Moderna plănuiește să construiască o fabrică de vaccinuri mRNA în Africa

0
77

Grupul farmaceutic american Moderna Inc intenţionează să investească 500 de milioane de dolari pentru a construi o facilitate de producţie în Africa, capabilă să livreze anual până la 500 de milioane de doze de vaccin bazate pe tehnologia mRNA, inclusiv vaccinul său împotriva COVID-19, transmite Reuters.

Viitoarea fabrică Moderna de pe continentul african va include şi facilităţi de îmbuteliere şi ambalare a vaccinurilor. Compania americană urmează să decidă în curând care este ţara din Africa unde va fi construită viitoare fabrică.

„Ne aşteptăm să producem vaccinul nostru împotriva COVID-19 precum şi alte produse din portofoliul nostru de vaccinuri de tip mRNA la această facilitate”, a declarat joi directorul general de la Moderna, Stephane Bancel într-un comunicat de presă.

Anunţul celor de la Moderna vine pe fondul intensificării disputelor între producătorii de medicamente şi vaccinuri cu privire la renunţarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile împotriva COVID-19, în ideea de a ajuta la combaterea pandemiei şi a oferi mai multor ţări în curs de dezvoltare acces la vaccinuri, după ce ţările bogate au cumpărat cea mai mare parte a producţiei din acest an.

SUA au anunţat că ar sprijini renunţarea la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile împotriva COVID-19, însă ideea este criticată de producătorii de medicamente care susţin că este nevoie ca ei să supervizeze orice transfer de tehnologie din cauza complexităţii procesului de producţie a vaccinurilor.

Separat, grupul american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au încheiat încă din luna iulie un acord cu firma Biovac din Africa de Sud pentru a produce până la 100 de milioane de doze pe an din vaccinul lor împotriva COVID-19, doze destinate continentului african. Însă Moderna este prima mare companie farmaceutică care anunţă că are de gând să îşi construiască propria sa uzină în Africa, continent pe care a livrat până acum peste 500 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încercat să convingă Moderna şi Pfizer-BioNTech să îşi unească forţele pentru a pune la punct un plan destinat transferului de tehnologie în Africa. Recent, un oficial de la OMS a dezvăluit pentru Reuters că nu s-u înregistrat progrese în discuţiile cu Moderna.

La finele lunii trecute, CEO-ul de la Moderna, Stephane Bancel, a declarat că, în opinia sa, pandemia de coronavirus ar putea să se încheie peste un an, în condiţiile în care creşterea producţiei de vaccinuri asigură o aprovizionare mondială

Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a).

Articolul precedentBucurești: Rata de incidență COVID a ajuns la 11,49 cazuri la mia de locuitori
Articolul următorUniversitatea Johns Hopkins: COVID-19 a ucis deja mai multe persoane în SUA în acest an decât în 2020