Ungaria se aşteaptă la 200.000 de cazuri de COVID-19 active, în cel mai rău scenariu

Până la 200.000 de persoane ar putea deveni simultan infectate cu noul coronavirus în Ungaria, conform celui mai rău scenariu avut în vedere de guvernul de la Budapesta, a declarat luni în faţa parlamentului ungar premierul Viktor Orban, care a susţinut că sistemul sanitar al Ungariei va putea face faţă unei asemenea situaţii.

Potrivit lui Viktor Orban, care a spus că vârful unui al doilea val al pandemiei ar putea fi în decembrie sau ianuarie, circa 16.000 de persoane ar putea avea nevoie de spitalizare, dintre care aproximativ 800 ar necesita ventilatoare. ”Pentru mai multă siguranţă, lucrez cu dublul acestor cifre”, a indicat el, citat de Reuters.

Guvernul ungar a cheltuit 1,15 miliarde de dolari pentru achiziţia a 16.000 de ventilatoare. Nu este clar însă câte dintre acestea au fost efectiv instalate, iar o problemă pentru sistemul sanitar ar putea fi insuficienţa personalului calificat.

Potrivit unui anunţ de săptămâna trecută al Ministerului Resurselor Umane, Ungaria (ţară cu aproape 10 milioane de locuitori) are disponibile 1.839 de paturi de terapie intensivă, dintre care 812 sunt pregătite pentru pacienţii COVID-19, alte 9.487 de paturi putând fi pregătite pentru aceşti pacienţi.

Ungaria se confruntă de la sfârşitul lunii august cu o creştere a numărului cazurilor de COVID-19, cu 876 noi infectări raportate luni. Numărul total al infectărilor de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 18.866, dintre care 686 de decese, iar cel al cazurilor active în prezent este de 13.779.

Pentru a preveni agravarea epidemiei, de la 1 septembrie a fost interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, iar cetăţenii ungari reveniţi din străinătate vor trebui să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri, măştile au devenit obligatorii în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. De asemenea, preţul testelor pentru COVID-19 a fost plafonat la 19.500 de forinţi.

Un laborator de cercetare a noului coronavirus din Hong Kong ar putea fi la originea unui focar din oraș

Un laborator al Universităţii din Hong Kong în care se desfăşoară cercetări asupra virusului SARS-CoV-2 s-ar putea afla la originea unuia dintre cele mai recente focare detectate în acest oraş semiautonom chinez, informează luni presa locală.

Potrivit televiziunii publice RTHK, autorităţile au confirmat sâmbătă un caz de contagiere la o angajată a laboratorului şi a fost detectată prezenţa coronavirusului în 14 dintre cele 37 de probe prelevate în laboratorul situat în Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii din Hong Kong.

Prin urmare, 40 de colegi ai angajatei laboratorului au fost plasaţi în carantină, deşi niciunul dintre ei nu a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Probele prelevate din laborator nu erau contagioase, iar autorităţile sanitare au asigurat că nu există dovezi că infectarea ar fi avut loc în laborator. Toţi lucrătorii centrului au fost supuşi testelor ca măsură de precauţie.

Potrivit ziarului local South China Morning Post, laboratorul se află sub conducerea reputatului virusolog Malik Peiris, unul dintre principalii cercetători din Hong Kong asupra noului coronavirus, relatează EFE, citată de Agerpres.

Este primul cercetător care a confirmat prezenţa infecţiei COVID-19 la un câine în luna martie şi care a colaborat cu guvernul la studii serologice şi la teste cu anticorpi. Malik Peiris nu va fi nevoit să stea în carantină deoarece nu se afla Hong Kong la detectarea cazului, fiind în vizită în Sri Lanka.

Situaţia creată de pandemia de COVID-19 s-a ameliorat la Hong Kong în ultimele săptămâni, după o vară complicată de un nou val de contagieri când numărul infectărilor a crescut de patru ori faţă de cele 1.200 raportate în iunie.

Cifra totală a contagierilor în fosta colonie britanică se ridică la peste 5.000 şi la 103 decesele provocate de COVID-19.

Lumea științifică subliniază importanţa transmiterii pe cale aeriană a noului tip de coronavirus

Modalitatea de transmitere a virusului SARS-CoV-2 a provocat o dezbatere intensă încă de la începutul pandemiei COVID-19, dar numeroasele dovezi acumulate între timp au evidenţiat relevanţa infectărilor pe cale aeriană.

Un raport recent al Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania (CSIC), care trece în revistă literatura ştiinţifică elaborată în timpul actualei crize sanitare, analizează modalităţile de transmitere a virusului şi aminteşte că peste 200 de cercetători au cerut deja Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să ţină cont de importanţa transmiterii pe cale aeriană, lucru acceptat de OMS.

CSIC subliniază, pe baza rapoartelor ştiinţifice, că un contact direct între persoane nu este o condiţie necesară pentru transmiterea noului coronavirus, întrucât studiile au demonstrat că virusul poate rămâne în aer timp de mai multe ore şi că păstrarea unei distanţe fizice de chiar şi un metru şi jumătate ar putea fi insuficientă pentru a evita infectarea, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Prin urmare, este subliniată importanţa aerisirii încăperilor, îmbunătăţirii sistemelor de circulare a aerului, evitarea aerului condiţionat şi folosirea măştii în spaţiile închise.

Pagina web a Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) avertizează că infectarea cu noul coronavirus se produce odată cu inhalarea picăturilor sau a particulelor emise de o persoană atunci când vorbeşte, râde, tuşeşte, strănută sau chiar prin simpla sa respiraţie.

Infectarea poate surveni de asemenea prin suprafeţe contaminate după ce o persoană îşi atinge gura, nasul sau ochii, mai menţionează CDC, atenţionând însă că ”nu aceasta este principala cale de transmitere a virusului”.

Această informaţie, validată deja de numeroase studii ştiinţifice, este motivul pentru care folosirea măştii a devenit obligatorie peste tot în lume şi se află la baza restricţiilor pentru adunările în spaţiile închise.

Au fost instalate echipamentele medicale pentru funcţionarea Compartimentului ATI Neonatală la SJ Constanţa

Nou-născuţii din sud-estul ţării vor putea beneficia în curând de o secţie modernă de neonatologie, prin achiziţionarea şi instalarea unor echipamente medicale necesare funcţionării Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Judeţean Constanţa.

Următoarea etapă o reprezintă obţinerea de către spital a avizului şi a autorizaţiei de funcţionare necesare, moment în care noua secţie va fi deschisă şi va putea primi până la 30 de nou-născuţi care necesită îngrijiri medicale.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, investiţia se ridică la o valoare totală de 2.060.000 milioane de euro, fonduri puse la dispoziţie de Fundaţia Vodafone România (1.540.000 de euro), Asociaţia Dăruieşte Aripi (280.000 de euro) şi Asociaţia Inima Copiilor (240.000 de euro).

În septembrie 2019, Fundaţia Vodafone România a finalizat lucrările de renovare şi modernizare la standarde europene a compartimentului, precum şi dotarea acestuia cu o soluţie de telemedicină.

„Lucrările de renovare şi modernizare a Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din Spitalul Judeţean Constanţa au demarat în august 2017. (…) Pe lângă renovarea, reamenajarea spaţiului şi dotarea cu mobilier, noua secţie beneficiază şi de o soluţie de telemedicină modernă, care permite transmiterea securizată de imagini şi parametri medicali, în timp real, urmărirea de la distanţă a semnelor vitale ale pacienţilor şi organizarea de videoconferinţe pentru personalul medical”, precizează sursa citată.

Anual, în Secţia de Terapie Intensivă Neonatală primesc îngrijire peste 1.000 de copii născuţi cu afecţiuni medicale sau prematur din judeţele Constanţa,Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Galaţi, iar aceasta nu mai fusese renovată, decât parţial, din 1968, anul construirii spitalului.

A intrat în vigoare Codul de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate

Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 326/2020 privind aprobarea Codului de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 860 din 21 septembrie 2020.

Potrivit actului normativ, „Art. 1. – Se aprobă Codul de conduită a evaluatorilor de servicii de sănătate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 216/2013*) privind aprobarea Codului de conduită a evaluatorilor de spitale înscriși în Registrul evaluatorilor de spitale al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, cu modificările ulterioare.”

A încetat din viață medicul Iosif Szilagyi, șeful secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice de la SJU Satu Mare

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice anunță decesul medicului Iosif Szilagyi, șeful secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.

„SRDNBM este alături de familia medicului Iosif Szilagyi, șeful secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.

Fiu al unui reputat medic sătmărean, Iosif Szylagyi și-a început cariera în medicină în urmă cu peste patru decenii, ca medic stagiar la Spitalul Orășenesc Negrești.

El a condus Spitalul Județean Satu Mare, dar și Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din județ. A fost membru al Societății Europene și al celei americane de Diabet, membru al Asociației Europene de Ateroscleroză și membru al Academiei din New York.

https://www.facebook.com/321432994617204/posts/3323601671066973/?sfnsn=mo&extid=zJmo3wCuCrWwSKg7

A publicat numeroase lucrări și studii de specialitate și a luptat clipă de clipă pentru pacienți.

A coordonat Programul Național de Diabet Zaharat în Satu Mare și campania de testare gratuită de care au beneficiat mii de sătmăreni în cadrul Zilei Mondiale a Diabetului.

Dumnezeu să îl odihnească în pace. Suntem alături de familie”, scrie Prof. dr. Romulus Timar, Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Primarul din Miercurea Ciuc anunţă că a reziliat contractul de furnizare a aparatelor de ventilaţie, destinate SJU

Primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a anunţat că municipalitatea a reziliat contractul de furnizare a aparatelor de ventilaţie, destinate Spitalului Judeţean de Urgenţă, din cauză că furnizorul nu a respectat termenele de furnizare.

„Am declinat contractul de furnizare de aparate de ventilaţie, pentru că furnizorul ne-a tot ţinut că nu azi, ci mâine, nu mâine, ci săptămâna viitoare, nu săptămâna viitoare ci aialaltă. După care ne-a abordat că nu ne va aduce acele aparate care au fost contractate. Ne pot oferi o contrasoluţie, cu unele mobile etc. Noi, în orice caz, am trimis de acum de mai bine de o lună notificare de reziliere pe motiv de neîndeplinire a contractului de furnizare la termen. Nici măcar nu am primit un răspuns oficial pe această notificare. Noi considerăm că acest contract este lovit de caducitate, din punctul nostru de vedere. Deci ne-am luat gândul de la aparatele de ventilaţie, în pofida faptului că tot aşa, e o informaţie pe care am primit-o astăzi în şedinţă, că ieri (…) toate paturile COVID de la spitalul din Odorhei, care e spital desemnat COVID pe judeţ, erau pline”, a declarat Ráduly Róbert Kálmán, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că pentru achiziţionarea aparatelor de ventilaţie au fost alocaţi aproximativ 700.000 lei, o sumă similară fiind cheltuită de municipalitate, în prima fază, pentru pregătirea şcolilor în vederea începerii cursurilor.

Primarul din Miercurea Ciuc anunţa, la finalul lunii martie, că, la solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, se vor achiziţiona şapte aparte de ventilaţie. Acestea urmau să fie achiziţionate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, banii fiind alocaţi din bugetul municipiului.

Cel mai tânăr profesor din Diabetologia românească: prof. dr. Cornelia Bala

Prof. dr. Cornelia Bala, președintele Asociației Române de Educație în Diabet și un diabetolog cu multă experiență, a promovat în urmă cu puțin timp examenul de avansare în cariera didactică pentru funcția de profesor universitar, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Prof. dr. Cornelia Bala este una dintre cele mai tinere figuri consacrate deja în Medicina și Diabetologia românească și este membră în Comisia de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice a Ministerului Sănătății.

Ea face parte din Comitetul Executiv al numeroase societăți științifice precum

Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii; Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice (vicepreşedinte) și Societatea Română de Hipertensiune (vicepreședinte). De asemenea, este membru în Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii și Asociaţia Română de Ateroscleroză şi Lipidologie.

Prof. dr. Cornelia Bala face parte din echipa formată de prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, la centrul din Cluj.

Monitorul Oficial a publicat instrucțiunile etapei de pregătire a evaluării unităților din ambulatoriu

Monitorul Oficial a publicat Instrucțiunile privind desfășurarea etapei de pregătire a evaluării unităților sanitare din ambulatoriu, ale Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).

Vă redăm texul integral al instrucțiunilor:

CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. –
Prezentele instrucțiuni identifică, descriu și reglementează activitățile, documentele și instrumentele ce trebuie utilizate în vederea pregătirii unității sanitare cu privire la implementarea standardelor Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate și îndeplinirea de către aceasta a premiselor necesare inițierii etapei de evaluare.

Art. 2. –
Instrucțiunile se utilizează la nivelul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate prin Unitatea de evaluare și acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu, Serviciul evaluare, evidență și coordonare corp evaluatori, Serviciul juridic și relații externe și Serviciul resurse umane.

Art. 3. –
În vederea utilizării unei formulări unitare, în cuprinsul prezentelor instrucțiuni se utilizează următoarele abrevieri:

a) ANMCS – Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate;

b) UEAUSA – Unitatea de evaluare și acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu;

c) CaPeSaRo – aplicația informatică „Calitate și Performanță în Sistemul Sănătății Publice din România”;

d) FAE – fișa de autoevaluare;

e) FAE 2 – a doua aplicare a fișei de autoevaluare;

f) FIUSA – SD – fișa de identificare a unității sanitare din ambulatoriu – structură detaliată;

g) FCD – fișa de calcul al duratei vizitei de evaluare;

h) DOS – documente obligatorii solicitate;

i) DS – documente suplimentare;

j) US – unitate sanitară;

k) CE – comisia de evaluare.

Art. 4. –
În sensul prezentelor instrucțiuni se definește semnificația următorilor termeni:

a) CaPeSaRo – aplicația informatică pusă la dispoziția unităților sanitare și evaluatorilor de către ANMCS în vederea comunicării informațiilor și derulării tuturor etapelor procesului de implementare a sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului, evaluare, acreditare și monitorizare;

b) unitate sanitară înregistrată – unitatea sanitară care a inițiat procesul de implementare a sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului și are creat un cont în aplicația CaPeSaRo;

c) unitate sanitară înscrisă în procesul de acreditare – unitatea sanitară care are depusă în aplicația CaPeSaRo documentația minimă obligatorie prin care se confirmă voința unității sanitare de a intra în procesul de acreditare;

d) unitate sanitară planificată în ciclul de acreditare – unitatea sanitară care urmează a fi evaluată în vederea acreditării;

e) replanificarea – acțiunea de schimbare a perioadei estimate inițial pentru vizita de evaluare a unei US și de modificare a planului multianual de acreditare aprobat prin ordin al președintelui ANMCS;

f) condiții de replanificare – reguli și condiții speciale prin intermediul cărora se aprobă replanificarea unei US;

g) fișa de identificare a unității sanitare din ambulatoriu – document tipizat, elaborat de către structurile de specialitate din cadrul ANMCS, prin care se solicită US informații referitoare la datele de identificare și structura organizatorică și funcțională autorizată;

h) fișa de calcul al duratei vizitei de evaluare – document al cărui model este aprobat prin ordin al președintelui ANMCS, care reprezintă, în varianta electronică de calcul tabelar, instrumentul utilizat pentru stabilirea duratei vizitei de evaluare și a numărului de evaluatori necesari în Comisia de evaluare;

i) lista UEAUSA – lista ce conține US care îndeplinesc premisele necesare desfășurării vizitei de evaluare;

j) responsabilul regional cu acreditarea – angajat al ANMCS din cadrul UEAUSA care coordonează unitățile sanitare din aria de competență pe durata întregului proces de evaluare și monitorizare;

k) fișa de autoevaluare (FAE) – document tipizat, elaborat de către structurile de specialitate ale ANMCS prin care se solicită US informații despre nivelul de îndeplinire a cerințelor standardelor de acreditare în etape succesive ale procesului de evaluare și acreditare; scopul completării FAE este de a prezenta conducerii US situația reală din perspectiva managementului calității și de a oferi ANMCS posibilitatea identificării oportunităților de îmbunătățire, putând astfel sprijini US în implementarea măsurilor ce se impun pentru creșterea calității serviciilor de sănătate;

l) fișa de autoevaluare 2 (FAE 2) – a doua aplicare a FAE, reluată la sfârșitul procesului de pregătire a US în vederea evaluării.

Art. 5. –
(1) Etapa de pregătire a evaluării unităților sanitare din ambulatoriu reprezintă activitatea prin care UEAUSA, structură de specialitate a ANMCS, coordonează, îndrumă și monitorizează US cu privire la demararea procesului de evaluare în vederea acreditării.

(2) În etapa de pregătire a evaluării, US transmite către ANMCS prin încărcare în aplicația CaPeSaRo documentele necesare desfășurării procesului de evaluare în vederea acreditării. Această etapă se finalizează prin emiterea ordinului președintelui ANMCS cu privire la componența nominală a comisiei de evaluare.

(3) Termenul de desfășurare a etapei de pregătire a evaluării este de maximum 7 luni și curge de la momentul semnării și înregistrării contractului de colaborare dintre unitatea sanitară și ANMCS.

(4) La începutul etapei de pregătire a evaluării, ANMCS, prin intermediul UEAUSA, informează US cu privire la:

a) scopul și obiectivele standardelor de acreditare;

b) modalitatea de transmitere a DOS și DS;

c) obligația actualizării datelor de identificare (care se regăsesc în aplicația CaPeSaRo, rubrica „Contul meu”);

d) termenele ce trebuie respectate.

(5) US își asumă documentele elaborate și încărcate în platforma CaPeSaRo prin semnătură olografă sau electronică calificată.

CAPITOLUL II
Elaborarea planului multianual de acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu

Art. 6. –
(1) Planul multianual de acreditare reprezintă o distribuție ordonată pe trimestre a US planificate în intervalul alocat primului ciclu de acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu, se actualizează ori de câte ori este necesar și se aprobă prin hotărâre a Colegiului director al ANMCS.

(2) Perioada pentru desfășurarea vizitei de evaluare se planifică la cel puțin 9 luni de la data înscrierii pentru a permite US efectuarea activităților obligatorii acestei perioade.

(3) Comunicarea către US a perioadei estimate pentru desfășurarea vizitei de evaluare se realizează prin:

a) publicarea pe website-ul ANMCS, la secțiunea „Acreditarea Unităților Sanitare din Ambulatoriu”, a Ordinului președintelui ANMCS de punere în aplicare a Hotărârii Colegiului director privind aprobarea Planului multianual de acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu;

b) informarea prin intermediul contului US din cadrul aplicației CaPeSaRo a perioadelor estimate de desfășurare a etapelor procesului de evaluare și acreditare.

Art. 7. –
Elaborarea planului multianual de acreditare se realizează utilizând următoarele criterii de prioritizare:

a) criteriul 1 – categoria de unitate sanitară conform Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, având prioritate unitățile sanitare neexceptate de la obligativitatea acreditării;

b) criteriul 2 – data expirării ultimei evaluări efectuate de casa de asigurări de sănătate;

c) criteriul 3 – data eliberării adeverinței de înscriere în procesul de acreditare;

d) criteriul 4 – locația unității sanitare (criteriu geografic care are la bază două elemente: județul și localitatea, pentru serviciile unității sanitare înscrise în procesul de acreditare).

Art. 8. –
Modificarea planului anual se realizează în următoarele situații:

a) excluderea US ca urmare a nerespectării de către aceasta a premiselor declanșării etapei de evaluare;

b) în situații excepționale, prin ordin al președintelui ANMCS, cu aprobarea Colegiului director al ANMCS;

c) la cererea US de reprogramare;

d) la cererea US de renunțare la procedura de acreditare.

Art. 9. –
US care intră în procesul de acreditare are ca termen-limită al vizitei de evaluare maximum 4 ani de la data înscrierii. US care se înscriu în ultimul an al ciclului de acreditare vor fi programate în ciclul următor, cu respectarea termenului- limită al vizitei de evaluare de maximum 4 ani de la data înscrierii.

CAPITOLUL III
Încheierea contractului de colaborare pentru desfășurarea activităților de evaluare, acreditare și monitorizare a unităților sanitare din ambulatoriu cu ANMCS și achitarea taxei de acreditare
Art. 10. –
(1) Contractul de colaborare pentru desfășurarea activităților de evaluare, acreditare și monitorizare a încadrării unităților sanitare din ambulatoriu în nivelul de acreditare acordat pentru serviciile de sănătate evaluate este generat și semnat de către părți prin intermediul aplicației CaPeSaRo.

(2) Anterior generării contractului, în vederea elaborării FCD și stabilirii valorii estimate a taxei de acreditare, US completează FIUSA – SD în aplicația CaPeSaRo.

(3) Contractele în format letric, semnate olograf și înregistrate, sau cele generate și semnate exclusiv în format electronic sunt gestionate de către Direcția economică a ANMCS.

(4) US din ambulatoriu au obligația de a încărca în CaPeSaRo contractul de colaborare încheiat cu ANMCS.

Art. 11. –
US face dovada achitării taxei de acreditare după cum urmează:

a) prima tranșă se achită în perioada cuprinsă între data primirii de către unitatea sanitară a comunicării valorii estimate a taxei de acreditare și nu mai târziu de 3 luni calendaristice anterior datei estimate pentru începerea vizitei de evaluare, până la atingerea sumei reprezentând 70% din valoarea estimată a taxei, conform Ordinului președintelui ANMCS nr. 32/2020 privind aprobarea modalității de plată de către unitățile sanitare a taxei de acreditare, cu modificările și completările ulterioare;

b) a doua tranșă de 30% din valoarea taxei de acreditare se achită până la obținerea certificatului de acreditare, condiționând eliberarea acestuia;

c) în funcție de constatările din perioada de evaluare, taxa estimată de acreditare se regularizează.

CAPITOLUL IV
Activitățile desfășurate în cadrul etapei de pregătire a evaluării
Art. 12. –
Etapa de pregătire a evaluării are o durată totală de maximum 7 luni de la momentul semnării contractului de colaborare cu ANMCS și presupune realizarea următoarelor activități:

1. depunerea, prin încărcarea în secțiunea „Documentele Calității” din CaPeSaRo, cel puțin a următoarelor documente:

a) declarația reprezentantului legal privind implementarea sistemului de management al calității;

b) autoevaluarea la începutul perioadei de pregătire a evaluării prin prima aplicare a FAE;

c) dovada achitării primei tranșe din taxa de acreditare;

d) contractul de colaborare pentru desfășurarea activităților de evaluare, acreditare și monitorizare a încadrării unităților sanitare din ambulatoriu în nivelul de acreditare acordat pentru serviciile de sănătate evaluate, pentru o perioadă de 5 ani;

e) DOS, în conformitate cu cerințele din aplicația CaPeSaRo;

f) DS, în conformitate cu cerințele din aplicația CaPeSaRo;

g) chestionarul de satisfacție a angajaților, formularul utilizat de US;

h) chestionarul de satisfacție a pacientului, formularul utilizat de US;

i) autoevaluarea la sfârșitul etapei de pregătire a evaluării prin a doua aplicare a FAE;

j) alte documente, considerate de US ca fiind necesare pentru implementarea managementului calității și pentru a dovedi conformitatea cu cerințele standardelor;

k) datele prevăzute în metodologia de monitorizare a implementării sistemului de management al calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului, aprobată prin hotărârea Colegiului director al ANMCS;

2. verificarea documentelor transmise de către US și validarea acestora de către UEAUSA se fac, după cum se detaliază în cuprinsul art. 13, în termen de 6 luni de la momentul semnării și înregistrării contractului de colaborare dintre unitatea sanitară și ANMCS, cu o posibilă prelungire de maximum 30 de zile dacă US nu a îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute în art. 13 lit. a) -d);

3. în cazul în care se constată că documentația încărcată de US este incompletă sau nu îndeplinește condițiile de validare cumulative prevăzute în art. 13 lit. a) -d), US respectivă este informată cu privire la termenul de maximum 30 de zile de care mai beneficiază pentru a-și remedia această situație;

4. unitățile sanitare care au îndeplinite condițiile minime obligatorii sunt înregistrate în lista UEAUSA în vederea declanșării etapei de evaluare, prin stabilirea comisiei de evaluare;

5. pentru unitățile sanitare care, la expirarea termenului anunțat de 30 de zile, nu și-au completat documentația minimă obligatorie, adeverința de înscriere și vizita de evaluare sunt anulate, iar unitatea sanitară este exclusă din planul multianual de acreditare și este informată prin e-mail cu privire la excludere și anularea vizitei de evaluare.

Art. 13. –
În vederea constituirii CE se elaborează lista UEAUSA în care sunt cuprinse US care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au achitat minimum 70% din contravaloarea taxei de acreditare;

b) au raport favorabil de validare a DOS și DS elaborat de către responsabilul regional cu acreditarea din cadrul UEAUSA (denumit în continuare RRA);

c) au raport favorabil de monitorizare, elaborat de către RRA prin analiza datelor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. k);

d) au comunicat lista cu numele și funcția interlocutorilor desemnați pentru aplicarea listelor de evaluare alocate.

Art. 14. –
Constituirea CE și numirea președintelui acesteia se fac conform art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 185/2017, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL V
Replanificarea vizitei de evaluare
Art. 15. –
CaPeSaRo a formularului de solicitare de reprogramare a vizitei de evaluare, care conține informațiile prezentate în anexa la prezentele instrucțiuni.

Art. 16. –
Replanificarea vizitei de evaluare la inițiativa ANMCS se realizează în următoarele situații:

a) pentru situații de epidemii, pandemii, cataclisme, dezastre naturale sau catastrofe;

b) ANMCS nu dispune de resursele necesare organizării vizitei de evaluare;

c) US nu îndeplinește condițiile minime de desfășurare a vizitei de evaluare prevăzute în prezentele instrucțiuni, caz în care se aplică prevederile art. 12 alin. (5).

Art. 17. –
(1) Replanificarea vizitei de evaluare la inițiativa US se realizează în baza depunerii de către aceasta a unei solicitări care va conține în mod cumulativ următoarele:

a) motivele solicitării;

b) documente doveditoare care stau la baza demersului inițiat în vederea reprogramării;

c) declarația pe propria răspundere cu privire la asumarea nerespectării termenelor legale și a consecințelor ce derivă din aceasta;

d) dovada acordului de la autoritatea tutelară/patronat cu privire la demersul inițiat de US în vederea reprogramării.

(2) Replanificarea vizitei de evaluare presupune desfășurarea următoarelor activități de către UEAUSA:

a) înregistrarea solicitării de reprogramare (la registratura ANMCS);

b) RRA analizează cererea, elaborează punctele de vedere referitoare la solicitarea de reprogramare și transmite pe circuitul de avizare referatul cu propunerea de acceptare sau respingere a cererii;

c) US este informată cu privire la soluționarea cererii de reprogramare.

(3) Criteriile de replanificare la cererea US sunt următoarele:

a) criteriul 1 – perioada solicitată pentru reprogramare să nu depășească perioada de 4 ani de la depunerea cererii de înscriere;

b) criteriul 2 – reprogramarea vizitei de evaluare se poate solicita o singură dată într-un ciclu de acreditare.

(4) US care solicită reprogramarea vizitei de evaluare în vederea acreditării este replanificată în funcție de capacitatea instituțională a ANMCS, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 7.

(5) US care se află în situația prevăzută la art. 6 alin (2) lit. o) din Metodologia de evaluare și acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu, aprobată prin Ordinul președintelui ANMCS nr. 358/2019, cu modificările ulterioare, nu poate beneficia de prevederile prezentului articol.

Art. 18. –
Anexa face parte integrantă din prezentele instrucțiuni.

Marea Britanie ar putea ajunge la 50.000 de contagieri zilnice, la jumătatea lunii octombrie

Pandemia de COVID-19 ia amploare în Marea Britanie, iar contagierile zilnice ar putea ajunge la 50.000 şi numărul deceselor la peste 200 într-o singură zi la jumătatea lunii octombrie, dacă nu sunt luate măsuri pentru a frâna răspândirea coronavirusului, a declarat luni consultantul guvernului pe probleme ştiinţifice, Patrick Vallance, relatează EFE, potrivit presei internaționale.

Cazurile de COVID-19 s-au dublat la fiecare şapte zile iar fără măsuri de restricţie extinderea pandemiei va lua avânt, a explicat Vallance împreună cu responsabilul şef pentru sectorul sanitar, Chris Whitty, la prezentarea situaţiei create de noul coronavirus.

Cei doi experţi şi principali consilieri ştiinţifici ai executivului s-au reunit la sfârşitul săptămânii cu premierul britanic, Boris Johnson, şi cu ministrul sănătăţii, Matt Hancock, pentru a evalua răspândirea îngrijorătoare a contagierilor cu virusul SARS-COV-2 în această ţară unde peste 40.000 de persoane au murit de la declanşarea pandemiei.

Marea Britanie se află „într-un punct critic” al pandemiei şi se îndreaptă spre „o direcţie greşită”, a subliniat Chris Whitty.

În faţa escaladării numărului de contagieri, guvernul britanice preconizează să anunţe săptămâna aceasta, posibil marţi, noi măsuri pentru a restricţiona deplasările persoanelor în încercarea de a frâna răspândirea coronavirusului, potrivit mass-media britanice.

Potrivit mass-media, premierul Boris Johnson studiază posibilitatea de a limita mişcările cetăţenilor timp de o săptămână în Anglia, în timp ce responsabilii provinciilor autonome, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au competenţele necesare pentru a adopta măsurile pentru teritoriile lor.

Marea Britanie a înregistrat în total 41.759 de decese de COVID-19, după ce duminică au murit alte 18 persoane.

Pandemia de COVID-19 a progresat alarmant în mai multe zone din centrul şi nordul Angliei – precum West Yorkshire şi Midlands -, unde începând de marţi cetăţenii se vor confrunta cu restricţii de deplasare şi cu interdicţia de a se reuni cu alte persoane decât cu cele cu care locuiesc împreună, alături de alte măsuri precum închiderea barurilor şi a restaurantelor începând cu 21:00 ora locală GMT.