Mai multe paturi pentru pacienții COVID-19, la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara a crescut capacitatea de internare a pacienților infectați cu noul coronavirus.

Prin reorganizarea Secțiilor de Pneumologie 1 și 2 din unitatea sanitară, începând de miercuri, au fost trecute în zona roșie COVID-19 mai multe saloane, care numără în total 45 de paturi, se arată într-un comunicat al spitalului.

Astfel, pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 sunt alocate 181 paturi, iar miercuri, în spital erau internați 142 de pacienți, dintre care 13 în terapie intensivă.

“Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de cazuri de infecție cu SARS CoV 2, am fost nevoiți să refacem circuitele în întreg spitalul. Am reorganizat zona roșie și am crescut capacitatea de internare. Mai bine de jumătate dintre paturile destinate pacienților COVD 19 sunt dotate cu instalații de oxigen. Aici îi vom interna pe pacienții cu forme medii sau severe de infecție cu noul coronavirus. Din păcate, însă, dacă nu se vor respecta regulile de distanțare fizică, iar oamenii nu vor purta mască de protecție, în câteva zile, paturile vor fi ocupate. Avem, în continuare, mai multe saloane din Secția de Pneumologie pentru pacienții non-covid. De asemenea, vreau să fac un apel către pacienții cu BPOC – Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică – și către cei care suferă de neoplasm pulmonar să se adreseze spitalului nostru. Este nevoie ca aceștia să fie în continuare diagnosticați și să le fie urmărită evoluția bolii”, a declarat asist. univ. dr Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” Timișoara.

În urmă cu o săptămână, Clinica de Recuperare Cardiovasculară a devenit secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

În această unitate sanitară sunt 48 de paturi, dintre care 12 sunt prevăzute cu oxigen. În clinică sunt internați astăzi 35 de pacienți cu forme ușoare și medii de COVID-19. Coordonatorul secției externe este doctorul Ovidiu Roșca.

Centrul de inovație și e-Health al UMF București și-a început activitatea

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București demarează seria proiectelor și activităților din cadrul Centrului de inovație și e-Health (CieH) având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri private, se arată într-un comunicat al instituției de învățământ.

„Pe lângă educația și cercetarea în sectorul e-Health, CieH vizează dezvoltarea de aplicații inovative pentru sectorul sănătății digitale, pentru a deservi actorii implicați în domeniul medical. Acesta va susține și transferul tehnologic al soluțiilor viabile și valorificarea rezultatelor acestora” a declarat Prof Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Centrul de Inovație și e-Health are în componență patru nuclee:
· Nucleul pentru soluții digitale și tehnologii inovative;
· Nucleul pentru analiză big data;
· Nucleul pentru inteligență artificială în sănătate;
· Nucleul hub antreprenorial.

Laboratorul de Printare 3D

Printre primele proiecte demarate în cadrul CieH se remarcă Laboratorul de Printare 3D, bazele acestuia fiind puse prin colaborarea Asociaţiei Medicală Română de Biomodelare 3D (AMRB 3D) și CieH, se arată în același comunicat.

“Acest parteneriat a luat naștere prin suprapunerea ambițiilor comune de inovație și cercetare, într-un moment de criză și schimbare în care căutarea soluțiilor a devenit prioritatea principală. Acesta vizează multiple ramuri medicale, dar și pe cele auxiliare precum inginerie și aparatură medicală, tehnică dentară etc”, potrivit comunicatului de presă.

Laboratorul este dotat cu 50 de imprimante ce utilizează tehnologia FDM (Fused Deposition Modeling) și imprimante ce utilizează tehnologia SLA (stereolitografie), varietatea imprimantelor și tehnologiilor de printare permițând realizarea unor proiecte cât mai diverse. De asemenea, tot aici studenții pot invăța să opereze cu noi software-uri de prelucrare a imaginilor CT (Computer Tomograf) sau de design virtual, se arată în comunicatul UMF.

Potrivit aceleiași surse, varietatea modelelor anatomice realizate prin tehnologia printării 3D stau la dispoziția tuturor acelora ce doresc să se alăture dezvoltării de noi proiecte de cercetare științifică medicală, aceștia având la dispoziție și o bogată bibliotecă CAD (computer-aided design) dotată cu modele anatomice virtuale disponibile pentru explorarea anatomiei, fiziologiei și patologiei.

“Pentru cei care au fost mereu în căutarea performanței și experimentarea noilor tehnologii, pentru cei care consideră că inovația este esențială în practica medicală, Laboratorul de printare 3D este locul perfect unde veți putea iniția și dezvolta proiecte cu această tehnologie modernă. Vom organiza în curând un webinar live pentru a informa comunitatea academică cu privire la toate proiectele care sunt inițiate în Laborator cât și pentru a arăta toate oportunitățile pe care le va oferi acesta. Ne propunem să sprijinim și să susținem ideile și ambițiile studenților, doctoranzilor și ale cadrelor didactice din UMFCD, pentru a pune astfel, bazele unei noi educații medicale inovative și revoluționare” a menționat coordonatorul Laboratorului de Printare 3D, Dr. Eduard Liciu, președintele AMRB 3D.

La rândul său, prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al UMFCD, a adăugat că  “chiar dacă întreg contextul pandemic actual este foarte dificil, sunt sigur că tânăra echipă din cadrul Laboratorului de printare 3D va contribui la dezvoltarea procesului educațional din UMFCD atât prin componenta de educație online susținută de derularea webinariilor instructive cât și prin dezvoltarea de modele virtuale 3D cu aplicabilitate în diverse discipline (precum histologie, biologie celulară) sau modele printate 3D ce vor fi folosite pentru exersarea tehnicilor practice în stomatologie de la distanță”.

VIDEO Cum se modifică Metodologia cu privire la naștere în contextul COVID-19

[front_live]248451222800477857352390-2020-10-28_10:01[end_live]

[front_live]248451222800477857352390-2020-10-28_10:13[end_live]

 

Prof. dr. Elvira Bratilă și Prof. dr. Simona Vlădăreanu explică care sunt modificarile aduse Metodologiei pentru nașterea la gravidele cu infecție suspicioanată sau confirmată cu SARS-CoV-2/ COVID 19, preluarea, îngrijirea și asistența medicală a nou-născutului.

Un pacient aflat în convalescență după COVID-19, supus unei intervenții de chirurgie pancreatică extremă

Medici ai Secției Chirurgie I din cadrul Spitalului Militar Central au realizat prima intervenție de chirurgie pancreatică extremă, efectuată la un pacient în convalescență după infecția recentă cu SARS-COV 2, cu implicații amenințătoare de viață pentru bolnav, neexistând încă date în literatura de specialitate pentru abordarea unor astfel de cazuri.

Este vorba de un pacient în vârstă de 67, diagnosticat cu o tumoră malignă pancreatică, la limita rezecabilității, respectiv o tumoră cefalopancreatică cu extensie corporeală, invazie duodenală și invazie de ax venos mezenterico-port, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila”.

“În luna august a acestui an, pacientul a prezentat simptome tipice infecției cu SARS-COV 2, care au motivat realizarea unui examen CT toraco-abdominal, investigație care a evidențiat modificări pulmonare specifice bolii COVID-19, dar care a permis și descoperirea tumorii pancreatice. Ca date clinice preoperatorii, pacientul prezenta un Status nutriţional alterat moderat, în contextul bolii oncologice, anemie uşoară, diabet zaharat tip 2 şi hipertensiune arterială, ambele relativ bine controlate terapeutic”, au explicat reprezentanții SMC.

Potrivit aceleiași surse, intervenția chirurgicală a durat aproximativ 10 ore, fiind extrem de laborioasă și a reprezentat o provocare atât din punct de vedere chirurgical, cât și din punct de vedere al managementului anestezic.
“Protocolul chirurgical, aplicat în acest caz, a constat într-o duodenopancreatectomie totală, în bloc, cu rezecția axului venos mezenterico-port, limfodisecție radicală locoregională extinsă, conform unei tehnici moderne de chirurgie pancreatică avansată. Conform standardelor medicale aplicate la nivel internațional, protocoalele chirurgicale complexe, care vizează cancerul pancreatic, au un grad de dificultate foarte ridicat și necesită o abordare multidisciplinară complexă, în echipe supraspecializate în tratamentul acestei afecțiuni. Abordarea perioperatorie şi anestezică a avut ca principii fundamentale menţinerea, pe cât de mult posibil, a unui echilibru funcţional în contextul unei agresiuni chirurgicale majore şi reducerea amplorii stării postagresive inerente unei astfel de intervenţii”, se arată în comunicatul SMC.

Pacientul a fost externat, din Secţia ATI, la șase zile postoperator, cu stare bună fără disfunţii de organ, cu reluarea posibilităţii alimentării şi hidratării orale şi control glicemic satisfăcător, dar în cea de-a zecea zi postoperator, pacientul a fost readmis în Secția Terapie Intensivă, pentru deteriorarea, bruscă şi severă, a statusului neurologic, manifestat prin agitaţie psihomotorie extremă; crize comiţiale subintrante şi comă, se arată în comunicatul SMC.

Potrivit aceleiași surse, starea clinică a pacientului s-a ameliorat în următoarele 36 ore, fapt ce a permis ca pacientul să fie extubat şi retransferat, în următoarea zi, pe Secţia Chirurgie 1.

“Ca particularitate a cazului ar fi de menţionat anvergura majoră a intervenţiei chirurgicale, aplicată în cazul unui pacient oncologic, la care s-a asociat infecţia recentă, vindecată aparent, cu virusul SARS-CoV-2. Această asociere de diagnostice a condus la deteriorarea statusului nutriţional al pacientului şi, implicit, la scăderea răspunsului organismului, din punct de vedere biologic şi imunologic, fapt care a avut drept consecinţă o stare postoperatorie prelungită, cu prognostic rezervat privind evoluţia stării de sănătate, dat fiind apariţia unor complicaţii septice, evenimente medicale rezolvate cu succes. În opinia noastră, acesta este primul caz de chirurgie pancreatică extremă efectuată la un pacient în convalescență după infecție recentă cu SARS-COV 2, cu implicații importante și amenințătoare de viată pentru bolnav, neexistând încă date in literatura de specialitate pentru abordarea unor astfel de cazuri”, potrivit aceluiași comunicat.

Încă un cadru medical a murit de COVID-19

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au anunțat că o asistentă de la Secția Clinică Ortopedie, bolnavă de COVID-19, a murit marți seara.

“Colega noastră, Grada Daciana, asistentă pe Secția Clinică Ortopedie, a pierdut în această seară lupta cu necruțătoarea infecție COVID-19. Daciana a fost diagnosticată pe data de 23 octombrie cu virusul SARS CoV-2, a fost internată în spital, iar în urmă cu câteva ore, în ciuda eforturilor depuse de medici, s-a stins pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de grea încercare! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se arată în anunțul conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Klaus Iohannis: Numai pentru ventilatoare mecanice, creşterea din aprilie până în aprilie 2021, 146%

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi cu specialişti din domeniul medical şi al terapiei intensive, că ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi sunt necesare eforturi susţinute pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19.

”Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia. Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi – pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate. De aceea, am dorit să am o discuție aplicată cu experți recunoscuți de Terapie Intensivă și Ministrul Sănătății, care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel național, secțiile ATI la nivel național – și când vorbim de resurse, mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât și la personalul medical. Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă la nivel național chiar de la începutul pandemiei”, a spus șeful statului.

Potrivit liderului de la Cotroceni, Ministerul Sănătății a desfășurat mai multe proiecte de achiziție de ventilatoare, monitoare, paturi și alte echipamente necesare secțiilor de Terapie Intensivă, astfel că, la acest moment, avem, conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă – pentru toți pacienții, nu doar COVID, deci, în total 3.065 de paturi -, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare și o serie întreagă de echipamente achiziționate cu diverse surse de finanțare. ”La acestea se adaugă cinci unități de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare și un modul ATI, cu un total – acestea suplimentare – de 169 de paturi”, a spus președintele.

El a oferit ca exemplu situația ventilatoarelor ATI. ”În perioada aprilie-octombrie 2020, creșterea capacității de ventilatoare la nivel național a fost de 73%, și până în decembrie se adaugă încă 15%, asta însemnând că, practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare!”, a declarat Klaus Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a dat asigurări că ”accesarea fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va duce încă la o creștere a capacității de gestionare a crizei sanitare. Numai pentru ventilatoare mecanice, de exemplu, creșterea din aprilie 2020 până în aprilie 2021 va reprezenta o creștere de 146%, conform datelor pe care mi le-au prezentat specialiștii. În urma analizei nevoilor spitalelor, se va achiziționa, prin proceduri specifice – iarăși din fonduri europene – întreaga gamă de aparatură și echipamente necesare dotării unităților sanitare, de la monitoare, ventilatoare, paturi, aparate de anestezie, la ecografe și aparate RT-PCR”, a afirmat el, precizând că 662 de paturi ATI de înaltă performanță  au fost deja avizate pentru finanțare prin acest program și se va realiza în perioada următoare.

În final, el a lansat un apel către populație: ”Pentru a stopa însă răspândirea virusului, este nevoie și de implicarea noastră, a tuturor cetățenilor. Oricâte măsuri ar lua autoritățile, acestea nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți”.

 

Deputații au decis. Cine va conduce Comitetul Național pentru Situații de Urgență?

Premierul va fi președintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Decizia apare într-un proiect privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2020 privind managementul situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, adoptat de Camera Deputaților, care este for decizional.

CNSU va avea trei vicepreședinți. Este vorba despre ministrul de interne, ministrul administraţiei publice şi şeful DSU.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2014, în sensul stabilirii atribuţiilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează integrat şi permanent, la nivel naţional, activităţile de protecţie de civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare şi coordonare a fluxurilor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, precum şi în cadrul structurilor SMURD şi serviciilor publice de ambulanţă, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU, scrie Agerpres.

Textul elimină coordonarea duală a Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi introduce norme referitoare la atribuţiile generale ale structurilor funcţionale şi organizaţionale din compunerea DSU. Acest Departament coordonează operaţional activitatea de salvare în mediul speleal (peşteri) şi activităţile de căutare-salvare canină în domeniul situaţiilor de urgenţă, mai prevede textul adoptat.

Textul mai reglementează coordonarea metodologică şi evaluarea activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii şi a celorlalte instituţii sau structuri cu atribuţii în domeniu.

De asemenea, proiectul vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2004, în sensul modificării titulaturii Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, al stabilirii calităţii de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a prim-ministrului, precum şi al stabilirii calităţii de vicepreşedinţi ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru ministrul cu atribuţii în domeniul afacerilor interne, pentru ministrul cu atribuţii în domeniul administraţiei publice şi pentru secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„În vederea realizării atribuţiilor specifice, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă are în componenţă structuri funcţionale, care includ fără a se limita Direcţia Generală Urgenţe Medicale, Direcţia Generală pentru Protecţie Civilă şi Direcţia Suport Decizional. Personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă are dreptul la uniformă, care se acordă gratuit”, prevede textul adoptat. Modelul uniformei se stabileşte în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Organizarea şi funcţionarea structurilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă se stabilesc în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Marcel Vela: Centru de transfuzie de sânge şi plasmă convalescentă în cadrul Spitalului Gerota

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că va fi înfiinţat un centru de transfuzie de sânge şi plasmă convalescentă în cadrul Spitalului de Urgenţă „Dimitrie Gerota” al MAI.

Anunţăm că vom crea un centru de recoltare sânge şi plasmă autoimună, urmând ca în viitor să realizăm o bancă de plasmă necesară tuturor compatrioţilor. Pentru a veni în sprijinul celor grav bolnavi, la nivelul MAI va fi înfiinţat un centru de transfuzii de donare de sânge, de plasmă convalescentă. Această măsură este cu atât mai necesară având în vedere posibilităţile actuale de terapie oferite de centrele specializate. Pentru unii dintre pacienţii grav bolnavi, plasma donată de persoanele care s-au vindecat de COVID-19 poate reprezenta unica şansă la viaţă”, a spus Vela într-o declaraţie de presă la sediul MAI.

El a precizat că în noul centru vor putea dona atât civili, cât şi personal al MAI, dar beneficiarii vor fi toţi românii care vor avea nevoie.

„Acest centru va fi în coordonarea a doi medici care au trecut prin coşmarul numit COVID-19 şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a avea rezultate dintre cele mai bune”, a mai spus Vela, referindu-se la Alida Moise – directorul spitalului „Dimitrie Gerota” şi chestorul de poliţie – medic Dinu Dragomir, directorul Direcţiei Medicale.

Rector UMF Cluj: Implicarea studenților în activitatea DSP, un plus în devoltarea profesională

Un total de 120 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-au alăturat echipei de voluntari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj în vederea realizării anchetelor epidemiologice.

Vorbim astfel de un al doilea act de voluntariat, după ce în vară un număr de 10 studenți și rezidenți au fost alături de DSP Cluj.

”Este un răspuns al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj la solicitarea Direcției de Sănătate Publică care, în contextul creșterii numărului de cazuri în Cluj, a solicitat ajutorul Universității încă din vară când am trimis o primă tranșă de rezidenți și de studenți. Și pentru că aceștia au lucrat foarte bine și au adus un ajutor considerabil colegilor de la DSP au solicitat noi voluntari. Iar răspunsul pe care l-au dat studenții noștri a fost peste așteptări astfel încât 120 de studenți ai Facultății de Medicină participă voluntar la anchetele epidemiologice. (…) Suntem foarte mândri de răspunsul lor, mai ales că studenții au și școală în acelasi timp și își fac și obligațiile didactice”, a declarat prof. dr. Anca Buzoianu, Rectorul UMF Cluj, pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

Înainte de începerea anchetelor epidemiologice, studenții sunt pregătiți de angajații de la DSP timp de cateva zile.

Potrivit rectorului UMF, astfel de activități îi ajută pe studenți atât în dezvoltarea profesională, cât și în cea personală.

”Îi ajută în primul rând ca medici, indiferent de specialitatea pe care o vor avea ei vor ști să facă anchete epidemiologice. Gândiți-vă ce experiență le oferă această participare și cred că este benefică indifferent de specialitatea pe care o vor allege și pentru dezvoltarea lor personală, nu doar profesională. Faptul că ajuți, că ai responsabilitate socială și ajuți comunitatea atunci când e nevoie este lăudabil și este o experiență ce nu trebuie evitată”, a mai declarat prof. dr. Anca Buzoianu.

Proiect de lege aprobat: Pacienții asigurați prin CNAS au dreptul la investigații de screening gratuite

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede că pacienţii asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au dreptul la investigaţii gratuite de screening.
S-au înregistrat 230 voturi ‘pentru’ şi o abţinere.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii drepturilor pacientului nr.46/2003, în sensul acordării dreptului pacienţilor asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de a beneficia, gratuit, de investigaţii de screening la solicitare proprie, din momentul încadrării în grupul de risc sau în baza unei trimiteri de la medicul specialist.
„Prin screening se înţelege examinarea iniţială de prezumţie sau stabilirea existenţei reale a bolilor sau a altor caracteristici biologice ori comportamentale într-o populaţie, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee şi tehnici de investigaţie în scopul descoperirii precoce şi evidenţierii lor într-un stadiu incipient”, precizează textul.
Camera Deputaţilor este for decizional.