Prof. dr. Cătălina Poiană: 40 până la 70 de persoane per milion populație au acromegalie

Acromegalia este o boală rară care afectează 40 până la 70 de persoane per milion populație, a declarat luni prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie (SRE), cu prilejul lansării Registrului Național de Acromegalie. Însă, există date care arată o prevalență mai ridicată.

”Acromegalia este o boală rară, prevalența ei situându-se undeva la 40 până la 70 de cazuri per milion populație. Dacă luăm în calcul un studiu din Belgia, prevalența poate să ajungă undeva până la 100 -130 de cazuri per milion populație, iar dacă luăm în discuție cazuri și mai noi dintr-un studiu din Germania, datele de prevalență ar putea fi și mai ridicate. (…) Aceste cifre demonstrează faptul că în ceea ce privește prevalența reală a acromegaliei avem încă multe de făcut și lansarea unui astfel de registru de acromegalie poate să fie de un real folos în ceea ce privește îmbunătățirea datelor epidemiologice legate de această afecțiune rară”, a declarat președintele SRE.

Potrivit prof. dr. Cătălina Poiană, lansarea Registrului Național de Acromegalie reprezintă un real progres care contribuie atât la îmbunătățirea datelor epidemiologice legate de această afecțiune rară, cât și la o creștere a calității vieții cu acromegalie.

”Este o mare bucurie pentru Societatea Română de Endocrinologie pentru că lansăm oficial primul registru de boli endocrine, primul registru care este funcțional legat de o boală endocrină. (…) Considerăm că existența unui astfel de registru, care să culeagă toate aceste date legate de epidemiologia acromegaliei, date privind elementele de diagnostic, evoluția după tratament și particularitățile de evoluție ale acestei boli pentru condițiile țării noastre, este un progres real și acest lucru nu poate să ducă decât la creșterea calității vieții pacienților noștri cu acromegalie și la o grijă mai bună pe care pe care noi, ca endocrinologi, putem să o acordăm acestor pacienți”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană în cadrul lansării oficiale a Registrului Național de Acromegalie.

Acromegalia este o boală cronică, sistemică, care de obicei se diagnostichează la o vârstă medie de 40 de ani, cu o prevalență egală la bărbați și la femei. Ceea ce este îngrijorător este faptul că pacienții cu acromegalie ajung la endocrinolog foarte târziu, după cum a mai spus președintele SRE.

”Diagnosticul se pune de obicei destul de târziu, după cinci uneori 10 ani de evoluție sau poate, din păcate, chiar și mai mult din cauza faptului că debutul bolii este insidios, evoluția bolii este lent progresivă și, cel puțin la începutul bolii, semnele și simptomele pot să fie nespecifice, cu dureri osteo-articulare, cu astenie fizică, cu cefalee, cu transpirație, cu probleme dentare, cu apnee de somn, care de obicei trimit pacientul către consulturi la diverse alte specialități și destul de târziu către endocrinolog. (…) Prin toate mijloacele terapeutice pe care le avem la îndemână încercăm să controlăm cât mai bine acromegalia.  Cu cât acest control este mai bun, cu atât nu doar calitatea vieții este ameliorată ci și comorbiditățile sunt reduse și, de asemenea, rata mortalității se apropie de cea a mortalității generale, deci încărcătura dată de boală poate fi controlată”, a mai subliniat prof. dr. Cătălina Poiană.

EMA nu recomandă Ivermectina în prevenirea și tratamentul SARS-CoV-2

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că nu recomandă utilizarea Ivermectinei pentru prevenirea şi tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2, în afara studiilor clinice controlate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

EMA ”a concluzionat că datele disponibile nu susţin utilizarea acestui medicament pentru tratarea COVID-19 în afara studiilor clinic”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, EMA a mai precizat că ”sunt necesare studii suplimentare pentru a trage concluzii cu privire la eficacitatea şi siguranţa produsului în prevenirea şi tratarea COVID-19”.

EMA susține că eficacitatea Ivermectinei împotriva coronavirusului, prezentată uneori pe reţelele sociale ca un remediu ”miraculous”, nu a fost dovedită ştiinţific. De altfel, utilizarea acestui medicament ca tratament împotriva COVID-19 nu este autorizată în Uniunea Europeană, iar EMA nu a primit vreo cerere în acest sens, a declarat autoritatea de reglementare europeană, mai scrie Agerpres.

”Studiile de laborator au arătat că Ivermectina poate bloca replicarea SARS-CoV-2 (virusul care provoacă COVID-19), dar la concentraţii mult mai mari decât cele obţinute cu dozele autorizate în prezent”, a explicat EMA, potrivit căreia efectele adverse şi posibila toxicitate nu pot fi excluse la aceste doze.

Andreea Moldovan: Sunt în discuție șase indicatori de calcul ai grilei de carantinare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a declarat luni că în acest moment sunt șase indicatori în discuție în ceea ce privește grila de carantinare, urmând ca marți să fie luată o decizie.

„Am covenit cu toţii că, fiind o infecţie atât de dinamică şi cu modificări atât de mari pe parcursul acestui an, datele pe care le folosim necesită periodic o actualizare sau o updatare. Drept pentru care ne-am gândit care ar fi indicatorii de calcul ai grilei de carantinare cei mai sugestivi pentru procesul epidemiologic, astfel încât să ştim că imaginea pe care ei ne-o vor oferi atunci când vor fi calculați va fi mult mai apropiată de realitate. (…) Sunt şase indicatori, am avut încă două variabile în interpretarea acestora, drept pentru care ne-am înțeles că vom face simulări, iar mâine la ora 13.00 ne vom întâlni ca să tragem concluzia finală. Sunt indici de evoluție, de trend evolutiv, de rată de incidență, de capacitate de testare, număr de cazuri pe unitate teritorială, cu focar sau fără focar. (…) Sunt nişte indicatori tehnici”, a declarat Andreea Moldovan după o întâlnire cu reprezentanți ai INSP, DSU și experți în sănătate publică.

Andreea Moldovan a explicat și cum se va face calculul astfel încât să nu mai existe diferențe: ”Rata de incidență de care vorbim se calculează într-un interval de 14 zile. Doar că  există un număr de teste care nu sunt raportate în timp util de către laboratoare și, de asemenea, există un număr de teste care nu este alocat. Testele care nu sunt alocate nu sunt în modul acesta pentru că e nevoie de ancheta epidemiologică ce stabilește apartenența cazului respectiv. Astfel încât având un număr de teste nealocate și un număr de teste care nu sunt transmise în intervalul de timp optim de către laboratoare, am observat că există diferențe în calculul ratei de incidență. Drept pentru care am convenit cu toții astăzi să calculăm această rată de incidență având în evaluare 14 zile, dar practic 14 zile care se opresc cu trei zile anterior momentului vorbirii tocmai ca acele cazuri pe care noi le luăm în calcul să fin siguri că sunt cazuri alocate și cazuri raportate corespunzător. (…) Practic luăm 14 zile, să zicem că suntem în data de 17. Noi putem să le luăm din data de 2 până în 16. Doar că cele din 16 nu sunt întotdeauna alocate toate, drept pentru care există un număr de teste care nu aparțin nimănui. În momentul în care noi luăm în calcul datele din 1 până în 15, de exemplu, atunci acolo automat testele pe care noi le luăm în calcul sunt teste deja introduce, deja alocate, deja aparținând cuiva. Și atunci calculul este mai corect.”

Andreea Moldovan a mai spus că ar fi nevoie de mai multe teste efectuate în țară, inclusiv în județele în care se testează mai puțin în prezent, pentru a avea o situaţie cât mai apropiată de realitate a transmiterii coronavirusului în comunitate.

”Dorim să avem o testare mai abundentă decât o avem acum, tocmai pentru a avea o imagine mai bună asupra a aceea ce se întâmplă în țară. Știm că se fac PCR-uri și capacitatea de testare este mai mare decât cererea actuală, avem testele de antigen rapide care sunt disponibile și care pot să fie folosite începând cu luna decembrie și sunt cu valoare diagnostică, pentru diagnosticul pozitiv. Și cu toate acestea, oamenii se testează destul de puțin și ezită de multe ori să facă acest test care de multe ori le salvează viața. Dacă știm ce se întâmplă, dacă știm că e COVID, atunci și persoana respectivă poate să ia și măsurile de sănătate publică necesare. (…) Dorim să facem testarea mult mai accesibilă și săptămâna aceasta sperăm să iasă un nou ordin în acest sens prin care oamenii să aibă acces mai ușor la testare.

În ceea ce privește testarea obligatorie la nivel de localitate a unui anumit număr de oameni la suta de mii de locuitori pe zi, secretarul de stat în MS a declarat: ”Din punctul nostru de vedere ar fi un lucru extrem de important pentru că este diferența dintre a nu ști ce se întâmplă și de a merge orbește mai departe și de a ști că acolo este sau nu este o problemă. Dacă este o problemă să știi să iei măsuri, dacă nu este o problemă să stai liniștit. Aceste județe cu testare redusă, cu 10 cazuri, cu 20 de cazuri, cu 100 de teste pe zi, sunt județe în care nu știi ce se întâmplă. Ținând cont că rata de transmitere comunitară în țară este important în prezent, poți să mergi pe evaluarea că sunt județe care nu se testează, dar care nu au neapărat un număr scăzut de cazuri. Și practic populația din acele județe este o populație care nu este informată, pentru care nu se iau niște măsuri de precauție.”

 

 

CNCAV: Peste 47.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 47.196 doze de vaccin. Din acest total, 35.850 au fost cu Pfizer, 4.023 cu Moderna şi 7.323 cu AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

De asemenea, CNCAV arată că 23.874 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua au primit-o 23.322 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.568.108 de doze unui număr de 1.769.978 de persoane, dintre care 970.648 au primit o doză, iar 798.730 şi doza a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 230 de reacţii adverse, 18 de tip local şi 212 de tip general.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 8.912 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

Conform CNCAV, 109 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Medicii de familie se adresează pacienților printr-o scrisoare deschisă

”În ultimul an am fost cu toții puși în situații limită, necunoscute până la declanșarea pandemiei, noutăți absolute pentru pacienți și medici deopotrivă. Noi, medicii de familie, am încercat tot timpul să ne facem datoria profesională dar și să suplimentăm eforturile pentru a face față nevoilor ivite pe parcurs. Am stat între ciocan și nicovală, între autoritățile care ne-au folosit ca scut în fața nemulțumirilor firești ale pacienților și pacienții care au avut mereu nevoie de informații, sprijin, explicații și care revendicau toate acestea de la medicii cei mai apropiați lor – medicii de familie. După un an de îndoieli, neajunsuri și temeri suntem cu toții tracasați și suprasolicitați. Noi, medicii de familie, te înțelegem pe tine, dragă pacient dar te rugăm să accepți că și noi avem nevoie de înțelegerea și susținerea reciprocă.”

Așa începe scrisoarea deschisă adresată pacienților de reprezetanții Societății Naționale de Medicina Familiei.

Cu acest prilej, medicii de familie fac apel la pacienți și îi roagă să respecte și să își asume câteva reguli:

  • ”Fii răbdător și înțelegător cu personalul de la cabinetul de medicină de familie. Înțelege că acei oameni au mai multe temeri și riscuri decât majoritatea oamenilor și că oboseala și tracasarea îi poate expune unor erori.
  • Folosește datele oficiale de contact pentru cabinetul medical. Nu folosi numărul personal al medicului pentru a cere consultații sau informații sau pentru a solicita programare la vaccin. Medicul are și el un program de lucru. Dacă ai numărul personal al medicului înseamnă că ti l-a dat pentru urgențe maxime.
  • Când suni la cabinet, nu insista să vorbești la telefon pe loc, personal, cu medicul, în timpul programului de lucru. Dacă e program de cabinet, răpești din timpul dedicat unui alt pacient aflat la consultație.
  • Caută pentru informare doar surse oficiale, evitând informațiile false, care urmăresc să creeze panică. Dacă totuși simți nevoia de validare, medicul tău de familie te poate ajuta cu verificarea informațiilor dar pentru asta ar fi bine să îi scrii pe email sau pe alte canale de comunicare și el îți va răspunde când are timp.
  • Nu presa medicul de familie să obții trimiteri către alte specialități dacă astfel de consultații suportă amânare. Sfătuiește-te cu medicul tău care poate cunoaște situația din policlinici, ambulatorii și spitale și poate evalua în mod obiectiv dacă e potrivită o trimitere.
  • Încearcă să te programezi la vaccinare direct pe site, singur sau ajutat de familie. Medicul de familie trebuie să fie ultima varianta la care apelezi pentru ca el să se ocupe de persoanele care nu au pe nimeni care să le ajute.
  • Vaccinează-te. Știi că îți recomandăm întotdeauna tot ce e mai bun pentru tine. În plus, dacă tu te vaccinezi arăţi că îţi pasă de cei din jur.”

Potrivit SNMF, respectarea unor reguli minimale poate salva viața atât a pacienților cât și a medicului.

Raport anual TB al ECDC-OMS: În perioada 2015-2019, povara dată de TB a scăzut cu 19%

Povara tuberculozei (TBC) în regiunea europeană a OMS în ansamblu este în scădere, în perioada 2015-2019 aceasta scăzând cu 19%, în general, conform ultimului raport OMS/ Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) – ”Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa 2021 (date 2019)”.

TB este a doua, după COVID-19, ca boală infecțioasă care ucide

Potrivit raportului, și mortalitatea regională prin tuberculoză a scăzut cu 9,4% între 2018 și 2019, chiar dacă aceasta este în mod semnificativ mai mare decât declinul global mediu al mortalității prin tuberculoză (3,7%) și este suficient pentru a fi atins obiectivul strategiei End TB de reducere de 35% până în 2020, comparativ cu 2015.

”Cu toate acestea, TB este a doua, după COVID-19, ca boală infecțioasă care ucide, iar rezistența la medicamente este o preocupare majoră. Există, de asemenea, indicații îngrijorătoare conform cărora pandemia COVID-19 ar putea bloca progresul sau poate provoca eșecuri semnificative în lupta împotriva TBC”, se arată în raport.

Conform documentului, în 2019, în regiunea europeană a OMS s-au estimat 20.000 de decese de TB, echivalentul a 2,2 decese la 100.000 de persoane. În Uniunea Europeană/ Spațiul Economic European (UE / SEE), în 2019, s-au estimat aproximativ 3.560 de decese de TB, adică 0,7 decese la 100.000 de persoane.

”Pentru 2019, în Regiunea Europeană în ansamblu, au existat aproximativ 216.000 de diagnostice noi de TBC, respectiv 23,2 cazuri la 100.000 de persoane. 29 de țări din UE/ SEE au raportat un total de 47.504 cazuri de TB, ceea ce echivalează cu o rată de 9,2 cazuri la 100.000 de oameni. În întreaga UE/ SEE, majoritatea ratelor specifice țării continuă să scadă; cu toate acestea, UE/ SEE în ansamblu nu este în prezent pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul de a pune capăt TB până în 2030”, se mai arată în raport.

TB, distribuită neuniform în Regiunea Europeană

Totodată se subliniază și faptul că TB este departe de a fi distribuită uniform în Regiunea Europeană. Aproximativ 83% dintre cazurile estimate apar în 18 țări, unde incidența este de cinci ori mai mare decât media UE/ SEE. Cinci dintre cele 18 țări cu prioritate înaltă se află în UE/ SEE, iar 13 se află în Europa de Est și Asia Centrală.

Impactul COVID-19 asupra TBC

Potrivit raporului, există mari îngrijorări cu privire la faptul că pandemia COVID-19 ar putea pune în pericol progresele recente. Au fost deja observate trenduri negative în furnizarea serviciilor TBC și se consideră că mai puțini oameni au fost testați, ceea ce înseamnă că persoanele cu TB nediagnosticată nu primesc tratamentul de care au nevoie și riscă să infecteze pe alții.

Rezultatele unei evaluări continue a impactului COVID-19 asupra serviciilor TB și răspândirii în regiunea europeană vor fi gata în primăvara anului 2021.

Rezultatele tratamentului rămân suboptimale

În ciuda accesului universal la medicamente anti-TB asigurate de calitate, rezultatele tratamentului nu sunt cele așteptate. Doar 77% dintre pacienți au finalizat cu succes tratamentul în 2019, cu mult sub rata globală de 85%. Succesul tratamentului în UE/ SEE a fost mai scăzut, doar 64% din toate cazurile de TBC notificate în 2018 fiind raportate că și-au finalizat tratamentul cu succes. Tulpinile de TB care nu răspund la regimurile de tratament utilizate în mod obișnuit sunt cunoscute fie ca tuberculoză multirezistentă (MDR-TB), fie ca tuberculoză rezistentă la medicamente (XDR-TB). Doar 59% din cazurile de TB MDR notificate în regiune în 2017 au fost tratate cu succes, mult în afara obiectivului de 75%. În ceea ce privește cazurile de TB-XDR în 2016, succesul tratamentului a fost de doar 43%.

”În toată regiunea, rezultatele tratamentului pentru MDR-TB rămân suboptimale. Tratamentul nereușit este unul dintre factorii care determină rezistența, adesea din cauza lipsei medicamentelor TB eficiente în regimurile de tratament pentru TB rezistentă la medicamente și a aderenței scăzute la terapie. În general, în regiune, fiecare al treilea pacient cu TBC pulmonară are o formă rezistentă la medicamente a bolii. În întreaga regiune, un sfert dintre pacienții cu tuberculoză rezistentă la medicamente au tuberculoză XDR, iar 70% dintre pacienții mondiali cu tuberculoză XDR trăiesc în regiunea europeană. Procentul de pacienți cu TBC nou-testați testați utilizând teste de diagnostic rapid recomandate de OMS a crescut de la 45% în 2015 la 69% în 2019, dar rămâne, totuși, sub obiectivul global de 90% al Strategiei End TB”, scrie n raport.

TB și HIV

Persoanele care trăiesc cu HIV sunt deosebit de sensibile la TBC, iar coinfecția este frecventă. În Regiunea Europeană, doar 52% dintre pacienții coinfectați finalizează cu succes tratamentul TB, cu mult sub rata globală de 76%.

Aceasta înseamnă că în Regiunea Europeană există o probabilitate mai mică ca persoanele cu o coinfecție să fie tratate cu succes și să-și revină complet.

TBC în centrul agendelor de sănătate

Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară a declarat: „Declinul tuberculozei în ultimii ani este o veste pozitivă. Dar TB continuă să fie o amenințare pentru unele regiuni din UE și continuă să îi afecteze pe cei mai vulnerabili din societatea noastră. Știm că mai este încă de lucru. Împreună cu agențiile noastre, Comisia și-a asumat angajamentul de a-și juca rolul de a elimina TBC prin finanțare, cercetare și lupta împotriva rezistenței antimicrobiene. Prevenirea, diagnosticarea precoce și accesul la tratament și îngrijire vor juca, de asemenea, roluri cheie în acest sens.”

La rândul său, directorul ECDC, dr. Andrea Ammon, a menționat: „În UE/ SEE, rata generală de notificare a TB a continuat să scadă în 2019, subliniind unele progrese în direcția Obiectivelor Națiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă (ODD). Cu toate acestea, în ciuda acestui progres, UE/ SEE nu este în prezent pe calea de a atinge obiectivul de a pune capăt epidemiei de tuberculoză până în 2030. În plus, în toate cohortele, succesul tratamentului în UE/ SEE rămâne cu mult sub obiectivele OMS. Întreruperea pe scară largă a serviciilor de TBC din cauza pandemiei COVID-19 va face și mai dificilă atingerea ODD-urilor și a obiectivelor de tratament ale statelor membre, dar acum este momentul ca țările să-și accelereze progresul către eliminarea TBC.”

”Modul în care COVID-19 a atras atenția și resursele de la serviciile TB este de o îngrijorare imensă. Nu mă îndoiesc că vom controla COVID-19. (…) Astăzi, riscul ca TB rezistentă la medicamente să devină și mai rezistentă este real și nu este un risc pe care vrem să ni-l asumăm. Oamenii trebuie să realizeze acest lucru și să înțeleagă urgența acțiunii atât de necesare și, de asemenea, să știe că avem deja noi oportunități și instrumente. Stoparea tuberculozei este o parte crucială a Programului european de lucru al OMS și, după ce am tratat eu însuși pacienții cu tuberculoză ca medic, este ceva care îmi este foarte aproape de inimă. S-au făcut progrese mari în ultimii ani, dar totuși rămân provocări. Prin urmare, aplaud eforturile uriașe depuse de țările din regiunea noastră pentru a depăși TBC, o boală teribilă și totuși vindecabilă care provoacă suferințe mari ”, a declarat dr. Hans Henri P. Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.

 

România are, de luni, un Registru Național de Acromegalie. Cum funcționează

Șef lucr. dr. Cristina Căpățînă, despre cum funcționează Registrul Național de Acromegalie, lansat luni în România

Șef lucr. dr. Cristina Căpățînă, coordonator regional Registrul Național de Acromegalie, a explicat, în cadrul evenimentului de lansare, cum funcționează registrul.

Lansarea vine în contextul în care în țara noastră există între 1.000 și 1.500 de cazuri de acromegalie, potrivit șef lucr. dr. Cristina Căpățînă.

Astfel, șef lucr. dr. Cristina Căpățînă, a spus că fiecare centru universitar are un cooronator regional, sau în situația Bucureștiului, unde sunt trei faze clinice universitare, fiecare dintre acestea va avea un coordonator. De asemenea, fiecare astfel de centru universitar va avea și un coordonator tehnic.

„Lucrurile vor funcționa în felul următor: fiecare medic endocrinolog care îngrijește pacienți cu agromegalie și dorește să încarce datele pacienților în acest Registru, are nevoie de un cont de acces care se solicită coordonatorului regional, în zona unde își desfășoară activitatea medicul respectiv. Coordonatorul regional aprobă elaborarea unui astfel de cont de acces, lucru care se face cu ajutorul coordonatorului tehnic și în felul acesta, fiecare medic care dorește va primi datele de aces în registrul de acromegalie, care are și o adresă de internet specială, existând și un link pe site-ul Societății Române de Endocrinologie la secțiunea membri”, după cum a explicat coordonatorul regional al Registrul Național de Acromegalie.

După crearea contului, fiecare doctor poate să introducă și să aibă acces la pacienții care sunt în îngrijirea lui, „în timp ce coordonatorul regional are o viziune mai largă asupra tuturor pacienților care sunt îngrijiți în centrul universitar respectiv”, a adăugat șef lucr. dr. Cristina Căpățînă.

Aceasta a mai spus că există și funcția de coordonator național al Registrului, care este deținută de președintele Societății Române de Endocrinologie, care are perspectiva generală asupra a ceea ce se întâmplă în toate regiunile țării.

„Procedura efectivă de introducere a datelor unui pacient este foarte simplă. Cu toate acestea, suntem în curs de a elabora un set foarte clar de instrucțiuni deși, după părerea mea, platforma pe care am elaborat-o împreună cu compania de software este foarte prietenoasă. Cu toate acestea, elaborăm un set de instrucțiuni pe care la sfârșitul acestei săptămâni îl vom încărca pe site-ul Societății de endocrinologie. În esență, fiecare internare sau prezentare a pacientului la consultație trebuie încărcată sub forma unei fișe care cuprinde o sumedenie de date esențiale care țin de controlul bolii, evoluția tumorii, tipul de tratament sub care se află sau ce tratamente au mai avut loc loc de la evaluarea precedentă, de toate complicațiile bolii, despre stadiul general al bolii, controlat, necontrolat, recidivat. Toate acestea se încarcă la fiecare vizită a pacientului.Datele pot fi încărcate doar cronologic, nu pot să încarc azi evaluarea de azi și mâine evaluarea de anul trecut. Datele pot fi încărcate doar prospectiv”, a explicat șef lucr. dr. Cristina Căpățînă.

Explicațiile vin în contextul în care Societatea Română de Endocrinologie a lansat luni Registrul Național de Acromegalie, primul registru din zona bolilor endocrine din România.

Comisar european: Până în iulie populaţia UE va putea fi imunizată cu vaccinurile anti-COVID existente în UE

Până la jumătatea lunii iulie populaţia Uniunii Europene va putea fi imunizată cu toate vaccinurile anti-COVID care până atunci vor fi livrate statelor membre, toate produse în blocul comunitar. Este estimarea făcută de comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Avem clar în mâinile noastre capacitatea de a livra între 300 şi 350 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie”, a spus comisarul european într-un interviu acordat duminică seară postului francez de televiziune TF1.

”Este ultima linie dreaptă pentru că ştim că pentru a învinge această pandemie există o singură soluţie: vaccinarea. Vaccinurile vin, vor fi aici”, a mai subliniat comisarul European.

Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru trimestrul doi din 2021, Uniunea Europeană aşteaptă un total aproximativ 360 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la cele patru laboratoare ale căror vaccinuri au fost autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Oficialul a mai avertizat că în unele state membre ”se formează creasta unui al treilea val” al pandemiei, potrivit Agerpres.

Dozele de vaccin împotriva noului coronavirus reprezintă: 200 de milioane Pfizer-BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson&Johnson şi 35 de milioane Moderna.

De la începutul procesului de vaccinare, state ale UE s-au plâns de întârzieri şi calendare incerte în livrarea vaccinurilor contractate în numele lor de Comisia Europeană. Pentru primul trimestru, blocul comunitar a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna.

Câte modele de măști neconforme au fost semnalate în UE, într-un an de pandemie

Un număr de 172 de modele de măşti neconforme au fost transmise în sistemul european rapid de alertă din aprilie 2020 şi până în prezent, potrivit unui comunicat remis luni de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons.

Prima astfel de alertă a fost transmisă pe data de 28 aprilie 2020 şi viza 4 tipuri de măşti, iar ultima şi cea de-a 33-a astfel de alertă a fost transmisă vineri, 19 martie 2021, şi făcea referire la trei tipuri de măşti, conform InfoCons.

„172 de tipuri de măşti neconfome la 1 an de la declanşarea pandemiei în România! Sănătatea populaţiei este în siguranţă?!”, se menţionează în comunicatul InfoCons.

Sistemul rapid de alertă al Comisiei Europene pentru produse non-animale periculoase, Safety Gate, este un sistem în care ţările membre pot notifica alte state membre cu privire la comercializarea unor produse neconforme cu standardele europene.

Medicii din sectorul privat din Grecia vor ajuta sistemul public de sănătate

Grecia a dispus ca medicii din sectorul privat din regiunea Atenei să ajute sistemul public de sănătate în lupta împotriva înmulţirii infectărilor cu noul coronavirus, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, potrivit Reuters.

Guvernul a cerut anterior medicilor din sectorul privat să îşi ofere ajutorul, în contextul în care spitalele publice din Grecia sunt copleşite de numărul mare de infectări cu noul coronavirus, iar secţiile de terapie intensivă rămân fără paturi. Conform executivului, este nevoie de aproximativ 200 de medici.

„Ministerul Sănătăţii a lansat acum câteva săptămâni o invitaţie, un apel, pentru medicii din sistemul privat, pentru a întări spitalele din Sistemul Naţional de Sănătate în timpul celui de-al treilea val major din pandemia de COVID-19. Din păcate, foarte puţin medici din privat s-au oferit”, a declarat Kikilias.

El a explicat că, date fiind condiţiile de urgenţă, Ministerul Sănătăţii a dispus ca medicii din privat să îşi ofere serviciile pentru sistemul public.

Grecia a raportat 1.514 noi infectări cu coronavirus şi 41 de decese duminică. Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la circa 7.500.