Col. Dr. Valeriu Gheorghiță: O altă tranşă de 150.000 de doze de vaccin urmează să vină miercuri

0
267

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a declarat că atunci când se recomandă vaccinarea, persoana respectivă trebuie să fie eligibilă pentru imunizare.

Astfel, potrivit specialistului, în primul rând persoana respectivă trebuie să nu aibă contraindicaţii medicale, în al doilea rând să îşi dorească să se vaccineze şi să nu fie în cursul unei infecţii aflate în derulare sau să nu fie în prima lună de la momentul unei infecţii cu SARS-CoV-2.

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță a spus că miercuri urmează să vină o altă tranşă de vacinuri, de circa 150.000 de doze.

“Conform calendarului de livrare, în luna ianuarie, ţara noastră ar urma să primească circa 600.000 doze, în tranşe săptămânale, la care se adaugă cele 150.000 de doze, livrate până la sfârşitul lunii decembrie 2020. Pe 27 decembrie a demarat activitatea de vaccinare în cele zece unităţi medicale destinate primei linii de luptă împotriva COVID-19. În cele zece unităţi de boli infecţioase, au fost vaccinate în total 3.317 persoane, reprezentând circa 75% din personalul total al spitalelor respective”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Articolul precedentUPDATE: Echipaj CBRN, intervenție la incendiul de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia
Articolul următorDr. Valeriu Gheorghiţă, despre când va începe vaccinarea populaţiei antiCOVID