Coronavirus: Au fost vaccinaţi un milion de americani

Un milion de americani au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat, miercuri, directorul principalei agenţii federale de sănătate publică din SUA, informează AFP.

„Statele Unite au încheiat astăzi o etapă preliminară, dar crucială. Autorităţile locale au raportat acum că peste un milion de persoane au primit prima lor doză de vaccin anti-COVID-19”, a comunicat Robert Redfield, în contextul în care săptămâna trecută au fost distribuite trei milioane de doze.

Dr. Moncef Slaoui, consilier principal în cadrul programului guvernamental de imunizare, a declarat însă reporterilor că obiectivul imunizării a 20 de milioane de persoane până la sfârşitul anului „probabil nu va fi atins”.

Statele Unite îşi propun să imunizeze 100 de milioane de persoane până la sfârşitul primului trimestru al anului 2021 şi alte 100 de milioane înainte de sfârşitul celui de-al doilea trimestru.

Două vaccinuri, produse de Pfizer / BioNTech şi Moderna, au fost aprobate până acum pentru distribuire de către autorităţile sanitare din Statele Unite, care au început campania de vaccinare pe 14 decembrie.

Imunologul Anthony Fauci a estimat că, dacă operaţiunea de vaccinare a populaţiei americane va decurge fără probleme, SUA ar putea ajunge la un nivel de imunizare de 70-85% până în vara anului 2021.

Potrivit estimărilor expertului, persoanele prioritare, cele care trăiesc în casele de bătrâni, personalul medical, lucrătorii din domeniile esenţiale sau persoanele cu risc, ar urma să fie vaccinate până în luna martie sau începutul lunii aprilie.

Primele loturi de vaccin Pfizer/BioNTech pentru UE au plecat de la fabrica din Belgia

Livrările de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, aprobat de Uniunea Europeană în această săptămână, au început, miercuri, pentru a pregăti lansarea campaniilor de vaccinare în UE în weekend, relatează dpa.

”Se lucrează acum cu toate forţele pentru a pregăti primele loturi pentru distribuţie”, a transmis Pfizer către dpa, într-un comunicat.

Acest vaccin anti-COVID-19 este primul care a primit undă verde în Uniunea Europeană şi este fabricat la Puurs, în nordul Belgiei.

”Camioanele sunt pregătite să plece de la fabrica din Puurs astfel încât autorităţile naţionale de sănătate din toată Europa să poată începe campaniile de vaccinare pe 27 decembrie”, a indicat Pfizer.

Comisia Europeană a acordat autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului, dezvoltat în comun de Pfizer şi BioNTech, în urma evaluării pozitive din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Vaccinul poate fi administrat de acum persoanelor de peste 16 ani din ţările UE, excepţie făcând femeile însărcinate, care vor fi tratate caz cu caz, potrivit EMA.

Pfizer a refuzat să dea detalii despre livrări, invocând ”raţiuni de securitate”.

Când ajunge vaccinul anti-Covid și în România și cum se va desfășura campania de vaccinare

În România, vor ajunge primele 10.000 de doze pe 26 decembrie.  urmând să înceapă imediat și campania de vaccinare. În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populația generală. Vaccinarea va fi voluntară și gratuită.

Comitetul național de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a anunțat, miercuri, care este procedura de înscriere pentru cei care vor să se vaccineze. Vaccinarea se va face pe bază de programare, pentru o urmărire mai eficientă a procesului și a pacienților.

Vaccinarea se va realiza pe bază de recomandare, a stabilit Comitetul de coordonare, pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor și pentru o mai bună monitorizare post-vaccinare. De asemenea, în acest mod va fi redus la minimum riscul de pierdere a dozelor de vaccin.

Persoanele care doresc să se vaccineze se vor putea programa

  • on-line
  • telefonic
  • prin medicul de familie
  • prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale.

Vaccinarea propriu-zisă se va face la centrele de vaccinare înființate prin ordin al ministrului Sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică.

Vaccinul va fi administrat de personalul medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor și/sau personal medico-sanitar care deține certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator și va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecțional (flux unidirecțional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic și personal medical auxiliar.

Salvați Copiii: Care sunt județele cu cea mai ridicată rată a mortalității infantile

Rata mortalităţii infantile din judeţele Tulcea şi Mehedinţi este cea mai mare la nivel naţional, depăşind de patru-cinci ori municipiul Bucureşti, care, cu 2,8 copii decedaţi la mia de copii născuţi vii, se menţine sub media pe ţară, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

În acest context, cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul medical sunt lipsa de personal, infrastructura spitalelor şi insuficienţa echipamentelor adecvate.

„Dacă în Bucureşti, unde sunt concentrate 7 maternităţi de gradul III dintr-un total de 22, rata mortalităţii infantile (2,8 la mia de copii născuţi vii) se menţine sub media pe ţară, judeţele Tulcea şi Mehedinţi trec prin adevărate drame, cu o rată a mortalităţii de cinci, respectiv patru ori mai mare. Investiţia în aparatură medicală este mai urgentă ca oricând. Maternităţile şi secţiile de neonatologie au fost vulnerabilizate de pandemia care a pus o presiune şi mai mare pe un sistem medical insuficient dotat şi cu discrepanţe majore între judeţe. (…) Cele mai mari probleme întâmpinate de medici se referă la insuficienţa echipamentelor de protecţie în prima fază a crizei, lipsa de personal, infrastructura care nu permite organizarea circuitelor separate şi, mai ales, insuficienţa echipamentelor, în special a incubatoarelor, necesare pentru îngrijirea nou-născuţilor în contextul generat de pandemie”, se precizează în comunicatul Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Potrivit organizaţiei, harta mortalităţii infantile arată un clivaj major între judeţe şi regiuni, una dintre cauzele directe fiind gradul de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă.

Astfel, în judeţul Tulcea, aflat pe primul loc al acestui capitol dramatic, rata mortalităţii infantile este de peste cinci ori mai mare decât în Municipiul Bucureşti, unde sunt concentrate multe maternităţi de gradul trei.

Judeţele unde mor cei mai mulţi copii sub un an, raportat la mia de copii născuţi vii, sunt:

  • Tulcea – 15,6 la mia de copii născuţi vii,
  • Mehedinţi – 11,7‰,
  • Constanţa – 9,5‰,
  • Vrancea – 9.3‰
  • Mureş – 9.0‰.

În acelaşi timp, judeţele unde sunt salvaţi cei mai mulţi nou-născuţi sunt:

  • Bucureşti – 2,8‰,
  • Ilfov – 3,5‰,
  • Iaşi – 3,6‰,
  • Dâmboviţa – 3,6‰
  • Covasna – 4,4‰.

Conform datelor Organizaţiei Salvaţi Copiii, România se situează încă pe primul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile.

„În ciuda acestei evoluţii, mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, plasând ţara noastră, după 13 ani de integrare europeană, încă pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile aproape dublă (6,2‰) faţă de media de 3,5‰. O treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante şi prin dezvoltarea de programe suport pentru gravide, mame şi copii”, a precizat organizaţia.

Salvaţi Copiii anunţă că accelerează sprijinirea urgentă a 10 secţii de terapie intensivă neonatală şi de pediatrie cu echipamente medicale performante şi face apel către companiile care pot sprijini acest demers, pentru a redirecţiona impozitul pe profit către această cauză.

În anul 2020, Salvaţi Copiii a asigurat peste 273.609 echipamente şi materiale medicale indispensabile către 57 de unităţi medicale şi de îngrijire pacienţi (peste 60 de secţii de neonatologie şi pediatrie) şi 79 de cabinete de medicină de familie, o bună parte din fonduri fiind obţinute cu ajutorul mecanismului de redirecţionare a 20% din impozitul pe profit.

MS a semnat ordinul pentru indemnizaţia lunară de hrană, pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul pentru aprobarea Metodologiei şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu.

Astfel, pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză (adulţi şi copii) şi trataţi în ambulatoriu vor beneficia de o indemnizaţie lunară de hrană, fără întrerupere, atât în faza iniţială/intensivă a regimului terapeutic, cât şi în faza de continuare a acestuia, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Se consideră că un pacient diagnosticat cu TB a urmat tratamentul fără întrerupere dacă administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic pe perioada unei luni s-a realizat fără mai mult de 7 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament pentru faza iniţială/intensivă, respectiv 3 omisiuni în faza de continuare, se arată în același comunicat.

Indemnizaţia lunară de hrană se acordă pentru asigurarea aderenţei la tratament a pacienţilor.

Aceasta se va plăti de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unei cereri a persoanei diagnosticate cu TB care se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul are domiciliul.

Indemnizaţia de hrană se va calcula de către agenţiile teritoriale pe baza nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective.

Medicul curant al pacientului va asigura informarea lunară a direcţiei de sănătate publică cu privire la situaţia administrării tratamentului de către pacient, potrivit regimului terapeutic, dacă există omisiuni de administrare, de abandon, deces, sau finalizarea tratamentului, după caz.

În 30 de zile după publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, agenţiile teritoriale încheie cu direcţiile de sănătate publică protocoale de colaborare pentru organizarea unui cadru operaţional în vederea asigurării plăţii indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite pacienţilor cu TB trataţi în ambulatoriu.

Ministrul propus al Sănătăţii, despre privatizarea sistemului public de sănătate

Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a exclus, miercuri, ipoteza desfiinţării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau a privatizării sistemului public de sănătate.

„Cu privire la sistemul de finanţare, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu se pune problema desfiinţării Casei Naţionale – pentru că am mai văzut asemenea idei -, trebuie să atragem însă mai mulţi bani în sistem. Şi vom evalua diverse măsuri, de la asigurări complementare până la pilotarea diverselor altor mecanisme de finanţare, pentru a atrage mai mulţi bani în sistem şi a eficientiza, pentru a asigura performanţa instituţiilor care prestează servicii medicale în România, fie că vorbim de medicină de familie, de medicină de ambulatoriu sau spitale”, a precizat Voiculescu în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

El a exclus şi ipoteza unei privatizări a sistemului public de sănătate.

„Privatizarea sistemului public de sănătate – nu se pune problema! Nu se pune problema privatizării unor spitale. Nu se pune problema în acest moment a închiderii unor spitale. Nu se pune problema privatizării sistemului de sănătate din România. Putem să considerăm acest subiect închis”, a subliniat el.

Ulterior, într-o declaraţie acordată presei, Vlad Voiculescu, a declarat că asigurările complementare de sănătate reprezintă o modalitate de atragere a unor fonduri suplimentare.

„Asigurările complementare de sănătate înseamnă că mai mulţi bani vin către sistem şi o anumită categorie îşi poate achiziţiona aceste asigurări complementare. Asta nu înseamnă cu niciun chip că românii nu vor avea acces gratuit la servicii sanitare din ce în ce mai bune şi vom face în aşa fel încât să fie din ce în ce mai bune. E o măsură de atragere a unor fonduri suplimentare în sistemul naţional de sănătate. (…) Asigurările complementare sunt private, dar nu vorbim despre asigurarea de bază, ci despre ceva suplimentar. (…) Repet, nu se pune problema de nicio privatizare a sistemului de asigurări. Este vorba de ceva suplimentar. Pachetul de bază, respectiv asigurarea de bază, va fi disponibilă ca şi până acum în România”, a spus el.

În ce priveşte momentul implementării asigurărilor complementare de sănătate, ministrul propus al Sănătăţii a arătat că există deja un început de bază legală, care poate fi dezvoltat.

„Există deja un început de bază legală. Vom vedea cum putem dezvolta acest sistem. Există deja anumite tipuri de asigurări”, a spus el.

Cum se pot programa cei care vor să se vaccineze împotriva COVID-19

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, documentul aprobat miercuri prevede faptul că centrele de vaccinare sunt înfiinţate prin ordin al ministrului Sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, şi vor fi organizate sub mai multe forme:

  • Centre de vaccinare fixe;
  • Centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formaţiuni mobile, care aparţin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau Ministerului Apărării Naţionale, respectiv structurilor subordonate acestora;
  • Echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locaţii specifice;
  • Centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile oraşe, destinate populaţiei generale;
  • La nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi tipul vaccinurilor disponibile.

Totodată, actul normativ prevede că direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti avizează temporar funcţionarea centrelor de vaccinare, pe baza metodologiei proprii, a documentelor depuse de către deţinătorul/administratorul spaţiului şi după evaluarea dotării fiecărui centru. Centrele de vaccinare care aparţin ministerelor cu reţea proprie vor fi organizate şi avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerinţelor legale.

Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor şi/sau personal medico-sanitar care deţine certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator şi va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecţional (flux unidirecţional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic şi personal medical auxiliar.

Vaccinarea se va realiza pe baza de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menţine un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise şi perioadei de monitorizare post-vaccinare şi pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin.

Persoanele se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, după caz.

Centrele de stocare şi distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt:

  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” Bucureşti;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca;
  • Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” Craiova;
  • Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov;
  • Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Vlad Voiculescu: În momentul acesta nu se pune problema carantinării unui oraş sau altuia

Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri că nicio măsură „nu trebuie exclusă” dintre cele luate de autorităţi, menţionând însă că decizia carantinării unui oraş nu aparţine doar Ministerului Sănătăţii.

„Am spus acum două săptămâni că nicio măsură nu trebuie exclusă şi că, în funcţie de datele reale pe care le vedem, putem să luăm o măsură sau alta. În momentul acesta nu se pune problema carantinării unui oraş sau altuia – şi aceasta, oricum, nu este o decizie singulară a ministrului sau a Ministerului Sănătăţii – dar avem nevoie să vedem datele reale la nivelul fiecărui judeţ. În perioada următoare exact asta voi face”, a afirmat Voiculescu după audierile din Parlament.

Punctul de vedere a fost susţinut şi în cadrul audierilor din cadrul comisiilor de Sănătate reunite, unde Voiculescu a arătat că măsurile necesare pe termen scurt sunt cele adoptate de către autorităţile care îşi încheie mandatul. El a menţionat că va exista o colaborare cu fostul ministru al Sănătăţii.

„Este vorba de sănătatea populaţiei şi, în general, atunci când e vorba de lucruri atât de importante şi care nu pot fi recuperate, cred că nicio măsură a statului nu poate fi exclusă. Măsurile pe termen scurt sunt cele pe care autorităţile care îşi încheie mandatul astăzi le-au prezentat. Ce voi face în perioada imediat următoare este să solicit de la toate instituţiile abilitate datele şi să mă consult cu specialiştii despre paşii imediat următori. De asemenea, cu domnul ministru Tătaru şi cu cei care tocmai îşi încheie mandatul. Este esenţial să existe o anumită continuitate şi, poate, spre deosebire de alte transferuri de mandat de până acum, lucrurile vor funcţiona cu totul diferit. Va exista o continuitate şi o colaborare continuă”, a mai declarat ministrul propus.

Voiculescu a subliniat că în următoarele săptămâni este „critică” o îmbunătăţire a comunicării publice, fiind foarte important ca românii să respecte regulile deja transmise de autorităţi.

În ce priveşte direcţiile de sănătate publică, Voiculescu a apreciat că acestea nu au beneficiat de-a lungul anilor de atenţia necesară şi că pandemia a evidenţiat importanţa sănătăţii publice. Potrivit ministrului propus al Sănătăţii, criza COVID-19 nu va fi rezolvată în spitale, ci „trebuie abordată în special în afara” acestora.

„Cu privire la direcţiile de sănătate publică, împărtăşesc o parte din nemulţumirile dumneavoastră, dar cred că nu e drept să spunem că ‘mai mult au încurcat’. Cred că este corect să spunem că există oameni care s-au străduit. Cred că este corect să spunem că ceea ce s-a distrus în foarte mulţi ani, în care direcţiile de sănătate publică nu au fost nici organizate, nici nu li s-au acordat resursele corecte, atenţia necesară – cred că acum am văzut cu toţii importanţa sănătăţii publice, în general. Şi ştim acum că criza COVID-19 nu va fi rezolvată doar în spitale. De fapt, nu va fi rezolvată în spitale, ci trebuie abordată în special în afara spitalelor”, a spus el.

În ce priveşte strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, Vlad Voiculescu a opinat că aceasta a fost bine organizată, dar a menţionat că aspectele logistice şi de comunicare trebuie tratate cu maximă responsabilitate.

„Strategia de vaccinare este rezultatul muncii unor oameni bine pregătiţi. (…) Lucrurile par – atât cât am avut eu acces până acum – par să fie bine organizate. Aştept să văd detaliile şi îmi pare că sunt aspecte logistice şi aspecte de comunicare care trebuie tratate cu maximă responsabilitate. Dacă vorbim de comunicare, cred că este esenţial pentru noi toţi în perioada imediat următoare să ştim că mesajele pe care le transmitem de la orice tribună trebuie să fie unele responsabile, care să îi ajute pe români şi sistemul greu încercat să treacă peste această perioadă. Sper că a trecut acel moment în care managementul crizei era o chestiune de luptă politică, aici, în Parlament”, a mai spus Voiculescu.

Centrul naţional de stocare a vaccinurilor de la Institutul „Cantacuzino”, autorizat de ANMDMR

Centrul naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), după ce a obţinut autorizaţia de distribuţie angro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, această autorizaţie se eliberează în vederea distribuţiei medicamentelor cu autorizaţie de punere pe piaţă în statele membre ale Spaţiului Economic European.

Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu articolul 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice; produse cu distribuţie în „lanţul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute), se explică în comunicat.

Pe 26 decembrie, Institutul „Cantacuzino” va recepţiona prima tranşă simbolică de 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer, căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă. Dozele vor fi distribuite către spitalele de boli infecţioase din prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Președintele Iohannis, mesaj despre perspectiva rapidă a unui vaccin anti-COVID-19

0

Preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte, într-un mesaj publicat pe Twitter, despre perspectiva rapidă a unui vaccin anti-COVID-19, pentru a proteja cetăţenii UE de pandemie.

„Prin eforturi comune putem găsi soluţii pentru ca cetăţenii europeni să fie protejaţi de pandemia de COVID-19, iar perspectiva rapidă a unui vaccin ne dă astăzi speranţe. Încrederea şi solidaritatea europeană ne oferă forţa necesară să reclădim normalitatea”, a scris şeful statului pe platforma de socializare.

Textul însoţeşte un montaj video cu mesaje din partea liderilor din UE, inclusiv al şeful statului român, care îndeamnă la solidaritate în eforturile de a opri pandemia de SARS-CoV-2.

Vlad Voiculescu a primit aviz favorabil pentru Ministerul Sănătății

Vlad Voiculescu, propunerea USR PLUS pentru Ministerul Sănătății, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vlad Voiculescu a primit 20 de voturi favorabile, în urma audierilor.