 378 de locuri destinate îngrijirii celor infectați, sunt ocupate 251.

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 5.885 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2, se arată în comunicatul prefecturii.

De asemenea, din totalul prahovenilor testați pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 201 au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

Ultimul deces a fost înregistrat în cazul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 83 de ani, cu comorbidități.

Cele 76 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
0-18 ani – 0
19 ani -29 ani – 10
30 ani -39 ani – 9
40 ani -49 ani – 18
50 ani -59 ani – 18
60 ani -69 ani – 4
70 ani -79 ani – 8
Peste 80 de ani – 9

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 26.449 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.

De asemenea, au fost efectuate verificări la 1.312 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 247 de persoane, 94 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 59 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

SUUMC și COPAC, proiect pentru depistarea cancerului colorectal cu peste 50.000 de beneficiari

50.001 persoane cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 ani vor fi identificate și mobilizate pentru screening pentru identificarea cancerului colorectal în cadrul unui proiect dezvoltat de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), în parteneriat cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), informează un comunicat de presă al instituției medicale.

Printre rezultatele previzionate în urma derulării proiectului se numără: identificarea și mobilizarea pentru screening a 50.001 persoane cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 ani ce vor beneficia gratuit de programul de screening pentru identificarea cancerului colorectal, trimiterea la specialist pentru investigații și realizarea a minim 2104 de endoscopii; înființarea unui Centru de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal, pentru regiunea București-Ilfov, în cadrul Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, derularea unei campanii de informare, educare și conștientizare a populației cu privire la serviciile de screening oferite prin proiect cu scopul de a descoperi o boală latentă, de a detecta o boală în stadiile incipiente și de a permite tratarea ei adecvată înainte de a reprezenta o amenințare pentru individ și/sau comunitate, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit aceleiași surse, proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II București-Ilfov – POCU/757/4/9/136824” a fost demarat, începând cu data de 22.07.2020.

Proiectul este cofinanțat din Programului Operațional Capital Uman 2014–2020, în valoare totală de 23.917.666,36 lei, din care valoarea nerambursabilă din FSE este de 19.134.133,08 lei, iar asistența financiară nerambursabilă, din bugetul național, este de 4.406.417,05 lei. Perioada de derulare este de aproximativ 4 ani (iulie 2020 – decembrie 2023), proiectul având ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea București-Ilfov, dintre care minim 53% aparțin grupurilor vulnerabile.

Transplant de ficat şi rinichi la Iaşi: Trei vieți au fost salvate

Agenția Națională de Transplant a anunțat că trei vieţi au fost salvate prin transplant de ficat şi rinichi la Iaşi, după ce o familie a fost de acord cu donarea de organe.

Astfel, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr. N. Oblu” Iaşi s-a realizat cea de-a cincea intervenţie de prelevare de organe din acest an, de la o pacientă de 50 de ani, aflată în moarte cerebrală.

Echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Iaşi, formată din dr. Ecaterina Olaru şi dr. Anca Rotaru, alături de coordonatorul regional de transplant, dr. Raluca Neagu Movilă, au făcut posibil să fie pornite resorturile speranţei pentru alţi pacienţi.

De asemenea, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, echipa coordonată de Prof. Dr. Cristian Lupaşcu a încheiat cu succes intervenţia de transplant hepatic, salvând viaţa unui pacient de 54 de ani.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I.Parhon” Iaşi, sub coordonarea Prof. Dr. Adrian Covic, alţi 2 pacienţi, o femeie de 52 de ani şi un bărbat de 54 de ani, aflaţi de mai mulţi ani în dializă, au primit şansa la o viaţă mai bună prin transplant renal.

Anul acesta, în România au fost realizate 194 de intervenţii de transplant organe, respectiv patru transplanturi de cord, unul de plămâni, 139 intervenţii transplant rinichi, din care 96 de la donator in moarte cerebrala, şi 50 transplanturi de ficat, din care 44 de la donator aflat în moarte cerebrală.

 

Evaluarea gradului de risc al unui nodul pulmonar, cu ajutorul unui soft post-procesare l

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș” Timișoara au implementat un soft de post procesare a investigației imagistice făcută cu ajutorul computerului tomograf, pentru evaluarea gradului de risc al unui nodul pulmonar.

Softul permite o analiză volumetrică a nodulilor pulmonari ceea ce poate duce la detecția precoce a riscului de cancer în cazul pacienților care au asemenea “pete pe plămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului.

Potrivit aceleiași surse, imaginea obținută cu ajutorul screening-ului imagistic este introdusă în softul stației de post procesare fiind oferite mai multe informații, de la volumul nodulului analizat până la elaborarea unui model de predictibilitate ce prezintă o posibilă evoluție într-un interval de timp de până la un an.

“Analiza din punct de vedere al volumului unui nodul pulmonar este mult mai fidelă decât cea bidimensionala. Un nodul nu o să crească niciodată doar în două dimensiuni, pe cele două axe standard ci are o creștere volumetrică, de multe ori în toate direcțiile. Iar acest soft, asta permite, o analiză imagistică mult mai corectă”, a spus assist. Univ. dr. Diana Manolescu, șef secție radiologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

De asemenea, softul folosit de radiologii Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara permite și realizarea unui calcul cu privire la procentul de creștere sau scădere a volumului unui nodul pulmonar într-un interval de timp, în cazul pacienților care efectuează două sau mai multe investigații imagistice cu ajutorul CT-ului, se arată în același comunicat.
Potrivit aceleiași surse, cancerul pulmonar provoacă decesul la nivel mondial a peste 1,6 milioane de oameni în fiecare an. Statisticile arată că la fiecare 30 de secunde o persoană moare de cancer în lume. În peste 75 la sută din cazuri, depistarea cancerului are loc prea tărziu, în stadii inoperabile ale afecțiunii.

Medicii timișoreni trag un semnal de alarmă și spun că România ar trebui să beneficieze de un program de screening pentru pacienții ce pot dezvolta noduli pulmonari care duc în cele din urma la apariția unui cancer de plămâni.

“Există o categorie de pacienți, pe care noi o numim pacienți de risc, adică persoane de peste 55 de ani, cu istoric de fumat de peste 15 ani sau fumători activi. Acestia au un risc major de a dezvolta o formă de cancer pulmonar. Acești pacienți ar putea fi introduși într-un program national pentru realizarea unor investigații imagistice anuale. Astfel s-ar putea reduce numărul persoanelor care ajung într-un stadiu avansat al unui cancer pulmonar, în care tratamentul curativ nu mai este posibil”, a spus assist. Univ. dr. Diana Manolescu, sef secție radiologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Demararea unui asemenea program de screening anual pentru categoriile de risc, concomitent cu folosirea pe scară largă a softului de post procesare imagistică în cazul nodulilor, dar și a examenelor CT cu doză redusă pot duce la identificarea în stadii precoce a cancerului, în cazul pacienților care pot dezvolta asemenea afecțiuni, se arată în comunicatul de presă.

 

Grupul de Comunicare Strategică: Record de cazuri noi de coronavirus, de 2.158 de persoane infectate

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 674 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.677 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.348 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.986 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

 

 

EXCLUSIV “Totul pentru inima ta”, program de prevenție, finanțat cu fonduri europene

Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiologie, președintele Fundației Române a Inimii, a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview că de câteva luni, avem și în România un program de prevenție, respectiv un program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular.

Potrivit prof. dr. Dragoș Vinereanu, “Totul pentru inima ta” este un program finanțat cu fonduri europene, în valoare de 25 de milioane de euro, pentru un screening cardiovascular la nivel populațional, care să cuprindă aproximativ 200.000 de oameni, din întreaga țară.

Medicul a spus că așa cum au demonstrat programele de prevenție din alte țări, rezultatele se văd după 10-15 ani și au o reducere a mortalității cu 20-25% prin boli cardiovasculare, ceea ce este enorm.

Prof. dr. Dragoș Vinereanu a explicat că programul “Totul pentru inima ta” își propune să conștientizeze populația, dar și medicii privind prevenția bolilor cardiovasculare și în final, de a avea centre de coordonare a prevenției bolilor cardiovasculare în principalele regiuni din România.

Programul este coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică având ca partener principal Societatea Română de Cardiologie care a fost promotorul acestui program și a susținut existența acestui program de mai bine de zece ani, a spus prof. dr. Dragoș Vinereanu.

“În sfârșit, după zece ani, avem acest succes. Sperăm ca acest program să aibă efectele scontate de creștere a rolului prevenției cardiovasculare în România, și în final, de reducere a mortalității și morbidității cardiovasculare. Programul nu a fost lansat oficial. Noi avem multe întâlniri, suntem în faza în care vedem ce avem de făcut, ne împărțim sarcinile, ne stabilim acțiunile pe care fiecare să le desfășioare, cine le coordonează”, a adăugat prof. dr. Dragoș Vinereanu.

Medicul cardiolog a spus că speranța de viață poate fi crescută prin prevenție.

“Ideea este să nu faci boală cardiovasculară. Speranța de viață a celor cu boli cardiovasculare o putem crește printr-un tratament adecvat. Asta înseamnă programe prin care să putem avea acces la medicație eficientă, medicațiile recomandate de ghidurile internaționale, la procedurile intervenționale, chirurgicale recomandate de către ghidurile internaționale. Asta este pentru bolnavi. Important este să nu ajungi la boală, ci să utilizezi prevenția de a reduce prevalența bolilor cardiovasculare în România”, a spus prof. dr. Dragoș Vinereanu.

Acesta a adăugat că marile țări ale lumii au ajuns de mult la această concluzie, iar unele dintre ele, cum ar fi Finlanda, au inițiat programe de prevenție în urmă cu 20 de ani.

„Programele de prevenție nu te aștepți să aibă rezultat mâine. Programul de tratament intervențional al infarctului miocardic acut a avut rezultate impresionante după câteva luni de la implementare a lui. După un an de la implementare a lui, deja redusesem mortalitatea în spital prin infarct miocardic la de la 13,5 undeva la 6-7%. Acolo rezultatele se văd imediat și sunt impresionante. La un program de prevenție cardiovasculară, nu te aștepti la rezultate mai devreme de 10-15 ani. Asta nu înseamnă că nu trebuie să îl începi. Dacă nu îl începi, nu vei avea niciodată rezultat”, a explicat prof. dr. Dragoș Vinereanu.

 

 

 

“Premiul pentru solidaritatea cu diabetologii din România”, acordat unei companii farmaceutice

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a decernat “Premiul pentru solidaritatea cu diabetologii din România” companiei Novo Nordisk România, pentru campania de aprovizionare a centrelor clinice județene pentru diabet, nutriție și boli metabolice cu materiale de protecție, la începutul pandemiei.

Premiul a fost acordat în cadrul celei de-a 46-a ediții a Congresului Societății Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, eveniment desfășurat online.

Cecilia Radu, director general al reprezentanței din România a companiei Novo Nordisk, a declarat că trecem cu toții printr-o situație excepțională, pentru care nu am fost vreodată pregătiți, iar la început, în urmă cu câteva luni, starea dominantă a fost emoția.

„Ne-am gândit atunci la angajați și la familiile lor, la pacienți noștri, dar mai ales ne-am gândit la dvs. și nu în ultimul rând am realizat constrângerile sistemului în care lucrăm. Dacă noi și pacienții am fost obligați să ne izolăm acasă, dumneavoatră nu puteați face acest lucru. pentru că ați fost și sunteți în prima linie, expuși unui risc major. Și atunci am luat hotărârea să facem tot ce putem noi ca să vă ușurăm misiunea. Nu este mult. Sper că am reușit să vă transmitem mesajul nostru că vă suntem parteneri atât în vremuri obișnuite, cât și în vremuri excepționale”, a declarat Cecilia Radu.

Medici care s-au distins prin activitatea lor, premiați la Congresul SRDNBM

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a decernat mai multe premii, în cadrul celei de-a 46-a ediții a Congresului Societății Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, desfășurate online.

Prof. Dr. Romului Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a declarat că premiile au fost oferite celor care s-au distins în ultimul an în activitatea lor științifică și medicală, în folosul pacienților.

Marele premiu al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Astfel, „Marele premiu al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice” a fost acordat profesorului universitar doctor Guja Cristian.

“Pentru mine, este al 23-lea congres la care particip și mi-am dat seama că am participat la jumătate dintre congrese. Acest premiu reprezintă mai degrabă o motivație spre a face mai multe în viitor, în folosul comunității științifice, în folosul persoanelor cu diabet zaharat din România. Este și o încununare a activității de până acum, dar sunt convins că mai am multe de făcut și vreau să mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului m-au sprijinit și au făcut să pot obține acest premiu”, a declarat prof. Univ. Dr. Guja Cristian.

Premiul anual pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Un alt premiu decernat în cadrul Congresului a fost “Premiul anual pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice”, acordat medicului din Cluj Anca Cerghizan.

„Singură nu aș fi reușit, medical și științific, să am realizările care stau în spatele acestui premiu. În aceste momente, gândul meu se îndreaptă către mentorii mei, către colegii mei din Cluj, către colegii mei din țară care mi-au fost aproape în acești ani, către foștii mei rezidenți, către prietenii mei din diabetologie și către colaboratorii mei din pharma, cărora în egală măsură doresc să le mulțumesc pentru că au avut încredere în mine. Și acest lucru m-a motivat și a contribuit esențial la dezvoltarea mea profesională. Este o onorare să vă am alături”, a declarat Anca Cerghizan.

Premiul pentru tineret

De asemenea, „Premiul pentru tineret” a fost acordat dr. Delia Reurean-Pintilei, pentru implicarea în activitățile Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

“Mă onorează acest premiu primit azi, dar cred că fiecare dintre cei cu care lucrez în echipă, și vorbesc de echipa medicilor diabetologi din România , despre care consider că până în acest moment au făcut față cu brio îngrijirii pacientului cu diabet zaharat, astfel încât consider că acest premiu este binevenit și este ușor de acordat fiecăruia dintre cei care au lucrat în echipa diabetologilor din România până în acest moment”, a spus dr. Delia Reurean-Pintilei.

Premiile pentru activitatea în folosul persoanelor cu diabet în condițiile epidemiologice speciale

De asemenea, prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, a acordat și „Premiile pentru activitatea în folosul persoanelor cu diabet în condițiile epidemiologice speciale”.
Prof. dr. Romulus Timar a spus că astfel de premii ar merita toți medicii primari, specialiști, rezidenți de diabet, pentru activitatea eroică desfășurată și pentru cea pe care o vor desfășura în continuare.

“Am ales, cu riscul de a omite sute de medici, câțiva dintre reprezentanții de vârf care au fost în vârful de lance, cel puțin la începutul acestei pandemii”, a spus prof. dr. Romulus Timar.

Astfel, doctorul Petrescu Ioan a primit unul dintre aceste premii.

„Premiul acordat este o surpriză deosebită pentru mine. Aprecierile dvs. mă onorează cu atât mai mult cu cât ele vin la încheierea unei cariere de 37 de ani în diabetologie. O experiență profesională și de viață deosebită, datorată mentorilor noștri de excepție de-a lungul anilor, care ne-a permis chiar și în condițiile dificile de azi, să putem ajuta o categorie cu totul specială de bolnavi, diabeticii”, a declarat doctorul Petrescu Ioan.

La rândul său, doctorul Rodica Avram s-a numărat printre medicii premiați în cadrul Congresului.

„Ultimele luni au fost o experiență inedită de viață pentru mine, dar în același timp și o provocare. Perioada în care spitalul în care lucrez a fost carantinat, practic într-un interval de cinci zile, am fost 24 de ore din 24 singurul medic pentru trei secții și consider că aceasta a fost perioada cea mai dificilă din viața mea de medic. Ulterior, când au mai venit și alți colegi să mă ajute, am rămas în continuare până la sfârșitul perioadei de carantinare de 14 zile, ocupându-mă de pacienți gravi, diabet dezechilibrat, pacienți oncologici gravi, în contextul unei boli despre care la ora respectivă, practic, nu știam mai nimic și avea și o evoluție imprevizibilă. Am învățat din mers să tratăm acești bolnavi, să facem circuite noi, să ne organizăm în așa fel încât să fim și noi protejați și să-i protejăm și pe pacienți”, a declarat doctorul Rodica Avram.

Și dr. Gabriela Crețeanu a fost premiată în cadrul celei de-a 46-a ediții a Congresului Societății Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolic.

“Când te angajezi într-o luptă cu necunoscutul este clar că nu pornești cu forțe și cu șanse egale. Am depășit acele momente și acum pot să spun că ne-am refăcut, chiar dacă nu în totalitate, pentru că nu cred că vom putea elimina din mentalul nostru amintirea acelor clipe terifiante. Acum, pot din nou să mă ocup de îngrijirea pacienților și să le citesc trimiterile de mulțumire”, a afirmat dr. Gabriela Crețeanu.

Un alt premiu a mers către întregul colectiv de la Spitalul Județean Arad și coordonatorul dr. Etelka Koos.

“Am făcut ceea ce ar fi făcut oricare dintre noi în situația dată. Aradul a fost printre primele județe afectate de această pandemie, din acest motiv, nepregătit, nedotat cu echipamentele de protecție necesare personalului medical. Mulțumesc Societății Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice care în acele momente dificile ne-a sprijinit oferindu-ne echipamente de protecție”, a declarat dr. Etelka Koos.

Premiul „Inițiativă pentru diabet”

De asemenea, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a acordat Premiul „Inițiativă pentru diabet” doctorului Raul Pătrașcu, pentru inițiativa telediabet.ro, serviciul de telemedicină la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, prin care s-au oferit consultații la distanță tuturor pacienților doritori din țară, dar și din străinătate.

“ Sunt onorat să primesc această distincție pentru munca pe care am depus-o împreună cu colegii și colectivul de la Clinica de diabet din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Mai precis, platforma telediabet.ro pe care o promovăm în continuare, este o platformă de telemedicină implementată de noi, care vine în sprijinul tuturor pacienților cu diabet zaharat din România. Serviciile de telemedicină sunt oferite gratuit oricărui pacient cu diabet zaharat și atât infrastructura informatică, cât și resursa umană sunt asigurate de către structura pitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Medicii care răspuns solicitărilor sunt exclusiv cei din centrul nostru clinic județean de diabet, nutriție și boli metabolice din cadrul spitalului. Rolul platformei de telemedicină este acela de a oferi un suport necesar, mai ales în contextul epidemiologic actual și nu numai, la distanță, dar și pacienților din medii defavorizate care altfel le-ar fi fost foarte dificil să ajungă la consultații”, a declarat Dr. Raul Pătrașcu.

Totodată, „Premiul pentru solidaritatea cu diabetologii din România” a fost acordat companiei Novo Nordisk Romania, pentru campania de aprovizionare a centrelor clinice județene pentru diabet, nutriție și boli metabolice cu materiale de protecție, la începutul pandemiei.

9 din 10 pacienți vindecați de COVID-19 s-au confruntat cu efecte secundare

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu preliminar realizat în Coreea de Sud, potrivit Reuters.

Cercetarea vine în contextul în care bilanţul deceselor la nivel global din cauza COVID-19 a trecut marţi de 1 milion, un prag sumbru într-o pandemie care a devastat economia globală, a supraîncărcat sistemele de sănătate şi a schimbat stilul de viaţă al oamenilor.

În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 de persoane, echivalentul a 91,1%, au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Kwon Jun-wook, un oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).

Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon.

Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.

Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a discutat cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud şi 16,7% dintre aceştia au participat la sondaj, a spus Kwon.

Deşi cercetarea a fost realizată online într-o primă etapă, Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a precizat că va publica în curând studiul însoţit de o analiză detaliată.

Coreea de Sud va conduce totodată anul viitor un studiu separat la care participă 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii şi care va conţine o analiză detaliată cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon în cadrul conferinţei de presă.

În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii, în cea de-a cincea zi cu bilanţ de ordinul zecilor, totalul pe plan naţional ajungând la 23.699 de cazuri şi 407 decese.

12 angajați ai Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița, depistați pozitiv

Activitatea Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița a fost oprită temporar, după ce în urma testărilor periodice au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus un număr de 12 angajați, potrivit Institutului Național de Hematologie.

Marți “este în curs de desfășurare ancheta epidemiologică în cadrul acestui centru, iar activitatea a fost oprită până la finalizarea măsurilor care vor fi dispuse de către DSP Bistrița Năsăud. În data de 26.09.2020 a fost efectuată o dezinfecție la sediul centrului, urmând ca astazi, ora 18:00 sa fie realizată o nouă dezinfecție. Menționăm ca la nivelul CTS Bistrița Năsăud au fost implementate și respectate normele de protecție sanitară în vigoare, iar componentele sanguine puse la dispoziția unităților sanitare din județ sunt sigure. Virusul SARS-COV-2 nu este transmisibil prin sânge/transfuzie”, se arată în comunicatul Institutului Național de Hematologie.

Potrivit aceleiași surse, asigurarea necesarului cu componente sanguine a unităților sanitare din județul Bistrița Năsăud nu va fi afectată. Până la redeschiderea Centrului de Transfuzie Sanguină din Bistrița, Centrele de Transfuzie Sanguină din Cluj și Maramureș vor asigura necesarul de componente sanguine pentru unitățile sanitare de pe raza județului Bistrița.