Dr. Marius Geantă, despre transplantul de inimă de porc la om: Nu putem să ne gândim la o extindere rapidă către un număr mare de pacienți

Dr. Marius Geantă, cofondator al Centrului pentru Inovație în Medicină, a explicat pentru Sănătatea.tv și RoHealthReview.ro cum a fost posibil transplantul de inimă de porc la om, precizând totodată că în această etapă, nu putem să ne gândim la o extindere rapidă către un număr foarte mare de pacienți care ar putea avea nevoie de un transplant cardiac pentru că va fi nevoie de realizarea altor intervenții, cu aceeași metodă, pentru a o valida, pentru a o perfecționa și apoi pentru a o transforma într-o indicație fermă și cât mai extinsă.

Transplantul de inimă de porc la om: Utilizarea genomicii și a modalităților de editare genomică 

Dr. Marius Geantă a afirmat că transplantul a putut fi posibil prin utilizarea genomicii și a modalităților de editare genomică care au făcut ca organul respectiv să fie mai ușor de acceptat pentru gazdă, afirmând totodată că
„este o chestiune de mai puțin de zece ani până când vom vorbi despre utilizarea unor astfel de tehnici avansate în foarte multe arii din medicină, inclusiv în transplantologie”.

Dr. Marius Geantă a explicat că modificarea codului genetic, modificarea genelor, a ADN-ului, au scopul de a face ca un organ să fie mai ușor de acceptat de către organism, iar de zeci de ani se studiază modul în care inima ar putea să nu fie de proveniență umană și să provină de la un porc.

Transplantul de inimă de porc la om: Nevoia crescută de inimi din cauza bolilor cardiovasculare

„Din păcate, la nivel mondial în mod evident, nevoia de inimi care să fie transplantate este mult mai mare decât ceea ce poate să ofere sistemele de sănătate, din cauză că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de îmbolnăvire la nivel mondial și multe dintre ele în stadii avansate pot să necesite un transplant cardiac atunci când celelalte variante de tratament sunt depășite (…). Ceea ce putem noi să intuim acum este că acest transplant a deschis o nouă eră în transplantologie prin utilizarea genomicii și modalităților foarte precize de editare genomică pentru a face organul respectiv, inima, mai ușor de acceptat de către o gazdă. Urmărim și noi cu interes. Sperăm, spre binele pacientului, să supraviețuiască, să nu aibă parte de complicații, dar personal, cred că începe o nouă eră în care genomica intersectează și domeniul transplantologiei. Până acum am văzut aplicații ale genomicii în tratamentul cancerului, am văzut aplicații în lupta împotriva COVID-19. Se adună un domeniu după altul”, a afirmat dr. Marius Geantă.

Transplantul de inimă de porc la om: Provocarea imunologică 

Dr. Marius Geantă a explicat că într-o operație de transplant, provocarea imunologică este, probabil, cea mai importantă provocare. Și asta pentru că tehnicile chirurgicale , fie că vorbim despre transplantul de inimă, de ficat sau renal, au fost perfecționate și din punct de vedere tehnic nu pun foarte mari probleme, dar problema survine în momentul în care organul transplantat trebuie să coabiteze cu restul organismului, respectiv cu sistemul imun al persoanei care primește transplantul.

„Din acest punct de vedere, de-a lungul timpului, s-a studiat compatibilitatea și modalitățile prin care această compatibilitate poate fi făcută cât mai perfectă. Studiul acestui domeniu a preocupat foarte mult. Sigur, am trecut prin diverse etape prin care organismului care primește transplantul i se induce o stare de imunosupresie. Cu alte cuvinte, o scădere a activității sistemului imun pentru a nu reacționa față de organul pe care îl primește. Sigur că genul acesta de intervenții sunt utile din perspectiva acceptării organului respectiv, dar pe de altă parte predispune persoana respectivă la a face infecții și mai ales infecții nosocomiale, fiind pacienți care sunt internați o lungă perioadă în spital. Pe de altă parte, mai este vorba și despre dificultatea de a găsi organul potrivit pentru pacientul potrivit, din punct de vedere imunologic, de aceea sunt acele liste de așteptare și în momentul în care apare posibilitatea donării unui organ de la o persoană aflată în moarte cerebrală se studiază diverse elemente de histocompatibilitate între organul care urmează să fie transplantat și organismul persoanei care îl primește. Acesta ar fi standardul de aur în acest moment în transplantologie în general vorbind”, a explicat cofondatorul Centrului pentru Inovație în Medicină.

Transplantul de inimă de porc la om: De ce anume a fost ales porcul și nu un alt animal

Dr. Marius Geantă a explicat că în aproximativ șase luni de zile, inima porcului poate să ajungă la dimensiunile necesare pentru transplantul la adult, animalul crecând foarte repede de la stadiul de embrion.

Pe de altă parte, dr. Marius Geantă a spus că asemănările din punct de vedere genetic între porc și om sunt foarte mari, existând o echivalență de peste 99,9% în privința genomului porcului și a genomului omului.

„În cazul transplantului primei inimi de porc modificate genetic la un pacient care avea nevoie de un transplant au survenit zece astfel de modificări (n.r. genetice), patru dintre ele vizează blocarea unor gene care sunt implicate în dezvoltarea unui răspuns imun din partea organismului. Fiind blocate, aceste gene nu mai produc proteinele care pot să stimuleze răspunsul imun și să ducă la rejectarea inimii respective. Au mai fost adăugate șase gene de proveniență umană, gene care au un rol în acceptarea inimii de către organismul care îl primește. Acesta este contextul. Primele 48 de ore sunt critice pentru pacient din acest punct de vedere și în general, rejetul post transplant apare în primele două zile. În acest caz, suntem în a cincea zi și lucrurile funcționează bine”, a explicat dr. Marius Geantă.

Transplantul de inimă de porc la om: Modificările genetice, în faza embrionară

Dr. Marius Geantă a spus că modificările genetice au loc încă din faza embrionară a porcului respectiv, explicând concret cum se întâmplă aceste modificări.

„Ca să fac o comparație, imaginați-vă că aveți un text scris în Word și doriți să faceți anumite modificări pentru că a apărut o literă în plus sau vreți să modificați un anumit cuvânt. Mai mult sau mai puțin, tehnicile moderne de editare a genomului funcționează pe același principiu pe care funcționează editarea unui text în Word. Identificăm greșeala pe care vrem să o corectăm, înlocuim o literă cu alta sau mai adăugăm o literă pentru că știm că ADN-ul nostru, materialul genetic este format din patru tipuri de nucleotide care sunt codificate cu litere și practic, înlocuirea uneia sau a unui grup cu un alt grup de litere determină modificarea funcției genei respective. Aceasta este paralela și comparația cea mai potrivită”, a explicat dr. Marius Geantă.

Transplantul de inimă de porc la om: Pacientul nu era compatibil pentru o inimă umană

Întrebat cum a fost posibil transplantul de inimă de la porc la om în condițiile în care pacientul din SUA nu era compatibil să i se transplanteze o inimă umană, dr. Marius Geantă a declarat:

„Acum noi nu avem acces la toate datele pacientului respectiv, dar putem să intuim. Pentru a beneficia de un transplant, în general, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiții, inclusiv anumite criterii care să dea cumva o garanție că o inimă transplantată și acceptată de organismul respectiv va funcționa sau nu va avea o barieră în funcționare dată de alți factori asociați bolii pacientului respectiv. Foarte probabil, în această situație, pacientul despre care vorbim nu îndeplinea aceste criterii în întregime, nu se califica pentru un transplant cardiac. Și atunci se justifică de ce. Aici facem paralela cu studiile clinice pentru medicamente, în situația în care chiar nu mai ai nicio soluție, dar ai date despre o anumită intervenție, cum erau datele despre inima modificată genetic provenind de la porc că ar putea să funcționeze, îi propui pacientului această soluție. Și pacientul, sigur că își dă consimțământul informat asupra procedurii în sine”.

Germania: Peste 80.000 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate într-o singură zi

Germania a raportat miercuri 80.430 de noi infecții cu virusul SARS-CoV-2, cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi de la începutul pandemiei.

Creșterea vine în contextul răspândirii rapide a variante Omicron, scrie Reuters.

Potrivit sursei citate, recordul zilnic anterior, înregistrat pe 26 noiembrie 2021, a fost de peste 76.000 de cazuri noi.

Numărul de infecții din Germania a ajuns în prezent la 7.661.811.

Și numărul deceselor a crescut miercuri cu 384, ajungând la 114.735.

În Germania, puțin sub 75% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, arată cele mai recente cifre de la Institutul Robert Koch pentru boli infecțioase.

Totodată, rata de incidență la șapte zile a crescut constant de la începutul anului, ajungând miercuri la 407,5 cazuri la 100.000 de persoane, față de 387,9 cu o zi înainte.

GCS: 8.600 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 44 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.600 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 261 mai puțin decât în ziua anterioară. 506 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până miercuru, pe teritoriul României au fost confirmate 1.866.102 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 15.965 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.765.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 59.114 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.01.2022 (10:00) – 12.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (26 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 44 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.063, cu 40 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 417 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 417 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 166 sunt minori, 160 fiind internați în secții, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.247.606 teste RT-PCR și 6.438.153 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.636 teste RT-PCR (10.995 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.641 la cerere) și 41.041 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 33.588 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.847 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.536 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 592 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 ianuarie, 1.306 sancțiuni contravenționale, în valoare de 283.100 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

OMS, despre varianta Omicron: Este deja dominantă în lume, reprezentând aproape 60% din cazuri

Varianta Omicron a SARS-CoV-2, care în urmă cu două săptămâni era detectată în 1,6% din noile cazuri de COVID-19 la nivel global analizate în laboratoare, reprezintă deja 58,5% din totalul noilor contagieri, depăşind astfel Delta şi devenind dominantă la nivel mondial, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

Raportul epidemiologic săptămânal al OMS, publicat miercuri, arată că din cele 357.000 de teste realizate de reţeaua globală de laboratoare GISAID în ultimele 30 de zile, peste 208.000 au detectat varianta Omicron.

Alte 147.000 de teste (circa 41%) au corespuns variantei Delta, care în rezultatele din urmă cu două săptămâni reprezenta încă 96% din cazuri şi care a fost tulpina dominantă în cea mai mare parte a anului 2021.

Raportul notează că noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2 este capabilă „să evite imunitatea” şi că există deja contagieri inclusiv în rândul celor vaccinaţi şi al celor care au trecut prin boală şi care au dezvoltat anticorpi.

OMS precizează, pe de altă parte, că „dovezi tot mai numeroase” arată că varianta Omicron cauzează forme mai puţin grave de COVID-19 decât variantele anterioare ale virusului.

Totuşi, OMS avertizează că riscurile sanitare pe care le implică varianta Omicron continuă să fie „foarte ridicate”, având în vedere că această variantă virală duce la o creştere a numărului de spitalizări şi de decese în rândul persoanelor vulnerabile.

Cel mai ridicat număr zilnic de contagieri din peste doi ani de pandemie corespunde zilei de 6 ianuarie, cu peste 2,6 milioane de de cazuri la nivel global – un număr care ar putea fi în realitate mai mare, potrivit OMS, ţinând cont de numărul mare de infectări diagnosticate prin teste antigen realizate la domiciliu şi care rămân neraportate.

De atunci, pragul de 2 milioane de cazuri a fost depăşit şi în alte zile şi experţii medicali nu au confirmat încă un vârf al contagierilor, deşi unele dintre primele ţări afectate de Omicron, precum Africa de Sud, par să-l fi atins deja, precizează raportul OMS.

Certificate false de vaccinare anti-COVID: Percheziții la medici și asistenți medicali din Neamț și Iași

25 de percheziții sunt efectuate, miercuri, în județele Neamț și Iași, într-un dosar privind eliberarea unor certificate false de vaccinare anti-COVID-19. Sunt vizați medici şi asistenţi medicali din cele două județe, care „în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane”, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ.

„Astăzi, 12 ianuarie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează un număr de 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19. De asemenea, se pun în executare 5 mandate de aducere şi 7 ordonanţe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, cercetările vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.

Sindromul inflamator multisistemic la copii: Vaccinul Pfizer, eficient în procent de 91%

Eficiența vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva sindromului inflamator multisistemic la copii (PIMS) în categoria de vârstă 12-18 ani este de 91%, după cum reiese dintr-un studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) între 1 iulie și 9 decembrie 2021 cu datele de la 24 de spitale de pediatrie din 20 de state americane, citat de Ro Vaccinare, pagina de Facebook a platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit aceleiași surse, toți pacienții din studiu ce au necesitat terapie intensivă au fost nevaccinați.

Vaccinul Comirnaty a fost autorizat pentru copiii între 5 și 11 ani abia din 2 Noiembrie 2021 în Statele Unite, așa că studiul este efectuat doar pe populația de 12-18 ani.

Sindromul inflamator multisistemic la copii este o patologie postinfecțioasă hiperinflamatorie severă care poate afecta multiple organe și sisteme, inclusiv inima, plămâni, creier, piele, ochi și sistemul gastrointestinal. PIMS poate apărea, în general, la 2-6 săptămâni de la o infecție inclusiv ușoară sau asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2, potrivit CDC.

Coronavirus: 5 milioane de doze de vaccin Pfizer cumpărate de la România de către Germania

Germania a achiziţionat de la România 5 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului pentru a accelera campania de administrare a dozei booster, a anunţat Ministerul federal al Sănătăţii marţi seara, informează dpa.

România primise aceste doze prin schema de achiziţie comună de vaccinuri a Uniunii Europene, dar urmau să rămână neutilizate.

Ele vor fi disponibile în Germania din săptămâna care începe la 24 ianuarie, relatează dps, potrivit Agerpres.

Germania estimează că, per total, aproximativ 32 milioane de doze de vaccin – 12 milioane produse de Pfizer/BioNTech şi 20 milioane de Moderna – vor fi disponibile în următoarele trei săptămâni, începând din 17 ianuarie.

Aceasta va face ca, în următoarele trei săptămâni, primirea unei doze booster să fie accesibilă oricui va dori, a subliniat Ministerul Sănătăţii de la Berlin.

Medic de familie, despre Favipiravir: Am suficientă treabă ca să mai tratez şi efectele adverse ale unor medicamente inutile

Medicul de familie dr. Raluca Zoițanu a afirmat, în legătură cu o posibilă vânzare a antiviralului Favipiravir în farmacii, că „am suficientă treabă ca să mai tratez şi efectele adverse ale unor medicamente inutile. La fel şi colegii din spitale”.

Dr. Raluca Zoițanu a spus că medicamentul antiviral Favipiravir este foarte periculos pentru unii pacienți, iar cei care îl iau trebuie să semneze niște hârtii înainte de administrare.

„Chiar producătorul – unul dintre ei, dar cu interes să vândă în toată lumea – comunica public în noiembrie anul trecut că (n.r.Favipiravir) nu are efect nici măcar pe scurtarea duratei bolii. Când chiar producătorul spune asta nu mai ai ce să zici. De obicei producătorul de medicamente exagerează, dacă nu chiar minte, despre cât de eficiente, minunate, vindecătoare sunt medicamentele produse de el. Când spune că nu e bun, înseamnă că nu e bun! Şi nu e nici apă de ploaie. Nu e ceai de tei. Este foarte periculos pentru unii pacienți. Nu că poate fi periculos. Este. De asta pacientul trebuie să şi semneze nişte hârtii înainte să îl ia”, a afirmast dr. Raluca Zoițanu, medic de familie.

Dr. Raluca Zoițanu a mai spus că dacă medicamentul Favipiravir va fi vândut în farmacii „când începe cel mai grav val de până acum, cu un comportament previzibil periculos al populației – oamenii vor lua orice de frică”.

„Nu mai pot cu favipiravir. Aş vrea să văd la fel de mult interes din partea ministrului pentru alte medicamente care nu există în România, pentru alte boli, de care au nevoie mult mai mulți pacienți, fiind şi eficiente! De ce să îl laşi în farmacii ca antibioticele, ca ivermectina în farmaciile veterinare, când începe cel mai grav val de până acum, cu un comportament previzibil periculos al populației – oamenii vor lua orice de frică. Vor da şi vecinilor. Se vor ‘descurca’ să cumpere şi fără reţetă, mai ales dacă va fi disponibil peste tot în cantități îndestulătoare (…). Pur şi simplu nu înțeleg. Şi am suficientă treabă ca să mai tratez şi efectele adverse ale unor medicamente inutile. La fel şi colegii din spitale”, a scris dr. Raluca Zoițanu, într-o postare pe Facebook.

Afirmațiile sale au fost făcute în contextul în care ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, marți, că se fac demersuri pentru ca antiviralul Favipiravir să poată fi acordat în ambulatoriu, însă a subliniat că acest medicament poate să scurteze durata bolii, dar nu influențează riscul de deces și, totodată, este foarte toxic. Prof. dr. Alexandru Rafila a precizat că în farmacii pot să ajungă doar medicamente recomandate de comisia de specialiști a Ministerului Sănătății.

 

OMS: Trebuie dezvoltate vaccinuri cu impact ridicat în transmiterea şi prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2

Combaterea pandemiei de COVID-19 cu doze de rapel ale vaccinurilor actuale nu este o strategie viabilă, au avertizat, marţi, experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cerând, de asemenea, vaccinuri care să prevină mai bine transmiterea virusului, relatează AFP.

„O strategie de vaccinare bazată pe doze de rapel repetate” ale primelor vaccinuri „este puţin probabil să fie adecvată sau viabilă”, a declarat grupul de experţi responsabil cu monitorizarea vaccinurilor împotriva coronavirusului.

De asemenea, specialiştii OMS „consideră că vaccinuri împotriva COVID-19 care să aibă un impact ridicat în ceea ce priveşte transmiterea şi prevenirea infecţiei, în plus faţă de prevenirea formelor severe de boală şi a deceselor, sunt necesare şi trebuie dezvoltate”.

„În timp ce se aşteaptă ca astfel de vaccinuri să devină disponibile, şi pe măsură ce virusul SARS-CoV-2 evoluează, poate fi necesară actualizarea compoziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 existente, pentru a ne asigura că (ele) continuă să furnizeze nivelurile de protecţie recomandate de OMS împotriva infectării şi a bolii” cauzate de variantele de coronavirus, inclusiv Omicron, consideră grupul de experţi.

După şase săptămâni de la identificarea sa în Africa de Sud, datele din mai multe ţări arată că varianta Omicron – care intră în categoria variantelor considerate îngrijorătoare de OMS – se transmite mult mai rapid decât varianta anterioară dominantă, Delta, şi pare să provoace în general forme mai puţin severe ale bolii.

Un aspect important este acela că nu se ştie dacă această severitate aparent mai scăzută se datorează caracteristicilor intrinseci ale variantei sau dacă este legată de faptul că aceasta afectează populaţiile deja parţial imunizate, de vaccin sau de o infecţie anterioară.

Cu toate acestea, Omicron se răspândeşte rapid în multe ţări, iar cazurile se dublează la fiecare două sau trei zile, ceea ce nu se întâmpla în cazul variantelor anterioare.

Mutaţiile suferite de varianta Omicron par să îi permită să reducă imunitatea oferită de anticorpi împotriva virusului. În consecinţă, ea poate infecta probabil un număr mare de vaccinaţi şi reinfecta persoanele care anterior au contractat boala.

Medicii de familie pot încheia contracte cu CNAS pentru activitatea de testare. Ce sumă vor primi pentru fiecare test

Din această săptămână, medicii de familie pot încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru activitatea de testare COVID-19, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.

”Testarea la medicul de familie a făcut subiectul unui Ordin comun cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe care deja l-am semnat. Practic, din această săptămână se pot încheia contracte. Sunt două tipuri de contracte. Fie medicul care are contract pentru vaccinarea anti-COVID poate să facă un act adițional la contractul de vaccinare, ca să primească contravaloarea testului, sau se poate face un contract separat pentru activitatea de testare și pentru fiecare testare primește suma de 50 de lei, care include toate costurile: costul testului, materialele de protecție și, bineînțeles, costul manoperei”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății anunța săptămâna trecută că a fost definitivată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate forma contractului care va permite plata rapidă a serviciilor legate de testare către medicii de familie.