COVID-19: Se închid centrele comerciale și cabinetele stomatologice

Centrele comerciale din România și cabinetele stomatologice se închid, în contextul stării de urgență, declarată în urma pandemiei de coronavirus.

”Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie. Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României”, potrivit ordonanței militare.

De asemenea, activitatea în cabinetele de medicină dentară din România se suspendă începând de mâine, de la ora 22. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

El a precizat că excepție fac numai urgențele stomatologice.

COVID-19: Noi restricții de circulație și recomandări ale autorităților

Autoritățile au emis o serie de noi restricții și recomandări privind circulația în contextul stării de urgență, declarată în urma pandemiei de coronavirus.

”Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună”, se arată în ordonanța militară.

 

Recomandările autorităților

 

” În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Restricții de circulație impuse de autorități

 

În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele :

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. (5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

 

Noi măsuri privind persoanele care nu respectă autoizolarea su carantina

 

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că persoanele carantinate care părăsesc fără acordul autorităţilor locul în care au fost plasate vor fi carantinate din nou, sub pază, pentru încă o perioadă de 14 zile.

„A trebuit să luăm o decizie cu privire la mulţi cetăţeni care, din păcate, nu respectă regulile impuse pentru izolare sau carantinare. Ne aşteptam să fie mai multă responsabilitate şi mai multă implicare faţă de toţi ceilalţi concetăţeni şi faţă de cei dragi şi de propriile familii”, a spus Vela, în declaraţia de presă susţinută sâmbătă la sediul MAI.Totodată, el a subliniat că aceste persoane vor fi conduse de forţele de forţele de ordine publică şi plasate direct în carantină instituţionalizată, sub pază.

Potrivit ministrului Vela, şi persoanele izolate la domiciliu care sunt depistate că părăsesc locaţia fără aprobarea autorităţilor vor fi plasate direct în carantină instituţionalizată, sub pază.

„Aşadar persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de răspândire a COVID-19 care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate fără aprobarea autorităţilor competente sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de forţele de ordine publică şi plasate direct în carantină instituţionalizată, sub pază”, a citit ministrul Afacerilor Interne articolul 7 al Ordonanţei militare 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19.

Potrivit aceluiaşi act normativ, aceste noi măsuri dispuse „nu exonerează persoanele de răspunderea contravenţională sau penală”.

Vela a adăugat că măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României.
„După estimările noastre cred că de mâine”, a mai adăugat ministrul Marcel Vela.

COVID-19: Apel al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie către CNAS

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie cere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate  să reglementeze în cel mai scurt timp triajul și consultațiile la distanță – prin telefon și alte mijloace digitale, inclusiv apeluri audio și video – pentru toți pacienții care nu necesită consultații față în față, în perioada stării de urgență.

În ac est sens trebuie modificate pachetele de servicii medicale și Contractul-cadru.

”Aceeași solicitare a fost transmisă și acceptată de Ministerul Sănătății și comunicată CNAS în data de 17 martie, în urmă cu patru zile. Proiectul de modificare a HG 140/2018 anunțat public pentru 20 martie de purtătorul de cuvânt CNAS nu a fost afișat până în prezent”, se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Medicii de familie explică faptul că modificările solicitate sunt necesare pentru a putea acorda consultații decontate de casa de asigurări pentru pacienți, în așa fel încât aceștia să poată beneficia de rețete compensate sau gratuite, concedii medicale, recomandări de îngrijiri la domiciliu, paliative, de dispozitive medicale și tot ceea ce face parte din actul medical în condițiile consultațiilor la distanță. ”De asemenea pentru a putea trimite toate aceste documente medicale în mod legal prin e-mail, prin alte platforme digitale sau înmâna unui aparținător, în funcție de situația fiecărui pacient în parte. Prevederile contractuale actuale pot fi interpretate diferit de funcționarii caselor de asigurări sau ai Curții de Conturi în anii ce vor urma pandemiei. Putem consulta în cabinet, față în față, doar pacienții care au nevoie absolută de o astfel de consultație clasică, în cabinet sau la domiciliu, în această perioadă excepțională a pandemiei COVID-19 și a stării de urgență decretate de Președintele României. Trebuie să o facem, pentru binele tuturor, pentru a limita transmiterea noului coronavirus pe cuprinsul României și pentru a preveni decesele evitabile atât în rândul pacienților cât și al personalului medical”, adaugă ei.

” În situația în care va exista un singur medic de familie care va deceda în urma infectării în cabinet cu noul coronavirus, în urma consultației față în față acordată unui pacient care ar fi putut fi consultat la distanță, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie va da în judecata CNAS și pe toți funcționarii publici responsabili de tergiversarea adoptării măsurilor care ar asigura protecția eficientă a medicilor și personalului medical, limitarea transmiterii virusului pe teritoriul țării și prevenirea deceselor evitabile atât în rândul pacienților cât și al medicilor și personalului medical”, avertizează medicii de familie.

Federația explică faptul că medicii de familie își cunosc pacienții, știu foarte multe lucruri despre ei și familiile lor, pot recunoaște semnele de gravitate și situațiile neclare și pot face consultații la distanță în siguranță.

”Medicii de familie sunt în cabinetele lor în programul normal de lucru în această perioadă și își consultă pacienții. Fiecare pacient consultat față în față în cabinet în aceste zile și în săptămânile următoare, pentru orice problemă de sănătate, indiferent cât de minoră – din sfera respiratorie sau din orice altă sferă – poate fi un pacient infectat cu noul coronavirus și încă fără simptome. O simplă diaree sau durere abdominală poate fi un simptom atipic al COVID-19. Pierderea bruscă a mirosului sau gustului pare de asemenea, după ultimele date disponibile și încă studiate de colegii francezi și nemți, să indice infecția cu noul coronavirus. Tânăra mamă singură, aflată la primul copil și care nu știe cum să prepare supa bebelușului, poate fi purtătoare fără simptome a virusului. Acești pacienți fără probleme respiratorii, prezenți în cabinet deși pot fi consultați și la distanță în siguranță, conform experienței fiecărui medic de familie în parte, pot infecta fără să știe medicul de familie, asistenta medicală și restul personalului cabinetului. Care la rândul lor, în perioada în care sunt lipsiți de simptome specifice, pot infecta apoi un mare număr dintre toți ceilalți pacienți consultați față în față în cabinet. Mulți dintre ei vârstnici, deja suferinzi în urma unor boli cronice, deci extrem de vulnerabili. Activitatea de prevenție, fie că ne referim la vaccinare sau la îngrijirile acordate mamei și copilul, celelalte boli și probleme de sănătate minore sau majore, urgente sau mai puțin urgente, care reprezintă activitatea asistenței medicale primare, a cabinetelor de medicină de familie, nu dispar pe perioada pandemiei COVID-19”, se mai adaugă în document.

COVID-19: Colaborare Spitalul Municipal Timișoara, UMF ”Victor Babeș” și Spitalul de Boli Infecțioase

”Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara vor sprijini Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” Timișoara pentru efectuarea testelor COVID- 19”. Anunțul a fost făcute de dr. Olimpia Oprea, managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara a oferit prin comodat două echipamente Real Time PCR care au fost instalate în cadrul Compartimentului de genetică medicală al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, a mai transmis ea.

Echipamentele sunt funcționale de joi, iar personalul medical, adică medici de specialitate genetică medicală și biologi, este asigurat de către Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara și  de către Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Cu cele două aparate se pot efectua 100 teste/zi, respectiv 2.000 teste/lună pentru COVID-19.

Cât durează să te vindeci de coronavirus? Răspunsul Ministerului Sănătății

În cazul persoanelor care fac forma ușoară sau moderată a bolii, vindecarea nu apare mai devreme de două săptămâni de la apariția primelor simptome, transmit Departamentul pentru Situații de Urgență. Pentru persoanele care fac o formă severă a infecției cu coronavirus, vindecarea poate dura până la șase săptămâni, dar cel mai frecvent o lună, adaugă DSU și Ministerul Sănătății pe Facebook.

Datele curente ne arată că 1 din 5 persoane infectate cu coronavirus vor dezvolta o formă severă a bolii.

Date fiind duratele lungi necesare vindecării, în cazul unui număr mare de persoane infectate cu coronavirus există riscul semnificativ al aglomerării spitalelor și chiar a depășirii capacității lor. Astfel de fenomene sunt întâlnite în Italia sau în China.

De aceea este esențial să încetinim ritmul de infecție cu coronavirus pentru a evita suprasolicitarea medicilor și asistenților noștri medicali. Cea mai eficientă metodă dovedită prin care putem face asta este reducerea sau restrângerea contactelor sociale.

Vă rugăm evitați contactul direct cu alte persoane, evitați deplasările și zonele aglomerate, păstrați o distanță de cel puțin 1,5 metri (cât 3 pași) față de alte persoane. Doar împreună ne putem apăra de acest virus.

Apelul lui Raed Arafat: Evitați la maxim activitățile care nu sunt esențiale în această perioadă!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a lansat un apel către populație să evite pe cât posibil activitățile care nu sunt esențiale.

”Mai multe persoane au sunat să spună că sunt prea mulți care au ieșit la plimbare și la grătare fiind vremea frumoasă. În această perioadă, rămânerea acasă și evitarea activităților care pot să vă expună și să expună familiile voastre este extrem de importantă. Virusul nu se vede, nu se simte și nu are gust ca să-l evitați. Acesta se evită numai prin măsurile de izolare și distanțare socială”, a scris secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.

”Evitați expunerea persoanelor vârstnice din familiile d-voastra la acest risc printr-un comportament responsabil. Vă rog mult evitați la maxim activitățile care nu sunt esențiale în această perioadă!”, a adăugat el.

Un număr de 367 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 52 au fost declarate vindecate şi externate – 36 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova una la Iaşi, una la Constanţa.

Spitalele din București primesc materiale de protecție din partea Chinei

Spitalele din București au primit măşti, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi mănuşi din partea Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

„Ne aflăm în curtea interioară a Primăriei Capitalei, mă aflu alături de (…) doamna ambasador a Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, căreia îi mulţumesc foarte mult pentru faptul că a răspuns imediat, prompt, solicitării, rugăminţii noastre de a sprijini spitalele din Bucureşti cu tot ceea ce este nevoie acum foarte urgent pentru protecţia cadrelor medicale – combinezoane de protecţie, măşti de protecţie, mănuşi şi de asemenea, dezinfectanţi. Este un prim gest pe care îl face doamna ambasador, dar vor urma şi altele. A transmis deja rugămintea noastră către Capitala Chinei şi de asemenea, către domnul primar”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, într-un clip postat pe Facebook.
Ea şi-a exprimat speranța că şi alte state vor răspunde pozitiv solicitării Primăriei Capitalei de a ajuta spitalele din Bucureşti, pentru că în municipiu sunt cei mai mulţi bolnavi de COVID-19.

„Aici avem cele mai multe persoane aflate în carantină, aproape 600, Chiar şi astăzi au venit 47 de persoane în Bucureşti care trebuie cazate şi trebuie să li se realizeze teste, şi avem cele mai multe persoane în izolare – aproape 4.000 de persoane – în zona Bucureşti-Ilfov”, a adăugat Firea.
Ambasadoarea R.P. Chineze în România le-a mulțumit chinezilor din ţara noastră pentru contribuţia lor.
„Sunt onorată să particip (…) la această ceremonie de donaţie de astăzi şi cu această ocazie aş dori să adresez sincere mulţumiri chinezilor din România şi reprezentanţilor companiilor chinezeşti din România (…) pentru această contribuţie astăzi”, a spus oficialul.

Coronavirus: Peste 11.400 de morți în lume

Pandemia de coronavirus a dus la decesul a cel puţin 11.401 de persoane în întreaga lume de la apariţia primelor cazuri în decembrie, potrivit unui bilanţ alcătuit sâmbătă de AFP, pe baza informaţiilor oficiale.

Până sâmbătă la 11:00 GMT, au fost depistate 271.660 de cazuri de infectări în 164 de ţări şi teritorii de la debutul epidemiei.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor întrucât numeroase ţări testează în prezent doar cazurile care necesită spitalizare.

În comparaţie cu bilanţul realizat în ziua precedentă, la ora 19:00 GMT, în lume au fost recenzate 272 de noi cazuri de deces şi 12.725 de noi contaminări, potrivit Agerpres.

În Italia, care a raportat primul deces provocat de coronavirus la sfârşitul lui februarie, s-au înregistrat 4.032 de decese la 47.021 de cazuri, 5.129 de persoane fiind declarate vindecate de către autorităţile italiene.

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde au apărut primele cazuri la sfârşitul lui decembrie, a raportat un total de 81.008 de cazuri (32 cazuri noi de vineri până sâmbătă), dintre care 3.255 de decese (7 noi), şi 71.740 de vindecări.

Un număr de 367 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus până în prezent, în România

Un număr de 367 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 52 au fost declarate vindecate şi externate – 36 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova una la Iaşi, una la Constanţa.

De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Potrivit sursei citate, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, din care trei în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
„Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unităţi medicale private”, afirmă aceeaşi sursă.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Pacienţii cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani reprezintă 69% din cazuri, cei cu vârste cuprinse între 51 şi 70 de ani reprezintă 23%, iar cei cu vârste de peste 70 de ani – 3%, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, 4% sunt minori, 51% sunt femei, iar 45% sunt bărbaţi, potrivit sursei citate. Vârsta medie a pacienţilor este de 41 de ani.

Potrivit GCS, 7 pacienţi (2%) au între 0 şi 9 ani, 14 pacienţi (4%) au între 10 şi 19 ani, 51 de pacienţi (14%) au între 20 – 29 de ani, 94 de pacienţi (26%) au între 30 – 39 de ani, 96 de pacienţi (26%) au între 40 şi 49 de ani.

De asemenea, 67 de pacienţi (18%) au între 50 şi 59 de ani, 22 de pacienţi (6%) au între 60 şi 69 de ani, 15 pacienţi (4%) au între 70 şi 79 de ani, iar un pacient are peste 80 de ani.

30 de români din străinătate, confirmați cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunţă sâmbătă că, până în prezent, 30 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, MAE precizând că şapte români au decedat.

„În conformitate cu informaţiile obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 30 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19: 23 în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda, 1 în Tunisia şi 1 Franţa”, potrivit GCS.

De asemenea, MAE precizează că, de la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, şapte cetăţeni români au decedat ca urmare a infecţiei cu COVID-19: 6 în Italia şi unul în Franţa.

Pe viitor, update-urile cu privire la cetăţenii români din străinătate infectaţi cu COVID-19 vor fi incluse in Buletinele informative, a adăugat GCS.

VIDEO Interviu cu prof. dr. Mihai Gafencu, președintele Comitetului Director Salvați Copiii

VIDEO Interviu cu prof. dr. Mihai Gafencu, președintele Comitetului Director al Salvați Copiii și medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, despre ce înseamnă perioada de izolare pentru copii și cum îi putem ajuta să treaca mai ușor peste ea. ”Acum trebuie să extragem marea sevă bună a existenței în fața ecranului. De unde până anul trecut am avut intervenții repetate în care am spus niciodată nu lăsați copilul până la 10 ani în fața ecranului mai mult de două ore pe zi, acum toate aceste lucruri trebuie regândite”, a spus medicul. Și aceasta pentru că tot procesul educațional, de exemplu, s-a mutat în online.

”În afară de aceasta, însă, ”trebuie să ne gândim și ce alternative de viață sănătoasă îi putem da copilului nostru, care ar trebuie să își desfășoare activitate în aer liber”, evitând însă să se apropie copilul la mai puțin de un metru de alte persoane și respectând cu strictețe regulile și recomandările autorităților și regulile de igienă, a subliniat prof. dr. Gafencu.

”Deschideți ferestrele, stați în aer curat, desfășurați activități fizice împreună cu copiii voștri, încurajați-i să se și miște”, a subliniat el. ”Putem să nu luăm contact cu oameni, fizic. Dar contactul social nu trebuie să dispară nici din viața adulților, nici a copiilor”, a atras atenția medicul.

În această perioadă, este bine ca părinții să nu se prezinte la spital cu copiii pentru afecțiuni cu totul banale, însă în cele cu potențial de agravare – de exemplu instalarea diareei – trebuie să meargă la medic. Prof. dr. Gafencu a afirmat că trebuie să încercăm să le explicăm copiilor, de la cele mai fragede vârste, ce se întâmplă. Altfel, ei nu vor înțelege de ce familiile lor stau în casă, de ce părinții sunt mai stresați, de ce nu își pot vedea rudele mai în vârstă, de exemplu, și este posibil să se autoblameze.