OMS, despre riscul de răspândire la om a tulpinii de gripă aviară H5N8

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a informat, vineri, că riscul de răspândire de la om la om a tulpinii H5N8 de gripă aviară ”rămâne redus” după ce a fost identificată pentru prima oară la nivel mondial la muncitori de la o fermă din Rusia, informează Reuters.

O altă tulpină de gripă aviară, H1N1, care se răspândeşte rapid la nivel mondial printre oameni a determinat OMS să declare o pandemie de gripă în 2009-2010. Focarul, letal în cazul păsărilor, s-a dovedit a fi unul cu simptome uşoare în rândul oamenilor.

Rusia a înregistrat primul caz al unei tulpini de virus de gripă aviară numit virus gripal de tip A (H5N8) transmis de la păsări la oameni şi a raportat cazul la OMS, a anunţat sâmbătă Anna Popova, care deţine funcţia de director al Rospotrebnadzor, serviciul federal rus pentru protecţia consumatorilor.

Şapte persoane din Rusia au fost identificate infectate cu H5N8, toate asimptomatice, în urma unui focar la fermă de păsări din regiunea sudică Astrahan, potrivit unui comunicat al OMS. Moartea survenită în decembrie a 101.000 de păsări dintre cele 900.000 de găini ouătoare a declanşat ancheta, a precizat agenţia.

„Toate contactele apropiate ale acestor cazuri au fost monitorizate clinic şi nimeni nu a prezentat semne de îmbolnăvire clinică”, a notat OMS.

„Pe baza informaţiilor disponibile în prezent, riscul de transmitere de la om la om rămâne redus”, a adăugat agenţia.

OMS a indicat că nu se impun măsuri speciale de depistare în cazul călătorilor la punctele de intrare ori restricţii de călătorie şi/sau comerţ cu Federaţia Rusă.

Focare de tulpină H5N8 au fost raportate anul trecut la păsări domestice sau sălbatice din Marea Britanie, Bulgaria, Republica Cehă, Egipt, Germania, Ungaria, Irak, Japonia, Kazahstan, Ţările de Jos, Polonia, România şi Rusia, potrivit OMS.

România, pe locul doi în UE la procentul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu ambele doze

România se află pe locul al doilea, la nivel european, în ceea ce privește numărul persoanelor imunizate cu ambele doze de vaccin anti-COVID-19. Astfel, România a vacinat 3.2% din populația adultă cu ambele doze, fiind depășită în UE doar de Malta, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV).

Îara noastră se află pe locul șapte în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, la nivel global, potrivit sursei citate.

La nivel european, România ocupă locul șase, privind numărul total de doze anti-COVID-19administrate. De asemenea, țara noastră se află pe locul șase, după numărul dozelor administrate raportat la 100 de persoane, dar  și din punct de vedere al mediei dozelor administrate zilnic: 29.526 doze.

„Vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai amplă campanie de vaccinare din istorie.. Mai mult de 225 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în 100 de ţări, conform celor mai recente estimări făcute de Bloomberg, fiind utilizate 6.07 milioane de doze pe zi la nivel global”, precizează CNCAV.

Peste 440 de focare active de pestă porcină africană, în 37 de judeţe. Anunțul ANSVSA

România înregistrează 443 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 37 de judeţe, din care şapte în exploataţii comerciale şi şase focare în exploataţii comerciale de tip A, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Numărul focarelor active este în creştere faţă de raportarea din 19 februarie, când au fost consemnate 438 de focare.

În intervalul 18 februarie 2021 – 25 februarie 2021 au fost înregistrate 22 de focare noi de pestă porcină africană.

Potrivit sursei citate, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.070 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţ se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

MAI, sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în contextul pandemiei COVID-19

În contextul creşterii ratei de incidenţă a infectărilor cu SARS-Cov-2, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face un nou „apel la responsabilitate”, la respectarea măsurilor de protecţie sanitară, îndeosebi în locurile mai aglomerate.

„Având în vedere analiza realizată la nivelul INSP, care arată că rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-Cov-2 este în creştere, facem un nou apel la responsabilitate, la respectarea măsurilor de protecţie sanitară, mai ales în locurile aglomerate, unde pericolul de transmitere a bolii este foarte ridicat”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

MAI recomandă operatorilor economici să manifeste responsabilitate şi grijă în desfăşurarea activităţilor, iar cadrelor didactice şi părinţilor să acorde o atenţie sporită copiilor şi să insiste asupra respectării regulilor de igienă şi de protecţie sanitară, iar atunci când un copil prezintă simptome de tip respirator, să ia măsuri imediate.

Potrivit sursei citate, scopul acţiunilor angajaţilor acestei instituţii nu este sancţionarea celor care încalcă normele de protecţie sanitară, ci încurajarea cetăţenilor şi operatorilor economici să dea dovadă de o conduită responsabilă prin respectarea măsurilor de protecţie sanitară, fapt demonstrat şi de verificările din ultima săptămână, când s-a constatat că „doar 7% dintre cetăţeni şi 0,33% dintre operatorii economici verificaţi nu respectă măsurile de protecţie sanitară”.

„În ultimele şapte zile, angajaţii MAI, sprijiniţi de poliţişti locali şi personal de la alte ministere, au desfăşurat aproape 11.000 de acţiuni în zone cu risc ridicat de răspândire a virusului. Verificările au vizat aproape 33.000 de operatori economici, 1.460 de operatori transport persoane şi aproximativ 63.600 de obiective de interes, printre care 24.800 de restaurante, terase sau fast-food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 580.000 de persoane, fiind depistate aproape 34.640 de persoane care nu purtau mască de protecţie, 72 care nu respectau distanţarea fizică şi 427 de persoane care nu au respectat măsurile privind carantina sau izolarea. Alte 5.800 de persoane au efectuat deplasări pe timpul nopţii, în intervalul supus restricţiilor, fără a avea un motiv întemeiat. Au fost constatate, totodată, situaţii de nerespectare de către agenţi economice sau de către persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private”, a menţionat Dajbog.

În ultima săptămână, au fost aplicate aproximativ 40.900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste opt milioane de lei. De asemenea, s-au întocmit 32 de dosare penale, în care sunt cercetate 42 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că la linia telefonică Telverde 0800 800 165, dedicată sesizării situaţiilor de nerespectare a măsurilor de protecţie sanitară, au fost primite 54 de apeluri şi 13 sesizări însoţite de imagini şi fotografii. Cele mai multe persoane care au făcut aceste sesizări semnalau cazuri de nepurtare a măştii de protecţie sau de nerespectare a distanţării fizice.

EMA recomandă utilizarea cocktailului de anticorpi Regeneron pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a comunicat, vineri, că pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 se poate utiliza cocktailul de anticorpi dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron, transmite Reuters.

Recomandarea EMA poate fi urmată de ţările membre ale Uniunii Europene pentru utilizarea combinaţiei de casirivimab şi imdevimab înaintea eliberării autorizaţiei de comercializare, a precizat agenţia.

Statele Unite au aprobat din noiembrie anul trecut utilizarea produsului Regeneron în cazuri urgente, unul din pacienţii trataţi astfel fiind fostul preşedinte american Donald Trump.

Medicamentul se administrează sub formă de picături.

Anticorpii monoclonali din formulă se obţin prin reproducerea celor naturali produşi de organismul uman pentru a lupta cu infecţiile.

„În ceea ce priveşte siguranţa, cele mai multe efecte secundare raportate au fost uşoare sau moderate, dar s-au observat şi reacţii legate de infuzie (inclusiv reacţii alergice), care trebuie monitorizate”, a arătat EMA.

Organismul european de reglementare a medicamentelor a comunicat că studiul în timp real al combinaţiei produse de Regeneron continuă şi va sta la baza recomandării de aprobare a comercializării în UE.

Regeneron a anunţat, joi, că o comisie independentă a stabilit că medicamentul împotriva coronavirusului are o „eficienţă clinică clară” pentru reducerea ratelor de spitalizare şi deces ale pacienţilor.

FDA: Păstrarea vaccinului de la Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelator, autorizată în SUA

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat, joi, păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP.

FDA ”autorizează ca dozele congelate şi nediluate ale vaccinului de la Pfizer/BioNTech contra COVID-19 să fie transportate şi păstrate la temperaturile convenţionale utilizate în mod curent pentru congelatoarele farmaceutice, pentru o perioadă de până la două săptămâni”, a anunţat agenţia într-un comunicat.

”Aceasta constituie o alternativă la păstrarea favorizată a dozelor nediluate la o temperatură ultra-joasă” cuprinsă între -80 şi -60 grade Celsius, a precizat FDA.

Pfizer şi BioNTech au anunţat, vinerea trecută, că au formulat această cerere autorităţilor sanitare americane, precizând că au furnizat date ce demonstrează ”stabilitatea vaccinului” atunci când este păstrat la temperaturi între -25 şi -15 grade Celsius, adică temperatura congelatoarelor medicale obişnuite.

Potrivit cererii înaintate, această durată urma să se adauge posibilităţii de a păstra produsul într-un frigider normal (la temperaturi între +2 şi +8 grade Celsius) timp de cinci zile.

Autorizarea de către FDA ”este importantă şi permite ca dozele să fie transportate şi păstrate în condiţii mai flexibile”, a declarat Peter Marks, directorul Centrului de control şi de cercetare biologică al FDA, citat în comunicat.

”Această temperatură alternativă va ajuta la reducerea provocării pe care o constituie necesitatea de a procura echipamente de păstrare ultra-rece la centrele de vaccinare, şi ar trebui să ajute la transportul vaccinurilor spre mai multe centre”, a adăugat el.

Celălalt vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager şi autorizat de FDA, vaccinul dezvoltat de Moderna, poate fi păstrat timp de șase luni la -20 grade şi rămâne stabil într-un frigider clasic timp de 30 de zile.

Cîțu: În funcție de evoluția pandemiei, unele măsuri de relaxare vor fi reconsiderate

România are o strategie bună de prevenire a infectărilor cu noul coronavirus şi nu îşi permite nerespectarea regulilor, a declarat premierul Florin Cîţu, vineri, menţionând că, dacă numărul de infectări va creşte, va trebui ca unele dintre relaxări să fie reconsiderate.

„Este adevărat, am văzut şi eu şi pe stradă oameni care au început să se relaxeze, să nu mai poarte mască, ceea ce nu ne putem permite. Am avut până acum rezultate bune, nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile şi restricţiile şi trebuie să purtăm mască în spaţiu public peste tot, distanţare socială, să ne dezinfectăm, toate regulile care au fost până acum, dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câştigat, pentru că, până la urmă, dacă va creşte numărul de infectări, va trebui să luăm înapoi una dintre relaxări pe care le-am dat în această perioadă”, a afirmat Cîţu, la Parlament, întrebat dacă sunt avute în vedere noi restricţii pentru că a crescut numărul de cazuri de COVID-19.

Premierul a adăugat că există o strategie clară când se vor impune restricţii.

„În acest moment se ştie foarte clar când vom lua aceste restricţii. Avem 3 la mie, este un prag. În şcoli ştim foarte bine că sunt acele praguri, pe culori, verde, galben… Deja aceste lucruri se ştiu şi vedem care este evoluţia şi, în funcţie de cum evoluează lucrurile, vom lua şi măsurile. Dar, repet, depinde de noi, să nu ajungem acolo. Am muncit foarte mult să ajungem aici, vrem cu toţii o situaţie economică bună şi să avem şi restaurante deschise şi oameni care să meargă la munte, dar, dacă nu purtăm mască în spaţiu public, dacă nu avem distanţare socială, vom merge înapoi”, a mai spus premierul.

Întrebat în legătură cu relaxările adoptate de alte ţări europene, Florin Cîţu a reamintit că „au fost mai multe planuri în aceste ţări, pe care le-au luat înapoi”.

„Noi vrem să ne asigurăm că, mai întâi, vom avea o campanie de vaccinare de succes şi, apoi, venim şi cu planurile. Ştiţi foarte bine că în majoritatea ţărilor europene au fost perioade de lockdown, România nu a avut deloc, dar eu cred că strategia pe care noi am adoptat-o a fost bună. (…) Avem o strategie. Haideţi să ne uităm unde este România astăzi şi unde sunt alte ţări. Strategia pe care o avem noi astăzi şi funcţionează este una foarte bună. Ne uităm la numărul de persoane infectate, ne uităm la ce se întâmplă cu numărul persoanelor de la ATI şi ne uităm la numărul de decese, deci mergem în direcţia corectă. Suntem sub 1.000 (internările la ATI – n.r.) de câteva săptămâni. Eu ştiu că încercăm să găsim lucruri negative de fiecare dată, dar în România avem două lucruri care merg ok: campania de vaccinare – nu poate nimeni să o nege, suntem în primele trei (locuri – n.r.) în Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte pandemia, din noiembrie am început să ţinem lucrurile sub control”, a adăugat Florin Cîţu.

De asemenea, întrebat dacă va creşte incidenţa de infectare, odată cu schimbarea formulei de calcul al focarelor de COVID-19, Cîţu a spus: „Nu, pentru că o mare parte din aceste focare erau în centre de bătrâni sau în spitale şi deja, ştiţi foarte bine, că am avut o campanie de a vaccina medicii şi în aceste centre de bătrâni. Deci, nu mă aştept la o creştere datorită schimbării formulei. Dacă s-ar fi întâmplat acum câteva luni de zile, ar fi însemnat ceva. Astăzi nu mă aştept. (…) Nu mă aştept să fie un boom din cauza formulei”.

Premierul Cîțu: Nu putem discuta acum de un pașaport de vaccinare anti-COVID-19

Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că momentan nu se poate vorbi de un pașaport de vaccinare anti-COVID-19, având în vedere numărul redus de persoane care s-au imunizat în țara noastră.

”În acest moment nu putem să discutăm despre așa ceva, când avem doar o mică parte din populație vaccinată, chiar dacă noi suntem printre țările avansate în Uniunea Europeană care au o campanie de vaccinare de succes”, a declarat premierul Cîțu în cadrul unor declarații de presă.

3.761 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.761 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Alte 66 de persoane și-au pierdut viața ca urmare a bolii COVID-19, iar 968 de persoane cu COVID-19 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.016 teste RT-PCR (15.794 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.222 la cerere) și 8.860 de teste rapide antigenice.

Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 736.020 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 20.233 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.02.2021 (10:00) – 26.02.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (40 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

62 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.847. Dintre acestea, 968 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.986.365 de teste RT-PCR și 288.306 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.016 teste RT-PCR (15.794 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.222 la cerere) și 8.860 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.472 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.232 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.767 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

130 de cabinete noi de vaccinare anti-COVID-19

130 de cabinete noi devin operaționale, începând de luni, 1 martie, pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete, capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet fiind de 60 de persoane pe zi, informează CNCAV.

Programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă, 27 februarie, și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

Totodată, acțiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până la data de 10 martie, precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșele curente, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.