Ministerul Sănătății: 100 milioane euro pentru digitalizarea CNAS-PIAS

Peste 25.000 furnizori de servicii medicale (spitale, ambulatorii de specialitate, laboratoare, medici de familie, farmacii, furnizori de dispozitive medicale, furnizori de îngrijire la domiciliu) vor fi conectați la noua platformă PIAS după ce Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea exclusiv pentru digitalizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi optimizarea Platformei Informatice pentru Asigurările de Sănătate (PIAS), care include elemente importante de securitate cibernetică; finanțarea inițială, de 70 de milioane euro, a fost majorată la 100 milioane de euro fără TVA.
Trimestrul trei din 2025 este data limită până la care sistemul asigurărilor de sănătate va fi transformat digital.

Ministerul Sănătății: Sistemul actual nu va fi afectat

Modificările la PIAS vor asigura un mediu prietenos și accesibil pentru utilizatori, inclusiv pentru cei cu dizabilități, și vor îmbunătăți interconectarea și interoperabilitatea sistemului.
Alte obiective cuprinse în programul de finanțare:
– funcționalități noi (ex. digitalizarea unor documente conexe actului medical)
– optimizare fluxuri de date, monitorizarea electronică a obiectivelor generale, obiectivelor specifice, activităților și indicatorilor de performanță asumați la nivelul CNAS/CAS/furnizor de servicii medicale
– interoperabilitatea sistemelor informatice la nivelul administrației publice inter instituțional, utilizarea datelor organizaționale încrucișate și a resurselor existente la nivel național (în linie cu celelalte investiții planificate la acest nivel)
Peste 400 milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene. Finanțarea aprobată astăzi ridică investițiile directe în digitalizarea Sănătății prin Componenta 7 din PNRR la 200 milioane de euro, după ce la finalul lunii ianuarie, s-a aprobat finanțarea pentru digitalizarea instituțiilor în domeniul sanitar aflate în subordinea MS, dar și digitalizarea proprie a aparatului ministerial.

SJU Buzău: Zeci de posturi deblocate

Reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău au solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) şi Ministerului Sănătăţii (MS) deblocarea unui număr de 109 posturi pentru acoperirea deficitului de personal din secţii precum Cardiologie, Diabet, Oncologie sau UPU-SMURD; în urma acestui demers, au fost deblocate 74 posturi, acestea urmând să fie ocupate prin concurs în lunile februarie şi martie.

„Având în vedere faptul că au fost trimise mai multe memorandumuri la Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Sănătăţii pentru demararea procedurilor de angajare pentru specialităţile deficitare din cadrul SJU Buzău, vă anunţăm că au fost aprobate 74 posturi vacante, dintre care 45 pentru medici, 22 personal mediu şi auxiliar (asistenţi medicali, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri) 1 post chimist laborator şi 6 posturi pentru registratori medicali, statisticieni şi IT. Există medici care sunt în aşteptare pentru a se angaja, vorbim de medici care sunt în colaborare cu unitatea noastră, pe specialităţile Chirurgie, UPU, ATI, Cardiologie. Din această lună, o să trimitem adrese către universităţi pentru stabilirea comisiei la medici”, a transmis purtătorul de cuvânt al SJU, Adriana Bunilă, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, din cele 45 posturi de medici aprobate la SJU, au fost scoase la concurs până la acest moment 12 posturi, după cum urmează: trei posturi vacante de medic pentru specialitatea Chirurgie generală, şapte posturi de medic pentru specialitatea Medicină de urgenţă şi două posturi vacante de medic pentru specialitatea Neurologie. „După stabilirea comisiilor, se vor scoate la concurs şi celelalte specialităţi cu deficit de medici, Cardiologie, respectiv Urologie„, a mai precizat Adriana Bunilă.

”Premieră” la Constanța: Primăria anunță deschiderea unui nou spital public cu servicii imagistice, modular, primul după 40 ani…

Autoritățile locale anunță că Spitalul Modular – primul spital public realizat la Constanța în ultimii 40 ani,  își deschide astăzi porțile:
„Structura modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și asigură completarea serviciilor medicale pentru această unitate.
Ministerul Sănătății a aprobat noua structură a SCBI, personalul a trecut printr-un program de pregătire și a fost instruit să utilizeze noile instalații de ventilație” – se menționează într-un comunicat.
Corpul modular are 52 paturi, dintre care zece sunt la Anestezie Terapie Intensivă (ATI) și este dotat cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie, cu farmacie și laborator; spitalul dispune, de asemenea, de un sistem de rezonanță magnetică (RMN) și un computer tomograf, serviciile de imagistică fiind tot „o premieră”… pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Valoarea totală a proiectului este de 10 milioane de euro

Referitor la obiectivul „Spital modular pentru tratarea bolilor infecțioase Constanța”, reprezentanții primăriei precizează:
1.Proiectarea și execuția componentelor de ventilație HVAC sunt făcute după cele mai noi standarde și în conformitate cu NP 015 /2022 și, de-asemenea, ținând cont de toate normativele constructive și tehnice valabile la acest moment ERP 2018 și normativele de standarde la foc P118 .
2.Spitalul este dotat, în integralitatea lui, cu centrale de tratare a aerului în standard igienic și dotate cu schimbătoare de căldură cu „circuit cu fluid intermediar” capabile să producă răcire / încălzire, controlul umidității și să genereze filtrare în grad avansat. Aerul curat tratat este propulsat în compartimentele spitalului prin tubulatură de înaltă etanșeitate certificată prin proceduri ale standardelor europene în domeniu. Pentru eficiență energetică și menținerea parametrilor, tubulatura de ventilație este izolată cu materiale izolatoare certificate termic și ca rezistență la foc. Suplimentar, aceasta este protejată de carcase de protecție care nu permit distrugerea mecanică și prin radiațiile ultraviolete. În spațiile de terapie intensivă aerul trece suplimentar prin filtre HEPA care purifică suplimentar aerul folosit în spațiu.
3.Este de menționat faptul că în spațiile destinate tratării bolilor infecțioase și ținând cont de standarde, aceste spații sunt menținute în presiune negativă care este indicată de presostate diferențiale electronice montate în incintă .
4.Sistemul de producție apă răcită este realizat cu chillere care respectă noile standarde de eficiență energetică. Metodologia de montaj a sistemului răcire -încălzire este realizată cu sistem de conducte și îmbinare în metoda Victaulic. De asemenea, și aceste rețele sunt izolate cu izolații profesionale și protejate cu jacketing. Sursa de agent termic este asigurată de compania municipală, iar conectarea este făcută prin schimbătoare de căldură în punctul de distribuție construit pentru spital.
5.Suplimentar, spitalul modular a fost echipat în spațiile comune din interior și cu panouri radiante igenice, alimentate electric, iar în saloane cu echipamente de climatizare în pompa de căldură .
6.Beneficiul maxim al acestui tip de construcție este viteza de execuție, mobilitatea și versatilitatea. De exemplu, poate fi ușor transformat în spital de campanie și îndeplinește toate cerințele pentru gestionarea și tratarea unor boli infecțioase cu risc mare de răspândire.

Promisiuni: Vor fi demarate lucrările de consolidare și extindere ale clădirii vechi a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

Anul acesta, vor fi demarate lucrările de de modernizare, reabilitare energetică, consolidare și extindere ale clădirii vechi a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase: este vorba despre o investiție de aproape 28 de milioane lei, dintre care aproape 12 milioane de lei sunt alocate consolidării.
„Mai mult, s-au făcut deja primii pași pentru realizarea unui pavilion administrativ în curtea spitalului, având în vedere faptul că infrastructura spitalului necesită o extindere. Documentele necesare au fost obținute, astfel încât, până la sfârșitul anului, lucrările ar putea să fie finalizate.
De asemenea, în luna decembrie a anului trecut s-a realizat un studiu de fezabilitate pentru realizarea, în curtea spitalului, a unei noi clădiri care să cuprindă un Compartiment de Primire Urgențe, Imagistică, Secția de Terapie Intensivă, Secția de pacienți imunodeprimați, precum și un Ambulatoriu de Specialitate.
Ambulatoriul de Specialitate ar putea să asigure toate acele consulturi interdisciplinare de care este absolut nevoie într-un spital de monospecialitate așa cum este Spitalul Clinic de Boli Infecțioase” – se mai adaugă în anunțul Primăriei.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” – Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare

Bolile rare sunt cele care afectează un număr mic de persoane în comparaţie cu populaţia globală, iar apariţia lor, în proporţie de peste 70% este legată de factorul genetic; astfel, testarea genetică este esenţială iar specialiştii atrag atenţia asupra importanţei dezvoltării colaborării şi educaţiei medicale în domeniul acestor patologii.

Unul din cinci cancere este rar, atenţionează prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti:

„Cunoaşterea medicală şi ştiinţifică a acestor boli este lacunară. Mecanismul patogenic este cunoscut doar în circa 10% din afecţiuni. Nu este de mirare că stabilirea unui diagnostic corect poate să dureze luni sau ani de zile, generând cheltuieli inutile familiei şi societăţii.

Pentru managementul bolilor rare se impun programe de screening prenatal, neonatal la adolescenţi şi adulţi în funcţie de boală.

Rata de supravieţuire pentru pacienţii cu cancere rare faţă de pacienţii care nu au cancer rar este de 5 ani. 72% din totalul bolilor rare sunt genetice, altele sunt rezultatul infecţiilor bacteriene sau virale, alergii, expunerea la anumite condiţii de mediu sau sunt cancere rare. În toată lumea trăiesc circa 300 milioane de oameni cu o boală rară. Unul din cinci cancere este rar”, a declarat acesta.

Abordarea multidisciplinară, diagnosticarea precoce și testarea genetică sunt elemente esențiale în managementul eficient al bolilor rare:

„Este imposibil ca un medic să cunoască toate bolile rare şi este extrem de important să se dezvolte educaţia medicală în domeniul bolilor rare începând încă de la nivel de student, rezident şi tânăr medic, dar şi să se realizeze o intensificare a colaborării multidiciplinare pentru o abordare holistică a pacientului care suferă de o boală rară” –  precizează prof. univ. dr. Dana Craiu, reprezentant al Disciplinei Neurologie Pediatrică Obregia, Centrul de Expertiză de Boli Rare Neurologice Pediatrice şi membru cu drepturi depline a două Reţele Europene de Referinţă – EpiCARE (reţeaua de Epilepsii rare şi complexe) şi ENDO-ERN (reţeaua de boli endocrine rare).

Îngrijirea pacientului cu o boală rară înseamnă multidisciplinaritate

Colaborarea interdisciplinară şi diagnosticul precoce sunt extrem de importante în ceea ce priveşte bolile rare, mai ales în cazul afecţiunilor cardiovasculare genetice rare, unde pericolul major îl reprezintă moartea subită cardiacă:

„Prevenţia implică şi capacitatea cardiologilor să recunoască aceste boli şi să le diagnosticheze la timp, în mod ideal atunci când au pacientul în faţa lor. Întâi trebuie să poată pune diagnosticul corect, iar aici intră tot ceea ce înseamnă conştientizare, educaţie – şi vorbim aici de educaţie medicală continuă, dar şi de educaţia medicală de bază, cea din anii universitari – vorbim de comunicare între specialişti şi încercăm să facem cât mai multe astfel de activităţi. Dar, după diagnosticul cazului index, celălalt lucru care salvează vieţi, avem dovezi inclusiv direct în acest sens, este să ştim că, fiind o boală genetică, trebuie să ne uităm mai departe în acele familii pentru a diagnostica celelalte cazuri care nu vor lipsi, mai ales în bolile cu transmitere autozomal dominantă, să apară. Dacă reuşim să le diagnosticăm precoce, înainte să apară complicaţii, şansa pe care i-o dăm la viaţa acelui pacient devine şi mai importantă”, transmite prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuţ, coordonator Centrul de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof.Dr. C.C. Iliescu”.

Proiectul „Împreună MULŢI pentru RARI”, lansat în toamna anului 2022, are ca principală componentă organizarea de întâlniri între medici şi pacienţi pe tema unei boli rare.

„Îngrijirea unui pacient cu boală rară înseamnă multidisciplinaritate, să nu ne vedem numai specialitatea noastră şi să abordăm holistic fiecare pacient. Am pornit acest proiect – Împreună MULŢI pentru RARI – pentru că am conştientizat toate aceste probleme şi am început să facem întâlniri despre câte o boală rară pentru o zi întreagă, în care să discutăm acea boală în amănunt şi să invităm colegi din alte specialităţi”, a adăugat specialistul amintit.

Testarea genetică, esenţială

„Testarea genetică este esenţială şi cred că fiecare dintre noi putem spune că am învăţat foarte multă genetică în aceşti ani, fiindcă numai aşa putem să urmărim şi să îngrijim corect pacienţii noştri.

Avem şi o mare şansă, şi anume că, la nivel de costuri, testările genetice au scăzut extrem de mult în ultimele două decenii şi, ca urmare, putem cu adevărat oferi pacienţilor acest tip de evaluare.

De asemenea, există dovezi în studiu de cost-eficienţă că a face ceea ce se cheamă screening predictiv genetic într-o familie este mai eficient decât să urmăreşti pe toţi membrii familiei prin metode imagistice sau prin metode clasice”, subliniază prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuţ.

Conferinţa „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare, desfăşurată în contextul lunii de conştientizare a Bolilor Rare”

Declaraţiile despre problematica bolilor rare au fost prezentate în cadrul Conferinţei „Universitatea de Medicină şi Farmacie <<Carol Davila>>: Generator de educaţie şi cercetare în domeniul Bolilor Rare, desfăşurată în contextul lunii de conştientizare a Bolilor Rare”.

Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti a fost structurat pe două componente importante:

– Componentă de informare – conştientizare cu privire la problematica Bolilor Rare, în cadrul căreia a fost organizată Conferinţa de Presă „Diagnosticarea Bolilor Rare – Abordare Multidisciplinară”

– Componentă ştiinţifică, adresată specialiştilor din domeniul medical, în cadrul căreia a fost organizată Conferinţa Ştiinţifică Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti: Generator de Educaţie Medicală şi Cercetare în Bolile Rare

Manifestarea ştiinţifică a reunit specialişti din diverse domenii medicale, medici, cercetători şi reprezentanţi ai pacienţilor, care au adus în atenţie informaţii relevante despre diagnosticarea şi tratamentul bolilor rare, precum şi proiecte inovatoare şi direcţii viitoare în cercetarea bolilor rare.

Între teme abordate, s-au regăsit:

– Bolile Rare în urologie

– Boala Von Hippel-Lindau: abordare multidisciplinară

– Împreună MULŢI pentru RARI – un proiect pilot pentru Educaţia medicilor, pacienţilor şi societăţii sub umbrela Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

– Rolul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” în educaţia medicului de familie în domeniul Bolilor Rare

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare în genomică

– Proiectul dezvoltării genomicii în România: Bolile Rare în oncologie

– Îngrijirea integrată a pacienţilor cu Boli Rare

– Bolile Cardiovasculare Genetice – numai diagnosticul precoce salvează vieţi

– Cancerul medular tiroidian: abordare integrativă din perspectiva Bolilor Rare

– Un model de registru de Boală Rară – Registrul de Mastocitoză

– Folosirea codului ORPHA poate permite dezvoltarea unui registru al tuturor Bolilor Rare – un proiect pilot

– Ziua Bolilor Rare, generator de schimbare în bolile rare la nivel global

În cadrul evenimentuluii, au luat cuvântul:

  • Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila și totodată gazda acestui eveniment
  • Conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial, Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale
  • Prof. Univ. Dr. Dana Craiu – Centrul de Expertiză Boli Rare – Neurologie Pediatrică, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia“
  • Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu – Decan Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București
  • Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană – Prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București
  • Prof. Univ. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu – Prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București
  • Prof. Univ. Dr. Simona Ruță – Prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București
  • Prof. Univ. Dr. Ruxandra Jurcuț – Centrul de Expertiza pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare, IUBCV „Prof. Dr. C.C. Iliescu”
  • Sandra Alexiu – Președinte Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov
  • Dorica Dan – Preşedinte Alianţa Naţională pentru Boli Rare din România

Prezentatorul și moderatorul conferinței a fost jurnalistul Cristi Mateescu, coordonator editorial RoHealth Review și Sănătatea.TV. Managementul evenimentului a fost asigurat de Sănătatea Press Group.

Stomatologii bucureșteni, pregătiți de experții SMURD

Pentru a pune bazele „unei colaborări în beneficiul stomatologilor bucureșteni”, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din București (CMSB), prof. dr. Horia Barbu, a avut o întâlnire cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, dr. Raed Arafat: „Ca medici, noi, stomatologii, suntem datori să le oferim pacienților cele mai bune tratamente și soluții pentru problemele cu care se confruntă” – a subliniat reprezentantul CMSB.
„De multe ori, în cabinete avem de gestionat și situații complicate, urgențe sau reacții care necesită stăpânire de sine și mai ales aplicarea corectă a procedurilor de acordare a primului ajutor. Pentru a veni în sprijinul nevoii de consolidare a cunoștințelor pe care medicii stomatologi bucureșteni le dețin deja în acest domeniu, am avut, săptămâna trecută, o discuție cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, dl. dr. Raed Arafat, recunoscut pentru capacitatea de a oferi cea mai bună expertiză.
Mă bucur să comunic faptul că domnul dr. Arafat a acceptat să demarăm un ambițios program de pregătire a stomatologilor bucureșteni, în baza unui acord încheiat la nivelul CMSB, oferind, astfel, cadrul de pregătire și asimilare a procedurilor de intervenție de la experții SMURD.
Demarăm acest program pilot la București și dacă interesul și rezultatele vor fi pozitive, împreună cu conducerea CMSR vom propune dezvoltarea sa regională și națională” – a precizat prof.univ.dr. Horia Barbu.

Weekend de foc: Zeci de turiști recuperați de salvamontiști și preluați de ambulanțe

„Bună dimineața! O noua zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară solicitați sa intervină la un număr ingrijorator de mare de evenimente montane” – anunță, duminică, Dispeceratul Național Salvamont.

În ultimele 24 ore, aici s-au primit 111 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

  •  14 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
  •  12 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  •  12 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
  •  12 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
  •  9 apeluri pentru Salvamont Sinaia,
  •  6 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
  •  5 apeluri pentru Salvamont Borșa,
  •  5 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin-Muntele Mic,
  •  4 apeluri pentru Salvamont Bihor,
  •  4 apeluri pentru Salvamont Neamț,
  •  4 apeluri pentru Salvamont Predeal,
  •  4 apeluri pentru Salvamont Prahova,
  •  3 apeluri pentru Salvamont Alba,
  •  3 apeluri pentru Salvamont Cluj,
  •  3 apeluri pentru Salvamont Gorj,
  •  3 apeluri pentru Salvamont Harghita,
  •  2 apeluri pentru Salvamont Mureș,
  •  1 apel pentru Salvamont Săcele,
  •  1 apel pentru Salvamont Zărnești,
  •  2 apeluri pentru Județul Cluj,
  •  1 apel pentru Județul Suceava,
  •  1 apel pentru Municipiul Brașov.
„În cazul acestor intervenții au fost salvate 108 persoane. Dintre acestea, 46 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital și una a fost predată serviciului IML.
S-au primit și 69 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.
Salvamont România vă îndeamnă la prudenta și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Vă dorim o zi frumoasă pe pârtiile de schi si pe cărări de munte!” – informează Salvamont România.

(VIDEO) Curs de management al cateterelor venoase și arteriale pentru personalul medical al SCUB

Cu participarea a 25 asistenți medicali din secțiile chirurgicale ATI și Anestezie, la Spitalul Clinic de Urgență București (SCUB), la finele acestei săptămâni, s-a desfășurat un curs de management al cateterelor venoase și arteriale. Aceștia au explorat cele mai recente protocoale și practici în domeniul managementului și îngrijirii liniei venoase/arteriale, fiecare participant aducându-și contribuția la dezvoltarea profesională continuă a comunității medicale:
„Cursul a fost un succes remarcabil, iar participanții au avut oportunitatea de a se familiariza cu revizuirea indicațiilor și precauțiilor în montarea și întreținerea liniei venoase/arteriale, precum și cu particularitățile specifice în îngrijirea cateterului arterial și a celui de dializă.
Timp de șase ore, participanții au avut oportunitatea de a explora atât aspecte practice, cât și teoretice, inclusiv numeroase particularități în îngrijirea cateterului arterial. Acestea includ: asigurarea permeabilității continue prin utilizarea unei soluții de spălare heparinizată, monitorizarea calității curbei arteriale pe ecranul monitorului, respectarea protocoalelor pentru recoltarea probei de sânge arterial într-o seringă special dedicată și îngrijirea specifică a cateterului. Acest curs a furnizat un cadru adecvat pentru dezvoltarea profesională continuă a asistenților medicali, oferindu-le posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile și cunoștințele într-un mediu de învățare stimulativ și interactiv(…)
O experiență educativă esențială pentru toți cei implicați, acest curs a demonstrat încă o dată angajamentul nostru în promovarea celor mai înalte standarde de îngrijire medicală.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru participarea activă și pentru dedicarea lor în promovarea celor mai înalte standarde de îngrijire medicală” – transmit reprezentanții instituției.
Acreditat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMMR), acest curs a consolidat cunoștințele participanților și a adus contribuții semnificative în îmbunătățirea practicilor de asistență medicală.
„Educație medicală continuă înseamna Calitate. Și la Spitalul Clinic de Urgență București, există și se manifestă preocuparea întregului personal medical în slujba pacientului, de a-l asigura că este bine îngrijit și în siguranță. Prevenirea infectiilor este unul din obiectivele noastre principale, în concordanță cu tratarea cu succes a afecțiunilor pacienților SCUB. Mulțumim tuturor celor care ne susțin și fac ca aceste evenimente să se deruleze în cele mai bune și actuale condiții!” – declară Liliana Constantin – Director de Îngrijiri Medicale în cadrul SCUB. Specialistul oferă mai multe informații despre acest eveniment în umătorul material video:

Simularea unei operații în spațiu: Un robot chirurgical, aflat la bordul ISS, controlat în premieră de pe Pământ

sursa foto: nasa.gov

O echipă de chirurgi de pe Pământ a reuşit să controleze un mic robot chirurgical aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi să simuleze de la distanţă tehnici de bază utilizate în timpul operaţiilor.

Această premieră reprezintă un nou pas în dezvoltarea chirurgiei în spaţiu, care ar putea deveni necesară pentru a trata urgenţele medicale apărute în timpul călătoriilor cu echipaj uman cu durata de mai mulţi ani, spre exemplu, spre Marte, transmite AFP, citată de Agerpres.

Aceste progrese ar putea contribui, de asemenea, la dezvoltarea chirurgiei la distanţă pe Pământ, în beneficiul locuitorilor din zone îndepărtate, privaţi de acces la medici chirurgi.

Robotul, dezvoltat de compania Virtual Incision şi de Universitatea din Nebraska, SUA, este denumit spaceMIRA. El a fost lansat către ISS la sfârşitul lunii ianuarie, la bordul unei rachete a companiei SpaceX.

Dispozitivul a fost plasat într-o cutie de mărimea unui cuptor cu microunde, fiind uşor de transportat astfel.

Joia trecută, robotul a fost pornit şi inspectat de astronauta Loral O’Hara, aflată în prezent la bordul laboratorului orbital.

Experimentul a avut loc apoi sâmbătă, condus de la sediul Virtual Incision din Lincoln, Nebraska. Acesta a durat aproximativ două ore şi a implicat şase chirurgi.

Chirurgii au reuşit să controleze de la distanţă robotul, echipat cu o cameră şi două braţe.

„Experimentul a testat tehnici chirurgicale standard, cum ar fi apucarea, manipularea şi tăierea ţesuturilor”, a declarat Virtual Incision. Ţesutul biologic a fost simulat printr-o bandă elastică.

În imagini video distribuite de companie se poate vedea cum un braţ echipat cu un cleşte apucă elasticul pentru a-l întinde, iar celălalt braţ echipat cu o foarfecă îl secţionează, imitând o tehnică de disecţie.

Dificultatea unei astfel de operaţiuni a constat în decalajul de 0,85 secunde dintre Pământ şi ISS.

Pentru evaluarea impactului procedurii, datele complete colectate vor fi comparate cu cele de la sarcini similare efectuate cu acelaşi echipament pe Pământ.

Cu toate acestea, experimentul a fost deja descris drept „un mare succes de către toţi chirurgii şi cercetătorii şi au existat puţine probleme sau chiar deloc”, a precizat Virtual Incision.

„Chirurgii sunt de părere că acest experiment va schimba viitorul chirurgiei”, a notat compania.

Proiectul a beneficiat de sprijin financiar din partea agenţiei spaţiale americane NASA.

Agenţia americană estimează că, odată cu misiunile mai lungi de explorare a spaţiului, cu echipaj uman, va „creşte nevoia potenţială de îngrijiri de urgenţă, inclusiv proceduri chirurgicale, de la simple copci în caz de tăieturi, până la activităţi mai complexe”.

Două studii recente arată efectele de durată ale fumatului asupra sănătăţii: Imunitatea, mai afectată decât se credea

Atunci când oamenii renunţă la fumat, organismul nu revine imediat la normal. Două studii recente arată efectele de durată ale fumatului asupra sănătăţii noastre. Imunitatea, în special, pare să fie chiar mai afectată decât se credea până acum.

„Fumatul modifică imunitatea adaptivă într-un mod persistent”, au concluzionat autorii unui studiu publicat în revista Nature, , informează AFP, citată de Agerpres.

Noul studiu marchează un progres important în înţelegerea efectelor nocive ale fumatului asupra sănătăţii, care, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ucide anual aproximativ opt milioane de persoane în întreaga lume.

El a pus în evidenţă un element până acum ignorat: imunitatea adaptivă, care se construieşte pe măsură ce apar infecţiile, rămâne deteriorată timp de mulţi ani după ce oamenii se lasă de fumat.

Aceste concluzii se bazează pe un eşantion compus din o mie de persoane. Ele au fost selecţionate în urmă cu peste 10 ani, în cadrul unui proiect coordonat de Institutul Pasteur din Paris, iar imunitatea lor a fost apoi examinată cu regularitate prin diverse analize, în special sangvine.

Acest tip de proiect, denumit studiu de cohortă, este extrem de solid pentru a evalua măsura în care diferiţi factori influenţează de-a lungul timpului sănătatea şi metabolismul.

Şi, în acest caz, fumatul este cel care a avut cea mai mare influenţă, mai mult decât alţi factori, cum ar fi durata somnului şi nivelul de activitate fizică, potrivit cercetătorilor conduşi de specialista în biologie Violaine Saint-André.

Însă, rezultatul nu reprezintă chiar o noutate. Medicii ştiau deja că fumatul afectează imunitatea înnăscută – comună tuturor oamenilor – prin agravarea reacţiilor inflamatorii.

Noul studiu a confirmat acest lucru, constatând că acest efect dispare imediat după renunţarea la fumat. Dar, nu la fel se întâmplă în cazul imunităţii dobândite.

Aceasta rămâne afectată, pentru anumiţi indivizi, timp de ani sau chiar de decenii după renunţarea la fumat, chiar dacă eşantionul a fost prea redus şi reacţiile prea variabile pentru a calcula o durată medie precisă.

Efecte care dispar

Cercetătorii au mers şi mai departe de atât, arătând că aceste perturbări sunt asociate cu un efect „epigenetic”: ADN-ul oamenilor rămâne bineînţeles acelaşi, însă expunerea la fumat afectează modul în care anumite gene se exprimă în practică.

Nu trebuie în niciun caz să se tragă concluzia că renunţarea la fumat nu serveşte la nimic. Efectele negative sfârşesc totuşi prin a dispărea în cele din urmă.

Dar „pentru a vă păstra imunitatea pe termen lung, este mai bine să nu vă apucaţi niciodată de fumat”, a subliniat Violaine Saint-André în cadrul unei conferinţe de presă.

Studiul, care se bazează pe analize biologice, nu poate totuşi să spună care sunt consecinţele acestor variaţii imunitare asupra sănătăţii.

Potrivit autorilor săi, ar putea exista efecte asupra riscului de infecţii, cancere sau boli autoimune. Dar ele reprezintă, în acest stadiu, doar o ipoteză.

Un alt studiu, publicat săptămâna trecută, a încercat să determine în ce măsură riscurile pentru sănătate persistă cu adevărat după ce o persoană se lasă de fumat.

Publicat în NEJM Evidence, studiul s-a bazat pe date medicale obţinute de la aproximativ 1,5 milioane de persoane din Canada, Statele Unite, Norvegia şi Regatul Unit.

Autorii lui au comparat mortalitatea între mai multe grupuri: fumători activi, persoane care nu au fumat niciodată şi foşti fumători.

Pentru cei din urmă, riscurile medicale au nevoie de timp înainte să dispară complet. Odată ce o persoană a renunţat la fumat, ea trebuie să aştepte zece ani pentru a avea din nou o speranţă de viaţă comparabilă cu cea a unei persoane care nu a fumat niciodată.

Dar, chiar şi în acest caz, nu trebuie să se tragă concluzia că renunţarea la fumat nu merită toate eforturile: „beneficiile apar deja după trei ani”, au constatat autorii studiului, cu o medie de cinci ani de supravieţuire recâştigată în acest grup, adică jumătate din drumul spre o speranţă de viaţă normală.

Iar efectul benefic este vizibil indiferent de vârsta la care se renunţă la fumat, deşi este mai accentuat la persoanele sub 40 de ani.

(VIDEO) Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării: Urmează investiții importante în infrastructura de sănătate

Ministrul Bogdan Ivan: 97% din bugetul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării este axat pe investiţii şi dezvoltare. Astfel, urmează investiţii importante în infrastructura de sănătate în valoare de 100 milioane de euro, ca parte din soluţiile avute în vedere după atacurile cibernetice majore care au afectat mai multe spitale din ţară – a anunțat oficialul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria:

„Urmează investiţii extrem de importante în infrastructura de sănătate din România, 100 de milioane de euro. Statul român se pregăteşte foarte clar, actualizând legislaţia, aducând noi linii de finanţare pentru tot ceea ce înseamnă infrastructura IT a statului român şi investind foarte clar, şi aici vorbesc atât de recomandările DNSC, cât şi despre un cadru unitar la nivel naţional în materie de recomandare din partea statului român pentru fiecare entitate a autorităţilor publice locale sau centrale, în care se creează un ghid extrem de simplu, în care toţi responsabilii pentru infrastructura IT trebuie să respecte nişte condiţii minime, de la schimbatul frecvent al parolelor până la modul în care se stochează anumite date, până la, poate, chiar un management al aplicaţiilor care pot să fie folosite pe dispozitivele de serviciu în sistemul informatic al autorităţilor publice din România”, a transmis ministrul.

Autorităţile române lucrează cu reprezentanţii European Cyber Security Competence Center la elaborarea unei „biblii” a securităţii cibernetice, a adăugat acesta: „Am avut o discuţie cu ei în această săptămână. Împreună şi cu celelalte instituţii pregătim acest ghid care să fie, mult spus, dar care să fie ca şi „o biblie” a securităţii cibernetice, de bază pentru fiecare dintre administratorii sistemelor IT din spectrul public din România”.

Referitor la atacul cibernetic asupra spitalelor din România, a declarat că, în prezent, „62 de spitale din România care folosesc sistemul Hipocrate ca şi precauţie au fost deconectate de la internet şi funcţionează în regim închis, încapsulat”.

Bogdan Ivan: Sistemul informatic al Camerei Deputaţilor să fie cuprins într-un proiect de finanţare mai larg

„În perioada următoare se fac scanări la nivel naţional, scanări din punct de vedere tehnic, pentru a ne asigura că nu pot să existe breşe de securitate şi să fie afectate şi alte sisteme informatice ale altor spitale, care în momentul de faţă nu au ajuns să fie cunoscute nici instituţiilor, nici publicului larg”, a transmis Bogdan Ivan.

„Din datele pe care le am, preliminare, pentru că încă nu s-a finalizat toată această procedură, cea mai mare parte a datelor a fost recuperată, ele având backup şi urmează ca tot ce înseamnă sistemul informatic al Camerei Deputaţilor să fie cuprins într-un proiect de finanţare mai larg, pentru finanţarea securităţii cibernetice pentru mai multe instituţii publice. Asta undeva în cursul anului 2024″, a completat el.

Din datele preliminare, în cazul atacului de la Camera Deputaţilor a fost vorba despre „o eroare umană”: „Un angajat care în perioada pandemiei lucra remote a folosit un dispozitiv personal care a fost la un moment dat conectat la reţeaua informatică a Camerei Deputaţilor, un laptop”, a spus ministrul.