CNSCBT: 84,3% din totalul deceselor COVID-19 au survenit la persoane de peste 60 de ani

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 23 decembrie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 14-20 decembrie 2020.

Astfel, până la 20 decembrie 2020, 95,1% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 84,3% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,5% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi, se arată în raportul publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată un trend relativ constant în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară urcare între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până în săptămâna 9-16 noiembrie, trendul infectărilor a fost constant crescător, iar din 23 noiembrie până în 20 decembrie s-a observat o scădere a numărului de cazuri.

În săptămâna 14-20 decembrie 2020, 36,9% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Ilfov, Iaşi, Timiş şi Constanţa. De asemenea, 32,1% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Constanţa, Bihor şi Iaşi.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani a fost cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 14-20 decembrie 2020, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 20 decembrie 2020, cu procente relativ apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv cca 13%). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3%), peste 80 de ani (aproximativ 5%), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79, peste 80 de ani şi 60-69, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 20 decembrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt cele mai afectate: aproximativ 32,5% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi aproximativ 26% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 10%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 4%. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (aproximativ 1%) şi 30-39 de ani (aproximativ 2%) erau, la 20 decembrie, sub 3%.

Caracteristicile cazurilor confirmate: 84,5% dintre persoane erau vindecate la 20 decembrie 2020

Dintre cazurile analizate până la 20 decembrie 2020, aproximativ 45,9% (272.373) erau de sex masculin, 0,7% erau cazuri de import (4.302), iar 1,5% (8.951) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 47 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, până la 20 decembrie, de 84,5% (501.896 persoane). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 82,3% (460.780 persoane).

Caracteristicile deceselor: 95,1% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate

Până la 20 decembrie 2020, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 59,5% (8.623 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 95,1% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (70,4% – 10.195 persoane), diabet (33% – 4.784 de persoane), afecţiuni neurologice (22,1% – 3.198 de persoane), obezitate (18,7% – 2.711 de persoane), afecţiuni renale (17,4% – 2.515 de persoane), afecţiuni pulmonare (12,2% – 1.769 de persoane), neoplasm (10,9% – 1.578 de persoane), altele (17,4% – 2.524 de persoane), relevă Raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49 şi 50-59 de ani, categoriile cele mai afectate

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 23% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 20% la femei şi aproximativ 19% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17%.

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, se observa, la 20 decembrie 2020, că ponderea deceselor, atât la femei, cât şi la bărbaţi, era mai mare la grupa de vârstă 70-79 ani (aproximativ 32% la femei şi aproximativ 33% la bărbaţi). La femei, următoarele categorii cele mai afectate erau peste 80 de ani (aproximativ 31%) şi 60-69 de ani (aproximativ 24%). La bărbaţi, următoarele grupe de vârstă cele mai afectate erau 60-69 de ani (aproximativ 28%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 20 decembrie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 593.783 cazuri totale confirmate şi a 14.481 decese totale înregistrate, conform sursei citate.

GCS a anunțat alte 5.459 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.459 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Astfel, până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 604.251 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar  516.423 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 14.766 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.12.2020 (10:00) – 23.12.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (81 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova,  Satu Mare, Sibiu, Suceava,  Timiș,  Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.754. Dintre acestea, 1.251 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.656.714  teste. Dintre acestea, 25.840 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.825 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.015 la cerere.

Pe teritoriul României, 38.819 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.248 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.126 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.942 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 569 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 decembrie a.c., 7.008 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.207.510 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Aproape 60% dintre părinți consideră că profesorii care nu vor să se vaccineze ar trebui să țină ore online

Un procent de 56% dintre părinți nu doresc să își trimită copiii la școală dacă profesorii nu se vaccinează, se arată într-un sondaj realizat de Asociația „Mame pentru Mame”.

În același timp, peste jumătate dintre cei chestionați (58,7%) au declarat că profesorii care nu doresc să se vaccineze ar trebui să țină doar ore online, nu cu prezență fizică în fața elevilor.

„Avem acum dovada că majoritatea părinților înțeleg utilitatea vaccinării și sunt de acord cu aceasta”, a afirmat Ana Măiță, președintele Asociației “Mame pentru Mame” și activist pentru drepturile femeilor, mamelor și copiilor.

„Ca mamă și fost pacient COVID-19, am o experiență directă cu boala și cunosc impactul pe care îl are asupra unei familii. Am trecut printr-o perioadă sumbră în care am fost izolată, cu alți doi membri ai familiei mele suspecți de infectare cu coronavirus, iar un altul, cu o stare de sănătate extrem de fragilă, la rândul său în izolare pentru a se feri de infecții. Înțeleg perfect preocupările părinților și aș dori să le transmit că au susținerea deplină a organizației noastre. Datorită vaccinării populația este acum ferită de boli grave precum difteria sau poliomelita, așadar vom depune toate eforturile pentru a convinge oamenii, în mod particular profesorii, de beneficiile vaccinării, în special în actualul context”, a afirmat Ana Măiță, președintele Asociației „Mame pentru Mame”.

Recentul sondaj publicat de Federația Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” arată însă o situație de semn opus, în care majoritatea profesorilor refuză vaccinarea. În schimb, opinia părinților, consultați prin intermediul chestionarului Asociației „Mame pentru Mame”, este că profesorii care nu doresc să se vaccineze ar trebui să predea exclusiv online.

„Din fericire, doar o mică parte dintre respondenți, 13%, consideră că acești profesori ar trebui excluși din învățământ, deci nu avem în față perspectiva unui conflict între părinți și profesori. Aceste date ne fac să credem că putem găsi o soluție acceptabilă pentru școală, care să le ofere profesorilor care nu doresc să se vaccineze șansa de a-și face în continuare meseria. Subliniez însă că organizația noastră susține în continuare cu fermitate adoptarea unei legi a vaccinării”, potrivit Anei Măiță.

Chestionarul „Mame pentru Mame” a fost completat online de 710 români, în perioada 21-22 decembrie.

Medicul Gabriel Diaconu: Ne vom lupta cu noul coronavirus și în anii ce vin

Medicul specialist psihiatru, Gabriel Diaconu, este de părere că “ne vom lupta” cu noul coronavirus și în anii ce vin pentru că virusul suferă mutații, posibil unele incompatibile cu vaccinarea, iar mulți dintre oameni așteaptă să vadă ”ce se întâmplă”, pentru a se vaccina.

“Dacă merge rău, crește șansa să se vaccineze și ei. Dacă merge bine, românul nu se duce la vaccin (…). Odată ce treci de un prag de, să zicem, 20% imunizarea populației, numărul de decese tinde să scadă domol, mai ales dacă ai și măsuri sanitare de prevenție. Ori sensul bizar al noului firesc îți sugerează că aceiași oameni vor răsufla ușurați că pericolul a trecut. Dar pericolul nu trece, tot vine și vine ca replicile unui seism, și oamenii devin psihic epuizați de veștile proaste. Astfel că sunt ”neutralizați” volițional”, a scris medicul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit specialistului, la începutul pandemiei de SARS-CoV-2, “noi, românii am reușit să dăm dovezi la lume că putem să ne organizăm încât să facem în cel mai serios mod un cordon sanitar”.

“România a fost în treimea superioară a clasamentului țărilor care au gestionat corect, și complet, pandemia. Asta ne-a garantat o vară de desfrâu și voie-bună. Iarna a venit. De aici lucrurile nu pot merge decât din rău în mai rău, indiferent ce zic cifrele zilnic raportate privind ‘cazurile noi’. Când lucrurile merg din rău în mai rău oamenii nu mai ascultă nici de sfatul bun, nici de recomandarea doctorului. Acesta-i riscul. Drept urmare își iau viața în propriile mâini. Numărul greșelilor ”neforțate” crește. Și uite-așa vom pierde vieți, suplimentar, prin conspirația idioților utili de toate părțile mesei la care conversăm”, se arată în postarea medicului.

Potrivit acestuia, imunizarea la COVID-19 are o miză dublă:

• Miza personală a fiecăruia: faci asta pentru sănătatea ta, ca să-ți scazi la maxim riscul de boală și, secundar, de moarte
• Miza comunitară: dacă suficienți oameni se vor vaccina, o să stingem incendiul pandemic. .

“Prima parte românii o pricep. Cu a doua parte se împacă mai greu: de ce să fac eu ceva pentru vecinul meu. Pentru omul de pe stradă. De ce să-i fac eu cadou imunizarea mea, mai ales dacă presupune vreun risc. De obicei vecinul – în România – e omul căruia-i dorești moartea caprei. Ei bine, acesta e ceasul marii cumpene. Ne trebuie, ca la un referendum pentru națiune, o majoritate. Acea majoritate nu e 50+1. Ne trebuie 60+1 la sută. Ori asta înseamnă, grosso modo, cam 11 – 13 milioane de persoane care să se imunizeze. Cifra e cu atât mai grea cu cât ne trebuie acești oameni din rândul populației adulte, adică de fapt procentul e peste 70%. Cum vom atinge, sau dacă măcar vom atinge acest procent? Realist vorbind, șansele noastre sunt mici”, a adăugat medicul, în postarea sa.

 

Ce prevede Programul de guvernare propus de noul Guvern pentru Sănătate

Investiţiile în infrastructură, aparatură, atragerea de fonduri europene, crearea capabilităţilor în zonele de risc, pregătirea capitalului uman şi atragerea personalului sanitar în sistem, crearea facilităţilor optime pentru tratament şi asigurarea medicaţiei la standarde europene, precum şi programe naţionale ţintite pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor sunt pilonii pe care se bazează programul de guvernare propus de noul Guvern în domeniul Sănătăţii.

Potrivit documentului, depus la Parlament de premierul desemnat Florin Cîţu, o parte importantă a programului de guvernare va fi centrată pe creşterea ponderii şi importanţei prevenţiei, ca parte integrantă din strategia naţională.

”Guvernul va demara şi implementa atât de necesara reformă a sistemului de sănătate care să conducă la îmbunătăţirea speranţei de viaţă a românilor, la creşterea calităţii vieţii şi la îmbunătăţirea accesului pacienţilor la un sistem public de sănătate, modern şi eficient. Sistemul de sănătate românesc se află acum în faţa unei duble provocări, pentru că, pe lângă nevoia de reforme structurale, trebuie să răspundă crizei fără precedent cauzate de pandemia de COVID-19, a cărei durată nu poate fi estimată la momentul actual”, se arată în programul de guvernare.

Printre priorităţile Guvernului Cîţu se numără elaborarea unei noi legi a Sănătăţii, dar şi continuarea reorganizării instituţiilor publice din domeniu.

Totodată, noul Guvern va urmări creşterea finanţării publice pentru Sănătate până la 6% din PIB, asigurarea unui grad de absorbţie ridicat a fondurilor europene dedicate domeniului în perioada 2021 – 2027 şi valorificarea acestei oportunităţi ca o sursă suplimentară de finanţare a sistemului de sănătate din România.

Printre obiective se mai află introducerea de criterii de performanţă şi sisteme de monitorizare (inclusiv digitalizare) în vederea eficientizării managementului bugetului alocat Sănătăţii; dezvoltarea asigurărilor complementare de sănătate cu creşterea ponderii fondurilor private, care să cofinanţeze servicii medicale, crearea unui cadru legislativ şi creşterea deductibilităţii fiscale pentru asigurările complementare de sănătate şi iniţierea unei dezbateri publice legate de oportunitatea introducerii concurenţei în administrarea asigurării obligatorii de bază.

Noul Cabinet îşi propune şi deschiderea către mai multe tipuri de asigurări de sănătate şi asiguratori pe modelul Pilonul 2 şi 3 de pensii; în acest context statul îşi va menţine rolul de reglementator, finanţator şi chiar ofertant de servicii de asigurare prin CNAS, se arată în programul de guvernare.

Pentru domeniul sănătate, în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare sunt avute în vedere investiţii în unităţi sanitare noi, inclusiv extinderi ale spitalelor existente; investiţii în infrastructura medicală oncologică: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi secţiile de oncologie din municipiile reşedinţă de judeţ; investiţii în institutele de boli cardio-vasculare şi secţiile cardio-vasculare din municipiile reşedinţă de judeţ.

Sunt prevăzute investiţii în Sănătate de cel puţin 2,8 miliarde euro din fonduri europene prin Programul Operaţional Sănătate prin investiţii pentru construirea spitalelor regionale şi infrastructuri spitaliceşti noi cu impact teritorial major.

În ceea ce priveşte realizarea unei infrastructuri medicale moderne, noul Executiv îşi propune: finanţarea dezvoltării şi modernizarea infrastructurii sanitare, precum şi dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală, echipamente şi mijloace de transport sanitar specifice, construirea unor spitale regionale (Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova) şi finalizarea obiectivelor de investiţii începute în anii precedenţi, cu respectarea termenelor pentru finanţarea acestora, dar şi înfiinţarea unei Agenţii pentru Investiţii în Infrastructura de Sănătate.

De asemenea, se vor mai avea în vedere construirea a 10 spitale, inclusiv maternităţi, cu o valoare de 4 miliarde de lei; continuarea derulării programului de consolidări şi a altor lucrări de intervenţii pentru clădirile unităţilor sanitare, estimările pentru perioada 2021 – 2024 fiind de 140.000.000 lei; dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală, echipamente şi mijloace de transport sanitar specifice. Estimările aferente acestui domeniu sunt de 1.250.933.000 lei pentru perioada 2021 – 2024.

Alte obiective din programul de guvernare se referă la: derularea proiectului „Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19” din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, în care au fost depuse 297 de cereri de finanţare de către spitalele publice pentru echipamente medicale, materiale sanitare şi substanţe biocide; reorganizarea serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, ambulatorie şi spitalicească astfel încât să se poată asigura servicii medicale simultan atât pentru patologiile acute şi cronice, cât şi să se poată răspunde optim în condiţii epidemice/pandemice (să fie asigurate servicii medicale concomitent pacienţilor COVID-19, precum şi celor non-COVID-19); dar şi finanţarea corespunzătoare a medicinei de familie, cu un obiectiv de minimum 8% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Noul Executiv va urmări şi încurajarea întoarcerii în ţară a cercetătorilor români ce activează în instituţii din străinătate prin granturi de excelenţă; continuarea şi dezvoltarea politicii de stimulare a medicilor (medici de familie, medici specialişti, stomatologi) şi asistenţilor pe baza evaluărilor profesionale şi a criteriilor de eficienţă; identificarea soluţiilor privind atragerea de personal de specialitate (medici şi farmacişti) în zonele defavorizate şi mai puţin accesibile; recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.

Ministerul Sănătăţii va continua reforma rezidenţiatului prin includerea de noi centre de pregătire (publice şi private) şi prin actualizarea bibliografiei, corelarea locurilor şi posturilor scoase la concurs cu proiecţia pe minimum 5 ani a specialităţilor deficitare şi cu distribuţia geografică a acestora, iar concursurile pentru posturi în sistemul public de sănătate se vor desfăşura cu impunerea meritocraţiei şi a experienţei efective în practica medicală – se precizează în programul de guvernare.

Mesajul Societății Studenților Mediciniști Iași, legat de decesul de COVID-19 al unui tânăr de 20 de ani

Reprezentanții Societății Studenților Mediciniști Iași au transmis un mesaj prin care anunță decesul unui student în vârstă de 20 de ani, care a murit din cauza COVID-19.

“Societatea Studenților Mediciniști Iași este profund îndurerată, întrucât Alex Țandura, colegul nostru în vârstă de doar 20 ani, a pierdut astăzi lupta cu COVID-19 și a plecat prea devreme dintre noi. Acesta era unul dintre cei mai activi voluntari ai Departamentului de Medicină de Urgență (U.P.U. – SMURD) din cadrul SSMI și student la Asistență Medicală Generală, UMF Iași. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați și mult curaj pentru a înfrunta aceste momente!”, se arată în mesajul Societății Studenților Mediciniști Iași.

Medic de familie: Cereți testarea acasă de la DSP, după minimum trei zile de la debutul simptomelor

Dr. Raluca Zoițanu, președinte Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), recent vindecată de COVID-19, a afirmat că la rata de infectare și la numărul de cazuri din România, orice simptom mic este COVID, în 99% din cazuri, sfătuind ca la orice semn de boală respiratorie sau gastro-intestinală să se stea în casă și să se ceară testare la Direcția de Sănătate Publică (DSP), după minimum trei zile de la debut.

„Ce am învățat a fost că ‘orice muc’, acum, la această rată de infectare și la acest număr de cazuri în România chiar este COVID în 99% din cazuri. Deci cel mai bine stai în casă la cel mai mic semn de boală respiratorie sau gastro-intestinală și ceri test de la DSP după minim 3 zile de la debut. Nu este obligatoriu să faci febră sau să îți pierzi mirosul ca să fie COVID, nici să tușești sau să respiri greu. Eu am avut doar unele simptome și debutul m-a păcălit, deși sunt medic și am diagnosticat sau monitorizat până acum în jur de 50 de cazuri. La ce priorități au autoritățile în perioada asta, mă tem că va fi mai rău înainte să fie mai bine în ceea ce privește evoluția pandemiei. Așa că aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru! Și nu fiți prea supărați pe medicul de familie dacă este indisponibil. S-ar putea să se fi îmbolnăvit și medicul!”, a scris medicul de familie, într-o postare pe Facebook.

Dr. Raluca Zoițanu a spus că s-a infectat în București, dar nu știe când cum sau unde.

„În weekendul cu 1 Decembrie am stat acasă, ca în fiecare weekend de când a început pandemia. Nici în concediu de odihnă nu am fost plecată anul acesta. La cabinet am respectat aceleași măsuri de protecție, dar este drept că au fost mai mulți pacienți cu simptome COVID ajunși în cabinet în ciuda triajului.  Am folosit aceleași mijloace de transport la și de la cabinet, dar probabil au fost mai mulți șoferi și călători conștienți sau nu că au virusul. Mulți șoferi își pun masca doar când se urcă clientul, geamurile stau închise dacă este frig afară și nu le deschide clientul… Ar fi bine dacă virusul ăsta ar avea sclipici, să-l vedem în aer.”, a mai scris medicul de familie.

Acesta a spus că în săptămâna de dinaintea simptomelor a participat, cu mască, la o ședință Casa de asigurări, într-un birou spațios, dar fără geamuri deschise, dar nici unul dintre participanți nu pare să mai fi avut boala.

„Rămâne necunoscut locul și momentul infectării dar testul PCR pozitiv, simptomele și anticorpii dobândiți îmi oferă certitudinea că am pățit-o și eu. Din fericire am avut o formă ușoară deși am ceva factori de risc. N-am luat nici un medicament minune, cu atât mai puțin schemele recomandate pe internet. Am tratat doar simptomele pe măsură ce au apărut. Febră – paracetamol. Nas înfundat – spray. Etc.”, a mai scris medicul de familie.

CMR lansează un apel pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Colegiul Medicilor din România (CMR) lansează un apel pentru vaccinarea împotriva COVID-19, după ce Comisia Europeană a autorizat ieri vaccinul produs de BioNTech și Pfizer.

Subliniind că vaccinarea este cea mai bună opțiune disponibilă în prezent în lupta împotriva COVID-19, președintele CMR, prof. dr. Daniel Coriu, a  declarat: ”Această autorizare era așteptată de mult timp de către comunitatea științifică națională, corpul medical și populație, reprezentând o speranță de limitare a răspândirii pandemiei produsă de virusul SARS-CoV-2 și reîntoarcerea la normalitate.Profesioniștii din domeniul sănătății reprezintă segmentul din populație cel mai puternic afectat de consecințele pandemiei, plătind un tribut dureros în lupta cu pandemia. Cu toate acestea, am fost mereu în prima linie acordând îngrijiri medicale, dar și empatie și compasiune pacienților și familiilor suferinde. Resimțim în acest fel pe deplin povara acestei boli nemiloase”.

”Acest vaccin reprezintă, din perspectiva mea, un instrument eficace în lupta cu această pandemie și cred că este important ca noi, corpul medical, să ne informăm cu privire la dovezile științifice consecutive studiilor pentru acest vaccin și să aducem aceste date corecte, cu transparență și responsabilitate către pacienții noștri. Susțin vaccinarea COVID-19 în România”, a afirmat dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie, secretar general al Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor din România salută autorizarea emisă de autoritățile europene competente și recomandă corpului medical să se informeze din surse autorizate pentru a decide în cunoștință de cauză să se vaccineze precum și pentru a informa corect și complet populația, se mai arată în comunicatul de presă.

CMR lansează și un apel către autorități să asigure derularea în condiții bune a acestei campanii de vaccinare fără precedent, ce se anunță o adevărată provocare din punct de vedere logistic și își oferă întreg sprijinul, în limitele competențelor sale.

Testare în masă a populației, în Slovenia

Slovenia, o ţară grav afectată de pandemia de COVID-19, a demarat marţi o campanie masivă bazată pe teste gratuite şi facultative, ce vizează testarea înainte de Crăciun a unui sfert din populaţia sa de 2 milioane de locuitori, potrivit AFP.

Peste 100 de persoane se aflau marţi în jurul prânzului în piaţa centrală Kongresni din capitala ţării, Ljubljana, în proximitatea unuia dintre numeroasele centre amenajate în cele 13 oraşe slovene implicate în această campanie de testare în masă.

Potrivit unui secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Marija Magajne, programul are ca obiectiv „controlarea răspândirii virusului, reducerea numărului de persoane spitalizate şi a numărului de decese”.

Rezultatele sunt comunicate pe telefoanele mobile într-un interval de 15 minute, odată cu instrucţiuni clare pentru persoanele ale căror rezultate sunt pozitive, a precizat Marija Magajne.

În cea de-a doua etapă a campaniei, astfel de teste vor fi propuse profesorilor, soldaţilor şi poliţiştilor.

Slovenia a fost mai degrabă scutită de primul val al pandemiei de COVID-19, însă această ţară s-a confruntat cu rate de infectare ridicate pe parcursul ultimelor luni.

Peste 107.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost raportate oficial în această ţară, alături de peste 2.400 de decese asociate maladiei COVID-19.

Şi alte ţări europene, precum Slovacia şi Austria, au implementat politici de sănătate publică similare.

Coronavirus: Care sunt județele cu cele mai multe cazuri noi

Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu coronavirus faţă de ultima raportare sunt municipiul Bucureşti – 819 şi judeţele Cluj – 341, Timiş – 301, Iaşi – 225, Ilfov – 218, Prahova – 172, Galaţi – 165, Constanţa – 148 şi Braşov – 138, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Harghita – 12, Gorj – 19, Vâlcea – 21, Covasna – 25 şi Mehedinţi – 29.

Distribuţia cazurilor nou înregistrate în ultimele 24 de ore este următoarea:

* Alba – 52
* Arad – 41
* Argeş – 103
* Bacău – 57
* Bihor – 95
* Bistriţa-Năsăud – 60
* Botoşani – 57
* Braşov – 138
* Brăila – 75
* Buzău – 30
* Caraş-Severin – 39
* Călăraşi – 30
* Cluj – 341
* Constanţa – 148
* Covasna – 25
* Dâmboviţa – 99
* Dolj – 36
* Galaţi – 165
* Giurgiu – 38
* Gorj – 19
* Harghita – 12
* Hunedoara – 84
* Ialomiţa – 64
* Iaşi – 225
* Ilfov – 218
* Maramureş – 62
* Mehedinţi – 29
* Mureş – 50
* Neamţ – 30
* Olt – 28
* Prahova – 172
* Satu Mare – 40
* Sălaj – 26
* Sibiu – 49
* Suceava – 111
* Teleorman – 91
* Timiş – 301
* Tulcea – 34
* Vaslui – 84
* Vâlcea – 21
* Vrancea – 43
* Mun. Bucureşti – 819
* Cazuri noi nealocate pe judeţe – 768

În total, 5.009 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.