Campanie INSP pentru sănătatea reproducerii: Peste 14.000 de nașteri la adolescente în 2023 în România

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în parteneriat cu Direcțiile Județene de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, desfășoară în perioada iulie – august 2025 o campanie de informare, educare și conștientizare privind sănătatea reproducerii.

Campania își propune să promoveze utilizarea metodelor contraceptive moderne și accesul echitabil la servicii de planificare familială, în contextul în care, deși s-au înregistrat progrese semnificative în România în ceea ce privește prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală, persistă inegalități majore. Tinerii, femeile din mediul rural și cele din grupuri vulnerabile sau dezavantajate se confruntă în continuare cu lipsa de informare, stigmatizare, precum și cu bariere culturale și economice care le limitează accesul la servicii de sănătate reproductivă.

Conform Studiului privind comportamentele la risc în rândul adolescenților (Youth Risk Behavior Surveillance System – YRBSS), realizat de INSP în 2022, se constată o serie de vulnerabilități în rândul tinerilor, în special al fetelor, în ciuda faptului că mulți liceeni manifestă un comportament responsabil în ceea ce privește viața sexuală.

Astfel, 76,4% dintre liceenii care au declarat că au avut relații sexuale au raportat utilizarea unei metode contraceptive eficiente la ultimul contact sexual, precum prezervativul, pilula contraceptivă sau contraceptivele injectabile. Există diferențe importante de gen: 80,6% dintre băieți au folosit o metodă eficientă, comparativ cu 71,3% dintre fete. În ceea ce privește utilizarea prezervativului, 73,3% dintre adolescenți au declarat că l-au folosit, însă 33,5% dintre fete și 21,1% dintre băieți nu au utilizat prezervativul, iar 28,7% dintre fete nu au apelat la nicio metodă contraceptivă eficientă, comparativ cu 19,4% dintre băieți.

Studiul mai arată o frecvență ridicată a comportamentelor sexuale cu risc crescut: 34% dintre băieți și 8,4% dintre fete au avut patru sau mai mulți parteneri sexuali de-a lungul vieții. În ultimele 12 luni, 50,8% dintre băieți și 22,1% dintre fete au avut relații sexuale cu parteneri ocazionali. În plus, 14,5% dintre adolescenții activi sexual au consumat alcool sau droguri înaintea ultimului contact sexual, comportament mai frecvent în rândul băieților (16,4%) decât al fetelor (11,6%).

Concluziile studiului subliniază necesitatea continuării campaniilor de informare și intervenție dedicate adolescenților, cu accent pe promovarea utilizării consecvente a metodelor contraceptive eficiente și prevenirea comportamentelor cu risc, precum relațiile sexuale cu parteneri multipli sau ocazionali și consumul de substanțe înaintea contactului sexual. Intervențiile trebuie adaptate nevoilor specifice ale fetelor și băieților, pentru a reduce diferențele de gen în comportamentele și riscurile reproductive.

Campania atrage atenția și asupra importanței consultațiilor prenatale periodice, care joacă un rol esențial în asigurarea unei sarcini fără complicații. Acestea permit identificarea timpurie a problemelor, monitorizarea dezvoltării fătului și oferirea de consiliere gravidei. Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 8 consultații prenatale, începând din primul trimestru. În România, serviciile sunt gratuite, dar accesul la ele este inegal, în special pentru femeile din mediul rural sau din grupuri vulnerabile, din cauza barierelor teritoriale și socio-economice.

Un fenomen deosebit de îngrijorător în domeniul sănătății reproducerii este cel al sarcinilor în rândul adolescentelor, care presupun riscuri medicale crescute atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut. Printre cele mai frecvente complicații se numără eclampsia, infecțiile postpartum și nașterea prematură. La nivel global, conform Organizației Mondiale a Sănătății, complicațiile din timpul sarcinii și nașterii sunt principala cauză de deces în rândul fetelor cu vârste între 10 și 19 ani.

Pe lângă efectele medicale, sarcinile la vârste fragede au consecințe sociale majore, cum ar fi abandonul școlar, limitarea oportunităților educaționale și profesionale, dar și dificultăți economice și psiho-emoționale.

În România, datele recente evidențiază o prevalență ridicată a acestui fenomen. Din cele 155.418 nașteri înregistrate în 2023, un număr de 14.365 (reprezentând 9,1%) au fost la fete cu vârste între 12 și 19 ani. Dintre acestea, 629 au fost la adolescente sub 15 ani, iar 13.736 la cele cu vârste între 15 și 19 ani, potrivit datelor INS din 2024.

Conform Eurostat, România și Bulgaria ocupă primele locuri în Europa în ceea ce privește nașterile la adolescente: 1 din 8 copii născuți de mame sub 20 de ani provin din aceste două țări (12,5% în Bulgaria și 12,1% în România din totalul primilor copii născuți).

Prof. univ. dr. Mihai Craiu avertizează asupra riscului de deshidratare la sugari, în zilele caniculare

Prof. univ. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, avertizează asupra riscului de deshidratare la sugari, în zilele caniculare. „Copiii foarte mici, cu vârstă sub un an au în compoziția corpului lor mult mai multă apă decât noi adulții. Și, spre deosebire de noi cei mari, o pierd mult mai ușor”, atrage atenția prof. univ. dr. Mihai Craiu.

„Chiar dacă stă sub o umbrelă la malul mării, chiar dacă este plimbat în cărucior cu un „acoperiș de protecție”, chiar dacă poartă o pălarie pe cap, un sugar poate să se deshidrateze imediat, în această căldură. Dacă adoarme sub umbrelă sau în cort, chiar și „mângâiat” de briza răcoritoare a mării, un astfel de sugar poate pierde cantități impresionante de lichide!”, a scris prof. univ. dr. Mihai Craiu, pe pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.

„Între orele 12 și 16 mai ales, chiar și cu o oarecare perdea de nori pe cer, pierderile de lichide ale unui copil mic, aflat la plajă, sunt impresionante. Dacă acel copil are și o alimentație capricioasă, pentru că are colici sau îi ies dinții, o să apară condițiile perfecte pentru deshidratare severă”, a adăugat medicul.

Prof. univ. dr. Mihai Craiu a subliniat câteva semne de alarmă ale deshidratării severe la sugari:

  • Ochii înfundați în orbite sau încercănați și nu era așa și ieri;
  • Fontanela anterioară deprimată;
  • Urinează mult mai puțin decât în mod normal (normal ar fi cam 1-2 ml/kg și pe oră, adică un copil de 8 kg o să urineze 40-80 ml în 5 ore. Adică în medie 5 pamperși schimbați pe zi;
  • Dacă are buzele uscate, „prăjite” și limba uscată;
  • Dacă are respiratia rapidă, mai rapidă decât normal;
  • Dacă doarme și nu poate fi deloc trezit sau, din contră, este extrem de „mârâit” și nu poate fi calmat deloc;
  • Dacă are pliul cutanat „leneș” – atunci este probabil deshidratat sever.

„Mergeți imediat la spital dacă observați la copilul dumneavoastră oricare 2 sau 3 din semnele de mai sus. Nu trebuie să fie prezente toate 7 pentru a fi extrem de grav”, a mai transmis prof. univ. dr. Mihai Craiu.

Consultații gratuite pentru turiștii aflați pe litoral, în cadrul campaniei de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a UMF „Carol Davila”

Medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și pneumologi vor oferi consultații gratuite, în perioada 11-16 august, în cinci stațiuni de pe litoralul românesc, în cadrul campaniei de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

„Campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București revine pe litoralul românesc pentru a oferi turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la malul Mării Negre consultații medicale endocrinologice, dermatologice și pediatrice specialități cărora, începând din această vară, li se va alătura și pneumologia”, a transmis UMF „Carol Davila”.

Campania se va derula în stațiunile Olimp, Neptun, Venus, Saturn și Mangalia.

Pe parcursul celor șase zile ale campaniei ”Asumă-ți să fii sănătos! ” – Litoral 2025, turiștii sunt așteptați să-și evalueze starea de sănătate prin intermediul medicilor rezidenți, specialiști și primari, care se vor afla în corturi special amenajate pe plajă, în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 16 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

Medicii vor fi coordonați de nume de prestigiu ale medicinei românești: Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Președinte al Colegiului Medicilor din România și Prorector al UMF ”Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Doina Pleșca, Președinte al Societății Române de Pediatrie, Conf. Univ. Dr. Anca Drăgănescu, Director Medical al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Constantin – Spitalul Clinic Colentina din București, Conf. Univ. Dr. Beatrice Mahler – Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, Conf. Univ. Dr. Alin Codruț Nicolescu, Președinte al Societății Române de Dermatologie și Prof. Univ. Dr. Florin Mihălțan, Șeful Clinicii de Pneumologie din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București.

”Cred că această frumoasă inițiativă a Universității noastre, campania ”Asumă-ți să fii sănătos!”, care iată că împlinește 5 ani de existență la malul Mării Negre, a devenit nu doar un eveniment de tradiție pentru medicina de prevenție din România, ci și o oportunitate clară pentru toți cei care doresc să-și evalueze starea de sănătate și care înțeleg că prevenția medicală reprezintă înainte de toate respect de sine, dar și pentru cei din jurul lor, statisticile precedentelor ediții arătându-ne că numărul acestora este într-o continuă creștere și sper ca, anul acesta, frecvența turiștilor care vor trece pragul campaniei să ne ajute să depășim cifra record a consultațiilor înregistrate în 2024, de 5.353, în contextul în care anul acesta, campania se bucură de prezența unei noi specialități medicale, pneumologia”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF ”Carol Davila” din București.

De asemenea, prof. univ. dr.  Viorel Jinga a adăugat că ” am convingerea că această frumoasă poveste dedicată sănătății oamenilor nu ar fi putut deveni una reală și nu ar fi putut merge atât de departe fără sprijinul societăților medicale, al medicilor rezidenți voluntari, al coordonatorilor lor, care de altfel sunt și cadre didactice universitare ale UMF ”Carol Davila”, precum și fără sprijinul Direcției de Sănătate Publică din Constanța, al Ministerului Apărării Naționale și al grupurilor de salvamari, motiv pentru care țin să le adresez tuturor sincere mulțumiri, iar la finalul acestei ediții aniversare să ne bucurăm împreună de un nou succes și de o nouă și importantă stare de bine a sănătății tuturor celor care vor apela la serviciile noastre gratuite ”.

Campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va fi realizată anul acesta în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică din Constanța și al Ministerului Apărării Naționale.

CNAS plătește mai mult pentru salarii decât pentru servicii medicale, arată un studiu ASE

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) direcţionează o parte tot mai mare din buget către plata salariilor, în detrimentul finanțării efective a serviciilor medicale. Concluzia aparține studiului „Analiza performanţei economice şi operaţionale în sistemul de sănătate”, realizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, în parteneriat cu Reţeaua de sănătate „Regina Maria”. Documentul a fost prezentat miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la ASE.

Potrivit datelor prezentate, în perioada 2018–2024, cheltuielile Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru serviciile medicale au crescut cu 108% în prețuri curente și cu 37% în prețuri constante, ducând la o majorare a ponderii în PIB de la 3,5% la 3,9%.

Serviciile spitaliceşti rămân principala direcţie de plată din bugetul FNUASS, acestea primind 46% din totalul fondurilor în 2024. Cu toate acestea, analiza arată că „în 2024, valoarea plăţilor pentru servicii a fost de 16 miliarde de lei, iar cea pentru salarii – 15,5 miliarde de lei. În 2025, în ceea ce priveşte cheltuielile FNUASS, suma alocată plăţii personalului o depăşeşte pe cea alocată serviciilor”.

Pentru realizarea acestui studiu, au fost analizate datele financiare și operaționale ale unui eșantion reprezentativ de 709 unități sanitare – 353 publice și 356 private. În total, casele de asigurări de sănătate au contractat în 2024 un număr de 121.000 de paturi, dintre care 72% pentru spitalizare continuă a pacienților acuți, 20% pentru pacienți cronici și restul pentru spitalizare de zi.

Pe baza acestor contracte, s-au înregistrat 3,27 milioane de cazuri de pacienți acuți (dintre care 95% tratați în spitale publice), 390.000 de pacienți cronici (85% în spitale publice) și 6,3 milioane de servicii de spitalizare de zi (79% în spitale publice). Din totalul de 28 de miliarde de lei încasate de aceste unități din bugetul FNUASS, jumătate au fost destinate salariilor, iar cealaltă jumătate – serviciilor medicale. De asemenea, 85% din fonduri au fost direcționate către spitale publice.

Realizatorii analizei atrag atenția asupra unor probleme structurale ale sistemului: „tarifele pe servicii sunt subdimensionate şi nu acoperă costurile furnizorilor”, iar mecanismele actuale de compensare generează „ineficienţă, diminuarea motivaţiei spitalelor publice de a-şi optimiza funcţionarea, inechitate între furnizori şi faţă de asiguraţi, dar şi periclitarea sustenabilităţii bugetare a FNUASS”.

Mai multe informații ale studiului pot fi consultate aici.

A început turnarea etajului al doilea al noului spital din Tecuci

Lucrările la spitalul aflat în construcție în Tecuci continuă: a fost demarată turnarea a 500 de metri cubi de beton pentru realizarea structurii celui de-al doilea etaj, ce va ocupa o suprafață de 2.300 mp.

Tot în această etapă, se desfășoară și lucrările de zidărie la nivelul parterului. Noua unitate medicală va avea o suprafață totală desfășurată de aproximativ 10.000 de metri pătrați și este programată să fie finalizată în 2026.

Spitalul reprezintă o investiție majoră a administrației județene, cu o valoare estimată la 40 de milioane de euro, și va permite relocarea a 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu” într-un spațiu nou, modern, sigur și adaptat cerințelor actuale din domeniul sănătății.

„Este un proiect important pentru întreaga comunitate și un pas esențial pentru un act medical de calitate”, a transmis Costel Fotea, pe pagina sa oficială.

Două unități sanitare din Baia Mare, dotate cu aparate RMN moderne

Două unități medicale publice din Baia Mare vor fi dotate cu aparate RMN moderne, ca parte a unei investiții importante finanțate de Ministerul Sănătății, în valoare totală de 30 de milioane de lei.

„Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ Baia Mare va beneficia de al doilea aparat RMN (spitalul mai deţine un aparat, aflat în folosinţă – n.red.), iar Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie va primi, la rândul său, un RMN nou, modern şi performant. Totul este posibil datorită sprijinului Ministerului Sănătăţii, care a alocat 30 de milioane de lei pentru aceste achiziţii esenţiale”, a transmis Gabriel Zetea, președintele CJ, pe pagina sa de Facebook.

Aceste achiziţii vin într-un context în care spitalele din judeţ se confruntă cu o solicitare crescută, în special în Baia Mare, unde unităţile medicale judeţene acoperă o gamă largă de servicii esenţiale pentru întreaga regiune.

„Zilele trecute am reuşit să obţinem 20 de milioane de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, sumă din care vom achiziţiona: un aparat PET-CT, vital pentru diagnostice precise în oncologie, cardiologie şi ortopedie; un RMN de ultimă generaţie, care va reduce considerabil timpii de aşteptare. Două RMN-uri înseamnă de două ori mai mulţi pacienţi investigaţi la timp, mai puţină suferinţă, mai multă speranţă. Înseamnă grija reală faţă de oameni”, a precizat Zetea.

Aloe vera ajută digestia și vindecarea pielii, dar frunza întreagă poate fi toxică

Dr. Alexandru Calancea, medic specialist cardiologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a explicat într-o postare publică beneficiile și riscurile plantei aloe vera, tot mai des folosită în scopuri terapeutice.

Medicul subliniază că efectele pozitive sunt date exclusiv de gelul din interiorul frunzei, nu de frunza întreagă. Consumat corect, gelul are un efect antiinflamator natural și este eficient în afecțiuni ale mucoasei gastrice, precum ulcerul sau refluxul. De asemenea, ajută digestia și tranzitul intestinal datorită polizaharidelor, susține vindecarea pielii în cazul arsurilor, acneei sau eczemelor și are un efect imunomodulator și detoxifiant.

„ALOE VERA
Beneficii (doar gelul, nu frunza întreagă):

  • Anti-inflamator natural – eficient pentru mucoasa gastrică (ulcer, reflux)

  • Ajută digestia și tranzitul intestinal – datorită polizaharidelor

  • Sprijină vindecarea pielii – aplicat topic (arsuri, acnee, eczeme)

  • Efect ușor imunomodulator și detoxifiant”, a scris dr. Calancea.

Acesta atrage atenția că doar gelul trebuie consumat, obținut prin curățarea frunzei de coajă și de stratul galben de sub aceasta, cunoscut sub numele de aloină. „Cum se consumă corect:

  • Numai gelul intern (din frunza curățată, fără coajă/latex galben)

  • 1–2 linguri/zi de gel proaspăt sau din suplimente certificate

  • Poate fi amestecat în smoothie sau apă, pe stomacul gol dimineața”

Riscurile asociate cu administrarea incorectă nu sunt deloc de neglijat. Medicul avertizează că partea galbenă a frunzei, dacă este ingerată, poate avea un efect laxativ puternic și poate deveni toxică pentru ficat. „Atenție:

  • Nu consumați frunza întreagă, partea galbenă (aloina) este laxativă puternică și potențial toxică pentru ficat în doze mari”

„Solidaritatea Sanitară”, scrisoare deschisă către premier: Reducerea salariilor NU rezolvă deficitul bugetar

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a transmis o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Ilie Bolojan, în care critică alocările bugetare din sistemul de sănătate și semnalează reducerea reală a finanțării spitalelor publice, în ciuda creșterii semnificative a bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit federației, între 2023 și 2025 bugetul CNAS a crescut de la 59,7 miliarde lei la 79,1 miliarde lei – o majorare de peste 32%, respectiv 19,4 miliarde lei. Cu toate acestea, doar 7,3 miliarde din această sumă suplimentară au fost direcționate către spitalele publice, în timp ce restul – aproximativ 12 miliarde lei – au fost alocate altor tipuri de cheltuieli.

Organizația sindicală atrage atenția asupra unui trend descendent al ponderii din bugetul CNAS alocate spitalelor publice: de la 62,7% în 2023 la doar 56,7% în 2025.

Federația contestă și afirmațiile oficiale potrivit cărora salariile personalului medical ar fi o problemă pentru sustenabilitatea sistemului. Datele prezentate arată că, deși bugetul CNAS a crescut cu 32%, cheltuielile salariale din spitalele publice s-au majorat cu doar 23,8% (echivalentul a 5,8 miliarde lei).

„Reducerea salariilor NU rezolvă deficitul bugetar. Doar nedreptățește angajații din sănătate, lipsindu-i de drepturile salariale reale”, se precizează în documentul transmis premierului.

Federația mai afirmă că restructurarea sistemului sanitar propusă de autorități nu țintește sursele reale ale creșterii cheltuielilor și avertizează că aceste măsuri riscă să favorizeze extinderea sectorului privat în detrimentul celui public.

Organizația solicită Guvernului să respecte principiile dialogului social și să consulte partenerii sociali înainte de a lua decizii majore care afectează angajații din sănătate. Federația susține că deține o platformă independentă de monitorizare a cheltuielilor din sistem, construită de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” (CCDSS), care oferă o imagine detaliată a direcției fondurilor publice.

ANSVSA: Cum să prevenim toxiinfecțiile alimentare – reguli simple pentru siguranța alimentelor

Pentru a evita apariția toxiinfecțiilor alimentare și a garanta consumul alimentelor în condiții sigure, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) oferă câteva recomandări esențiale legate de cumpărarea, depozitarea, gătirea și manipularea produselor alimentare.

Potrivit ANSVSA, respectarea unor reguli simple de igienă și siguranță alimentară poate reduce semnificativ riscul îmbolnăvirilor provocate de bacterii sau alte microorganisme periculoase.

La cumpărături:

  • Alegeți doar produse alimentare din spații autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, unde sunt respectate condițiile de igienă și temperatură.

  • Verificați eticheta produselor: termenul de valabilitate, originea și condițiile de păstrare.

Păstrarea alimentelor de origine animală:

  • Imediat după cumpărare, puneți produsele în frigider.

  • Carnea refrigerată, laptele, ouăle și produsele lactate se păstrează la 0˚C – +4˚C.

  • Carnea congelată se păstrează la temperaturi sub -12˚C.

  • Ambalați separat alimentele și respectați temperaturile de pe ambalaj.

Manipularea și igienizarea:

  • Spălați bine mâinile cu apă și săpun înainte de a atinge alimentele și folosiți prosoape curate, preferabil de unică folosință.

  • Spălați toate ustensilele și suprafețele care intră în contact cu alimentele (cuțite, farfurii, mese, blaturi etc).

  • Îndepărtați insectele (muște, furnici, gândaci) care pot contamina alimentele.

  • Apa folosită la spălat trebuie să fie potabilă.

Păstrarea alimentelor gătite și proaspete:

  • Alimentele gătite se depozitează în recipiente curate și acoperite.

  • Alimentele alterate trebuie îndepărtate imediat – pot contamina restul alimentelor.

  • Spălați bine fructele și legumele înainte de consum.

  • Nu recongelați produsele deja decongelate.

  • Evitați consumul alimentelor cu miros, gust sau aspect modificate ori cu termenul de valabilitate expirat.

Președintele CNAS: Pacienții vor beneficia în continuare de toate îngrijirile medicale aferente fiecărei patologii pe care o au prin investigațiile de tip monitor

0

Pacienții vor beneficia în continuare de toate îngrijirile medicale aferente fiecărei patologii pe care o au, a precizat, marți, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în cadrul unei declarații de presă comune cu președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

„Pacienții vor beneficia în continuare de toate îngrijirile medicale aferente fiecărei patologii pe care o au prin investigațiile de tip monitor. Noi venim cu ceva în plus față de ceea ce au în mod curent sau au avut în mod curent din perspectiva contractului cadru. Ce este practic în plus față de un pacient obișnuit? Un pacient care este în evidență cu o boală cronică va beneficia de investigații de tip monitor care nu diferă din punct de vedere medical cu nimic de o investigație obișnuită pe care o putem face pe un bilet normal de trimitere către laborator sau către specialități, decât din perspectiva unei limitări a bugetului total pentru acest tip de boli cronice: boli cardiovasculare, diabet, boală cronică de rinichi. Pe lângă managementul normal al pacientului, acești pacienți vor beneficia practic de o investigație sau de un set suplimentar de investigații o dată pe an.”

În ceea ce privește pacienții oncologici, președintele CNAS a precizat că aceștia vor avea acces la toate investigațiile necesare, chiar și peste limita bugetului alocat:

„Pacienții oncologici vor beneficia de atâtea investigații câte au nevoie peste bugetul alocat. Aceasta este practic singura modificare pe care am făcut-o, focusându-ne pe pacienții oncologici, pentru că totuși bugetul Casei de Asigurări de Sănătate este finit. Dacă am avea buget nelimitat, am avea practic acces nelimitat și sub bugete nelimitate pentru fiecare categorie de servicii medicale, dar trebuie să facem o prioritizare a cheltuielilor. Prioritizarea din perspectiva accesului la servicii medicale nu este afectată, dar din perspectiva monitorizării speciale suplimentare vom avea ca prioritate pacienții oncologici și pacienții cu afecțiuni acute, pentru că aceasta este nevoia primordială de servicii pe care vrem să o adresăm. Și repet, suplimentar față de bugetul pe care îl avem alocat, nimeni nu va rămâne neinvestigat, nimeni nu va rămâne netratat.”

Dr. Moldovan a subliniat și aspecte legate de accesul egal la tratament și etica medicală:

„Ce se va schimba în privința proceselor exact? Este o chestiune de etică, dacă doriți, de etică medicală. Sunt o serie de pacienți care deschid acțiuni în instanță pentru primirea unui medicament care astăzi în România nu se regăsește pe lista medicamentelor gratuite și compensate și beneficiază de aceste medicamente prin hotărâre judecătorească sau decizie președințială, iar sunt mulți alți pacienți care nu fac astfel de demersuri și nu au posibilitatea financiară să le facă. Noi am ajuns la concluzia că trebuie să oferim șanse egale și, mai mult decât atât, trebuie să reglementăm și din perspectiva modului în care se organizează astfel de proceduri.”