Ministrul Sănătăţii, „moderat optimist” în ce priveşte dorinţa românilor de a se vaccina

Primul vaccin împotriva COVID-19 va sosi în ţara noastră pe 26 decembrie, personalul medical are prioritate la vaccinare şi „nimeni nu va sări rândul”. Sunt declarațiile minsitrului Sănătății, Vlad Voiculescu, făcute joi, la RFI.

„Prioritatea absolută este în mod evident gestionarea pandemiei şi pregătirea campaniei de vaccinare. Primul vaccin va sosi pe 26, adică practic poimâine (…). Cred că orice relaxare din partea noastră, a tuturor, şi evident orice relaxare din partea autorităţilor ar fi o greşeală, ar fi o greşeală mare acum, în perioada Sărbătorilor”, a afirmat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii, „moderat optimist” în ce priveşte dorinţa românilor de a se vaccina

„Dar nimeni nu va sări rândul, asta vă pot spune. Primii vor fi cei din personalul medical, cine va fi, nu pot să vă spun în acest moment, dar personalul medical are prioritate, nu politicienii, nu oricine altcineva”, a spus Voiculescu.

Întrebat dacă se va vaccina în faţa camerelor de filmat, pentru a da un exemplu, el a răspuns: „Da, sigur că da, dar atunci când îmi va veni rândul, deşi mi-ar plăcea să fiu vaccinat astăzi, deja”.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că este „moderat optimist” în ceea ce priveşte dorinţa românilor de a se vaccina.

„Sunt moderat optimist în dorinţa românilor de a se vaccina, cred că mulţi dintre noi vom avea de ales între respectarea cu stricteţe, cu şi mai mare stricteţe a tuturor măsurilor, cu purtarea permanentă a măştii şi toate celelalte măsuri pentru protejarea tuturor celorlalţi şi vaccinare”, a afirmat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă vor fi cooptate personalităţi în campania de vaccinare, ministrul Sănătăţii a răspuns afirmativ.

„Nu am nicio îndoială în privinţa asta şi da, va fi o campanie de comunicare, pe care am de gând să o pregătesc, împreună cu colegii de la celelalte ministere şi împreună cu preşedintele României, care este direct implicat”, a declarat Vlad Voiculescu.

Când se redeschid școlile?

Vlad Voiculescu a precizat și în ce condiții vor fi redeschise școlile: ”Nu am o estimare, dar este o prioritate deschiderea școlilor, deîndată ce situația epidemiologică o va permite. Dacă ne uităm în alte state europene, vedem că școlile nu au fost închise așa de rapid ca la noi. Pe de altă parte și sistemul nostru sanitar vedem că a ajuns deja la limită, iar în perioada următoare va trebui să vedem care sunt pașii pe care va trebui să-i facem pentru redeschiderea școlilor mai degrabă mai devreme, decât mai târziu (…). Atât timp cât nu mai sunt locuri la ATI, nu putem să vorbim despre nici o măsură de relaxare”.

GCS: Gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în scădere

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, joi, că gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 este în scădere. Cu toate acestea, cetăţenii trebuie să respecte regulile impuse de autorităţi, având în vedere că numărul persoanelor internate în secţiile de ATI este încă ridicat, precizează sursa citată.

Potrivit GCS, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35.000 de cazuri.

„În acest moment evoluţia răspândirii virusului SARS-COV-2 este pe o pantă vizibil descendentă. Dacă în urmă cu o lună erau înregistrate aproximativ 60 de mii de persoane nou infectate într-o săptămână, la nivel naţional, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35 de mii de cazuri. Este foarte important să menţinem o evoluţie descendentă a cazurilor de persoane nou confirmate şi putem realiza acest lucru doar respectând regulile sanitare”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de GCS.

Autorităţile anunţă că în perioada Sărbătorilor de iarnă sunt în continuare în vigoare, printre altele, următoarele măsuri:

*interzicerea deplasării în grupuri mai mari de şase persoane care nu fac parte din aceeaşi familie;

*interzicerea organizării şi participării la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);

*interzicerea deplasării cetăţenilor în afara locuinţei în intervalul orar 23.00-05.00 pe întreg teritoriul ţării, cu excepţia situaţiilor motivate prevăzute de legislaţie; în localităţile aflate în carantină circulaţia persoanelor este permisă cu restricţiile stabilite de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

Portul măştii de protecţie este obligatoriu atât în spaţiile deschise, cât şi în cele închise.

Procedurile privind începerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, aprobate. Anunțul CNCAV

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a aprobat, joi, procedurile de lucru finale pentru desfășurarea activităților medicale și logistice incluse în campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Astfel, următoarele proceduri de lucru au fost elaborate, aprobate și transmise către spitalele de boli infecțioase din prima linie în lupta împotriva COVID-19:

1) Procedură de lucru pentru prioritizarea personalului din domeniul sănătății și social pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 în etapa I de vaccinare;

2) Procedură de lucru pentru vaccinare în funcție de tipul vaccinului;

3) Procedură de lucru privind înregistrarea în Registrul electronic național de vaccinare (RENV);

4) Procedură de lucru privind echiparea și dezechiparea personalului vaccinator;

5) Procedură de lucru privind managementul expunerii accidentale la produse biologice a

personalului medical, de îngrijire și tehnic implicat în managementul deșeurilor tăietoare/înțepătoare;

6) Procedură de lucru privind managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală de vaccinare;

7) Procedură de lucru privind managementul șocului anafilactic;

8) Procedură de lucru privind metodologia de supraveghere a reacțiilor adverse post-vaccinale indezirabile – RAPI.

Procedurile de lucru elaborate de CNCAV au în vedere implementarea în mod unitar a activităților legate de procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Potrivit CNCAV,  spitalele de boli infecțioase de fază I  în lupta împotriva COVID-19 sunt:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rușdea”, Baia Mare

9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)

De asemena, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a fosy avizat, miercuri, ca centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică: 4.310 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 și 146 decese

4.310 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 608.561 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar  523.829 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 14.912 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.12.2020 (10:00) – 24.12.2020 (10:00) au fost raportate 146 de decese (87 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin,  Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova,  Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 55 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.

140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.351. Dintre acestea, 1.234 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.689.628 de  teste. Dintre acestea, 27.653 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.032 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.621 la cerere.

Pe teritoriul României, 39.537 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.047 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.018 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.940 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 483 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 decembrie a.c., 6.520 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.046.950 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

De ce a demisionat Adrian Streinu Cercel de la conducerea Institutului „Matei Balș”

Medicul Adrian Streinu Cercel a demisionat, joi, din funcția de manager al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Decizia vine în contextul în care aceste ocupă în prezent un post de parlamentar în Senatul României, iar cele două funcții sunt incompatibile.

Adrian Streinu Cercel  a condus Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” aproximativ 19 ani.

Medicul a declarat în timpul campaniei electorale că specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti. Adrian Streinu Cercel  a fost demis în aprilie de la șefia Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19 din Ministerul Sănătății.

Cine asigură asistenţa medicală de urgenţă, în Capitală, în zilele de Crăciun. Anunțul DSP București

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în zilele de Crăciun, nouă spitale din Capitală vor asigura asistenţa medicală de urgenţă.

Astfel, pe 25 şi 26 decembrie, urgențele vor fi asigurate de:

* Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca – tel: 021/599.23.00;

* Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar – tel: 021.318.05.23/ 021.601.24.00;

* Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” – tel: 021/255.40.25;

* Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” – tel: 021/334.51.90;

* Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” – tel: 021/334.30.54;

* Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri – tel: 021/224.09.47;

* Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice – tel: 021/319.27.53;

* Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – tel: 021/316.93.72;

* Spitalul Clinic de Urgenţă Copii „M. S. Curie” – tel: 021/460.30.26.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti va avea program normal de lucru, cu menţiunea că în această perioadă va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei vor fi preluate la 112.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent la telefon 021.9462.

Iohannis: Campania de vaccinare începe în România şi în toată UE pe 27 decembrie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, după ședința de lucru cu noul Guvern, că, în România, campania de vaccinare va începe pe 27 decembrie. Șeful statului a precizat că vaccinul este sigur, eficient și autorizat la cele mai înalte standarde europene.

„În ce privește campania de vaccinare, pot să vă confirm: campania începe în România și în toată Uniunea Europeană exact pe data de 27 decembrie, duminică”, declarat Klaus Iohannis, precizând că cele 10.000 de doze care ajung în două zile în țara noastră reprezintă „o tranșă simbolică”.

„Dar imediat după Crăciun încep să vină următoarele tranșe de vaccin. Așa se va continua până când toată populația beneficiază de vaccin. Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente și autorizate la cele mai înalte standarde europene. Recomandăm tuturor românilor să fie pregătiți să se vaccineze”, a dat asigurări șeful statului.

Şeful statului a făcut declarațiile după ce a susţinut, la Palatul Cotroceni, o ședințî de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au participat premierul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Iohannis: Respectați restricțiile dacă nu doriți să ajungeți de Sărbători în spital

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că de Sărbători nu se vor introduce restricții noi, cele de până acum rămânând în vigoare.

„Cum va fi de Crăciun: am discutat măsurile în vigoare și nu vom introduce restricții noi de sărbători, însă restricțiile care sunt acum în vigoare rămân toate în vigoare. Aceste restricții sunt obligatorii, nu este ceva opțional. Vă rog să vă conformati acestor restricții, dacă nu doriți să ajungeți de sărbători în spital. Repet:  restricțiile rămân de sărbători, nu se adaugă altele noi”, a spus șeful statului.

„Pandemia, din păcate, este cu noi. Chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puține persoane infectate, nu putem să spunem că lucrurile stau bine, avem din păcate foarte multe persoane la ATI și, din păcate, prea multe persoane decedate în fiecare zi. Vă rog să vă feriți de boală și să-i feriți pe ceilalți de boală. Nu-i de joacă!”, a completat președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a avut joi, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19.

La discuțiile cu șeful statului au participat premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

A fost descoperită o nouă variantă a coronavirusului, provenită din Africa de Sud

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a anunțat că Marea Britanie a detectat o nouă mutaţie a coronavirusului la contacţi ai unor persoane infectate care au călătorit dinspre Africa de Sud, potrivit Reuters.

Ministerul Sănătăţii din Africa de Sud a anunţat, săptămâna trecută, că a fost descoperită o nouă mutaţie genetică a virusului, care ar putea fi cauza unei creşteri recente a numărului de infectări în această ţară.

”Datorită unei impresionante capabilităţi genomice a celor din Africa de Sud, am detectat două cazuri ale unei alte noi variante a coronavirusului aici, în Marea Britanie”, a declarat Hancock în cadrul unei conferinţe de presă.

”Ambele au fost în contact cu cazuri care au venit din Africa de Sud în ultimele săptămâni”, a mai spus acesta.

Marea Britanie se confruntă deja cu provocarea de a ţine sub control transmiterea unei variante mutante a coronavirusului, cu 70% mai transmisibilă, iar Hancock a precizat că, după câte se pare, noua variantă a suferit mutaţii ulterioare şi este mult mai infecţioasă.

Acesta a mai precizat că persoanele care au fost în contact apropiat cu noua tulpină se află în carantină, iar cei care au fost în Africa de Sud în ultimele două săptămâni trebuie, de asemenea, să intre în carantină.

Ministrul a adăugat că au fost impuse restricţii imediate asupra călătoriilor dinspre Africa de Sud.

COVID-19: În Italia, un caz al noii tulpini la o persoană care nu a avut contacte cu Marea Britanie

O persoană din Loreto, Ancona, a fost detectată cu noua tulpină britanică a virusului SARS-CoV-2, fără ca aceasta să fi avut contact cu persoane din Marea Britanie, transmite EFE.

Surse medicale citate de mass-media italiane au informat că persoana a fost supusă unui test molecular pentru a detecta COVID-19 în urmă cu câteva zile deoarece acuzase o răceală serioasă. În prezent, această persoană se află în izolare împreună cu familia sa.

„Între timp am aprofundat investigaţiile şi acum ştim că este varianta engleză”, a confirmat, pentru agenţia de presă Ansa, directorul laboratorului din Ancona, Stefano Menzo.

Tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2, despre identificarea căreia ministrul sănătăţii Matt Hancock a informat în Camera Comunelor pe 14 decembrie, pare a fi „mai contagioasă” decât cealaltă tulpină, dar nu mai periculoasă, potrivit unor experţi.

În Italia a fost detectată deja pe 20 decembrie o persoană infectată cu acelaşi tip de coronavirus detectat în Regatul Unit. Aceasta a fost plasată în izolare, conform unui comunicat al ministerului sănătăţii.

Departamentul ştiinţific al spitalului Celio din Roma a raportat că genomul unui virus SARS-CoV-2 fusese secvenţiat la o persoană sosită din Marea Britanie „cu varianta identificată în ultimele săptămâni în această ţară”.

Pacientul şi partenera sa sosiseră în Italia „în ultimele zile” cu un zbor care a aterizat pe aeroportul din Fiumicino şi au fost plasaţi în izolare.

Guvernul italian a suspendat, duminică, zborurile dinspre Marea Britanie, după ce Londra a confirmat apariţia unei noi variante a virusului, şi a interzis intrarea pe teritoriul său a persoanelor care au fost în această ţară în ultimele paisprezece zile.

Ministrul de externe Luigi Di Maio a autorizat întoarcerea italienilor care locuiesc în Marea Britanie pe baza unui test PCR efectuat cu 72 de ore înaintea revenirii şi a obligaţiei de a se carantina.