15.8 C
București
marți, septembrie 15, 2026
More

    GCS: Peste 5.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 109 decese, în ultimele 24 de ore

    5.655 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

    Astfel, până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.199.761 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 947 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.098.795 de pacienți au fost declarați vindecați.

    Până astăzi, 36.450 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 26.09.2021 (10:00) – 27.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 109 decese (64 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiș și Municipiul București.

    Dintre cele 109 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 la categoria de vârstă peste 80 ani.

    106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

    Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.032. Dintre acestea, 1.218 sunt internate la ATI.

    Din totalul pacienților internați, 290 sunt minori, 272 fiind internați în secții și 18 la ATI.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.532.692 de teste RT-PCR și 3.111.943 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.107 teste RT-PCR (4.888 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.219 la cerere) și 19.640 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 50.421 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.543 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.687 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 227 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.754 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 septembrie, 1.437 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 493.850 lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

     

    București: Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 4,95 la mia de locuitori

    ​​Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în București continuă să crească și se apropie de 5 cazuri la mia de locuitori, conform datelor transmise, luni, de către autorități. În situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mie, școlile intră în sistem online.

    Luni, rata de infectare în Capitală a urcat la 4,95, față de 4,35 cu o zi în urmă, conform Direcției de Sănătate Publică București.

    Incidența cazurilor COVID-19 a trecut sâmbătă pragul de 4 la mie în Capitală, fiind de 4,1. Duminică, rata de infectare a ajuns la 4,35.

    Capitala a intrat în scenariul roșu de la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, ceea ce înseamnă că este obligatoriu certificatul verde COVID, pentru accesul în localuri, săli de spectacole, evenimente private, săli de sport sau restaurantele din mall-uri. Potrivit unei noi hotărâri de guvern adoptate joi, certificatul verde COVID va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta depeste 12 ani.

    În situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mia de locuitori, atunci școlile intră în sistem online.

    De asemenea, se insituie carantina de noapte în weekend. Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-05.00. Carantina nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Totodată, în localitățile cu rata de infectare între 6 și 7,5 la mie magazinele se închid, în weekend, de la ora 18.00.

    Purtarea măştii de protecţie este obligatorie de luni, 27 septembrie, în spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit deciziei adoptate, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

    Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Bucureşti, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, duminică, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 26 septembrie, orele 10,03 este de 4,35/1.000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu ziua de luni, ora 0,00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcţie de rata de incidenţă:

    • În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne;
    • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

    Studiu: Impact puternic al pandemiei de COVID-19 asupra speranței de viață din Vestul Europei

    Un studiu realizat de Centrul Leverhulme pentru Științe Demografice din Oxford a arătat că pandemia de COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranței de viață din Vestul Europei, de la cel de-al Doilea Război Mondial.

    Studiul analizează datele din 27 de țări din Europa, SUA și Chile, pentru care au fost publicate înregistrările oficiale de deces pentru anul 2020. Dintre acestea, în 27 de țări s-au înregistrat reduceri ale speranței de viață.

    Astfel, cele mai mari scăderi ale speranței de viață s-au înregistrat în rândul bărbaților din SUA, cu un declin de 2,2 ani față de nivelul din 2019, urmat de bărbații lituanieni (1,7 ani).

    ”Pentru țările din vestul Europei, cum ar fi printre altele Spania, Anglia și Țara Galilor, Italia, Belgia ultima dată când astfel de mari magnitudini de scădere a speranței de viață la naștere observate într-un singur an a fost doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, susține dr. José Manuel Aburto, co-autor al studiului, citat de The Guardian.

    Aburto a mai adăugat că amploarea pierderilor speranței de viață a fost puternică în majoritatea țărilor studiate. 22 dintre aceste state au suferit pierderi mai mari decât jumătate de an în 2020.

    ”Femeile din opt țări și bărbații din 11 țări au suferit pierderi mai mari de un an. Pentru a contextualiza, au fost necesari în medie 5,6 ani pentru ca aceste țări să realizeze o creștere cu un an a speranței de viață recent: progresele au fost anulate în cursul anului 2020 de Covid-19”, a mai declarat Aburto.

    Studiul a mai arătat că bărbații au înregistrat scăderi mai mari ale speranței de viață decât femeile din majoritatea celor 29 de țări. Cele mai multe reduceri ale speranței de viață în diferite țări au fost atribuite deceselor oficiale asociate COVID-19.

    Un alt autor al studiului, Dr. Ridhi Kashyap, a menționat că cercetătorii sunt conștienți de mai multe probleme legate de numărarea deceselor COVID-19, cum ar fi testarea inadecvată sau clasificarea greșită. Cu toate acestea, el a adăugat că ”faptul că rezultatele noastre evidențiază un impact atât de mare, care este direct atribuibil COVID-19, arată cât de devastator a fost acest șoc pentru multe țări”.

    Kashyap a făcut apel să fie disponibile mai multe date cu privire la efectele pandemiei.

    ”Cerem urgent publicarea și disponibilitatea mai multor date dezagregate dintr-o gamă mai largă de țări, inclusiv țări cu venituri mici și medii, pentru a înțelege mai bine impactul pandemiei la nivel global”, a mai spus Kashyap, potrivit sursei citate.

    Președintele Pfizer: Vom reveni la o viață normală în mai puțin de un an

    CEO-ul și președintele Pfizer, Albert Bourla, este de părere vom reveni la o viață normală în mai puțin de un an.

    Acesta a mai precizat că cel mai probabil va fi necesară vaccinarea anuală împotriva virusului SARS-CoV-2.

    ”Într-un an cred că vom putea reveni la viața normală”, citat de CNBC.

    Potrivit acestuia, această revenire va veni însă la pachet cu o serie de condiții și avertismente.

    ”Nu cred că acest lucru înseamnă că nu vor mai apărea diferite tulpini ale coronavirusului și nu cred ca ne vom putea trăi viața fără vaccinări. Dar asta rămâne de văzut”, a mai spus Bourla.

    De aceeași părere cu privire la revenirea la viața normală este și șeful Moderna, Stéphane Bancel, care declara cu câteva zile în urmă: ”Începând de astăzi, într-un an, presupun”.

    Pe de altă parte, Albert Bourla subliniază că este posibil să fie nevoie de vaccinuri anuale împotriva coronavirusului.

    ”Cel mai credibil scenariu al meu acela că, având în vedere că virusul este răspândit în toată lumea, vor continua să apară tot felul de tulpini. De asemenea, vom avea vaccinuri care vor dura cel puțin un an, tocmai de aceea cred că cel mai probabil scenariu este vaccinarea anuală, însă nu știm concret. Trebuie să așteptăm și să vedem datele”, a mai subliniat Bourla.

    Președintele CE, Ursula von der Leyen, se află luni într-o vizită de lucru la București

    Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, se află luni la Bucureşti, unde se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu.

    Vizita oficialului european face parte din seria de vizite NextGenerationEU.

    Astfel, la ora 16.00, șefa CE va fi primită la Palatul Cotroceni de președintele Ihannis, iar la ora 16.50 va avea o întrevedere și cu prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

    Conform agendei, după întâlnirea cu cei doi oficiali ai statului român, Ursula von der Leyen,  va vizita Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Unitatea sanitară urmează să beneficieze de fonduri din partea programului NextGenerationEU. Ulterior, șefa CE, președintele Iohannis și premierul Cîțu vor susţine o conferinţă de presă comună.

    Vizita preşedintelui CE are ca principal scop prezentarea evaluării privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

     

    România primeşte o nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech

    O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 737.100 doze, este adusă luni şi marţi în România, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

    Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, iar marţi pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara.

    Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

    Astfel, precizează CNCAV, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează: Centrul Regional de Depozitare Braşov: 17.550 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 128.700 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 152.100 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 117.000 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 140.400 doze; Centrul Regional de Depozitare Timiş: 181.350 doze.

    „Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 12.031.559 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.724.045 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti”, se menţionează în comunicat.

    CMBSU: Purtarea măştii de protecţie este, de luni, obligatorie în unele spaţii publice exterioare

    Purtarea măştii de protecţie este obligatorie de luni, 27 septembrie, în spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit deciziei adoptate, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

    Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Bucureşti, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, duminică, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 26 septembrie, orele 10,03 este de 4,35/1.000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu ziua de luni, ora 0,00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcţie de rata de incidenţă:

    * În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne;

    * Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

    Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de urgenţă a aprobat, totodată, cu începere de luni, desfăşurarea activităţii cu prezenţă fizică pentru Grădiniţa nr. 133 – sector 2, care în perioada 13 – 24 septembrie şi-a desfăşurat activitatea în sistem online pe motiv de infrastructură.

    Începând cu data de 27 septembrie până la finalizarea construcţiei, Şcoala gimnazială Ferdinand I îşi va desfăşura activitatea în sistem online din motive de infrastructură şi resurse existente, a mai decis CMBSU.

    Conform art. 6 alin (8) din Ordinul comun – Ministerul Educaţiei (nr. 5196/03.09.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 1756/03.09.2021) pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică, se constată suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică pentru unele grupe/clase din cele 16 unităţi şcolare, respectiv:

    * Şcoala gimnazială nr.162- sector 1 (21.09.2021-04.10.2021);

    * Şcoala gimnazială nr. 149 – sector 3 (20.09.2021-03.10.2021);

    * Grădiniţa Răsărit nr. 2 – sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);

    * Şcoala Primară Spectrum -sector 3 (23.09.2021-06.10.2021);

    * Grădiniţa Arlechino&Friends- sector 3 (21.09.2021-04.10.2021);

    * Şcoala Gimnazială Mexic- sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);

    * Şcoala Gimnazială nr. 54- sector 3 (24.09.2021-07.10.2021);

    * Şcoala Gimnazială Just4Kids- sector 3 (22.09.2021-05.10.2021);

    * Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);

    * Şcoala Gimnazială Principesa Margareta- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);

    * Grădiniţa Nr. 269- sector 5 (17.09.2021-30.09.2021);

    * Grădiniţa Nr. 245- sector 5 (22.09.2021-05.10.2021);

    * Grădiniţa Hilary Clinton – sector 6 (23.09.2021-06.10.2021);

    * Grădiniţa Nr. 210- sector 6 (22.09.2021-05.10.2021);

    * Grădiniţa Nr. 217- sector 6 (21.09.2021-04.10.2021);

    * Şcoala Gimnazială Nr. 161- sector 6 (21.09.2021 – 4.10.2021).

    MMAP, despre norul de cenuşă: Echipamentele nu au înregistrat până în prezent creşteri ale poluării

    Norul de cenuşă vulcanică produs de erupţia vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare va traversa teritoriul României începând de duminică şi până marţi, iar echipamentele de detecţie nu au înregistrat până în prezent creşteri ale poluării, se menţionează într-un comunicat transmis duminică pe Facebook de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

    Informaţiile primite de Administraţia Naţională de Meteorologie, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU, arată că în cursul ultimelor zile, în sudul şi vestul Europei, concentraţiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol şi altitudinea de 10.000 de metri), s-au menţinut la valori ridicate, iar evoluţia estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă – duminică, 26 septembrie, apoi extinderea sa – luni, 27 septembrie, se precizează în textul Ministerului Mediului.

    În această perioadă, circulaţia către est a norului care va traversa teritoriul României va fi favorizată de circulaţia din sector predominant sud-vestic a aerului.

    Norul de cenuşă vulcanică este un amestec de vapori de apă, de gaz vulcanic şi de particule fine, solide, de magmă pulverizată, solidificată şi răcită, arată Ministerul Mediului.

    Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, aparţinând Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi gestionată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, asigură monitorizarea permanentă a calităţii aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, subliniază MMAP.

    „Datele privind concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum SO2, pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), NOx şi CO fi consultate de către public pe www.calitateaer.ro. Până în prezent nu sunt puse în evidenţă creşteri ale poluanţilor atmosferici”, se menţionează în comunicatul Ministerului Mediului.

    DSP Bucureşti: Modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus, acelaşi algoritm din luna martie 2021

    Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat, duminică, faptul că modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an.

    „Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus, în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate, Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti precizează următoarele: modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an”, precizează DSP Bucureşti într-un comunicat publicat pe site.

    Potrivit sursei citate, atunci s-a convenit de către conducerea Ministerului Sănătăţii ca rata de incidenţă să fie stabilită luând în calcul 14 zile, fără ultimele 3 zile, tocmai pentru ca acele cazuri de infectare cu judeţ neidentificat să poată fi alocate şi raportate corespunzător.

    „Ca urmare, toate calculele incidenţei stabilite în ultimele zile respectă întru totul legislaţia în vigoare aplicată pe parcursul întregului an”, menţionează DSP Bucureşti.

    GCS: Bucureştiul, Timiş, Iaşi, Dolj şi Constanţa, cele mai multe cazuri noi de infectare

    Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate în Bucureşti – 653 şi în judeţele Timiş – 442, Iaşi – 399, Dolj – 331, Constanţa – 293, Ilfov – 291, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

    Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Harghita – 22, Covasna – 24, Tulcea – 36.

    Capitala are o incidenţă de 4,35 de cazuri la mia de locuitori.

    Judeţul Ilfov se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulate la 14 zile cu 5,38 cazuri la mia de locuitori, fiind urmat de judeţele Timiş – 4,87, Cluj – 3,74, Bistriţa-Năsăud – 3,52, Satu Mare – 3,50, Maramureş – 3,39, Dolj – 3,28, Teleorman – 3,01, acestea aflându-se în zona roşie.

    În zona galbenă se află 18 judeţe, printre care Constanţa – 2,92/1.000, Olt – 2,73, Giurgiu – 2,69, Arad – 2,60, Suceava – 2,59, Botoşani, Călăraşi şi Sălaj – 2,51, Prahova – 2,44, Iaşi – 2,34, Caraş-Severin – 2,23, Sibiu – 2,19, Vaslui – 2,29.

    Situaţia pe judeţe a cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 se prezintă astfel:

    * Alba – 66
    * Arad – 119
    * Argeş – 154
    * Bacău – 134
    * Bihor – 107
    * Bistriţa-Năsăud – 8
    * Botoşani – 70
    * Brăila – 56
    * Braşov – 111
    * Buzău – 70
    * Călăraşi – 69
    * Caraş-Severin – 61
    * Cluj – 261
    * Constanţa – 293
    * Covasna – 24
    * Dâmboviţa – 79
    * Dolj – 331
    * Galaţi – 254
    * Giurgiu – 74
    * Gorj – 48
    * Harghita – 22
    * Hunedoara – 75
    * Ialomiţa – 92
    * Iaşi – 399
    * Ilfov – 291
    * Maramureş – 114
    * Mehedinţi – 85
    * Mureş – 57
    * Neamţ – 89
    * Olt – 173
    * Prahova – 187
    * Sălaj – 62
    * Satu Mare – 74
    * Sibiu – 52
    * Suceava – 175
    * Teleorman – 103
    * Timiş – 442
    * Tulcea – 36
    * Vâlcea – 74
    * Vaslui – 113
    * Vrancea – 54
    * Municipiul Bucureşti – 653
    * cazuri noi nealocate pe judeţe – 433.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.