517 de medicamente oncologice noi, in curs de aprobare

0

Peste 771 de medicamente si vaccinuri pentru afectiuni oncologice sunt in stadiul de cercetare si dezvoltare la nivelul Statelor Unite ale Americii. Din acest total 517 medicamente sunt deja in curs de aprobare, potrivit raportului lansat in luna octombrie 2014 PhRMA (Pharmaceutical Researchers and Manufacturers of America).

„Una dintre principalele cauze de deces, atat la nivel global, cat si in Romania sunt afectiunile oncologice. De aceea, cercetatorii isi concentreaza eforturile pentru a gasi terapii din ce in ce mai eficiente in tratarea cancerului. Cele 517 medicamente care sunt in proces de aprobare aduc speranta pentru bolnavii de cancer. Sunt medicamente care si-au dovedit eficacitatea si siguranta in cadrul studiilor clinice, care s-au dovedit a fi mai eficiente decat cele deja existente, cu mai putine efecte adverse si cu un potential mai mare de a creste calitatea vietii pacientilor”, a declarat Oana Igrisan, director de comunicare ARPIM.

Cea mai mare parte dintre medicamentele aflate in curs de aprobare, 87, sunt destinate tratarii leucemiei. 78 dintre medicamente reprezinta noi sanse la viata pentru pacientii cu limfom, in timp ce alte 73 pot ajuta femeile in lupta impotriva cancerului de san. Celelalte medicamente sunt destinate tratarii cancerului hepatic, cancerului de piele, de prostata sau celui ovarian.

in Romania sunt peste 600 de pacienti la fiecare 100.000 locuitori care sufera de o afectiune oncologica, conform Jurnalului European de Cancer, iar raportul Agentiei Nationale de Cercetare a Cancerului – Globocan indica faptul ca numarul de decese cauzate de cancer se ridica la aproximativ 50.000.

Mai multe informatii despre acest subiect gasiti pe www.comunicatemedicale.ro.

In Romania traiesc, conform Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului, 70.647 de copii cu dizabilitati inregistrati

0

in Romania traiesc, conform datelor statistice oficiale oferite de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, 70.647 de copii cu dizabilitati inregistrati. insa totalul real al numarului de copii cu nevoi speciale depaseste cu mult aceasta cifra oficiala, se arata intr-un comunicat de presa remis redactiei www.sanatateatv.ro.

Din totalul de 70.647 copii cu dizabilitati inregistrati, 11.904 sunt scolarizati in scoli speciale, 23.773 urmeaza cursurile scolilor de masa, iar 4.038 urmeaza alte forme de invatamant. Restul de aproximativ 31.000 de copii cu dizabilitati nu sunt scolarizati.

in acest context, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) a demarat in data de 6 noiembrie 2014 implementarea Proiectului „Dignity, Access, Respect, Education for Children with Disabilities- D.A.R.E for Children with Disabilities”, proiect finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisa – Initiativa pentru Drepturile Omului.

Scopul acestui proiect este de a facilita accesul nediscriminator al copiilor cu dizabilitati la educatie de calitate. Parintii isi vor putea face auzita vocea cu privire la calitatea educatiei copiilor lor in scolile speciale.

„Acest proiect ofera in premiera parintilor oportunitatea de a dezvolta o atitudine participativa fata de procesul educational al copiilor lor si de a-si face auzita vocea in calitate de utilizatori ai sistemului de educatie speciala. in acelasi timp, contributia parintilor la monitorizarea si evaluarea actului educational constituie un model pilot de transparentizare a sistemului de educatie speciala. Ne dorim servicii educationale centrate pe nevoile copiilor cu dizabilitati, ne dorim calitate, transparenta si implicarea directa a parintilor in stabilirea obiectivelor din Planul de Interventie Personalizata”, a declarat Madalina Turza, presedinte CEDCD.

Parintii vor beneficia de sprijin si consiliere juridica din partea CEDCD pe parcursul implementarii proiectului in raport cu dreptul la educatie al copiilor lor.

Proiectul D.A.R.E for Children with Disabilities se deruleaza pe o perioada de 12 luni.

Rezultatele studiului, precum si contributiile parintilor vor fi prezentate la finalul proiectului in cadrul unei intalniri cu reprezentantii factorilor de decizie in materie.

Romania a ratificat Conventia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati in anul 2010, prin Legea 221/2010.

Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi pe www.comunicatemedicale.ro.

Peste 10,7 milioane de asigurati si-au primit cardurile de sanatate prin serviciile postale

0

Peste 10,7 milioane de asigurati si-au primit cardurile de sanatate prin serviciile postale in perioada 19 septembrie – 6 noiembrie 2014, se arata intr-un comunicat de presa remis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Astfel, se vorbeste de o rata de distribuire a cardurilor preluate prin servicii postale de aproximativ 95% la nivelul intregii tari.

Procesul de distribuire prin servicii postale se va incheia in jurul datei de 15 decembrie 2014.

Cardurile care nu au fost inmanate asiguratilor au fost predate sau sunt in curs de predare catre casele de asigurari de care apartin. Termenul de predare catre casele de asigurari este de 10 zile lucratoare dupa expirarea termenului de distribuire.

CNAS si casele de asigurari de sanatate vor informa asiguratii in momentul cand demareaza activitatea de distribuire a cardurilor prin intermediul caselor de sanatate.

in municipiul Bucuresti au fost preluate in reteaua postala 1,4 milioane de carduri, dintre care au ajuns la asigurati prin serviciile postale 1,1 milioane de carduri. Astfel, 81% din bucurestenii asigurati au primit pana in prezent cardul de sanatate. Diferenta de carduri se afla inca in reteaua postala si, in cazul cardurilor care au depasit termenul de 20 de zile alocat distribuirii prin servicii postale, ele iau drumul caselor de asigurari de care apartin.

Pentru Bucuresti, rata de succes a distribuirii prin servicii postale este in acest moment de peste 90%.

Dupa ce procesul de distribuire se va incheia, va urma o perioada de testare a cardului national de sanatate, in care cele doua sisteme vor merge in paralel. in aceasta perioada vor fi identificate si rezolvate eventualele probleme in functionalitatea cardului.

Dupa aceasta perioada de testare, cardul national de sanatate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi validate si decontate doar prin intermediul lui.

Cardul national de sanatate este un proiect de interes national care are ca principal scop transparentizarea si eficientizarea utilizarii fondurilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Acesta va face dovada prezentei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

Bucurestenii sunt asteptati pe 14 si 15 noiembrie 2014 sa-si testeze glicemia si hemoglobina glicata

0

Bucurestenii sunt asteptati pe 14 si 15 noiembrie sa-si testeze gratuit glicemia si hemoglobina glicata, intr-un cort special amenajat in zona Piata Unirii (intersectia dintre Bulevardul Unirii cu Splaiul Independentei). Actiunea face parte din „Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul” organizata de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Ajunsa anul acesta la cea de-a VII-a editie, campania coincide cu Saptamana de Lupta impotriva Diabetului si cu Ziua Mondiala a Diabetului (8-14 noiembrie 2014) si trage un puternic semnal de alarma cu privire la prevalenta crescuta a cazurilor de diabet zaharat din tara noastra. Potrivit rezultatelor finale ale studiului PREDATORR, anuntate anul acesta, aproximativ doua milioane de romani traiesc cu diabet zaharat, ceea ce inseamna o prevalenta de 11,6%.

„Interpretarea in cursul acestui an a rezultatelor studiul PREDATTOR ne indreptateste sa continuam campaniile nationale de lupta impotriva diabetului zaharat. Este nevoie sa intensificam eforturile pentru ca romanii sa constientizeze faptul ca diabetul zaharat este o boala serioasa, care, netratata corespunzator, poate duce la probleme grave. Astfel, pe langa testarile de glicemie si hemoglobina glicata, in cadrul Campaniei Nationale „Controleaza-ti Diabetul” vom discuta despre riscurile diabetului zaharat, despre asocierea acestei afectiuni cu o serie de factori de risc, pentru a preveni instalarea diabetului si a complicatiilor cronice ireversibile ale acestei patologii”, a declarat prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele SocietatiiRomane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul”, editia Bucuresti, consta intr-o serie de activitati complexe, menite sa informeze si sa educe bucurestenii cu privire la preventia, diagnosticul precoce si monitorizarea diabetului zaharat. in prima zi a campaniei, care coincide cu Ziua Mondiala de Lupta impotriva Diabetului Zaharat (14 noiembrie), va fi proiectat, pe Palatul Parlamentului, un cerc albastru – simbolul global al diabetului zaharat. De asemenea, vor fi organizate si o serie de activitati dedicate adoptarii unui stil de viata sanatos, bazat pe miscare.

Totodata, in cadrul Campaniei Nationale „Controleaza-ti Diabetul”, editia Bucuresti, va avea loc si o manifestare stiintifica dedicata exclusiv profesionistilor din sanatate. Astfel, pe 15 noiembrie, nume mari din diabetologia romaneascavor dezbate cele mai noi informatii din managementul eficient al diabetului zaharat, la cursul Diabet, Sindrom metabolic si alte boli legate de nutritie (DIAMOND – Diabetes Metabolic Syndrome and Other Nutrition – related Diseases), organizat de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Evenimentul adresat medicilor se va desfasura sambata, 15 noiembrie, la Phoenicia GrandHotel din Bucuresti si isi propune sa ofere informatii actuale medicilor bucuresteni cu privire la solutiile terapeutice moderne in managementul diabetului zaharat.

Directorii cursului DIAMOND, editia Bucuresti 2014, sunt: prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si conf. univ. dr. Cristian Serafinceanu, presedintele Asociatiei pentru Studii Reno-Metabolice si Nutritionale.

inscrierea medicilor la cursul DIAMOND este gratuita si se va face online, pe site-ul campaniei: www.controleaza-diabetul.ro. Evenimentul este creditat cu puncte EMC.

Experti din 7 tari europene la Congresul National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice 2014

0

Una dintre cele mai importante manifestari stiintifice din domeniul diabetologiei romanesti, Congresul National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (FRDNBM), se desfasoara anul acesta la Cluj-Napoca, in perioada 5-7 noiembrie. Ajuns in 2014 la cea de-a XII-a editie,evenimentul constituie o intalnire de referinta a expertilor romani in diabet zaharat cu reputati profesionisti din Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Belgia si Danemarca – o ocazie pentru „mai multa cunoastere, mai multa prietenie”, dupa cum mentioneaza presedintele FRDNBM, conf. univ. dr. Ioan Andrei Veresiu.

Pe langa medici consacrati din Romania, al XII-lea Congres National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice se bucura de oparticipare internationala numeroasa.Printre invitatii de seama din strainatate, amintim nume mari ale diabetologiei europene precum:prof. univ. dr. Laszlo Barkai (Universitatea din Miskolc, Ungaria), prof. univ. dr. Rosa Corcoy Pla (Departamentul de Endocrinologie si Nutritie, Spitalul Santa Creu i Sant Pau din Barcelona, Spania), prof. univ. dr. Luc Van Gaal (Departamentul de Endocrinologie, Diabet si Metabolism, Spitalul Universitar Antwerp, Belgia), prof. univ. dr. Tomasz Klupa (Universitatea Jagiellonian din Cracovia, Polonia), prof. univ. dr. Massimo Massi Benedetti (Universitatea din Perugia, Italia), prof. univ. dr. Pierre de Meyts (Institutul de Cercetare Hagedorn, Gentofte, Danemarca), prof. univ. dr. Alberto de Leiva (Departamentul de Endocrinologie si Nutritie, Spitalul Santa Creu i Sant Pau din Barcelona, Spania), prof. univ. dr. Helmut Schatz (Universitatea Clinica Bergmannsheil der Ruhr-Universitatea Bochum, Germania), prof. univ. dr. Eberhard Standl (Institutul de Cercetare a Diabetului din Munchen, Germania).

Se poate considera ca, atat la nivel mondial, cat si la nivel national, diabetul zaharat reprezinta o problema de sanatate publica, astfel ca se impune o actiune conjugata a tuturor celor implicati in managementul acestei boli cronice – profesionisti in domeniul medical, autoritati, asociatii de pacienti.

„Din pacate, nu avem nici un indiciu privind o schimbare a tendintelor epidemiei de diabet din tara noasta. Probabil ca inca nu am constientizat suficient (nici noi, nici decidentii din sanatate) dramatismul rezultatelor studiului PREDATORR si ale studiului privind incidenta amputatiilor de membre inferioare la persoanele cu diabet zaharat. Speram ca acest lucru sa se intample cat mai repede, sa insemne un ansamblu de strategii cu obiective concrete de crestere a calitatii ingrijirii persoanelor cu diabet. Acest lucru nu va fi posibil fara a«trezireaa» factorilor politici si antrenarea societatii civile, ceea ce inseamna o implicare mult mai activa a fiecaruia dintre noi”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Andrei Veresiu, presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

De asemenea, pe parcursul celor trei zile de sesiuni stiintifice, dezbateri interesante si ateliere practice, participantii vor afla cele mai noi informatii referitoare la controlul optim glicemic la persoanele cu diabet zaharat si boala cardiovasculara, managementul hipertensiunii arteriale la pacientii cu diabet si boala renala cronica si optimizarea aderentei persoanelor cu diabet zaharat la tratament. De asemenea, vor fi prezentate aspectele psihologice ale comportamentului alimentar in diabet zaharat si obezitate, eficienta chirurgiei metabolice in tratamentul diabetului zaharat de tip 2, precum si tehnologiile moderne in monitorizarea si managementul diabetului zaharat tip 1.

Concomitent cu lucrarile Congresului National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice 2014, se va desfasura si cea de-a IV-a editie a Congresului Asociatiei Romane de Educatie in Diabet (ARED). De asemenea, inultima zi de congres, va avea loc si intalnireaAsociatiilor Persoanelor cu Diabet din cadrul Federatiei Asociatiei Diabeticilor din Romania (FADR).

Cel de-al XII-lea Congres National al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice este creditat de catre Colegiul Medicilor din Romania cu 18 puncte EMC.

Organizator stiintific:Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

PR & Comunicare: Sanatatea Press Group

Executivul a aprobat in sedinta de Guvern introducerea a 23 de molecule noi pe lista medicamentelor compensate

0

Executivul a aprobat astazi, 4 noiembrie 2014, in sedinta de Guvern, introducerea pe lista de medicamente compensate a 23 de noi molecule pentru tratarea unui numar de 29 de indicatii terapeutice.

„Astazi, intra cele doua acte normative, deci si ordonanta cu majorarea salariala, dar si o veste buna pentru pacienti: lista de medicamente compensate s-a actualizat a doua oara anul acesta, se apropie de partea finala, astazi, intra 23 de medicamente noi, deci inovative, pentru 29 de indicatii terapeutice, si pot sa va spun, noutatea este ca astazi avem, practic, intra de fapt prin aceasta hotarare de guvern, medicamentul numarul unu pentru hepatita B”, a precizat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, la inceputul sedintei de Guvern.

in urma noii actualizari, pacientii care sufera de diferite forme ale unor boli cardiovasculare vor beneficia de tratamente noi. Aceste alternative terapeutice duc la scaderea numarului de medicamente pe care pacientul este nevoit sa le ia in prezent pentru tratarea afectiunilor. De asemenea, au fost introduse medicamente noi pentru controlul glicemiei pacientilor cu diabet zaharat care nu isi mai pot controla glicemia.

S-au mai adaugat si 4 noi medicamente pentru tratarea bolii inflamatorii reumatice cronice. Nu in ultimul rand, au fost introduse noi tratamente pentru hepatita cu virus B, HIV/SIDA, boli nefrologice, precum si boli oftalmologice (glaucom), astm bronsic, boli psihice (schizofrenie) si bronhopneumonii obstructive.

Au fost introduse si 2 molecule noi pentru tratarea poliartritei adiopatice juvenile la copii in coditiile in care pe piata in acest moment exista o singura posibilitate de tratament.

„Toate medicamentele introduse astazi reprezinta alternative terapeutice mai ieftine fata de ceea ce exista acum pe lista. Ca urmare, estimam ca acestea nu vor genera costuri suplimentare la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, respectiv la bugetul MS, in conditiile unei prescrieri in baza protocoalelor terapeutice”, a adaugat ministrul Sanatatii.

MS propune demiterea managerului Maternitatii Ploiesti in cazul pacientei care a nascut in drum spre Bucuresti

0

Ministerul Sanatatii a propus demiterea managerului Spitalului de Obstetrica-Ginecologie din Ploiesti pentru neelaborarea si neimplementarea procedurilor medicale, in conformitate cu legislatia in vigoare. Acest lucru, dupa ce o tanara care a primit asistenta medicala in Maternitatea din Ploiesti, a nascut intr-un mijloc de transport nemedicalizat in drum spre Bucuresti.

„Echipa de control a Ministerului Sanatatii a constatat ca, la maternitatea din Ploiesti protocoalele terapeutice nu sunt elaborate potrivit prevederilor ordinelor MS de aprobare a ghidurilor de practica medicala pentru specialitatile medicale, astfel incat nu exista proceduri operationale elaborate pentru fiecare manevra terapeutica diferentiat pentru personalul cu studii superioare si personalul cu studii medii. De asemenea, protocoalele/procedurile existente la nivelul unitatii sunt in mare majoritate neimplementate (sau se afla in curs de implementare). Aceste protocoale nu sunt avizate de catre directorul medical al spitalului, ci sunt doar inregistrate la registratura Sptialului de Obstetrica Ginecologie Ploiesti. (ex. Protocol de lucru la camera de garda, Protocol asistenta nasterii in prezentatia pelviana). Din analiza Fisei de la camera de garda a pacientei, nu exista acceptul in scris al acesteia si nici parafa medicului curant privind transferul interclinic catre o alta unitate medicala din Bucuresti”, se precizeaza intr-un comunicat de presa primit de redactia www.SanatateaTv.ro.

De asemenea, in urma controlului efectuat la Maternitatea din Ploiesti, Ministerul Sanatatii propune sanctionarea atat a doctorului Vasiloiu Raluca, medic specialist obstetrica-ginecologie, cat si a asistentului medical din cadrul Camerei de Garda, Radu Ramona Lucia pentru nerespectarea OMSP nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic.

Barbatul din Constanta, suspectat de Ebola, are malarie

0

Reprezentantii Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” au informat, in aceasta dimineata (n.r. 31 octombrie 2014), conducerea Ministerului Sanatatii ca, in urma investigatiilor medicale, a fost infirmata suspiciunea de infectare cu virusul febrei hemoragice la pacientul transferat in cursul noptii de la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta.

Conform specialistilor, in cazul acestui pacient s-a stabilit diagnosticul de malarie, se arata intr-un comunicat de presa remis de Ministerul Sanatatii.

Pacientul a fost transferat de la Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals” la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale „Victor Babes” in stare critica, dar stabila in momentul de fata.

Reamintim ca in data de 30 noiembrie 2014 un barbat in varsta de 60 de ani din Constanta, marinar pe un vas care a tranzitat zona Nigeriei, suspect de Ebola, a fost transferat la Institutul National de Boli Infectioase „Matei Bals”, din Capitala.

Barbatul prezinta febra mare si sangerari in urina, iar in decizia de a transfera pacientul de la Spitalul Judetean Constanta la Bucuresti s-a tinut cont de simptomele febrile si de faptul ca barbatul a fost in Nigeria.

„in decizia de a transfera pacientul la Institutul Matei Bals a contat in primul rand febra mare si in al doilea rand faptul ca aceasta a calatorit in Nigeria. insa trebuie mentionat faptul ca in Nigeria nu s-au mai inregistrat cazuri noi de Ebola din 16 septembrie. Suntem pregatiti sa primim pacientul si in cel mai scurt timp sa facem toate testele necesare”, preciza in data de 30 noiembrie 2014, pentru www.sanatateatv.ro, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infectioase „Matei Bals”.

Totodata, managerul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals a subliniat faptul ca in momentul de fata Romania este pregatita sa faca fata cazurilor de Ebola.

Zece medici rezidenti in specilitatea Diabet, Nutritie si Boli metabolice din Romania au castigat Bursele Neurodiab

0

Zece medici rezidenti in specialitatea Diabet, Nutritie si Boli metabolice din Romania au castigat Bursele Neurodiab oferite de Societatea de Neuropatie Diabetica – Neurodiab si vor participa astfel la Cursul de Pregatire Clinica Postuniversitara „Magyar Imrea€œ, organizat de Asociatia Europeana pentru Studiul Diabetului (EASD), in Budapesta, Ungaria, in perioada 20-22 noiembrie 2014. Bursa Neurodiab consta in sustinerea integrala a participarii tinerilor medici la eveniment.

La concursul pentru castigarea Burselor Neurodiab au fost trimise 14 lucrari, iar in urma evaluarii acestora de catre comitetul stiintific al Societatii de Neuropatie Diabetica, au fost alese zece lucrari.

Castigatorii Burselor Neurodiab care vor lua parte la Cursul de Pregatire Clinica Postuniversitara „Magyar Imrea€œ 2014 sunt: dr. Adrian Sturza (rezident an IV, Timisoara), dr. Daniel-Tudor Cosma (rezident an II, Cluj-Napoca); dr. Adina Mitrea (rezident an IV, Craiova); dr. Loredana Madalina Popa (rezident an IV, Oradea); dr. Mihaela Bondarescu (rezident an II, Bucuresti); dr. Ioana Roxana Cozma (rezident an II, Cluj-Napoca); dr. Elena Cristina Lacatusu (rezident an IV, Craiova); dr. Silvia Calatoaie (rezident an III, Constanta); dr. Marius Iulian Rotariu (rezident an IV, Cluj-Napoca); dr. Maria Magdalena Sandu (rezident an IV, Craiova).

Cursul de Pregatire Clinica Postuniversitara „Magyar Imrea€œ este acreditat de Consiliul European de Acreditare pentru Educatie Medicala Continua (EACCME).

Sustinerea dezvoltarii profesionale a tinerilor medici rezidenti implicati in ingrijirea persoanelor cu neuropatie diabetica, prin facilitarea accesului la stagii de pregatire si schimb de experienta la standarde europene, reprezinta unul dintre principalele obiective ale Societatii de Neuropatie Diabetica. Drept urmare, Bursele Neurodiab ofera posibilitatea tinerilor medici de a invata de la expertii internationali in domeniu, de a-si imbunatati si actualiza cunostintele medicale, pentru o cat mai buna ingrijire a pacientilor cu neuropatie diabetica.

Societatea de Neuropatie Diabetica militeaza pentru imbunatatirea calitatii vietii pacientilor care se confrunta cu aceasta complicatie ireversibila, fiind nevoie in acest sens de medici bine pregatiti in domeniu, de specialisti formati la standarde internationale.

Campania de vaccinare antigripala, sezonul 2014-2015, va incepe in a doua jumatate a lunii noiembrie

0

Campania de vaccinare antigripala, sezonul 2014-2025, va incepe din a doua jumatate a lunii noiembrie, dupa cum au anuntat autoritatile in cadrul unei conferinte de presa din 30 octombrie 2014.

in prima faza a campaniei, Ministerul Sanatatii va achizitiona 500.000 de doze, urmand ulterior, in functie de cerere, sa suplimenteze pana la trei milioane de doze de vaccin antigripal. Acest lucru este posibil ca urmare a incheierii unui contract-cadru multianual ce permite evitarea situatiilor cu care tara noastra s-a confrunta in ultimii ani, adica demararea cu intarziere a campaniilor si numarul insuficient de doze de vaccin achizitionate.

„Este o campanie gratuita in care se ofera gratuit aceste vaccinuri populatiilor cu risc reprezentate de copiii mici intre 6 luni si cinci ani, gravidelor, persoanelor in varsta de peste 65 de ani s-au cu patologii grave cum ar fi patologia cardiaca, hepatica si personalului medical care este mult mai expus. Toti acesti cetateni vor putea beneficia de vaccinare gratuita si noi speram ca prin campania mediatica un numar mare sa apeleze la aceasta posibilitate si in cazul in care numarul va depasi numarul de doze pe care noi le vom primi in luna noiembrie Ministerul va putea suplimenta aceste doze pentru ca in premiera Ministerul a reusit un contract-cadru multianual care ne asigura un numar de pana la trei milioane de vaccin. De asemenea, ne asigura aceasta flexibilitate de suplimentare a lor atunci cand este necesar. Cred ca este o abordare mult mai pragmatica si de natura sa evite situatiile intalnite frecvent in ultimii ani in care ne-am confruntat cu hiatusuri de aprovizionare cu acest vaccin”, a declarat prof. univ. dr. Dorel Sandesc, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Pentru a beneficia gratuit de vaccinul antigripal, persoanele aflate in categoriile de risc trebuie sa se prezinte in cabinetul medicului de familie si sa solicite vaccinarea. De asemenea, vaccinurile vor fi distribuite si unitatilor sanitare cu paturi pentru pacientii internati si personalul medical care lucreaza acolo. Totodata cetatenii care nu se regasesc in categoriile de risc pot achizitiona vaccinul antigripal din farmacii, pretul osciland in jurul sumei de 22 de lei, dupa cum sustin specialistii.

in ciuda tuturor acestor lucruri, in Romania, vaccinarea ramane o problema delicata, medicii de familie confruntandu-se tot mai des cu refuzul oamenilor de a se vaccina.

„Vaccinarea este o problema delicata in Romania. in primul rand ne confruntam cu refuzul tot mai mare al parintilor de a-si vaccina copiii. Este un trend care afecteaza in special parintii intelectuali. De asemenea, procentul scazut al medicilor care se vaccineaza, faptul ca nu exista o strategie in ceea ce priveste vaccinarea populatie inspira neincredere oamenilor, iar acest lucru contribuie la refuzul lor de a se vaccina. Vaccinarea este beneficica, o arata studiile si tarile in care se practica”, a precizat dr. Sandra Adalgiza Alexiu, vicepresedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei.

in acest sens, Ministerul Sanatatii lanseaza un apel catre populatie de a se vaccina.

„Dincolo de aceste persoane care vor putea beneficia gratuit de vaccinare impotriva gripei noi recomandam si celorlalti cetateni ai Romaniei sa se vaccineze pentru ca intr-adevar gripa reprezinta o problema majora de sanatate si cifrele o arata foarte clar. La nivel mondial se inregistreaza pana la 3 milioane de cazuri grave de gripa, iar numarul de decese este si el impresionant, urcand in functie de statistici, pana la 500.000 pe ani. Eu fiind medic anestezist-reanimator vad direct impactul devastator al acestei patologii considerata de obicei benigna”, a subliniat prof. univ. dr. Dorel Sandesc, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Gripa si refuzul oamenilor de a se vaccina are consecinte atat asupra sanatatii lor cat si de natura financiara. in acest sens, Institutul National de Sanatate Publica a derulat un studiu a aratat impactul economic al gripei si infectiilor acute respiratorii asupra sistemului de sanatate.

„Cu sprijinul OMS am inceput derularea unui studiu care sa aduca informatii cu privire la povara pe care imbolnavirile prin gripa si alte infectii acute respiratorii, dar in mod special prin gripa, o pot aduce asupra sistemului de sanatate. Ca urmare a acestui studiu, pe baza datelor noastre din sezonul anterior, incercam sa facem o evaluare a costurilor directe imediate pe care sistemul de sanatate respectiv prin rambursarile de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate le suporta in fiecare sezon gripal. Aceste rezultate ne-au indicat urmatoarele: desi in sezonul trecut nu am avut inregistrat o evolutie deosebita epidemica a gripei, vorbim despre un sezon usor, numarul de cazuri de gripa si infectii acute respiratorii, care s-au prezentat la medicii de familie au costat niste bani, si suma se ridica la 10 milioane de euro pe care sistemul le-a platit. Nu in ultimul rand pentru cazurile severe pe care noi le monitorizam din 2009 s-au platit catre spitale pentru ingrijirea a 1.100 de pacienti in jur de 1,6 milioane de euro”, a precizat dr. Adriana Pistol, Institutul National de Sanatate Publica.