Spitalele din București primesc materiale de protecție din partea Chinei

0
723

Spitalele din București au primit măşti, combinezoane de protecţie, dezinfectanţi şi mănuşi din partea Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

„Ne aflăm în curtea interioară a Primăriei Capitalei, mă aflu alături de (…) doamna ambasador a Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, căreia îi mulţumesc foarte mult pentru faptul că a răspuns imediat, prompt, solicitării, rugăminţii noastre de a sprijini spitalele din Bucureşti cu tot ceea ce este nevoie acum foarte urgent pentru protecţia cadrelor medicale – combinezoane de protecţie, măşti de protecţie, mănuşi şi de asemenea, dezinfectanţi. Este un prim gest pe care îl face doamna ambasador, dar vor urma şi altele. A transmis deja rugămintea noastră către Capitala Chinei şi de asemenea, către domnul primar”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, într-un clip postat pe Facebook.
Ea şi-a exprimat speranța că şi alte state vor răspunde pozitiv solicitării Primăriei Capitalei de a ajuta spitalele din Bucureşti, pentru că în municipiu sunt cei mai mulţi bolnavi de COVID-19.

„Aici avem cele mai multe persoane aflate în carantină, aproape 600, Chiar şi astăzi au venit 47 de persoane în Bucureşti care trebuie cazate şi trebuie să li se realizeze teste, şi avem cele mai multe persoane în izolare – aproape 4.000 de persoane – în zona Bucureşti-Ilfov”, a adăugat Firea.
Ambasadoarea R.P. Chineze în România le-a mulțumit chinezilor din ţara noastră pentru contribuţia lor.
„Sunt onorată să particip (…) la această ceremonie de donaţie de astăzi şi cu această ocazie aş dori să adresez sincere mulţumiri chinezilor din România şi reprezentanţilor companiilor chinezeşti din România (…) pentru această contribuţie astăzi”, a spus oficialul.

Articolul precedentCoronavirus: Peste 11.400 de morți în lume
Articolul următorApelul lui Raed Arafat: Evitați la maxim activitățile care nu sunt esențiale în această perioadă!