60 de bolnavi de COVID au primit concentratoare de oxigen şi pulsoximetre pentru a se trata la domiciliu

Aproximativ 60 de bolnavi de COVID-19 din municipiul Arad au primit gratuit concentratoare de oxigen şi pulsoximetre pentru a se trata la domiciliu, printr-un program iniţiat de Primăria Arad şi trei asociaţii.

Administraţia locală lansase, în urmă cu două luni, o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţia de concentratoare de oxigen şi pulsoximetre necesare bolnavilor de COVID-19.

Primăria şi organizaţiile care s-au implicat şi-au propus să strângă peste 300.000 de lei, pentru a cumpăra 100 de concentratoare de oxigen şi 500 pulsoximetre, care să fie oferite gratuit bolnavilor trataţi la domiciliu

„Până în prezent, s-a reuşit achiziţia a 48 de concentratoare de oxigen şi 250 de pulsoximetre, iar 60 de pacienţi au beneficiat de ele pe perioada tratamentului. Aceste dispozitive sunt oferite gratuit, se recuperează, se dezinfectează şi se oferă altor solicitanţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău, pentru Agerpres.

 

OMS: Peste 130 de milioane de cazuri de COVID-19 la nivel global

Cazurile globale de COVID-19 au depăşit luni pragul de 130 de milioane, iar în ultimele şapte zile s-au înregistrat peste 4 milioane de contagieri în întreaga lume, fapt ce nu a mai avut loc de la jumătatea lunii ianuarie, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

Decesele de COVID-19 în întreaga lume au ajuns la 2,84 de milioane, dintre care 71.000 săptămâna trecută, a treia consecutivă în care se înregistrează o creştere.

Tendinţa este foarte îngrijorătoare, deoarece există temerea ca cifrele să crească în ritm accelerat în următoarele zile, după zilele libere de Paştele Catolic în care au avut loc un număr mai mare de deplasări şi de reuniuni de familie în multe ţări ale lumii.

Creşterea numărului de cazuri este evidentă în cazul Indiei, unde contagierile au crescut exponenţial iar luni a fost depăşit, pentru prima oară de la începerea pandemiei, pragul de 100.000 de cazuri într-o singură zi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din India, ţara a înregistrat 103.558 noi cazuri în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total al contagierilor la 12,5 milioane.

O creştere a cazurilor s-a înregistrat şi în Franţa, care a depăşit ca număr de noi contagieri Rusia, fiind deja cea de-a patra ţară cu cele mai multe cazuri după SUA, Brazilia şi India. La rândul său Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în 2020, se confruntă cu o creştere a numărului de contagieri, potrivit Agerpres.

Partea pozitivă a lucrurilor este că numărul vaccinărilor avansează rapid în ţări ca SUA şi Marea Britanie, care au reuşit să stabilizeze curba ascendentă a cazurilor.

În întreaga lume au fost administrate aproximativ 650 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, în frunte cu SUA care au administrat 160 de milioane, urmate de China, cu 130 de milioane de doze, în timp ce Uniunea Europeană a ajuns la 80 de milioane de doze de vaccin administrate.

Dr. Marinescu: Colmatarea nu este legată doar de locurile ATI, e valabil pentru toate locurile de internare

Medicul infecționist Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a declarat că toți ne dorim o vară liniștită, dar realitatea din acest moment arată cu totul altfel.

“E clar că toți ne dorim o vară liniștită, dar realitatea din acest moment arată cu totul altfel. Colmatarea nu este legată doar de locurile de terapie intensivă, e valabil pentru toate locurile de internare, inclusiv în spitalele care nu sunt în circuitul COVID. În momentul în care a venit al treilea val, existau deja pacienți în secțiile de terapie intensivă și acei pacienți au perioade lungi de internare. Al doilea aspect este tulpina din Marea Britanie, care se transmite mult mai ușor și care dă forme severe și la cei tineri și de vârstă medie. (…) Fiind o variantă care se transmite mult mai ușor și pentru că, în general, tinerii sunt cei care interacționează, vom avea un număr foarte mare în rândul lor. Este motivul pentru care avem mai multe forme severe la tineri în valul al treilea”, a explicat medical Adrian Marinescu, la un post de televiziune.

Directorul medical al Institutului Matei Balș a spus că cei care au forme severe și critice de COVID-19, în cele mai multe dintre cazuri, nu sunt persoane vaccinate.

“Acest lucru ne demonstează că vaccinul ne protejează în sensul că dacă facem o infecție, facem o ușoară sau medie, în niciun caz una complicată – un element extrem de important”, a precizat medicul.

Bănescu (BOR) pledează pentru implicarea preoţilor în informarea legată de vaccinarea antiCOVID

Clericii Bisericii Ortodoxe Române le transmit credincioşilor informaţiile despre vaccinare cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în acest act de informare.

„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, a declarat Bănescu.

El pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în actul de informare „onestă” a credincioşilor.

„Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor. În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă”, a spus Vasile Bănescu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat luni că România va avea dozele de vaccin necesare pentru ca până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID şi a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.

Premierul Cîțu, despre aplicarea certificatului verde în România

Premierul Florin Cîţu a declarat că în România nu se va aplica certificatul verde, iar românii vor putea merge în vacanţă fără acest document.

Întrebat dacă certificatul verde despre care se vorbeşte la nivel european se va aplica şi în România, premierul a spus:
„Nu. În niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor merge în vacanţă fără. De aceea avem acest comitet interministerial, pentru a ne asigura că sunt reguli pe care le vor respecta, dar fără certificat verde”.

Cîţu a menţionat că speră că de la 1 iunie să se poată lua în ţara noastră cât mai multe măsuri de relaxare.

„Începe sezonul de vară. Aş vrea să avem o vacanţă mult mai bună ca anul trecut şi mai sigură şi ne vom asigura (de acest lucru – n.r.) prin măsurile pe care le vom lua şi pe care sunt sigur că şi cei care sunt în industria turismului, în special, le vor respecta anul acesta”, a afirmat el.

Comisia Europeană a propus crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.

Premierul Cîțu: În aprilie și mai vom aveam 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID care intră în România

Premierul Florin Cîțu a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că lunile aprilie și mai sunt foarte importante în ceea ce privește campania de vaccinare. Astfel, în cel mai pesimist scenariu, la sfârșitul lunii mai, vor fi 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19.

”Campania de vaccinare, sunt două luni foarte importante pentru noi, luna aprilie și luna mai. În aceste două luni vom aveam 8,3 milioane de doze care intră în România, și sunt foarte importante pentru că, la finalul lunii mai, ar însemna în cel mai pesimist scenariu să avem 5 milioane de persoane vaccinate și într-un scenariu mai optimist, 6,3 milioane de persoane vaccinate. 5 milioane persoane vaccinate este o cifră importantă pentru noi pentru că reprezintă 35% din populația adultă care trebuie vaccinată și este momentul important, la sfârșitul lunii mai, să vorbim despre revenirea economiei”, a declarat Florin Cîțu.

Totodată, premierul a făcut apel la toți factorii implicați  în campania de vaccinare să prezinte și să promoveze campania de vaccinare astfel încât toți românii să aibă informații actualizate legate de campania de vaccinare anti-COVID-19. Un apel a fost făcut și către Biserică.

”Mai mult, este nevoie de implicarea Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural”, a subliniat Cîțu.

Florin Cîțu a mai adăugat că ținta de 10 milioane de români vaccinați anti-COVIDA la sfârșitul lunii septembrie ar putea fia tinsă la sfârșitul lunii iulie.

”Așa cum arată lucrurile și m-am asigurat că avem dozele necesare, pentru vaccin, dar, așa cum arată astăzi lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie. Deci mergem mai repede decât ne-am programat. Dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. (…) Sunt 70% dintre persoanele adulte și putem vorbi despre o redeschidere a economiei în totalitate. (…) Lucrurile merg în direcția bună. Chiar astăzi am vorbit cu CNCAV și rămâne mijlocul lunii aprilie să putem să vaccinăm 100,000 de persoane pe zi. Este nevoie de implicarea tuturor în această campanie de vaccinare. Din păcate numărul de persoane înregistrate astăzi este  de doar 767.882 de persoane pe lista de așteptare în platforma de programare. Dintre acestea au fost notificate 442.000 de persoane si programate 64% dintre ele, 282.000. (…) Ca să trecem peste această perioadă, ca să revenim la normlaitateeste singura soluție: vaccinarea. Și ne-am asigurat că vom avea dozele de vaccin necesare”, a mai declarat premierul Florin Cîțu luni.

Tânăr medic din Timișoara, care lucra pe ATI, găsit fără suflare

Un tânăr medic, care lucra în secția de ATI a Spitalului Județean din Timișoara, a fost găsit fără suflare duminică seara. Medicul avea 28 de ani.

”El a fost găsit în stare de inconştienţă de un echipaj SMURD în această dimineaţă, în jurul orei 6,00, din informaţiile pe care le avem. Din păcate, manevrele de resuscitare au eşuat şi nu a mai putut fi salvat. Ne exprimăm nu doar regretul, ci condoleanţele pentru familia medicului. Era un medic excepţional, un student de nota 10, preocupat de profesia aceasta, a lucrat o perioadă şi pe zona roşie COVID, cu bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, în Spitalul Judeţean Timişoara. În ultima perioadă a lucrat din nou pe ATI non-COVID”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, potrivit Digi24.

Având în vedere că, din informațiile inițiale, ar putea fi vorba de o sinucidere, managerul spitalului a tras şi un semnal de alarmă, spunând că gestul tânărului medic ar putea fi pus și pe seama stresului imens la care sunt supuşi medicii în această perioadă.

”Să nu creadă cineva că dacă noi suntem medici, suntem dumnezei, că nu avem trăiri emoţionale, vieţi personale sau probleme de sănătate. După un an de luptă cu această boală, indiferent de specialitatea pe care o au medicii, indiferent de experienţă, dacă lucrezi şi 24 de ore pe zi după o gardă, dacă ştii că ai făcut tot ce ai putut şi totuşi un pacient moare, indiferent că e patologie COVID sau nu, asta nu înseamnă că pe medici nu-i afectează. Îi afectează enorm, pentru că şi ei sunt oameni”, a mai adăugat dr. Raul Pătraşcu, potrivit sursei citate.

Cazul este cercetat de Poliție.

 

Bilanț coronavirus: 1.478 de pacienți COVID, în stare gravă, internați la ATI

Numărul de persoane infectate cu SARS-CoV-2 care ajung în stare gravă în ATI continuă să crească, luni fiind înregistrat un număr de 1.478 de pacienți.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.611 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 120 de decese asociate COVID-19.

Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 977.986 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 875.487 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 24.190 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.04.2021 (10:00) – 05.04.2021 (10:00) au fost raportate 120 de decese (64 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș,  Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.165.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.825.004 teste RT-PCR și 648.373 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.452 de teste RT-PCR (6.013 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.439 la cerere) și 5.851 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 65.775 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.635 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.144 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 99 de persoane.

 

Cîțu: Constituim un comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a țării

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că revenirea la normalitate a României s-ar putea face începând cu data de 1 iunie. În vederea realizării acestui aspect, premierul a anunțat constituirea unui comitet interministerial.

”Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial, prin decizia premierului și sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. De fapt, aceasta este primul jalon, primul milestone, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate”, a declarant premierul Cîțu luni, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria.

Oficialul a mai spus că în cadrul acestui comitet vor fi invotate și asociațiile și patronatele.

”Comitetul interministerial va include toate ministerele, mă gândesc să includem ca invitați, nu ca membri, și asociații și patronate, vom avea discuții cu ei. Avem timp să pregătim redeschiderea. (…) Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. (…) Vaccinarea este singura soluție”, a mai spus Florin Cîțu.

 

Vlad Voiculescu: Probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a SARS-CoV-2

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni că nu se ştie cât va dura până când vom reuși să revenim la viața de dinainte de pandemie, însă cel mai probabil vom ajunge să trăim cu o formă sau alta a virusului SARS-CoV-2.

”Nu ştim cât va dura până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an şi jumătate. Foarte probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a virusului şi atunci trebuie să găsim şi noi, ca ţară, şi întreaga umanitate trebuie să găsim moduri de a convieţui cu acest virus. (…) În perioada următoare avem nevoie să fim împreună şi avem nevoie să definim modul în care noi o să fim competitivi la nivel internaţional. De modul în care scăpăm sau gestionăm acest virus o să depindă capacitatea noastră de a ne plasa în această lume mare. Dacă o să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior, fără să gestionăm criza, cu un sistem medical slăbit, asta o să impacteze tot viitorul acestei naţiuni”, a declarat ministrul Sănătății la videoconferinţa ”Profit Health.forum – Sistemul sanitar, un an de pandemie: realizări, eşecuri, viitor”, citat de Agerpres.

Ministrul Voiculescu a subliniat și importanța vaccinurilor anti-COVID-19 și a îndemnat la responsabilitate și solidaritate.

”Avem vaccinurile care ştim că ne pot ajuta să trecem peste această perioadă extrem de dificilă şi avem de asemenea cunoştinţe despre ce face acest virus sau cât de periculos este şi care pot fi efectele pe care le poate avea asupra unui individ, asupra unei familii, asupra unei comunităţi sau asupra unei ţări. Nu cred că există nicio îndoială în momentul acesta că avem în stânga şi în dreapta o prăpastie. În momentul acesta ştim că, în condiţiile apariţiei unor noi tulpini, dacă nu respectăm anumite reguli, ştim că în faţă avem o prăpastie despre care putem să ne întrebăm cât este de adâncă. Statul, prin toate autorităţile sale, a pus un gard, dacă vreţi, sau un zid. Există voci în acest moment în societate şi mai ales în politică care argumentează că zidul ar fi construit din cărămidă şi ar fi trebui să fie din sârmă. Sau că este un metru mai în faţă sau un metru mai în spate. Noi toţi ar trebui să avem conştiinţa faptului că după acel zid, după acel gard de sârmă, de cărămidă sau de orice ar fi, este o prăpastie şi să nu facem nimic în legătură cu asta înseamnă că împingem oamenii sau să îi lăsăm în braţele bolii şi morţii. (….) Să fim o comunitate înseamnă în primul rând responsabilitate şi solidaritate”, a subliniat ministrul Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a făcut referire și la resursa umană. În același timp, a precizat că este nevoie de onestitate.

”Dacă ne uităm la resursa umană, ştim că salariile au fost ajustate într-o direcţie bună, ştim că există încă inechităţi, ştim că angajările nu s-au făcut totdeauna aşa cum se cuvine, ştim că nu avem o strategie a resurselor umane pe care să o urmăm cu toţii indiferent dacă la putere este un partid sau altul. (…) Avem nevoie de onestitate dacă vorbim de resursa umană în sănătate. Dacă vorbim de reglementări, iarăşi cu onestitate putem spune că telemedicina nu este un fenomen foarte nou, nu este ceva să nu ne fi fost de folos şi înainte de criza aceasta. Este ceva ce a trebuit să fie acceptat chiar de unii care nu acceptau telemedicina sau orice concept sau element care ţine de acest concept mai mare al telemedicinei”, a mai spus Voiculescu.