Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a donat Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecţie sanitară, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Astfel, reprezentanţii MApN au predat, miercuri, omologilor din Republica Moldova, echipamente de protecţie sanitară (combinezoane, măşti tip FFP2, măşti chirurgicale şi viziere), precum şi alte bunuri de uz sanitar, arată un comunicat al MApN.

Această nouă tranşă de materiale donate vine în completarea demersului iniţiat în luna aprilie 2020 şi face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetăţenilor din Republica Moldova, reiterat de către preşedintele României cu ocazia recentei vizite la Chişinău.

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naţionale a contribuit cu personal medical şi zece izolete produse în România, ca parte a efortului iniţiat de autorităţile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova, în prevenirea şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2, aminteşte MApN.