DSP Iași: Cum trebuie să își protejeze sănătatea cetățenii afectați de inundații

Căderile masive de precipitatii care pot determina inundații în anumite zone/localități din țară, cu afectarea calității apei potabile, context în care Institutul Național de Sănătate Publică Iași avertizează că în timpul unei inundaţii calitatea apei furnizate populaţiei atât prin sistem centralizat cât şi prin surse locale (fântâni, izvoare captate) poate fi compromisă.

Direcția de Sănătate Publică Iași anunță că va comunica în mod permanent rezultatelele monitorizării calității apei potabile furnizate în sistem centralizat, pe site-ul oficial și prin mijlocele mass-media:
“În situaţii de calamităţi naturale, autorităţile publice locale trebuie să asigure populației care nu are acces la apă potabilă o cantitate minimă de 5 1/persoană/zi de apă potabilă.”
Autorităţile locale care au în localități fântâni publice funcționale, se vor asigura în mod permanent ca acestea să nu prezinte fisuri, să fie acoperite şi calitatea apei să fie monitorizată confom prevederilor IIGR 974/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 50, alin 1, iar în timpul unei inundaţii se va asigura monitorizarea calităţii apei din fântânile publice în cazul celor încă funcționale, cu o frecvenţă stabilită de DSP în acord cu autorităţile publice locale.
Reprezentanţii DSP se vor deplasa în localitățile afectate pentru evaluarea situației şi luarea măsurilor care se impun, în principal următoarele:
• Informarea populaţiei asupra: consumului de apă potabilă îmbuteliată notificată/avizată,
modalităţile de dezinfecţie a apei de fântână, fierberea apei, dacă este cazul.
• Recomandări specifice, dacă este cazul, pentru grupurile de populație vulnerabilă.
• Asigurarea asistenţei medicale în zonele afectate de către medicii de familie şi Centrele de Permanenţă.
• Medicii de familie din localităţile afectate trebuie să informeze pacienţii asupra riscurilor pentru sănătate ale folosirii unei ape de băut de calitate necorespunzătoare şi asupra măsurilor pe care aceştia trebuie să le ia pentru a-şi proteja sănătatea” – transmite instituția.

Cum trebuie să procedați în cazul unor inundații

Pentru informaţii complete și actualizate, autoritățile sfătuiesc consultarea Ghidului Inundație de pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență.
Potrivit ghidului elaborat de specialiști, în cazul unor inundații, trebuie să știți următoarele:
Înainte de eveniment:
  • Află de la primărie care sunt zonele inundabile din localitate
  • Nu construi casa în zone inundabile
  • Amenajează pereţi impermeabili în subsolurile locuinței pentru a evita pătrunderea apei
  • Construiește bariere (din saci de nisip) pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie
  • Curăţă şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apei de ploaie
  • Nu arunca la întâmplare gunoaie menajere şi resturi vegetale în albiile apelor curgătoare
  • Pregătește rucsacul pentru situaţii de urgenţă
  • Participă la exerciţiile de simulare organizate de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale

În timpul evenimentului

  • Respectă recomandările transmise de autorităţi la tv, radio, aplicația DSU, sistemul Ro-Alert.
  • Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
  • Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
  • În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
  • Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.
  • Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
  • Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
  • Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
  • Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.

Dacă trebuie să părăsești locuinţa, respectă pe cât posibil următoarele reguli:

  • Nu te deplasa prin curenţi de apă:
    – la înălţimea apei de circa 15 cm, poți să-ți pierzi echilibrul.
  • Nu te deplasa cu mașina în zona inundată:
    – la înălţimea apei de circa 20 cm aceasta poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului.
    – la înălţimea apei de circa 40 cm vehiculul pluteşte.
    – la înălţimea apei de 60 cm, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă

După eveniment

  • Ascultă informaţiile autorităţilor locale privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii
  • Evită zonele în care mai există apă: apa poate fi contaminată cu benzină, motorină sau resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă sau cabluri electrice căzute la pămant
  • Evită curenţii de apă! Un curent de apă adânc de doar 15 cm te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism.
  • Ai grijă la poduri și drumuri din zonele în care apele s-au retras: rezistenţa acestora ar putea fi afectată şi ar putea ceda sub greutatea maşinilor!
  • Nu te apropia de zonele unde au căzut cabluri electrice şi anunţă autorităţile despre aceasta.

Întoarce-te acasă, doar dacă autorităţile au permis acest lucru!

Fii atent când intri în clădirile care au fost inundate:

  • Rezistenţa acestora ar putea fi afectată, în special la nivelul fundaţiei
  • Nu folosi instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă, gaze decat după aprobarea celor de specialitate
  • Curăţă şi dezinfectează toate obiectele care au fost în contact cu apa: există pericolul de îmbolnăviri serioase ca urmare a lipsei igienei şi canalizărilor afectate

Turismul estival, dezastruos: Nu se mai consumă pește de teama holerei. Recomandările DSP

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea informează populaţia care doreşte să-şi petreacă vacanţele în Deltă sau pe litoral că, până la această oră, nu sunt evidențiate riscuri în privința infecțiilor amintite cât timp se respectă regulile de igienă personală şi consumul de alimente doar din unităţi autorizate.

Operatorii economici de pe litoralul Mării Negre se plâng de faptul că numărul turiştilor este mai mic în perioada aceasta cu circa 70% faţă de perioada similară a anului trecut şi susţin că turiștii evită peştele pregătit în restaurante, de teama holerei.

„Din perspectiva alimentelor ce pot fi contaminate, s-a demonstrat că stridiile pe care le consumi crude, fără tratament termic ar avea un potenţial risc de transmitere a vibrionului holeric. Sau crustaceele, fructele de mare care la noi, cele specifice zonei noastre, oricum suportă un tratament termic. Prin tratament termic, se distruge foarte repede vibrionul holeric. El este foarte sensibil la dezinfectante, la clor. De asemenea, aciditatea, pH-ul acid al sucului gastric, în mod normal distruge vibrionul holeric. Persoanele care consumă sau au un tratament cu pansamente gastrice, cu alcalinizante ar putea avea o oarecare predispoziţie, dar respectând normele de igienă personală nu există niciun risc”, a transmis medicul şef al DSP Tulcea, Adriana Argetoianu, citată de Agerpres.

„Oamenii trebuie să ştie că tot personalul care deserveşte în unităţi de cazare şi alimentaţie publică urmează cursurile de igienă cu testare aferentă. După trei ani, are loc o reevaluare, o retestare şi certificare a însuşirii cunoştinţelor de igienă”, a adăugat funcționarul.

Pacienții cu boală inflamatorie intenstinală, mai pedispuși la AVC

Boala inflamatorie intestinală provoacă inflamația cronică a intestinelor și include boala Crohn, colita ulceroasă și boala inflamatorie intestinală neclasificată.

Persoanele cu boală inflamatorie intestinală (IBD) au mai multe șanse de a suferi un accident vascular cerebral decât persoanele fără boală, potrivit unui studiu care nu demonstrează o cauzalitate ci arată doar o asociere.

Cercetarea, publicat în Neurology,  a constatat că persoanele cu IBD aveau 13% mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral până la 25 de ani de la diagnosticare decât persoanele fără IBD.

„Pacienții cu boală inflamatorie intestinală (IBD) prezintă un risc crescut de evenimente tromboembolice, dar dovezile privind riscul pe termen lung de accident vascular cerebral rămân limitate. Ne-am propus să examinăm dacă pacienții cu boala confirmată prin biopsie au avut un risc crescut de accident vascular cerebral pe termen lung” – menționează autorii, precizând că „aceste rezultate arată că persoanele cu boală inflamatorie intestinală și medicii lor ar trebui să fie conștienți de acest risc crescut pe termen lung”,

Studiul a implicat 85.006 de persoane cu IBD confirmate cu o biopsie; fiecare pacient a fost asociat cu până la cinci persoane din același an de naștere, sex și județ de reședință care nu au avut IBD, pentru un total de 406.987 de persoane. Astfel, pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 12 ani, 3.720 dintre persoanele cu IBD au avut un accident vascular cerebral, comparativ cu 15.599 dintre persoanele care nu au avut IBD, ceea ce reprezintă o rată de 32,6 la 10.000 persoane-an pentru cei cu IBD, comparativ cu 27,7 pentru cei fara IBD. Anii persoană reprezintă atât numărul de persoane din studiu, cât și cantitatea de timp pe care fiecare persoană o petrece în studiu.

Persoanele cu IBD, cu 13% mai multe șanse de a avea un AVC decât cele fără IBD

Când cercetătorii au luat în considerare alți factori care ar putea afecta riscul de accident vascular cerebral, precum ar fi bolile de inimă , hipertensiunea arterială și obezitatea, au descoperit că persoanele cu IBD aveau 13% mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral decât cele fără IBD. S-a constatat că riscul crescut este cauzat în principal accidentului vascular cerebral ischemic  provocat de blocarea fluxului sanguin către creier, mai degrabă decât accidentului vascular cerebral hemoragic,  cauzat de sângerarea creierului.

Atât IBD, cât și accidentul vascular cerebral au unele componente genetice care predispun oamenii la boală, astfel că cercetătorii au inclus în studiu și frații completi ai persoanelor cu IBD; s-a observat că cei 101.082 de frați nu aveau antecedente de IBD sau accident vascular cerebral la începutul studiului. Conform rezultatelor, persoanele cu IBD au avut un risc mai mare de accident vascular cerebral decât frații lor fără IBD iar riscul lor a fost cu 11% mai mare.

„Riscul crescut pentru persoanele cu IBD a rămas chiar și la 25 de ani după ce au fost diagnosticați pentru prima dată, ceea ce corespunde unui caz suplimentar de accident vascular cerebral pentru fiecare 93 de persoane cu IBD până în acel moment”, a spus autorul studiului, Jiangwei Sun, Ph.D., de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, referindu-se la faptul că „depistarea și gestionarea factorilor de risc de accident vascular cerebral pot fi mai urgente la persoanele cu IBD”.

O limitare a studiului a fost faptul că criteriile de diagnosticare a bolii inflamatorii intestinale și a accidentului vascular cerebral s-au schimbat pe parcursul perioadei de studiu, ceea ce ar putea afecta rezultatele. În plus, cercetătorii nu au avut informații complete despre toți factorii care ar putea afecta riscul de AVC precum, cum dieta, fumatul și consumul de alcool.  Aceste constatări evidențiază nevoia de vigilență clinică referitoare la excesul de risc pe termen lung de evenimente cerebrovasculare la pacienții cu IBD.

Litoralul românesc, în pericol din cauza poluării cauzate de războiul din Ucraina?

Temerile privind poluarea apelor Mării Negre din cauza războiului din Ucraina îi pot determina pe mulți turiști să evite, în acest sezon, litoralul românesc; în context, specialiștii transmit populației frecvent informări pe această temă.

La o zi după ce Institutul Naţional de Sănătate Publică informa că potrivit canalelor oficiale ale instituţiilor Europene şi organismelor internaţionale, nu s-a primit nicio alertă cu privire la riscul de răspândire a bolilor cu transmitere digestivă, urmare a situaţiei create prin distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka de pe fluviul Nipru, în regiunea Herson ocupată de Rusia, Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin „Oceanic Club” vine cu noi date într-un comunicat pe care îl ataș:

„Pentru că au apărut atât în presă cât și în mediul online o serie întreagă de informații, multe contradictorii, în legătură cu efectele viiturii create de distrugerea barajului de pe fluviul Nipru, echipa de cercetători a S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club face câteva precizări destinate în special membrilor și simpatizanților dar și publicului interesat.

  1. Efectele asupra deltei Niprului si zonei din apropierea gurii de vărsare în Marea Neagră sunt importante și se vor manifesta pe termen lung. Evenimentul este unul de natură catastrofică și din cauza volumului mare de apă, a creșterii semnificative de ordinul metrilor a nivelului fluviului, va avea în zonă efecte pe termen lung. Pe de o parte este vorba despre perturbarea dinamicii sedimentelor din albia fluviului și a depozitelor sedimentare din zona deltei Niprului și a celor din fața gurilor de vărsare a acestuia. Pe de altă parte este vorba despre antrenarea unei cantități însemnate de hidrocarburi depozitate pe malurile acestui fluviu sau utilizate în exploatarea hidrocentralei. Pe lângă hidrocarburi și alte substanțe chimice din zonele industriale aflate în aval de lacul de acumulare cel mai important impact pentru bazinul de vest al Mării Negre îl va reprezenta o cantitate însemnată de îngrășăminte destinate agriculturii care în combinație cu materialul sedimentar de origine biogenă și alte materiale cu potențial fertilizant antrenate de viitură se vor acumula în acest sector al Mării Negre. Toți acești fertilizanți vor asigura o resursă care în condiții optime va fi exploatată de algele microscopice și cianobacterii din plancton care pe fondul abundenței de hrană vor putea genera acele fenomene cunoscute sub numele de „înflorire algală”. Algele microscopice din fitoplancton au un ciclu de viață scurt și după ce vor consuma materialele organice în câteva săptămâni de la declanșarea înfloririi algale pot să genereze în unele zone marine prin descompunerea în masă, condiții de hipoxie sau chiar anoxie (lipsa oxigenului dizolvat) care de obicei, mai ales în apele de mică adâncime, duc la mortalitatea peștilor și a celorlalte organisme marine cu mobilitate scăzută sau fixate de substrat. Pentru delta Niprului viitura a condus și la o sărăcire puternică a populațiilor de păsări, mamifere, reptile și amfibieni fie prin distrugerea vizuinelor sau cuiburilor, în cazul multor specii de păsări fiind încă ocupate de pui din generația de anul acesta, fie prin mortalități în masă produse prin înec (mai ales în cazul maiferelor), fie prin antrenarea substanțelor poluante care rămân în covorul vegetal și în sedimentele nou aduse urmând să producă efecte o bună perioadă de timp după trecerea viiturii.
  2. Efectele asupra regiunii costiere românești vor fi reduse cel puțin în prima fază, respectiv în sezonul de vară 2023. Condițiile hidrodinamice din sectorul nord-vestic al bazinului Mării Negre sunt dictate de 3 factori principali: curentul general circular care se desfășoară în sens antiorar și prin urmare de la nord la sud în dreptul coastei românești, mișcarea inerțială a maselor de apă imprimată de fluviul Dunărea și al 3-lea factor cu o variabilitate semnificativ mai mare decât primii doi reprezentat de vânt prin direcția și intensitatea acestuia producând mișcări ale apelor de suprafață. În cazul particular al viiturii trebuie să ținem cont de faptul că reprezintă o masă de apă dulce care prin densitatea mai mică se menține destul de mult timp în stratul de suprafață, în mare majoritate în banda cuprinsă între 0 și -20 m. Această masă de apă odată ce iese de pe cursul Niprului în Marea Neagră, după ce epuizează efectul inerțial care o direcționează fix către plajele orașului Odesa este antrenată de curentul circular care are o viteză variabilă cuprinsă între 1 și 3 noduri (~1,8-4 km/h). Această masă de apă suferă un prim proces activ de diluție în fața gurii de vărsare a Nistrului. Ulterior când ajunge în dreptul Deltei Dunării încă de pe teritoriul ucrainean masa de apă rezultată din viitură este puternic amestecată și direcționată pe sensul nord-vest sud-est de apele dunărene care fiind tot de origine fluvială se mențin și acționează de asemenea în banda de suprafață unde același efect inerțial capctă valori maxime în dreptul canalului Sulina care are o viteză de curgere și un debit semnificative. Pentru a înțelege mai bine efectul de protecție pentru coasta românească al fluviului Dunărea vom face precizarea că acesta are un debit de aproximativ 6000 m3 /s comparativ cu debitul Niprului de doar 1400 m3 /s. Așa cum se poate vedea și din imaginea satelit apele de origine dunăreană cu încărcătură sedimentară pot fi observate la peste 100 km de țărm (nunțe de verde în imaginea satelit) distanța la care sunt încă suficient de compacte pentru a putea fi decelate într-o imagine clasică de restul apelor din Marea Neagră (efect inerțial ridicat). Această imagine ne indică distanța până la care are efect forța inerțială a apelor fluviale. În concluzie întreaga încărcătură a viiturii de pe Nipru înainte de a ajunge în dreptul coastelor românești situate la sud de Delta Dunării suferă un amplu proces de amestec și diluție și sunt împinse spre larg. Mai mult decât atât începând din dreptul insulei Sahalin aflată la gura de vărsare a brațului Sfântu Gheorghe linia costieră românească este retrasă către vest fiind astfel într-o zonă de „adăpost” în fața curentului circular general al apelor marine din Marea Neagră ceea ce reduce atât cantitatea cât și viteza cu care eventualele mase de apă scăpate direct spre sud de efectul inerțial al Dunării ar ajunge la coasta românească pe țărm. Influența vântului și a valurilor produse de acesta este mai redusă comparativ cu influența inerțială a Dunării putându-se manifesta asupra eventualelor pete de hidrocarburi de pe suprafața apei care doar în condițiile unui număr de zile cu vânt constant dinspre est ar putea ajunge și în regiuni costiere românești însă având în vedere suprafața pe care acestea se desfășoară și tendința hidrocarburilor de a se disipa pe suprafața apei este exclus în opinia noastră să avem de-a face cu evenimente de poluare semnificative pe plajele românești. În timp și aici vorbim de cel puțin luni dacă nu ani de zile putem observa, dacă nutrienții din valul de viitură se vor acumula, și în zona costieră românească o revenire temporară a fenomenelor de înflorire algală pe care le cunoaștem de la sfârșitul secolului trecut și începutul secolului prezent care se produceau pe fondul îngrășămintelor agricole folosite în exces mai ales de statele comuniste din bazinul dunărean și care odată spălate de ploi ajungeau prin Dunăre în fața coastelor românești. Totuși având în vedere procesul de refacere a ecosistemelor marine înregistrat în ultimii 20 de ani pe fondul unei agriculturi mai prietenoase cu natura din bazinul Dunării, ca urmare a măsurilor luate în Uniunea Europeană, impactul e puțin probabil să genereze efecte de aceeași intensitate cu cele din anii 80, 90 și începutul anilor 2000.

În concluzie pentru amatorii de baie în mare și de practicare a sporturilor nautice nu există un risc iminent pentru viață și sănătate cauzat de efectele acestei viituri la coasta românească a Mării Negre Așa că putem merge cu toții liniștiți din acest punct de vedere în continuare la plajă la Marea Neagră în România” – informează Oceanic Club.

Risc de holeră?

Autoritățile au reacționat și la anumite informații apărute în spațiul public legate de o posibilă poluare a apei din Marea Neagră cu bacteria care produce holera, ca urmarea a distrugerii barajului de pe râul Nipru, din Ucraina și care ar urma să ajungă în două săptămâni în zona turistică a litoralului românesc:

”Direcția de Sănătate Publică Constanța a recoltat deja probe în acest sezon de îmbăiere, iar analizele au relevat o calitate a apei excelentă.

Analizarea probelor de apă de mare se realizează în permanență. Riscul este aproape inexistent ca apa costieră să fie contaminată pe viitor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

Informații în timp real privind monitorizarea calității apei de îmbăiere în sezonul estival pot fi consultate AICI.

În cazul în care, în urma analizelor, rezultă o posibilă contaminare a apei costiere, populația va fi înștiințată, iar îmbăierea va fi interzisă.

Factori favorizanți: Virusul HPV și multitudinea de cancere la care este asociat

Deși specialiștii îl asociau cu diferite forme de cancer încă de la începutul anilor 1980, dar abia în 2006 a fost aprobat primul vaccin împotriva HPV peste ocean.

Există zeci de subtipuri de HPV, unele mai periculoase decât altele: aproximativ nouă din zece cazuri de infectări cu virusul HPV vor dispărea de la sine într-un an sau doi, dar unele vor evolua spre veruci genitale sau cancer.

HPV constituie cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală din Statele Unite: aproape 80 milioane americani sunt în prezent infectați cu acest virus și peste 31.000 de cazuri noi de cancer asociat cu acest virus apar în fiecare an. Cunoscut mai ales ca  factor al cancerului de col uterin, cancerul orofaringian asociat cu HPV este însă cel mai frecvent; ambele tipuri de cancer reprezintă împreună mai mult de două treimi din toate cancerele cauzate de acesta – relatează VerywellHealth, referindu-se la cele șase boli de tip oncologic asociate acestei cauze, după cum urmează:

  • Cancer cervical
  • Cancer orofaringian
  • Cancer anal
  • Cancer vaginal
  • Cancerul vulvar
  • Cancer penian

Disparitățile în materie de sănătate sunt în mare parte cauzate de problemele sociale, economice sau a distribuției inechitabile a statutului socioeconomic, rasă, sex sau zonă de trai care afectează nu doar indivizi, ci și comunități întregi, deoarece ciclurile de boală pot afecta adesea generație după alta; potrivit sursei citate, este dificil de identificat factorii din spatele diferențelor între cine face cancer și cine moare din cauza acestuia, foarte multe detalii putând influența șansele de îmbolnăvire, inclusiv dieta, exercițiile fizice sau nivelul de stres.

Cum contribuie diverși factori la disparitățile privitoare la cancerele cauzate de HPV

Conform autorului studiului amintit, dr.  Robyn Correll, aceste lacune de sănătate există pentru o gamă largă de afecțiuni și boli, inclusiv cancerele asociate cu HPV, unele dintre cele mai mari disparități fiind raportate pe criterii etnice, deși alți factori precum ar fi vârsta, sexul și venitul, par să aibă o influență considerabilă în context, supă cum urmează:

  • Sexul – în prezent, mai multe femei suferă de cancere cauzate de HPV decât bărbați, dar acest lucru pare să se schimbe. Rata cancerului de col uterin, cel mai frecvent cancer legat de HPV la femei, a scăzut în ultimele decenii, în mare parte din cauza creșterii screening-ului precoce prin testul Papanicolau dar, între timp, ratele pentru toate celelalte tipuri de cancer legate de HPV au crescut, în special la bărbați; aceștia prezintă un procent mai ridicat de cancer orofaringian deși ratele de supraviețuire sunt similare între cele două grupuri.

Când vine vorba de cancerul anal, totuși, ratele între bărbați și femei sunt aproximativ aceleași, dar există o diferență substanțială în ceea ce privește mortalitatea: aproximativ 70% dintre femeile cu cancer anal supraviețuiesc comparativ cu doar 60% dintre bărbați.

  • Rasă și etnie – americancele de culoare prezintă cele mai ridicate rate pentru cancerele asociate cu HPV în general, în timp ce bărbații din Asia/Insulele Pacificului au cele mai scăzute, deși aceste decalaje variază în funcție de tipul specific de cancer implicat.

Ratele de supraviețuire în cazul caucazienilor au fost mai mari decât în ​​rândul persoanelor de culoare pentru toate tipurile de cancer asociate cu HPV la orice vârstă, aspect valabil mai ales în cazurile orofaringiene, unde un studiu a arătat că supraviețuirea pe cinci ani a fost de 53,5% pentru persoanele albe și 32,4% pentru persoanele de culoare – o diferență de peste 21 de puncte procentuale.

Potrivit autorului cercetării, acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că indivizii albi, în general, au rate mult mai mari de cancer orofaringian în comparație cu alte grupuri, iar bărbații albi non-hispanici, în special, au cele mai mari rate decât orice altă rasă, etnie sau sex. De asemenea, femeile hispanice au cele mai mari rate de cancer de col uterin, dar femeile de culoare înregistrează cea mai mare mortalitate în acest mod. Proporția dintre femeilor de culoare și cele albe care primesc examene Papanicolau regulate nu este semnificativ diferită dar statisticile sugerează că femeile de culoare sunt adesea diagnosticate mai târziu, ceea ce face cancerul mai dificil de tratat.
  • Vârstă – Acest factor pare să joace un rol important în ratele de supraviețuire: cu cât oamenii sunt mai tineri atunci când sunt diagnosticați cu un cancer asociat cu HPV, cu atât au mai multe șanse de a supraviețui. Cancerele asociate cu HPV afectează adulții de toate vârstele dar cele mai avansate tind să fie afectate în mod disproporționat, astfel că pentru cancerele vaginale, vulvare, peniene și anale legate de HPV, cu cât pacienții sunt mai bătrâni, cu atât ratele sunt mai mari; în cazul cancerelor de col uterin și orofaringian, totuși, persoanele de vârstă mijlocie au avut rate mai mari decât cele mai tinere sau cele mai în vârstă grupe de vârstă adulților.

Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), femeile cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani au cele mai mari rate de cancer de col uterin, ratele în scădere pentru femeile de peste 70 de ani iar cancerele orofaringiene afectează în mod covârșitor o populație puțin mai în vârstă (adulți cu vârsta cuprinsă între 50 și 80 de ani). Dar, ca și cancerul de col uterin, ratele scad pentru cele mai în vârstă grupe de vârstă. Astfel, într- un studiu se menționează că peste 82% dintre femeile diagnosticate cu cancer de col uterin înainte de 40 ani erau încă în viață cinci ani mai târziu, în timp ce doar 52% dintre pacientele cu vârsta peste 60 de ani mai supraviețuiau. În același studiu, 48% dintre cei sub 40 de ani cu cancer orofaringian în stadiu avansat au supraviețuit cel puțin cinci ani comparativ cu doar 30% dintre cei peste 60 de ani.

  • Factori comportamentali – unele obiceiuri pot crește șansele de a obține HPV și/sau cancer asociat, după cum urmează:
  1. Consumul de substanțe: fumatul este legat de o mulțime de tipuri de cancer, inclusiv unele tipuri de cancer asociate cu HPV, cum ar fi cancerul de col uterin și orofaringian. Pe lângă infecția amintită, fumatul și consumul de alcool pot provoca și cancere orofaringiene, așa că este posibil ca unele cancere ale capului și gâtului să fie cauzate de combinații dintre infecția cu HPV și viciile precizate; conexiunea ar putea fi un factor care contribuie la disparitățile de sex în cancerul orofaringian, deoarece fumatul și băutura sunt ambele mai frecvente la bărbați decât la femei.
  2. Îngrijirea sănătății: Cetățenii non-europeni din Statele Unite tind să viziteze medicii sau să caute îngrijiri medicale mai rar, menționează studiul. Potrivit Kaiser Family Foundation , categoria amintită tinde să renunțe sau să întârzie îngrijirea medicală necesară iar, pe lângă ratele mai mari de neasigurări de Sănătate la aceste populații, influențele culturale ar putea fi, de asemenea, un factor: astfel, oamenii de culoare non-hispanici intervievați și-au exprimat mai puțină încredere în medicii lor decât cetățenii albi.
  3. Activitate sexuală: HPV se răspândește în principal prin sexul anal, vaginal sau oral; ca și alte infecții cu transmitere sexuală, comportamentele sexuale cu risc ridicat, cum ar fi partenerii multipli sau începerea să fie activă sexual de la o vârstă fragedă, pot crește șansele de a vă infecta cu cel puțin un tip de HPV care cauzează cancer. Cu toate acestea, nu este clar cum, direct sau indirect, comportamentele individuale contribuie la disparitățile în cancerul asociat HPV( de exemplu, activitatea sexuală anterioară a partenerului unei persoane poate juca un rol semnificativ în probabilitatea expunerii la HPV). Sunt sugerate în acest fel variabile dincolo de propriile alegeri ale unei persoane sau diferențele de comportament sexual într-un anumit grup demografic.
  • Acces la Servicii de Sănătate. Grupurile non-albe au adesea un acces mai greu la îngrijirea medicală de rutină care le-ar determina să fie testate pentru cancer. Articolul menționat amintește că aproape un sfert  dintre adulții de culoare, nevârstnici, au amânat să primească îngrijire în 2014 din cauza preocupărilor legate de costuri: aceștia au de două ori mai multe șanse decât colegii lor caucazieni să nu fie asigurați, ceea ce poate face ca femeile să  fie mai puțin susceptibile  de a fi testate pentru cancer de col uterin.
  • Sursa de venit – potrivit datelor din registrul cancerului, că persoanele cu studii inferioare și cu venituri mai mici au rate mai mari de cancer penian, cervical și vaginal dar, în schimb, studiile superioare au fost asociate cu rate mai mari de cancer vulvar, anal și orofaringian.

Deși nu toate aceste cazuri au fost cauzate de infecția cu HPV, CDC  estimează  că virusul este responsabil pentru 63% până la 91% dintre aceste tipuri de cancer.

Lacune în privința vaccinării

Potrivit autorului, HPV se transmite pe cale sexuală iar prezervativele nu sunt nici pe departe la fel de eficiente în oprirea transmiterii HPV precum sunt în cazul altor infecții cu transmitere sexuală. În plus, în timp ce cancerul de col uterin poate fi depistat în stadiile incipiente prin testul Papanicolau, în prezent nu sunt disponibile teste de screening pentru alte tipuri de cancer legate de HPV iar cel mai bun mod de a preveni HPV și cancerele asociate este vaccinarea.

La momentul lansării primului vaccin, acesta proteja împotriva a patru tipuri de virus – două care au cauzat aproape toate cazurile de veruci genitale și două cele mai susceptibile de a provoca cancer – dar de atunci, încă două vaccinuri au fost aprobate pentru a preveni infecțiile cu HPV, iar vaccinul actual (singurul) din SUA protejează împotriva a nouă tulpini diferite, dintre care șapte sunt cauzatoare de cancer.

Va dura ani pentru a vedea efectele vaccinării asupra ratelor de cancer, susține dr.  Robyn Correll, dar cercetările timpurii sunt promițătoare: studiile au arătat scăderi semnificative atât ale infecțiilor cu subtipurile HPV care cauzează cancer, cât și ale displaziei cervicale.(leziuni precanceroase) iar în următoarele câteva decenii, profesioniștii din domeniul sănătății publice anticipează scăderi similare în cancerul asociat HPV, în special la populațiile vaccinate.

Solidaritatea Sanitară continuă joi agenda protestelor în toată țara: Ce demisii vor fi formulate astăzi

Liderii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” continuă joi seria protestelor conform agendei anunțate anterior, cu acţiuni de pichetare a unităţilor sanitare din ţară.

„Din momentul lansării acţiunii toţi medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de-a adera la această formă de exprimare a nemulţumirii faţă de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale. De pe platforma dedicată protestului în numele medicilor care subscriu la această acţiune va fi transmisă către unităţile sanitare şi către guvernanţi Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona”, precizează organizaţia sindicală, într-un comunicat de presă.

Acțiunile de protest desfășurate joi

Astfel, pichetarea unităţilor sanitare se va desfăşura fără întreruperea activităţii, „ca un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi la putere”, urmată și de alte forme de presiune împotriva factorilor decizionali după cum urmează:

  • Joi, 15.06.2023, în intervalul orar 12:00-12:30 se va desfășura pichetarea unităților sanitare. Protestul se desfășoară fără întreruperea activității unităților, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanților privind riscul declanșării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalați la putere. Acest protest are un caracter inovativ, modalitatea de desfășurare afirmând în mod direct necesitatea de rezolvare a problemelor indicate în revendicări.
  • Tot joi, 15.06.2023, lansăm protestul Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parțial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază). Din momentul lansării acțiunii toți medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de-a adera la această formă de exprimare a nemulțumirii față de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuității serviciilor medicale. De pe platforma dedicată protestului în numele medicilor care subscriu la această acțiune va fi transmisă către unitățile sanitare și către guvernanți Înștiințarea privind intenția de a demisiona.

„Angajații din sistemul public de sănătate care participă la aceste forme de protest susțin revendicările prezentate în Decalogul revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară” (anexat), acestea vizând atât solicitări de natură salarială cât și o serie de reforme menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților din sănătate și calitatea serviciilor medicale.

Protestul vizează și protecția angajaților împotriva riscului anulării unora dintre drepturile actuale în viitoarea lege a salarizării, care vor genera semnificative scăderi ale veniturilor salariale. Guvernanții le-au oferit membrilor de sindicat un motiv suplimentar de neîncredere prin încălcarea prevederilor legale în materie de dialog social, concretizate de dialogul social preferențial practicat de Guvern[1] și prin discriminarea angajaților din Sănătate în privința dreptului de-a declanșa conflict colectiv de muncă pe teme salariale.

Comportându-se onest și mai profesionist decât Guvernul, Federația „Solidaritatea Sanitară” a publicat deja o prezentare detaliată a problemelor cu care se confruntă profesioniștii din sistemul public de sănătate, ea putând fi găsită aici[2]. Documentele conțin o indicare transparentă a dovezilor și argumentele noastre pentru drepturile solicitate, demonstrând necesitatea onorării așteptărilor legitime ale angajaților din Sănătate, așa cum au fost formulate în revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”.

Având în vedere faptul că adevărații beneficiari ai sistemului sanitar sunt pacienții, Federația „Solidaritatea Sanitară” a demonstrat Guvernului și publicului preocuparea pentru interesul pacienților, indicând dovezile care arată că reașezările salariale au un semnificativ impact pozitiv asupra calității serviciilor medicale” – anunța anterior FSSR.

Atac informatic asupra sindicaliștilor FSSR

La doar o oră după ce Federația „Solidaritatea Sanitară” din România(FSSR) anunța ieri continuarea programului de proteste stabilit anterior, cu două noi pichetări și renunțarea medicilor la gărzile suplimentare, sindicaliștii amintiți au transmis că sistemul informatic destinat coordonării acțiunilor de protest a fost ținta unui atac informatic:

„Astăzi, 14 iunie 2023, infrastructura IT a Federației „Solidaritatea Sanitară” a făcut obiectul unui atac informatic. Ținta principală a fost sistemul informatic destinat coordonării acțiunilor de protest. Masurile de securitate preinstalate au determinat oprirea sistemelor timp de 11 minute, până la neutralizarea atacului.

Atacul a fost neutralizat. Toate datele au fost protejate. Le transmitem celor care au dispus acest atac că toate sistemele noaste sunt funcționale, inclusiv cele destinate protestelor online! Lasăm angajații din Sănătate să judece dacă este o coincidență sau un act deliberat. Precizăm ca este a treia oară în ultimii 5 ani când un atac informatic <<coincide”>> cu acțiunile noastre de protest ce utilizează infrastructura online” – transmit liderii sindicali, fără a preciza dacă acest incident a fost sesizat și obiectul unei cercetări din partea instituțiilor abilitate.
La rândul lor, sindicaliștii Sanitas anunțaseră că greva japoneză continuă: „Negocierile continuă, așteptăm formarea noului guvern!” – menționau aceștia pe pagina de socializare a Federației.

Prof.dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Ce a promis noul premier, Marcel Ciolacu, referitor la Planul Naţional de Combatere a Cancerului

A obţinut din partea premierului desemnat Marcel Ciolacu, promisiunea că se va implica personal în procesul de implementare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului dar, în schimb, va vota joi „pentru „învestirea noului Guvern în Parlament” – transmite biroul parlamentar al prof.dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, deputat de Cluj.

Ieri, acesta s-a opus avizării în Comisia pentru Sănătate şi Familie a candidaturii lui Alexandru Rafila pentru un nou mandat la conducerea Ministerului Sănătăţii pe motiv că a promovat un alt plan de cancer decât cel promovat prin lege de Parlamentul României; totodată, a afirmat că nu va vota un guvern din care ar putea face parte oficialul amintit.

Iniţiator şi coordonator al echipei de specialişti care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului(PNCC), prof.dr. Achimaş-Cadariu a lansat acuzații dure în Comisia de Sănătate  împotriva lui Alexandru Rafila, învinunindu-l de „neglijenţă criminală faţă de pacienţii bolnavi de cancer, prin neaplicarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului”: „Aţi spus că faceţi norme, un neadevăr ca toate celelalte neadevăruri pe care le-aţi rostit. Nu faceţi norme, amânaţi aplicarea unei legi care trebuia aplicată, prin inventarea unei pseudolegi fără nicio valoare”, i-a transmis specialistul clujean.

Noul premier a promis că se va implica personal în procesul de implementare al PNCC

Conforum unui recent comunicat de presă al medicului clujean, premierul desemnat Marcel Ciolacu l-a invitat ulterior la discuţii pe deputatul PSD de Cluj unde şi-ar fi asumat angajamentul că se va implica „personal” în procesul de implementare a Legii privind PNCC şi că „va ţine aproape” de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, cea mai afectată de tergiversarea aplicării actului normativ.

„Vă asigur că, în ceea ce mă priveşte, atunci când insist pentru implementarea legii, nu o fac din orgoliu. În fond, mi-am dus la capăt munca de parlamentar, odată ce actul normativ a fost promulgat. Aş putea să mă retrag. Dar ca medic nu pot ignora viaţa pacienţilor bolnavi de cancer. A reda acum speranţa celor care văd în cancer o fatalitate a fost şi este misiunea centrală a mandatului meu de parlamentar”, a transmis prof.dr. Patriciu Achimaş-Cadariu.

Ministerul Sănătăţii are obligaţia legală de a prezenta până în 30 iunie normele de aplicare a Legii privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului

Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului a fost lansat în 19 ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni iar în 3 noiembrie 2022 Legea prin care a fost asumat de Parlament a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu este medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, master în advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale şi are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare.

Activitatea de cercetare se axează, în mare parte, pe chirurgia cancerului ovarian, factori de evoluţie şi prognostic în cancerul ovarian, evaluarea calităţii vieţii în oncologie, cancerul în sarcină, conservarea fertilităţii la pacientele oncologice, tumori rare.

Medici parizieni, în vizită la spitalele de psihiatrie din București

O delegație medicală formată din medici francezi de la ?????????? ???????? – ??̂?????? ?? ????? (??-??), a vizitat, în această săptămână, Bucureștiul, în cadrul unui program de instruire și schimb de experiență: astfel, oaspeții au vizitat recent ???????? ?? ?????????? ????? „??. ?????????? ??????” și ???????? ?? ?????????? „????. d?. ????????? ???????”.

La ???????? ?? ?????????? ????? „??. ?????????? ??????”, specialiștii din Hexagon au apreciat activitatea ???????????????? ?? ?????????? ??????????̆, unde există o cameră de stimulare multisenzorială pentru terapia Snoezelen, prima de acest fel realizată în România; aici, specialiștii folosesc lumina, sunetul, mirosurile, texturile, imaginile și muzica pentru a induce copiilor cu patologie specifică stimulări senzoriale, ceea ce le captează interesul, le activează memoria și îi ajută să facă legătura cauză-efect. Este un tratament care și-a dovedit în timp eficiența, rezultatele fiind remarcabile.

S-au stabilit legături profesionale aprofundate

Delegația franceză a participat și la punerea în funcțiune a unui aparat ultraperformant de ????????? ?????????̆ ?????????????̆ ??????????̆ (????), achiziționat cu sprijinul ?????? în cadrul Proiectului „????̂??? ?????? ??????? ?????. ?????????? ??????????? ??????? – ??????? ???????? ?????? ?? ??????????? ?̂? ????? ???????? ????? ??? ???????????”.

Achiziția s-a realizat printr-un grant acordat UNICEF în România de către Comitetul Național al UNICEF Austria, în scopul unui acces mai facil la servicii pentru adolescenți, beneficiarii noului echipament fiind pacienții cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.

La evenimentul de inaugurare a fost prezent directorul general al ASSMB, Oana Sivache, managerul Spitalului de Psihiatrie Gorgos, ec.  Mariana-Valy Besoiu, precum și Mara Matei, ofițer zonal UNICEF.

La ???????? ?? ?????????? „????. d?. ????????? ???????”, unitate sanitară de referință în România, delegația franceză a remarcat activitatea învățământului universitar și de cercetare științifică medicală și a discutat cu managerul spitalului, dr. Andrian Tibirna despre posibilitatea stabilirii unor legături profesionale aprofundate între cadrele medicale din unitatea spitalicească și profesioniști de la unități similare din Paris.

Spitalele britanice, afectate de o nouă grevă a medicilor

Spitalele britanice se confruntă, de miercuri, cu o nouă grevă de 72 ore, provocând avertismente din partea oficialilor din domeniul Sănătății cu privire la perturbarea uriașă a serviciilor de specialitate.

La acțiunea de protest, cea mai recentă din cadrul Serviciului Național de Sănătate (NHS) finanțat de stat, s-au alăturat asistente și membri ai personalului auxiliar.

Acțiunea tinerilor medici – cei sub nivelul de consultant – a început la orele  07.00 și va dura până sâmbătă.

Comitetul pentru medicii tineri al Asociației Medicale Britanice(BMA) transmite că aceștia au înregistrat o reducere a salariilor cu 26% în termeni reali în ultimii 15 ani, deoarece salariile nu au reușit să țină pasul cu inflația în creștere și se dorește ca veniturile să fie restabilite la nivelurile din 2008-2009; guvernul susține însă că asta ar însemna o remunerație medie de aproximativ 35% în acest an și ar fi prea costisitoare dar, în schimb, a oferit cinci procente în plus.

BMA a avertizat că, deși este deschisă pentru discuții ulterioare, va organiza noi greve în lunile următoare

Marți, directorul medical național al NHS Anglia, Stephen Powis, a avertizat că majoritatea îngrijirilor de rutină sau pre-planificate ar putea fi afectate; acțiunea similară din aprilie a înregistrat 196.000 de consultații și activități reprogramate.

Se va acorda prioritate îngrijirilor de urgență, urgente și critice, a adăugat el.

Sefii spitalelor au cerut ambelor părți să fie deschise la dialog și conciliere, în timp ce se luptă cu restanțe uriașe în tratamentul pacienților după pandemia Covid.

Aproximativ șapte milioane de oameni așteptau tratament în aprilie – un record – cu aproape trei milioane mai mult în ultimile 18 luni, potrivit BMA.

Secretarul pentru Sănătate Steve Barclay a numit grevele „extrem de dezamăgitoare” și a spus că pun pacienții și munca pentru a reduce listele de așteptare în pericol:„Dacă BMA anulează aceste greve dăunătoare și perturbatoare și își arată disponibilitatea de a se muta semnificativ de la poziția lor, putem relua discuțiile confidențiale și putem găsi o cale de urmat, așa cum am făcut cu alte sindicate”, a subliniat el.

Grevă și în Scoția

Medicii stagiari din Scoția au respins marți ceea ce guvernul scoțian din Edinburgh a numit oferta sa „finală” de salariu de o creștere de 14,5% în doi ani; BMA Scotia a declarat ca membrii săi vor declanșa greva în perioada 12-15 iulie.

Politica de sănătate este un domeniu descentralizat în cazul autorităților din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

Record Guiness: Astăzi a fost atestată cea mai mare piatră de la rinichi eliminată de medici. Ce dimensiuni are

Pietrele sunt depozite care se formează atunci când mineralele și sărurile se cristalizează în rinichi în timp ce filtrează sângele iar prezența lor poate provoca dureri teribile, necesitând o intervenție chirurgicală dacă sunt prea mari și se blochează.
Medicii militari din Sri Lanka au îndepărtat ceea ce este azi oficial înregistrată ca fiind cea mai mare piatră la rinichi din lume; pacientul, Canistus Coonge este  un fost militar pensionar în vârstă de 62 de ani, a anunțat miercuri armata.

Piatra scoasă de la fostul sergent cântărește 801 grame, de peste cinci ori greutatea unui rinichi de sex masculin, și măsoară 13,37 centimetri lungime, comparativ cu un rinichi mediu care are aproximativ 10 până la 12 centimetri lungime.

„Înlăturarea celei mai mari și mai grele pietre la rinichi din lume printr-o intervenție chirurgicală majoră a avut loc pe 1 iunie la Spitalul Armatei din Colombo”, au transmis reprezentanții Apărării srilankeze într-un comunicat, astăzi, după ce a în cursul zilei s-a consemnat oficial acest record.

Record Guinness în domeniu

Pacientul a declarat pentru televiziunea locală Swarnavahini că a suferit dureri abdominale încă din 2020 dar medicamentele orale prescrise nu l-au ajutat: „Mi s-a recomandat să mă operez de-abia după o scanare recentă”, a menționat acesta, „Mă simt normal acum” – a adăugat el.

Cazul recent l-a depășit pe cel înregistrat în 2008, de 620 de grame, de la un pacient din Pakistan, conform Guinness World Records care a și recunoscut noul record.

„Cel mai important lucru pentru noi este că rinichiul funcționează normal în ciuda acestei pietre ”, a declarat chirurgul militar K. Sutharshan.