A început turnarea etajului al doilea al noului spital din Tecuci

0
351
default

Lucrările la spitalul aflat în construcție în Tecuci continuă: a fost demarată turnarea a 500 de metri cubi de beton pentru realizarea structurii celui de-al doilea etaj, ce va ocupa o suprafață de 2.300 mp.

Tot în această etapă, se desfășoară și lucrările de zidărie la nivelul parterului. Noua unitate medicală va avea o suprafață totală desfășurată de aproximativ 10.000 de metri pătrați și este programată să fie finalizată în 2026.

Spitalul reprezintă o investiție majoră a administrației județene, cu o valoare estimată la 40 de milioane de euro, și va permite relocarea a 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu” într-un spațiu nou, modern, sigur și adaptat cerințelor actuale din domeniul sănătății.

„Este un proiect important pentru întreaga comunitate și un pas esențial pentru un act medical de calitate”, a transmis Costel Fotea, pe pagina sa oficială.

Articolul precedentDouă unități sanitare din Baia Mare, dotate cu aparate RMN moderne
Articolul următorCNAS plătește mai mult pentru salarii decât pentru servicii medicale, arată un studiu ASE